NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Dilemele Armatei Europene

Reporter: editura April - 15 - 2015 Comments Off on Dilemele Armatei Europene

Ideea unei forţe armate comune a blocului comunitar suscită din nou o vie polemică, statele membre fiind şi de această dată într-un pronunţat dezacord.

1Crearea Armatei Europene a redevenit o temă prioritară odată cu recenta declaraţie a preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, care consideră că „o armată comună a tuturor europenilor îi va da de înţeles Rusiei că vorbim foarte serios atunci când este vorba de a apăra valorile UE. Mai mult, ne va ajuta să punem la punct o politică externă şi de securitate comună”. Această poziţie este susţinută de o serie de politicieni care afirmă că a venit momentul pentru o armată europeană, pentru o forţă comună care să permită o susţinere a unei poziţii puternice de jucător internaţional a UE. Inedit în acest tablou este faptul că susţinerea vine şi din partea unor politicieni germani, care văd în crearea unei viitoare armate europene un rol sporit pentru ţara lor. Chiar ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, spune că este sigură că dacă nu copiii ei, atunci cel puţin nepoţii ei „vor cunoaşte Statele Unite ale Europei cu propria armată.

European Defence Union va urma modelul uniunii energetice sau a celei monetare. Cadrul acestei politici comune de apărare a UE ar urma să fie un proces integrativ gradual. Cei care aprobă ideea argumentează cu faptul că politica europeană de Securitate Comună şi Apărare este „veriga cea mai slabă a proiectului de integrare europeană”, după cum arată o analiză a „Centre for European Policy Studies”. Mai multe motive contribuie la această situaţie: diferenţele între percepţiile statelor privind ameninţări, culturile strategice diferite, divergenţele privind intenţiile şi opţiunile, lipsa de solidaritate şi încredere. Ca urmare, „UE pare incapabilă să aibă misiuni altele decât unele cu obiective limitate, de mărimi şi pe durate de timp limitate. UE a dezamăgit în misiuni pe timp îndelungat, în teatre de luptă cu riscuri crescute şi în unele cazuri a fost chiar absentă: Libia şi Mali”, concluzionează experţii.

Susţinătorii aruncă în joc şi cifre relevante: cum PIB-ul UE este de aproximativ 16 mii de miliarde de dolari, dezideratul NATO ca pentru apărare să fie alocat un minimum de 2% ar oferi unei armate europene o sumă de peste 320 miliarde de dolari pe an. Cu aceşti bani se poate crea şi menţine o forţă militară destul de apropiată de ce au SUA, care ar dezvolta o industrie militară de mare anvergură şi înaltă tehnologie, care, la rândul ei, pe model american, ar trage după sine întreaga economie. Pe de altă parte, o armată federală a UE ar putea să devină un magnet pentru neutra Suedie, pentru Finlanda sau ar putea să atragă în Uniune Norvegia.

Proiectul Comunităţii de Apărare are însă şi opozanţi. Se poate observa cu ochiul liber că faliile şi neîncrederea persistă între statele membre (politicile naţionale de apărare sunt printre puţinele care au rămas neintegrate şi nesupuse metodei comunitare). Propunerea de înfiinţare a Armatei Uniunii Europene deranjează Marea Britanie, care în mod tradiţional preferă, atunci când e vorba de dosare de securitate, parteneriatul strategic cu Statele Unite în cadrul NATO oricărei forme de cedare de responsabilităţi naţionale către Comisia Europeană. De fapt, de la Londra au şi venit primele critici explicite la adresa ideilor lui Juncker. „Poziţia noastră este foarte clară şi susţinem că apărarea este o problemă naţională şi nu responsabilitatea UE. Nu există nici o perspectivă ca această poziţie să se schimbe sau ca o Armată Europeană să fie creată”, sintetizează un purtător de cuvânt al Guvernului britanic. La rândul lor, oficiali de rang înalt din cadrul NATO au avertizat că în cazul creării unei forţe armate comunitare există riscul apariţiei unei dublări organizaţionale, care „nu este o modalitate eficientă de a ne asigura că avem o Apărare puternică”, după cum avertizează Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Şi cum s-ar putea imagina – cel puţin în datele geopolitice actuale – o „oaste” din care ar lipsi principalele două puteri militare occidentale, Statele Unite şi Marea Britanie?

Care va fi „opţiunea câştigătoare” – Germania, care crede în apariţia unei armate proprii a Uniunii Europene sau Marea Britanie, care-şi „joacă toate cărţile” pe Organizaţia Nord-Atlantică şi SUA? Timpul şi evoluţia blocului comunitar vor decide.

Un joc complicat, cu multe mize…

Reporter: editura May - 3 - 2011 Comments Off on Un joc complicat, cu multe mize…

corespondenţă specială-

Am avut de curând ocazia de a revedea Republica Moldova, în cadrul unei delegaţii multiple de reprezentanţi ai unor firme private, naţionale şi multinaţionale, posesoare de know-how şi chiar de consistente fonduri nerambursabile din partea Băncii Mondiale sau a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, toate destinate unor proiecte de modernizare a economiei şi administraţiei fraţilor noştri din stânga Prutului.

Aţi venit într-un moment favorabil”, ne-a întâmpinat prietenos încă de la sosire una dintre mai vechile noastre cunoştinţe basarabene. O bucurie nedisimulată de a primi oaspeţi din România şi din alte ţări europene am întâlnit pretutindeni unde s-au purtat discuţii, de la Agenţia „Apele Moldovei” sau Agenţia pentru cadastru, până la Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Justiţiei, Guvern sau Parlament. Uneori, interlocutorii noştri, cum a fost cazul profesorului Anatolie Zolotcov, viceministru al construcţiilor şi dezvoltării regionale, au ţinut să sublinieze cu discreţie sprijinul preţios primit din partea României pentru refacerea locuinţelor cetăţenilor moldoveni care au avut de suferit în urma inundaţiilor din vara anului 2010.

