NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Bloc militar ESTIC rival al NATO…

Reporter: editura April - 16 - 2012 Comments Off on Bloc militar ESTIC rival al NATO…

Ultimaturile pe care SUA le dau Iranului în ultima vreme au pe de-o parte, scopul declarat de a „aduce la ordine” Teheranul, pe de alta, în subsidiar, o etalare de forţe în faţa a ceea ce se conturează a fi un bloc militar estic, pe care mass-media occidentale îl văd ca pe o entitate de „contrabalansare” a influenţei NATO. Este cu adevărat vorba despre „mişcări de trupe” în Orient care converg către un scop comun? Sunt datele prezentului în măsură să contureze un rival pentru Alianţa nord-atlantică?

Mişcările militare din Eurasia, Orientul mijlociu şi îndepărtat se coagulează într-o nouă formă. Ele au în centru Rusia, China şi partenerul lor, Iranul. Acesta din urmă, spre exemplu, încearcă să devină membru cu drepturi depline al Organizaţiei pentru Cooperare Shanghai (SCO). Entitatea înfiinţată în 2001 de China, Rusia, Kazahstan, Tajikistan, Kârgâzstan şi Uzbekistan, care îşi propune strângerea legăturilor militare, a schimburilor de intelligence şi combaterea terorismului în zonă, atrage tot mai multe state. India, Mongolia şi Pakistan au statut de observatori, iar Afganistanul şi Turkmenistanul nu lipsesc în calitate de state invitate. Parteneri de dialog în cadrul Organizaţiei sunt şi Belarus şi Sri Lanka. Şi nu întâmplător. În ultimii ani, mai multe exerciţii militare comune au avut loc sub egida SCO, iar mass-media au relatat pe larg despre armamentul folosit la demonstraţiile cu mii de militari care au avut loc în China, Rusia sau Kazahstan. Interesant de menţionat că SUA au depus o cerere de a deveni membru observator în cadrul SCO, dar au fost refuzate. Pe de altă parte, ţările membre nu fac un secret din dorinţa lor de a vedea trupele americane retrase din această zonă, ocazie pentru observatorii internaţionali să „instrumenteze” teoria apariţiei unui bloc militar estic rival al NATO.

Triplă alianţă”…

În contextul schimbărilor geopolitice din ultima perioadă se conturează din ce în ce mai mult existenţa unei triple alianţe, în regiunea Eurasia, din care fac parte China, Rusia şi Iran, „barieră strategică îndreptată împotriva expansionismului Statelor Unite”, notează „The 4th Media”. Legăturile bilaterale dintre aceste state sunt o parte a unei alianţe mai largi, care implică Armenia, Tadjikistan, Belarus, Siria. Cele trei ţări formează un fel de „triplă alianţă”, care constituie nucleul unei coaliţii eurasiatice îndreptate împotriva invadării Eurasiei de către SUA şi a încercării americanilor de a crea o hegemonie globală. Toate cele trei ţări se simt ameninţate în Asia Centrală şi se tem de prezenţa militară a SUA şi NATO în Afganistan. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care nici Rusia, nici China nu ar accepta un război împotriva Iranului, cu toate avertismentele SUA. Este cunoscut faptul că cele două state au refuzat să se lase constrânse de Washington să adere la sancţiunile din 2012 impuse Teheranului.

Bloc militar ESTIC rival al NATO

Rusia preşedintelui Putin pretinde o poziţie de putere militară şi economică în spaţiul eurasiatic, inclusiv cel mondial. Alături de aceasta, China încearcă să schimbe actuala configuraţie a sistemului internaţional şi să deţină un mai mare control în explorarea spatiului cosmic şi politica nucleară. Prin urmare, Rusia consideră China un partener militar şi strategic în spaţiul eurasiatic şi are de ce, întrucât o alianţă cu China ar întări considerabil Moscova. Rusia nu are capacitatea militară necesară pentru a face faţă singură schimbărilor strategice din Eurasia. Este cu totul altă chestiune dacă China are nevoie de o alianţă cu Rusia… Pentru orice eventualitate, Beijingul a luat măsuri serioase în privinţa modernizării marinei şi a performanţelor sectorului militar. În ce priveşte Iranul, este cunoscut faptul că Moscova a susţinut deseori statele arabe, însă relaţiile politice cu Teheranul au fost mai reci. Până acum. Atragerea ţării de partea sa echivalează cu o manevră militară pe timp de pace, care ar putea avea drept urmare schimbarea balanţei de forţe din Orientul Mijlociu în favoarea Rusiei, ceea ce ar conduce la o nouă strategie a diplomaţiei americane in Eurasia.

