NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Celebre demisii politice la nivel înalt

Reporter: editura October - 11 - 2020 Comments Off on Celebre demisii politice la nivel înalt
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel de personalități care conduc popoarele au conștiința propriilor acte și, atunci când este cazul, își asumă responsabilitatea pentru faptele lor și își prezintă demisia de onoare.

Charles de Gaulle

Unele dintre cele mai răsunătoare demisii politice la nivel înalt au ținut de diverse crize naționale sau internaționale. O retragere din funcția supremă care a uimit, dar în același timp a dat măsura unei asumări de răspundere politică, a fost cea a președintelui Franței, Charles de Gaulle, care în 1969 a plecat din fruntea statului după eșecul referendumului constituțional din țara sa. Câțiva ani mai târziu, în 1974, afacerea de spionaj numită „Guillaume” genera demisia de onoare a însuși cancelarului Germaniei, Willy Brandt. Acesta a fost și anul în care exploda scandalul „Watergate”, care l-a făcut, prin amploare și implicații, pe președintele SUA, Richard Nixon, să demisioneze. Și premierul israelian Golda Meir a considerat că este nevoie să cedeze funcția pentru ceea ce o comisie condusă de șeful Curții Supreme din Israel a considerat a fi „lipsa de pregătire a țării pentru Războiul Yom Kippur” notează „israeled.org”. Una dintre retragerile care au avut un impact major asupra scenei politice internaționale a fost cea a lui Mihail Gorbaciov, înregistrată în anul 1991, care destrăma fosta URSS și încheia „războiul rece”, ce măcinase geopolitica internațională după cel de-Al Doilea Război Mondial.


În anul 1998, Levon Ter-Petrossian, președintele Armeniei, își părăsea funcția cea mai înaltă în stat din cauza Războiului din Nagorno-Karabah. Asumările unor eșecuri politice, ale unor declarații nefericite sau ale unor promisiuni neonorate au continuat și în anii următori. În 2010, președintele Germaniei, Horst Köhler, făcea o serie de afirmații referitoare la trupele germane aflate în teatre externe de operațiuni, care, prin reacțiile generate, l-au determinat să demisioneze. A fost și anul în care primul-ministru al Japoniei, Yukio Hatoyama, se retrăgea din funcție după ce nu reușise să-și țină cuvântul dat în legătură cu închiderea bazei militare americane de la Okinawa. De altfel, politicienii de rang înalt din Țara Soarelui-Răsare sunt modele de asumare a răspunderii: și premierul Naoto Kan a demisionat, în anul 2011, asumându-și politic dezastrul nuclear de la Fukushima. 

Și criza economică izbunită în anul 2008 a generat retrageri din funcții înalte în lanț: primul-ministru al Greciei, George Papandreou, Silvio Berlusconi, șeful Cabinetului din Italia, și premierul României, Emil Boc. Un alt gest de asumare a răspunderii politice a venit în anul 2018 de la premierul slovac Robert Fico, care și-a anunțat demisia ca urmare a protestelor naționale ce au urmat asasinării jurnalistului de investigații Ján Kuciak. Un an mai târziu părăsea funcția de prim-ministru, după un discurs în care afirma că „a fost o onoare să servească poporul britanic”, premierul Theresa May, pentru că nu reușise să ajungă la un Acord cu Uniunea Europeană în legătură cu ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar.

Câteva alte exemple recente ar putea fi relevante pentru modul în care lideri de o anumită factură înțeleg să dea un exemplu de atitudine politică responsabilă, inclusiv pentru eșecuri. Astfel, în anul 2005, primul-ministru al Franței, Jean-Pierre Raffarin, demisiona din pricina rezultatului Referendumului pentru Constituția Europeană, premierul britanic David Cameron renunța la fotoliul din Downing Street nr. 10 după Referendumul prin care poporul a decis ieșirea Marii Britanii din UE, iar șeful Executivului de la Roma, Matteo Renzi, se retrăgea din funcție pentru că nu reușise să obțină rezultatul pe care l-a dorit la Referendumul constituțional din anul 2016. 

Problemele de integritate, în toate aspectele pe care le implică pentru un politician de rang înalt, au încheiat mai multe cariere sau mandate politice. De pildă, în anul 1963 se retrăgea din funcția de premier al Marii Britanii Harold Macmillan, ca urmare a controverselor legate de dosarul Profumo, în care politicianul a fost suspectat de comportament neadecvat; în deceniile următoare, Spiro Agnew, vicepreședinte al SUA, ieșea din scena politică după acuzații de nereguli financiare, la fel ca premierul Israelului, Yitzhak Rabin. Un caz cu totul remarcabil este cel al premierului canadian Pierre Trudeau, care se retrăgea complet din politică, în anul 1984, după 15 ani în funcție, din motiv de… lipsă de popularitate a Partidului Liberal. În anul 1986, în Albania se înregistra demisia președintelui Sali Berisha, compromis din perspectiva imaginii după eșecul unor scheme piramidale din țara sa, iar primul-ministru al Finlandei, Anneli Jäätteenmäki, demisiona după ce a fost implicată într-un scandal de folosire necorespunzătoare a unor documente confidențiale. 

Acuzații (sau suspiciuni…) de corupție, plagiat, amestec în afaceri controversate sau comportament nepotrivit au dus la retragerea din funcții a președintelui Ungariei, Pál Schmitt, a premierilor Stanislav Gross, din Cehia, și Sigmundur Davíð Gunnlaugsson, din Islanda, precum și a unui mare număr de minștri.

Cele mai faimoase demisii din motive de vârstă înaintată și stare precară a sănătății, percepute public tot ca asumări ale actului de conducere și al capacității de a-l exercita, au fost cele ale premierului britanic Winston Churchill și Papei Benedict al XVI-lea, suveran al Vaticanului. 
 

Împliniri și deziluzii

Reporter: editura December - 18 - 2018 Comments Off on Împliniri și deziluzii

Interviu cu E.S. domnul Mircea Snegur, primul Președinte al Republicii Moldova

I.C. Popa: Domnule Președinte, Dvs. sunteți binecunoscut și stimat în România, mai ales din anii aceia fierbinți 1988-1991, când s-a desenat noul destin al Republicii Moldova. Între timp, v-ați învrednicit să vă scrieți Memoriile, apărute în șase volume sub titlul Labirintul Destinului, un adevărat document viu despre primii ani de existență și afirmare a Republicii Moldova după desprinderea din componența URSS și proclamarea sa ca republică independentă. Privind în urmă, cum vedeți năzuințele din acei ani și drumul parcurs până astăzi?

Mircea Snegur

M.S.: Libertatea în gândire şi acţiuni, căpătată datorită proclamării Independenţei şi desprinderii de imperiul sovietic, ne-a permis să purcedem la edificarea statului Republica Moldova. Astăzi ne mândrim că avem un stat democratic, bazat pe drept, cu economie liberă de piaţă, recunoscut de comunitatea mondială şi devenit membru plenipotenţiar practic al tuturor organizaţiilor internaţionale (politice, economico-financiare, culturale şi de securitate). Ţara noastră păşeşte ferm pe calea integrării europene, realizând pas cu pas Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Dovadă a succeselor pe această dimensiune este şi faptul că cetăţenii moldoveni călătoresc în Europa fără vize.

Din punctul meu de vedere, reuşitele înregistrate de Republica Moldova într-o perioadă relativ scurtă a existenţei sale sunt evidente, ele contribuind la propăşirea în continuare a societăţii. La capitolul „restanţe” (pe care le conştientizăm) se resimte, mai ales, mersul greoi al reformelor în unele ramuri ale economiei, fapt ce are impact negativ asupra aspectului social şi nivelului de trai al populaţiei. Sunt probleme care treptat se soluţionează, dar tempourile în domeniul dat urmează a fi accelerate. Există dovezi clare că actuala guvernare deja îşi canalizează eforturile în această direcţie.

I.C. Popa: A vorbi românește nu este o rușine. A spune: „Eu vorbesc românește!” este un fel de a te mândri că faci parte dintr-un popor mare…”. Într-o ședință a Parlamentului, Dumneavoastră ați declarat: „A vorbi românește nu e o crimă anticonstituțională.

Proclamarea independenței R. Moldova

M.S.: Pentru mine personal n-a existat niciodată problema identităţii vorbirii pe ambele maluri ale Prutului. Mai mult, de mic copil am însuşit scrisul în grafia latină a limbii române (profesoară fiindu-mi mama mea, o simplă ţărancă). În anii studenţiei, corespondenţa cu cei de acasă o făceam anume în această grafie (neafişând, bineînţeles, acest aspect).
Ulterior, peste ani (1989), am avut onoarea, dar şi responsabilitatea, de a contribui nemijlocit la încetăţenirea limbii noastre materne române (deşi, aflaţi încă în condiţiile totalitarismului sovietic, în legile respective s-a scris “moldovenească”) în viaţa de toate zilele a societăţii. Şi cum lucrul trebuia dus până la capăt, în anul 1995, în calitatea mea de Preşedinte al Republicii Moldova, după consultări aprofundate cu savanţii de profil (filologi de marcă), am înaintat Parlamentului un mesaj cu genericul „Limba Română este numele corect al limbii noastre”, insistând asupra modificării respective în Constituţie. Oponenţii din Legislativ (care alcătuiau majoritatea absolută) au respins acea iniţiativă, dar Limba Română a continuat să fie studiată în instituţiile de învăţământ, în conformitate cu cerinţele unui Decret prezidenţial.

