NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Președinția germană a UE, sub semnul urmărilor pandemiei

Reporter: editura June - 24 - 2020 Comments Off on Președinția germană a UE, sub semnul urmărilor pandemiei
Criza mondială generată de COVID-19 a determinat Germania să-și schimbe semnificativ planul deja realizat pentru Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe care o preia de la data de 1 iulie 2019.

Președinția germană a UE va sta sub semnul combaterii efectelor la nivel comunitar ale unei situații fără precedent, pandemia care a amenințat sistemele de securitate sanitară din toată lumea, având reverberații în toate sectoarele vieții publice. Capitolele strategiei mandatului Germaniei poartă supratitlul „Corona: depășirea crizei și a urmărilor acesteia”. Potrivit publicației „Der Spiegel”, Ambasadorul Germaniei la UE, Michael Clauß, consideră că „de acum înainte, concentrarea va fi pe abilitatea instituțiilor europene de a acționa, de a gestiona criza, ieșirea din aceasta și procesul de reconstrucție”. 

Pe capitole, Președinția germană acordă un prim-plan firesc sectorului de sănătate, în care se prefigurează promovarea unei noi strategii farmaceutice comunitare. „Dorim să discutăm măsuri concrete pe tema prevenirii blocajelor de rezerve de medicamente, a securizării lanțurilor de producție și a evitării dependenței de materie primă”, se arată în planul de acțiune a Germaniei. Demn de menționat este faptul că peste 660 de companii farmaceutice – firme germane și filiale ale multinaționalelor – activează pe teritoriul acestei țări, 400 dintre acestea având mai puțin de 20 de angajați, notează „euractiv.com”. Prioritizarea secorului sănătății este susținută și de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a declarat că va face din îmbunătățirea sistemelor sanitare ale Europei principala sa preocupare în mandatul curent, cu un „plan alb” care să dubleze „planul verde”, referitor la protecția climatică.

Președinția germană va trebui, de asemenea, să conducă cu multă flexibilitate negocierile pentru alocările fondurilor de redresare economică propuse de Comisia Europeană, discuții pe care Angela Merkel le consideră „îndelungate și dificile”, dar care vor fi cruciale pentru revenirea rapidă a UE.

Un alt punct important pe agenda germană va fi extinderea digitalizării. Prioritare vor fi bazele de date, inteligența artificială și o Piață Unică digitală. În contextul în care Uniunea Europeană rămâne deschisă intrării tehnologiei chineze 5G în blocul comunitar, Președinția germană își propune să se concentreze pe cercetare și realizarea „tehnologiilor proprii ale UE, la cele mai înalte standarde”. De asemenea, Președinția Germaniei va milita pentru o așa-numită „guvernanță a datelor”, cu reguli comune pentru toate statele membre, pentru crearea unei „identități digitale europene”, prin care cetățenii blocului comunitar „să se identifice în spațiul cibernetic”, precum și a unei „rețele diplomatice digitale” între miniștrii de Externe, sub conducerea Serviciului de Acțiune Externă Europeană (EEAS).

Și celelalte repere generale ale Președinției Consiliului Uniunii Europene – economia, securitatea, politica de vecinătate, legislația comunitară etc. – sunt proiectate în aceleași coordonate majore ale luptei cu criza sanitară și efectele acesteia.
 
 
 

Muntenegru, codașă la egalitatea de gen

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Muntenegru, codașă la egalitatea de gen
Cel mai recent raport al organizației Global Gender Equality Index, în care au fost prezentate în premieră datele statistice din Muntenegru, arată că în această țară, egalitatea de gen este sub media Uniunii Europene.
 
Cele mai mici scoruri se înregistrează pe segmentul funcțiilor de conducere și al pozițiilor de putere, cele mai mici diferențe constatându-se în domeniul sănătății. „În primul rând, în societatea noastră avem nevoie de întărirea libertăților și drepturilor omului, inclusiv pe direcția ascensiunii sociale a femeilor din Muntenegru”, consideră vicepremierul Zoran Pažin. 

