NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Davos în ecuația puterii mondiale

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Davos în ecuația puterii mondiale
În 1971, profesorul de politici economice de la Universitatea din Geneva, germanul Klaus Schwaba fondat Forumul european de management, ca fundație non-profit cu sediul la Geneva. În primul an, 400 de directori de companii europene au participat la o reuniune anuală organizată în luna ianuarie, care a durat două săptămâni! Trei ani mai târziu, au început să fie prezenți la lucrări și lideri de stat. O delegație chineză a venit la Davos încă din 1979, la începutul reformelor economice ale Chinei, iar primul președinte al SUA, două decenii mai târziu. În 1987, întrunirea din satul elvețian a dobândit titulatura de Forumul Economic Mondial de la Davos, devenind „cea mai importantă platformă mondială de cooperare publică și privată, un motor al eforturilor de reconciliere în diferite părți ale lumii, un adevărat catalizator al numeroaselor colaborări și inițiative internaționale”. Forumul își descrie misiunea ca fiind „îmbunătățirea stării lumii”.

De-a lungul anilor, numeroși șefi de stat și de guvern, lideri de afaceri și din societatea civilă, oameni de cultură, artiști de top lobb-șty specializați în PR și ziariști au mers la Davos pentru a discuta despre marile probleme globale ale momentului și pentru a se gândi la soluții pentru a răspunde acestor provocări. La început, profesorul Schwab a urmărit „importul practicilor de management americane” pentru firmele europene, în scopul satisfacerii unor interese care să privească, deopotrivă, acționarii, clienții, angajații și guvernele. Temele vaste și complexe au făcut ca activitățile forumului să cuprindă, anual, pe lângă întâlnirile din ianuarie de la Davos, șase până la opt reuniuni regionale în locații din Africa, Asia de Est și America Latină, urmate de alte două ședințe anuale organizate în China, India și Emiratele Arabe Unite.

Despre Klaus Schwab, analistul Alexandru Georgescu scrie că el „a ajuns să mânuiască mai multă putere, în mod indirect, decât mulți șefi de guverne. Capitalul social al Forumului de la Davos îi permite să stabilească o agendă globală, să influențeze factori importanți de decizie, să medieze discuțiile dintre aceștia și să aibă ceva de oferit în schimbul influenței sale.” Forumul Economic Mondial a căutat să-și lărgească viziunea de a include o platformă de dialog, având rezultate istorice importante, adevărate repere în plan politic, cum este , de exemplu, Declarația de la Davos, semnată, în 1988, de Grecia și Turcia. Declarația a avut marele merit de a întoarce cele două țări din pragul războiului. Fostul prim-ministru turc Turgut Ozal susține că Davos a oprit țara să intre în conflict armat cu grecii, discuțiile cu omologul său, Andreas Papandreou, fiind benefice pentru ambele părți. Alte exemple: Acordul de liber schimb nord-american – care leagă Statele Unite, Canada și Mexic – a fost propus pentru prima oară la o întâlnire informală pentru liderii politici din Davos. La forumul din 1989, prim-ministrul est-german Hans Modrow și cancelarul german Helmut Kohl s-au întâlnit pentru a discuta despre reunificarea Germaniei. 

Klaus Schwab

Primul președinte american prezent în Davos a fost Bill Clinton, în anul 2000, la sesiunea de 30 de ani a forumului. De atunci, Clinton a fost un participant regulat în majoritatea reuniunilor. Președintele George Bush – tată și fiu – nu a venit niciodată în satul din munții elvețieni, iar Barack Obama a avut o relație rece cu oamenii de afaceri, fapt pentru care nu a mers niciodată la Davos ca președinte. Donald Trump pare să oprească seria lungă de neparticipări americane la Forumul Economic Mondial, tema reuniunii din acest an –„Crearea unui viitor comun în lumea fracturată”- fiind catalogată de experți un „habitat natural al gândirii liderului de la Casa Albă, care a decis doar în ultimul moment că va merge la Davos doar pentru 24 de ore. Totuși, tema menționată pare să intre în conflict cu retorica populistă a lui Trump, care a adoptat o retorică antiglobalizare în timpul campaniei sale pentru alegeri. La Davos, locatarul de la Casa Albă a dorit să „promoveze politicile pentru a da forţă companiilor, industriilor şi muncitorilor americani”. 


Forumul de la Davos nu poate fi „identificat” cu secretomania Grupului Bilderberg, extrem de reținut când vine vorba de comunicările în spațiul public. Reuniunea anuală afișează o transparență totală, cu comunicări în diferite forme de exprimare publică despre întâlniri între șefii de companii care discută cu șefi de guverne și de instituții din toată lumea. În general, titlurile coferințelor de la Davos par să poarte amprenta unei exprimări inedite, deloc conservatoare, mai degrabă fanteziste, cum ar fi, de exemplu, „Imperativa creativă”, „Ecuația puterii în schimbare”, „Norme comune pentru noua realitate” sau „Dinamism rezilient”. În esență, dezbaterile au pragmatism, oferă soluții și deschid orizonturi în evoluția omenirii. Este un lucru cert că discuțiile celor 2500 de participanți la forum, unii dintre ei fiind cei mai bogați și puternici oameni ai planetei, au revoluționat gândirea economică prin includerea sustenabilității și durabilității în calculele de specialitate, prin rapoarte care au ghidat într-un fel sau altul mersul economiei globale, al evoluției sociale sub toate formele de manifestare. 

Forum Davos 2018

Analiștii apreciază reuniunea Davos ca fiind vârful de lance al elitelor manageriale, având în vedere că peste 1.500 de delegați din cei prezenți la forum sunt CEO (chief executive officer) și lideri corporatiști de marcă. Acestora li se adaugă creierele academice, guvernamentale, instituționale, jurnalistice (The Economist) și reprezentanți antreprenoriali, în special din domeniul tehnologic și digital. Nu trebuie înțeles că punctele de vedere exprimate de antreprenori, politicieni sau actori, de exemplu, se pot impune în fața elitelor, chiar dacă, în aparență, pare un consens colectiv în momentul luării unor hotărări. Din acestă perspectivă, putem să-i dăm dreptate cercetătorului Alexandru Georgescu, care susține că „Forumul Economic Mondial de la Davos este un fenomen cu două fețe. Pe de o parte, reprezintă o bună ocazie pentru popularizarea anumitor elemente de interes economic, tehnologic și tehnic și realizarea unei interfețe între categorii ocupaționale interdependente. Pe de altă parte, Davos și mai discretul eveniment al Grupului Bilderberg reprezintă un exercițiu de construire a unui consens și a unei conștiințe de clase în elitele naționale și internaționale cu impact transnațional…”


La reuniunea din 2018, au fost prezenți Donald Trump, Xi Jinping, Emmanuel Macron, Angela Merkel, Theresa May, Justin Trudeau, George Soros, Benjamin Neranyahu, Regele Felipe VI al Spaniei, alți președinți și prermieri, primarul din Buenhos Aires, șefi de companii globale, șefi ai unor instituții internaționale, directori de banci, lideri de fundații, ONG-uri etc. Menționăm că 21% dintre participanți au fost femei. Delegații firmelor plătesc o taxă de participare, taxele de membru și parteneri fiind între 51000 și 510000 euro. Pentru unii dintre participanți este o o ocazie excelentă pentru a comunica, de a se conecta cu diverse personalități și pentru a transmite mesaje în presă. Practic, ei se simt mai importanți dacă își văd numele pe lista participanților.Prin urmare, ”dacă ești puternic și influent, atunci vei fi prezent la Davos, iar dacă ești prezent la Davos, atunci ți se confirmă că ești puternic și influent”.
 
