NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Repetenţi la atragerea fondurilor UE

Reporter: editura March - 13 - 2016 Comments Off on Repetenţi la atragerea fondurilor UE

Primul ministru Dacian Cioloș a declarat că România va pierde din fondurile europene alocate de Uniunea Europeană, pe exercițiul financiar 2007-2013, până la șapte miliarde de euro, iar gradul de absorbție se va situa la 60 -70 % pe fonduri structurale și la 90 % sau chiar peste acest procent pe agricultură și dezvoltare rurală. Rezultatul negativ nu aduce liniște, ci doar îngrijorare, deoarece fondurile europene au rolul de a reduce decalajul economic și social care ne desparte de Occidentul dezvoltat. Sunt bani pierduți pentru o țară ca a noastră, cu o infrastructură rutieră săracă din punct de vedere al numărului de kilometri de autostradă construiți, fără canalizări în foarte multe localități din județe sau care beneficiază de un sistem medical și de educație nedezvoltat la capitolul echipamente de specialitate și programe IT.

POSDRUReferindu-ne la alocarea Uniunii Europene către România, vom constata că blocul comunitar a contribuit cu circa 19 miliarde euro, bani destinați ridicării nivelului de civilizație a populației, inclusiv pentru mediul de afaceri, școlarizare sau pentru recalificarea șomerilor prin organizarea de cursuri profesionale în specializări diverse. Datele reieșite din contabilitatea Ministerului Fondurilor Europene relevă faptul că efortul autorităților românești depus pentru atragerea fondurilor structuale cu valori mari nu a fost suficient de susţinut, chiar neperformant, după părererea analiștilor. Din păcate, au fost cheltuiți puțin peste 11 miliarde euro, adică doar 60 % din suma alocată României, conform unui calcul făcut la termenul final de eligibilitate-decembrie 2015. E drept, nici în alte țări accesarea fondurilor UE nu este neapărat pe roze, ceea ce nu ar trebui să ne liniștească. Polonia este singura care iese în față, având investiții aproape echivalente, per total cu suma pusă la dispoziție. Polonezii au fost principalii beneficiari ai fondurilor structurale și de coeziune, cu o valoare de 67, 3 miliarde euro din totalul de 336 miliarde euro aprobate. Aceştia au știut să fructifice banii europeni destul de bine. Astfel, au construit 1.300 de kilometri de autostradă (600 km în trei ani)! Iar realizarea şoselei de mare viteză Varșovia -Berlin constituie un exemplu de urmat despre cum pot fi cheltuiți înțelept banii primiți. Este meritul Guvernului polonez, care a știut să investească cele 68 miliarde euro până la ultimul, în special în lucrări de infrastructură, adică exact în obiective care necesită forță de muncă și creează activități sociale după terminarea lucrărilor.

În Polonia, autostrăzi construite din fonduri UE

În Polonia, autostrăzi construite din fonduri UE

În cazul României, lucrurile au mers lent. De multe ori, din blocaj în blocaj, fapt ce a făcut ca peste șapte miliarde de euro să se întoarcă în visteria UE pentru că nu au fost utilizate în proiecte economice sau sociale. Practic, țara noastră a fost depășită la indicatorul absorbție și de Bulgaria. Paradoxal, o perioadă lungă, Guvernul nu a găsit finanţare pentru autostrada de 1,5 miliarde euro Comarnic – Braşov, iar astăzi POS Mediu (Programul Operațional Sectorial de Mediu), care are alocate fonduri prin program de la UE, pierde 1,66 miliarde euro, din totalul programat, de 4,4 miliarde euro! Același POS Mediu mai scapă 1,8 miliarde euro și ratează ocazia de a realiza complet sisteme de canalizare în aproape jumătate din județele țării. Lista poate continua cu fondurile pierdute în mod inexplicabil de către cei care coordonează programul pentru resursele umane, așa – numitul POSDRU (Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), în valoare de 1,76 miliarde euro sau de POSCCE, programul pentru creșterea competitivității economice la companiile mari, în valoare de 900 milioane euro, bani pierduți. Și încă nu am relatat totul. Tranșa sumei de 1,4 miliarde de euro se întoarce la sursă de la Programul regional pentru comunicații și mici afaceri.