Datele statistice arată că femeile muntenegrene sunt discriminate la locurile de muncă, iar maternitatea rămâne o barieră majoră în fața dorinței femeilor de a face carieră. De asemenea, chiar dacă au educație înaltă, acestea sunt silite să activeze în sectoare mai prost plătite sau cu salarii mai mici decât ale bărbaților, notează balkaneu.com
 

Împliniri și deziluzii

Reporter: editura December - 18 - 2018 Comments Off on Împliniri și deziluzii

Interviu cu E.S. domnul Mircea Snegur, primul Președinte al Republicii Moldova

I.C. Popa: Domnule Președinte, Dvs. sunteți binecunoscut și stimat în România, mai ales din anii aceia fierbinți 1988-1991, când s-a desenat noul destin al Republicii Moldova. Între timp, v-ați învrednicit să vă scrieți Memoriile, apărute în șase volume sub titlul Labirintul Destinului, un adevărat document viu despre primii ani de existență și afirmare a Republicii Moldova după desprinderea din componența URSS și proclamarea sa ca republică independentă. Privind în urmă, cum vedeți năzuințele din acei ani și drumul parcurs până astăzi?

Mircea Snegur

M.S.: Libertatea în gândire şi acţiuni, căpătată datorită proclamării Independenţei şi desprinderii de imperiul sovietic, ne-a permis să purcedem la edificarea statului Republica Moldova. Astăzi ne mândrim că avem un stat democratic, bazat pe drept, cu economie liberă de piaţă, recunoscut de comunitatea mondială şi devenit membru plenipotenţiar practic al tuturor organizaţiilor internaţionale (politice, economico-financiare, culturale şi de securitate). Ţara noastră păşeşte ferm pe calea integrării europene, realizând pas cu pas Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Dovadă a succeselor pe această dimensiune este şi faptul că cetăţenii moldoveni călătoresc în Europa fără vize.

Din punctul meu de vedere, reuşitele înregistrate de Republica Moldova într-o perioadă relativ scurtă a existenţei sale sunt evidente, ele contribuind la propăşirea în continuare a societăţii. La capitolul „restanţe” (pe care le conştientizăm) se resimte, mai ales, mersul greoi al reformelor în unele ramuri ale economiei, fapt ce are impact negativ asupra aspectului social şi nivelului de trai al populaţiei. Sunt probleme care treptat se soluţionează, dar tempourile în domeniul dat urmează a fi accelerate. Există dovezi clare că actuala guvernare deja îşi canalizează eforturile în această direcţie.

I.C. Popa: A vorbi românește nu este o rușine. A spune: „Eu vorbesc românește!” este un fel de a te mândri că faci parte dintr-un popor mare…”. Într-o ședință a Parlamentului, Dumneavoastră ați declarat: „A vorbi românește nu e o crimă anticonstituțională.

Proclamarea independenței R. Moldova

M.S.: Pentru mine personal n-a existat niciodată problema identităţii vorbirii pe ambele maluri ale Prutului. Mai mult, de mic copil am însuşit scrisul în grafia latină a limbii române (profesoară fiindu-mi mama mea, o simplă ţărancă). În anii studenţiei, corespondenţa cu cei de acasă o făceam anume în această grafie (neafişând, bineînţeles, acest aspect).
Ulterior, peste ani (1989), am avut onoarea, dar şi responsabilitatea, de a contribui nemijlocit la încetăţenirea limbii noastre materne române (deşi, aflaţi încă în condiţiile totalitarismului sovietic, în legile respective s-a scris “moldovenească”) în viaţa de toate zilele a societăţii. Şi cum lucrul trebuia dus până la capăt, în anul 1995, în calitatea mea de Preşedinte al Republicii Moldova, după consultări aprofundate cu savanţii de profil (filologi de marcă), am înaintat Parlamentului un mesaj cu genericul „Limba Română este numele corect al limbii noastre”, insistând asupra modificării respective în Constituţie. Oponenţii din Legislativ (care alcătuiau majoritatea absolută) au respins acea iniţiativă, dar Limba Română a continuat să fie studiată în instituţiile de învăţământ, în conformitate cu cerinţele unui Decret prezidenţial.

