NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

O pată greu de șters de pe calendarul relațiilor româno-germane

Reporter: editura August - 10 - 2020 Comments Off on O pată greu de șters de pe calendarul relațiilor româno-germane
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu privire la muncitorii sezonieri, în urma incidentelor din ultima vreme petrecute în Germania, propunând modificarea legislației europene în ce privește munca sezonieră. „Problemele pe care le au muncitorii români necesită o abordare instituțională, pentru a ne asigura că ele nu vor mai apărea pe viitor”, a declarat Dacian Cioloș despre documentul care ar urma să devină poziția oficială a Parlamentului European. 

Carol Roman

Acolo unde poate te-ai aștepta mai puțin, în Germania, a apărut o pată neagră pe relațiile bilaterale – și nu ne referim la întreprinderile germane, prospere, care își au sediul în țara noastră, ci la tratamentul înjositor la care sunt supuși cetățeni români ce vin să lucreze în Germania. 


Se cunoaște faptul că România şi R.F. Germania au o relaţie bilaterală complexă, care a înregistrat un constant curs ascendent în ultimii ani. Unele dintre evoluțiile recente pe segmentul forței de muncă din România care pleacă spre fermele și abatoarele germane, unde lucrătorii nu beneficiază de drepturile comunitare, sunt de-a dreptul degradante, afectând grav raporturile bilaterale româno-germane. Amintim că bunele relații dintre cele două țări se bazează pe documentul semnat la 21 aprilie 1992 privind cooperarea prietenească. Sub aceste auspicii, libera circulație a lucrătorilor români spre această putere europeană a generat an de an afluxuri de lucrători sezonieri, dar situația multora dintre ei înregistrează mai cu seamă în acest an un tratament umilitor aplicat muncitorilor români din agricultură. Din păcate, această anomalie a generat abia recent reacții oficiale federale reparatorii. Relevantă, în context, este declarația ministrului german al Agriculturii, Julia Klöckner: „Vin muncitori care decid singuri unde anume în Europa doresc să muncească, pentru a câștiga bani”… La rândul său, autoritățile române s-au limitat doar la a-i sfătui pe cei care pleacă la muncă să… studieze cu atenție contractele redactate în limba germană. Dar în contextul pandemiei de COVID-19 și al situației de mobilitate cu totul specială pe care a generat-o, relatările despre abuzurile la care sunt supuși unii dintre românii aflați la muncă în Germania au început să capete o altă greutate. 

Muncitorii români se plâng că una li se promite în țară și alta găsesc la destinație. „Nu s-a respectat absolut nimic din ce s-a spus. Suntem trataţi ca nişte sclavi. Se munceşte 12 ore pe zi. Muncim şapte zile pe săptămână, inclusiv duminica”, relatează unul dintre lucrătorii români. 

Date fiind aceste nerespectări incalificabile ale unor drepturi elementare, unii muncitori români care au protestat au ajuns să fie concediați de pe o zi pe alta, iar în unele cazuri compatrioților noștri le-au fost oprite documentele. „Unii muncitori au fost pur și simplu abandonați în stradă”, arată o anchetă realizată de reputatul post de radio „Deutsche Welle”. Iar jurnaliștii germani de la „Der Spiegel” au vorbit despre un „model de afaceri cu o armată de muncitori ieftini din Europa de Est”. Revoltat de atitudinea propriilor compatrioți, Szabolcs Sepsi, responsabil pentru muncitorii sezonieri la Federația Sindicală Germană, afirma recent că lucrătorii sezonieri ar fi tratați ca niște „oameni de mâna a doua”. 

Nu doar lucrătorii sezonieri sunt în postura de a suporta abuzuri sau de a trăi în condiții foarte grele. Presa germană a relatat pe larg despre sutele de angajați – dintre care mulți români – ai unui abator, care s-au infectat cu noul coronavirus. „Nimeni nu se simte cu adevărat responsabil pentru protejarea lucrătorilor străini”, explică Anne-Monika Spallek, purtătoare de cuvânt a Partidului Verzilor din regiunea Coesfeld. 