La Davos s-a discutat din nou, printre altele, despre progresele tehnologice și impactul lor nefast asupra siguranței locurilor de muncă, despre previziuni privind riscurile globale din 2018, despre piața muncii și instruirea angajaților, despre lumea cu oameni nevoiați rămași fără opțiuni, migrație și războiul comercial, despre afaceri și politici globale. Președintele Joe Kaeser, care conduce Siemens, o companie cu mai mulți angajați decât Google, Apple, Microsoft și Facebook la un loc, a avut una dintre cele mai stricte (și mai întunecate) previziuni despre cum va evolua omenirea, avertizând că vom avea probabil „cea mai bună societate construită vreodată” sau una dintre cele mai furioase: lume cu cetățeni amari, în stânga și „cel mai mare război comercial pe care l-am avut vreodată”. Nu va exista „niciun mijloc de mijloc”.

Cum „protejează” Anglia forța de muncă românească

Reporter: editura February - 22 - 2018 Comments Off on Cum „protejează” Anglia forța de muncă românească

Potrivit unor estimări, în Marea Britanie sunt aproximativ 3,2 milioane de imigranţi din țări membre ale Uniunii Europene. Cei mai mulți provin din Polonia- 916.000, din Irlanda-322.000, iar din România-230.000 de cetățeni cu forme legale, dar și circa 100000 fără acte. După votul Brexit, imigrația a devenit o problemă importantă nu doar pentru autoritățile guvernamentale londoneze, ci și pentru forța de muncă românească afectată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Efectele se vor simţi cu siguranță nu doar în cazul românilor care lucrează sau studiază în Anglia, ci și pentru cei care intenționează să plece la muncă sau să călătorească în Regatul Unit. Se așteaptă ca soarta românilor aflaţi acolo să se schimbe, iar statutul rezidenților să fie modificat. Nenumăratele întrebări formulate după Brexit se referă la posibilitatea impunerii vizelor, dacă românii vor mai avea dreptul să rămână sau nu în Anglia peste doi ani sau ce se întâmplă cu „temporarii” și rezidenții aflați în Regat. 

Rezultatul Brexit-ului a fost un șoc general, care continuă să fie resimțit de români chiar dacă negocierile de ieșire din UE, fără rezultate deocamdată, au ca termen de finalizare anii 2019-2020. Cei mai vulnerabili sunt românii care stau în Anglia fară acte și fără ocupație, întrucât regula expulzării după șase luni aplicată acelora fără loc de muncă ar putea să fie strictă. De asemenea, se vorbește de faptul că românii, la fel ca toți cetățenii europeni care vor să rămână în Anglia după Brexit, vor fi nevoiți să ceară un act special – măsura ce li se aplică și celor care au solicitat deja statut de rezident permanent. Necunoscându-se amănunte despre acest „statut” creşte îngrijorarea românilor de a nu fie obligați să părăsească regatul.

Boris Johnson

Declarația „le apărăm drepturile” pentru europenii, inclusiv români, stabiliți în UK, făcută de premierul Theresa May, cu ocazia unei reuniuni la care a participat și președintele Klaus Iohannis, pare lipsită de garanții pentru forța de muncă românească după ce presa din Regat a dezvăluit existența unui plan secret, care crează o stare de incertitudine și nesiguranță. Planul presupune introducerea pe etape a unui nou sistem de imigrație menit să pună capăt dreptului de a se stabili în Marea Britanie pentru majoritatea migranților europeni, deci și pentru români, concomitent cu impunerea de restricții noi asupra drepturilor lor de a aduce membrii familiei. În afară de cei fără serviciu, măsurile îi vizează pe lucrătorii din UE cu o slabă pregătire profesională, excepție făcând forța de muncă de înaltă calificare. Autoritațile engleze susțin că pentru a fi considerată un avantaj pentru întreaga țară, imigranția nu ar trebui să fie numai în beneficiul migranților, ci să fie profitabilă din punct de vedere financiar locuitorilor britanici.

Încercarea premierului Theresa May de a clarifica o situație extrem de sensibilă, făcută la o reuniune în prezența liderilor europeni, pare a fi lipsită de temeinicie dacă o raportăm la prevedereile planului Brexit de a descuraja imigranții UE. Iată ce declara premierul britanic: „Vreau să îi asigur pe toţi cetăţenii UE care sunt în Marea Britanie, care şi-au făcut case în Marea Britanie, că nimeni nu va trebui să plece. Nu vom vedea familii împărţite. Totodată, dorim garanţii similare pentru persoanele britanice care locuiesc în statele Uniunii Europene”. Poziția șefului guvernului britanic părea să aducă o oarecare liniște pentru imigranții români. Pe moment, a fost apreciată ca fiind „o ofertă corectă”, „un bun început”, cum s-a exprimat cancelarul Angela Merkel. Totuși, scepticismul în rândul concetățenilor noștri nu a dispărut. Mai ales după ce au aflat că într-un document de lucru al guvernului englez elaborat de Ministerul de Interne, publicat de cotidianul The Guardian și citat de AFP, se prefigurează cu totul altceva şi anume că Londra ar urma sa limiteze drastic dreptul cetățenilor europeni, inclusiv români, la reîntregirea familiei pe teritoriul său, concomitent cu reintroducerea obligației prezentării unui pașaport biometric la intrarea în țară, în locul cărții de identitate, cum se practică în prezent. Presa consemnează faptul că documentul cu 82 de pagini, datat din august 2017, propune rezidență pentru o perioadă de maxim doi ani imigranților care au o pregătire profesională scăzută. În schimb, cei cu „ocupații cu înaltă calificare” vor primi autorizații de muncă pentru o perioadă până la cinci ani. 

Potențial, măsurile restricționare ar putea produce divizare în rândul unor familii de români cu membrii stabiliți în Martea Britanie-copii și dependenți adulți. În prezent, un britanic căsătorit cu cineva din afara UE nu poate să-și aducă soțul în Marea Britanie dacă nu câștigă 18.600 de lire sterline, un prag descris ca „deosebit de dur, dar legal”. Pentru prima dată, acest lucru se va aplica și cetățenilor UE, care vor pune capăt unei anomalii îndelungate, scrie Alen Travis, editorul de la publicația The Guardian pentru afaceri interne. Propunerile care au drept scop principal descurajarea imigranților din UE ar urma sa fie „supuse negocierii cu UE” și să intre în vigoare după o perioadă de tranziție de doi ani.

