NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Un savant român în audiență la președintele Roosevelt

Reporter: editura August - 22 - 2017 Comments Off on Un savant român în audiență la președintele Roosevelt

În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, România a participat la două expoziții economice internaționale de răsunet. Mai întâi la Paris (1937), iar apoi la New-York (1939). Ultima dintre ele, având ca deviză „The world of tomorrow” („Lumea de mâine”), prelungită și în 1940, a marcat împlinirea a 150 de ani de la alegerea lui George Washington ca primul președinte al Statelor Unite ale Americii (1789). Comisar general al României pentru pavilioanele expoziționale de la Paris și New-York a fost renumitul savant Dimitrie Gusti, bine cunoscut încă de atunci în lumea științifică internațională ca fondator al Școlii sociologice de la București. Însărcinat cu puteri depline de către Regele Carol al II-lea pentru conceperea și organizarea participării țării noastre la cele două expoziții mondiale, profesorul Gusti și-a pus întreaga capacitate pentru ca exponatele alese să poată oferi „o imagine cât mai fidelă a aportului specific românesc la opera creatoare a umanității”, după cum afirma savantul în discursul rostit la inaugurarea Pavilionului de la Paris. 

Dimitrie Gusti

Atât la Paris, cât și la New-York, exponatele din pavilioanele României au reușit să arate o imagine cât mai completă a tuturor bogățiilor sale, cum scria un ziar al timpului, de la turism și vânătoare, la producția agricolă și industrială, la transporturi și la bogățiile subsolului, în primul rând petrolul și derivatele sale, aurul și salinele. Nu au lipsit, desigur, nici mărturiile cu specific național, de la ansambluri folclorice în costume populare la restaurante cu produse tradiționale ale bucătăriei românești. România a prezentat, așadar, „o sinteză armonioasă a creațiunilor naționale”, după cum menționa Dimitrie Gusti, care mai preciza că participarea la asemenea evenimente de anvergură internațională a însemnat „o mare lecțiune de energie, căci o expoziție mondială nu este o veselă kermesă comercială, ci o competiție pacifică a popoarelor care rivalizează în ingeniozitatea lor pentru a-și arăta valoarea contribuției specifice la progresul umanității”.  

Dimitrie Gusti nu s-a limitat la simpla prezență alături de personalul trimis să gestioneze și să ofere vizitatorilor explicații asupra exponatelor naționale, ci a desfășurat și o intensă activitate științifică și de contacte cu personalități politice și culturale ale vremii, pentru a face „cunoscute țara și poporul român”. La Paris, spre exemplu, printre cunoștințele noi, de care l-a legat apoi o frumoasă și rodnică prietenie, s-a numărat și venerabila doamnă Sarah Delano Roosevelt, mama președintelui SUA, Franklin Delano Roosevelt (1933-1945), care, doi ani mai târziu, în 1939, era președinta comitetului sub al cărui patronaj s-a desfășurat expoziția mondială de la New-York.  

Sara Delano Roosevelt

Expoziția de la New-York a fost inaugurată de președintele Roosevelt la 30 aprilie 1939, care a rostit un discurs despre dorința de pace a SUA și speranța într-un viitor mai bun al oamenilor de pretutindeni. Inaugurarea pavilionlui românesc a fost onorată de primarul orașului New-York, D. Laguardia, care a subliniat „prețuirea de care se bucură România din partea poporului SUA. Poporul american înțelege și apreciază cum se cuvine misiunea României în fața istoriei” (Universul/9 mai 1939). Ziua Națională a României (10 mai) a fost și ea sărbătorită printr-o mare recepție oferită de Edward Flynn, comisarul general al guvernului american, în Pavilionul federal din Curtea Păcii. În seara aceleiași zile, George Enescu a dirijat un concert de muzică românească la Opera Metropolitană din New-York, la care au participat 4 000 de invitați. Despre această grandioasă manifestare, ziarul Times scria a doua zi: „a fost cel mai impresionant și mai însemnat eveniment muzical al anului”. 

