NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Balans european

Reporter: editura September - 10 - 2011 Comments Off on Balans european

Voi începe editorialul cu o veche istorioară, urât mirositoare. Prin `45, la Bucureşti era animat un curent bicisnic, fără aderenţă la cei mulţi, care încerca să impună o aberaţie: Basarabia să rămână pentru veşnicie într-un soi de federaţie, ca parte a Uniunii Sovietice, deoarece acolo ar fi domnit o ordine socială superioară, socialismul, spre care s-ar fi îndreptat, de-a valma, întreaga omenire, inclusiv România. Mai mult chiar: unii fruntaşi comunişti ai acelor vremuri nu s-ar fi dat în lături să propună ca şi România s-o ia pe acelaşi drum, să se alipească marii Uniuni Sovietice, unde ar fi fost apărată şi ocrotită de marele stat socialist.

Ideea, respinsă in corpore, a dus, încetul cu încetul, la împotrivire şi afirmarea unui “comunism naţional“ socotit a fi molipsitor pentru celelalte ţări din “lagăr“, idee care, prin imitaţie, a dat multe bătăi de cap conducerii sovietice. Chiar şi prezenţa ţării noastre în CAER s-a făcut discret, cu opinteli şi rezistenţe, ca să nu mai vorbim şi de respingerea “ab initio“ a planului Valev, care, după înglobare, ne reducea la un fel de cămară a lagărului socialist.

Anii au trecut, cu vijelii şi răsturnări spectaculoase, am căpătat legitimare capitalistă, am intrat în UE, plini de speranţe. Susţineam întru totul unificarea europeană, crezând că vom devein cetăţeni respectabili ai continentului, cu drepturi şi obligaţii ponderate între toţi, care să ne aducă, odată cu pacea, securitatea economică şi prosperitatea.  Şi acum, după un prim deceniu din noul mileniu, criza a dezlănţuit un regres general european, economic şi politic, slăbirea eficienţei şi a forţei de atracţie a Uniunii Europene. Ce ne arată tabloul actual? Disparităţile nu au dispărut, ci, dimpotrivă, s-au acutizat. Putem spune că ne-am apropiat de nivelul de trai al cetăţenilor germani, francezi sau italieni? Asistăm la mari frământări sociale, anti-europenismul se dezvoltă nestânjenit în Spania, Italia, Portugalia şi Irlanda.

Acum, la orizont se prefigurează ideea federalizării, care ar menţine Europa, însă, într-o altă structură, mai forte. Acest lucru l-a exprimat sondajul realizat de Institutul “Viavoice“ pentru liberalizare, care arăta că majoritatea cetăţenilor a patru ţări membre vor ca Europa să evolueze spre o uniune federală.  Francezii, italienii, spaniolii şi germanii ar dori ca UE să aibă preşedinte, ministru de Externe, ministru al Economiei şi Finanţelor, unşi cu puteri decizionale depline şi, de ce nu, chiar discreţionare. Astfel, 73% dintre italieni, 64% dintre francezi, 63% dintre spanioli şi 51% dintre germani se pronunţă pentru un “preşedinte al Europei”, iar entitatea europeană să funcţioneze unitar economic, politic, social.  Numai că, chiar şi în acest sondaj, dracul şi-a vârât coada. Spre deosebire de germani, care doresc şi înfiinţarea unei armate europene, francezii şi italienii se opun ideii. Opoziţie ar întâmpina şi ideea existenţei unui sistem de impozitare unic, la nivel european. Chiar din acest sondaj se deduce că subiectul este extrem de delicat şi dificil, deoarece ar trebui asigurat un leadership puternic la nivel european, care să convingă pe cele 27 de state, eventual 28, cu Croaţia, că Europa poate deveni o mare putere economică şi o putere militară doar transformându-se într-o federaţie. De altfel, lucrurile pe acest făgaş au şi pornit. Întâlnirea de la Paris, dintre preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel a prestabilit, sub forma unui nucleu ideatic, dar şi practic, noua ordine europeană: taxă corporativă comună, coordonarea bugetelor naţionale, adică “o guvernare economică europeană în adevăratul sens al cuvântului“, după cum a declarat preşedintele Sarkozy. Dar a şi apărut opoziţia. Oare ar fi bine să fie creată o falsă omogenitate punând în aceeaşi oală ţări cu nivele de dezvoltare diferite, cu tradiţii culturale distincte, greu de aliniat cât ai bate din palme?

Pe de altă parte, în coasta proiectului federativ bate “vântul britanic“, care nu doreşte sub nici o formă să-şi subţieze suveranitatea naţională în favoarea unei suveranităţi a întregii Europe. În Manifestul Partidului Conservator, publicat cu prilejul ultimelor alegeri, se doreşte o “asociaţie a statelor membre“, un fel de club interguvernamental fără acorduri juridice ori reguli.

Şi totuşi, balansul european pare a se îndrepta spre federalizarea Europei, care ar putea deveni o structură economico-socială puternică, uniformă în acte, decizii şi acţiuni, pe plan intern şi extern şi care ar putea face faţă cu succes concurenţei tot mai aprige făcute chiar de prietenii americani, cei chinezi şi de ceilalţi competitori ce se anunţă dintre ţările emergente.

Şi într-un caz şi în altul, în care UE rămâne fie o “asociaţie de state“, fie o federaţie, armonizarea poziţiilor – viciată de apariţia unor formaţiuni naţionaliste şi ultra-naţionaliste în mai multe ţări europene – s-ar putea realiza doar prin strădanii îndelungi, prin tratative kilometrice, prin cedări (să sperăm că nu doar dinspre cei din “valul doi“), şi câştiguri (de asemeni, nu doar pentru principalele ţări cu potenţial economic şi influenţă politică determinantă) care să asigure climatul de libertate, dezvoltare şi securitate.  Dacă ne amintim bine, părinţii fondatori ai Uniunii Europene (născută CEE) considerau că pe parcursul deceniilor, deciziile europene impuse la nivel înalt vor genera, în cele din urmă, un sentiment al identităţii economico-politice europene, ceea ce ne duce cu gândul, în primul rând, la federalizarea europeană.

Vom trăi şi vom vedea…

Carol Roman