O nouă amânare pentru construcţia autostrăzii Comarnic- Braşov

O nouă amânare pentru construcţia autostrăzii Comarnic- Braşov

Dacă ne amintim bine, anul 2007 a fost anul aderării României la UE. Până la terminarea anului 2015, țara noastră a primit fonduri europene de 31,7 miliarde euro şi a contribuit la bugetul european cu 11,7 miliarde euro, rezultând un sold pozitiv de 19,4 miliarde euro. Nu este un rezultat rău, spun experții. A fost o provocare la care s-a răspuns, însă fără să se învețe din greșeli. Au fost diferite cauze, cum ar fi legislaţia greoaie, lipsa instituțiilor și a cofinațărilor de la guvern sau practici birocratice de natură să creeze abateri de la reguli și norme. Cei mai mulți bani erau destinați transporturilor, respectiv construcției de autostrăzi, căi ferate și drumuri de astfalt. Ce s-a construit se află sub nivelul așteptărilor. Administrația publică locală, pentru care existau fonduri pentru reducerea birocrației și cozile de la ghișee, continuă să funcționeze după vechile practici. Pentru că nu au fost făcute investiții și acești bani alocați s-au întors în seiful UE. Și totuși, este adevărat că există un salt cantitativ față de situația existentă în urmă cu 6 -7 ani, când nivelul cheltuielilor nu trecuse de 10 %. Însă dacă ne uităm în curtea vecinilor, constatăm că la ei lucrurile stau mai bine în ceea ce privește atragerea fondurilor de la Bruxelles. Ungaria se poate lăuda cu cheltuieli de 87 % din banii alocați, iar Bulgaria 77 %. Deci, se poate!

Spertăm că noua conducere a Ministerului Fondurilor Europene, instituție recent înființată de Guvernul condus de Dacian Cioloș, va ști să acorde o atenție sporită monitorizării mai eficiente a implementării programelor, dar și întăririi capacității de gestionare a autorităților de management și a organismelor intermediare. „Trebuie găsite soluții clare de sprijin al beneficiarilor fondurilor europene”, susține Corina Crețu, comisarul european pentru Politica Regională.

 

Eliade Bălan

 

 

Un obiectiv naţional: „Made în România”

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Un obiectiv naţional: „Made în România”

Economie

În magazinele din Milano, Londra, Madrid sau New York este cu neputinţă să nu găseşti îmbrăcăminte sau încălţăminte pe a căror etichetă să nu apară „Made în România”. Mobila din lemn masiv pentru copii produsă la o fabrică de lângă Bucureşti mobilează 2.300 de camere pe an în Statele Unite, fiind prezentă în 65 de magazine de pe tot continentul american. „Transavia”, cu brandul propriu „Fragedo”, una dintre cele mai mari companii antreprenoriale româneşti, exportă carne de pui în Marea Britanie, Franţa, Spania, Croaţia, Grecia, Ungaria şi Bulgaria, purtând atestatul calităţiiprovenienţă din România. Prof. dr. Ana Aslan continuă să fie ambasadorul „Gerovital” şiAslavital”, atât pe piaţa internă, cât şi internaţională, având aceeaşi siglă . Pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie „Made în Reşiţa-România”, simbolul Parisului fiind construit de Gustave Eiffel după o tehnologie inventată de inginerul român Gheorghe Pănculescu. Evident, lista poate continua cu zeci de exemple. Întrebarea este dacă „Made în România” este cu adevărat un obiectiv naţional

Made in romaniaO economie de branduri care să dea identitate naţională este esenţială pentru o poziţionare de succes la nivelul UE, şi nu numai. În ce ne priveşte, înregistrăm o trecere lină la următorul nivel, de la „Made în România” la „Made by România”, care presupune o punere în valoare mai bună a potenţialului uman şi material al economiei autohtone atunci când se fac investiţii străine. Produse precum lenjeria „Jolidon”, „ID Sarrieri”, „Clujana”, brânza „Năsal”, delicatesele „La Colline”, pălinca „Valco”, magiunul de Topoloveni, apa „Borsec” etc, toate având pe etichetă sigla românească, sunt doar câteva branduri la origine 100% româneşti.