A fost nevoie de situațiile extreme generate de pandemie și de protestele masive, puternic mediatizate, ale muncitorilor români de la fermele și abatoarele din Germania pentru a se anunța schimbarea legislației muncii în această țară, a anunțat Ambasadorul român la Berlin, Emil Hurezeanu. Abia după ce valul de proteste ale lucrătorilor români a devenit subiect politic, lucrurile par să ia o altă turnură. Deși destul de târziu, dat fiind faptul că problemele muncitorilor români din vest persistă de ani buni și s-au agravat încontinuu, oficialități implicate în apărarea drepturilor lor au început să se anime. Astfel, ministrul Muncii din România, Violeta Alexandru, a verificat situația lucrătorilor români, iar ministrul Muncii din Germania, Hubertus Heil, a dat asigurări că situația se va remedia. 

Până una, alta…

Carol Roman

Adevărul nu poate fi măsluit (I)

Reporter: editura July - 15 - 2019 Comments Off on Adevărul nu poate fi măsluit (I)

O informație de presă ne lămurește despre adevărata stare de lucruri care domnește în rândul celor care militează pentru drepturile colective ale minorității maghiare din România, fie că se află în țară, fie că acționează din străinătate. Profanarea de morminte se află pe mult prea lunga listă a delictelor observate de Codul Penal, iar ea s-a săvîrșit prin acoperirea crucilor de la căpătâiul soldaților din Armata Română, căzuți în cursul luptelor din Primul Război Mondial din acea zonă, cu saci negri pentru gunoi. În acel cimitir de la Valea Uzului, județul Harghita, de altfel denumit Cimitirul Militar Internațional, se află înhumați militari care au luptat și au murit sub diferite steaguri, nu doar sub cel românesc. Este un fapt cunoscut că în întreaga Europă, căzuții în luptă sunt cinstiți indiferent de apartenența lor la o armată sau alta. Chiar și în fosta Uniune Sovietică cimitirele soldaților germani, maghiari, italieni, români sau slovaci, pînă și cele ale căzuților din Waffen SS sunt deschise și îngrijite, în special de către organizații nonguvernamentale din țările de origine. Cultul eroilor are astăzi alt sens decît acela de a cinsti doar pe învingători și de a ascunde prezența învinșilor.

Propaganda actuală revanșardă nu se lasă: afiș maghiar reprezentând Ungaria „crucificată” la Trianon.

Cei căzuți stau împreună pentru a-i învăța pe urmașii lor să scoată ura și răzbunarea din registrul comportamental, indiferent dacă sunt urmașii învinșilor sau ai învingătorilor. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă toate părțile implicate într-un conflict armat sunt decise și sincere în a respecta regulile păcii, reguli la care reprezentanții națiunilor beligerante au consimțit să accepte starea de fapt. Profanări de morminte s-au mai văzut, pietre de mormânt evreiești sparte de cine știe ce fanatici antisemiți sau naziști din afara timpului istoric. Mai ciudate sunt profanările prin care se încearcă schimbarea identității după moarte. Schimbarea identității s-a practicat destul de insistent în această parte a Europei, fie pentru a se ascunde în fața persecuției etnice, fie pentru a spori efectivul unei etnii în detrimentul alteia. În acest caz, unele persoane, în viață, consideră că unii morți merită să fie comemorați iar alții trebuie ascunși, din motive etnice și politice. În fapt, avem de-a face cu o încercare, deocamdată fără rezultat, de a înlocui realitatea cu ficțiunea. Acest incident, cu totul necivilizat și necreștin, face parte dintr-un plan menit să înlocuiască o realitate, cea în care trăim și acționăm cu toții, indiferent de etnia, religia sau limba maternă, o realitate cu reguli cunoscute și acceptate dacă nu de toți, măcar de majoritatea zdrobitoare a cetățenilor, cu o altă realitate, cu alte reguli și valori, dar având, din nefericire, o caracteristică de neînlăturat, aceea că este o realitate virtuală. Acest „ersatz”* al stării de fapt presupune că istoria este alta decât cea cunoscută. Propune tuturor o istorie contrafactuală, pentru ca la încheierea planului să se transpună în realitatea cunoscută rezultatele istoriei contrafactuale. 


