NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Ciudate agenții guvernamentale

Reporter: editura April - 16 - 2020 Comments Off on Ciudate agenții guvernamentale
Pe lângă binecunoscutele agenții guvernamentale legate de economie, educație, apărare sau afaceri externe, unele state ale lumii au astfel de organisme cu obiecte de activitate mai puțin obișnuite. 

NASA are un department cu totul special – Oficiul pentru protecție planetară (Office of Planetary Protection), care are o misiune neobișnuită: împiedicarea microbilor de pe Terra să contamineze spațiul cosmic. Ofițerii din acest organism creează nave spațiale cu medii sterile și planuri de zbor în conformitate cu acest deziderat. Nu doar americanii au astfel de dvizii – toate statele care dezvoltă programe spațiale au înființat agenții similare, dar numai NASA și Agenția Spațială Europeană angajează personal permanent. Agenția americană a înființat postul de ofițer pentru protecție planetară încă din 1967. Tot în SUA funcționează Divizia banilor distruși, care înlocuiește bancnotele deteriorate ale oricui, fără costuri. Creat în 1866, acest organism ține de Biroul Statelor Unite de Gravură și Imprimerie și rambursează cetățenilor ai căror bani au fost distruși (arși, înghițiți de animale, mucegăiți etc.) circa 30 milioane de dolari noi pe an. 

Europa are, la rândul său, unele agenții guvernamentale cu obiecte de activitate mai deosebite. De pildă, Grupul de studii și de informații aerospațiale neidentificate („Groupe d’Etudes et d’Information sur les Phenomenes Aerospatiaux Non Identifies”), pe scurt GEIPAN, este un organism oficial straniu, cel puțin pentru marele pubic. A fost înființat în Franța și este dedicat studierii… farfuriilor zburătoare. Deși documentele pe care le deține sunt clasificate, au existat unele scurgeri care au devoalat existența acestui tip de agenție a Gvernului și, de asemenea, faptul că de foarte multe ori când s-a considerat că Franța ar fi survolată de extratereștri, nu a fost vorba decât despre alarme false. 

Dincolo de Canalul Mânecii se perpetuează un model de agenție care vine din Evul Mediu. Este vorba despre Paznicii corbilor din Turnul Londrei, urmași ai celor care răspundeau de paza celebrei închisori încă din secolul al XI-lea. În prezent, acești oameni care veghează celebrul monument sunt foști ofițeri care servesc drept ghizi pentru turiști, iar unul dintre ei are înalta funcție de „maestru al corbilor” și este responsabil cu păsările care își duc veacul în incintă. Prezența acestora a fost statuată oficial de către Regele Charles al II-lea, care a ordonat, în secolul al XVII-lea, ca șase corbi să se afle permanent la Turnul Londrei. Tot din Marea Britanie vine un alt birou interesant, legat de aceeași cea mai longevivă monarhie a lumii: Biroul de marcare a lebedelor regale. Istoria acestei agenții vine din secolul al XII-lea, când s-a emis un decret care spunea că lebedele de pe Tamisa pot fi consumate doar de către Coroana britanică. Demn de menționat este faptul că legea este în vigoare și astăzi, doar că abordarea s-a schimbat fundamental, Familia Regală fiind mai preocupată să salveze păsările și să le ocrotească. Așa se face că în fiecare an, regalitatea organizează un eveniment în cadrul căruia lebedele de pe Tamisa sunt numărate, marcate și controlate din perspectiva sănătății. În cadrul organismului există un Marcator-șef, un Paznic-șef, iar Regina Elisabeta a II-a este „Seniorul lebedelor”.

Și unele state asiatice a considerat necesare anumite agenții cu obiecte de activitate mi puțin obișnuite. Comitetul pentru promovarea virtuții și prevenirea viciilor este un organism guvernamental din Arabia Saudită. Printre responsabilitățile sale se numără o serie de verificări riguroase: să nu se vândă nicăieri droguri sau alcool, femeile să fie corespunzător îmbrăcate, bărbații să meargă la rugăciune, cei necăsătoriți să fie despărțiți și nimeni să nu se afișeze în public cu pisici sau câini. De asemenea, agenția este responsabilă cu păzirea societății arabe de vrăjitorie și vrăjitori. În acest scop, organismul are o unitate specială, care vizează ghicitoarele sau magicienii. Alcătuită din zeci de ofițeri de elită, unitatea este instruită special pentru detectarea „echipamentelor vrăjitorești”. Deși în anul 2016 organismul și-a mai pierdut din puterea extinsă, care ajunsese să revolte populația, agenția rămâne un instrument la îndemâna autorităților saudite.

La rândul său, China a înființat agenții guvernamentale mai deosebite. Comisia pentru limba oficială, cu sediul la Beijing, se adresează dificultății pe care o au nenumărați cetățeni chinezi de a-și traduce limba în engleză. Dat fiind faptul că stângăciile de traducere au generat un val de greșeli care au invadat inclusiv viața publică, fenomenul devenind cronic și denumit „chinglish”, după Capitala țării și autoritățile din Shanghai au decis să înființeze o Comisie pentru gestionarea utilizării limbii. De asemenea, în statul asiatic există Oficiul pentru modificarea vremii, cu peste 32.000 de angajați, care se ocupă cu controlarea ploii și a ninsorii și, desigur, cu locurile unde este cazul ca aceste precipitații să fie generate artificial. Potrivit presei internaționale, agenția s-a remarcat cu ocazia Olimpiadei din anul 2008, precum și un an mai târziu, când au căzut ninsori record în zone în care fenomenul este foarte rar în mod natural.

Tot în Asia există o agenție care are un obiect de activitate ceva mai depărtat de realitate: Ministerul Unificării celor două Corei. Înființat de Coreea de Sud, organismul guvernamental face toate demersurile pe care i le permite legea pentru a inocula ideea beneficiilor unei viitoare unificări a celor două state. Pe lângă campaniile din școli sau din rândul populației, Ministerul are și unele responsabilități mai controversate, cum ar fi protejarea nord-coreenilor care evadează din statul vecin sau devoalarea încălcărilor drepturilor omului care au loc în țara cu care sud-coreenii își doresc cu atâta ardoare să se reunifice. 
 
Roxana Istudor
 
 

„Sezonul România-Franța”, reper al relațiilor seculare dintre cele două țări

Reporter: editura February - 28 - 2019 Comments Off on „Sezonul România-Franța”, reper al relațiilor seculare dintre cele două țări
Născut dintr-o voință comună la cel mai înalt nivel politic, „Sezonul România-Franța” 2019, care se desfășoară până în luna iulie 2019, este un eveniment de anvergură, cu multiple semnificații. Amplul proiect cultural coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, precum și cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv centenarul sfârșitului primului Război Mondial. În aceste condiții, simbolistica evenimentelor este una cu totul deosebită, având menirea de a amplifica tradiția strânselor legături economice, științifice, culturale și de societate care unesc de secole cele două țări. 

„Courrier de Moldavie” (1790), ziar românesc în limba franceză

Începute încă din Evul Mediu, când Jean Nevers, fiul ducelui de Bourgogne, a luptat la Nicopole împotriva turcilor, alături de domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, aceste legături au rămas neîntrerupte. Alte momente importante pentru parcursul împreună al celor două țări și popoare au fost urmări firești ale ascensiunii legăturilor bilaterale: deschiderea unei Reprezentanţe franceze în Principatele Române, a unui Consulat general la Bucureşti, în anul 1795, apoi, în 1798, a celui de-al doilea Consulat al Franţei, la Iaşi, precum și a primului ziar în limba franceză, „Le Courrier de Moldavie”. Influenţa franceză asupra României s-a concretizat în faptul că limba franceză a devenit limbă diplomatică pe parcursul secolului al XVIII-lea, fiind vorbită curent și în cercurile de elită ale țării noastre.


