NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Republica Moldova sub lupa Uniunii Europene

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Republica Moldova sub lupa Uniunii Europene

 

În toamna anului 2015 s-au împlinit doi ani de la momentul istoric al semnării Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova şi un an de la iniţierea implementării acestui Acord. Un moment potrivit pentru un prim bilanţ al realizărilor obţinute până acum şi de trecere în revistă a neîmplinirilor care marchează parcursul european al tânărului stat moldovean. Acesta a fost şi motivul vizitei oficiale la Chişinău, la începutul ultimei decade a lunii octombrie a.c., a unui important demnitar al UE cu responsabilităţi directe pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Este vorba despre doamna Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru comerţ, binecunoscută ca un prieten declarat al Moldovei de peste Prut. Doamna Malmstrom este oficialul european care, în aprilie 2014, atunci comisar al UE pentru Afaceri Interne, a semnat Acordul cu privire la liberalizarea regimului de vize cu Republica Moldova, documentul care a oferit posibilitatea ca sute de mii de cetăţeni moldoveni să călătorească fără vize în Europa.

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova şi Cecilia Malmstrom, comisar european pentru Comerț

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova şi Cecilia Malmstrom, comisar european pentru Comerț

Vizita comisarului european a survenit într-o perioadă extrem de complicată şi tensionată pentru evoluţiile de la Chişinău, dominată de protestele antiguvernamentale neîntrerupte pe fondul lipsei unor progrese concludente în soluţionarea crizei bancare generate de furtul miliardului de dolari. Instabilitatea politică prelungită şi neînţelegerile din interiorul coaliţiei pro-europene de la Chişinău, care au condus la demiterea cabinetului condus de Valeriu Streleţ, s-au resimţit cu acuitate în coerenţa actului de guvernare şi aprofundarea reformelor, blocând practic finanţarea internaţională a Republicii Moldova. Derapajele survenite în 2015 în derularea procesului de integrare europeană a Moldovei, după ce în ultimii ani aceasta se dovedise partenerul estic cel mai performant în privinţa demarării şi implementării reformelor democratice, au provocat, fireşte, preocupări şi îngrijorare în rândul principalilor săi susţinători occidentali, nu doar în plan politic, ci mai ales în domeniul economico-financiar şi al asistenţei tehnice. Este vorba, în primul rând, despre Uniunea Europeană, FMI şi SUA, care au furnizat până acum cele mai mari fonduri de ajutorare a Republicii Moldova şi care, după cum se ştie, acţionează coordonat, reacţionând împreună în faţa riscurilor care survin pe parcurs.

Cunoaştem situaţia fragilă din Republica Moldova, dar reformele trebuie să continue”, a subliniat în mod repetat comisarul european pentru comerţ, pe timpul prezenţei sale la Chişinău. În prezent, prioritatea numărul unu a guvernului, indiferent de coloratura politică a acestuia, a afirmat doamna Malmstrom, trebuie să fie soluţionarea problemelor din domeniul bancar: „UE insistă ca cei vinovaţi de comiterea fraudelor să fie aduşi în faţa justiţiei şi neapărat pedepsiţi, iar banii furaţi să fie returnaţi cetăţenilor”. Combaterea corupţiei şi respectarea supremaţiei legii, a accentuat comisarul european, „sunt chestiuni imperative”, de care depind semnarea unui nou Memorandum cu FMI şi, desigur, reluarea finanţării de către UE şi alţi parteneri occidentali.