E jenant, aproape caraghios, să crezi că ești singurul participant la făurirea istoriei, că există doar acțiune fără răspuns din partea celor împotriva cărora acționezi. Cam așa se desfășoară jocul politic în lumea mulțimii de partide, organizații politice, neguvernamentale ori guvernamental – pitite, a numeroaselor comitete, comiții, asociații, fundații și mișcări care acționează în câteva județe din România, toate avînd un scop, același obiectiv – autonomia teritorială (primul pas) federalizarea României (al doilea pas) secesiunea (al treilea pas, dar nu și ultimul). Acțiunea de a ascunde morții români care își dorm somnul de veci alături de cei maghiari este una dintre afacerile impardonabile ale contemporaneității politice, care își dorește ceea ce nu se poate – alungarea din realitatea virtuală pe care au inventat-o a românilor, vii sau morți. Se cunoaște că Imperiul bicefal Austro-Ungar s-a destrămat în urma înfrângerii suferite în Marele Război (pe care, de altfel, l-a început prin atacarea unei mici țări – Serbia). Toată lumea știe că Al Doilea Război Mondial s-a terminat cu înfrângerea Germaniei naziste. Ultimul aliat al Germaniei naziste a fost Ungaria, ai cărei soldați s-au bătut inutil pentru salvarea unei ordini care cuprindea între soluțiile sale exterminarea altor popoare. Ambele războaie s-au încheiat cu tratate care au stabilit geopolitica europeană, granițele și locul fiecărui stat combatant. Acordul de la Helsinki a consfințit câteva principii, printre care unul deosebit de important: frontierele din Europa nu pot fi schimbate prin forță. Alt principiu este acela al libertăților și drepturilor individuale ale omului. Individuale și nu colective, deoarece Europa a învățat ce înseamnă a acorda sau a lua drepturi colective – în statul hitlerist evreilor și romilor li se luase dreptul colectiv de a trăi, iar germanilor li se dăduse dreptul colectiv de a fi superiori oricărui alt popor.

Premierul Viktor Orban menține harta „Ungariei Mari” tronând în biroul său. Întâmplător?

Ultimii ani au devenit din ce în ce mai întunecați pentru conviețuirea diverselor etnii din Europa. În Spania, în Franța, in Ucraina, în Marea Britanie incidentele etnice, mișcările separatiste, regionalismul excesiv (ca în Italia) capătă amploare pe măsură ce ne apropiem de aniversarea a 100 de ani de la Tratatul de la Versailles, care a definit Europa și care ar fi trebuit să fie garantul păcii europene. Puterile revizioniste, Gerrmania, Italia și Ungaria (sprijinite multă vreme pe față sau pe ascuns de Uniunea Sovietică) au încălcat Tratatul, au modificat echilibrul european, au ocupat teritorii în numele unor pretinse drepturi colective și așa s-a ajuns la cel de-Al Doilea Război Mondial. O victimă recentă a încălcării Tratatului de la Versailles a fost Federația Iugoslavă, în care s-a desfășurat un crâncen război interetnic, cu sute de mii de victime, o catastrofă economică și una umanitară. Nici România nu a fost scutită de consecințele încălcării Tratatului de la Versailles (Trianon), Dictatul de la Viena și consecințele sale, pierderea Basarabiei și Bucovinei, regimul de teroare și masacrele la care a fost supusă populația românească au provocat răni care încă sunt deschise. Cu toate acestea, nu putem să nu spunem că realitatea postbelică a construit un spațiu de conviețuire destul de sigur. Românii și maghiarii au fost supuși aceluiași regim de dictatură și au înțeles că libertatea și drepturile nu pot fi funcționale doar pentru unii dintre ei. Ele trebuie să fie valide pentru toată lumea, fără discriminare, nici negativă, nici pozitivă, altfel nu mai sunt ceea ce se spune că sunt.