Începând cu secolul secolul al XIX-lea, aceste legături iau un avânt și mai puternic. Mulţi studenţi români îşi fac studiile la Paris, dobândind astfel influenţe din cultura franceză, dar şi idei moderne, de reînnoire politică şi socială. În anul 1838, profesorul Jean-Alexandre Vaillant publică primul Dicționar francez-român, iar limba franceză începe să fie predată în majoritatea şcolilor din Bucureşti şi Iaşi, pentru ca, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să devină obligatorie în toate şcolile româneşti. Franța reprezenta, de altfel, centrul spiritual unde se forma o elită a intelectualității românești care aducea cu sine suflul progresului. În anul 1846, studenţii români fondau, în Capitala Franței, „Societatea studenţilor români din Paris”, al cărei preşedinte a fost ales Ion Ghica, secretar C.A. Rosetti, iar membri erau Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, figuri de prim-plan ale mişcării revoluţionare din 1848, din Principatele Române, ca și ale culturii românești. Preşedinte de onoare al societăţii a fost ales poetul francez de renume Alphonse de Lamartine

Alphonse de Lamartine membru al „Societății studenţilor români din Paris” (1846)

Ulterior, în în anul 1859, când a fost proclamată Unirea dintre Moldova și Țara Românească, Franţa a sprijinit puternic dezideratul de unitate al celor două Principate românești, moment care a determinat o şi mai mare apropiere a celor două ţări, continuată cu susținerea din partea unor personalități de prim rang ale culturii franceze, istoricii Jules Michelet şi Edgar Quinet, a Independenței de stat a României, cucerită în 1877. Demn de menționat este faptul că prima Constituție a statului român, cea din 1866, a fost un document de profundă inspiraţie franceză. La 20 februarie 1880 se stabileau relaţii diplomatice la nivel de legaţie între cele două ţări, iar pentru a semnala importanţa deosebită pe care o acorda acestor relaţii, România îşi desemnează cel dintâi ministru plenipotenţiar la Paris în persoana ilustrului om de stat Mihail Kogălniceanu. Aceasta a fost o perioadă fastă pentru evoluția relațiilor bilaterale, o întreagă elită românească aducându-și contribuția la crearea unei culturi unice: prințesa Marthe Bibesco, Hélène Văcăresco, Regina Maria, Tristan Tzara, Panait Istrati, Emil Cioran, Mircea Eliade sau Eugen Ionesco, iar Institutul Francez din Bucureşti devenea cea mai importantă Misiune culturală franceză în străinătate. În perioada 1866 – 1916, regele Carol folosea în audienţe limba franceză, iar în Capitală se tipăreau şi numeroase ziare în limba franceză: „L’Independence Roumaine”, „Bucarest artistique et Mondain”, „L’Art roumain”, „Le Pays”, „Le Peuple roumain”.

Nicolae Bălcescu, membru al „Societății studenţilor români din Paris” (1846)

Pe timpul şi după Primul Război Mondial, relaţiile bilaterale au cunoscut un avânt deosebit, artizanul prieteniei privilegiate a celor două ţări fiind diplomatul român de renume internațional Nicolae Titulescu. La 29 noiembrie 1938, relaţiile diplomatice au fost ridicate la rang de ambasadă. 


Unul dintre cele mai relevante aspecte ale influenței legăturilor de secole ale națiunii române cu cea franceză este recunoscută ca fiind rezistența în fața invaziei culturii rusești impuse odată cu intrarea României în sfera de influență a fostei URSS. Chiar dacă se aflau în blocuri politice diferite, cele două state au continuat să fie puternic legate, vizitele preşedinţilor francezi în România – Charles De Gaulle în 1968, urmat de Valéry Giscard d’Estaing, în 1979 – fiind considerate istorice. 

Fidelă atașamentului față de România, Franţa şi-a exprimat simpatia şi solidaritatea faţă de Revoluţia din decembrie 1989, eveniment care a fost urmat de vizita preşedintelui François Mitterrand la București, cea dintâi sosire a unui șef de stat occidental în România după căderea regimului comunist. A fost semnalul apropierii şi mai extinse a celor două ţări, schimburile de vizite oficiale multiplicându-se, inclusiv la cel mai înalt nivel, și fiind puse bazele unui solid parteneriat politic, economic şi cultural. Ulterior, Franţa a fost unul dintre susţinătorii cei mai fervenți și fermi ai integrării României în structurile politice, economice şi de securitate europene şi euro-atlantice.

Președintele Franței, Charles de Gaulle, în vizită la București (1968)

Se poate afirma cu certitudine faptul că, deși lumea modernă a generat o răspândire fără precedent a limbii engleze, legăturile dintre România și Franța, prin componenta lor spirituală și prin faptul că limba română este, ca și limba franceză, de sorginte latină, au rămas profunde și de substanță. Cu prilejul Sommet-ului Francofoniei, de la Bucureşti, din anul 2006, s-a relevat faptul că francofonia este larg răspândită în ţara noastră: 24 de universități membre ale Asociației Universităților Francofone, circa 40.000 de studenți care învață limba franceză, aproximativ 14.000 de profesori de limbă franceză predau în România limba lui Voltaire și un procent semnificativ, de 88%, dintre tinerii români învață limba franceză în învățământul de toate gradele. Pe acești piloni se sprijină, de altfel, și evoluția relațiilor economice, Franța fiind unul dintre principalii investitori în România.


Toate aceste aspecte reflectă o comuniune cu rădăcini adânci, menținută și amplificată în secole, temeiuri de mare profunzime și amploare ale relațiilor pe toate planurile dintre România și Franța. 

Roxana Istudor

 

Moment de reflecție – Temeiuri istorice

Reporter: editura December - 18 - 2018 Comments Off on Moment de reflecție – Temeiuri istorice

Aniversarea Centenarului Marii Uniri ar trebui să ne îngăduie un moment de reflecție asupra semnificației acestui eveniment în contextul frământat de pasiuni și interese al unei Europe unite și în același timp divizate.

Împlinirea, peste doi ani, a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Versailles, cu tratatele sale subsumate, cel de la Trianon fiind de o importanță capitală pentru România, constituie un bun prilej pentru actualele Mari Puteri europene – care sunt, într-o formă sau alta, aceleași Mari Puteri de la încheierea Armistițiului din 11.11.1918 – de a afirma sau de a contesta pentru viitor prevederile celui mai important document politic al secolului trecut. Trebuie să observăm că, deși cel de-Al doilea Război Mondial a fost, în multe privințe, cauzat de încercarea unor semnatari ai Tratatului de la Versailles de a modifica prevederile acestuia, la sfârșitul conflagrației, situația geo-politică a rămas, în mare, aceeași. Iar anul 1989, în care s-au desăvârșit multe dintre tendințele politice ale perioadei interbelice, nu a adus în nici un fel vreo atingere a prevederilor Tratatului amintit. Putem spune că Tratatul de la Versailles, cu tratatele sale adiacente, a asigurat stabilitatea geopolitică a Europei (chiar dacă pacea nu a fost garantată) vreme de un secol, fapt nemaiîntâlnit în istoria continentului.

Care ar putea fi rațiunile pentru care Tratatul de la Versailles a putut avea o asemenea autoritate și recunoaștere, chiar și în fața unor actori care s-au simțit nedreptățiți? Cu siguranță, un motiv serios și rezonabil a fost faptul că pentru prima dată la nivel continental a funcționat dreptul autodeterminării națiunilor, renunțându-se, cât a fost posibil, la principiile moștenirilor istorice. Destrămarea a două imperii multinaționale, cel Habsburgic și cel Otoman, schimbarea de fond a naturii altor două imperii, cel rus și cel britanic, a făcut posibilă afirmarea identității unor națiuni legitime, până atunci sufocate de o legalitate depășită și partizană. Noua legalitate generată de Tratat a fost contestată imediat de unele puteri învinse, la care s-au adăugat altele, nemulțumite de soluțiile oferite de înțelegerea internațională.