Şcoala nr. 83 „Grigore Vieru֨”, din Chişinău

Şcoala nr. 83 „Grigore Vieru֨”, din Chişinău

Trecând în revistă o serie de rezultate pozitive obţinute de Republica Moldova în decursul primului an care s-a scurs de la începerea implementării Acordului de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană, doamna Malmstrom a menţionat, în primul rând, creşterea considerabilă a exporturilor moldoveneşti pe piaţa comunitară, care au ajuns la 62 la sută din volumul exporturilor Moldovei. Cele mai mari creşteri la exporturile în UE, de circa 29 la sută, le-au înregistrat producătorii de vinuri, care s-au bucurat de un sprijin special din partea autorităţilor europene, pentru depăşirea dificultăţilor determinate de embargoul impus de Rusia la importul produselor agroalimentare şi vini-viticole moldoveneşti. Posibilităţile de export sunt mult mai mari, dar deocamdată insuficient valorificate. De pildă, sortimente importante cu marca made în Moldova, care ar putea avea succes pe piaţa europeană, sunt identificate în domeniul lactatelor şi al produselor animaliere, dar pentru aceasta sunt necesare măsuri suplimentare privind adoptarea unor norme legate de securitatea alimentară. În prezent, însă, s-a ajuns la un cerc vicios, deoarece modernizarea întreprinderilor producătoare şi adaptarea lor la cerinţele pentru export necesită investiţii noi, dar fondurile din afară sunt blocate din cauzaă instabilităţii politice, iar cele interne nu sunt disponibile din pricina colapsului sistemului bancar. Tocmai de aceea este necesară continuarea reformelor în mod susţinut, mai întâi în sectoarele bancar şi energetic, simultan cu întărirea sistemului judecătoresc, pentru a putea impulsiona lupta cu corupţia. „Aceste lucruri trebuie să se întâmple urgent şi la modul practic”, a subliniat comisarul european în discuţiile la toate nivelurile cu partenerii moldoveni, deoarece numai astfel se va putea asigura un climat investiţional credibil şi atractiv.

Desigur, bilanţul succint prilejuit de vizita comisarului european la Chişinău s-a focalizat asupra aspectelor economico-financiare şi a cadrului juridic necesar combaterii corupţiei şi consolidării statului de drept în Republica Moldova. Totodată, discuţiile s-au limitat la perioada de un an ce a urmat intrării în vigoare a Acordului de asociere. O analiză mai largă, de natură să permită desprinderea unor concluzii aprofundate şi avansarea unor ipoteze plauzibile privind viitorul Republicii Moldova ar trebui să ia în considerarea întreaga evoluţie a evenimentelor de după ascensiunea forţelor europene la guvernare, începând cu anul 2007. Nu trebuie uitat că până la momentul respectiv, mai bine de un deceniu şi jumătate după desprinderea de fosta URSS şi proclamarea independenţei (august 1991), balanţa opţiunilor vizând dezvoltarea viitoare a Republicii Moldova era înclinată preponderent spre integrarea eurasiatică. Abia din 2007 orientarea pro-europeană a devenit prevalentă, ceea ce a şi permis formarea unor noi majorităţi parlamentare care au construit pas cu pas drumul spre Europa al tânărului stat moldovean. Un drum presărat cu multe provocări şi obstacole, reprezentate atât de necontenitele rivalităţi politice interne, cât şi de numeroase presiuni şi imixtiuni externe, cu deosebire de ordin economic, despre care revista Balcanii şi Europa” a semnalat periodic. Într-o corespondenţă specială de la Chişinău, purtând titlul „Un joc complicat, cu multe mize…” (Balcanii şi Europa”, nr. 113/2011), comparam situaţia Republicii Moldova cu o fereastră întredeschisă, care poate reprezenta o promisiune în drumul spre Europa, dar şi o stare de incertitudine, deoarece „o fereastră întredeschisă poate fi izbită şi închisă la loc, în cazul unor turbulenţe externe care depăşesc rezultanta forţelor din interior”. Aparent, situaţia actuală a Republicii Moldova nu diferă prea mult de cea evocată cu patru ani în urmă, în condiţiile în care analize efectuate de centre de expertiză specializate avansează şi scenarii deloc optimiste, inclusiv despre o posibilă intrare în faliment a statului moldovean şi un viraj spre Uniunea Eurasiatică.

Şi totuşi… Atunci când evaluăm progresele Republicii Moldova pe calea europeană nu ar trebui să ne limităm doar la dimensiunea economică şi financiară a acestui proces, care a înregistrat cote pozitive certe, dar, desigur, nu pe măsura aşteptărilor imediate ale populaţiei în privinţa nivelului de trai. Cel puţin la fel de importante, dar cu rezonanţă deosebită, ni se par şi realizările pe calea conştientizării şi afirmării identităţii româneşti a populaţiei majoritare a Republicii Moldova. Am aminti aici doar două dintr-un şir de hotărâri memorabile: decretarea zilei de 28 iunie 1940 ca „zi de ocupaţie, nu de eliberare a Basarabiei” (2010) şi revenirea la prevederea Declaraţiei de Independenţă, potrivit căreia „limba oficială în Republica Moldova este limba română”, decizie validată de Curtea Constituţională în decembrie 2013. Asemenea hotărâri, care poartă girul autorităţii Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, au avut rolul de a restabili adevărul istoric şi de a contribui la întărirea concordiei în societatea moldovenească Ele rămân, cu certitudine, cuceriri ale dezvoltării democratice şi ale parcursului european al Moldovei.

În pofida progreselor mai mult sau mai puţin vizibile, lipsa de coeziune a clasei politice în jurul obiectivului major reprezentat de integrarea europeană contină să constituie, însă, un obstacol serios în calea dezvoltării Republicii Moldova. Situaţia politică actuală nu ne ajută să ne concentrăm şi să urmăm obiectivele de integrare europeană, dar fără relaţii strânse cu UE, Republica Moldova nu are perspective”, a subliniat deschis preşedintele Nicolae Timofti în discuţiile purtate cu Cecilia Malmstrom, despre care relatam mai înainte. După cum am putut constata direct în mai multe rânduri, calea integrării europene constituie, într-adevăr, pentru o mare parte a societăţii moldoveneşti, singura alternativă viabilă pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova. La rândul său, Uniunea Europeană rămâne solidară în sprijinirea eforturilor Chişinăului de a asigura dezvoltarea şi stabilitatea Republicii. Comisarul european pentru comerţ a reiterat fără echivoc angajamentul UE de a rămâne „partenerul, susţinătorul şi prietenul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană”. În acest cadru, un rol deosebit este atribuit în continuare României, membră a Uniunii Europene, aflată într-o relaţie specială cu Republica Moldova.

Dr. Ioan C.Popa

 

Mihai Ghimpu – lider dedicat valorilor naţionale

Reporter: editura September - 11 - 2015 Comments Off on Mihai Ghimpu – lider dedicat valorilor naţionale

Aproape fără excepţie, biografiile oficiale îl prezintă pe Mihai Ghimpu drept „unul dintre puţinii oameni politici moldoveni care şi-au asumat public identitatea românească şi a declarat că este unionist”. De la un necunoscut în perioada sovietică, după proclamarea independenţei a parcurs destul de repede treptele afirmării şi recunoaşterii pe scena politică a Republicii Moldova. În 2009, în preajma împlinirii vârstei de 58 de ani, i-au fost încredinţate cele mai înalte demnităţi în conducerea statului: şef al forului legislativ (speaker al Parlamentului) şi preşedinte (interimar) al Republicii.

Cine este, aşadar, acest om cu înfăţişare modestă, hotărât şi curajos în deciziile politice care vizează destinul prezent şi viitor al tânărului stat moldovean?