Un răspuns optimist la întrebarea dacă forța de muncă românească din Anglia trebuie să fie îngrijorată pentru ce o așteaptă după 2020, l-a dat ministrul britanic de externe, Boris Jahnson, într-un interviu acordat agenției Agerpres: „Nu cred că ar trebui să fie deloc îngrijorați. Nu ar trebui să își facă griji, deoarece sunt membri extrem de valoroși ai societății noastre. Îi iubim. Au o contribuție uriașă la economia Regatului Unit, la cultura britanică. Am fost primar al Londrei. Când mergi prin Londra, vezi o mulțime de magazine românești, români care lucrează în toate domeniile. Credem că sunt jumătate de milion de români în Regatul Unit. Am fi nechibzuiţi să îi lăsăm să plece înapoi în România. Vrem să îi păstrăm, vrem să ne asigurăm că se simt în siguranță și că drepturile lor sunt protejate”.Se speră ca aceste vorbe să fie întrutotul adevărate. Rămâne de văzut în ce măsură drepturile resortisanților români vor fi protejate și dacă măsurile restricționare vor avea un impact nefast pentru milioanele de imigranți europeni. 

Eliade Bălan

Impuls consistent exportului României

Reporter: editura July - 7 - 2017 Comments Off on Impuls consistent exportului României

Aderarea la Uniunea Europeană a determinat creşterea majoră a exportului României, dezvoltând comerțul extern și relațiile comerciale cu țări de pe toate continentele. Prin politici economice și strategii adaptate la noile cerințe ale timpului, beneficiind de o conexiune europeană tradusă financiar în 26 de miliarde de euro, țara noastră a reușit să obțină dublarea producției la export în cei 10 ani de la intrarea în UE. Din 2006, ultimul an înainte de integrare și până în 2016, exporturile țării au crescut de la 25,9 miliarde de euro până la 54,6 miliarde de euro, un plus de 110 %. Este o creștere semnificativă, cu toate că actuala cotă a României în comerțul internațional este sub cea a Ungariei, Poloniei, Cehiei sau Bulgariei.  

Asemenea rezultate au fost obținute grație unor restructurări masive efectuate la nivel macro, unele dureroase sub aspect economic și social, care au modificat structura exporturilor destinate atât statelor membre ale UE, cât și altor țări de pe mapamond. Un exemplu este faptul că 47% din totalul exporturilor din prezent îl reprezintă mașinile și echipamentele, față de 22% cât se înregistra în primul an de aderare la Uniune, când ”brendul” ciorapilor de damă de la Adesgo, livrați la kilogram în Rusia, încă figura în topul de vânzări. Ne-am facut loc la masa UE ajutați fiind de unele conjuncturi, interese, de o stare de însuflețire națională, plătind scump prețul nu întotdeauna firesc al alinierii la o mare comunitate de care aparțineam mai degrabă prin aspirații, decât prin stadiul de dezvoltare real. În același timp, nu putem trece cu vederea faptul că apartenența la UE ne-a adus o evoluție pe plan intern și extern, chiar dacă nu atât de rapidă și marcată cum ne-am dorit inițial.  

O retrospectivă selectivă relevă diferențe majore între exporturile din perioada economiei etatiste și cele de după anul aderării. Impunerile referitoare la direcționarea comerțului înspre ceilalți membrii ai UE și respectarea strică a directivelor Comisiei Europene privind businessul cu alte state au anulat fabricarea unor produse cu tradiție în industria românească, fapt care a condus la închiderea unor fabrici datorită lipsei de desfacere în interiorul UE. Industrii întregi, multe având patentul unor companii occidentale, și-au oprit producția, iar sute de mii de muncitori calificați au devenit șomeri. Exemplificăm platforma Pipera, creată de francezi, unde se realizau calculatoare, autobuzele și autocamioanele fabricate la Brașov și București, care erau patente germane, avioanele Rombac cumpărate de la englezi, locomotivele de la Electroputere Craiova cu patent elvețian sau motoarele de la Reșița, construite sub licența Renk-Germania. Alte industrii, cum sunt de armament și de echipamente militare, și-au redus substanțial producția și implicit exportul. Sectorul legumicol și pomicol a avut o soartă asemănătoare.  

Cu toată reconfigurarea exigențelor impuse de UE, în cei zece ani de la integrare, exporturile țării au crescut, procentual, peste Produsul Intern Brut. Conform datelor Institutului Național de Statistică, vânzările cele mai mari sunt în țările care au investiții importante în țara noastră, întrucât companiile străine retrimit ”acasă” ansamblurile și subansamblele produse pe plan local. Este cazul exportului către francezi, în valoare de 3,7 miliarde de euro. Acestea au avansat foarte mult după ce Dacia-Renault a devenit cea mai puternică firmă din România, participarea fabricii de la Mioveni la activitatea de comerț reprezentand circa 9% din totalul exporturilor românești. Pe un palier superior se află exporturile către Germania – 10,8 miliarde de euro. Companiile germane cu centre de producție în țara noastră livrează piesele în țara lor de origine unde funcționează câțiva giganți auto. Uniunea Europeană rămâne principalul partener în ce privește comerțul agroalimentar, ponderea fiind deținută de cereale, grâul ocupând prima poziție.  

În afara Uniunii, comerţul României cu cele mai mari economii ale lumii, respectiv SUA, China și Japonia se caracterizează, în general, prin vânzarea de materii prime sau produse de valoare adăugată mică, însă importăm produse manufacturate de valoare adăugată mare. Nu există motive de laudă pentru desfacerile efectuate în aceste state când vorbim de bunuri precum anvelope, robinete, vane, îngrăşăminte chimice, tubulatura, deșeuri de alamă, cherestea, porumb, clăpari pentru schi sau miere, de exemplu. 

În topul companiilor exportatoare la nivel global se află Automobile Dacia, urmată de Rompetrol Rafinare, Honeywell Technologies, Ford Romania, Flextronics Manufacturing Europe (filiala producătorului olandez Flextronics de subansamble electronice pentru industria auto), Philip Morris, Continental Automotive Systems, Continental Automotive Products și grupul german Daimler. 
 

Ce se va întâmpla cu exportul României după Brexit? Experții apreciază că țările din Europa de Est se pot confrunta cu cele mai mari pericole în urma divorțului Marii Britanii de UE. Unele zone sunt mai expuse turbulențelor decât altele, se arată într-o analiză a Bloomberg. Conform unui studiu, Romania se afla în rândul țărilor ce vor fi afectate moderat de Brexit (alături de Italia, Slovacia, Finlanda, Grecia și Austria). Procentul de pierderi la exportul de mărfuri din România în Regatul Unit ar fi de 0,1%, iar la servicii acesta ar fi nul.  Marea Britanie se situează pe locul 5, atât la nivelul statelor membre UE, cât și în clasamentul general, cu o pondere de 4,36% în totalul exporturilor României, potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe din România. Totul depinde de poziția liderilor politici şi a responsabililor de politica economică externă a României în cadrul discuțiilor și negocierilor cu oficialii de la Bruxelles, care trebuie să reseteze locul țării noastre în cadrul UE şi totodată să precizeaze foarte clar priorităţile pentru ce va urma după Brexit. (E.B.) 