Interesant este că toate puterile contestatoare au fost acaparate de dictatură. Germania, Italia, Ungaria, Rusia au cunoscut după Primul Război Mondial regimuri autoritar-dictatoriale. Se ramarcă faptul că primul regim de natură fascistă s-a instalat în Ungaria, succesoarea parțială a Imperiului dualist Austro-Ungar. Nemulțumirea față de prevederile internațional acceptate ale Tratatului de la Trianon s-au concretizat într-o formulă naționalist-revendicativă, considerând Ungaria marele mutilat al Tratatului, marea victimă a acestuia. Este, în fapt, un sofism seducător, dar, totuși, un sofism. Ungaria ca stat autonom are prea puțin de-a face cu ideile naționalist-revizioniste ale unei clase politice frustate de pierderea unor privilegii acordate de regimul imperial habsburgic. Unul dintre aceste privilegii a fost acela de a administra, exploata, coloniza teritorii și populații nemaghiare, cum ar fi românii, slovacii, sârbii, ucrainenii, croații etc. Practic, de la realizarea dualismului, sistemul de autonomii care cuprindea și Transilvania a fost desființat, regatul ungar, reînființat după câteva sute de ani de la dezastrul militar de la Mohacs, devenind printr-o scamatorie legală posesorul direct al unor teritorii niciodată aparținând coroanei maghiare. Dar nu această însușire a autonomiilor stă la baza politicii naționalist-revizioniste de după Primul Război Mondial, ci legile și măsurile de maghiarizare forțată a populației – de la schimbarea numelor de familie și de botez pînă la schimbarea denumirilor geografice – de desființare a instituțiilor de educație sau culturale ale populațiilor nemaghiare, precum și politica de persecutare religioasă și economico-financiară a acestora. Toate aceste măsuri au constituit izvorul ideologic și propagandistic al politicii naționalist-revizioniste interbelice.
Revenirea la situația creată de Tratatul de la Versailles după încheierea celui de- Al Doilea Război Mondial, din cauza condițiilor specifice din partea de est a continentului – instalarea unor regimuri controlate de sovietici – a pus între paranteze relative puseurile revendicative ale puterii politice de la Budapesta. Relative deoarece în anii `80 a început o adevărată ofensivă propagandistică împotriva Tratatului de la Trianon și a consecințelor sale. Unul dintre ingredientele acestei acțiuni a fost – și este – susținerea nelegitimității României de a administra o provincie istorică numită Transilvania sau Ardeal, deși termenul este extins și asupra altor regiuni istorice, cum ar fi Banat, Crișana, Maramureș. Argumentele sunt de o subiectivitate, care, în termenii unei judecăți imparțiale, devin ridicole. Unul ar fi acela că România nu este un stat civilizat, iar românii sunt un popor barbar, fără o cultură semnificativă. Acest argument a fost folosit in extenso în cadrul tratativelor de la Trianon.

Răspunsul românesc a fost simplu: pe masa tratativelor, delegația României a așezat colecția „Convorbiri Literare”. Faptul a convins delegațiile celorlalte puteri convocate. Un alt argument este de natură istorică – Transilvania era lipsită de locuitori când detașamentele maghiare au pătruns în ea. Spre completare, se susține că românii au început să se strecoare în Ardeal către secolul al XIV-lea, venind din Balcani. Desigur, răspunsurile sunt simple – „Cronica” notarului regelui Bela, Anonimus Notarius, care descrie faptele de arme ale ungurilor în cucerirea patriei și a Transilvaniei notează conflictele militare cu autohtonii, dând nume de conducători și locuri. Cu cine să se fi luptat ungurii, ieșind învingători, dacă nu cu locuitorii autohtoni care sunt denumiți mereu ca vlahi sau valahi? E denumirea pe care germanicii o dădeau romanicilor (walla, olla, vlaha). Ori, măcar atâta ni se recunoaște, că românii sunt romanici. Cum argumentul demografic nu funcționează, românii deținând majoritatea în orice moment al istoriei, se utilizează argumentul dreptului dinastic, al dreptului nobiliar. Char și acest argument este demontat prin faptul că multe familii nobiliare maghiare din Transilvania au de fapt nume românești – Banffi e Ban, Kendeffi e Cândea, Dragffi e Dragu etc. Cum au ajuns nobilii români mari nobili maghiari? Prin edictul regelui Carol Robert de Anjou, dat la Bistrița, prin care se hotăra că nu puteai avea pământ dacă nu ești nobil, iar nobil nu puteai fi decât dacă erai catolic. Ori, românii, de la țăran la nobil, erau ortodocși, cum era, de altfel, și regele magniar Vajk (Voicu), cunoscut sub numele de Ștefan cel Sfânt, care purta o coroană bizantină. Nobilii care au putut rămâne nobili au trecut la catolicism și, cu timpul, s-au maghiarizat. Cel mai bun exemplu în acest sens este Iancu de Hunedoara, tatăl regelui Mathias Corvinul, nobil român care, căsătorindu-se cu Elisabeta Szilagyi, a intrat în protipendada maghiară, ajungând regent al Ungariei și un erou al creștinătății. Iancu de Hunedoara aparținea vestitei familii de boieri români din Hațeg, ultima fortăreață a nobilimii autohtone, cea a Drăculeștilor. Mathias era rudă cu Vlad Țepeș, dar asta nu l-a împiedicat să îl țină pe acesta în temniță ani de zile.

Eugen Uricaru

Niro Investment Group își consolidează poziția pe piața hotelieră din România

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on Niro Investment Group își consolidează poziția pe piața hotelieră din România
Niro Investement Group, unul dintre cele mai mari grupuri de afaceri din România cu experienţă în domeniul investiţiilor imobiliare, în dezvoltarea şi administrarea activelor, și-a anunțat planurile oficiale de extindere în industria hotelieră și a turismului, cu ocazia ceremoniei oficiale de lansare a parteneriatului pentru amenajarea Grand Hotel du Boulevard, ce urmează a fi redeschis la finalul anului 2019, sub brandul hotelier de lux Corinthia. A mai fost anunțată o investiţie semnificativă în dezvoltarea proiectelor hoteliere, estimată la aproximativ 60 de milioane de euro, pentru următorii 4 ani. Se estimează că noul hotel „Expo Tower Hotel”, situat pe Bulevardul Expoziţiei, se va deschide până în anul 2021. 

Evenimentul a avut loc în impresionantul salon renovat al clădirii istorice din cadrul Grand Hotel du Boulevard, în prezența reprezentanţilor din administraţia locală şi din mediul privat. Au participat oficiali ai lanțului hotelier Corinthia și consultanţi ai Beaufort Global, reprezentanți ai Swiss Alpine Hospitality Education Group și ai asociaţiei hotelire HAMA, precum și distinși oaspeți locali şi internaţionali.
 

Simpozion „Confesiuni balcanice”

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on Simpozion „Confesiuni balcanice”
Institutul Cultural Român şi revista „Balcanii și Europa” au organizat un eveniment deosebit, dedicat relațiilor culturale româno-turce.

Sala mare a Institutului Cultural Român s-a dovedit neîncăpătoare pentru invitații la Simpozionul „Confesiuni balcanice”: diplomați, oameni de cultură, personalități din lumea științei, jurnaliști şi, de asemenea, reprezentanți ai mediului de afaceri. Manifestarea a prilejuit o trecere în revistă a bunelor relaţii culturale dintre cele două ţări de-a lungul timpului. Prezent la eveniment, E.S. Osman Koray Ertaș, Ambasadorul Turciei la București, a punctat importanța demersurilor culturale reciproce în contextul generos al bunelor relații dintre România și Turcia.

Sub aceste auspicii a fost prezentată lucrarea „Dostluk Yolunda”„Pe drumul prieteniei” (Editura „Balcanii şi Europa”) a scriitoarei şi jurnalistei Erem Melike Roman, carte care s-a poziţionat în centrul dezbaterilor din cadrul manifestării. Volumul a fost realizat pe baza activităţii de ziarist a autoarei, începută în anul 1957, când deschidea emisiunea în limba turcă a Radiodifuziunii Române. Prin intermediul interviurilor cu personalități literare și artistice din Turcia şi din România pe care le-a realizat, preluate și difuzate în mass-media din cele două ţări, a fost edificat un adevărat canal direct de comunicare între cele două culturi. 

Pe parcursul desfăşurării evenimentului, Bela Krisbai, director adjunct al Institutului Cultural Român, a susţinut o prezentare deosebită, prin care a punctat faptul că „acest Simpozion este un moment special pentru Institutul Cultural Român, dedicat promovării culturii dintre cele două ţări prietene”. Expuneri aplicate au mai prezentat prof. dr. Luminiţa Munteanu şi Tuna Balkan, director al Centrului Cultural turc „Yunus Emre”, din Bucureşti.

Manifestarea s-a încheiat cu o prezentare de costume tradiționale, piese din patrimoniul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Parteneri ai Simpozionului au fost Ambasada Republicii Turcia, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Uniunea Oamenilor de Afaceri Turci din România şi Hotelul „Ramada”, din Bucureşti.

