NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Căsătoriile mixte şi diversitatea europeană

Reporter: editura August - 9 - 2013 Comments Off on Căsătoriile mixte şi diversitatea europeană

Căsătoriile mixte au fost dintotdeauna considerate un important indicator al integrării imigranţilor, ca şi un potenţial factor de schimbări socio-culturale. Acest tip de uniuni era estimat în Europa, la nivelul anului 2010, la circa 13% din totalul căsătoriilor, variind între un cuplu mixt din cinci în Elveţia şi puţin peste zero în România.

1Există mai mulţi factori care pot duce la evoluţia (sau dimpotrivă, involuţia) căsătoriilor mixte. Ei sunt de regulă economici, cu toate efectele – prosperitate într-o parte sau alta a continentului, existenţa unei comunităţi puternice ori slabe de conaţionali într-o anumită ţară, interesul de a obţine rezidenţă în occident etc. Un aspect este, însă, cert: căsătoriile de acest fel au devenit tot mai libere şi mai acceptate pe măsura trecerii timpului. Cel puţin la nivelul legislaţiilor din ţările europene…

Datele oficiale din Franţa arată că 34% din femei se află în căsătorii mixte. La această situaţie s-a ajuns deopotrivă în timpul celor două războaie mondiale (când bărbaţii francezi, plecaţi la război, au lăsat locul soldaţilor nord-africani dislocaţi în Franţa) şi ulterior, datorită migraţiei (în special spaniolii şi italienii s-au căsătorit în Hexagon). S-a observat că, din cele aproximativ 15 procente de căsătorii mixte, majoritatea sunt între femei franceze şi cetăţeni nord-africani, care sunt preferaţi altor europeni într-o proporţie semnificativă. Şi Germania este un „paradis” al căsătoriilor mixte. Femeile germane se căsătoresc frecvent cu cetăţeni turci, urmaţi de europeni şi americani. Pe de altă parte, bărbaţii germani preferă femeile din Polonia şi Rusia pentru a-şi întemeia familii mixte. În Spania, obiceiul „cuplurilor internaţionale” vine încă din Evul Mediu timpuriu – în secolul al VIII-lea, cununiile între musulmani şi femeile de origine germanică, iberică sau romană care locuiau în „Iberia” erau un lucru obişnuit. Astăzi, spaniolii aflaţi în căsătorii mixte au soţi şi soţii care provin preponderent din statele latino-americane, cu menţiunea că se înregistrează relativ puţine uniuni între iberici şi alţi vest-europeni. La rândul său, Belgia, un mozaic de naţionalităţi, prezintă o rată a căsătoriilor mixte peste media UE, observându-se şi aici o preferinţă a belgienilor care încheie astfel de căsătorii pentru partenerii din ţările Africii de nord (Maroc, Algeria, Tunisia). Luxemburg se înscrie în aceleaşi coordonate ale diversităţii, cu singura deosebire că aici căsătoriile mixte sunt cu precădere între luxemburghezi şi alţi vest-europeni. Acest din urmă aspect este valabil şi pentru Danemarca – cetăţenii acestei ţări, atunci când se căsătoresc cu persoane de altă naţionalitate, aleg europeni (femeile bărbaţi occidentali, iar danezii partenere de cuplu est-europene). La fel stau lucrurile în Olanda şi Austria, state cu o rată a căsătoriilor mixte peste media UE, în care locuitorii se îndreaptă către parteneri din alte ţări europene, în special vecine (austriecii se căsătoresc cu femei din Balcanii de vest, olandezii cu persoane din Germania sau Belgia ş.a.m.d.).