Pe lângă actorii geopolitici principali, India se remarcă drept o putere nucleară în afara configuraţiei create, dar cu intenţii ambiţioase în politica nucleară în Oceanul Indian, lucru demonstrat prin lansarea unei rachete balistice capabile să atingă Beijingul şi Shanghaiul. Se ştie că India este aliatul tradiţional (din perioada sovietică) al Moscovei la capitolul industriei militare, primind din Rusia armament şi beneficiind de asistenţă militară. Interesele vitale ale Indiei – construcţia unei flote militare moderne in Oceanul Indian şi modernizarea armatei – au fost susţinute de Rusia drept contrabalans la influenţa americană în Oceanul Indian. Doar că acum, India este partenerul SUA în politica nucleară din regiune, conform acordului semnat în 2006 între cele două state în domeniul nuclear civil. Din această postură, ea e capabilă, din punct de vedere militar, dat fiind arsenalul său nuclear, să menţină o contrabalansare a alianţei dintre China şi Rusia. Fiecare dintre aceste state tinde spre influenţă în regiune. Parteneriatul dintre China şi Rusia în sfera militară ţine de interesele vitale ale ambelor părţi în spaţiul asiatic şi de marginalizarea influenţei SUA în Asia.
Este cu totul specială poziţia Pakistanului. Fiind tot nesemnatar al Tratatului de Neproliferare, statul pakistanez, vecin al Indiei, a lansat două rachete balistice, una cu rază medie de acţiune şi alta cu rază scurtă, ambele capabile să transporte atât încărcături convenţionale, cât şi nucleare. Ţinând seama de interesele marilor puteri, de influenţele energetice şi militare în Eurasia, într-o eventuală dispută militară pot fi antrenate mai multe state, precum China, Iran, Rusia, Afganistan.

Jocul Ankarei

Flota maritimă a Chinei, pilon al alianţei din Orient

Şi în sudul Asiei asistăm la tentative de formare a unei alianţe între Iran, Irak, Siria şi Turcia, cu accent pe aceasta din urmă. Trebuie notat faptul că în cadrul summit-ului NATO de la Lisabona, din noiembrie 2010, partea turcă s-a opus radical insistenţei Franţei de a califica Iranul drept „o sursă potenţială de atac nuclear”. Turcia şi-a demonstrat poziţia ferventă şi în ceea ce priveşte instalarea scutului antirachetă, insistând ca acesta să nu fie îndreptat împotriva aliaţilor strategici ai Turciei: Rusia, Iran şi Siria. Prin jocul său geopolitic, Ankara este în acelaşi timp membru al NATO – şi deci aliat al SUA – şi partener al statelor asiatice care consolidează an de an un bloc militar (susţinut de mari interese economice) ce nu mai poate fi negat. Turcia este o cale de tranzit către Asia Centrală, adică spre acel spaţiu pe care Washingtunul a dorit să-l treacă sub hegemonia sa după căderea URSS. Faptul că Ankara pare a intenţiona să-şi întărească autonomia, iar raporturile pe care le întreţine cu republicile centrasiatice sunt îmbinate în mod inteligent cu relaţiile cu Moscova nu sunt veşti bune pentru Washington.
Deşi nu mai asistăm la o lume bipolară într-un război rece, starea antagonică dintre cei doi mari poli se resimte ca odinioară. Poate nu întâmplător, aşa cum subliniam într-un număr trecut al revistei noastre, SUA se pregătesc să se concentreze tactic pe zona Asia-Pacific. Acesta este arealul în care Washingtonul are tot mai mari dificultăţi în a-şi păstra (sau extinde) dominaţia, pentru care a depus atâtea eforturi în ultimele decenii. În spatele SUA stau aliaţii săi din NATO. Coagularea unui bloc de alianţe militare în Orient poate fi semnalul a ceea ce am putea numi un nou „război rece” sau pur şi simplu o reechilibrare de forţe la nivel mondial?

 

Ambiţii militare

Rusia. Preşedintele Vladimir Putin a anunţat începerea unei operaţiuni de înarmare fără precedent. Se urmăreşte întărirea sistemului de apărare aerian şi spaţial al ţării, pentru care vor fi alocate aproape 600 de miliarde de euro, drept răspuns la politicile militare ale NATO şi SUA. „23.000 de miliarde de ruble vor fi consacrate în total pentru aceste obiective în următorul deceniu. Epoca prin care trecem necesită o politică determinată, de întărire a sistemului de apărare aerian şi spaţial al ţării. Este politica SUA şi NATO în materia apărării antirachetă care ne împinge să facem asta”, a explicat Vladimir Putin, într-un articol publicat de „Rossiiskaia Gazeta”.