Conversia mall-urilor în fabrici

Reporter: editura March - 28 - 2017 Comments Off on Conversia mall-urilor în fabrici

Întâia destinație a fostelor fabrici falimentare, lăsate în paragină sau abandonate după 1989, au fost mall-urile. Peste 60 de megacentre cu activități comerciale au fost construite în orașele mari și medii ale țării, având spații care însumează peste trei milioane de metri pătrați. Sunt reprezentative proiectele de anvergură finalizate sau aflate în diferite faze de execuție în locul întreprinderilor care au funcționat în anii economiei etatiste, precum Vulcan, Tricodava, Electroaparataj, Motoare Electrice, Tractorul, Electroputere, Timpuri Noi, Semănătoarea, Republica, Dacia, Loromet etc. România figurează în top 10 la numărul de mall-uri existente în Europa. Majoritatea acestora au reușit să-și păstreze destinația din proiect până în prezent, în special în localitățile unde puterea de cumpărare a oamenilor a sporit în ultimii ani datorită situației economice mai bune și a veniturilor salariale crescute. Există însă multe mall-uri în țară care au intrat în picaj financiar accelerat, îndeosebi în anii de criză profundă, fapt ce a făcut să apară falimentul și, implicit, schimbarea obiectului de activitate în nenumărate cazuri.  

În fostul mall din Arad se produc cabluri

Evitarea eșecului total și pierderea banilor investiți de către proprietarii obiectivelor comerciale lovite de faliment s-a concretizat prin vânzarea activelor la alți dezvoltatori, mult mai încrezători în activități de producție industrială aducătoare de profit. Este vorba despre investiții financiare de ordinul sutelor de milione de euro în spații care, prin proiecte viabile, adaptate la cerințele riguroase ale pieței, au fost transformate în fabrici de componente auto, depozite, spații de birouri sau chiar în sedii de instituții. Practic, fostele întreprinderi ieșite din circuitul economic din cauza performanțelor slabe au fost reconectate la producție prin reconversia procesului economic. Acest fenomen s-a înregistrat nu doar în centrele industriale mari, ci și în micile orașe sau comune unde au existat fabrici de conserve, de morărit, întreprinderi pentru mecanizarea agriculturii sau IAS-uri. Astfel, în halele dezafectate au fost organizate mici fabrici de confecții sau au fost amenajate depozite pentru diverse mărfuri, unde își desfășoară activitatea sute de oameni. Majoritatea investitorilor sunt din Europa, însă există plasamente care aparțin unor întreprinzători din Africa, Asia și America.  

Judecătoria Buzău funcţionează în mall-ul „Galleria”

Nu peste tot apariția mall-urilor a fost considerată oportună. Micii comercianți, acei proprietari de magazine, de băcănii sau de prăvălii care vindeau diferite mărfuri în cartiere au privit cu reticență construcția acestor megacentre comerciale. În opinia lor, retailerii din țară și cei internaționali vor produce schimbări majore în piață, cu repercusiuni uriașe sub aspectul funcționării normale a activității desfășurate de proprietarii de mini-magazine. În scurt timp, oamenii au luat calea mall-urilor, fiind atrași de oferta bogată, fapt ce a făcut ca sute de băcănii să fie închise din lipsă de clienți. În acest mod, afacerile s-au oprit, iar negustorii au rămas fără obiectul muncii.  

Un studiu realizat de revista „Capital” arată că există multe exemple de mall-uri construite în apropierea centrelor urbane, a căror destinaţie iniţială a fost schimbată sau urmează să fie modificată din cauza performanţelor economice foarte slabe. Este cazul mall-ului de la Arad, unde germanii de la grupul „Leoni” au deschis o fabrică la „Armonia”. În aproape o treime din spațiul închiriat se produc cabluri pentru industria auto, care ajung pe piața Europei. Fondată în 1917, „Leoni” este acum lider global în furnizarea de sisteme de cablare și tehnologie de cablu. Procesul de conversie de la „Armonia” Arad continuă, faza de trecere de la centrul comercial la centrul logistic fiind în derulare. Este posibil ca fabrica să aibă în curând o altă destinație. Tot la Arad se materializează procesul de reconversie la mall-ul „Carrefour”, acțiune inițiată de austiecii de la „Immofinanz”. În acest mall, „Carrefour” a investit 78 milioane euro în cinci ani. „Immofinanz” este un grup imobiliar comercial și concentrează activitatea pe segmentele comerciale și de birouri, în prezent, în opt piețe principale din Europa: Austria, Germania, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Polonia și Moscova.  

Fostul „City Mall” Bucureşti a devenit spaţiu de birouri

Un alt exemplu de reconversie sunt hipermarketurile „PIC”, cu centrele din Oradea și Călărași, unități cu profil comercial care, odată ajunse în stare de faliment, au fost achiziționate de dezvoltatori din America și Franța, pentru a fi folosite ca unități pentru fabricarea de sisteme de acoperișuri auto și de parbrize. De faliment nu a scăpat nici mallul „Armonia”, din Brăila, care a fost cumpărat pentru 15 milioane de euro de proprietarul sirian al unei ferme zootehnice de ovine și taurine din județul Ialomița. Reconversia acestui obiectiv poate însemna spaţiu de producţie pentru un furnizor de componente electrice al „Dacia” şi „Ford”. Pe lista mall-urilor transformate se mai află „Galleria Suceava”, „Galleria Buzău”, cele din Arad și Piatra Neamț sau „City Mall” din București – centre care au fost transformate fie în spații de depozitare pentru rulmenți, spații de birouri sau chiar în sediu de judecătorie, cum s-a întâmplat la Buzău. Menționăm că „City Mall” este singurul mall din Bucureşti care şi-a schimbat complet destinaţia. 

Așadar, nu peste tot schimbarea fostelor întreprinderi în mall-uri s-a dovedit cea mai bună alegere pentru retaileri. S-a probat că unele investiții în centre comerciale, fără studii și analize aprofundate pe toate palierele social-economice, nu au fost adaptate la cerințele economiei de piață, respectiv la cerere și ofertă, fapt pentru care a fost necesară reconfigurarea unor domenii de activitate după un regres financiar înregistrat pe parcursul mai multor ani. În acest mod s-a ajuns la schimbarea destinației unor mall-uri în fabrici de producție, cu dezvoltatori prezenți în România de pe toate continentele. 

 

Eliade Bălan 

Repetenţi la atragerea fondurilor UE

Reporter: editura March - 13 - 2016 Comments Off on Repetenţi la atragerea fondurilor UE

Primul ministru Dacian Cioloș a declarat că România va pierde din fondurile europene alocate de Uniunea Europeană, pe exercițiul financiar 2007-2013, până la șapte miliarde de euro, iar gradul de absorbție se va situa la 60 -70 % pe fonduri structurale și la 90 % sau chiar peste acest procent pe agricultură și dezvoltare rurală. Rezultatul negativ nu aduce liniște, ci doar îngrijorare, deoarece fondurile europene au rolul de a reduce decalajul economic și social care ne desparte de Occidentul dezvoltat. Sunt bani pierduți pentru o țară ca a noastră, cu o infrastructură rutieră săracă din punct de vedere al numărului de kilometri de autostradă construiți, fără canalizări în foarte multe localități din județe sau care beneficiază de un sistem medical și de educație nedezvoltat la capitolul echipamente de specialitate și programe IT.