 

În noua sală „Elbi”, din Hamburg, Dirijorul român Paul Florin, aplaudat de cancelarul Merkel 

Reporter: editura March - 27 - 2017 Comments Off on În noua sală „Elbi”, din Hamburg, Dirijorul român Paul Florin, aplaudat de cancelarul Merkel 

La început de an, în Germania, la Hamburg, a fost inaugurată o nouă sală de concerte. Investiția în cultură este pentru germani o datorie de onoare. Atât de importantă, încât Guvernul federal a fost bombănit că în loc să direcționeze mai mulți bani pentru un nou aeroport berlinez, banii publici au fost dați pentru a ridica o soră pentru… nu sutele, ci miile de săli de concerte ale țării… Au fost proteste de stradă, certuri politice iar șantierul a fost închis la un moment dat, din cauza scandalului financiar izbucnit pe marginea majorării costurilor, motiv pentru municipalitate de a se război în instanță cu constructorii. Până la urmă, inaugurarea a întârziat şapte ani și nota de plată a urcat de la 186 de milioane de euro la aproape 800 de milioane… 

Dar „Elbi”, cum a fost botezat noul sediu al NDR, este o clădire unică. Un proiect arhitectural îndrăzneț și futurist, amplasat în mod spectaculos la capătul unei limbi de pământ înconjurate de apă, dominând de la mare înălțime peisajul. Sala de concerte a fost așezată deasupra unei vechi hale industriale de opt etaje, servind în ultimii ani ca depozit. Peste pereții de cărămidă, ranforsați acum pentru a susține o clădire cu înălțime de trei ori mai mare decât cea inițială, se ridică, cu o altă formă, o structură din oțel și sticlă, cu un acoperiș care imită valurile, și cu o formă ascuțită ce seamănă cu o corabie care plutește pe Elba. Noile etaje sunt în număr de 18, găzduind sala de 2.100 de locuri, săli de repetiții, săli de studiu, de înregistrări, cabine, birouri etc., plus o terasă și o superbă piațetă interioară în aer liber. Există, cum era și firesc, și o sală studio, pentru concerte camerale, cu o atmosferă mai intimă și spații pentru workshop-uri și conferințe. „Elbphilharmonie” este, deci, la înălțime. Nu doar prin faptul că se urcă cu liftul până la etajul la care se află intrarea, ci prin recordurile pe care le înregistrează acest proiect spectaculos. Au fost cârcotași care s-au referit în primul rând la recordul depășirii bugetului. Clădirea este integrată într-o zonă de dezvoltare imobiliară evaluată la 12 miliarde de euro și mai cuprinde un hotel și un complex de apartamente de lux, al căror preț poate urca până la 10 milioane de euro, potrivit presei americane.  

Toate aceste învolburări ale apelor au fost date uitării după concertul din 11 ianuarie, care a dezvăluit una dintre cele mai frumoase săli în stil modern ale lumii, o sală în care niciun fotoliu nu se află la o distanță mai mare de 30 de metri de scenă, podiumul fiind înconjurat de public din toate părțile, într-o formulă cu rânduri etajate și cu sectoare delimitate.  

La Concertul de gală a asistat cancelarul Merkel și mulți invitați de seamă, programul ulterior fiind la fel de atractiv: concerte ale Chicago Symphony, recitaluri ale unor faimoși instrumentiști și două concerte rock, urmând ca la începutul primăverii să vină în vizită Filarmonica din New York. 

Ne putem mândri și cu contribuția românească la succesul concertului inaugural și, desigur, la următoarele, deoarece la primul pupitru se află de mulți ani compatriotul nostru Paul Florin, concert-maestru al Filarmonicii hamburgheze. El a concertat şi la București, din postura de concert-maestru al Filarmonicii bucureștene și de solist al Concertului pentru vioară și orchestră de Radu Paladi.  

Între timp, s-a anunțat oficial că Festivalul „Enescu” din 2017 va găzdui marile orchestre ale lumii tot la Sala Palatului, promisiunile având aceeași valoare – zero – cu cele ale lui Sorin Oprescu sau cu cele deja istorice ale tuturor responsabililor care se jurau la preluarea mandatului că vor construi la București o super-sală de concerte… Dar, ce să vezi, le-au furat nemții ideea…  

 

Mihai Cosma 

 

Anul Nou Chinezesc

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Anul Nou Chinezesc

 

Într-o atmosferă de sărbătoare, în incinta unuia dintre reperele spiritualității românești, Ateneul Român, a avut loc spectacolul de gală susținut de Academia de Dans din Beijing, cu ocazia intrării în Anul Nou Chinezesc. 

 

Frumoasa tradiție a celebrării Anului Nou Chinezesc în România a fost continuată și în 2017, printr-un eveniment de excepție, Organizat de Casa Româno-Chineză și Ambasada Republicii Populare Chineze la București, cu sprijinul „NIRO Investement Group”.  

Evenimentul s-a bucurat de prezența ministrului Afacerilor Externe Teodor Meleșcanu, a ministrului delegat pentru Afaceri Europene Ana Birchall, a unor înalți demnitari și diplomați, a conducerii „NIRO Investement Group” şi a Casei Româno-Chineze, alături de președinții filialelor instituției din întreaga țară, personalități din mediul academic și cultural, printre care acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, oameni de afaceri, membri ai comunității chineze din România, șefi de organizații și asociații non-profit, precum și un numeros public.  

În deschiderea galei a luat cuvântul E.S. Xu Feihong, Ambasador al R.P. Chineze la București: „Cu ocazia Anului Nou Chinezesc, doresc să adresez tuturor celor prezenți un călduros bun venit. Astăzi veți vedea un spectacol care reprezintă un cumul de comori tradiționale chinezești. Este o colecție de dansuri care reprezintă toate regiunile din China și sperăm că ceea ce veți vedea vă va aduce mai aproape de cultura autentică chineză. De altfel, spectacolul din această seară face parte din manifestările prin care de cinci ani celebrăm Anul Nou Chinezesc și în România. De fiecare dată încercăm să aducem în fața publicului românesc parfum de tradiție chineză, precum și manifestări ale spiritualității noastre. Ne dorim ca și de această dată, cei prezenți să simtă atmosfera de armonie și sărbătoare. Pentru reușita acestei seri trebuie să menționez faptul că Grupul de firme NIRO, Casa Româno-Chineză și Filarmonica George Enescu au depus eforturi considerabile. Tuturor celor care au contribuit la acest eveniment vreau să le mulțumesc. China și România sunt țări prietene și în ultimii ani a avut loc o evoluție a relațiilor bilaterale. Este o cooperare foarte bună pe toate planurile, cu schimburi interumane și culturale dinamice. Am organizat împreună expozițiile de comori ale celor două țări, cooperăm în cadrul Institutelor culturale, promovăm cunoașterea reciprocă prin studierea limbilor română și chineză. Toate acestea sunt o bază solidă care ne permite să exprimăm o încredere sporită în viitorul relațiilor desfășurate sub aceste auspicii.  

Anul Cocoșului va marca noi oportunități de dezvoltare a colaborării bilaterale pe toate planurile. Am convingerea că această cooperare care se manifestă în toate domeniile va continua și va ajunge la dimensiuni tot mai extinse. Doresc să urez poporului român, precum și celor prezenți, multă fericire în noul an, exprimându-mi speranța că relațiile chino-române vor avea aceeași dezvoltare rapidă, pentru a ajunge la un nivel cât mai înalt”

În numele Casei Româno-Chineze s-a adresat celor prezenți E.S. Ambasador Ioan Donca, vicepreşedinte executiv: „Mulțumesc pentru cuvintele de apreciere la adresa Casei Româno-Chineze și vreau să vă asigur că vom depune în continuare toate eforturile pentru a ne aduce contribuția la buna dezvoltare a relațiilor dintre România și China. Anul Cocoșului este un an pozitiv, norocos, care îndeamnă la curaj și viziune. Le dorim prietenilor noștri chinezi, așa cum ne dorim și nouă, un an bun și fericit. La mulți ani!”. 

În scenă au intrat apoi membrii Academiei de Dans din Beijing, care, într-o atmosferă de lumină, sunet și culoare, au prezentat programul intitulat sugestiv „Comori Folclorice din China”. Cei prezenți au asistat la 12 dansuri tradiționale, din nouă regiuni diferite ale Chinei, o țară de o mare diversitate etnică, în care trăiesc armonios 56 de naționalități. În mod firesc, fiecare etnie își aduce trăsăturile culturale specifice în acest ansamblu de mari dimensiuni care este cultura chineză. În cadrul spectacolului, publicul a putut admira o adevărată sinteză a acestei varietăți de tradiții: dansul uigur, plin de vigoare, a trimis cu gândul la generozitate și umor, dansul Yangko a venit cu simbolistica frumuseții feminine, dansul Beilun a încântat cu elemente de sinteză a vieții de fiecare zi, dansul Tobei de lemn s-a remarcat printr-un ritm specific al tobelor, dansul kazah Kara jorga a adus atmosfera nunților tradiționale din Altay, dansul Trenei a creat o proiecție artistică a ocupațiilor tradiționale. 

