NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Celebre scurgeri de informații

Reporter: editura June - 11 - 2020 Comments Off on Celebre scurgeri de informații
Atunci când informații numite generic „sensibile”, dar care uneori ascund treceri ale politicienilor sau entităților statale „pe lângă lege” ajung să fie cunoscute de opinia publică, ele pot schimba cursul unor evenimente istorice sau pot demola imaginea unor lideri. De-a lungul timpului, câteva astfel de episoade au avut un impact major.

Scrisorile Hutchinson și Războiul Civil din SUA 

Hutchinson

În 1772, Benjamin Franklin, unul dintre „părinții fondatori” ai SUA, la acel moment reprezentant al țării sale în Marea Britanie, a primit un pachet care conținea scrisori trimise unuei oficialități britanice de către Thomas Hutchinson, guvernator al statului Massachusetts. Acesta cerea trupe engleze supplimentare pentru a opri acțiunile coloniștilor rebeli din Boston. Franklin a făcut să circule într-un cerc de persoane bine alese aceste misive, dar ele ajungeau în „Boston Gazette” un an mai târziu, generând un scandal care l-a determinat pe Hutchinson să fugă din țară și să alimenteze până la explozie tensiunile care aveau să ducă la izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite. În momentul în care trei nevinovați au fost acuzați că au lăsat să „iasă” scrisorile cu pricina, Frankin a avut curajul de a-și asuma partea sa de vină în scurgerea corespondenței, ceea ce i-a adus retragerea din post.


Memoriul din Downing Street

Fostul premier britanic Tony Blair s-a găsit în centrul unui scandal în anul 2005, când ziarul „Sunday Times of London” publica transcrierea unor discuții pe care șeful din Downing Street 10 le avusese cu echipa sa de securitate în iulie 2002. În timpul ședinței, care avea loc cu nouă luni înaintea izbucnirii războiului din Irak, șeful MI6 își exprima părerea că în ce privește SUA, acțiunea militară este „inevitabilă” și, mai grav, adăuga faptul că, deși Administrația Bush știa că Saddam Hussein nu deținea arme de distrugere în masă, „a decis să răstoarne acest regim oricum”. Opinia publică din Marea Britanie și cea internațională au reacționat imediat, vorbind despre un „complot” al liderilor de la Washington și Londra. 

Un președinte și interesele sale

În anul 1848, reporterul John Nugent publica în ziarul „New York Herald” o copie nesemnată a Tratatului Guadalupe Hidalgo, care urma să încheie conflictul americano-mexican, ce dura de doi ani. Luat la întrebări de Senatul SUA, ziaristul a refuzat să-și dezvăluie sursa, susținând că nu are această obligație din moment ce nu este membru al Senatului american. Presiunile asupra sa au fost imense, chiar a stat în arest la domiciliu, dar nu a cedat. Zece ani mai târziu, președintele James Buchanan stabilea formarea unei comisii care să analizeze un alt caz, dar lucrările acesteia aveau să dea la iveală că însuși liderul de la Casa Albă, pe vremea când era secretar de stat, fusese la originea scurgerii de informații pe care o valorificase Nugent.

 „Paradisul” privilegiaților

Publicația germană „Süddeutsche Zeitung” anunța, în anul 2017, că uriașa sumă de zece trilioane de dolari există în conturi din paradisuri fiscale, pentru evitarea taxelor, printre deținătorii acestor bani ascunși de fiscalizarea „oficială” fiind Regina Elisabeta a II-a, fostul secretar al Comerțului al SUA Wilbur Ross, care deținea acțiuni ale unei companii cu legături directe spre ginerele președintelui Rusiei, Vladimir Putin, precum și giganții Facebook și Nike. Cele 13,4 milioane de documente confidențiale au căpătat numele de „Documentele Paradis”, iar cantitatea de informație pe care le conțin este atât de vastă, încât echipa de jurnaliști lucrează și în prezent la „descâlcirea” extensiilor acestei afaceri. 

Lista marilor dezvăluiri de documente compromițătoare pentru politicieni, oameni de afaceri și guverne este mult mai lungă, dar numai unele dintre aceste scurgeri de informații s-au dovedit suficient de grave încât să aibă consecințe majore.