Această situaţie se menţine până în prezent. Chiar dacă în textul Declaraţiei de Independenţă este stipulată sintagma „Limba Română” ceea ce, conform unei decizii a Curţii Constituţionale, prevalează asupra celei fixate în Constituţie, se continuă tergiversarea introducerii modificărilor.

Până la urmă, adevărul ştiinţific va triumfa. Rămân în continuare cu satisfacţia că generaţia în creştere studiază Limba Română. Dar şi fidel dezideratelor enunţate în conţinutul întrebării.

I.C. Popa: S-a vorbit și se vorbește încă, mai ales în acest an al Centenarului făuririi României Mari, despre faptul că începutul anilor 90 ar fi reprezentat o ocazie favorabilă reunificării. Ce ne puteți spune despre acea perioadă?

Pod de flori peste Prut

M.S.: La această temă mi-am expus punctul de vedere de nenumărate ori, inclusiv (pe larg) în cărţile de memorii „Labirintul Destinului”, la care faceţi trimitere şi dumneavoastră. Astăzi pot doar să reiterez că, la începutul anilor 90 ai secolului trecut, societatea din stânga Prutului nu era pregătită pentru realizarea idealului măreţ al reunificării. Din mai multe considerente. În primul rând, faptul că timp de aproape jumătate de secol ne-am aflat sub influenţa (presiunea chiar) unei ideologii sovietice totalitariste, care şi-a pus amprenta asupta conştiinţei oamenilor. În al doilea rând, în anii puterii sovietice s-a schimbat (mai mult forţat) structura populaţiei, astfel încât, la acea etapă, alogenii alcătuiau 35 la sută, ei împotrivindu-se mişcării de renaştere naţională şi, mai cu seamă, reunirii cu România. Clasa politică a tânărului stat Republica Moldova era conştientă de existenţa acestor factori, de aceea problema în cauză n-a fost înaintată în mod oficial pe ordinea de zi. Orice încercare în contextul dat ar fi compromis din start ideea reunificării.
Iată de ce am iniţiat realizarea măsurilor concrete de integrare culturală şi economică, pe multiple planuri, în condiţiile existenţei reale a două state româneşti. Integrare care, după mine, la începuturi s-a încununat de succes. În acea bază relaţiile moldo-române se dezvoltă şi în continuare, Republica Moldova bucurându-se de susţinerea ţării-soră România pe toate dimensiunile, îndeosebi pe cea a integrării europene.

I.C. Popa: Desigur, Republica Moldova de astăzi nu este în întregime aceeași cu Basarabia care s-a unit cu România în 1918. Cei care au decis dărâmarea României Mari, în 1940, au avut grijă să complice lucrurile, modificând vechile hotare moldovenești, acordând Ucrainei teritoriile din sudul și nordul provinciei, iar RSS Moldovenești alipindu-i o parte a regiunii transnistrene. Pe parcursul a aproape cinci decenii de ocupație sovietică s-a schimbat sensibil și echilibrul demografic. Totuși, este relevat istoric faptul că românii basarabeni au rămas majoritari, nu și-au pierdut limba și obiceiurile seculare.

M.S.: Ciopârţirea Basarabiei s-a produs ca rezultat al politicii staliniste de dispersare a autohtonilor, de rupere a lor de la origini. Pe de altă parte, cum am mai spus, în mod voit s-a organizat un proces facilitat de migraţie pe plaiul nostru a persoanelor de origine rusă şi a altor rusofoni pentru a „cimenta” pe acest teritoriu orânduirea comunistă sovietică. A urmat perioada de „altoire” băştinaşilor a mentalităţii străine, pentru a ni se schimba felul nostru de a fi.