Programul de gală susținut de Academia de Dans din Beijing cu ocazia Anului Nou Chinezesc a fost un spectacol de rezonanță, o ocazie deosebită pentru publicul din România de a se conecta cultural cu strălucirea, vitalitatea și culoarea tradițiilor chinezești prin intermediul unor artiști chinezi de certă valoare internațională.  

Evenimentul a fost organizat la standardele cele mai înalte, onorat de invitați de prestigiu, așteptat de un public avizat și reflectat pe larg în presa scrisă, audio-vizuală și online. 

 
 


Anul Cocoșului de Foc, care debutează pe 28 ianuarie 2017 și se încheie pe 15 februarie 2018, este celebrat de către chinezii din întreaga lume printr-o suită de sărbători. Perioada începe cu Sărbătoarea Primăverii – o zi de mulțumire și recunoștință pentru lucrurile bune primite în anul anterior – și se încheie cu Festivalul Lampioanelor, care are loc în cea de-a cincisprezecea zi. Potrivit tradiției chineze, Anul Cocoșului de Foc – 2017 – va fi un an puternic, în care lumea va a progresa și va începe lucruri noi.  

 

Eveniment

Reporter: editura February - 3 - 2015 Comments Off on Eveniment

Revista „Balcanii şi Europa” a celebrat 15 ani de apariţie neîntreruptă, reunind foşti şi actuali redactori, numeroşi colaboratori ai publicaţiei – comentatori, analişti, scriitori, profesori universitari, importante personalităţi ale vieţii publice care au ţinut să onoreze jubileul unei publicaţii longevive, ce se remarcă prin unicitate şi ţinută profesională.

DSCN6923În deschiderea reuniunii, scriitorul şi ziaristul Carol Roman, directorul general al revistei, a evidenţiat importanţa momentului aniversar şi ecourile demersului publicistic promovat de „Balcanii şi Europa” în ţară şi peste hotare. Cu acest prilej dl. Gabriel Niţă, director general al „NIRO Investment Group”, a menţionat implicarea constantă a grupului „NIRO” în sprijinirea societăţii civile, din acest areal făcând parte şi relaţia consolidată şi îndelungată cu revista „Balcanii şi Europa”, pe care a felicitat-o „pentru cei 15 ani de înalt profesionalism”. În cuvântul lor, Eugen Uricaru, scriitor, Ştefan Cazimir, critic literar, Dan Constantin, redactor şef al cotidianului „Jurnalul Naţional”, Octavian Andronic, directorul agenţiei de presă „Amos News”, Vasile Leca, Ambasador şi Ion Marin, directorul ziarului „Ultima oră” au apreciat „nivelul editorial înalt şi deplina imparţialitate a unei publicaţii unicat în peisajul media din România”. La eveniment au mai participat Iulian Fota, expert în securitate naţională şi Chen Jin, şeful „Xinhua” România, care au reliefat buna colaborare cu revista „Balcanii şi Europa”.

S-au primit, de asemeni, şi mesaje de felicitare din partea unor posturi de radio şi televiziune.


DSCN6894Diploma „Distincţia Culturală” conferită revistei „Balcanii şi Europa” a fost înmânată de acad. Ionel-Valentin Vlad, Președintele Academiei Române scriitorului Carol Roman, director general al revistei, în sesiune solemnă a Adunării Generale a Academiei. Referindu-se la revista premiată, preşedintele înaltului for a apreciat reuşitele publicistice de-a lungul celor 15 ani de existenţă- iniţiativele, articolele de analiză, diferitele contribuţii ale unor eminente personalităţi din ţară şi de peste hotare, precum şi interesul acordat românilor din diaspora.

Directorul general al revistei „Balcanii şi Europa” a mulţumit pentru onoarea făcută publicaţiei de către Academia Română şi o socoteşte un stimulent deosebit pentru promovarea în continuare a problematicii înscrise în proiectul revistei, de a consemna şi a sprijinii procesul de integrare deplină a României în cadrul Uniunii Europene, alături de NATO.

Eveniment dedicat consolidării relaţiilor România-China

Reporter: editura March - 10 - 2014 Comments Off on Eveniment dedicat consolidării relaţiilor România-China

Casa Rom ChinzaCea de-a doua ediţie a Galei de premiere a unor personalităţi care s-au implicat în dezvoltarea relaţiilor dintre România şi China, distincţii acordate de Casa Româno-Chineză, s-a desfăşurat la hotelul Athenée Palace Hilton din capitală. Marele premiu a fost acordat premierului Victor Ponta, care primind distincţia a declarat „Trebuie să împart acest premiu cu primul ministru al Republicii Chineze şi cu toţi cei care au făcut posibil ca Bucureştiul să organizeze Forumul China – Europa centrală şi de Est. China este una din primele economii ale lumii, iar forumul a dat încredere românilor că pot constitui un partener pentru o ţară atât de mare… România vrea să fie în Uniunea Europeană o ţară tot mai puternică, dar asta presupune să avem parteneriate puternice cu toate celelalte ţări ale lumii”.

4Gabriel Oprea, preşedintele Casei Româno-Chineze alături de domnul Nicolae Dumitru, secretar general al Casei Româno-Chineze si preşedintele Niro Investment Group, sponsorul evenimentului au acordat distincţiile. Au mai primit premii de excelenţă Liviu Dragnea, Ministrul Dezvoltării, Liu Guchang, membru al Congresului Consultativ din China, Florea Dumitrescu, fost ambasador al României în China şi Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele Camerei de Comerţ România- China.

La eveniment au mai participat înalţi reprezentanţi ai Parlamentului, miniştri, personalităţi ale societăţii civile, vieţii culturale, politice şi ştiinţifice din România.

EVENIMENT ÎN LUMEA DIPLOMATICĂ

Reporter: editura January - 26 - 2014 Comments Off on EVENIMENT ÎN LUMEA DIPLOMATICĂ

balcanii-europaÎnmânarea premiilor revistei „Balcanii şi Europa”- 2013 a prilejuit susţinerea unor importante discursuri din partea laureaţilor noştri, din care redăm fragmente:

E.S. Titus Corlăţean

Ministru al Afacerilor Externe

Vocaţia Continuităţii Diplomaţiei Româneşti”

Un sprijin deosebit de binevenit. De 13 ani, Premiile apreciatei reviste de consemnări şi atitudini „Balcanii şi Europa” au devenit deja o tradiţie însemnată a vieţii noastre culturale, politice şi diplomatice.

An de an, în toată această perioadă, o serie impresionantă de personalităţi ale lumii diplomatice, politicieni şi oameni de cultură români şi străini au fost răsplătiţi pentru contribuţiile lor deosebite în diverse domenii esenţiale pentru bunul mers al societăţii noastre şi al comunităţii internaţionale, pentru o colaborare regională şi internaţională armonioasă, pentru o mai bună percepţie a României peste hotare. Este o galerie deosebit de selectă, căreia, prin generozitatea revistei şi a comitetului ei de selecţie, sunt onorat astăzi să mă alătur. Primiesc cu multă bucurie distincţia inspirat intitulată „Vocaţia Continuităţii Diplomaţiei Româneşti” tocmai pentru că menţionează un element esenţial al politicii noastre externe – continuitatea, exprimată prin principiile ei de bază: constanţa, coerenţa şi perseverenţa.

Cunosc „Balcanii şi Europa” încă din anul 2003, de pe vremea prezenţei mele la conducerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, când am început să urmăresc cu interes această publicaţie care, prin grija neobositei echipe conduse de dl. Director general Carol Roman, a reuşit întotdeauna să selecteze cu discernământ şi să prezinte publicului succint, dar percutant, evenimentele cele mai însemnate ale scenei noastre politice şi sociale.

Am apreciat întotdeauna interesul deosebit acordat de revistă românilor de peste hotare, cărora li se adresează constant, prin suplimentele ei, cu informaţii vitale, pertinente şi oportune. Ministerul Afacerilor Externe este permanent preocupat de soarta comunităţilor de români din afara graniţelor ţării, de aceea, sprijinul pe care „Balcanii şi Europa” ni-l acordă prin diseminarea acestor informaţii este deosebit de binevenit.

Daţi-mi voie, în încheiere, să-i felicit pe toţi cei premiaţi şi să urez revistei „Balcanii şi Europa” mulţi ani de frumoase realizări.

