NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

„Titulescu. După 50 de ani, din nou acasă”

Reporter: editura January - 23 - 2014 Comments Off on „Titulescu. După 50 de ani, din nou acasă”

La capătul unor ani de cercetări în ţară şi străinătate, istoricul George G. Potra, autorul acestei lucrări, reconstituie dosarul tragediei marelui om politic şi diplomat român. Este un binecunoscut istoric, ziarist şi autor al unui mare număr de lucrări ştiinţifice. Un loc aparte l-au avut şi îl au preocupările pentru personalitatea şi opera lui Nicolae Titulescu, George Potra fiind coordonatorul Colecţiei de documente politico-diplomatice Nicolae Titulescu, sub egida „Fundaţiei Europene Titulescu”. Activitatea sa susţinută în domeniul cercetării i-a adus o largă recunoaştere. Este laureat al Premiului revistei „Balcanii şi Europa” 2012.

  • Se cunoaşte că o mare parte a cercetărilor dumneavoastră, în calitate de istoric, au fost dedicate exilului obligatoriu la care a fost supus…
  • De la început, am să fac o afirmaţie: Nicolae Titulescu a murit de două ori. Prima dată la 29 august 1936. Atunci când, nedrept, duşmanii din ţară şi străinătate l-au scos pentru totdeauna din viaţa politică activă. A doua oară, la 17 martie 1941. Atunci când, prematur, a cedat suferinţei fizice şi morale, abandonându-se în braţele lui Thanatos.
Rămăşiţele pământeşti ale marelui dipolmat înfăşurate în tricolorul românesc, depuse în Biserica „Sf. Mihail“, Cannes (24 martie 1941). La ceremonia înmormântării s-a aflat şi Joseph Paul-Boncour, fost prim-ministru şi ministru de Externe al Franţei.

Rămăşiţele pământeşti ale marelui dipolmat înfăşurate în tricolorul românesc, depuse în Biserica „Sf. Mihail“, Cannes (24 martie 1941). La ceremonia înmormântării s-a aflat şi Joseph Paul-Boncour, fost prim-ministru şi ministru de Externe al Franţei.

Proscris, Titulescu a fost obligat să ia calea exilului. Timp de 1.660 zile, Titulescu a parcurs însingurat drumul Golgotei, care l-a dus implacabil spre Ţara Drepţilor. A rămas însă devotat fără rezerve Ţării. Înfrângând boala, ostilitatea, izolarea politică şi fizică, a pus în slujba Neamului şi a Lumii epocii sale un univers de Idei şi Acţiune. A încercat şi a reuşit să depăşească limitele posibilului. Faţă de ascensiunea forţelor revanşarde şi de accentuarea pretenţiilor privind modificarea geografiei politice a continentului, Titulescu a chemat la un efort de stimulare a proceselor de solidarizare şi coagulare a tuturor forţelor progresiste şi democratice împotriva dictaturilor şi dictatorilor. Lucid şi curajos, Titulescu a respins toate dictaturile, afirmând că nu există deosebiri de fond între acestea, că în esenţă dictaturile sunt identice, că nazism=fascism=comunism. A somat democraţiile europene să abandoneze definitiv lumea himerelor şi a compromisurilor, conciliatorismul cu regimurile totalitare, cu promotorii revizionismului şi revanşismului. Din nefericire, a avut destinul Casandrei.

Celor care-l acuză, nedrept, de prăbuşirea României şi dezagregarea sistemului de securitate europeană li se opun realitatea şi logica faptelor istorice. Titulescu a trăit întreaga tragedie a sfârtecării României – la Est prin pierderea Basarabiei şi a Bucovinei, la Nord-Vest prin pierderea unei mari părţi a Transilvaniei, la Sud prin pierderea părţii de sud a Dobrogei („Cadrilaterul“). Prin mintea acestuia n-a trecut niciodată, dar absolut niciodată, un alt gând decât acela în legătură cu interesele Ţării şi ale Neamului Românesc. „În ce mă priveşte, cum m-am considerat totdeauna ca un soldat al teritoriilor alipite României între 1918 şi 1920, doresc să fiu îngropat la Braşov, într-un loc ceva mai la o parte. Prietenii mei din Ardeal vor şti să găsească un loc potrivit dorinţei mele. Take Ionescu sus la Sinaia şi eu la picioarele lui, jos la Braşov, pentru repauzul etern, este felul cel mai convenabil şi doresc ca locuitorii Braşovului să accepte rugămintea mea“.

Îndurerat că nu şi-a putut servi în continuare Patria, pe care o reprezentase de-a lungul anilor cu atâta strălucire şi căreia i se dedicase cu tot devotamentul, Titulescu s-a stins din viaţă prematur, la Cannes, în Franţa. Regimul hitlerist s-a opus categoric înmormântării lui Titulescu în România, impunând această hotărâre generalului Ion Antonescu. În circumstanţele complexe ale respectivului moment politic, familia a decis, în cele din urmă, ca Titulescu să fie înmormântat provizoriu la Cannes, urmând ca, ulterior, rămăşiţele pământeşti ale marelui diplomat să fie aduse în România, potrivit dorinţei sale testamentare.

  • Nici după încetarea din viaţă nu a fost cruţat…
  • Nedreptatea ce i s-a făcut în viaţă l-a urmărit şi după moarte. Ion Antonescu a interzis unei delegaţii române a Partidului Naţional Ţărănesc să participe la funeraliile lui Nicolae Titulescu. Ştirea morţii lui Titulescu avea să fie inserată în presa română într-un mod mai mult decât straniu. Foarfecele cenzurii antonesciene nu a fost nici prima şi nici ultima nedreptate făcută lui Titulescu. Academia Română a sfidat consemnul şi l-a elogiat sub arcadele sale pe ilustrul om politic şi diplomat român.
Mormântul lui Nicolae Titulescu situat în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

Mormântul lui Nicolae Titulescu situat în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

Au fost mulţi ani de tăcere, după înlăturarea nedreaptă, la 29 august 1936, şi cu atât mai mulţi după moartea sa prematură, la 17 martie 1941. „Tăcerea“ a îngheţat cu frigul său câteva decenii de istorie românească. Dictaturilor carlistă şi antonesciană le-a urmat dictatura comunistă. De la un moment dat, regimul de la Bucureşti a înţeles că evocarea operei lui Nicolae Titulescu poate fi utilă în efortul României de a se elibera de orice tutelă, de orice constrângere, de a urma o politică independentă, de a-şi afirma şi prezerva suveranitatea naţională şi integritatea teritorială. Pas cu pas, manifestările publice dedicate lui Nicolae Titulescu (comemorări/aniversări) au fost deturnate de oficialităţi, confiscând, dincolo de limitele înţelegerii şi suportabilităţii, aproape întreg spaţiul public de comunicare. Deşi s-au folosit de numele lui Nicolae Titulescu pentru a-şi urmări interesele specifice, deşi i-au confiscat personalitatea şi opera, ascunzând opiniei publice adevărata sa dimensiune intelectuală şi morală, gândirea sa politică, adevăratele imbolduri şi linii de forţă ale acţiunii sale, autorităţile de la Bucureşti au reuşit să păcălească opinia publică internă şi internaţională – cel puţin o parte din ea – acreditând pentru cei naivi ideea unei alese receptivităţi şi a unui profund respect pentru opera înaintaşilor. Nu este mai puţin adevărat că demersul Bucureştilor s-a dorit şi un test, nu atât faţă de Occident, cât mai ales faţă de Răsărit, dorind să se cunoască reacţia acestuia faţă de preluarea şi promovarea ideilor lui Nicolae Titulescu privind independenţa şi suveranitatea naţională, integritatea teritorială etc.