*înlocuire (germ.)

Eugen Uricaru

P.S.
Evoluția evenimentelor ne dă, din păcate, noi argumente în a afirma că în fața noastră se desfășoară un plan bine pus la punct pentru a genera o tensiune majoră nu doar în relațiile româno-ungare, ci pe întreg eșichierul politic pan-european. Incidentul de la Valea Uzului are o continuare scandaloasă. De Ziua Eroilor (Înălțarea), în preajma căreia în toată Europa au avut loc comemorări ale celor căzuți pe fronturi, indiferent de tabăra căreia îi aparțineau, o zi a concilierii și a meditației, la Cimitirul unde sunt înhumați ostași maghiari, români, austrieci, ruși, sîrbi, italieni, porțile de acces au fost închise cu lanț și lacăt. De ce trebuie ca, de Ziua Eroilor, Cimitirul de la Valea Uzului să fie închis, iar sute de oameni furioși să protejeze restricția, pentru că nimeni nu amenința Cimitirul? Acest fel absurd de a înțelege Istoria și de a prefigura viitorul este total greșit. 

 

R. Moldova – Sens european unic

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on R. Moldova – Sens european unic

2013 se dovedeşte, aşa cum se anticipa, un an crucial pentru parcursul european al Republicii Moldova. Un parcurs presărat cu multe ţinte promiţătoare, dar şi cu numeroase obstacole. Sincopele generate de orgolii politicianiste, care păreau spre jumătatea anului să arunce definitiv în aer Alianţa pentru Integrare Europeană, au fost treptat depăşite, iar demersurile Chişinăului au căpătat din nou sensul unic spre Europa. „În asemenea împrejurări dificile s-a văzut poate mai bine suportul puternic din partea României pentru intgrarea europeană a Republicii Moldova. Fără îndoială, relaţiile moldo-române au înregistrat în acest an un vârf pe toate planurile, necunoscut până acum în ultimele două decenii”, ne-a spus doamna ambasador Iuliana Gorea-Costin, Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

Dialog politic: Traian Băsescu şi omologul său, Nicolae Timofti

Dialog politic: Traian Băsescu şi omologul său, Nicolae Timofti

Într-adevăr, dialogul politic dintre Chişinău şi Bucureşti a cunoscut o revigorare pe toate palierele, cu vizite în ambele sensuri: la nivelul şefilor de stat şi de guvern, al liderilor Parlamentelor, al miniştrilor de Externe, al altor factori de răspundere. După o pauză mai lungă, la începutul lunii octombrie, la Chişinău s-a întrunit sesiunea Comisiei mixte guvernamentale moldo-române. De această dată, agenda subiectelor abordate de cele două părţi a căpătat contururi mult mai concrete, deoarece încă din luna august au demarat câteva proiecte cu valoare strategică pentru viitorul relaţiilor bilaterale. Este vorba în primul rând de începerea lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni, care va conecta reţelele de gaze ale României şi Republicii Moldova. Lung de 43,2 km şi cu o capacitate anuală de transport de 1,5 miliarde metri cubi de combustibil, gazoductul este menit să contribuie la consolidarea securităţii energetice a Republicii Moldova. Valoarea totală a acestui priect depăşeşte 26 milioane euro, din care un sfert reprezintă fonduri europene nerambursabile. „În sfârşit fapte. România nu trebuie să dea nici sfaturi şi nici indicaţii Republicii Moldova, ci doar să conlucreze pentru a face mai bună viaţa oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului”, declara premierul Victor Ponta cu ocazia lansării proiectului. „Un proiect cu adevărat de importanţă strategică în sectorul energetic, pentru că într-o etapă ulterioară se prevede ca gazele naturale din Europa să ajungă aici, în Republica Moldova”, sublinia la rândul său comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, prezent la ceremonia inaugurală, care adăuga: „Mă bucur să văd că Republica Moldova priveşte foarte serios angajamentele asumate în faţa comunităţii energetice. Vom face ca această cooperare să fie cât mai durabilă”. Vizibil marcat de importanţa momentului, premierul moldovean, Iurie Leancă, menţiona şi el: „Uniunea Europeană şi România au demonstrat că sunt parteneri strategici ai Republicii Moldova”. Predecesorul său la conducerea Guvernului de la Chişinău, Vlad Filat, echivala demararea construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni cu „un nou început pentru Republica Moldova”, relevând şi semnificaţia sa simbolică, deoarece, preciza domnia sa, acest proiect înseamnă „nu doar energie, ci mult mai mult”.