 

E.S. Oleg S. Malginov

Ambasador al Federaţiei Ruse

Vocaţia Cooperării Multilaterale”

Împreună conlucrăm. Pentru mine, Premiul acordat de revista „Balcanii şi Europa” este foarte special, ţinând cont de faptul că mă aflu în România doar de un an şi nouă luni.

Care a fost prima impresie pe care am avut-o când am sosit în România? Că aceasta este o ţară a viitorului. Într-adevăr, istoria este deosebit de bogată – în orice parte a ţării se află vestigiile şi monumentele milenare ale istoriei unui mare popor. Iar când întâlneşti oamenii, din generaţia tănără sau matură, îţi dai seama de esenţa poporului român. Aceasta a fost prima idee pe care am avut-o când am sosit în România – să caut aici viitorul; viitorul României, al Federaţiei Ruse, al relaţiilor noastre bilaterale.

Într-adevăr, istoria noastră comună este, la rândul ei, bogată. Am traversat momente bune, am traversat momente dificile şi lucrul de care avem nevoie este să construim viitorul naţiunilor noastre. Şi consider că deja facem primii paşi în această direcţie.

Doresc să mulţumesc autorităţilor române, Guvernului, Preşedinţiei, Ministerului Afacerilor Externe, pentru sprijinul acordat transpunerii în fapt a acestei idei de a construi un viitor comun.

Subliniez şi suportul pe care l-am primit din partea reprezentanţilor societăţii civile – împreună conlucrăm pentru acest viitor frumos al României şi al Federaţiei Ruse şi îmi permit ca în acest context să amintesc şi de revista „Balcanii şi Europa”.

 

E.S. Ömür Şölendil

Ambasador al Republicii Turcia

Vocaţia Colaborării Regionale”

Strânse legături de prietenie. De-a lungul istoriei, Balcanii au fost o regiune deosebit de importantă iar România, este şi ea, de asemenea, o ţară remarcabilă a acestei regiuni.

De-a lungul timpului, Turcia şi România au avut relaţii strânse, apropiate, diversificate. Şi în prezent, între Turcia şi România există relaţii excelente. În decembrie 2011, preşedintele României, E.S. dl. Traian Băsescu şi E.S. dl. Abdullah Gül, preşedintele Turciei au semnat importantul document al Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. De asemenea, între cei doi miniştri de Externe, respectiv dl. Corlăţean şi dl. Davutoğlu a fost semnat, Planul de actiune a Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. Mai amintesc că în luna iunie a acestui an, preşedintele Marii Adunări Naţionale a Republicii Turcia a întreprins o vizită deosebit de fructuoasă în România. Ţin să menţionez că în ultimele luni, primul ministru al României, dl. Victor Ponta, a vizitat de două ori Turcia. Între miniştrii din guvernele ţării noastre ca şi între reprezentanţii autorităţilor din cele două ţări există relaţii deosebit de strânse, relaţii intense. Pe ordinea de zi se află vizita preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Zgonea, în Turcia.

Mi se pare a fi binemeritat acest Premiu, deoarece corespunde relaţiilor dintre ţările noastre situate pe o temelie foarte trainică. Afirm aceasta deoarece premiul redacţiei „Balcanii şi Europa” confirmă legăturile strânse de prietenie şi colaborare dintre popoarele noastre, relaţii atât de frumoase.

Doresc ca pacea, stabilitatea şi relaţii de colaborare să se afirme tot mai mult în zona în care trăim.

 

E.S. Ambasador Liviu Bota

Secretar General adjunct al ONU

Vocaţia Promovării Valorilor Europene”

Un preţios imbold. Decizia redacţiei revistei „Balcanii şi Europa” de a-mi acorda Premiul „Vocaţia Promovării Valorilor Europene” pentru anul 2013 mă onorează. Mulţumesc juriului pentru propunerea făcută. Mulţumesc, de asemeni, „Niro Investment Group”, datorită căruia acest proiect există.

„Balcanii şi Europa”, revistă de consemnări şi atitudini, ocupă un loc aparte în evantaiul publicaţiilor din România. Ea s-a distins prin sobrietate şi profunzime, ceea ce dă Premiilor acordate de redacţie o semnificaţie deosebită. Includerea numelui meu în lista ilustrelor personalităţi care au fost distinse până acum cu Premiile revistei este un privilegiu. Faptul că Premiul ce mi se acordă este legat de promovarea valorilor europene ţine să-mi reamintească marile schimbări are au avut loc în România în ultimele două decenii. România este membră a Uniunii Europene, realizând astfel un vis al mai multor generaţii de români.

În anul 1999, la iniţiativa preşedintelui României şi a ministrului de Externe, am demisionat din ONU şi am intrat în Serviciul diplomatic român, ca Ambasador, reprezentant permanent al României la organizaţiile internaţionale de la Viena, inclusiv la Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa. În anul 2001 am prezidat Consiliul Permanent al OSCE în numele României. Succesul preşedinţiei române a Organizaţiei a atras elogiile Consiliului Ministerial al OSCE, întrunit la Bucureşti, în decembrie 2001.

Premiul ce mi se acordă astăzi consider că se datorează, în bună parte, modului în care am exercitat preşedinţia Consiliului Permanent al OSCE, organizaţie care are la bază şi principiile pe care Uniunea Europeană le promovează. Timp de 27 de ani am servit Organizaţia Naţiunilor Unite. Am făcut-o cu convingerea profundă că astfel servesc cele mai nobile aspiraţii ale poporului meu. În acelaşi timp, acordarea Premiului „Vocaţia Promovării Valorilor Europene” este, din punctul meu de vedere, nu numai o recunoaştere a activităţii trecute, ci, în special, un imbold de a mă implica, în continuare, pe măsura puterilor mele, în construcţia proiectului european, pentru ca valorile sale să devină o realitate în fiecare ţară.

 

Alexandru Bantoş

Director al „Casei Limbii Române” din Chişinău

Vocaţia Menţinerii Spiritului Românesc”

Destin comun. Prestigioasa revistă „Balcanii şi Europa”, publicaţie ce reuneşte, mai mulţi ani la rând, sub cupola cuvântului scris distinse personalităţi ale vieţii social – politice a intuit şi remarcat aspectul, ca să zic aşa, misionar al Casei Limbii Române „Nichita Stănescu” din Chişinău. Concepută din start ca o instituţie cu influenţă benefică asupra climatului lingvistic şi interetnic, Casa Limbii Române găzduieşte de 15 ani sub acoperişul ei pe toţi cei care au ales un destin comun pe nume Republica Moldova şi care doresc să participe la edificarea unui stat cu aspiraţii europene, conştientizând că limba şi cultura română ne uneşte şi ne face mai tari, mai rezistenţi în acest dificil, complex şi lung itinerar. Este şi motivul ce ne-a determinat să dăm prioritate cursurilor de limba română pentru alogeni, astfel că în prezent lunar circa 300 de cetăţeni de etnie rusă, ucraineană, bulgară, găgăuză etc. încearcă să pătrundă tainele limbii şi ale civilizaţiei române. Aş dori, de asemenea, să mai menţionez că mulţi reprezentaţi ai misiunilor diplomatice la Chişinău (circa 50 de persoane) au învăţat sau învaţă limba română călăuziţi de profesorii noştri. Este fructuoasă colaborarea cu Delegaţia Consiliului Europei, cu Ambasada Germaniei în Republica Moldova, cu Ambasadele Poloniei, Suediei, Ungariei, Turciei, Italiei ş.a.

Folosindu-mă de prilej şi având în vedere istoricul Summit de la Vilnius, doresc să subliniez asistenţa manifestă, constantă şi încurajatoare, acordată de România Republicii Moldova în drumul ei spre Europa. Republica Moldova, stat cu certe aspiraţii democratice, îşi propune să construiască noi punţi de legătură cu Occidentul, păstrând cu vecinii relaţii echitabile, bazate pe respectul trecutului, al prezentului şi care lasă loc pentru veritabila noastră independenţă şi pentru dreptul legitim de a gândi un alt viitor, european, teritoriului dintre Prut şi Nistru.

Premiul „Vocaţia menţinerii spiritului românesc” îl atribui în totalitate distinşilor mei colegi Nicolae Mătcaş, Ana Bantoş, Ion Ciocanu, Viorica – Ela Caraman, Oxana Bejan, Tatiana Curmei, Veronica Rotaru, Constantin Şchiopu, Violeta Crudu, Rodica Cerga, Vera Ţurcanu, Cristina Vulpe ş.a. (de la Casa Limbi Române şi de la revista de ştiinţă şi cultură „Limba Română”, fondată în 1991), care îşi îndeplinesc cu pasiune şi responsabilitate datoria de ostaşi ai culturii şi civilizaţiei româneşti intr-un spaţiu pândit încă de multiple şi imprevizibile derapaje.