Se ştie foarte bine că nu poţi „lua faţa” celorlalte ţări avasate fără să ai o economie creatoare de valori, care să capete valenţe din punct de vedere al potenţialului de dezvoltare şi al competivităţii. De foarte mulţi ani, România se axează în special pe exporturile de maşini ale constructorului Dacia-Renault. Succesul este probat de sutele de mii de autoturisme comercializate în ţări cu tradiţie în industria constructoare de maşini. De asemenea, acest obiectiv naţional a fost spijinit decenii la rând de produsele textile şi încălţăminte, ţara noastră fiind prin tradiţie unul dintre cei mai mari producători din Europa. Plusul de performanţă la nivel de reprezentare naţională s-a înregistrat, însă, după anul 2000, datorită investiţiilor străine, estimate la 70 miliarde de euro. Acestă infuzie de capital, coroborată cu schimbarea mentalităţii privind crearea de branduri apreciate la extern, cu atestare de calitate, a deschis noi perspective pentru un număr important de produse noi „Made în România” de a intra în circuitul internaţional, fapt demonstrat de creşterea exporturilor la circa 50 miliarde de euro pe an. Iniţiativa, ideile deştepte, responsabilitatea, actul managerial performant, reţetele rapide de creştere a calităţii, participările la manifestările externe au fost factori decisivi, care au capătat o consistenţă în ceea ce priveşte consolidarea poziţiilor primare pe pieţele europene.

magiunul-de-topoloveni-Este evident că vânzările de mărfuri cu sigla „Made în România” au influenţat pozitiv mersul economiei în anul 2015, fiind al cincilea an consecutiv de creştere, conform opiniei exprimate recent de guvenatorul Băncii Naţionale. Au fost jucători tradiţionali pe piaţă, cu expansiune determinantă. Exemple precum uzinele de autoturisme de la Mioveni şi Craiova, fabrica „Artic”, companiile „Petrom” şi „Rompetrol” rafinare sunt elocvente. Sau modelele celor o sută de unităţi care produc zilnic sute de mii de rochii, fuste, confecţii „Zara”, „H&M” şi „C&A”, haine confecţionate la noi. Cei mai mari zece producători locali de textile au realizat anul trecut haine pentru branduri de lux ca „Dolce&Gabbana” şi „Armani”, dar şi pentru alte nume mari, în valoare de circa jumătate de miliard de euro. Sunt produse „Made în România” care apar pe rafturile magazinelor din metropole cunoscute, fapt ce ridică prestigiul unei ţări aflată în tranziţie.

Asemenea lucruri şi altele, nu toate de aceeaşi anvergură, se găsesc adunate în obiectivul comercial al unor firme cu o istorie recentă. Magiunul de Topoloveni a devenit un brand naţional, iar producătorii de biciclete au făcut ca România să urce pe locul şase în UE, fiind peste Franţa. Societatea „Transavia”, din judeţul Alba, domină business-uri din industria alimentară prin exporturi realizate în multe state UE, categorii de produse preparate în România şi apreciate de cumpărătorii englezi îndeosebi.

foto-clujana-9Se cunoaşte foarte bine cât de mari sunt obiectivele pe piaţa europeană. Este esenţial de observăm că Europa se defineşte prin modele. Deprinderea de a găsi calea spre performanţă devine obligatorie pentru ţările din zona Balcanilor care doresc să intre în rândul statelor cu economii de top. Din această perspectivă, România are rezerve mari de branduri încă nevalorificate, care pot fi incluse în măsura „Made în România.” Nu este momentul de cultivare a euforiei sulfuroase, a triumfalismului ieftin doar pentru obiectivele realizate până în prezent, fiindcă există suficient potenţial nevalorificat, în măsură să dea dimensiunea meritată a unei ţări cu pretenţii de integrare europeană într-o formă completă. Ar fi benefic să ne întrebăm de ce agricultura, o ramură de bază a economiei naţionale, cu tradiţie, nu poate deveni cu adevărat reprezentativă la nivel UE, îndeplinând obiectivul nostru naţional. Sau de ce Delta Dunării nu scapă de balastul falselor preocupări ministeriale, constând în lipsa de viziune sub aspectul evaluării de perspectivă, risipându-se un potenţial economic fără echivalent pe continent, care poate fi ilustrativ pentru ceea ce exprimă economic şi ca imagine marca „Made în România”?

Romanian workers at Dacia factory owned by Renault Group leave the plant after their shift in Mioveni city, 130km west from Bucharest, on November 19, 2008. Dacia announced that on Thursday will stop the production of "Logan" cars between 20 November to 7 December 2008 due to the drop of sales on the Romanian market. AFP PHOTO DANIEL MIHAILESCU

Iată ce sfat a primit ţara noastră de la un comisar european referitor la atenţia ce trebuie acordată agriculturii: „Mărcile reprezintă mai mult decât nişte etichete. România trebuie să îşi stabilească nişele de piaţă pentru piaţa internă şi externă, alimentele româneşti trebuie să fie percepute ca fiind moderne, la modă, iar cheia constă în informarea cumpărătorilor”. Rezultatul recomandărilor este firav deocamdată. Iese în evidenţă doar legea votată recent de Senat, care obligă supermarketurile ca 51% din carnea, legumele şi fructele comercializate să fie produse româneşti. În acest mod se stimulează producţia autohtonă şi sectorul agricol în general, fiind necesare noi forme de asociere, diferite de vechile cooperative în care fermierii nu erau proprietari pe nimic, imperativ care trebuie atins într-un timp scurt.

„Daţi Cezarului ce-i al Cezarului” are valenţe şi în cazul Deltei, un produs turistic exclusiv al României, care ne-ar diferenţia faţă de restul destinaţiilor europene dacă bogăţia şi frumuseţea ar fi puse la adevărata valoare. Delta Dunării are tot ce trebuie de la natură, însă nu beneficiază de o strategie clară pentru dezvoltarea investiţiilor zonale şi pentru promovare externă, care să dea forţă unui produs turistic inclus în acest obiectiv al nostru. Lipseşte sprijinul autorităţilor centrale pentru dezvoltarea durabilă a unui capital turistisc unic în Europa. Este absent cadrul legislativ necesar pentru a schimba condiţiile în care evoluează acest ecosistem turistic. Marea „strategie” de stat este încercarea de a obţine un câştig minim prin nevalorificarea la maxim a unui patrimoniu naţional, care are nevoie de investiţii solide, durabile, de imaginaţie managerială pentru conservarea şi dezvoltarea unei zone cu adevărat reprezentative pentru ceea ce înseamnă cu adevărat „Made în România”.

Arctic-GaestiEste mai mult decât legitim să te întrebi de ce turismul se concentrează doar pe frumuseţea reliefului, pe peisajele naturale, eventual pe tradiţiile populare din zone precum cele din Maramureş şi Bucovina? Specialiştii în politici publice consideră că atât timp cât serviciile sunt de slabă calitate, infrastructura deficitară, coordonarea fără viziune economică, precum şi convingerea greşită că turismul poate trăi şi fără sprijin financiar de la bugetul naţional este imposibil să obţii încasări de miliarde de euro, asemeni statelor vecine, şi să defilezi cu o ofertă turistică favorabilă ţării fără o anumită normalizare sub aspectul performanţei.

Eliade Bălan

Ce arată indicatorii macroeconomici…

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on Ce arată indicatorii macroeconomici…

Încheiem un an economic bun, unul rău sau… aşa şi-aşa? Umorul predecembrist spunea că celebrul Radio Erevan, întrebat ce este de fapt „un an mediu”, a răspuns: anul mediu este unul mai prost decât cel precedent, dar mai bun decât cel care vine. Lăsând gluma la o parte, putem răsufla uşuraţi: nu ne aflăm în logica erevaniană. Putem consemna un 2013 „binişor pozitiv”, chiar dacă veştile lui bune sunt mai puţine şi mai modeste decât am aşteptat.

Producţia Dacia-Renault, model de succes economic

Producţia Dacia-Renault, model de succes economic

Bilanţurile statistice de la finele anului vor susţine şi amănunţi aprecierea, dar de pe acum se ştie că economia României a depăşit „greul” crizei, că am trecut de la creşterea negativă la un spor modest, dar real, al PIB-ului, ca treaptă pe un trend ascendent, cu premise certe de mai bine în 2014. Câţiva indicatori macroeconomici semificativi ne situează peste economii europene (Spania, Grecia şi nu numai) spre care, nu de mult, priveam cu invidie, iar câteva sectoare justifică aşteptări încă şi mai optimiste de la viitorul apropiat.