Deloc întâmplător, tot în luna august a anului curent a avut loc lansarea oficială a unui alt proiect cu o puternică încărcătură simbolică. Este vorba despre proiectul de asistenţă medicală de urgenţă tip SMURD, de asemenea finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Comun (transfrontalier) România-Republica Moldova-Ucraina, în valoare totală de 6,7 milioane euro, suportat în cea mai mare parte de UE. Potrivit înţelegerilor convenite, începând cu primul trimestru al anului viitor un elicopter achiziţionat de România şi dotat cu toate echipamentele necesare asistenţei medicale de urgenţă va opera pe ambele părţi ale frontierei moldo-române. La rândul său, partea moldoveană se va dota cu şase unităţi de intervenţie terestră (patru pentru descarcerări, un laborator chimic şi o maşină pentru transportul pacienţilor) şi va pregăti personal de deservire adecvat. Elicopterul SMURD va putea interveni nu doar în zona de frontieră, ci pe întregul teritoriu al Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, dacă autorităţile locale de aici vor fi de acord. „Este un proiect îndrăzneţ. Pentru prima dată, o ţară membră a UE (România) va interveni în situaţii de urgenţă pe teritoriul unei alte ţări care nu este membră a Uniunii şi viceversa”, a precizat Mihail Harabagiu, şeful Serviciului pentru Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale din cadrul MAI al Republicii Moldova.

2

Premierii Victor Ponta şi Iurie Leancă

Trecerea de la vorbe la fapte, cum s-a spus, în relaţiile moldo-române nu reprezintă doar apanajul factorilor guvernamentali, ci şi al societăţii civile, „în special al noii generaţii, care demonstrează că este capabilă să se implice, să dezvolte proiecte şi să identifice soluţii viabile la problemele timpului, potrivit pregătirii sale universitare”, după cum ne explică doamna Ambasador Iuliana Gorea-Costin, menţionată la începutul acestor rânduri. O iniţiativă inspirată, de pildă, a venit din partea Organizaţiei studenţilor basarabeni din România, care a condus la organizarea, la începutul lunii octombrie, în Centrul istoric din Bucureşti, a unei ediţii noi, inedite şi de succes, a Festivalului Vinului din Republica Moldova în România. De altfel, colaborarea bilaterală în domeniul pregătirii de tineri din Republica Moldova în instituţii de învăţământ din România cunoaşte şi ea o extindere şi intensificare. Este vorba, între altele, de sprijinul acordat de factorii de resort români Ministerului Educaţiei de la Chişinău pentru constituirea şi funcţionarea unei Comisii abilitate cu evaluarea şi acreditarea ştiinţifică universitară, a cărei activitate va permite, în premieră, primirea la burse în România pentru masterate, doctorate sau studii post-doctorale a unor tineri basarabeni absolvenţi de studii superioare în Republica Moldova.