  • Cum a ajuns, în cele din urmă, în panteonul recunoaşterii naţionale?
  • Urmărind un câştig de imagine, în perioada 1963–1982, liderii de partid şi de stat din România au indicat unor instituţii de primă mărime – în primul rând Ministerului Afacerilor Externe – să facă, direct şi indirect, demersuri pentru repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu. Toate aceste demersuri s-au lovit de un refuz. Pentru a reveni Acasă, Nicolae Titulescu a aşteptat 50 de ani. Din varii motive şi din diverse părţi i s-a ignorat dorinţa de a fi aşezat în pământul Ţării. Până la trecerea sa în nefiinţă, Ecaterina Titulescu a refuzat categoric aducerea rămăşiţelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu în România, invocând statornic existenţa regimului comunist de la Bucureşti. Ecaterina Titulescu nu i-a respectat, deci, ultima dorinţă. După moartea acesteia, pe o poziţie la fel de intransigentă s-au plasat soţii Marie Yvonne şi Gheorghe Antoniade. Macabru, aceşti posesori de rămasuri titulesciene au revendicat pentru ei dreptul de a negocia locul depunerii rămăşiţelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu. Cât de trist ar putea fi considerat, ei rămân nişte traficanţi de cadavre. Dincolo de raţiuni ideologice, aceştia sunt animaţi de interese patrimoniale. De ani de zile, urmaşul acestora se judecă cu statul român pentru a intra în posesia Casei Titulescu, societatea românească riscând astfel abstragerea ei din rostul firesc – intelectual, diplomatic, ştiinţific – şi transferul ei într-o afacere comercială.

Lungul drum al lui Titulescu către casă s-a încheiat în 7 martie 1992. Readucerea sa în ţară după 50 de ani de la aşezarea sa în cripta Bisericii Sf. Mihail din Cannes a încheiat un efort de câteva decenii, în care s-au vehiculat mari principii şi s-au consumat interese meschine, în care serenitatea a lăsat loc pasiunilor şi intrigilor, confruntărilor şi acuzelor. Dincolo de nume şi date notabile, din acest demers rămâne realitatea că în 1992, în efortul final de readucere a lui Nicolae Titulescu s-au regăsit solidare toate forţele politice majore ale ţării. Titulescu a fost readus Acasă de Ţara însăşi, care şi l-a revendicat ca fiu şi care l-a primit cu braţele deschise, dându-i loc în inima fiecăruia dintre noi. Obosit de atâta aşteptare, a venit să se odihnească Acasă, în inima Transilvaniei, la Braşov. Din suflet, a devenit simbol. De iubire de Ţară şi Neam. Cu ochii roată spre toate zările, Titulescu ne cheamă în armata marilor idei pe care le-a imaginat şi condus, cu speranţa că ele pot constitui temeiul tuturor întreprinderilor de conlucrare şi pace, hrănite cu dreptate, adevăr, umanism, încredere.

Chiar dacă la 7 martie 1992, când a fost adus Acasă, n-a fost trecut pe sub Arcul de Triumf, Titulescu rămâne pentru noi un Erou. În Panteonul recunoştinţei naţionale, el s-a aşezat alături de făuritorii de Ţară, de cei ce au servit-o şi apărat-o, fără ostenire şi rezervă, proiectând deopotrivă un vizionar şi precursor, efigia unui om care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a aduce România în Europa şi Europa în România.

C.R.

Adevărul despre Nicolae Titulescu

Reporter: editura September - 14 - 2012 Comments Off on Adevărul despre Nicolae Titulescu