Desigur, în asemenea condiţii, a fost foarte greu să ne păstrăm identitatea, tradiţiile, obiceiurile, credinţa. Dar, cei devotaţi datinei (majoritatea) au rezistat. Mai mult chiar, aceştia au continuat să-şi educe urmaşii în spiritul conştientizării apartenenţei unui neam valoros, cu o istorie milenară încărcată de demnitate şi verticalitate.
Anume, datorită acestor eforturi, autohtonii au fost pregătiţi pentru mişcarea de renaştere şi eliberare naţională, pe care au susţinut-o fără ezitare. Ne bucurăm că am reuşit să revenim deplin la tot ce-i al nostru, la ce ne este dat de Dumnezeu.

Femei la vârful ierarhiei politice europene

Reporter: editura March - 27 - 2017 Comments Off on Femei la vârful ierarhiei politice europene

Personalități puternice, persoane cu o îndelungată carieră politică și cu expertiză profesională dovedită, femeile de la vârful politicii europene se remarcă prin performanță și longevitate în înaltele demnități ale statelor lor. 

  Angela Merkel. Poziționarea cancelarului Germaniei în fruntea preferințelor electoratului pentru un nou mandat la alegerile din toamna acestui an denotă marea încredere de care încă se bucură în rândul germanilor. Eventuala sa desemnare în această funcție și în 2017 ar face ca Angela Merkel, aflată deja în al 12-lea an de mandat, să egaleze recordul mentorului ei, fostul cancelar Helmuth Kohl.  
  • Euro este soarta noastră comună, iar Europa viitorul nostru împreună” 
  Theresa May. Premier al Marii Britanii într-o perioadă crucială, când țara va trebui să părăsească Uniunea Europeană în urma votului popular din vara anului 2016, Theresa May s-a remarcat încă de pe vremea când era ministru de Interne în cabinetul Cameron, prin tonul ferm al declarațiilor sale. Se evidențiază prin faptul că este una dintre foarte puținele femei pe care le-a promovat la vârf Partidul Conservator britanic în ultimele două decenii.   
  • În vremuri grele, fiecare trebuie să-și ducă partea lui de povară” 
  Kolinda Grabar-Kitarović. În anul 2015, la câteva luni după ce Croația a intrat în Uniunea Europeană, cetățenii o alegeau în fruntea țării pe Kolinda Grabar-Kitarović, prima femeie în această funcție după 1990 și de asemenea cel mai tânăr președinte croat din istorie. Kitarović a activat ca ministru de Externe al țării sale, Ambasador al Croației în SUA și asistent al Secretarului General al NATO pentru Diplomație Publică. Este unica femeie care a ajuns în structura de conducere a Organizației Nord-Atlantice.  
  • UE și NATO trebuie să transmită mesaje ferme regiunii est-europene. Înainte de toate, procesul de extindere rămâne ca politică” 
  Dalia Grybauskaitė. Grație unei activități remarcabile în fruntea Lituaniei, președintele Dalia Grybauskaitė este din ce în ce mai des amintită în clasamentul celor mai influente personalități politice ale ale ultimilor ani. Este prima femeie votată în cea mai înaltă demnitate a statului și primul președinte reales. A fost ministru de Finanțe al țării sale, precum și comisar european pentru Buget. Supranumită „Magnolia de oțel”, președinta Lituaniei a acceptat doar jumătate din salariu și s-a remarcat prin atitudini ferme, în special pe relația cu Federația Rusă. Posedă centura neagră la karate și vorbește patru limbi străine.  
  • O femeie lider trebuie să depună un efort mai mare, să fie mai dinamică, mai organizată și mai rapidă decât un bărbat de succes” 
  Kersti Kaljulaid. Şi Estonia, are drept președinte o femeie: Kersti Kaljulaid, proaspăt aleasă în fruntea statului din luna octombrie 2016, este primul șef de stat femeie al acestei țări. Totodată, la 46 de ani, este cel mai tânăr președinte din istoria țării. Biografia sa include o serioasă carieră în domeniul finanțelor, precum și poziții de vârf în Estonia, printre care pe cea de reprezentant la Curtea Europeană a Auditorilor.  
  • Cei născuți în libertate iau suveranitatea, securitatea și drepturile ca pe ceva subînțeles. Nu ar trebui să facem asta” 
  Erna Solberg. Premier al Norvegiei din anul 2013, Erna Solberg este fost ministru al Dezvoltării Regionale. Timp de şase mandate a fost membru al Parlamentului. Desemnată prim-ministru, a inițiat o rigidizare a politicii migrației promovată de țara sa, inclusiv măsuri fără precedent în ceea ce privește azilul în Norvegia, ceea ce i-a atras supranumele de „Erna de fier”.   
  • Avem un stat social costisitor și singura modalitate de a rămâne astfel este să devenim mult mai competitivi” 
  Beata Szydło. Una dintre cele mai ferme voci din politica europeană la vârf este cea a premierului Poloniei, Beata Szydło. Fost primar, apoi parlamentar cu patru mandate, s-a remarcat prin aportul la succesul campaniei prezidențiale a lui Andrzej Duda, ceea ce a determinat partidul Lege și Justiție s-o nominalizeze pentru funcția de premier. Promotoare a unor măsuri percepute ca fiind naționaliste, Szydło este, în ultima perioadă, într-un dialog aspru cu oficialitățile Uniunii Europene, din cauza unei crize a Curții Constituționale din Polonia.   
  • Guvernul Poloniei nu va permite niciodată, nimănui, să-și impună punctul de vedere asupra polonezilor” 
  Marie-Louise Coleiro Preca este cel de-al 9-lea președinte al Republicii Malta. A fost parlamentar încă din anii 1990, ulterior fiind numită ministru al Familiei și Solidarității Sociale. Este o susținătoare a egalității între femei și bărbați, popularizând proiectele legate de această temă și în Uniunea Europeană, și în Commonwealth, Malta fiind o țară care face parte din ambele alianțe.  
  • Xenofobia și rasismul sunt dușmanii democrației”  