POSDRUReferindu-ne la alocarea Uniunii Europene către România, vom constata că blocul comunitar a contribuit cu circa 19 miliarde euro, bani destinați ridicării nivelului de civilizație a populației, inclusiv pentru mediul de afaceri, școlarizare sau pentru recalificarea șomerilor prin organizarea de cursuri profesionale în specializări diverse. Datele reieșite din contabilitatea Ministerului Fondurilor Europene relevă faptul că efortul autorităților românești depus pentru atragerea fondurilor structuale cu valori mari nu a fost suficient de susţinut, chiar neperformant, după părererea analiștilor. Din păcate, au fost cheltuiți puțin peste 11 miliarde euro, adică doar 60 % din suma alocată României, conform unui calcul făcut la termenul final de eligibilitate-decembrie 2015. E drept, nici în alte țări accesarea fondurilor UE nu este neapărat pe roze, ceea ce nu ar trebui să ne liniștească. Polonia este singura care iese în față, având investiții aproape echivalente, per total cu suma pusă la dispoziție. Polonezii au fost principalii beneficiari ai fondurilor structurale și de coeziune, cu o valoare de 67, 3 miliarde euro din totalul de 336 miliarde euro aprobate. Aceştia au știut să fructifice banii europeni destul de bine. Astfel, au construit 1.300 de kilometri de autostradă (600 km în trei ani)! Iar realizarea şoselei de mare viteză Varșovia -Berlin constituie un exemplu de urmat despre cum pot fi cheltuiți înțelept banii primiți. Este meritul Guvernului polonez, care a știut să investească cele 68 miliarde euro până la ultimul, în special în lucrări de infrastructură, adică exact în obiective care necesită forță de muncă și creează activități sociale după terminarea lucrărilor.

În Polonia, autostrăzi construite din fonduri UE

În Polonia, autostrăzi construite din fonduri UE

În cazul României, lucrurile au mers lent. De multe ori, din blocaj în blocaj, fapt ce a făcut ca peste șapte miliarde de euro să se întoarcă în visteria UE pentru că nu au fost utilizate în proiecte economice sau sociale. Practic, țara noastră a fost depășită la indicatorul absorbție și de Bulgaria. Paradoxal, o perioadă lungă, Guvernul nu a găsit finanţare pentru autostrada de 1,5 miliarde euro Comarnic – Braşov, iar astăzi POS Mediu (Programul Operațional Sectorial de Mediu), care are alocate fonduri prin program de la UE, pierde 1,66 miliarde euro, din totalul programat, de 4,4 miliarde euro! Același POS Mediu mai scapă 1,8 miliarde euro și ratează ocazia de a realiza complet sisteme de canalizare în aproape jumătate din județele țării. Lista poate continua cu fondurile pierdute în mod inexplicabil de către cei care coordonează programul pentru resursele umane, așa – numitul POSDRU (Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), în valoare de 1,76 miliarde euro sau de POSCCE, programul pentru creșterea competitivității economice la companiile mari, în valoare de 900 milioane euro, bani pierduți. Și încă nu am relatat totul. Tranșa sumei de 1,4 miliarde de euro se întoarce la sursă de la Programul regional pentru comunicații și mici afaceri.

O nouă amânare pentru construcţia autostrăzii Comarnic- Braşov

O nouă amânare pentru construcţia autostrăzii Comarnic- Braşov

Dacă ne amintim bine, anul 2007 a fost anul aderării României la UE. Până la terminarea anului 2015, țara noastră a primit fonduri europene de 31,7 miliarde euro şi a contribuit la bugetul european cu 11,7 miliarde euro, rezultând un sold pozitiv de 19,4 miliarde euro. Nu este un rezultat rău, spun experții. A fost o provocare la care s-a răspuns, însă fără să se învețe din greșeli. Au fost diferite cauze, cum ar fi legislaţia greoaie, lipsa instituțiilor și a cofinațărilor de la guvern sau practici birocratice de natură să creeze abateri de la reguli și norme. Cei mai mulți bani erau destinați transporturilor, respectiv construcției de autostrăzi, căi ferate și drumuri de astfalt. Ce s-a construit se află sub nivelul așteptărilor. Administrația publică locală, pentru care existau fonduri pentru reducerea birocrației și cozile de la ghișee, continuă să funcționeze după vechile practici. Pentru că nu au fost făcute investiții și acești bani alocați s-au întors în seiful UE. Și totuși, este adevărat că există un salt cantitativ față de situația existentă în urmă cu 6 -7 ani, când nivelul cheltuielilor nu trecuse de 10 %. Însă dacă ne uităm în curtea vecinilor, constatăm că la ei lucrurile stau mai bine în ceea ce privește atragerea fondurilor de la Bruxelles. Ungaria se poate lăuda cu cheltuieli de 87 % din banii alocați, iar Bulgaria 77 %. Deci, se poate!

Spertăm că noua conducere a Ministerului Fondurilor Europene, instituție recent înființată de Guvernul condus de Dacian Cioloș, va ști să acorde o atenție sporită monitorizării mai eficiente a implementării programelor, dar și întăririi capacității de gestionare a autorităților de management și a organismelor intermediare. „Trebuie găsite soluții clare de sprijin al beneficiarilor fondurilor europene”, susține Corina Crețu, comisarul european pentru Politica Regională.

 

Eliade Bălan

 

 

Un proiect public de anvergură

Reporter: editura February - 6 - 2016 Comments Off on Un proiect public de anvergură

Comisia Europeană a aprobat suma de 320 milioane de euro pentru proiectul spitalelor regionale care urmează să fie construite la Iaşi, Cluj şi Craiova. Finanţarea face parte din Programul Operaţional Regional destinat investiţiilor în infrastructura de sănătate din România. Demararea acestui important proiect strategic a devenit o prioritate naţională, având în vedere că ţara noastră se află pe ultimele locuri în clasamentul sistemelor sanitare europene. Guvernul român a primit toate asigurările de la oficialii Comisiei Europene cu privire la îndeplinirea acestui proiect public de anvergură internaţională.

Institutul Targu Mures

Institutul Targu Mures

Spitalele româneşti sunt construite în proporţie de 70 la sută înainte de anul 1900. Multe dintre ele nu mai pot fi aduse la standardele instituţiilor similare din vest. Doar unităţi medicale precum Institutul Oncologic din Cluj şi Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş ar putea să corespundă unor norme UE. Prin urmare, este nevoie de instituţii noi, care să asigure asistenţă medicală de nivel european. „Vom continua aceste proiecte pe spitale regionale, care sunt construcţii greenfield, deci construcţii de la zero. Din câte am înţeles, există toate premisele ca aceste lucrări de investiţii să înceapă foarte curând şi avem alocate fonduri europene”, punctează premierul Dacian Cioloş. Prin comisarul european regional Corina Creţu, Ministerul Sănătăţii a primit asigurări de la CE în vederea îndeplinirii acestui obiectiv naţional, de o importanţă capitală pentru pacienţi. În prima etapă, experţi europeni în achiziţii publice urmează să acorde consultanţa tehnică în scopul urgentării lucrărilor aferente demarării construcţiei unităţilor medicale în trei regiuni ale ţării.

