NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Ce arată indicatorii macroeconomici…

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on Ce arată indicatorii macroeconomici…

Încheiem un an economic bun, unul rău sau… aşa şi-aşa? Umorul predecembrist spunea că celebrul Radio Erevan, întrebat ce este de fapt „un an mediu”, a răspuns: anul mediu este unul mai prost decât cel precedent, dar mai bun decât cel care vine. Lăsând gluma la o parte, putem răsufla uşuraţi: nu ne aflăm în logica erevaniană. Putem consemna un 2013 „binişor pozitiv”, chiar dacă veştile lui bune sunt mai puţine şi mai modeste decât am aşteptat.

Producţia Dacia-Renault, model de succes economic

Producţia Dacia-Renault, model de succes economic

Bilanţurile statistice de la finele anului vor susţine şi amănunţi aprecierea, dar de pe acum se ştie că economia României a depăşit „greul” crizei, că am trecut de la creşterea negativă la un spor modest, dar real, al PIB-ului, ca treaptă pe un trend ascendent, cu premise certe de mai bine în 2014. Câţiva indicatori macroeconomici semificativi ne situează peste economii europene (Spania, Grecia şi nu numai) spre care, nu de mult, priveam cu invidie, iar câteva sectoare justifică aşteptări încă şi mai optimiste de la viitorul apropiat.

Veştile cele mai bune vin din agricultură, unde recolta se apropie de cifre record la multe culturi, dar mai ales unde măsuri bine gândite şi mult aşteptate promit să redea agriculturii rolul tradiţional de contributor important la bunăstarea ţării. Plăţile compensatorii pentru fermieri s-au plătit la timp şi chiar în devans, permiţând reluarea ciclului producţiei agricole fără sincope; se acordă sume importante tinerilor care vor să se stabilească la ţară şi să creeze ferme producătoare nu pentru autoconsum, ci pentru piaţă; se stimulează – prin plăţi compensatorii diferenţiate – asocierea producătorilor agricoli în unităţi mai mari, competitive; şi nu în ultimul rând, sunt stimulaţi întreprinzătorii autohtoni să cumpere terenuri pentru agricultură, măsură extrem de importantă dacă ne amintim că în 2014, UE obligă România să deschidă piaţa terenurilor agricole pentru investitorii străini (ce bună ar fi fost aceasta iniţiativă acum 3-4 ani, nu azi, când 10% din suprafaţa agricolă a ţării aparţine capitalului străin!). Nu întâmplător, pâinea şi produsele de panificaţie fac obiectul primei reduceri masive de TVA, pe „lista de aşteptare” în perspectiva pentru o măsură similară aflându-se carnea, apoi alte produse agricole.

S-ar putea adăuga multe la acest mini-bilanţ pozitiv, de la fapte punctuale – precum un nou pod peste Dunăre, menit să lege mai strâns nu doar România de Bulgaria, ci şi Balcanii de Europa (aşa cum cum face chiar revista în care apar aceste consideraţii), până la iniţiative cu viziune, cuprindere şi bătaie mai lungă, precum închiderea „găurilor negre” din economie, înfiinţarea de tribunale specializate în speţe economice şi, mai ales, apariţia (în sfârşit!) a unor elemente de strategie a dezvoltării economice, stabilirea unor priorităţi şi obiective majore precum independenţa energetică a ţării. Întrucât nu facem un bilanţ, punem punct exemplificărilor şi conchidem, întrebând: au fost suficiente împlinirile economice ale lui 2013 pentru a face mai bun, sensibil mai bun, traiul românilor? Evident – nu.

Noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin

Noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin

Cu mare dificultate s-au putut onora promisiunile electorale: reîntregirea salariilor şi pensiilor, măsurile reparatorii pentru ceea ce criza europeană, şi mai ales cea strict autohtonă, cu cauze strict româneşti, provocaseră populaţiei ţării. Orizontul de aşteptare era, desigur, altul. Ce ne-a împiedicat să-l atingem?

Unii spun: timpul scurt – şi au dreptate; ce s-a stricat în două decenii nu se poate drege într-un an. Alţii afirmă: continuă şi violenta, păguboasa gâlceavă politică. Şi ei au dreptate; nu se poate construi repede şi bine când politica se face cu „pânditul la cotitură”, dar asta e treaba analiştilor politici, ei să ne spună ce şi cum. (O paranteză la ideea consecinţelor amestecului politic în finanţele unei ţări: conflictul dintre democraţi şi republicani a blocat administraţia americană timp de două săptămâni, provocând o pagubă de circa 20 miliarde dolari. Poate că americanii, la resursele lor, îşi permit asemenea pierderi; românii, însă…)

Există şi o a treia opinie, asupra căreia stăruim: „2013 a fost anul scadenţelor pentru bombele cu explozie întârziată”, la fabricarea şi amplasarea cărora au conlucrat de-a lungul anilor, cu sârg şi eficienţă hoţia, corupţia, lăcomia, incompetenţa, iresponsabilitatea, nepăsarea.

De pildă, mult timp românii au considerat „Oltchimul” drept perla petrochimiei noastre, şi chiar era. Prin căpuşare şi jaf, acest veritabil brand naţional a fost transformat într-un mare producător de pagubă. Dar cum tactica ascunderii gunoiului sub preş nu rezolvă niciodată nimic, buba trebuia spartă. Dacă la „Hidroelectrica” (altă mare producătoare de venit naţional, devenită la un moment dat sursă de pierderi) s-a găsit o măsură rapidă şi eficientă pentru stoparea jafului, iată că Oltchimul agonizează încă, spre disperarea oamenilor locului. Mulţi dintre proaspeţii şomeri au blestemat privatizarea ca idee şi ca soluţie concretă. Alţii au avut însă luciditatea să privească peste Dealul Negru, spre Piteştiul aflat la 60 de km, şi să constate că tot privatizarea – dar neviciată de politicieni-paiaţă şi miliardari de carton – a făcut din bătrâna noastră Dacie, întinerită şi diversificată an de an, un veritabil stâlp al succesului comercial înregistrat de Renault acum, pe timp de criză, în industria auto din Europa şi din lume, spre binele francezilor şi românilor.

Reducerea TVA la pâine, măsură pentru relansarea sectorului

Reducerea TVA la pâine, măsură pentru relansarea sectorului

În seria „bombelor cu explozie întârziată”, o întrebare: aţi auzit de Bechtel? De fapt, întrebarea e naivă; cine n-a auzit de Bechtel, lider mondial în construcţia de infrastructură rutieră? Ei bine, ajunsă în România, conlucrarea celebrei firme cu administraţia românească s-a soldat pentru noi nu cu o autostradă, cum aşteptam, ci cu o… pagubă de zeci de milioane de dolari, daune plătite de statul român pentru nerespectarea unui contract al cărui exemplar original… s-a pierdut, nemaifiind găsit printre hârţoagele Ministerului de resort!

Pabuga aceasta, ajunsă acum la scadenţă, nu este nici pe departe cea mai scump plătită ispravă românească. Dovezi? Iată: odată intraţi în UE, unde ne achităm cinstit cotizaţia din sărăcia noastră, autorităţile române, timp de mai mulţi ani, „au reuşit” să nu folosească decât 7% din fondurile rezervate României. De ce? Pentru că nu au fost capabile să prezinte proiecte credibile şi corecte, dar mai ales nu au ştiut să-i ţină departe de „butoiul cu miere” al fondurilor europene pe ţeparii autohtoni, cei care au făcut din România ţara miliardarilor îmbogăţiţi pe seama autostrăzilor inexistente, a şoselelor-şvaiţer, a studiilor de fezabilitate cu preţuri ameţitoare pentru obiective ce nu se vor construi niciodată, a parcurilor construite lângă păduri, a terenurilor de fotbal în pantă, a bazinelor de înot în care nu se adună nici măcar apa de ploaie… E adevărat: de la 7% am urcat spre 25%, dar… câţi ani s-au pierdut? Şi de ce vecinii noştri regionali, polonezii, au ştiut să folosească 90% din fondurile alocate lor? Când criza bântuia cu furie prin Europa, în Polonia nici nu se prea ştia de criză. Oare de ce?

Bani… bani… bani… O mulţime de bani care, în loc să fie investiţi în dezvoltare, în viitorul nostru, se duc pe scoaterea „scheletelor din dulap”. De 15 ani, „dosarul Roşia Montană”, pornit din start cu o fraudă strigătoare la cer în dauna statului român, acum a explodat, răscolind şi învrăjbind ţara. Rezolvarea lui va costa alţi bani, plătiţi nu de cei ce au greşit (ori au profitat? ), ci de noi toţi, contribuabilii care ne plângem pe bună dreptate de sărăcie. Nu este normal ca aceste daune să fie suportate de cei ce le-au provocat? Bogaţi trebuie să fim, ca ţară, ca popor, dacă ne permitem asemenea cheltuieli!…

Există încă alte multe „bombe” întârziate, care ticăie, ameninţând cu detonarea. Toate vor presupune costuri. Oricât de greu le-ar fi celor ce luptă azi pentru dezamorsarea lor, ei trebuie să ştie că ţara îi va judeca numai după inteligenţa şi competenţa soluţiilor găsite, ci şi după „înţelepciunea de a nu provoca noi bombe care să zguduie anii următori”. Sublinierea se impune după eşuata privatizare a „CFR Marfă” şi în pragul abordării controversatei probleme a gazelor de şist, unde urmărirea interesului naţional, profesionalismul, transparenţa şi legalitatea deciziilor trebuie să se îmbine fără cusur.

Dacă adăugăm acestor câtorva dosare punctuale (şi altora, necitate aici) faptul că la noi, economia subterană acoperă aceeaşi alarmantă treime din PIB şi că taxele şi impozitele s-au colectat sub nivelul prognozat de autorităţi (noul organism menit să combată evaziunea constituind deocamdată numai un proiect, încă nepus în operă) înţelegem de ce bilanţul economic al anului 2013 nu este cel dorit; de ce mugurii mai-binelui nu se resimt încă în traiul românilor.

Ion Bucheru