 

Roxana Istudor 

 

Constituţiile europene

Reporter: editura April - 20 - 2013 Comments Off on Constituţiile europene

– după chipul şi asemănarea naţiunilor –

Ori de câte ori oamenii politici reclamă ilegalităţi sau solicită drepturi apelează la Constituţia ţării. Aceasta deoarece, în genere, Constituţiile au trăsături profund naţionale şi principii care reflectă parcursul istoric al ţărilor care le-au adoptat. Astfel au apărut Legi fundamentale adaptate modelelor de state federale, altele centrate pe ideea de stat naţional, dar şi cazuri de Constituţii atipice, unicat; unele au suferit numeroase modificări, altele au rămas stabile în timp, iar altele sunt într-un continuu proces de aducere la zi.

1965 - Adoptarea Constituţiei Republicii Socialiste România

1965 – Adoptarea Constituţiei Republicii Socialiste România

O privire asupra Constituţiilor din statele de pe continentul european arată o mare varietate de abordări ale Legii fundamentale, document crucial, care pune în acord, pe de o parte, cetăţeanul cu autoritatea, iar pe de altă parte reglementează relaţiile dintre instituţiile statului. Un prim segment îl reprezintă Constituţiile statelor federale, care oglindesc acest model statal ce conferă un plus de autoritate locală, Legea fundamentală ilustrând acest aspect. Astfel, în Constituţia Austriei există, pe lângă corpul central de legi, multe alte acte şi prevederi individuale desemnate ca fiind, la rândul lor, constituţionale. Un exemplu: documentul fundamental central nu include o parte dedicată drepturilor cetăţeneşti, dar libertăţile civile sunt stipulate în mai multe documente constituţionale separate, adaptate modelului federal. Dat fiind acest tipar, este lesne de înţeles că au intervenit sute de modificări majore sau minore aduse Legii fundamentale a ţării, care a fost adoptată în multe forme încă din 1848. Constituţia Belgiei este, la rândul său, un caz special de adaptare la evoluţia statului. Pornită iniţial în 1831 ca reliefând principiile unei monarhii parlamentare care conducea un stat centralizat şi unitar, Legea fundamentală a ţării a „ţinut pasul”, încă din 1970, cu transformarea Belgiei în ceea ce este astăzi – un model de stat federal. Noile condiţii au impus, printre altele, şi introducerea unei Curţi de Arbitraj, ale cărei puteri au sporit până la transformarea sa în Curte Constituţională, stipulată ca atare în 2007.