Acesta a mai dezvăluit şi cum va arăta Armata Rusiei în următorul deceniu: „Forţele armate vor primi peste 400 de rachete balistice intercontinentale moderne, amplasate la sol şi pe mare, opt submarine cu rachete balistice, aproximativ 20 de submarine de atac, peste 50 de nave de suprafaţă şi circa 100 de aeronave militare, peste 600 de aeronave moderne, inclusiv bombardiere de generaţia a V-a, peste o mie de elicoptere, 28 de sisteme de rachetă suprafaţă – aer de tip S-400, 38 de sisteme de apărare aeriană Vitiaz, zece sisteme de rachete tactice Iskander-M, peste 2.300 de tancuri moderne, circa 2.000 de arme şi sisteme autopropulsate de artilerie, precum şi 17.000 de vehicule militare”.

China. Bugetul de Apărare al Chinei a crescut, în 2012, cu 11,2 %, ajungând la 80,6 miliarde de euro. China face eforturi uriaşe pentru a reduce decalajul care o separă de Washington şi Moscova. Modernizarea armatei, asigură guvernanţii chinezi, are drept unic scop apărarea ţării. China investeşte, în acelaşi timp, tot mai mult în arme ofensive: avionul de vânătoare-bombardament invizibil J – 20, portavioane, dintre care primul a fost lansat la apă în august 2011 şi o rachetă balistică în stare să lovească navele de război la mii de kilometri.

Potrivit Institutului american de cercetări „IHS”, bugetul militar al Chinei se va dubla până în 2015.

 

Mari răsturnări geopolitice mondiale

Reporter: editura February - 13 - 2012 Comments Off on Mari răsturnări geopolitice mondiale

Anul 2012, fie el consultat după calendarul gregorian sau mayaş, va fi anul unei “mari răsturnări geopolitice mondiale”, prevede “Global Europe Anticipation Bulletin” (GEAB), care explică: va fi un an de mari dificultăţi pentru o mare parte a planetei, dar va înregistra şi apariţia unor condiţii geopolitice favorabile pentru ameliorarea situaţiei în anii ce vor veni. Criza va continua şi ea va fi “experimentată” şi de cei neafectaţi până acum: SUA, Marea Britanie, Rusia, China. Dar, încurajează GEAB, de la jumătatea anului vor începe să se afirme forţe şi actori care vor permite, în anul 2013 şi în anii următori, prefigurarea unui nou sistem internaţional. Între aceste forţe şi aceşti actori, continuăm noi, trebuie incluşi ca protagonişti ţările europene şi ţările emergente, primele în relativ declin, celelalte în ascensiune. UE se confruntă cu cea mai ascuţită şi profundă criză de la fondarea sa, grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) se află în plin proces de instituţionalizare şi acţiune coordonată. Situaţii diferite, dar care îi obligă, tot din raţiuni diferite, la politici şi demersuri active. Iată de ce, la solicitarea publicaţiei “Balcanii şi Europa”, de a scrie despre relaţiile economice dintre aceste două grupări, care oricum se dezvoltă spectaculos şi au deschise mari perspective, nu rezist tentaţiei de a aplica tematicii convenite o corectură de traiectorie: din dinamica UE-BRICS poate rezulta coagularea unui centru major de putere economică al lumii, care, chiar neinstituţionalizat, se poate înscrie între procesele “mari răsturnări geopolitice mondiale” .

Oricum, lumea e răvăşită sau măcar serios preocupată de criză. În timp ce UE Şi SUA îşi văd rezervele internaţionale topindu-se ca zăpada la soare, iar echilibrul bugetar virând spre roşu, ţările emergente se întreabă ce ar putea face împreună , căci împreuna deţin peste 50 la sută din rezervele monetare mondiale. Spre deosebire de UE, nu se pune problema creării unei monede comune, dar, pentru început, s-ar putea imagina un instrument de plăţi comun, pentru a evita ca schimburile între membrii zonei să nu piardă valoarea lor monetară prin convertirea în euro sau dolarul american. Căci orice drum începe cu primul pas, cum spune proverbul chinezesc. În orice caz China apare drept principalul motor al unei eventuale iniţiative a ţărilor BRICS , căci ea deţine o rezervă de peste 4000 de miliarde dolari US din care ar putea susţine, doar ea, cu 1000 de miliarde euro fondul european de stabilizare financiară, care e incapabil acum, cu 440 miliarde euro, să facă faţa sfidărilor. Aceasta fiind varianta roză! Există însă şi varianta sumbră. Albert Edwards, analist la “Societe Generale”, susţine că “aterizarea brutală” a economiei chineze, de care vorbesc unii analişti occidentali, ar putea reprezenta unul dintre cele mai mari şocuri ale anului şi el ar putea antrena în tăvălug şi celelalte ţări emergente. Mai nuanţat, părintele conceptului BRIC, Jim O’Neill, bancher la “Goldman Sachs”, prevede că “în următorii zece ani, BRICS îşi va dubla probabil ponderea economică, cu o creştere cumulată de 12 000-13 000 miliarde dolari, dar cu ritmuri de creştere mai slabe decât până acum”. Iar Franck Biancheri, coordonatorul GEAP, afirma, şi mai tranşant, că actuala criză va întări China şi India, va aboli lumea centro-occidentală , iar “deceniul ce vine va marca testul interacţiunii acestor două realităţi”.