Mihai Ghimpu

Mihai Ghimpu

Mihai Ghimpu s-a născut la 19 noiembrie 1951, în familia cu cinci copii (trei băieţi şi o fată) a unui învăţător şi colhoznic din satul Coloniţa, localitate cu circa 3.000 de locuitori, situată în apropierea Chişinăului. Unul dintre fraţii mai mari, Gheorghe Ghimpu, datorită activităţii şi convingerilor politice a fost declarat disident antisovietic în anii ’70, din acest motiv fiind trimis, între 1972 şi 1978, într-un lagăr de concentrare în Siberia. Gheorghe Ghimpu a rămas un luptător pentru cauza românească, iar la 27 aprilie 1989 a fost primul moldovean care a dat jos drapelul sovietic şi a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului din Chişinău, astăzi sediul Preşedinţiei Republicii Moldova. Fotografia cu arborarea tricolorului, precum şi lucrarea sa „Conştiinţa naţională a românilor moldoveni” au devenit emblematice pentru lupta şi aspiraţiile de libertate şi unitate ale basarabenilor. Sora sa, Valentina (căsătorită Chirtoacă), este mama lui Dorin Chirtoacă, actualul primar al Chişinăului.

Tânărul Mihai Ghimpu a înclinat iniţial spre medicină şi teatru, dar, după absolvirea liceului şi efectuarea stagiului militar, s-a orientat totuşi spre studii juridice, pe care le-a urmat în cadrul unei secţii cu frecvenţă redusă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Stat a Moldovei (USM). În paralel cu studiile universitare a lucrat ca muncitor la o fabrică de frigidere şi ca depanator de gaze la o uzină din Chişinău. După terminarea studiilor, s-a angajat ca jurist la diverse companii, lucrând concomitent şi ca asesor popular sau, pentru perioade scurte, ca judecător. Foşti colegi din perioada respectivă îl caracterizează ca pe „un om care preţuieşte dreptatea, luând decizii corecte”. Din aceşti ani a început să se implice, potrivit propriei mărturii, în „lupta pentru cauza românească”. Sfârşitul anilor `80 îl găseşte, alături de fratele său Gheorghe Ghimpu, ca militant în cadrul Mişcării de Renaştere Naţională; a luat parte activă la punerea bazelor Frontului Popular din Moldova (PFM), fiind ales membru al Biroului Executiv al acestei prime formaţiuni democratice din perioada de apus a URSS.

Gheorghe Ghimpu arborând Tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului

Gheorghe Ghimpu arborând Tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului

În perioada 1990-1998, Mihai Ghimpu a fost deputat în Parlamentul de la Chişinău, ales mai întâi din partea PFM, apoi, din 1994, pe listele Blocului Ţăranilor şi Intelectualilor. În această perioadă a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei juridice din cadrul legislativului, calitate în care a participat la votarea actului de independenţă a Republicii Moldova. În 1998 a fost ales preşedinte al Partidului Reformei, transformat în Partidul Liberal (PL) la congresul din aprilie 2005, formaţiune pe care o conduce şi în prezent. După o perioadă de activitate ca avocat şi consilier în Consiliul Municipal Chişinău, inclusiv de preşedinte al acestei autorităţi locale (2007-2008), Mihai Ghimpu a revenit în Parlament la alegerile succesive organizate în 2009.

În acest an, PL a participat, alături de Partidul Liberal-Democrat (PLDM) şi de Partidul Democrat (PDM), la formarea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), devenită coaliţie majoritară în forul legislativ. În baza înţelegerilor intervenite între cele trei partide ale AIE, Mihai Ghimpu a fost ales preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Cunoscând opţiunile sale politice, proeuropene şi proromâneşti, Partidul Comuniştilor (PCRM) nu a participat la procedura de vot şi a contestat alegerea lui Mihai Ghimpu în fruntea legislativului, însă Curtea Constituţională a respins contestaţia respectivă, ca fiind lipsită de temei legal.

Pe fondul divergenţelor privind alegerea preşedintelui Republicii, în septembrie 2009 Mihai Ghimpu a preluat, în conformitate cu prevederile constituţionale, şi funcţia de şef interimar al statului. În această calitate, Mihai Ghimpu a susţinut că prevederile Constituţiei ar trebui adaptate la textul Declaraţiei de Independenţă din 27 august 1991, care stipulează că „limba oficială în Republica Moldova este limba română”. Totodată, în baza unei largi consultări a istoricilor şi specialiştilor, a iniţiat o serie de măsuri cu largă rezonanţă în conştiinţa publică, chiar dacă unele dintre acestea au generat şi divergenţe de opinii partizane acute. Între acestea se numără, în primul rând, Decretul prezidenţial de condamnare a ocupaţiei sovietice din 28 iunie 1940 şi de organizare a unei zile de comemorare a victimelor acestei ocupaţii în Basarabia. În pofida controverselor iscate, majoritatea analiştilor politici au apreciat decizia lui Mihai Ghimpu drept „un act de curaj fără precedent pentru un conducător al Republicii Moldova”.