De partea cealaltă, statele naţionale unitare au Legi fundamentale din care reiese clar această trăsătură, indiferent dacă sunt republici prezidenţiale, semi-prezidenţiale sau parlamentare. Astfel, când ne referim la modelul de republică prezidenţială, primul exemplu care le vine în minte europenilor este Franţa. Constituţia ţării reflectă din plin acest statut. Legea fundamentală poate fi considerată ca fiind una stabilă; are în preambul principiile Revoluţiei de la 1789 referitoare la „drepturile omului şi ale cetăţeanului”, între 1958 şi 2008 a suferit doar 18 modificări, iar prevederile ei sunt relevante pentru ceea ce este îndeobşte cunoscut ca tip de guvernare care acordă preşedintelui puteri extinse. Alte state din categoria „naţional unitar” au rezultat în urma destrămării unor vechi imperii şi uneori după lupte aprige, care au durat secole. Ca urmare, au racordat Constituţiile la profunda identitate naţională. Constituţia Estoniei este un bun exemplu. Apărută în 1920, instituia puterea supremă a democraţiei cetăţeneşti. Istoria ţării a dus la modificări şi amendamente succesive aduse Constituţiei (1934, 1940, 1992). Deşi Estonia a fost parte componentă a URSS decenii la rând, remarcabil este faptul că prevederile vechii Constituţii au rămas valabile de jure şi în toată această perioadă, aşadar s-a constituit într-un reper fundamental de menţinere a spiritului naţional. Şi Legea fundamentală actuală din Muntenegru este un document care subliniază principiul suveranităţii naţionale. Ratificată în 2007, Constituţia care o înlocuieşte pe cea din 1992 prevede ca limbă oficială a statului muntenegreana (şi nu sârba, cum fusese până atunci). Un plus de accent naţional este prevederea care instituie ca stiluri de scriere oficiale, egale în drepturi, şi alfabetul chirilic şi pe cel latin. Iar Constituţia actuală a Bulgariei, adoptată în 1991 (cea de-a patra din 1879), modificată în 2007, defineşte ţara ca republică parlamentară unitară, chiar dacă, de-a lungul timpului, fiecare dintre cei doi conducători comunişti bulgari – Gheorghi Dimitrov şi Todor Jivkov – şi-a instituit propria Lege fundamentală. Un alt exemplu de menţinere a spiritului naţional este Croaţia, care a avut propria Lege fundamentală şi pe vremea când era parte a fostei Iugoslavii. În decembrie 1990 a fost adoptată „Constituţia de Crăciun” a acestei ţări. Iniţial, aceasta prevedea existenţa Croaţiei ca republică semi-prezidenţială, cu largi prerogative pentru preşedinte. Ulterior, în 2000, apoi în 2001, s-a revenit la modelul tradiţional de Parlament unicameral şi la reducerea puterii preşedintelui. Tot din acest areal frământat de o istorie care a obligat ţările să fie ba sub jugul unei stăpâniri, ba al alteia vine şi tipul de Constituţie a Cehiei, apărută ca entitate statală distinctă după dispariţia fostei Cehoslovacii. În această ţară se consideră că mai este mult de lucru la Legea fundamentală, dovadă fiind amendarea acesteia de cinci ori doar din 2011 încoace. Un caz aparte îl constituie, în context, Constituţia din Ungaria. Multă vreme, acest stat a fost singurul din fostul bloc estic care nu şi-a înlocuit Legea fundamentală după schimbarea regimului, rămânând până în 2011 cu Constituţia din octombrie 1989 (care o modifica masiv, după 40 de ani, pe cea din 1949, aşadar a avut doar trei Constituţii în peste 60 de ani!). Pe lângă faptul că a mai funcţionat peste două decenii cu Legea fundamentală din timpul regimului comunist, Ungaria a suscitat şi numeroase controverse în momentul în care s-a constatat că noua Constituţie a fost adoptată prea repede, fără o largă consultare, reflectă în exces ideologia partidului aflat la putere şi politizează instituţii care trebuie să rămână independente (în luna martie, Parlamentul ungar a adoptat modificări controversate ale Constituţiei, cum ar fi un amendament care limitează competenţele Curţii Constituţionale sau obligaţia ca studenţii de pe locurile bugetate de la stat să lucreze în ţară un număr de ani dublu faţă de cel al studiilor).