Institut Cluj

Institut Cluj

Despre construcţia spitalelor regionale se vorbeşte de aproape zece ani. Intrarea în familia Uniunii Europene şi aderarea la structurile euro-atlantice trebuiau urmate de rigori noi în sfera asigurării unei asistenţe medicale de calitate la nivel naţional, comparabilă cu actul medical evoluat din Occident. Spitalele de urgenţă deveneau o necesitate în sistemul medical de intervenţie pe care România era obligată să-l realizeze, beneficiind din plin de sprijin financiar european. Planul iniţial cuprindea construcţia a 28 de spitale de urgenţă, dotate cu tehnică şi aparatură medicală de înaltă performanţă. Proiectul a fost însă revizuit la puţin timp. Studiile făcute de specialişti au arătat că soluţia cea mai bună ar fi construcţia a doar opt spitale regionale şi 20 de spitale de urgenţă, toate la standarde UE.

doctoritaUn lucru este cert: la un moment dat, implementarea proiectelor privind construcţia celor opt spitale regionale a intrat în blocaj, principalul motiv fiind superficialitatea şi lipsa de responsabilitate prezente în actul decizional la nivel ministerial. Consecinţele asupra gestionării fondurilor acumulate de stat de pe urma aplicării taxei pe tutun au fost devastatoare. Presa a relatat atunci că peste două miliarde de euro s-au „topit”, licitaţiile organizate prin ordin ministerial au rămas în aer, termenul final de încheiere a proiectelor (anul 2012) fiind doar o poveste de care se vorbeşte şi astăzi. A existat un dezinteres major în rândul unor demnitari înalţi privind rata de absorbţie a fondurilor din Programul Operaţional Regional, unde alocarea pentru un proiect de secţie de spital regional este de ordinul zecilor de milioane de euro.

Pe scurt, a trebuit să treacă mai mult de cinci ani pentru ca acest program de investiţii, strategic, să fie resetat şi să reintre în atenţia autorităţilor. Este adevărat, la altă scară şi într-o nouă formulă. Actualul context politic şi economic este favorabil. Autorităţile guvernamentale par dispuse să redeschidă programul construcţiei de spitale regionale noi. Guvernul este încrezător în această generoasă asigurare dată de Comisia Europeană în privinţa alocării a 320 de milioane de euro pentru proiectul celor trei unităţi spitaliceşti de la Iaşi, Craiova şi Cluj. Însuşi ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, anunţă că repune pe agendă construcţia spitalelor regionale de urgenţă, cu precizarea că doreşte ca demararea lucrărilor la cele trei obiective să constituie una din priorităţile mandatului său. Forul european este pregătit să finanţeze obiectivele cuprinse în sistemul naţional de intervenţii, disponibilitate certificată de comisarul european Corina Creţu în discuţia avută cu ministrul Sănătăţii, la sfârşitul anului 2015.


Comisia Europeană investeşte în spitalele româneşti

De fapt, ce ar însemna ca România, beneficiind de ajutorul CE, să aibă, în doi-trei ani, primele spitale regionale la standarde europene? Ar da siguranţă şi încredere pacienţilor faţă de actul medical românesc. Apoi, ar opri în bună măsură exodul medicilor şi al personalului medical în alte ţări cu un sistem sanitar de urgenţă evoluat tehnic şi uman. Statistica arată că, în 10 ani, 14.000 de medici au plecat din ţară pentru a lucra în clinici din occident. Pentru pregătirea acestor cadre medicale, statul român a cheltuit 3,5 miliarde de euro. Prin urmare, eficienţa profesională ar fi pusă mai mult în valoare prin logistica medicală de ultimă generaţie, iar intervenţiile şi tratamentele aplicate de medici ar putea deveni virtute supremă în momentele de cumpănă a stării de sănătate prin care trec uneori oamenii.

 

Eliade Bălan

 

Un obiectiv naţional: „Made în România”

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Un obiectiv naţional: „Made în România”

Economie

În magazinele din Milano, Londra, Madrid sau New York este cu neputinţă să nu găseşti îmbrăcăminte sau încălţăminte pe a căror etichetă să nu apară „Made în România”. Mobila din lemn masiv pentru copii produsă la o fabrică de lângă Bucureşti mobilează 2.300 de camere pe an în Statele Unite, fiind prezentă în 65 de magazine de pe tot continentul american. „Transavia”, cu brandul propriu „Fragedo”, una dintre cele mai mari companii antreprenoriale româneşti, exportă carne de pui în Marea Britanie, Franţa, Spania, Croaţia, Grecia, Ungaria şi Bulgaria, purtând atestatul calităţiiprovenienţă din România. Prof. dr. Ana Aslan continuă să fie ambasadorul „Gerovital” şiAslavital”, atât pe piaţa internă, cât şi internaţională, având aceeaşi siglă . Pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie „Made în Reşiţa-România”, simbolul Parisului fiind construit de Gustave Eiffel după o tehnologie inventată de inginerul român Gheorghe Pănculescu. Evident, lista poate continua cu zeci de exemple. Întrebarea este dacă „Made în România” este cu adevărat un obiectiv naţional

Made in romaniaO economie de branduri care să dea identitate naţională este esenţială pentru o poziţionare de succes la nivelul UE, şi nu numai. În ce ne priveşte, înregistrăm o trecere lină la următorul nivel, de la „Made în România” la „Made by România”, care presupune o punere în valoare mai bună a potenţialului uman şi material al economiei autohtone atunci când se fac investiţii străine. Produse precum lenjeria „Jolidon”, „ID Sarrieri”, „Clujana”, brânza „Năsal”, delicatesele „La Colline”, pălinca „Valco”, magiunul de Topoloveni, apa „Borsec” etc, toate având pe etichetă sigla românească, sunt doar câteva branduri la origine 100% româneşti.

