NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Nicolae Grigorescu – un gigant al artei

Reporter: editura October - 18 - 2011 Comments Off on Nicolae Grigorescu – un gigant al artei

Nicolae Grigorescu este un gigant al artei româneşti, unul dintre acei puţini oameni de geniu care au reuşit sincronizarea noastră culturală la timpul occidental prin câştig de valoare şi păstrarea specificităţii naţionale. Atunci când ne gândim la Grigorescu, fără ezitare ne apar în faţa ochilor „Carele cu boi”, portretele pitoreşti de ciobănaşi sau ţărăncuţe ori imaginile simfonice ale Smârdanului ori Griviţei. Dar Grigorescu este cu mult mai mult decât aceste imagini populare ale operei sale şi, odată cu trecerea timpului, se poate înţelege rolul său uriaş de aducere în modernitate a picturii româneşti.

Nicolae Grigorescu începe prin a fi ucenic la Anton Chladek, un pictor ceh stabilit la Bucureşti, iar primele sale lucrări notabile sunt pictura bisericească de la Căldăruşani şi Agapia, dar şi o lucrare neobişnuită – Mihai scăpând stindardul – care îl aduce în atenţia publică. Solicită o bursă de studii în Franţa, dar abia în 1861, la intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, o obţine. Este ieşirea artei plastice româneşti la „marea largă”, luarea de contact activă cu marea artă europeană. La Paris, Nicolae Grigorescu studiază la Şcoala de Belle-Arte, la atelierul lui Sebastien Cornu, unde îl are coleg pe Renoir. Este un moment de verificare nu a talentului, ci a ştiinţei, a tehnicii expresiei. Experienţele îl îmbogăţesc şi îi dau posibilitatea descoperirii de sine. Intră în aşa-numita „Şcoală de la Barbizon”, iar această schimbare de mediu este benefică şi, în 1867, participă cu 7 lucrări la Expoziţia Universală de la Paris. Face călătorii de studii în Italia, Grecia şi Austria, devenind un nume important în lumea artistică de la Bucureşti, aşa încât, la izbucnirea Războiului de Independenţă, este invitat să însoţească Armata Română în teatrele de operaţiuni. Alături de Carol Popp de Szathmari, este martorul direct al sângeroaselor lupte de la Smârdan şi Griviţa, surprinzând nu doar fervoarea luptei, dar mai cu seamă suferinţa soldatului, a combatantului, chiar şi inamic. Realismul şi emoţia pe care scenele de război pictate de Grigorescu le transmiteau privitorului au contribuit mult la înţelegerea profundă a jertfei soldatului român.

După acest moment de febrilă activitate, Nicolae Grigorescu pleacă din nou în Franţa, la Paris şi în Bretagne, la Vitre’, un burg medieval de lângă Rennes. Această perioadă destul de lungă, 1879 – 1890, este extraordinar de importantă pentru creaţia sa. De altfel, prezenţa sa în Bretagne este considerată ca una din contribuţiile importante la arta inspirată de această regiune istorică, dovadă includerea artei sale în marea expoziţie organizată acum câţiva ani la Muzeul de Artă de la Quimper, capitala Bretagniei. După şederea în Franţa, Nicolae Grigorescu organizează câteva expoziţii personale la Ateneul Român. Este ales Membru al Academiei Române în anul 1899.

Fără nici o îndoială, Nicolae Grigorescu reprezintă pentru arta plastică românească momentul de cotitură, de modernizare şi de intrare în universal. Grigorescu a reuşit o uluitoare simbioză între pictura murală bisericească şi modernitatea limbajului impresionist. Rezultatul este notabil, iar valoarea artei unuia dintre cei mai importanţi artişti plastici români, de netăgăduit.

  • Opera lui Grigorescu ține un loc nemărginit în admirația publicului, pentru că nici un alt artist, de la dânsul, nu a reprezentat mai bine sufletul poporului nostru” (Camil Ressu)

Eugen Uricaru

Henri Coandă – pionier mondial al aerodinamicii

Reporter: editura October - 18 - 2011 Comments Off on Henri Coandă – pionier mondial al aerodinamicii

Pentru ştiinţa românească, Henri Coandă este o figură emblematică, un om dedicat cercetării, cu spirit novator, cu o capacitate extraordinară de a înţelege principiile şi de a le găsi efectele. În cursul vieţii sale a manifestat o generozitate fără pereche în sprijinirea tinerilor care să asigure continuitatea cercetării şi, mai cu seamă, un savant de amplă recunoaştere internaţională, care nici o clipă nu a uitat de datoria sa firească de a sprijini şcoala românească, în care şi-a pus bazele educaţiei sale ştiinţifice.

Savantul distins de UNESCO cu „Scientific Research Award” s-a născut la 7 iunie 1886, la Bucureşti, într-o familie româno-franceză (tatăl său, generalul Constantin Coandă, era profesor de matematici la Şcoala Naţională de Drumuri şi Poduri, iar mama a fost fiica unui medic francez). A studiat la Sf. Sava, apoi la Liceul Militar de la Iaşi, iar după aceea la Şcoala de Artilerie, Inginerie Navală şi Militară. Mai târziu, în calitate de ofiţer trimis la specializare în Germania, a urmat cursurile prestigioasei Şcoli Superioare Tehnice din Charlottenburg. Fiind o fire creatoare, inventivă şi, deci, refractară la regulamente şi rutină, demisionează din armată în 1904. În acelaşi an, efectuează o expediţie automobilistică mai mult decât îndrăzneaţă chiar şi pentru zilele noastre, pe ruta Paris – Teheran – Tibet. În 1910 îl găsim pe Coandă şeful promoţiei de ingineri aeronautici al Şcolii Naţionale Superioare de Aeronautică din Paris, pentru ca apoi să participe la Atelierul organizat de Gianni Capronii, o somitate a aeronauticii mondiale, unde realizează prototipul primului avion cu reacţie, prezentat la Salonul de Aeronautică de la Paris. Se mută în Anglia, unde lucrează la renumita companie de construcţii aviatice „Bristol”, pentru ca în 1934 să facă cunoscută lumii ştiinţifice descoperirea sa, „Efectul Coandă” (utilizat în prezent cu succes într-o industrie oarecum neaşteptată, aceea a medicamentelor). Între 1932 -1936 lucrează şi patentează aparatul de zbor lenticular ce va fi cunoscut cu timpul drept o farfurie zburătoare, un aparat atât de revoluţionar, încât va fi bănuit de origini… extraterestre.

După o lungă perioadă de activitate fructuoasă în domeniul cercetării aeronautice şi spaţiale desfăşurată în străinătate, timp în care explorează şi alte domenii – spre exemplu inventează un sistem revoluţionar de desalinizare a apei de mare sau o metodă de detectare a zăcămintelor de petrol – se întoarce în România, atras, probabil şi de procesul de liberalizare politică de la sfârşitul anilor `60. Întemeiază un Institut de cercetare, cunoscut sub numele de INCREST, dar şi o Fundaţie care îi poartă numele, menită să sprijine tinerele talente româneşti din domeniul cercetării ştiinţifice. Din păcate, imediat după moartea sa, în anul 1972, Fundaţia şi-a încetat activitatea, iar cercetările au fost abandonate. Poate continuarea operei sale de cultivare a tinerelor talente din domeniul inventicii şi cercetării ştiinţifice ar fi nu doar o recunoaştere, ci şi o respectare a voinţei şi a spiritului său, care simţea atât de profund româneşte.

Eugen Uricaru