Acelaşi peisaj european oferă şi un alt model – Constituţiile derivate din înţelegeri internaţionale survenite în urma unor conflicte. Constituţia din Germania este un astfel de caz, Legea fundamentală fiind efectul încheierii unui război. În prima fază a apărut Constituţia Germaniei federale, adoptată în 1949. După căderea Zidului Berlinului, fosta Germanie răsăriteană „accedea” la sora ei vestică în virtutea articolului 23 al Constituţiei acesteia. Un alt exemplu de Constituţie derivată dintr-o înţelegere internaţională este Bosnia şi Herţegovina. De fapt, actul fundamental al ţării este chiar Anexa 4 a Acordului de la Dayton (semnat în decembrie 1995), care a pus capăt celor peste trei ani de război din Bosnia. Deşi acest aşa-numit „aranjament de amendamente” este criticat permanent şi s-a încercat „aducerea la zi”, Camera Reprezentanţilor nu a reuşit să adune cele două treimi de voturi necesare adoptării unei Constituţii unitare, supervizată de comunitatea internaţională.

Există în mozaicul Legilor fundamentale europene cazuri de Constituţii seculare, care au ca fundament vechi legi ale pământului, respectate prin veacuri şi care au ajutat naţiunile respective să depăşească mari cumpene istorice. Este cazul Legii fundamentale din Albania, care datează din 1998 şi a înlocuit Constituţia comunistă şi care are rădăcini adânci, în Evul Mediu când exista aşa-numitul „Canon”, un set de legi foarte asemănătoare cu ceea ce înţelegem azi prin Constituţie. Acesta a furnizat, în timp, modele de guvernare internă într-o ţară care a suferit numeroase stăpâniri străine succesive. Un alt exemplu de constituţionalism „cu ştate vechi”, care a contribuit la perpetuarea valorilor democratice şi spirituale ale unui popor este cel din Polonia. După un lung şir de acte fundamentale, care au avut predecesorul iniţial în secolul al XVIII-lea, căderea comunismului a pus ţara în postura de a adopta o nouă Constituţie. Timp de cinci ani (1992-1997), au funcţionat câteva prevederi temporare, menite să „inverseze” efectele regimului anterior. De remarcat este faptul că perioada până la adoptare a fost folosită pentru lungi dezbateri interne, care să clarifice reperele revenirii la capitalism şi la pluripartidism într-o ţară cu o puternică şi unică tradiţie catolică. O Constituţie stabilă, definitorie pentru evoluţia istorică a statului este şi cea a Danemarcei. Legea fundamentală actuală este stabilă încă din 1953, aceasta continuând-o pe cea din 1849 şi chiar preluând din ea multe norme, în special referitoare la libertăţile civile. În orice caz, principala funcţie a Legii fundamentale în Regatul Danemarcei este limitarea puterii regale.

