NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Cu Vodă Cuza începe istoria României moderne

Reporter: editura March - 10 - 2014 Comments Off on Cu Vodă Cuza începe istoria României moderne

1La fiecare început de an, pe 24 ianuarie, rememorarea solemnă a actului Unirii se înviorează şi se însufleţeşte când evocăm imaginea atât de apropiată şi de cordială a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Puţine figuri ale istoriei noastre au rămas în amintirea populară cu un chip atât de bun, blând, prietenos.

Înainte de toate, Cuza a reuşit să întrunească opţiunile trebuincioase pentru a deveni domnitorul fiecăreia dintre cele două Ţări Române şi apoi pe ale amândorura, dar şi acceptul marilor puteri europene şi euroasiatice interesate direct de partea noastră de lume. Iar la această mare izbândă geopolitică românească şi europeană nu a ajuns de unul singur, pentru că, de fapt, el, pentru el, la început, nici nici măcar nu şi-a dorit puterea şi faima, ci doar rugat de şi împreună cu unioniştii – şi cu ţăranii şi cu târgoveţii – care au văzut în locţiitorul de hatman al oastei Moldovei pe omul cel mai potrivit pentru a conduce viitorul stat al românilor. Apoi, ca bărbat de stat aşezat în fruntea naţiunii române, Cuza Vodă este unul dintre foarte puţinii conducători din istoria noastră care nu a trebuit – sau a ştiut cum să facă în aşa fel – să nu poarte războaie.

În şapte ani de domnie, adică durata unui mandat prezidenţial al unei democraţii aşezate cum este cea a Franţei, dar într-un stat care abia se năştea şi în care democraţie era un cuvânt ce abia începuse a se pronunţa, Cuza a stârnit şi pus în mişcare o adevărată furtună înnoitoare în realitatea românească, printr-un uriaş proces de modernizare a statului şi a societăţii. Au fost create instituţii esenţiale în justiţie, armată, administraţie, învăţământ şi biserică. Au fost secularizate averile mânăstireşti, desfiinţată claca, împroprietăriţi ţăranii şi dezrobiţi ţiganii. Alfabetul latin a devenit obligatoriu în întreaga viaţă de stat, de la administraţie la şcoală şi presă. A fost elaborate prima hartă de mari proporţii a Ţării Româneşti şi s-au deschis importante şantiere arheologice. Au fost înfiinţate universităţi representative, la Iaşi şi la Bucureşti. A fost unificată legislaţia şi s-a direcţionat un proces de compatibilizare a realităţilor din cele două Principate de până atunci, până la elemente de detaliu ale vieţii cotidiene, şi au fost dejucate viclene uneltiri separatiste. Şi toată această întinsă şi profundă lucrare naţională, remarcă istoricul Constantin C. Giurescu, „o trăsătură caracteristică a lui Cuza a fost dezinteresata lipsa de voinţă de a strânge avere (…). Nu se cunoaşte nici o împrejurare în care el să fi utilizat situaţia sa de cârmuitor al statului spre a-şi rotunji averea, dimpotrivă, a luat măsuri să se curme abuzurile şi traficul de influenţă, atât în administraţie, cât şi în justiţie” (din nefericire, corupţia a fost, până la urmă, mai „întrepriză” decât domnia, ceea ce a precipitat şi actul detronării lui Cuza).

În politica sa externă, domnitorul Cuza a fost călăuzit de preocuparea permanentă de a apăra autonomia şi demnitatea ţării, într-un moment când tânărul stat român era supus feluritelor ingerinţe din partea imperiilor otoman, habsburgic şi ţarist. Reacţia lui Cuza în asemenea situaţii a fost de fiecare dată intransigentă şi curajoasă, ceea ce i-a asigurat câştig de cauză şi a sporit faima noului stat european. S-a confruntat cu episoade critice în relaţiile cu marile puteri vecine, cu situaţii de încordare pe teme punctuale, dar a trecut cu grijă şi reuşită în ocrotirea şi afirmarea intereselor ţării şi neştirbirea demnităţii statului.

Prim conducător al unui stat românesc naţional unitar modern, dar în stare încă născândă, Cuza a dus politică externă cu bătaie lungă, dar prudentă, de perspectivă istorică, dar atentă la conjuncturea momentului, imaginativă, dar înţeleaptă, flexibilă, dar neînduplecată în urmărirea ţelurilor. Ceea ce-l făcea pe Eminescu să scrie, în 1880, în primul său articol că redactor şef la „Timpul”: „Toate atributele neatârnării reale s-au câştigat de către Vodă Cuza exceptând firma acestei realităţi”.

Despre Cuza se poate parafraza, cu toată îndreptăţirea, o metaforă inspirată a lui Ion Barbu despre Nicolae Bălcescu: „Cuza, început de calendare”.

Cuza n-a fost scriitor sau istoric, ca mai toţi ceilalţi luptători pentru progres din pleiada strălucită de la 1848-1859-1877, dar semnături de aur ale scrisului în limba română – Eminescu, Caragiale, Creangă – la care se adăugă folclorul nostru, ne-au lăsat evocări luminoase despre bărbatul de stat cu care începe istoria României moderne.

Corneliu Vlad


Toate atributele neatârnării reale s-au câştigat de către Vodă Cuza exceptând firma acestei realităţi”.(Mihai Eminescu)