La începutul lunii iunie, D. Gusti i-a înmânat doamnei Sarah Delano Roosevelt însemnele Marii Cruci a ordinului Coroana României, conferit de MS Regele Carol al II-lea. Câteva zile mai târziu, savantul român era primit în audiență la Casa Albă. „Mi-a vorbit mama mea despre Dvs.”, au fost cuvintele de întâmpinare ale președintelui american. Iată cum descria Gusti însuși, câțiva ani mai târziu, memorabila sa întâlnire cu președintele Roosevelt: 

Exact la ora fixată sunt introdus în biroul Președintelui. Parcă văd tabloul: o sală ovală de dimensiuni mari, cu 6 uși dintre care trei deschise dau în parc. Pe pereți gravuri de vapoare, peisagii din Huston, ținutul natal al Președintelui (…). Pe birou se află buchete de flori și, ceea ce m-a frapat, un întreg cortegiu de statuete de animale… În fața acestui birou, într-un veston foarte simplu, Președintele. Primirea se face cu cordialitate, simplu, natural.  

Capul frumos, privirea clară și deschisă drept în ochi fără a te fixa sau intimida, un humor sănătos, marea virtute americană ce îți inspiră încredere, o vitalitate impunătoare, iată impresia pe care o ai la prima vedere a Președintelui. O primire fără pompă artificială ori fast teatral, ce impune totuși o impresionantă demnitate. Simți că te afli în fața celui dintâi cetățean al Statelor Unite, în fața unuia din cei mai puternici, admirați și respectați șefi de stat și conducători ai lumii, înzestrat cu o vie energie tinerească și cu o permanentă animație creatoare”.  

Primul subiect abordat în timpul convorbirii s-a referit, firește, la România. Președintele Roosevelt, va scrie Gusti mai târziu, „a arătat o deosebită solicitudine și un real interes pentru România. Era în timpul când se vorbea despre un ultimatum dat de Germania, așa cum obișnuia să-l dea tuturor țărilor pe care le voia cotropite. Mai multă încă, Domnia Sa a adăugat că va vorbi despre situația României și cu M.S. Regele Angliei, care era așteptat să viziteze Expoziția de la New-York”.  

Înaintea primirii sale de către președinte, profesorul Gusi efectuase „o călătorie prin coloniile românești din Cleveland, Detroit și Valea Tennessee, unde este în curs de executare cel mai mare plan american de reformă socială”, după cum relata ziarul Universul din 9 iunie 1939. Președintele Roosevelt era inițiatorul unui foarte curajos și grandios proiect pentru combaterea inundațiilor catastrofale provocate periodic de fluviul Mississipi și de afluentul său Tennessee. Proiectul, cunoscut sub numele „Tennessee Valley Authority” (TVA), se soldase cu rezultate remarcabile pentru dezvoltarea economică și combaterea sărăciei în cele șapte state traversate de fluviile menționate, reprezentând firește un titlu de mândrie pentru șeful Casei Albe. Al doilea subiect de discuții s-a referit tocmai la această vizită și la impresiile savantului român despre proiectul TVA și despre oamenii cunoscuți în regiunea respectivă. Profesorul Gusti a profitat de cursul discuției și i-a înmânat președintelui Roosevelt o lucrare științifică proprie (Considerations on the social service law in Rumania/Considerații asupra legii serviciului social în România), publicată cu câteva zile mai înainte, în limba engleză, la Columbia University Press. 

Întrebându-mă despre conținutul ei”, relatează Gusti, „și după ce a auzit lămuririle mele, cu privire la opera experimentală în România, timp de șase ani, de auto-organizare și auto-ajutorare a satelor, ca și la opera de educare prin școli speciale a țăranilor pentru un nivel de viață mai ridicat, Domnia Sa a făcut reflexiunea: <Atunci este vorba de cea mai înaintaă legislație în această privință>, – și cu zâmbetul său obișnuit, cuceritor, mi-a făcut uluitoarea invitație ca să-i dau un autograf. Mărturisesc că această propunere m-a emoționat în așa măsură încât pot declara că abia am putut scrie omagiul de admirație pentru unul din cei mai geniali oameni de stat al tuturor timpurilor (,,,) Atenția deosebită pe care mi-au acordat-o Președintele Roosevelt și Doamna Sarah Roosevelt formează marele privilegiu al vieții mele”. 