Veştile cele mai bune vin din agricultură, unde recolta se apropie de cifre record la multe culturi, dar mai ales unde măsuri bine gândite şi mult aşteptate promit să redea agriculturii rolul tradiţional de contributor important la bunăstarea ţării. Plăţile compensatorii pentru fermieri s-au plătit la timp şi chiar în devans, permiţând reluarea ciclului producţiei agricole fără sincope; se acordă sume importante tinerilor care vor să se stabilească la ţară şi să creeze ferme producătoare nu pentru autoconsum, ci pentru piaţă; se stimulează – prin plăţi compensatorii diferenţiate – asocierea producătorilor agricoli în unităţi mai mari, competitive; şi nu în ultimul rând, sunt stimulaţi întreprinzătorii autohtoni să cumpere terenuri pentru agricultură, măsură extrem de importantă dacă ne amintim că în 2014, UE obligă România să deschidă piaţa terenurilor agricole pentru investitorii străini (ce bună ar fi fost aceasta iniţiativă acum 3-4 ani, nu azi, când 10% din suprafaţa agricolă a ţării aparţine capitalului străin!). Nu întâmplător, pâinea şi produsele de panificaţie fac obiectul primei reduceri masive de TVA, pe „lista de aşteptare” în perspectiva pentru o măsură similară aflându-se carnea, apoi alte produse agricole.

S-ar putea adăuga multe la acest mini-bilanţ pozitiv, de la fapte punctuale – precum un nou pod peste Dunăre, menit să lege mai strâns nu doar România de Bulgaria, ci şi Balcanii de Europa (aşa cum cum face chiar revista în care apar aceste consideraţii), până la iniţiative cu viziune, cuprindere şi bătaie mai lungă, precum închiderea „găurilor negre” din economie, înfiinţarea de tribunale specializate în speţe economice şi, mai ales, apariţia (în sfârşit!) a unor elemente de strategie a dezvoltării economice, stabilirea unor priorităţi şi obiective majore precum independenţa energetică a ţării. Întrucât nu facem un bilanţ, punem punct exemplificărilor şi conchidem, întrebând: au fost suficiente împlinirile economice ale lui 2013 pentru a face mai bun, sensibil mai bun, traiul românilor? Evident – nu.

Noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin

Noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin

Cu mare dificultate s-au putut onora promisiunile electorale: reîntregirea salariilor şi pensiilor, măsurile reparatorii pentru ceea ce criza europeană, şi mai ales cea strict autohtonă, cu cauze strict româneşti, provocaseră populaţiei ţării. Orizontul de aşteptare era, desigur, altul. Ce ne-a împiedicat să-l atingem?

Unii spun: timpul scurt – şi au dreptate; ce s-a stricat în două decenii nu se poate drege într-un an. Alţii afirmă: continuă şi violenta, păguboasa gâlceavă politică. Şi ei au dreptate; nu se poate construi repede şi bine când politica se face cu „pânditul la cotitură”, dar asta e treaba analiştilor politici, ei să ne spună ce şi cum. (O paranteză la ideea consecinţelor amestecului politic în finanţele unei ţări: conflictul dintre democraţi şi republicani a blocat administraţia americană timp de două săptămâni, provocând o pagubă de circa 20 miliarde dolari. Poate că americanii, la resursele lor, îşi permit asemenea pierderi; românii, însă…)

Există şi o a treia opinie, asupra căreia stăruim: „2013 a fost anul scadenţelor pentru bombele cu explozie întârziată”, la fabricarea şi amplasarea cărora au conlucrat de-a lungul anilor, cu sârg şi eficienţă hoţia, corupţia, lăcomia, incompetenţa, iresponsabilitatea, nepăsarea.

De pildă, mult timp românii au considerat „Oltchimul” drept perla petrochimiei noastre, şi chiar era. Prin căpuşare şi jaf, acest veritabil brand naţional a fost transformat într-un mare producător de pagubă. Dar cum tactica ascunderii gunoiului sub preş nu rezolvă niciodată nimic, buba trebuia spartă. Dacă la „Hidroelectrica” (altă mare producătoare de venit naţional, devenită la un moment dat sursă de pierderi) s-a găsit o măsură rapidă şi eficientă pentru stoparea jafului, iată că Oltchimul agonizează încă, spre disperarea oamenilor locului. Mulţi dintre proaspeţii şomeri au blestemat privatizarea ca idee şi ca soluţie concretă. Alţii au avut însă luciditatea să privească peste Dealul Negru, spre Piteştiul aflat la 60 de km, şi să constate că tot privatizarea – dar neviciată de politicieni-paiaţă şi miliardari de carton – a făcut din bătrâna noastră Dacie, întinerită şi diversificată an de an, un veritabil stâlp al succesului comercial înregistrat de Renault acum, pe timp de criză, în industria auto din Europa şi din lume, spre binele francezilor şi românilor.