Liniile definitorii ale omului politic Mihai Ghimpu sunt modestia, simplitatea şi corectitudinea, dar şi o anumită intransigenţă, după cum ne-au confirmat mai multe surse jurnalistice din Republica Moldova. Poate că ar trebui, este de părere soţia sa, doamna Dina Ghimpu, „să fie mai puţin exploziv, atât în viaţa particulară, cât şi ca politician”. Prin unele dintre opiniile şi deciziile sale, adeseori radicale şi lipsite de flexibilitatea specifică politicienilor tradiţionali, Mihai Ghimpu este un partener incomod chiar şi pentru colegii săi din coaliţia proeuropeană. Aşa se explică şi părăsirea rândurilor acesteia într-o anumită perioadă, când opţiunile sale, cum ar fi integrarea imediată a Republicii Moldova în NATO, au fost temporizate sau chiar respinse de partenerii săi. Toate confruntările electorale din ultimii ani şi, mai ales, alegerile locale din această vară, soldate cu obţinerea unui al treilea mandat în fruntea Primăriei Chişinău de către liberalul Dorin Chirtoacă au confirmat că PL, sub conducerea lui Mihai Ghimpu, se bucură de o audienţă constantă şi chiar în creştere în rândul populaţiei. Această aderenţă la electorat, cu deosebire în rândul tinerilor şi al intelectualilor, i-a conferit PL rolul unui factor de echilibru pe eşicherul politic din Republica Moldova, capabil să asigure suportul necesar pentru a garanta stabilitatea guvernamentală şi menţinerea statului pe o direcţie proeuropeană.

Dr. Ioan C. Popa

Jocul lui Voronin 

Reporter: editura March - 12 - 2015 Comments Off on Jocul lui Voronin 

Evoluţiile din Republica Moldova par să cunoască în ultimul timp o întorsătură neaşteptată. Într-o primă etapă s-a înregistrat eşecul negocierilor dintre partidele declarate proeuropene (Partidul Liberal Democrat – PLDM, Partidul Democrat – PDM şi Partidul Liberal – PL), care însumau împreună, după alegerile de la finele anului trecut, 55 de mandate din 101 de deputaţi, câţi numără Parlamentul de la Chişinău. A urmat formarea de către PLDM şi PDM a unei Alianţe Politice pentru o Moldovă Europeană, fără participarea liberalilor, apoi anunţarea sprijinului parlamentar al Partidului Comuniştilor (PCRM), conduşi de veteranul Vladimir Voronin, pentru noua alianţă, fapte ce au bulversat din temelii scena politică moldovenească. O serie de analişti şi diverse publicaţii de la Chişinău, dar şi din România, s-au grăbit să catalogheze situaţia creată drept sfârşitul sau chiar încetarea ritmului parcursului european al Republicii Moldova, sau chiar o victorie a Rusiei, prin negocieri postelectorale. Cât adevăr şi câte ficţiuni se ascund în spatele unor asemenea provocări grave?

1._800_406_800_406

Vladimir Voronin, liderul Partidul Comuniştilor

Pentru a stabili cât mai exact rolul ce revine PCRM în actuala ecuaţie de putere de la Chişinău ar trebui mai întâi găsite răspunsuri la câteva întrebări: ce reprezintă astăzi Partidul Comuniştilor în Republica Moldova, care sunt mesajele-cheie adresate de această formaţiune societăţii moldoveneşti, ce pretenţii are Voronin pentru a susţine Alianţa PLDM-PDM şi, în consecinţă, care poate fi preţul unei asemenea colaborări pentru perspectivele europene ale Republicii Moldova?