Accente tradiţionaliste

3În Europa sud-estică, datele se schimbă semnificativ faţă de vest: conservatorismul din această parte a continentului se reflectă şi în rata scăzută a căsătoriilor mixte. În Bulgaria, de pildă, deşi procentul căsătoriilor mixte a crescut în ultimii ani, rămâne sub medie, acestea înregistrându-se în majoritatea cazurilor între cetăţeni bulgari şi alţi europeni (mai ales din vest). Cehii se căsătoresc cu conaţionalii lor în proporţie de peste 90%. Atunci când o fac cu cetăţeni străini, aceştia sunt de regulă tot europeni şi tot occidentali. În Ungaria, aceeaşi situaţie – marea majoritate a cetăţenilor acestei ţări se căsătoresc cu compatrioţi, dar, spre deosebire de cehi, atunci când maghiarii intră în căsătorii mixte, partenerii lor provin din state din vecinătatea geografică (Serbia, Croaţia, Slovacia). La rândul ei, România se află în aceleaşi tipare: circa 95% dintre căsătorii se înregistrează între români, iar atunci când acestea sunt mixte, soţii şi soţiile provin în marea majoritate din alte state europene.

4Există şi ţări care pot intra în categoria excepţiilor. Unele au o rată relativ mare a căsătoriilor mixte chiar dacă prezenţa cetăţenilor străini pe teritoriul lor este redusă (Finlanda, Suedia, Slovacia), partenerii de cuplu fiind de regulă alţi europeni. La fel de conservatoare ca statele est-europene, deşi este o veche democraţie occidentală, se prezintă Marea Britanie, în care, potrivit datelor oficiale, peste 99% dintre britanicele de rasă albă sunt căsătorite cu conaţionali albi. În rarele cazuri în care au loc, uniunile mixte au loc între englezi şi asiatici. Şi Croaţia este de menţionat aici, prin faptul că, la nivelul anului 2006 de pildă, în cazul căsătoriilor croatelor cu cetăţeni străini, naţionalitatea acestora din urmă nu a fost înregistrată, reiese dintr-un document al Comisiei Europene. Iar datele despre ţările baltice sunt interpretabile, întrucât există un număr de rezidenţi de origine rusă a căror cetăţenie nu este încă precis determinată (în orice caz, datele existente arătând acelaşi procent foarte mare de căsătorii între conaţionali, cele mixte restrângându-se la parteneri europeni şi din Federaţia Rusă).

Potrivit statisticilor ultimilor ani ale Consiliului Europei, în UE există aproximativ 122 de milioane de căsătorii, dintre care 16 milioane sunt considerate cupluri mixte. Nefiind neapărat în număr mare, ele arată totuşi, pe de o parte diversitatea Europei unite, iar pe de altă parte, o dată în plus, diferenţele mari de abordare a tradiţionalismului dintre estul şi vestul continentului.

Se întâmplă şi aşa:

1.Cuplurile internaţionale care posedă bunuri mobile şi imobile sau conturi bancare în mai multe state se confruntă cu multiple probleme atunci când divorţează. Costurile rezultate din deschiderea de acţiuni judiciare paralele în diferite ţări europene sunt estimate la 1,1 miliarde de euro pe an.

2.„În loc să se întoarcă acasă, studenţii străini îşi aranjează căsătorii fictive cu cetăţeni UE pentru a-şi prelungi şederea, oferind de multe ori mii de lire sterline celor care facilitează astfel de mariaje” („Daily Mail”)

3. „Mulţi albanezi din Kosovo divorţează de comun acord cu nevestele lor şi pleacă în vestul Europei în căutarea unor soţii în stare să le asigure statutul de rezident. Odată ce obţin rezidenţă permanentă în Germania sau în alte state ale Uniunii Europene, divorţează de cea de-a doua soţie, se întorc la prima şi îşi aduc familiile în occident” (BalkanInsight”).

Se menţine diversitatea zonei balcanice

Reporter: editura December - 10 - 2012 Comments Off on Se menţine diversitatea zonei balcanice

Astăzi, ca şi ieri, cine zice Balcani zice diversitate, mozaic. Sub raport etnic, cultural, religios, civilizaţional. Dar, peiorativ, înseamnă şi balcanizare.

