NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Duşmănia nu este constructivă

Reporter: editura December - 5 - 2016 Comments Off on Duşmănia nu este constructivă

Aşadar, iată-ne în prag de alegeri. Multe cotidiane, repere obiective ale opiniei publice, mimând aşa-numita echidistanţă, în realitate – de ce să nu o spunem! – asmut spiritele peste poate, devenind organe semi-oficiale ale unor competitori ce doresc să acceadă la putere. Cei din dreapta sunt reuniţi sub bagheta fermă a mai-marilor ţării, pe când cei de pe trotuarul de vis-à-vis încearcă imposibilul, deoarece „marele licurici” a ieşit la lumină şi se străduiește să ajute ceea ce, de fapt, nu mai trebuie ajutat în plus.

Carol Roman

Carol Roman

În această sfadă generală, care nu ţine seama de ideologii sau de buna cuviinţă, sunt aruncate în luptă „soluţii” dintre care nu lipsesc arestările, închisorile, ameninţările şi atotdominatorul şantaj: „Dacă spui asta, dai de belea”, „Dacă nu declari asta, dai de belea”, într-o atmosferă de prigoană şi ură care nu a mai fost cunoscută pe meleagurile româneşti de mult de tot.

Dar mai există o „bubă”, la fel de atroce ca şi cele de mai sus. Şi aici vom apela la un un cititor al revistei, care constata, într-o scrisoare trimisă redacţiei, frecvenţa tot mai mare a termenului „duşman”, cu derivatul „duşmănos”, în discuţiile dintre partide şi dintre oamenii politici. Am deschis străvechiul „Dicţionar Universal al Limbii Române”, de Lazăr Şăineanu, şi am găsit următoarea definiţie: „cel cu care ne aflăm în război şi trebuie distrus”. Deci, cum s-ar zice, atunci când citim în presă că reprezentanţii unei coaliţii de partide au spus, la unison, că duşmanul lor este un anume partid, ar însemna că aceste onorabile partide şi-au propus o bătălie pe viaţă şi pe moarte, iar prin extensie figurativă, „ciuruirea” milioanelor de oameni care i-au dat votul formațiunii.

Alta ar fi fost chestiunea dacă sfada dintre partide, ce s-ar cuveni să aibă ideologii clare şi răspicate, i-ar denumi pe actualii „duşmani” a fi rivali, competitori, chiar adversari politici. Dar nu duşmani! De ce duşmani? O naţiune trăind într-un regim democratic are nevoie, după cum este şi firesc, de mai multe opţiuni, de diverse soluţii la problemele curente şi de perspectivă ale ţării. De aici alternanţa la putere, prevăzută şi acceptată chiar de „duşmanul” din dreapta sau din stânga echişerului politic. S-ar putea spune: până aici a lucrat un partid, în timpul guvernării sale, cu bune şi cu rele, sau cu rele şi cu bune, după care vin ceilalţi; alegerile schimbă guvernarea care ar trebui să recunoască, în mod logic, punctul de unde pornesc mai departe – dacă acesta este cazul! – nearogându-şi, în mod stupid, pretenţia că o iau de la „punctul zero”. Este vorba despre o concepţie păguboasă, contraproductivă. Avem o singură ţară şi ea trebuie slujită!

Nu putem trece cu vederea faptul că în mai multe ţări europene construcţia şi concilierea merg mână în mână într-un sens pozitiv, aducător de progres – şi ne gândim la Germania, Franţa, Italia ş.a.

Din păcate, sfada din lumea noastră politică se referă nu numai la anatemizarea rivalilor din alte partide, ci chiar şi a celor din interiorul propriilor alcătuiri, atunci când apar alte opţiuni decât cele „oficiale”. De aici şi excluderile din marile noastre formațiuni. Unii se contestă pe alţii, alţii sunt mai deştepţi decât unii şi cu toţii fierb într-o „ciorbă” păguboasă chiar pentru ei. Aproape toate partidele stau la pândă „ca fiarele în pădure”, urmărind atent fiecare mişcare. Din păcate, la acest stadiu s-a ajuns în viaţa noastră politică. Încât ne vine să ne întrebăm: „Câtă ură încape într-un om?”. Dar într-o societate?…

 

Carol Roman 

 

1 Decembrie Ziua Naţională a României

Reporter: editura December - 5 - 2016 Comments Off on 1 Decembrie Ziua Naţională a României

 

La 1 Decembrie 2016 se împlinesc 98 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Corolar al unității naționale, momentul fast s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei etape succesive, pe cale democratică: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu Patria-mamă.

 

Marea Adunare Populară

Marea Adunare Populară

Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă unul dintre evenimentele majore al istoriei României, pisc al statalității și, totodată, realizarea unui deziderat de veacuri al locuitorilor graniţelor vechii Dacii: unirea Transilvaniei cu România.

Adunarea de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918, avut loc într-o atmosferă sărbătorească, de entuziasm național. Au sosit 1.228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate româneşti, înalte fețe bisericești, delegaţi ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai breslelor de meseriaşi, ai organizaţiilor militare şi ai tineretului universitar. Toate păturile sociale şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate. Ceea ce a făcut remarcabilă manifestarea a fost afluenţa poporului. Din toate unghiurile ţărilor române de peste Carpaţi soseau români, cu trenul, cu căruţele, călare, unii chiar pe jos. Simbolistica unității naționale era prezentă peste tot: oamenii veneau îmbrăcaţi în portul tradițional românesc de sărbătoare, cu steaguri tricolore, cântând, însuflețiți de bucurie, după cum arată mărturiile epocii. Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie printre şirurile de ţărani români înveşmântaţi în sumanele de pătură albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul şi se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreţia vremurilor pe care le trăiesc. Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Vasile Goldiş, cel care a redactat textul Rezoluţiei Unirii, aduce la cunoştinţa poporului conţinutul documentului”, notează „ziuanationala.ro”.

Marea Adunare de la Alba-Iulia proclama deplina libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim democratic în toate domeniile vieţii publice, reforma agrară, legislaţie de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea Naţională mai cerea, în plan extern, dreptate şi libertate atât pentru naţiunile mari, cât şi pentru cele mici şi eliminarea războiului ca mijloc pentru reglementarea raporturilor internaţionale. Pe 1 Decembrie 1918, prin votarea unanimă a Rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu Patria-mamă era săvârşită, iar România Mare devenea un vis împlinit.

 

 

 

 


 

Repere ale demersurilor externe

27 martie/9 aprilie 1918 – La Chișinău, Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă, votează unirea Basarabiei cu România;

17/30 aprilie 1918 – Înființarea, la Paris, a „Comitetului național al românilor din Transilvania și Bucovina”, sub președinția lui Traian Vuia, organism care a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și unirea acesteia cu România;

22 iunie/5 iulie 1918 – Se înființează, la Washington, „Liga națională română”, cu scopul de a face lobby pentru unitatea românească;

24 august/6 septembrie 1918 – Ia ființă, la Paris, „Consiliul Național Român Provizoriu”, recunoscut de guvernul francez, de cel al SUA, al Marii Britanii și al Italiei drept exponent al intereselor poporului român;

5/18 octombrie 1918 – Declarația de independență a Transilvaniei, citită în Parlamentul de la Budapesta;

5/18 noiembrie 1918 – Manifest către popoarele lumii, prin care Consiliul Național Român Central afirmă dorința românilor transilvăneni de a se uni cu România;

4 iunie 1920 – Se încheie, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria, document care recunoștea pe plan internațional unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România (intrat în vigoare la 25 iulie 1921).