Ion Jinga, diplomatul anului din Europa

Reporter: editura June - 17 - 2012 Comments Off on Ion Jinga, diplomatul anului din Europa

Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Dr. Ion Jinga, a primit titlul de „Diplomatul anului 2012 din Europa”. Acest onorant titlu se acordă câte unui singur ambasador din Europa, Orientul Mijlociu, Asia, Africa şi cele două Americi. Cu acelaşi prilej, ataşatul de presă al Ambasadei României, Dr. Cristina-Narcisa Niţă, care este şi preşedinte în exerciţiu al Asociaţiei ataşaţilor de presă acreditaţi la Londra, a primit premiul pentru „Contribuţia deosebită la activitatea ataşaţilor de presă”.

Iniţiativa decernării unor premii anuale de excelenţă în activitatea diplomatică, ca modalitate de recunoaştere a unor rezultate de excepţie ale diplomaţilor acreditaţi în Regatul Unit aparţine revistei „Diplomat”, care apare la Londra şi se adresează corpului diplomatic acreditat în Marea Britanie, mediilor politice, de afaceri şi think tank-urilor britanice. Desemnarea câştigătorilor a fost făcută de un juriu format din diplomaţi de rang înalt, criteriul de acordare a premiilor constituindu-l performanţa în activitatea profesională din anul precedent. Selecţia s-a realizat pe baza nominalizărilor transmise de către membrii corpului diplomatic acreditat la Londra.

Mulţumind pentru onoarea de a fi desemnat „Diplomatul anului 2012 din Europa”, ambasadorul Ion Jinga a arătat: „Văd în acest premiu o recunoaştere a profesionalismului Serviciului Diplomatic al României în ansamblul său, a calităţii şi dedicaţiei echipei cu care lucrez la Ambasada României din Marea Britanie – dovedită inclusiv prin faptul că ataşatul de presă al Ambasadei a primit astăzi premiul pentru contribuţia deosebită la activitatea ataşaţilor de presă. În egală măsură este, cred, rezultatul activităţii diplomatice pe care o desfăşor cu seriozitate şi pasiune în serviciul României. În plan personal, acest premiu înseamnă satisfacţia lucrului bine făcut şi bucuria de a-ţi vedea familia mândră de tine.” Desemnarea ambasadorului României si, respectiv, a ataşatului de presă al Ambasadei drept câştigători în anul 2012 ai acestor premii onorante, într-un mediu diplomatic atât de competitiv cum este cel de la Londra, reprezintă o confirmare a nivelului de excelenţă în relaţiile bilaterale dintre România şi Marea Britanie, în cadrul Parteneriatului Strategic relansat anul trecut prin vizita Preşedintelui României ca invitat al Guvernului Majestăţii Sale.

Ambasadorul Ion Jinga a fost distins anterior, la Bruxelles, de către revista „Diplomatic News” şi organizaţia „Diplomacy and Global Risks”, cu titlul de „Ambasadorul anului 2007 în Regatul Belgiei”, iar Cristina-Narcisa Niţă a primit „Premiul pentru cel mai bun ataşat de presă al anului 2003 în Belgia”. Ambele ceremonii au avut loc la Palais d’Egmont, sediul Ministerului belgian de Externe, în prezenţa ministrului belgian pentru Afaceri europene.

(După site-ul Ministerului Afacerilor Externe)


Cum a fost redesenată harta Europei

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on Cum a fost redesenată harta Europei