În primăvara lui 2011, un seminar internaţional ţinut la Moscova a dezbătut “agenda unui summit Euro-BRICS”. O agendă apreciată drept generoasă şi dătătoare de speranţe, dar şi dificil de abordat, dat fiind: 1. Bogăţia, varietatea şi noutatea schimburilor Euro-BRICS, dar şi sărăcia, uniformitatea şi banalitatea schimburilor tradiţionale între europeni şi fiecare dintre statele BRICS luate individual; 2. Absenţa unui echivalent în cadrul relaţiilor internaţionale actuale a unui dialog între reţeaua europeană plurinaţional structurată şi instituţionalizată, şi reţeaua multinaţională în evoluţie foarte rapidă a BRICS; 3. Sentimentul unei puteri potenţiale de influenţă fără echivalent în afacerile lumii, cu un dialog Euro – BRICS, care însumează jumătate din populaţia planetei, de pe patru continente (Asia, America de Sud, Africa, Europa); 4. Marea convergentă asupra unui număr de teme esenţiale pentru privitoare la guvernanţa globală şi marile sfidări mondiale din viitoarele decenii.

Premisele favorabile pentru o conlucrare consistentă UE-BRICS au la bază o situaţie aparent banală, dar reală şi esenţială: Europa este, în mod tradiţional, un promotor al cooperării internaţionale, iar statele BRICS au nevoie de un context global cooperant pentru a se putea dezvolta. Europa continuă să fie primul ansamblu economic şi comercial al planetei, are cea mai mare stabilitate politică şi este gruparea economico-financiară cu cea mai mare experienţă multilaterală. Statele BRICS însumează peste 3 miliarde de oameni, 50 la sută din consumul mondial de petrol, deţin rezerve energetice, minerale şi agricole enorme, absorb 53 la sută din investiţiile străine directe şi vor realiza 75 la sută din creşterea economică prevăzută pentru deceniul următor.

O complementaritate benefică, asemănătoare cumva celei exprimate, în stilul său paradoxal, de Salvador Dali, în plin război rece. Întrebat fiind cum crede că vor evolua relaţiile americano-chineze, pe atunci încordate la paroxism, Dali a răspuns pe tonul cel mai firesc: “Foarte simplu, se vor înţelege de minune. America e cel mai mare consumator al lumii, China cel mai mare producător”. Traiectoria relaţiilor chino-americane îi dau, până la un punct, dreptate. Vor evolua în chip similar şi relaţiile UE-BRICS?

Corneliu Vlad

 

Vocația Diplomatului de Carieră – Bogdan Aurescu

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Vocația Diplomatului de Carieră – Bogdan Aurescu

Stimate domnule Bogdan Lucian Aurescu,

Avem bucuria de a vă aduce la cunoştinţă că redacţia revistei „Balcanii şi Europa” a stabilit să vă acorde premiul pentru anul 2010

Vocaţia Diplomatului de Carieră

pentru întreaga dumneavoastră activitate de om politic şi diplomat

De-a lungul anilor, personalităţi ale vieţii politice – preşedinţi de stat, prim-miniştri, miniştri, ambasadori – ale vieţii sociale, economice, sportive şi culturale s-au numărat printre premianţi. Dintre acestea, amintim pe Boris Trajkovski, preşedintele Macedoniei, Jelio Jelev, preşedintele Bulgariei, Voislav Koştuniţa, preşedintele Iugoslaviei, Constantinos Simitis, prim-ministru al Greciei, Ilir Meta, ministrul Afacerilor Externe din Albania, E.S. Xu Jian, ambasadorul R.P.Chineze, E.S. Konstantin Andreev, ambasadorul Bulgariei, E.S. Eldar Hasanov, ambasadorul Azerbaidjanului, E.S. Alexandr Ciurilin, ambasadorul Federaţiei Ruse, celebra interpretă Aura Urziceanu, campioana olimpică Elisabeta Lipă ş.a.

Redacţia şi-a însuşit propunerea, făcută în unanimitate de juriul special format din personalităţi ale vieţii politice, economice, sociale, culturale, din reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media.

Cu acest prilej, întregul colectiv redacţional vă felicită şi vă invită să participaţi la festivitatea de decernare a premiilor, care va avea loc

Cu deosebită stimă,

Carol Roman

Director general