Perspectiva integrării europene a Republicii Moldova este de natură să coaguleze energiile populaţiei şi să stimuleze eforturile autorităţilor pentru continuarea reformelor democratice. Summitul de la Vilnius al Parteneriatului estic, unde se preconizează parafarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu UE, reprezintă un reper important, după cum preciza doamna Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe, prezentă nu demult la Bucureşti: „Am devenit un partener de încredere în mai multe domenii de cooperare sectorială cu UE, în primul rând în cel al politicii de securitate şi apărare comună. Procesul de integrare va fi însă unul de durată. Pentru Republica Moldova, importantă este ireversibilitatea cursului european.

Consemnând intrarea relaţiilor moldo-române într-o etapă nouă, a proiectelor concrete şi de durată, unii comentatori s-au grăbit să anunţe sfârşitul „podului de flori” şi începutul pragmatismului. O constatare, desigur, nu lipsită de adevăr. La începutul anilor ’90, după îndelungi perioade de înstrăinare a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, „podul de flori” a reprezentat o acţiune de suflet, simbolică, a „regăsirii fraţilor cu fraţii”, cum o numea inspirat primul preşedinte al Republicii Moldova. Construirea de noi punţi, solide, de colaborare în primul rând economică, reprezintă, fireşte, o necesitate. Dincolo de orice pragmatism, însă, raporturile dintre România şi Republica Moldova nu vor putea fi niciodată doar simple relaţii între două state oarecare. Ele vor avea şi o dimensiune simbolică, iar punţile de legătură ar trebui întotdeauna presărate cu flori.

Ioan C. Popa

Balans european

Reporter: editura September - 10 - 2011 Comments Off on Balans european

Voi începe editorialul cu o veche istorioară, urât mirositoare. Prin `45, la Bucureşti era animat un curent bicisnic, fără aderenţă la cei mulţi, care încerca să impună o aberaţie: Basarabia să rămână pentru veşnicie într-un soi de federaţie, ca parte a Uniunii Sovietice, deoarece acolo ar fi domnit o ordine socială superioară, socialismul, spre care s-ar fi îndreptat, de-a valma, întreaga omenire, inclusiv România. Mai mult chiar: unii fruntaşi comunişti ai acelor vremuri nu s-ar fi dat în lături să propună ca şi România s-o ia pe acelaşi drum, să se alipească marii Uniuni Sovietice, unde ar fi fost apărată şi ocrotită de marele stat socialist.

Ideea, respinsă in corpore, a dus, încetul cu încetul, la împotrivire şi afirmarea unui “comunism naţional“ socotit a fi molipsitor pentru celelalte ţări din “lagăr“, idee care, prin imitaţie, a dat multe bătăi de cap conducerii sovietice. Chiar şi prezenţa ţării noastre în CAER s-a făcut discret, cu opinteli şi rezistenţe, ca să nu mai vorbim şi de respingerea “ab initio“ a planului Valev, care, după înglobare, ne reducea la un fel de cămară a lagărului socialist.

Anii au trecut, cu vijelii şi răsturnări spectaculoase, am căpătat legitimare capitalistă, am intrat în UE, plini de speranţe. Susţineam întru totul unificarea europeană, crezând că vom devein cetăţeni respectabili ai continentului, cu drepturi şi obligaţii ponderate între toţi, care să ne aducă, odată cu pacea, securitatea economică şi prosperitatea.  Şi acum, după un prim deceniu din noul mileniu, criza a dezlănţuit un regres general european, economic şi politic, slăbirea eficienţei şi a forţei de atracţie a Uniunii Europene. Ce ne arată tabloul actual? Disparităţile nu au dispărut, ci, dimpotrivă, s-au acutizat. Putem spune că ne-am apropiat de nivelul de trai al cetăţenilor germani, francezi sau italieni? Asistăm la mari frământări sociale, anti-europenismul se dezvoltă nestânjenit în Spania, Italia, Portugalia şi Irlanda.