De la început este necesar de precizat că PCRM a suferit ajustări, cum ar fi o anumită curăţire a rândurilor sale de unele personaje implicate în afaceri dubioase şi, poate mai important, iniţierea unui proces de întinerire a cadrelor, fapt ce i-a atenuat din imaginea de partid exclusiv al pensionarilor şi vârstnicilor nostalgici după vechi privilegii din perioada fostei URSS. În ce priveşte poziţia faţă de Moscova, este de menţionat că, deşi se pronunţă pentru o „relaţie de încredere şi prietenie cu Rusia”, PCRM nu se mai află de mult în graţiile Kremlinului, iar Vladimir Putin nu uită afrontul adus de Voronin în 2003, când i-a anulat vizita la Chişinău şi a refuzat să semneze aşa-numitul „Memorandum Kozak” privind federalizarea Republicii Moldova. Tocmai de aceea, Moscova a încurajat desprinderea unei aripi din PCRM şi formarea unui alt partid, denumit Socialist, sub conducerea unui lider tânăr, Igor Dodon, virulent antieuropean şi cu loialitate totală faţă de Federaţia Rusă, clasat pe primul loc la scrutinul din 30 noiembrie 2014. Spre deosebire de socialişti, Partidul Comunist (reformat) al lui Voronin nu s-a declarat oficial un opozant al orientării Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. Dimpotrivă, după cum ne-au confirmat mai mulţi oficiali şi surse jurnalistice de la Chişinău, în consultările avute atât înainte de alegeri, cât şi după aceea cu reprezentanţii UE, Voronin a dat asigurări că partidul său va susţine vectorul european şi modernizarea Republicii Moldova pe baza politicii europene de bună vecinătate, indiferent dacă va accede la guvernare sau va rămâne în opoziţie. Pe fondul divizării accentuate a societăţii moldoveneşti pe tema orientării generale a Republicii (spre Est sau spre Vest), poziţia pe care s-a plasat Voronin a fost un motiv în plus, potrivit aceloraşi surse, ca PCRM să fie considerat atât de PLDM şi PDM, cât şi de reprezentanţi occidentali, drept un factor de care trebuie „să se ţină seama”. Pentru mulţi politicieni de la Chişinău, intrarea celor două partide democratice în negocieri cu PCRM nu a reprezentat o surpriză şi nici neapărat rezultatul unor manevre ruseşti, ci mai degrabă răspunsul la o serie de provocări interne şi externe care se resimt cu acuitate în climatul politic şi social din Republica Moldova.

2_800_500_800_500

Banerele electorale ale comuniştilor

Pe de altă parte, este limpede că, pentru susţinerea parlamentară faţă de Alianţa Politică pentru o Moldovă Europeană, comuniştii şi-au impus o serie de condiţii, care se răsfrâng deja aupra unora din opţiunile externe până de acum ale Chişinăului. Înainte de toate, PCRM consideră că prevederile Acordului de Asociere cu UE, semnat în 2014, conţine clauze inacceptabile, întrucât ar consacra un veritabil dictat din exterior asupra evoluţiilor din Republica Moldova. Ideea lansată de Partidul Liberal, condus de ex-preşedintele interimar al Republicii, Mihai Ghimpu, privind nominalizarea pentru funcţia de procuror a unei personalităţi din UE, eventual chiar din România, a fost apreciată ca nefericită de majoritatea clasei politice şi de opinia publică din Republica Moldova, refractară la orice tendinţă de amestec din afară ce aminteşte de vechile ingerinţe ale comisarilor sovietici în organizarea societăţii moldoveneşti. Tot nepotrivite stării de spirit predominante în rândul populaţiei moldoveneşti au fost considerate propunerile aceleiaşi formaţiuni liberale privind renunţarea la statutul de neutralitate al Republicii şi aderarea imediată la NATO, alternativă radicală, care nu se bucură în prezent de susţinerea populară necesară. Chiar şi afirmaţiile prounioniste cu România ale liberalilor nu întrunesc astăzi o susţinere consistentă, nici din partea unei bune părţi a populaţiei moldoveneşti, dar nici din partea SUA ori a principalelor state vest-europene, în primul rând Germania, care încă din 1991 se pronunţă necontenit pentru o dezvoltare separată a Republicii Moldova, ca stat independent desprins din fosta URSS.