Legea fundamentală a Islandei trece constituţionalismul direct în mileniul trei: a intrat în era internetului, fiind primul document din lume care va fi adoptat prin consultarea online a cetăţenilor. Aceştia au avut acces, cu ajutorul spaţiului virtual, la toate lucrările Comisiei de redactare a Legii fundamentale, care şi-a derulat şedinţele în direct. În acest fel, noua Constituţie reflectă pe deplin şi fără îndoieli voinţa populară, politicienii nemaiavând altceva de făcut decât să se întrunească pentru a o promulga. Privind, în schimb, la Constituţia Finlandei, conservatoare şi în acelaşi timp flexibilă, se poate observa că şi-a găsit de zeci de ani acordul cu naţiunea. Fiind o Lege fundamentală completă şi complexă, care acoperă toate sectoarele guvernării, a avut nevoie de puţine amendamente în deceniile scurse între documentul adoptat în 1919 şi actuala Constituţie, intrată în vigoare în anul 2000. Adaptabilitatea Legii fundamentale din Finlanda rezidă din aşa-numitele „legi excepţie” (trăsătură distinctivă a legislaţiei din această ţară), folosite ca acte normative ce pot rezolva pe loc o situaţie dată şi care nu figurează în Constituţie. La antipod avem exemplul unei Constituţii în continuă schimbare – cea din Italia. De pildă, prevederile de bază ale Legii fundamentale italiene conţin principii generale, care, în marea lor majoritate, nu pot fi aplicate direct. Această „sarcină” revine unui set de legi complementare, menite să pună în aplicare prevederile constituţionale. Acest proces este şi azi în derulare, dat fiind faptul că, din nenumărate motive politice, acest tip de legiferare nu a devenit complet nici până astăzi.

Nu putem încheia acest parcurs fără să menţionăm două cazuri ieşite din tiparele expuse. Primul este cel al Marii Britanii, ţară care funcţionează fără un document unitar care să poată fi considerat oficial Constituţie. Există, în schimb, un set de reguli după care este guvernat statul, „legile nescrise”, cum mai sunt denumite. Este adevărat că există în paralel multe tratate şi decizii judecătoreşti de care se ţine seama în sistemul britanic al guvernării, dar Parlamentul este decident suprem. Unul dintre principiile de bază în Marea Britanie spune că nici un act al Parlamentului nu poate fi neconstituţional, pentru că legea pământului nu are nevoie de cuvinte sau noţiuni”. Aşa încât, Parlamentul poate schimba legile în vigoare prin simpla trecere a altor legi prin… acelaşi Parlament. Al doilea caz este cel al Vaticanului, care are, în calitatea sa de monarhie, o Lege fundamentală. Promulgată de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2000, a înlocuit vechea Lege a Vaticanului din 1929 şi conţine 20 de articole. Interesant este faptul că toate normele anterioare care nu erau în acord cu noul document au fost abrogate.

Orice abordare a celor mai importante repere ale Constituţiilor din statele de pe continentul european scoate la iveală, pe lângă marea diversitate, şi un adevărat manual de istorie, cu frământările epocilor şi reacţia popoarelor la acestea reflectate, toate, în Legea fundamentală. Nu este întâmplător, în acest peisaj contrastant, că documentul unic numit Constituţia Europeană nu a fost ratificat nici până azi…


România pregăteşte pentru dezbatere publică o nouă reformă constituţională, ce ar urma să aducă alte schimbări în Constituţia care este în vigoare în prezent.

O scurtă incursiune în istorie ne arată că Legea fundamentală a avut nevoie, în timp, de numeroase modificări. Astfel, Constituţia Principatelor Unite Române, de la 1866, a fost revizuită succesiv în 1879, 1884, 1917 şi 1918. Constituţia Regatului României din 1923 a rămas în vigoare până în 1938, când a fost elaborată o nouă Constituţie. Aceasta a rezistat până în 1940, iar până în 1946 au existat doar acte cu valoare constituţională, care au reglementat raporturile juridice şi instituţionale ale statului român. În 1948 a fost elaborată o nouă Constituţie, iar în 1952 aceasta a fost înlocuită de o alta. În 1965 a fost elaborat un nou act cu valoare fundamentală, el cunoscând modificări succesive în 1968, 1969, 1974, 1975, 1979 şi 1986.

Constituţia actuală a României, din 1991, a suferit o revizuire în anul 2003, iar în prezent se pune problema unor noi modificări. Sunt vizate segmente ca separaţia puterilor în stat, delimitarea atribuţiilor în cadrul instituţiilor, dar şi aspecte ale parlamentarismului. De remarcat că autorităţile de la Bucureşti au anunţat că vor solicita expertiza Consiliului Europei în elaborarea viitoarei Constituţii.