NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Soarta tristă a Institutului Român din Albania

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Soarta tristă a Institutului Român din Albania

Institutul Român din Albania, importantă instituţie culturală românească, a cărei menire era de a întări şi dezvolta relaţiile dintre români şi albanezi, de a studia, la nivel de cercetători, evoluţia şi legăturile dintre cele două popoare, este desfiinţată de mulţi ani. Cu toate eforturile depuse de autorităţile de la Bucureşti de a recupera proprietatea statului român de la Saranda, unde se afla iniţial Institutul, rezultatele nu sunt cele aşteptate, întrucât partea albaneză propune să ne fie oferită în schimb o clădire în altă locaţie, la Corcea. Subiectul continuă să tărăgăneze pe agenda bilaterală româno-albaneză.

Pornit ca un gest de recunoştinţă al Albaniei către ilustrul Nicolae Iorga, Institutul Român din Albania a cunoscut un destin zbuciumat. Reprezentând unul din cele mai importante centre de cultură românească din Europa şi singurul din Balcani, Institutul a plătit tribut celui de-al doilea război mondial şi evenimentelor politice care au urmat.

La sfârşitul perioadei interbelice, o iniţiativă generoasă prindea contur în ceea ce a primit numele de Institutul Român din Albania. Decretul regal semnat de regele Carol al II-lea în 1938 punea bazele unei instituţii „de studii şi cercetări arheologice, de cercetări în domeniul istoriei şi filologiei” la Santi Quaranta, în Albania, cu scopul de „a cunoaşte cât mai bine trecutul străvechi şi viaţa prezentă a Europei sud-estice şi de a realiza o strânsă colaborare a învăţaţilor de la noi şi a celor din Balcani, cu aceleaşi preocupări”. Nicolae Iorga a avut un rol major în activitatea Institutului, imprimându-i o orientare interdisciplinară. Aşa au apărut în biblioteca Institutului studii şi manuscrise, traduceri ale unor inscripţii preţioase, a unor codice şi hrisoave străvechi, care atestau elemente ale vieţii comunităţilor aromâneşti din Balcani. Dar ocuparea Albaniei, la începutul celei de-a doua conflagraţii mondiale, apoi asasinarea, în 1940, a lui Nicolae Iorga, mentorul Institutului, au dus la desfiinţarea acestuia. Deşi terenul şi clădirea reprezentau proprietatea statului român, Institutul a fost ocupat de armatele greceşti, apoi de cele italiene, a funcţionat ca spital de campanie, a fost afectat de bombardamente, iar comorile din inventarul său, laolaltă cu biblioteca, au dispărut.

Dar interesul pentru această instituţie a rămas viu. Mareşalul Ion Antonescu îl reînfiinţa, în plin război, în condiţii foarte grele, în 1943, iar intenţia autorităţilor vremii era de a „repara şi pune în funcţiune localul românesc din Santi Quaranta, destinat şcolilor româneşti din Albania”. Institutul ar fi urmat să „organizeze şi controleze şcolile şi bisericile româneşti din întreaga Albanie”, după cum precizează un Memoriu din 1943, aflat în arhiva Ministerului Afacerilor Externe. Eforturile nu au putut continua decât până în 1944, moment de la care nu s-a mai vorbit despre Institutul Român din Albania, subliniază, în volumul „Institutul Român din Albania”, cunoscutul publicist Tănase Bujduveanu.

În timp, clădirea a devenit sediu de vamă, reşedinţă a unui club sportiv, apoi, după 1990, magazin, pentru ca la un moment dat să fie cumpărată de un cetăţean albanez. În anul 1993, Guvernul român accepta deschiderea unui proces pentru recuperarea proprietăţii româneşti din Albania. Există promisiuni în ceea ce priveşte cedarea imobilului care a adăpostit Institutul Român din Albania, iar chestiunea este deschisă pe agenda relaţiilor româno-albaneze.

La mai bine de 70 de ani de la înfiinţarea Institutului Român din Albania, încă se speră într-o rezolvare pozitivă a problemei recuperării clădirii şi terenului donate cândva statului român de Nicolae Iorga. O viitoare refacere a acestei entităţi culturale ar fi un important câştig pentru legăturile foarte strânse dintre români şi albanezi.

Roxana Ichim