Aşadar, o atmosferă propice discuţiilor pentru identificarea de proiecte comune, pentru stabilirea unor colaborări instituţionale care să dea substanţă dialogului şi colaborării pe termen lung. Desigur, nu toate lucrurile au culoarea roz în Basarabia. Unele aspecte care creează nemulţumiri ni le-au semnalat partenerii de discuţii, altele le-am putut vedea la televizor sau citi în presa scrisă: măriri intempestive de preţuri operate de mari companii la servicii, telefonie şi alimente, întârzierea unor proiecte şi, pe deasupra tuturor, dispute politice aproape neîntrerupte privind alegerea preşedintelui şi stabilirea configuraţiei finale a structurilor de putere. Prelungirea acestor dezbateri consumă multă energie şi induc o anumită stare de indecizie la nivelul instituţiilor şi chiar de nesiguranţă în rândul populaţiei. Mai ales cetăţenii obişnuiţi sau micii întreprinzători resimt din plin efectele crizei, dar şi ale lipsei unei perspective politice clare. Am cunoscut un om de afaceri în domeniul construcţiilor şi al îmbunătăţirilor funciare care a reuşit cu greu să păstreze o parte din vechile utilaje din perioada sovietică (compresoare, escavatoare etc.). A intervenit cu succes la inundaţiile din vara anului trecut. Utilajele sunt însă învechite, îşi doreşte altele noi, mai performante, bazate pe tehnologii de vârf din Occident. Dar acestea sunt foarte scumpe, iar creditele greu de returnat dacă ţinem seama de posibilităţile unui cetăţean cu venituri medii în Republica Moldova. Este preocupat de lipsa resurselor financiare, dar şi de atitudinea prea puţin înţelegătoare, după opinia sa, din partea organismelor internaţionale faţă de nevoile de finanţare ale moldovenilor. În plus, îl nelinişteşte prelungirea incertitudinilor în privinţa situaţiei politice din ţară. Îmi spune cu amărăciune în glas: „Am votat pentru democraţie cu amândouă mâinile. Înţelegem mersul evenimentelor, al lumii. Ştim direcţia. Dar nu este suficient. Am impresia că adeseori interesele noastre sunt ignorate, că nu suntem luaţi în seamă aşa cum ne-am aşteptat. Suntem în bătaia vântului. Ca o fereastră întredeschisă… Persistă multe incertitudini. Nu ştim ce va fi mâine”.

Mai târziu, după alte întâlniri şi discuţii, aveam să mă conving că o fereastră întredeschisă poate fi o promisiune, o încercare de a respira aerul curat al unei noi evoluţii. Dar la fel de bine, o fereastră întredeschisă poate fi izbită şi închisă la loc, în cazul unor turbulenţe externe care depăşesc rezultanta forţelor din interior. Un joc complicat, cu multe mize, în pofida dimensiunilor tânărului stat moldovean. Regimul separatist din regiunea transnistreană continuă să provoace numeroase probleme puterii centrale de la Chişinău. Ruptura dintre cele două maluri ale Nistrului pare că a încremenit de câţiva ani încoace. „Un conflict îngheţat, asta este”, îmi spune un bun cunoscător al problemei. De câtva timp, şi Autonomia Găgăuză (Găgăuz Yeri) pare că discută şi se coordonează mai mult cu administraţia de la Tiraspol decât cu guvernul Moldovei. Pe deasupra tuturor, prin diverse canale, vocea Moscovei încurajează pretenţiile autonomiste sau separatiste şi continuă să facă promisiuni despre o posibilă stabilitate, însă numai în anumite condiţii… În sfârşit, discuţiile şi disputele pe teme istorice nu au încetat niciun moment. Guvernarea democrată a declasificat în 2010 un mare număr de documente din arhivele secrete ale totalitarismului bolşevic, care aduc la lumină noi dezvăluiri despre crimele în proporţii de masă comise împotriva basarabenilor sub ocupaţia sovietică. Pe de altă parte, o serie de istorici şi politicieni afiliaţi Partidului Comuniştilor continuă să descrie evenimentele trecute şi mai recente ca şi cum Stalin sau PCUS s-ar afla încă în scaunele decizionale de la Moscova. O carte tipărită recent – Problema basarabeană în istoriografie. 1917-1947 –, semnată de Sergiu Nazaria (istoric) şi Victor Stepaniuc (unul dintre ideologii PCRM) şi având printre numeroşii sponsori şi Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău, continuă să sperie populaţia paşnică a Moldovei cu „renaşterea pretenţiilor revanşarde ale şoviniştilor români”, care desigur pot fi înfăptuite „doar printr-o vărsare de sânge”. Aceşti adepţi întârziaţi ai teoriei moldoveniste, inspiraţi şi incitaţi de centre mai puternice din afară, nu ezită să formuleze însă revendicări iredentiste, susţinând că „partea română a Moldovei” reprezintă „pământuri istorice moldoveneşti” şi, de aceea, „cu fraţii noştri moldoveni noi în orice moment suntem gata să ne reunim într-un stat unic moldovenesc” (Problema basarabeană în istoriografie. 1917-1947, p. 360-361).

Când ne-am încheiat vizita la fraţi, aceştia se pregăteau să-l primească pe vicepreşedintele american Joe Biden, de prezenţa căruia la Chişinău îşi legau numeroase speranţe. Despre această vizită, ca şi despre implicările SUA, Uniunii Europene, Federaţiei Ruse şi României faţă de cursul democratic al Republicii Moldova, într-un număr viitor al revistei.

 

Ioan C. Popa