Ediţia de faţă a monumentalei crestomaţii avându-l ca subiect pe Nicolae Titulescu, apărută la Editura Fundaţiei Europene Titulescu, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, beneficiază de un Cuvânt înainte, postfaţă, note biografice, adnotări şi explicaţii precum şi de un indice realizate de iniţiatorul crestomaţiei, distinsul diplomat şi competentul istoric al diplomaţiei, George G. Potra, ne dăruieşte o a doua ediţie. Sub titlul acestei cărţi, în trei volume impresionante, anume Pro şi Contra – Titulescu, fierbe de multă vreme un cazan al istoriei noastre care nici astăzi, se pare, nu şi-a găsit rezolvarea, adică înţelegerea deplină. Nicolae Titulescu, aşa cum îl descoperim în lectura textelor reunite de domnul Potra, devine cu prisosinţă una din marile figuri tragice ale istoriei românilor.Nu cred că exagerez, nu cred că greşesc cu totul, atunci când consider că Nicolae Titulescu este cea de a patra figură din şirul personalităţilor tragice care au marcat devenirea social politică a poporului român prin soarta lor, aflată sub semnul jertfirii de sine şi a crucificării în suferinţă de către cei care fie că nu le-au înţeles, fie că le-au înţeles dar le-au considerat primejdioase. Primejdioase, adică oameni de caracter şi cu idealuri înalte. Cei patru cavaleri ai nobleţei româneşti, cele patru embleme ale sacrificiului din istoria noastră modernă sunt, aşa cred, Horea, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu şi, iată, cu argumentele cuprinse în cartea editată de domnul Potra, Nicolae Titulescu. Comun celor patru oameni de cumpănă le este faptul că au fost trădaţi, umiliţi şi ucişi, direct sau indirect, din acelaşi motiv – îşi iubeau neamul şi ţara într-un mod atât de profund şi de înălţător încât potrivnicilor lor le erau de neînţeles aceste fapte. Şi tot comună le este cauza sfîrşitului lor – lucrarea în rău a apropiaţilor lor, a celor pe care ei au înţeles să-i slujească şi să-i apere până la capăt.

Textele cuprinse în cele trei volume sunt grăitoare în ceea ce priveşte prestigiul naţional şi internaţiuonal de care se bucura Nicolae Titulescu după cum sunt la fel de expresive atunci când este vorba de o scenă politică internă sfîşiată de interese şi o panoramă externă bulversată de apariţia statelor totalitare într-o vreme în care iluzia unei lumi, a dialogului şi a aplicării principiilor care stăteau la baza Ligii Naţiunilor, mai funcţiona.

Textele adunate cu migală şi acurateţe nu sunt o simplă înşiruire. Domnul George G. Potra are ştiinţa rară a alcătuirii unui context coerent din piese aparent disparate iar în acest caz contextul coerent este România interbelică, nu o Românie idilică şi o culme a democraţiei ci o ţară care face eforturi gigantice să-şi găsească locul şi identitate după un cataclism sângeros, care pendulează între normalitate şi grotesc, o societate în care figurile politice sunt atât de contradictorii şi controversate încât întrebarea firească este, chiar vine din texte , – care a fost norocul ei că a rezistat? Nu cred că a fost vorba de un noroc, mai degrabă a fost vorba de inteligenţa politică şi nu doar, însoţită de consecvenţa unor mari sentimente cum ar fi dragostea de România, a unor personalităţi între care se desprinde Nicolae Titulescu.

Lucrarea abundă în probe pro şi contra Titulescu, de la mici reverenţe la mărturii sincere şi cuceritoare ale aprecierii pozitive până la obişnuitele pişcături ori grobianele atacuri.

Este uimitor cît de diferite sunt personalităţile care au găsit de cuviinţă să se pronunţe împotriva lui Nicolae Titulescu, dau exemplu două dintre ele, aflate în evidentă adversitate ideologică, Gheorghe Brătianu, ilustrul istoric şi Octavian Goga, ilustrul poet.Tot uimitoare sunt argumentele care se aduc în aceste vituperante atacuri, de la faptul că e bolnăvicios la cel că prea era …o figură internaţională. Toate acestea stau între aceleaţi coperţi cu aprecieri şi constatări obiective care te conving că Nicolae Titulescu era nu doar în centrul atenţiei naţionale şi internaţionale ci se bucura de stimă, simpatie şi admiraţie. Nu – l amintesc decât pe Winston Churchill care scriind despre Titulescu constata cu amărăciune – „Dacă l-am fi ascultat mai mult pe Titulescu, n-am fi ajuns la discreţia nebunului de Hitler! Poate exista un elogiu mai mare adresat unui diplomat, unui politician român”?

Cartea domnului George G. Potra, pe lângă toate meritele directe, de la cele filologice, istorice ori ştiinţifice mai are unul. Un merit, ca să spunem aşa, colateral. Este o carte extrem de actuală în sensul necesităţii observării celor întâmplate pentru a măsura dimensiunea prezentului. Tot ceea ce s-a întâmplat are toate şansele să se repete, ba chiar se repetă…

*

Eugen Uricaru