Prezența României la Expoziția mondială din America a fost bine apreciată de organizatori, iar Dimitrie Gusti, comisarul general al pavilionului românesc a primit titlul de cetățean de onoare al orașului New-York. Din păcate, aceste auspicii promițătoare în care se aflau relațiile româno-americane în preajma celui de-al Doilea Război Mondial s-au estompat rapid, România și SUA aflându-se în tabere opuse, în împrejurările cunoscute, în primii ani ai conflagrației mondiale. Tocmai de aceea, Dimitrie Gusti a găsit de cuviință să se exprime public despre primirea sa la Președintele Roosevelt abia în noiembrie 1944, după ce România încheiase armistițiul cu Aliații și se afla în tabăra Națiunilor Unite. Sub titlul „O audiență la președintele Roosevelt”, ziarul de limbă engleză The Bucharest Herald publica în premieră impresiile savantului român pe timpul prezenței sale la Expoziția internațională de la New-York, din 1939-1940, articolul fiind preluat la scurt timp și de publicația în limba română Semnalul, din care am reprodus citatele de mai sus. 

După încheierea războiului, Dimitrie Gusti a sperat într-o reînnoire a prieteniei dintre România și SUA și a încercat să-și aducă o contribuție proprie în acest scop, folosind mai ales relațiile bune stabilite anterior în comunitatea științifică americană. Revista Balcanii și Europa (Nr.117/2011), sub titlul „Din arhivele anilor `46-`47. O importantă inșiativă românească. Ceea ce nu se cunoaște despre renumitul sociolog român, acad. Dimitrie Gusti”, a relatat pe larg despre activitățile desfășurate de savant la New-York, în anii 1945-1946, când a participat la prima sesiune a Adunării Generale a ONU și obținuse acordul reprezentanților SUA și ai altor state vestice pentru înființarea unui Institut Social al Națiunilor, după un concept românesc, sub egida noii organizații mondiale în curs de constituire. În cele din urmă, inițiativa românească nu a mai fost concretizată, iar Dimitrie Gusti, de la excluderea din Academia Română, în 1948, până la decesul său, survenit în 1955, a fost pus sub supravegherea informativă a noilor organe ale Securității Poporului, motivul principal invocat fiind prietenia arătată de savant față de America.  

„Lecția” profesorului Dimitrie Gusti despre modul în care România ar trebui să se pregătească pentru participarea la expozițiile internaționale rămâne nu doar o sursă plină de reflexie, dar este și de profundă actualitate pentru contemporanii noștri.  

 

Ioan C. Popa 

 
 
 

 

Academicienii României

Reporter: editura February - 6 - 2016 Comments Off on Academicienii României

Instituţie supremă de cultură şi de ştiinţă a României, Academia Română, cel mai înalt for al ţării, este o entitate recunoscută pentru rolul pe care l-a avut de-a lungul istoriei naţionale, dovedindu-se, prin competenţă şi luciditate, un îndreptar al vieţii spirituale româneşti. O trecere în revistă a personalităţilor aflate la conducerea acestei instituţii de înalt prestigiu reprezintă un act de rememorare a unor înaintaşi celebri în istoria României. Dintre membrii săi de renume pot fi amintiţi Vasile Alecsandri, Theodor Aman, Grigore Antipa, Ana Aslan, Corneliu Baba, Victor Babeş, Lucian Blaga, Constantin Brâncuşi, Ion C. Brătianu, Liviu Ciulei. Academia Română a avut de asemeni la conducere, de-a lungul timpului, o pleiadă de ilustre personalităţi româneşti din toate domeniile, care şi-au adus o contribuţie remarcabilă la progresul României.

Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri

În 1879, Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română. Ca for de consacrare, pilon important în cercetarea românească şi participant activ la viaţa societăţii, Academia Română a reunit dintotdeauna personalităţi marcante din ţară şi din străinătate, din toate domeniile ştiinţei, artei şi literaturii.