Se ştie foarte bine că nu poţi „lua faţa” celorlalte ţări avasate fără să ai o economie creatoare de valori, care să capete valenţe din punct de vedere al potenţialului de dezvoltare şi al competivităţii. De foarte mulţi ani, România se axează în special pe exporturile de maşini ale constructorului Dacia-Renault. Succesul este probat de sutele de mii de autoturisme comercializate în ţări cu tradiţie în industria constructoare de maşini. De asemenea, acest obiectiv naţional a fost spijinit decenii la rând de produsele textile şi încălţăminte, ţara noastră fiind prin tradiţie unul dintre cei mai mari producători din Europa. Plusul de performanţă la nivel de reprezentare naţională s-a înregistrat, însă, după anul 2000, datorită investiţiilor străine, estimate la 70 miliarde de euro. Acestă infuzie de capital, coroborată cu schimbarea mentalităţii privind crearea de branduri apreciate la extern, cu atestare de calitate, a deschis noi perspective pentru un număr important de produse noi „Made în România” de a intra în circuitul internaţional, fapt demonstrat de creşterea exporturilor la circa 50 miliarde de euro pe an. Iniţiativa, ideile deştepte, responsabilitatea, actul managerial performant, reţetele rapide de creştere a calităţii, participările la manifestările externe au fost factori decisivi, care au capătat o consistenţă în ceea ce priveşte consolidarea poziţiilor primare pe pieţele europene.

magiunul-de-topoloveni-Este evident că vânzările de mărfuri cu sigla „Made în România” au influenţat pozitiv mersul economiei în anul 2015, fiind al cincilea an consecutiv de creştere, conform opiniei exprimate recent de guvenatorul Băncii Naţionale. Au fost jucători tradiţionali pe piaţă, cu expansiune determinantă. Exemple precum uzinele de autoturisme de la Mioveni şi Craiova, fabrica „Artic”, companiile „Petrom” şi „Rompetrol” rafinare sunt elocvente. Sau modelele celor o sută de unităţi care produc zilnic sute de mii de rochii, fuste, confecţii „Zara”, „H&M” şi „C&A”, haine confecţionate la noi. Cei mai mari zece producători locali de textile au realizat anul trecut haine pentru branduri de lux ca „Dolce&Gabbana” şi „Armani”, dar şi pentru alte nume mari, în valoare de circa jumătate de miliard de euro. Sunt produse „Made în România” care apar pe rafturile magazinelor din metropole cunoscute, fapt ce ridică prestigiul unei ţări aflată în tranziţie.

Asemenea lucruri şi altele, nu toate de aceeaşi anvergură, se găsesc adunate în obiectivul comercial al unor firme cu o istorie recentă. Magiunul de Topoloveni a devenit un brand naţional, iar producătorii de biciclete au făcut ca România să urce pe locul şase în UE, fiind peste Franţa. Societatea „Transavia”, din judeţul Alba, domină business-uri din industria alimentară prin exporturi realizate în multe state UE, categorii de produse preparate în România şi apreciate de cumpărătorii englezi îndeosebi.

foto-clujana-9Se cunoaşte foarte bine cât de mari sunt obiectivele pe piaţa europeană. Este esenţial de observăm că Europa se defineşte prin modele. Deprinderea de a găsi calea spre performanţă devine obligatorie pentru ţările din zona Balcanilor care doresc să intre în rândul statelor cu economii de top. Din această perspectivă, România are rezerve mari de branduri încă nevalorificate, care pot fi incluse în măsura „Made în România.” Nu este momentul de cultivare a euforiei sulfuroase, a triumfalismului ieftin doar pentru obiectivele realizate până în prezent, fiindcă există suficient potenţial nevalorificat, în măsură să dea dimensiunea meritată a unei ţări cu pretenţii de integrare europeană într-o formă completă. Ar fi benefic să ne întrebăm de ce agricultura, o ramură de bază a economiei naţionale, cu tradiţie, nu poate deveni cu adevărat reprezentativă la nivel UE, îndeplinând obiectivul nostru naţional. Sau de ce Delta Dunării nu scapă de balastul falselor preocupări ministeriale, constând în lipsa de viziune sub aspectul evaluării de perspectivă, risipându-se un potenţial economic fără echivalent pe continent, care poate fi ilustrativ pentru ceea ce exprimă economic şi ca imagine marca „Made în România”?

Romanian workers at Dacia factory owned by Renault Group leave the plant after their shift in Mioveni city, 130km west from Bucharest, on November 19, 2008. Dacia announced that on Thursday will stop the production of "Logan" cars between 20 November to 7 December 2008 due to the drop of sales on the Romanian market. AFP PHOTO DANIEL MIHAILESCU

Iată ce sfat a primit ţara noastră de la un comisar european referitor la atenţia ce trebuie acordată agriculturii: „Mărcile reprezintă mai mult decât nişte etichete. România trebuie să îşi stabilească nişele de piaţă pentru piaţa internă şi externă, alimentele româneşti trebuie să fie percepute ca fiind moderne, la modă, iar cheia constă în informarea cumpărătorilor”. Rezultatul recomandărilor este firav deocamdată. Iese în evidenţă doar legea votată recent de Senat, care obligă supermarketurile ca 51% din carnea, legumele şi fructele comercializate să fie produse româneşti. În acest mod se stimulează producţia autohtonă şi sectorul agricol în general, fiind necesare noi forme de asociere, diferite de vechile cooperative în care fermierii nu erau proprietari pe nimic, imperativ care trebuie atins într-un timp scurt.

„Daţi Cezarului ce-i al Cezarului” are valenţe şi în cazul Deltei, un produs turistic exclusiv al României, care ne-ar diferenţia faţă de restul destinaţiilor europene dacă bogăţia şi frumuseţea ar fi puse la adevărata valoare. Delta Dunării are tot ce trebuie de la natură, însă nu beneficiază de o strategie clară pentru dezvoltarea investiţiilor zonale şi pentru promovare externă, care să dea forţă unui produs turistic inclus în acest obiectiv al nostru. Lipseşte sprijinul autorităţilor centrale pentru dezvoltarea durabilă a unui capital turistisc unic în Europa. Este absent cadrul legislativ necesar pentru a schimba condiţiile în care evoluează acest ecosistem turistic. Marea „strategie” de stat este încercarea de a obţine un câştig minim prin nevalorificarea la maxim a unui patrimoniu naţional, care are nevoie de investiţii solide, durabile, de imaginaţie managerială pentru conservarea şi dezvoltarea unei zone cu adevărat reprezentative pentru ceea ce înseamnă cu adevărat „Made în România”.

Arctic-GaestiEste mai mult decât legitim să te întrebi de ce turismul se concentrează doar pe frumuseţea reliefului, pe peisajele naturale, eventual pe tradiţiile populare din zone precum cele din Maramureş şi Bucovina? Specialiştii în politici publice consideră că atât timp cât serviciile sunt de slabă calitate, infrastructura deficitară, coordonarea fără viziune economică, precum şi convingerea greşită că turismul poate trăi şi fără sprijin financiar de la bugetul naţional este imposibil să obţii încasări de miliarde de euro, asemeni statelor vecine, şi să defilezi cu o ofertă turistică favorabilă ţării fără o anumită normalizare sub aspectul performanţei.

Eliade Bălan

Finanţele Vaticanului

Reporter: editura March - 10 - 2014 Comments Off on Finanţele Vaticanului
Papa Francisc

Papa Francisc

În istoria tumultoasă a Vaticanului, marcată de multe şi substanţiale scandaluri financiare, iniţiativele economice reformiste ale Papei Francisc sunt o provocare de o incontestabilă originalitate. Au trebuit să treacă 20 de ani pentru ca Banca Vaticanului, instituţie creată în 1942 de Papa Pius al XII-lea pentru a administra conturile cardinalilor şi celorlalţi clerici catolici, să fie „curăţată” de toate relele, după ce statul papal a fost zguduit violent de nereguli săvârşite de decidenţii bancari.