Acum, la orizont se prefigurează ideea federalizării, care ar menţine Europa, însă, într-o altă structură, mai forte. Acest lucru l-a exprimat sondajul realizat de Institutul “Viavoice“ pentru liberalizare, care arăta că majoritatea cetăţenilor a patru ţări membre vor ca Europa să evolueze spre o uniune federală.  Francezii, italienii, spaniolii şi germanii ar dori ca UE să aibă preşedinte, ministru de Externe, ministru al Economiei şi Finanţelor, unşi cu puteri decizionale depline şi, de ce nu, chiar discreţionare. Astfel, 73% dintre italieni, 64% dintre francezi, 63% dintre spanioli şi 51% dintre germani se pronunţă pentru un “preşedinte al Europei”, iar entitatea europeană să funcţioneze unitar economic, politic, social.  Numai că, chiar şi în acest sondaj, dracul şi-a vârât coada. Spre deosebire de germani, care doresc şi înfiinţarea unei armate europene, francezii şi italienii se opun ideii. Opoziţie ar întâmpina şi ideea existenţei unui sistem de impozitare unic, la nivel european. Chiar din acest sondaj se deduce că subiectul este extrem de delicat şi dificil, deoarece ar trebui asigurat un leadership puternic la nivel european, care să convingă pe cele 27 de state, eventual 28, cu Croaţia, că Europa poate deveni o mare putere economică şi o putere militară doar transformându-se într-o federaţie. De altfel, lucrurile pe acest făgaş au şi pornit. Întâlnirea de la Paris, dintre preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel a prestabilit, sub forma unui nucleu ideatic, dar şi practic, noua ordine europeană: taxă corporativă comună, coordonarea bugetelor naţionale, adică “o guvernare economică europeană în adevăratul sens al cuvântului“, după cum a declarat preşedintele Sarkozy. Dar a şi apărut opoziţia. Oare ar fi bine să fie creată o falsă omogenitate punând în aceeaşi oală ţări cu nivele de dezvoltare diferite, cu tradiţii culturale distincte, greu de aliniat cât ai bate din palme?

Pe de altă parte, în coasta proiectului federativ bate “vântul britanic“, care nu doreşte sub nici o formă să-şi subţieze suveranitatea naţională în favoarea unei suveranităţi a întregii Europe. În Manifestul Partidului Conservator, publicat cu prilejul ultimelor alegeri, se doreşte o “asociaţie a statelor membre“, un fel de club interguvernamental fără acorduri juridice ori reguli.

Şi totuşi, balansul european pare a se îndrepta spre federalizarea Europei, care ar putea deveni o structură economico-socială puternică, uniformă în acte, decizii şi acţiuni, pe plan intern şi extern şi care ar putea face faţă cu succes concurenţei tot mai aprige făcute chiar de prietenii americani, cei chinezi şi de ceilalţi competitori ce se anunţă dintre ţările emergente.

Şi într-un caz şi în altul, în care UE rămâne fie o “asociaţie de state“, fie o federaţie, armonizarea poziţiilor – viciată de apariţia unor formaţiuni naţionaliste şi ultra-naţionaliste în mai multe ţări europene – s-ar putea realiza doar prin strădanii îndelungi, prin tratative kilometrice, prin cedări (să sperăm că nu doar dinspre cei din “valul doi“), şi câştiguri (de asemeni, nu doar pentru principalele ţări cu potenţial economic şi influenţă politică determinantă) care să asigure climatul de libertate, dezvoltare şi securitate.  Dacă ne amintim bine, părinţii fondatori ai Uniunii Europene (născută CEE) considerau că pe parcursul deceniilor, deciziile europene impuse la nivel înalt vor genera, în cele din urmă, un sentiment al identităţii economico-politice europene, ceea ce ne duce cu gândul, în primul rând, la federalizarea europeană.

Vom trăi şi vom vedea…

Carol Roman