Reducerea TVA la pâine, măsură pentru relansarea sectorului

Reducerea TVA la pâine, măsură pentru relansarea sectorului

În seria „bombelor cu explozie întârziată”, o întrebare: aţi auzit de Bechtel? De fapt, întrebarea e naivă; cine n-a auzit de Bechtel, lider mondial în construcţia de infrastructură rutieră? Ei bine, ajunsă în România, conlucrarea celebrei firme cu administraţia românească s-a soldat pentru noi nu cu o autostradă, cum aşteptam, ci cu o… pagubă de zeci de milioane de dolari, daune plătite de statul român pentru nerespectarea unui contract al cărui exemplar original… s-a pierdut, nemaifiind găsit printre hârţoagele Ministerului de resort!

Pabuga aceasta, ajunsă acum la scadenţă, nu este nici pe departe cea mai scump plătită ispravă românească. Dovezi? Iată: odată intraţi în UE, unde ne achităm cinstit cotizaţia din sărăcia noastră, autorităţile române, timp de mai mulţi ani, „au reuşit” să nu folosească decât 7% din fondurile rezervate României. De ce? Pentru că nu au fost capabile să prezinte proiecte credibile şi corecte, dar mai ales nu au ştiut să-i ţină departe de „butoiul cu miere” al fondurilor europene pe ţeparii autohtoni, cei care au făcut din România ţara miliardarilor îmbogăţiţi pe seama autostrăzilor inexistente, a şoselelor-şvaiţer, a studiilor de fezabilitate cu preţuri ameţitoare pentru obiective ce nu se vor construi niciodată, a parcurilor construite lângă păduri, a terenurilor de fotbal în pantă, a bazinelor de înot în care nu se adună nici măcar apa de ploaie… E adevărat: de la 7% am urcat spre 25%, dar… câţi ani s-au pierdut? Şi de ce vecinii noştri regionali, polonezii, au ştiut să folosească 90% din fondurile alocate lor? Când criza bântuia cu furie prin Europa, în Polonia nici nu se prea ştia de criză. Oare de ce?

Bani… bani… bani… O mulţime de bani care, în loc să fie investiţi în dezvoltare, în viitorul nostru, se duc pe scoaterea „scheletelor din dulap”. De 15 ani, „dosarul Roşia Montană”, pornit din start cu o fraudă strigătoare la cer în dauna statului român, acum a explodat, răscolind şi învrăjbind ţara. Rezolvarea lui va costa alţi bani, plătiţi nu de cei ce au greşit (ori au profitat? ), ci de noi toţi, contribuabilii care ne plângem pe bună dreptate de sărăcie. Nu este normal ca aceste daune să fie suportate de cei ce le-au provocat? Bogaţi trebuie să fim, ca ţară, ca popor, dacă ne permitem asemenea cheltuieli!…

Există încă alte multe „bombe” întârziate, care ticăie, ameninţând cu detonarea. Toate vor presupune costuri. Oricât de greu le-ar fi celor ce luptă azi pentru dezamorsarea lor, ei trebuie să ştie că ţara îi va judeca numai după inteligenţa şi competenţa soluţiilor găsite, ci şi după „înţelepciunea de a nu provoca noi bombe care să zguduie anii următori”. Sublinierea se impune după eşuata privatizare a „CFR Marfă” şi în pragul abordării controversatei probleme a gazelor de şist, unde urmărirea interesului naţional, profesionalismul, transparenţa şi legalitatea deciziilor trebuie să se îmbine fără cusur.

Dacă adăugăm acestor câtorva dosare punctuale (şi altora, necitate aici) faptul că la noi, economia subterană acoperă aceeaşi alarmantă treime din PIB şi că taxele şi impozitele s-au colectat sub nivelul prognozat de autorităţi (noul organism menit să combată evaziunea constituind deocamdată numai un proiect, încă nepus în operă) înţelegem de ce bilanţul economic al anului 2013 nu este cel dorit; de ce mugurii mai-binelui nu se resimt încă în traiul românilor.

Ion Bucheru