Să ne amintim de scandalul din 1982, când „Bancherul lui Dumnezeu” – astfel a fost botezat Roberto Calvi, preşedintele de atunci al Băncii Ambrosiano, care avea legături strânse cu mafia italiană (Calvi a fost găsit mai târziu spânzurat de un pod, în Londra) – s-a asociat, neaşteptat, cu Sfântul Scaun cu scopul de a derula tranzacţii financiare, dovedite ulterior a fi în afara legii. Apoi de cazul de spălare de bani din anul 2010, când procurorii au sancţionat această instituţie a Bisericii prin blocarea sumei de 23 de milioane de euro, pe care „Institutul pentru Opere Religioase” o ţinea într-o bancă italiană. În fine, poate fi amintit scandalul „Vatileaks”, din urmă cu doi ani, în care presa a informat că statul papal ar fi plătit sume impresionante Bisericii Catolice Americane pentru litigiile privind abuzurile sexuale ale preoţilor catolici. Toate au reprezentat o sursă de imagine negativă pentru Vatican, de pe urma căreia a avut numai de pierdut.

Suveranul Pontif, cuprins de o nemulţumire acută, nu s-a putut împăca deloc cu un asemenea tip de funcţionare managerială (risipă, corupţie, lăcomie, birocraţie, lipsă de transparenţă şi scandaluri în lanţ), situaţie care a provocat frustare şi neîncredere în lumea credincioşilor. Papa Francisc cunoştea bine situaţia. Avea la îndemână, printre alte dovezi, datele din raportul secret lăsat de predecesorul, Benedict, înainte de anunţarea demisiei, raport exploatat intens de presa italiană, care cuprinde toate scandalurile din cadrul Bisericii, inclusiv documente despre acte de corupţie şi conflicte în managementul de bază. Nu era timp pentru amânări. Resimţea, de asemenea, apăsarea verdictului autorităţilor europene pentru spălarea banilor. Acestea au descoperit că banca Bisericii nu a respectat standardele împotriva infracţiunilor financiare. Ca atare, Papa Francisc a dorit mult să clarifice situaţia financiară a Vaticanului prin lucruri considerate surprinzătoare, după părerea unor oficiali de la Roma. Credinţa că poate transforma instituţia într-un model de onestitate printr-o „restructurare serioasă” şi „reforme semnificative”, măsuri care puteau culmina chiar cu închiderea Băncii la un moment dat, a căpătat dimensiuni strategice pentru Papă şi apropiaţii lui. Reţineţi, primul Papă care a încercat să deschidă „Cutia Pandorei” de la Banca Vaticanului, respectiv să încerce „lichidarea” Băncii, a rămas în funcţie doar 33 de zile! Moartea subită a papei Paul Ioan I a generat multe discuţii contradictorii, concluzia finală nefiind publicată nici până astăzi.

Un asemenea proiect de curăţire cu o structură fermă, singular în istoria Vaticanului, a fost primit cu multă aprobare de credincioşi. Însă nu toţi capii religioşi au fost de acord cu reforma. Dar Suveranul Pontif nu a dat înapoi. Şi-a urmat planul, fapt ce l-a făcut să devină rapid o personalitate de la care un miliard de romano-catolici aşteaptă în continuare măsuri care să consolideze politica de onestitate, transparenţă şi austeritate totală la Vatican.

2

Papa face epurări în boardul de conducere al Băncii Vaticanului

Drept urmare, schimbările nu au întârziat să apară. Birocraţia a avut de suferit cel mai mult. Deciziile Papei au vizat înlocuirea din funcţii a mai multor oficiali, care au fost forţaţi să demisioneze în urma unor acuzaţii de abatere de la reguli şi norme. Reputaţia Băncii Vaticanului nu putea fi refăcută, după opţiunea Papei Francisc, decât prin îndepărtarea majorităţii cardinalilor din boardul de conducere. Au fost înlocuiţi patru cardinali dintre cei cinci însărcinaţi cu reformarea instituţiei. Acest board reprezintă legătura între Papă şi Consiliul Superintendenţei. A fost păstrat, totuşi, Ernst von Freyberg în funcţia de preşedinte al Băncii. Monseniorul Battista Ricca, un prieten apropiat, a fost numit pe postul de supervizor şi a format o comisie independentă pentru examinarea activităţilor derulate. Toate restructurările nu au vizat altceva decât transparenţa financiară a „celei mai secretoase banci din lume”, pentru îndeplinirea obiectivului fiind angajaţi în premieră şi consultanţi din afara Bisericii.

Una dintre măsurile prin care se susţine transparenţa este publicarea raporturilor anuale de activitate pe un site special conceput pentru sporirea încrederii că banii sunt gestionaţi corect şi, în acelaşi timp, pentru suprimarea reputaţiei privind tranzacţiile financiare ilegale. Evenimentul inedit a avut loc în luna octombrie 2013, când a fost facut public raportul anual, cel dintâi în istoria de 125 de ani a Băncii Vaticanului. Ce dezvăluie documentul? În principal, adevărul despre situaţia financiară a băncii: 4,98 miliarde de euro în proprietăţi şi 769 de milioane de euro capital rulant. Este prima dovadă că Suveranul Pontif a ales soluţiile cele mai bune pentru îndeplinirea obiectivului numit transparenţă. Efectul reformei s-a văzut însă şi în planul încrederii. În doar zece luni, papa Francisc a reuşit să atragă peste şase milioane de credincioşi la Vatican, aproape de trei ori mai mulţi decât predecesorul Benedict al XVI-lea în 365 de zile.

* Un nou scandal a rezultat în urma acuzaţiilor recente emise de ONU împotriva Vaticanului, care a tăinuit abuzurile preoţilor asupra a mii de copii. Organizaţia Mondială a cerut Sfântului Scaun să îi înlocuiască imediat pe clericii despre care se ştie că au abuzat minori. Este una dintre acuzaţiile grave aduse Vaticanului, alături de atitudinea Sfântului Scaun faţă de homosexualitate, contracepţie şi avort.

Eliade Bălan


Banca Sfântul Scaun deserveşte mii de organizaţii catolice de caritate, ordine religioase şi dioceze de pe tot globul. Instituţia administează 33.400 de conturi şi deţine active de peste cinci miliarde de euro. Conform unor surse, anul fiscal 2012 s-a încheiat cu un profit de trei milioane de dolari. Banca are circa 2.800 de angajaţi. Instituţia este condusă de un director general, subordonat unui complet de cinci cardinali. Directorul general răspunde în faţa Papei. Banca nu acordă credite.

Cultura mitei, spunea recent într-un mesaj Suveranul Pontif, a devenit un fapt obişnuit. Se începe cu un plic mic, dar devine un fel de drog. Dumnezeu ne îndeamnă să ne câştigăm pâinea cinstit, să nu le oferim copiilor pâine murdară”.