Bilanțul unui an, după o sută de ani

Reporter: editura February - 14 - 2020 Comments Off on Bilanțul unui an, după o sută de ani
Anul 2019 a fost un an foarte complicat, dar, prin comparație, mult mai liniștit decât anul 1919. În urmă cu un veac, România era cuprinsă de emoție și febră. Emoția unei redeșteptări naționale de o amploare fără precedent și, se pare, irepetabilă. În acel an, românii dădeau un examen important în fața Istoriei. În acel an exista un mare Proiect de țară, care mobiliza energiile, forțele și îndeosebi sentimentele poporului. Muriseră aproape un milion de oameni pe front sau în lazarete, la o populație de nouă milioane. Țara era bîntuită de epidemii, teritoriile care intraseră sub Coroana României erau un amalgam de sisteme administrative, de religii, etnii și mentalități. Circulau patru feluri de monede și erau admise trei uniforme diferite sub acelașii ordin. Ofițeri provenind din trei armate, cel puțin, comandau aceeași trupă și ascultau de un singur comandant, având împreună aceeași misiune, instaurarea păcii și împlinirea idealului național. Se ajunsese, în 1919, la momentul în care instaurarea păcii devenise condiția fundamentală pentru împlinirea visului de veacuri al românilor – reunirea tuturor sub autoritatea unui singur stat. 
 

„Intrarea trupelor române în orașul Arad. 17 mai 1919” (foto din colecția Complexului Muzeal Arad)

Existența acestui stat românesc se afla sub autoritatea a două foruri de decizie – Parlamentul României, ca expresie a voinței naționale, și deciziile Congresului de Pace de la Paris, ce încă își desfășura lucrările. Lucrurile erau încă departe de a fi hotărîte. Puterile învinse se străduiau să păstreze cît mai mult posibil din patrimoniul imperial, puterile învingătoare aveau, fiecare în parte, interese și orgolii ce nu puteau fi satisfăcute total de pe urma învinșilor, ci trebuiau să limiteze pretențiile deranjante al aliaților lor, chiar dacă erau pe deplin justificate și plătite cu sânge. Acțiunea României a fost nu doar întemeiată, ci și necesară. Europa era amenințată de Revoluție în partea estică și centrală. Germania, Austria, Ungaria erau cuprinse de incendiile radicalilor de stînga. Italia se afla în fața unui asalt final din partea dreptei. În ceea ce o privește, România se vedea amenințată în stabilitatea statului atât din est, cât și din vest.  Basarabia era supusă unui regim de anarhie permanentă de către trupele rusești aflate în disoluție, iar Transilvania se confrunta cu acțiunile militare ofensive ale Ungariei, dar și ale detașamentelor secuiești locale. Nu exista altă soluție decât aceea a pacificării zonelor cuprinse de agitație. 
 

Delegațiile României și Italiei în timpul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920). Cele două state și-au desăvârșit unitatea teritorială după Primul Război Mondial.

Anul 1919 reprezintă anul afirmării capacității de mobilizare a forțelor și a exprimării unei capacități de organizare cu mult deasupra a ceea ce se cunoștea în această parte a Europei. Doar Polonia se poate compara cu țara noastră în ceea ce privește fervoarea și eficiența efortului militar și administrativ de îndeplinire a unui proiect de țară. Diferența, în dificultate, era că Polonia avea în Organizația Militară a colonelului – mai târziu mareșalul – Pilsudski o structură disciplinată, obedientă la ordinele superiorilor, profund cunoscătoare a adevăratelor probleme din teritoriu, pe când în România funcționa o Administrație a unei țări mici, relativ compactă, obligată să administreze o țară dublă ca teritoriu și populație, cu o diversitate impresionantă de specificității locale, în care nu toată lumea era mulțumită de noua situație, administrație ce trebuia să asigure un climat democratic, în care să fie introdus votul universal și să pună în fapt promisiunea reformei agrare. 
 
Anul 1919 a avut de înfruntat mari probleme cauzate de efortul militar al campaniei din Ungaria, de operațiunea de stabilizare din Basarabia, de blocare a acțiunilor politice și militare îndreptate împotriva Unirii Transilvaniei și Bucovinei cu România, de clarificare a autorității în Banat, împotriva forțelor sârbești care ocupaseră Timișoara. Și, totuși, la 24 noiembrie, Parlamentul României a sancționat toate deciziile luate de autoritățile provizorii instituite prin voința poporului din provinciile istorice, proclamîndu-se astfel Unirea în cadrul Regatului României. Au urmat apoi, într-un ritm susținut, elaborarea, discutarea și adoptarea Legilor care au făcut din România un stat democratic, cu o legislație modernă, un stat care a asigurat pace socială, dezvoltare și progres autentic. Poate nu atât cât își doreau cetățenii săi, poate nu atât cât ar fi permis condițiile istorice și economice date, dar, totuși, la o cotă de așteptare și de realizare îndeajuns de ridicată. Putem menționa un fapt elocvent: doar pentru anul 1932 s-au înregistrat în România circa 50.000 de imigranți francezi și 62.000 de imigranți italieni în căutare de lucru.
 

București, capitala României reîntregite (1920)

Anul 2019, după o sută de ani de la acel an eroic, a însemnat pentru țara noastră un moment important – România a preluat Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, misiune pe care a încheiat-o cu un succes remarcabil, în ciuda prezicerilor și declarațiilor sceptice interne și externe.  Este o realizare importantă, care consolidează locul României în sistemul politic și economic al Uniunii Europene. România a înregistrat în ultimii trei ani un evident avans economic, situîndu-se pe primele două locuri în ceea ce privește creșterea economică. România este țara în care salariile medicilor, ale cadrelor didactice și pensiile au fost crescute cu procentaje însemnate, între 40 și 100 la sută. În același timp, constatăm un deficit al forței de muncă, economia fiind obligată să apeleze la din ce în ce mai mulți lucrători străini în vreme ce între patru și cinci milioane de români lucrează în străinătate. O mare parte dintre aceștia ocupă poziții inferioare pregătirii lor, iar problemele sociale sunt imense. Familii destrămate, copii abandonați acasă, criminalitate crescută în rândul celor care au emigrat etc. Pe lângă toate cele amintite, România întâmpină mari dificultăți în privința realizării unei infrastructuri de transport moderne și de calitate, până în 2019 neexistând nicio autostradă în funcțiune care să lege măcar două provincii istorice între ele. Sistemul sanitar este învechit și nefuncțional atunci cînd are la dispoziție aparatură modernă. Corupția este un fenomen generalizat și a devenit un inamic al dezvoltării, pe când  lupta anticorupție a devenit în multe situații corupție ca atare. Instituțiile care constituie fundamentul Statului au fost compromise, pierzându-și credibilitatea în fața și în convingerea populației. Pe rând, Parlamentul, Guvernul, administrația, justiția, poliția, fiscul, învățămîntul, vama, direcțiile de sănătate ori cele sanitar-veterinare, biserica și alte asemenea au fost scene ale unor scandaluri cu largi ecouri interne și externe. România are o cotă de credibilitate și onorabilitate foarte joasă. Românii sunt supuși oprobiului intern și extern doar pentru că sunt români. Știrile de presă din zona cronicii, atunci cînd semnalează infracțiuni cu violență cu autor necunoscut, adaugă „probabil români”. Nu suntem primiți în Spațiul Schengen, este evident din motive subiectiv politice, nu pentru neîndeplinirea condițiilor. Cele două rânduri de alegeri ale anului 2019 au arătat o schimbare în opțiunile electoratului, acestea depinzând direct ori indirect de opțiunile celor care votează în afara țării. Așa-numita Diaspora este din ce în ce mai hotărâtă să influențeze rezultatul alegerilor, deși nu cred că există o evaluare a consecințelor pe care decizia luată fără cunoașterea directă a realităților o are asupra acestei realități. Probabil, totul ține de specificul poporului român, un popor cu foarte multă imaginație și pentru care imaginația este mai puternică și mai importantă decât faptele concrete. 
 
Anul 2019 a fost anul triumfului imaginației asupra realității. În urmă cu o sută de ani asistam la triumful realității românești asupra fanteziilor imperiale. Dar chestiunile realității anului 2020, anul Versailles-ului, anul când s-a fixat până astăzi, cel puțin, geografia politică a Europei, va aduce noi provocări României și românilor. Ideea co-suveranității asupra Transilvaniei va deveni acută odată cu posibilitatea admiterii în Schengen. Presiunea grupului de state care își dorește măcar o revizuire a Tratatului de Pace va fi foarte mare, iar țara noastră nu este cel mai puternic punct de apărare a acestui Tratat. Punerea în exploatare a marilor resurse de hidrocarburi din zona maritimă, dar și a celor de pe uscat, inevitabilitatea exploatării zăcămintelor din Munții Apuseni vor cântări greu și negativ în cadrul unui proces de stabilizare internă. Anul 2020 este și anul alegerilor locale și parlamentare, ceea ce ridică mult tensiunea și zgomotul de fond. Nu va fi ușor, nu va fi simplu. Să sperăm că va fi bine.
 
Eugen Uricaru