Dat fiind rolul ei major în societatea românească, instituţia a fost condusă de reprezentanţi de frunte ai ştiinţei şi culturii, mulţi dintre ei şi oameni de stat. Ion Heliade-Rădulescu a condus Academia Română în perioada 1867-1870. Se remarcase în societatea românească drept unul dintre cei mai reputaţi scriitori, filologi şi oameni politici. Considerat uni important ctitor al culturii naţionale (a militat pentru unificarea limbii române), a fost membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte. Un reprezentant e seamă al ştiinţelor exacte, economistul şi matematicianul Ion Ghica, a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. A fost din 1874 membru titular al Societăţii Academice Române şi preşedinte al acesteia, apoi, după ce instituţia a fost redenumită Academia Română, a fost preşedinte în mai multe rânduri (1879-1882, 1884-1887, 1890-1893 şi 1894-1895). Din domeniul marilor oameni de stat ai României s-a aflat în fruntea Academiei Române Mihail Kogălniceanu, în perioada 1887-1890, unul dintre cei mai importanţi oameni politici ai vremii sale, cu rol central în evenimente naţionale majore ca Unirea Principatelor şi declararea Independenţei de stat a ţării. Între anii 1907-1910 s-a aflat la cârma celui mai prestigios for academic român reputatul inginer Anghel Saligny,  unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, întemeietor al ingineriei româneşti. A realizat o capodoperă inginerească, sistemul de poduri de la Cernavodă, cea mai grandioasă de acest fel din Europa continentală la ora construirii sale şi încă multă vreme după aceea. Un mandat de trei ani în fruntea Academiei Române (1926-1929) l-a avut un alt nume de referinţă al cercetării româneşti, Emil Racoviţă, numit în fruntea instituţiei graţie importanţei muncii sale de fondator al biospeologiei.

Un reprezentant de frunte al culturii naţionale, filosoful, psihologul şi dramaturgul Constantin Rădulescu-Motru, a condus Academia Română între 1938-1941, aducându-şi o preţioasă contribuţie la evoluţia artei româneşti în ţară şi peste hotare. Din acelaşi areal al culturii a fost ales în perioada 1944-1946 în fruntea Academiei Române Dimitrie Gusti, membru al prestigiosului for încă din 1919, personalitate cu merite publice incontestabile, creator al sociologiei româneşti.

Un mandat îndelungat, de 11 ani, începând din 1948, l-a avut renumitul biolog şi botanist Traian Săvulescu, anterior membru corespondent al instituţiei, fondatorul şcolii naţionale de fitopatologie. Remarcabil este faptul că, în anul 1956, ca un gest reparator faţă de desfiinţarea Academiei de Ştiinţe din România şi integrarea sa în Academia Republicii Populare Române, Traian Săvulescu, în calitate de preşedinte al Academiei, a organizat şedinţa de constituire a Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Un alt matematician de talie internaţională, Miron Nicolescu, s-a aflat în fruntea Academiei Române între 1966-1975, după ce fusese anterior membru titular încă din 1938. Poziţia în fruntea celui mai important for al ţării venea să încununeze o contribuţie majoră la ştiinţele exacte mondiale, recunoscută ca atare prin calitatea de vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale de Matematică.

Cercetarea ştiinţifică românească a fost prezentă la vârful Academiei Române şi prin mandatul lui Theodor Burghele, care a condus instituţia între 1976-1977. Cunoscut medic chirurg şi urolog, a fost şi om de stat, deţinând funcţia de ministru al Sănătăţii. Reputat şef de şcoală chirurgicală şi medic remarcabil, Theodor Burghele a abordat o variată gamă de probleme, atât în cercetare, cât şi în diferitele studii publicate. Din aceeaşi galerie de iluştri reprezentanţi ai ştiinţei româneşti face parte şi Ionel Haiduc, care a condus Academia Română în perioada 2006-2014, ca pe o recunoaştere a meritelor sale de chimist şi profesor. Un moment de certă însemnătate a fost anul 2013, când, în calitatea sa de preşedinte al Academiei Române, a prezentat punctul de vedere al acestui for în legătură cu efectele economice şi de mediu ale proiectului de exploatare minieră prin cianurare a zăcământului aurifer de la Roşia Montană. În prezent, Academia Română este condusă din nou de un reprezentant de seamă al ingineriei româneşti, de data aceasta în domeniul electronicii, Ionel Valentin Vlad, inginer electronist şi fizician, doctor inginer, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei.