NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

În oglinda istoriei…

Reporter: editura February - 28 - 2019 Comments Off on În oglinda istoriei…
Iată-ne, așadar, în plină participare a țării noastre, pe măsura puterilor, la înalta responsabilitate oferită de Uniunea Europeană, care în această perioadă ne-a urcat, pentru câteva luni, în fruntea Consiliului European. Va trebui să ne preocupăm de destinul întregii Europe, încercând să facem față acestei misiuni deopotrivă onorante, cât și de înaltă responsabilitate. 

Și totuși, gândul ne îndreaptă spre următoare mari preocupări de pe agenda politică: alegerile europarlamentare din luna mai, urmate de cele prezidențiale din România, de la sfârșitul anului. Și, privind în oglinda istoriei, încercăm să descifrăm înțelesuri care, la prima vedere, par a fi greu de deslușit. Amintim de marile personalități ce s-au aflat la cârma unor partide pe care le denumim și astăzi, cu mândrie, istorice și la liderii ce i-au animat pe cei ce i-au votat, spre binele țării. Au fost oameni care, cu pregătire și cu o constantă dedicare pentru țara lor, au slujit neabătut interesul național în momente grele, de cumpănă. Ne referim la mari oameni de stat, cum au fost I.G. Duca, Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Ion Mihalache, Alexandru Ionescu, Vasile G. Morțun ș.a., înscriind pagini memorabile în diferite etape ale evoluției țării noastre, intrată pe făgaș normal odată cu Marea Unire din anul 1918. 

Carol Roman


În ziua de azi, încercăm să-i deslușim, cu respect și înțelegere, pe liderii actuali ai multor partide ivite ca peste noapte. Zadarnic am vrut să deosebim ideologii, ori o anume continuitate istorică a unor partide, dar, din păcate, ne-am împotmolit de la primele căutări. Nu prea înțelegem rostul apariției lor, poate doar acela de a servi interese fie personale, fie de grup. Am crezut că vom depista filoane ale unor doctrine politice ale lumii moderne, cum ar fi liberalismul, conservatorismul, chiar socialismul, dar nu am deslușit opțiunile. În schimb, am avut multe surprize, prin apariția unor personaje ce nu au avut contribuții cât de cât reale la dezvoltarea țării, ale căror nume sunt cunoscute, în diferite prilejuri, de întreaga opinie publică. Evident, nu ne propunem să-i comparăm pe acești nou-veniți, cu ifos și pretenții de mari politicieni, cu iluștrii lor înaintași. Nu de alta, dar am jigni istoria…

Aflăm cu stupoare că sunt trimiși să participe la complexul proces legislativ european – și nu numai – foști lideri ai unor partide, ale căror isprăvi cu greu le deosebim, precum și o generație nouă de „pile”, cunoștințe, neamuri, relații, obligații etc., provenind, de data aceasta, nu din partea a două-trei formațiuni, ci a celor multe înflorite pe teritoriul național: PLUS, USR, Pro România, PSDI, PPU etc. Numele acestor partide le-am aflat prezente cu prisosință în mass-media, dar ce anume n-am aflat este ce orientări au și ce propun cu mărinimie pentru propășirea națiunii române. Evident, vor urma înțelegeri mici sau mari între aceste înjghebări partinice conjuncturale, care vor încerca să se agațe de acele formațiuni ce au cât de cât o prioritate la alegători. Cu alte cuvinte, ar fi remorcile cu ajutorul cărora partidele mai vechi, cunoscute, vor încerca să creeze majorități, firește, în afara oricăror ideologii ori programe. Și când ne gândim ce oameni au condus destinele țării în urmă cu zeci de ani, în condiții în care supraviețuirea națională era disputată, România era lovită din toate părțile, și care au luat decizii majore și cruciale. 

Privim oglinda istoriei cu inima strânsă în fața celor ce se petrec sub ochii noștri și cum o opțiune proeuropeană fundamentală pentru destinul României este jucată la morișca întâmplării, a lipsei de profesionalism și mai cu seamă de responsabilitate. 

Ar putea, oare, compara oricine pe lideri naționali cum au fost Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Nicolae Titulescu ș.a., care contribuit activ la înfăptuirea unor acte naționale de importanță majoră pentru destinele țării, cu „piticii” politici guralivi și în căutare de parteneri ocazionali pentru supraviețuire?…

Cele notate în aceste rânduri încearcă să rezume opiniile exprimate de o mulțime dintre cititorii revistei noastre, care, exact ca în epoca lui Caragiale, se întreabă în mod cinstit și deschis: Noi cu cine votăm?

Carol Roman

Doctrine? Ce doctrine?

Reporter: editura April - 18 - 2014 Comments Off on Doctrine? Ce doctrine?

Editorial

carol romanDe câtva timp, a început să se vorbească, din nou, despre apartenenţa partidelor la diferite doctrine politice. Şi anume din momentul în care s-a rupt USL, formată dintre PSD şi PNL, care au condus destinele ţării câţiva ani bunişori. Când s-a oficiat căsătoria, nimeni n-a mai catadicsit să amintească faptul că cele două formaţiuni politice se împreunau printr-o legătură „împotriva naturii”, deoarece primii erau social-democraţi, iar ceilalţi se băteau cu pumnul în piept că-s de dreapta, din moşi strămoşi. Şi iată că după divorţ, liberalii se prezintă a fi cei mai autentici reprezentanţi ai dreptei, în pofida altor partide, care şi ele îşi afirmă apartenenţa la amintita ideologie. Adevărul este că, mai de multişor, unele partide au uitat cine sunt şi de unde provin.

O privire, chiar şi sumară, ne apropie de mari descoperiri ideologice. Să o luăm cu primul partid, Partidul Democrat Liberal, care multă vreme s-a aflat la putere. După ce a îndepărtat trandafirul „socialist” din siglă, se pronunţa pentru liberalismul clasic, creştin-democraţia şi uneori, poate social-creştinism. Îţi trebuie multă răbdare pentru a putea răzbi în acest miş-maş de prezumţii politice. În nici un caz nu trebuie uitat că PD-ul din 2005 a ieşit din Partidul Socialist European şi Internaţionala Socialistă, deci din stânga eşichierului politic şi a aterizat pe centru dreapta, dar parcă mai mult pe dreapta.

Nu demult s-a înscris pe dreapta eşicherului politic Partidul Mişcarea Populară, partid parlamentar, lansat de Fundaţia Mişcarea Populară, creat la iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu, după ce susţinătorii săi au părăsit PDL. Acest partid porneşte de la premisa că singura posibilitate de realizare a unei formaţiuni unice de dreapta cu pondere mare în Parlament trebuie să pornească de la unificarea tuturor grupărilor politice, destul de efemere, ce se declară a fi de dreapta şi care, prin ambiţii personale ale unor lideri, nu contribuie la realizarea acestui deziderat fundamental, necesar societăţii româneşti.

Aflat la putere, Partidul Social Democrat încearcă să se descurce – în condiţiile urmărilor crizei economice, ce se mai fac încă simţite în ţară – printr-o multitudine de măsuri luate în urma unui consesns cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană, ce aminteşte mult de politici ale guvernării anterioare… de dreapta. Reafirmarea categorică de apartenţă la Internaţionala Socialistă induce ideea că prin politica sa se doreşte a se apropia mai mult de păturile defavorizate şi nevoiaşe. Din păcate, măsurile luate, evident cu bune intenţii, sunt doar parţiale şi par a nu ţine seama de perceptele fundamentale ale social-democraţilor. Dat fiind cine sunt unii lideri de la centru şi mai cu seamă cei din judeţe, acest deziderat ar putea fi satisfăcut mai greu.

Partidul Conservator, după un şir întreg de denumiri şi ideologii, ba la stânga, ba la dreapta, pare a se fi aliniat social-democraţilor, mai cu seama prin pronunţie. Cât priveşte PNŢCD, acesta afirmă că se mişcă în zona creştin-democraţiei, având o veche afiliere la PPE, dar fără energie, fără o structură consolidată, fără alegători şi, mai cu seamă, fără prea multe perspective. Oricâte intervenţii din exterior au venit pentru a-i reda vigoarea, frâna interioară a predominat.

Vom aminti şi de UDMR, a cărei ideologie o constituie ideea fixă că, pas cu pas, va izbuti să instituie pe teritoriul românesc un ţinut secuiesc autonom, îndreptat cu faţa spre Ungaria, ca s-o spunem pe şleau. Din nou aflată la putere, pare a fi implicată, totuşi poate ceva mai discret, în menţinerea unui climat iredentist, după ce în urmă cu ani a aplaudat la Adunarea la care preşedintele Ungariei era întâmpinat pe pământ românesc cu drapele ale Uniunii Europene şi ale Ungariei, lipsă la apel fiind cel românesc, şi s-au apucat să ponegrească statul român proferând anateme înverşunate pe care nu ar avea rost să le reproducem şi noi. Concluzia noastră este aceea că doar printr-o atitudine fermă, consecventă, de definire în permanenţă a drepturilor pe care le are poporul român asupra teritoriului său naţional se pot construi şi dezvolta fructuos relaţiile dintre cele două ţări, membre ale Uniunii Europene şi ale NATO. În acest context, se impune renunţarea la solicitarea de enclave în care şcolile pregătesc cadre doar pentru Ungaria şi nu în primul rând pentru ţara care le asigură această pregătire, bunăoară pentru Giurgiu şi Călăraşi, pentru Suceava şi Dorohoi şi, evident, pentru nevoile locale, deoarece cu toţii suntem cetăţeni români… Doar astfel se poate asigura o dezvoltare cinstită şi productivă, bazată pe sentimente de colaborare şi încredere. Aceasta ar fi o dreaptă judecată.

Alegătorul pus în faţa acestui evantai de oferte ideologice se va decide mai greu. Pentru că la noi, în practică, dreapta este puternic implantată în stânga, iar stânga, la fel, în dreapta. Cine poate alege după doctrine, cinste lui!

Carol Roman