Nici ca politică, zona Balcanilor nu-şi dezminte marca diversităţii. După prăbuşirea „socialismului real”, în 1989-1990, statele balcanice, aspirând, toate, la libertate, democraţie, stat de drept, economie de piaţă, iar în mod concret la integrare în structurile europene şi euroatlantice, au urmat traiectorii diferite. România şi Bulgaria au intrat în UE, dar sunt văzute de unii, pe fondul crizei, parteneri disconfortanţi (dacă nu chiar de mâna a doua), care oferă argumente celor ce susţin stoparea procesului de extindere a UE.

Statele din regiunea balcanică ce au intrat sau vor intra (ori nu) în UE, dar şi în NATO, sunt, mai nou, înglobate în sintagma „Balcanii de Vest”, care cuprinde statele din spaţiul post-iugoslav şi Albania (dar două din aceste state – Slovenia şi Croaţia – au intrat, sau vor intra în curând, şi în UE, şi în NATO).

Traseul european al Balcanilor. În octombrie 2012, Comisia Europeană a recomandat (pentru a patra oară) deschiderea negocierilor de aderare cu fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, acordarea Albaniei a statutului de ţară candidată la UE, cu condiţia finalizării punerii în aplicare a măsurilor-cheie de reformă şi negocierea unui acord de stabilizare şi de asociere cu Kosovo, în funcţie de progresele înregistrate de acest teritoriu controversat în îndeplinirea unor priorităţi pe termen scurt. Comisia a confirmat că, în ce priveşte pregătirile pentru aderare, Croaţia este pe drumul cel bun.

Recomandările din raportul CE pe 2012 privind Albania, Kosovo şi fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, aderarea iminentă a Croaţiei, demararea recentă a negocierilor de aderare cu Muntenegru şi acordarea statutului de ţară candidată Serbiei – „pe baza unor indicaţii clare privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru deschiderea negocierilor de aderare” sunt evoluţii pozitive în Balcanii de Vest. Pentru progrese în continuare, Comisia propune să se pună mai mult accent pe consolidarea guvernanţei democratice, consolidarea libertăţii de exprimare şi a independenţei mass-media, consolidarea stabilităţii economice şi financiare.

Revenind, vom aminti că statul Croaţia a depus cererea de aderare în 2003 şi a semnat Tratatul de aderare în decembrie 2011. Raportul de monitorizare din 2012 apreciază că Croaţia este în curs de finalizare a alinierii la legislaţia UE. Urmează un raport de monitorizare final privind pregătirile Croaţiei, în primăvara lui 2013. Croaţia ar urma să devină stat membru la 1 iulie 2013. Muntenegru a depus cererea de aderare în 2008. Negocierile de aderare au fost deschise în iunie 2012. Etapa tehnică, de analiză a nivelului de aliniere a Muntenegrului la legislaţia UE, este în curs de desfăşurare.

Cât priveşte fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, a depus cererea de aderare în 2004. Această ţară continuă să îndeplinească într-o măsură suficientă criteriile politice. Comisia a recomandat deja, în 2009, în 2010 şi în 2011 deschiderea negocierilor, dar Consiliul nu a adoptat încă o decizie în acest sens. Rămâne încă deschisă la problema denumirii ţării, care generează divergenţe cu Grecia.

Se cunoaşte că Serbia a depus cererea de aderare în 2009 şi a obţinut statutul de ţară candidată în martie 2012. Comisia apreciază ca Serbia continuă să realizeze progrese în îndeplinirea criteriilor politice, fiind obligată să facă o alegere dramatică pentru a adera la UE, şi anume să renunţe la Kosovo. UE a adăugat, însă, că Serbia va trebui să respecte integritatea teritorială a Kosovo, condiţie respinsă de Serbia. Premierul sârb Ivica Daciç a declarat că noile condiţii pun în pericol dialogul dintre Belgrad şi Priştina.

Şi Albania a depus cererea de aderare în 2009. Dialogul constructiv între guvern şi opoziţie a permis progrese satisfăcătoare în ce priveşte reforme profunde. Ca urmare, Comisia a recomandat să i se acorde statutul de ţară candidată, cu condiţia ca măsurile-cheie în domenii precum reforma sistemului judiciar şi a administraţiei publice să fie puse în practică, iar regulamentul de procedură al Parlamentului să fie revizuit. Pentru recomandarea de deschidere a negocierilor de aderare, Albania va trebui în special să pună în aplicare în mod susţinut reforma şi să finalizeze reformele-cheie restante. Alegerile parlamentare din 2013 vor fi un test esenţial în acest sens.