Franklin D. Roosevelt şi România

Evenimente comentate de reputaţi analişti

În zilele în care scriu acest text, se împlinesc exact 72 de ani de la deschiderea oficială a Expoziţiei Internaţionale de la New York, inaugurată de preşedintele Franklin Delano Roosevelt la 30 aprilie 1939, sub semnul unui viitor luminos, căci logo-ul expoziţiei era nu altul decât „The Dawn of a New Day”, „Zorile unei noi zile”. Considerată a reprezenta cel mai mare eveniment internaţional de după primul război mondial, (cu o participare mult mai impresionantă decât Jocurile Olimpice ale lui Hitler), Expoziţia  se deosebea de cele care o precedaseră prin subordonarea exponatelor unei teme unice, „Lumea de mâine”. Imaginată în plină criză mondială a economiei, aceasta ajunsese să manifeste triumfal sfârşitul crizei şi explozia de modernitate pe care anul 1938, an de vârf al creşterii economice interbelice, îl reprezintă şi azi. Acordurile de la München păreau invizibile din Manhattan…
Pe o suprafaţă de aproape 5 km pătraţi, forţele reunite ale naţiunilor prezente acolo clădiseră o adevărată lume de mâine, pe care peste 200.000 de oameni veniseră să o admire la 30 aprilie 1939, data la care se împlineau 150 de ani de la prima inaugurare a unui preşedinte American, în persoana lui George Washington. Preşedintele Roosevelt a rostit atunci un discurs vizionar de deschidere a Expoziţiei – discurs care nu a fost doar radiodifuzat în întreaga Americă de Nord, ci şi, pentru prima dată în istoria lumii, a fost televizat, fiind urmărit de cca 1000 de telespectatori pe cele 200 de aparate de televiziune existente la acea dată. Simptomatic, discursul preşedintelui american a fost urmat de cel al lui Albert Einstein, consacrat razelor cosmice.
România s-a prezentat atunci la New York atât cu însemnele modernităţii, cât şi cu cele ale tradiţiei, o îngemănare reflectată excelent în arhitectura Pavilionului românesc, datorată lui Octav Doicescu, şi în decoraţia interioară a acestuia, la care colaboraseră cei mai îndrăzneţi creatori din epocă. Cultura populară a fost reprezentată de Maria Tănase, acompaniată de formaţia instrumentală condusă de Fănică Luca şi de orchestra dirijată de Grigoraş Dinicu, care au cântat în faţa fostului preşedinte american Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Jascha Heifetz, ca şi în faţa lui Constantin Brâncuşi, care avea să-i preţuiască geniul în cea mai înaltă măsură. O tradiţie pe cât de persistentă, pe atât de indemonstrabilă susţine că marea cântăreaţă a fost trmisă înainte de termen acasă ca să se evite un incident diplomatic după ce lansase o strigătură inedită, „Saltă lelea cu Roosevelt!”
Dincolo de aceste momente de excepţie, relaţiile dintre România şi Statele Unite nu avuseseră, în întreaga perioadă interbelică, un impact cu adevărat notabil în afara contextului legat de încheierea primului război mondial. Nicolae Titulescu (1882-1941) vizita Statele Unite, între 26 noiembrie 1925 şi 8 ianuarie 1926, ca şef al delegaţiei române trimise  sa rezolve datoriile de război ale Romaniei. În toamna aceluiaşi an, Regina Maria a României (1875-1938) s-a aflat pentru cinci săptămâni într-o călătorie particulară în Statele Unite, vizitând New York-ul şi Washington-ul şi călătorind cu trenul în statul Washington pentru a dedica un muzeu care îi fusese dedicat. În drumul ei, regina s-a întâlnit cu Asociaţia româno-americană din Dakota de Nord, a vizitat numeroase ferme, a participat la un rodeo, ba chiar, mare amatoare de pitoresc, s-a întâlnit cu şeful tribului indian „Red Tomahawk”, care, potrivit tradiţiei indiene, i-a crestat reginei un deget cu un cuţit de silex, drept simbol al curajului acesteia.
Legăturile culturale româno-americane intrau totuşi într-o nouă etapă atunci când, la începutul anului 1929, cunoscutul istoric român Nicolae Iorga (1871-1940) întreprindea o călătorie de aproape patru luni în Statele Unite ale Americii. Iorga a ţinut  prelegeri  la universităţi renumite, a dialogat cu mulţi români americani şi a vizitat Biblioteca Congresului, în catalogul căreia a găsit multe dintre lucrările sale. La întoarcere, Iorga avea să publice o carte ce se va dovedi foarte influentă, „America şi Românii din America:  note de drum şi conferinţe de N. Iorga”, (Vălenii de Munte, „Datina Românească”, 1930).
Câţiva ani mai târziu apărea şi volumul „Homo Americanus”, de Petru Comarnescu (1933), marele traducător al lui O’Neil şi al multor alte opere din literatura americană, popularizată şi prin numeroase articole. În aceiaşi ani încep să apară în colecţii de mare tiraj tot mai multe romane poliţiste americane, în frunte cu cele ale lui Edgar Wallace, precum şi un număr crescând de romane traduse de „trustul” Jul. Giurgea, de la Craiova. Ceea ce nu înseamnă că marea literatură americană (Edgar Allan Poe, Walt Whitman, Emily Dickinson, Robert Frost etc) ar fi fost neglijată. Încă din 1930, Al. Philippide vorbea de americanizare, ceea ce era, desigur, prematur, dar nu mai puţin semnificativ.
Sub aspect politic şi militar însă, America rămânea foarte departe. De altfel, nu trebuie să uităm că în acei ani Statele Unite erau văzute, desigur, ca o forţă economică, dar nu mai reprezentau, ca în vremea lui Woodrow Wilson, o forţă dominantă în viaţa internaţională, mai ales datorită revenirii la politica izolaţionistă tradiţională a SUA. Din punct de vedere militar, de altfel, Statele Unite se situau în acei ani pe locul 18 în lume, mult în urma Marii Britanii sau Franţei, ba chiar şi după România. Războiul avea însă să răstoarne definitiv aceste clasamente.
Într-adevăr, faptul că România devenise, de voie sau de nevoie, aliată a Germaniei punea la dispoziţia Reichului o forţă militară suplimentară deloc neglijabilă şi mai ales mari rezerve de grâu şi de petrol. Rafinăriile de la Ploieşti produceau o treime din totalul combustibilului necesar pentru armata germană. Unii istorici militari au formulat chiar ipoteza conform căreia decizia lui Hitler de a ataca URSS ar fi fost precipitată de bănuiala că Stalin era pe punctul de a declanşa ocuparea României, adică a unei zone petroliere indispensabile pentru Wehrmacht.
Americanii cunoşteau perfect valoarea zăcămintelor româneşti de ţiţei, la exploatarea cărora participaseră activ, şi e foarte probabil că aceste informaţii au ajuns şi la cunoştinţa preşedintelui Roosevelt – comandant suprem al armatei americane. Generalii americani s-au concentrat asupra zonei petroliere a României încă din momentul intrării SUA în război, în decembrie 1941. Un bombardament american din ianuarie 1942, pornit din Orientul Mijlociu, nu a avut însă mai mult succes decât încercările sovietice anterioare, mai ales pentru că teritoriul  României se afla la limita extremă a razei de acţiune a avioanelor din perioada războiului. În vara lui 1943, americanii decid însă să organizeze Operaţia Tidal Wave – una dintre cele mai mari operaţii aeriene întreprinse de aviaţia SUA înainte de 1944. În zorii zilei de 1 august 1943, de la baza americană de la Benghazi, din Libia, la altitudine joasă, au pornit spre Ploieşti 177 de bombardiere grele B-24, sub comanda generalului de brigadă Uzal G. Ent. În frunte se afla Grupul de bombardament 376, cea mai experimentată unitate de bombardament a aviaţiei americane. Zburând peste insula Corfu, apoi peste teritoriile Albaniei şi Iugoslaviei, bombardierele au dezlănţuit un adevărat infern deasupra Văii Prahovei, distrugând un număr important de instalaţii de rafinare. Cinci piloţi americani, dintre care trei postum, au primit Medalia de Onoare – cele mai multe medalii decernate vreodată pentru o singură misiune de către Forţele Aeriene Americane.
Operaţia nu a fost însă un succes total: în afară de pierderea a 44 de avioane doborâte de tunurile anti-aerienei române şi germane şi a unui număr impresionant de prizonieri, ea a distrus, ce-i drept, 42% din capacităţile de rafinare de la Ploieşti, dar nu a avut nici un efect notabil asupra extracţiei de ţiţei, astfel încât producţia a putut fi reluată relativ repede. Soarta prizonierilor de război americani – în număr de peste 1.300 – a fost dintre cele mai revelatoare pentru adevăratele sentimente ale elitei româneşti faţă de SUA. Localnicii, îndrumaţi de Prinţesa Ecaterina Caradja (1893 -1993), stăpâna moşiei de la Nedelea, de lângă Ploieşti, i-au salvat pe militarii americani şi britanici ale căror avioane se prăbuşiseră. Odiseea prizonierilor americani din 1943 s-a încheiat triumfal abia în primele zile de după 23 august 1944, când prietenii lor români au realizat că nu e în folosul SUA ca un număr de peste 1000 de aviatori americani să ajungă la cheremul ocupantului sovietic. Vărul prinţesei Caradja, Constantin (Bâzu) Cantacuzino, pilot de încercare renumit, a fost atunci invitat de autorităţile române, în frunte cu generalul Sănătescu şi cu Iuliu Maniu, să zboare în Italia pentru a anunţa aviaţia americană că e imperativ să asigure transportul urgent al piloţilor şi ostaşilor din Operaţia „Tidal Wave” departe de Armata Roşie. Înfruntând riscuri enorme, pilotul român a zburat până în Italia şi înapoi, conducând avioanele de transport americane care i-au „extras” pe militarii americani.
Despre o raportare directă a Administraţiei americane la România nu avem date substanţiale. Ştim, totuşi, că serviciile de informaţii americane erau foarte prezente în Bucureşti. Încă din 1942, apare în SUA un roman-reportaj despre dramaticul an 1940 în România, „Athenée Palace”, scris „la cald“ de corespondenta săptămânalului american „Newsweek” la Bucureşti, Rosa Goldschmidt Waldeck. În 1943-1944, Frank Wisner – cel care va deveni în timpul Administraţiei Truman unul din stâlpii viitoarei CIA – este şi el prezent în România, ca agent secret al OSS, şef al secţiunii Sud-Est Europa a acestui seriviciu de informaţii, care nu mai este, astfel, lăsat exclusiv în grija britanicilor. Contactele lui Wisner cu mediile politice româneşti vor fi însă mai importante după război, când asistă personal la comunizarea forţată a României şi este, de aceea, unul dintre cei mai avizaţi critici ai expansiunii comuniste în Europa.
E clar că raporturile personale dintre Roosevelt şi Stalin – cu o influenţă directă asupra destinului Europei – reprezintă şi azi o problemă care afectează România. Am mai scris în paginile acestei reviste despre faptul că Roosevelt avea excesiv de multă încredere în promisiunile lui Stalin: în 1943, preşedintele american declara: „I think that if I give him everything I possibly can and ask for nothing from him in return, noblesse oblige –  he won’t try to annex anything and will work with me for a world of democracy and peace”.(„Sunt de părere că, dacă îi conced tot ceea ce îmi e cu putinţă şi nu-i cer în schimb nimic, noblesse oblige, nu va încerca să anexeze nimic şi va lucra împreună cu mine pentru o lume a democraţiei şi a păcii”). Simpla utilizare a expresiei noblesse oblige în legătură cu Stalin şi regimul stalinist ar putea stârni hohote de râs, dacă nu ar provoca plânsul. Roosevelt nu avea, nici la Teheran, în 1943, şi cu atât mai puţin la Ialta, în 1945, vreun proiect pentru Europa de est. La Ialta mai ales, Roosevelt era obsesiv preocupat de obţinerea unui angajament ferm al lui Stalin cu privire la intrarea URSS în războiul cu Japonia, ca şi de promisiunea de a adera la viitoarea Organizaţie a Naţiunilor Unite, fiind dispus să facă aproape orice concesie în schimb. Sub aceste auspicii de rău augur, raporturile româno-americane se îndreptau cu paşi grăbiţi, în 1944, către lumea întunecată a „războiului rece”.
În deceniile care au urmat, românii au auzit cu mult mai frecvent fraze despre cât e de inumană America, despre şomerii şi drogaţii de pe străzile New York-ului, decât cuvinte de laudă la adresa forţei creatoare a SUA; cât despre democraţia americană, aproape că nu se pomenea. Ar putea părea, de aceea, că anii de după prăbuşirea regimului comunist  au produs o paradoxală şi inimaginabilă răsturnare, de vreme ce românii sunt azi număraţi printre cei mai pro-americani dintre europeni şi îi aplaudă cu entuziasm infinit nu doar pe preşedinţii americani, de câte ori au prilejul – pe Clinton în 1997, pe Bush în 2002 – ci şi prezenţa bazelor militare americane pe teritoriul naţional.

Zoe Petre