Primul efect al înţelegerilor cu PCRM l-a reprezentat pasul înapoi făcut de liderii PLDM şi PDM, care au anunţat că adresarea în acest an a cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu mai este de actualitate, fiind prematură. Al doilea efect l-a constituit respingerea primei formule guvernamentale propuse, în frunte cu Iurie Leancă, un proeuropean convins, neagreat însă de comunişti.

moldova_565_800_565_800Liderii celor două partide democrate par să încline mai degrabă spre acceptarea tezelor PCRM care vizează „un dialog eficient atât cu Vestul, cât şi cu Estul”. Dincolo de ambiguităţile pe care le implică asemenea declaraţii, riscuri mari pot fi identificate în alte mesaje-cheie ale lui Voronin, statuate de altfel în programul electoral al comuniştilor. Elementul ideologic de căpătâi al PCRM îl constituie autodefinirea sa ca „partid al statalităţii Republicii Moldova”, care, în fapt, semnifică resuscitarea vechii teorii a moldovenismului, de sorginte sovietică, ce consfinţeşte existenţa unei limbi moldoveneşti şi a unui popor moldovenesc diferite de limba română şi de poporul român. În pofida diverselor reajustări pragmatice, de fond sau de formă, PCRM a rămas cantonat în vechea mitologie sovietică, cu aceleaşi simboluri şi teze ale ideologiei leniniste, în care bornele evoluţiei Republicii Moldova sunt marcate definitiv de Marea Revoluţie din Octombrie 1917 şi de relaţiile multiseculare de prietenie cu poporul rus eliberator. Sub deviza „Doar PCRM! Doar Voronin!”, comuniştii moldoveni se consideră singurii apărători ai dezvoltării independente a Republicii Moldova. Ei nu au ezitat să înscrie în programul care i-a propulsat pe locul al treilea la ultimul scrutin electoral teza conform căreia „poporului moldovenesc i se impune împotriva voinţei sale identitatea românească”. Pentru a fi restabilită „identitatea lingvistică şi naţională moldovenească”, susţin comuniştii, în şcoli trebuie studiată „Istoria Moldovei” şi nu „Istoria Românilor”, iar limba rusă trebuie considerată „limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova”.

În multe privinţe, Vladimir Voronin a fost şi rămâne un politician abil şi imprevizibil. Deocamdată, apelul la sprijinul parlamentar al PCRM pare să răspundă unei nevoi de stabilitate şi echilibru în Republica Moldova. Dacă PCRM va insista însă pentru a impune tezele sale de sorginte sovietică noului executiv minoritar de la Chişinău, stabilitatea pe care o invocă autorii noilor alianţe şi înţelegeri va rămâne doar o ficţiune. Ceea ce nu ar justifica, desigur, aşa cum s-au grăbit să recomande unii analişti excesivi din România, suspendarea de către guvernanţii de la Bucureşti a oricăror contacte şi colaborări cu Chişinăul cât timp comuniştii lui Voronin ar asigura susţinerea parlamentară a Alianţei Politice pentru o Moldovă europeană. O asemenea abordare ar face, de fapt, jocul celor care doresc într-adevăr un nou blocaj în relaţiile moldo-române. Dimpotrivă, considerăm că România trebuie să rămână, aşa cum s-a declarat, de altfel, în mai multe rânduri, un promotor şi susţinător necondiţionat al parcursului spre Europa al Republicii Moldova, neafectat de evoluţii conjuncturale.

Dr. Ioan C. Popa