Această situaţie se menţine până în prezent. Chiar dacă în textul Declaraţiei de Independenţă este stipulată sintagma „Limba Română” ceea ce, conform unei decizii a Curţii Constituţionale, prevalează asupra celei fixate în Constituţie, se continuă tergiversarea introducerii modificărilor.

Până la urmă, adevărul ştiinţific va triumfa. Rămân în continuare cu satisfacţia că generaţia în creştere studiază Limba Română. Dar şi fidel dezideratelor enunţate în conţinutul întrebării.

I.C. Popa: S-a vorbit și se vorbește încă, mai ales în acest an al Centenarului făuririi României Mari, despre faptul că începutul anilor 90 ar fi reprezentat o ocazie favorabilă reunificării. Ce ne puteți spune despre acea perioadă?

Pod de flori peste Prut

M.S.: La această temă mi-am expus punctul de vedere de nenumărate ori, inclusiv (pe larg) în cărţile de memorii „Labirintul Destinului”, la care faceţi trimitere şi dumneavoastră. Astăzi pot doar să reiterez că, la începutul anilor 90 ai secolului trecut, societatea din stânga Prutului nu era pregătită pentru realizarea idealului măreţ al reunificării. Din mai multe considerente. În primul rând, faptul că timp de aproape jumătate de secol ne-am aflat sub influenţa (presiunea chiar) unei ideologii sovietice totalitariste, care şi-a pus amprenta asupta conştiinţei oamenilor. În al doilea rând, în anii puterii sovietice s-a schimbat (mai mult forţat) structura populaţiei, astfel încât, la acea etapă, alogenii alcătuiau 35 la sută, ei împotrivindu-se mişcării de renaştere naţională şi, mai cu seamă, reunirii cu România. Clasa politică a tânărului stat Republica Moldova era conştientă de existenţa acestor factori, de aceea problema în cauză n-a fost înaintată în mod oficial pe ordinea de zi. Orice încercare în contextul dat ar fi compromis din start ideea reunificării.
Iată de ce am iniţiat realizarea măsurilor concrete de integrare culturală şi economică, pe multiple planuri, în condiţiile existenţei reale a două state româneşti. Integrare care, după mine, la începuturi s-a încununat de succes. În acea bază relaţiile moldo-române se dezvoltă şi în continuare, Republica Moldova bucurându-se de susţinerea ţării-soră România pe toate dimensiunile, îndeosebi pe cea a integrării europene.

I.C. Popa: Desigur, Republica Moldova de astăzi nu este în întregime aceeași cu Basarabia care s-a unit cu România în 1918. Cei care au decis dărâmarea României Mari, în 1940, au avut grijă să complice lucrurile, modificând vechile hotare moldovenești, acordând Ucrainei teritoriile din sudul și nordul provinciei, iar RSS Moldovenești alipindu-i o parte a regiunii transnistrene. Pe parcursul a aproape cinci decenii de ocupație sovietică s-a schimbat sensibil și echilibrul demografic. Totuși, este relevat istoric faptul că românii basarabeni au rămas majoritari, nu și-au pierdut limba și obiceiurile seculare.

M.S.: Ciopârţirea Basarabiei s-a produs ca rezultat al politicii staliniste de dispersare a autohtonilor, de rupere a lor de la origini. Pe de altă parte, cum am mai spus, în mod voit s-a organizat un proces facilitat de migraţie pe plaiul nostru a persoanelor de origine rusă şi a altor rusofoni pentru a „cimenta” pe acest teritoriu orânduirea comunistă sovietică. A urmat perioada de „altoire” băştinaşilor a mentalităţii străine, pentru a ni se schimba felul nostru de a fi.

Desigur, în asemenea condiţii, a fost foarte greu să ne păstrăm identitatea, tradiţiile, obiceiurile, credinţa. Dar, cei devotaţi datinei (majoritatea) au rezistat. Mai mult chiar, aceştia au continuat să-şi educe urmaşii în spiritul conştientizării apartenenţei unui neam valoros, cu o istorie milenară încărcată de demnitate şi verticalitate.
Anume, datorită acestor eforturi, autohtonii au fost pregătiţi pentru mişcarea de renaştere şi eliberare naţională, pe care au susţinut-o fără ezitare. Ne bucurăm că am reuşit să revenim deplin la tot ce-i al nostru, la ce ne este dat de Dumnezeu.