Despre Bosnia-Herţegovina, ţară potenţial candidată, „are o perspectivă europeană”. După alegerile din 2010, ţara a format un guvern naţional. Lansarea dialogului la nivel înalt cu Bosnia-Herţegovina a fost un element pozitiv, dar, până în prezent, rezultatele rămân sub aşteptări.

Şi Kosovo, ţară potenţial candidată, are o perspectivă europeană, „la fel ca restul ţărilor din Balcanii de Vest”, cum susţine CE. În analiza de astăzi privind Kosovo se evaluează pozitiv fezabilitatea încheierii unui acord de stabilizare şi de asociere, dacă statele membre ale UE continuă să aibă puncte de vedere diferite cu privire la statutul Kosovo.

Evoluţia Turciei spre UE este încă dificilă. În urma negocierilor începute în octombrie 2005, 13 capitole sunt deschise, din care unul este închis provizoriu. Comisia a lansat, în mai 2012, o Agendă pozitivă, care să revigoreze procesul de aderare. Însă, la Bruxelles „există motive mari de preocupare referitor la faptul că Turcia nu înregistrează progrese substanţiale în ce priveşte îndeplinirea criteriilor politice, iar situaţia internă cu privire la drepturile fundamentale rămâne un motiv serios de îngrijorare” – consemnează un document al CE.

NATO, omniprezent în regiune. Acum, în anul 2012, se poate afirma că Alianţa Nord-Atlantică se implică activ, de aproape două decenii, în securitatea Balcanilor, îndeosebi pe fondul dezmembrării Iugoslaviei, cu toate consecinţele sale. NATO a acţionat prin eforturi diplomatice şi misiuni de pace şi mediere sau umanitare, dar, la necesitate, şi prin acţiuni militare. În acelaşi timp, NATO ambiţionează ca toate statele din regiune să adere la Alianţă, după Grecia şi Turcia – înainte de 1989-1990, România şi Bulgaria – după acest moment. Slovenia, în 2004, Albania şi Croaţia, în 2009, au aderat şi ele la NATO, iar fosta Republică a Macedoniei a fost invitată la negocieri de aderare. Muntenegru are parteneriat cu NATO din 2009, Bosnia-Herţegovina a fost invitată în 2010. Numai Serbia nu aspiră încă să adere la Alianţă, deşi face paşi spre structurile şi valorile occidentale; amintirea bombardamentelor de Paşti asupra Belgradului încă „lucrează”.

Cine face jocurile în zonă? Care dintre marile puteri este azi stăpânul jocurilor în Balcani? – se întreba, în vară, publicaţia „Le Courrier des Balkans”. După 1990, leadershipul european şi euro-atlantic s-a extins şi consolidat în zonă. Mai prezente au devenit şi Statele Unite, prin două mari atu-uri: poziţia preeminentă în NATO şi prestigiul de primă putere militară şi ecoonmică a lumii. În ce măsură şi pe ce poziţie figurează statele din zonă pe agenda priorităţilor de la Washington, rămâne o problemă. Rusia şi Turcia, puteri „tradiţionale” în acest perimetru, şi-au diminuat din influenţa lor istorică de-a dreptul covârşitoare, dar noul lor activism e tot mai preocupant pentru Occident. Cea mai nouă şi mai spectaculoasă apariţie în zonă o are China, mai întâi prin micul comerţ (dar de mare amploare), şi, mai nou, prin vaste proiecte de infrastructură, în special în domeniul energetic. Beijingul mizează în primul rând pe aliatul său sârb, dar a găsit o nouă poartă spre Europa, prin Grecia.

Într-o lume în continuă căutare, în care nimeni pare să nu-şi mai găsească locul şi direcţia, zona Balcanilor nu mai este între cele mai explozive şi imprevizibile.

Corneliu Vlad