NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

O dreaptă cumpănire

Reporter: editura November - 2 - 2017 Comments Off on O dreaptă cumpănire
Sunt grele timpurile în care justiţia este târâtă în stradă. Timpurile în care magistraţii, persoane în genere solemne prin înfăţişare şi exerciţiu al funcţiei publice deţinute, sunt chemaţi în agora sub pretextul „dezbaterilor” şi păcăliţi să polemizeze în spaţiu deschis. 

Avramescu Arin Alexandru

 „Legile justiţiei”, parcă aceasta este sintagma, au inflamat iaraşi spiritele, aşa cum au făcut-o în primăvară, „Ordonanţele graţierii”. Înţeleg preocupările generale vis-à-vis de mersul justiţiei, empatizez cu grija cetăţeanului de a fi judecat corect, în instanţe bine organizate, după legi bune şi clare, de magistraţi bine pregătiţi, evaluaţi periodic, sancţionaţi atunci când greşesc, supravegheaţi de CSM, într-un sistem judiciar corect şi suficient finanţat… pentru că despre toate acestea sunt „Legile Justiţiei”. Despre aceste aspecte, unele deosebit de tehnice. Despre modificări la legile 303/2004, 304/2004, 317/2004, privitoare la statutul judecătorilor şi procurorilor, la organizarea judiciară şi la Consiliul Superior al Magistraturii.


Expunerea de motive a iniţiatorului acestor modificări, Ministerul Justiţiei, vorbeşte despre o reformă profundă a legislaţiei care constituie principalul instrument de lucru al sistemului judiciar realizată prin adoptarea celor patru coduri în materie civilă şi penală care au modificat competenţele instanţelor şi parchetelor, au reorganizat căile de atac, au generat tipuri noi de cauze şi proceduri, au determinat ample reorganizări ale secţiilor şi completelor instanţelor. Deşi unele modificări ale legilor justiţiei au fost promovate cu ocazia legilor de punere în aplicare a noilor coduri, totuşi există şi alte aspecte de ordin legislativ în acest domeniu ce se impune a fi supuse analizei şi dezbaterii publice. 

Astfel, „actualul sistem de evaluare a activităţii judecătorilor şi procurorilor şi-a dovedit ineficienţa, nereuşind să evidenţieze diferenţele care trebuie să existe în mod inerent între judecători şi respectiv între procurori. Gradul de ocupare a posturilor din sistem şi media vechimii magistraţilor s-a modificat, iar corpul magistraţilor a ajuns la un moment de maturitate sub aspect profesional, situaţie ce impune o intervenţie legislativă în vederea schimbării condiţiilor de acces şi promovare. 

De asemenea, s-a constatat necesitatea asigurării unui management coerent, eficient şi responsabil de către conducerile instanţelor şi parchetelor, prin intermediul unor instrumente specifice, în vederea îmbunătăţirii performanţelor sistemului judiciar. 

Consiliul Superior al Magistraturii
, în colaborare cu Ministerul Public, cu Institutul Naţional al Magistraturii sau cu Ministerul Justiţiei, are principalele atribuţii în aplicarea dispoziţiilor legale privind organizarea instanţelor şi a parchetelor, astfel încât o parte a propunerilor vizează îmbunătăţirea legislaţiei în acest domeniu.” 

Reacţiile magistraţilor au existat. Din păcate, nu doar în forurile interne. Aceştia reclamă punerea Inspecţiei Judiciare sub controlul Ministerului Justiţiei, deşi garantarea independenţei inspectorilor judiciari este esenţială, înlăturarea promovării meritocratice la instanţe şi parchete prin înlocuirea concursului dificil de promovare cu o procedură extrem de netransparentă şi subiectivă de evaluare, revenirea în magistratură, fără examen, a persoanelor care au ocupat minim 10 ani funcţia de judecător sau procuror, inclusiv în perioada comunistă, crearea unei direcţii specializate în cadrul PICCJ având ca obiect de activitate cercetarea penală a magistraţilor, măsură ce se poate dovedi un instrument de presiune asupra magistraţilor, excluderea preşedintelui României din procedura de numire a procurorilor în principalele funcţii de conducere din parchete

Sunt fireşti, în lumina acestor teme, explicaţii, patimile străzii, patimile politicienilor, patimile presei faţă de „Legile justiţiei”? Vorbesc de patimi, pentru că doar aşa poţi descrie avalanşa de păreri, puncte de vedere, lozinci, clamate, strigăte, vociferate, aruncate în eter pe toate canalele. Este firesc acest interes? Este firesc acest interes faţă de legile care privesc organizarea sistemului judiciar? Câţi dintre cei care se arată îngrijoraţi, marcaţi, deranjaţi sau încântaţi de aceste modificări legislative le-au citit? Câţi dintre cei care le-au citit, le-au înţeles cu adevărat, le-au identificat resorturile intrinseci, au reuşit să colaţioneze prevederile de lege ferenda cu cele de lege lata? Câţi cunosc cu adevărat sistemul judiciar din interior în aşa fel încât să-i înţelegă prefacerile, lacunele, defectele, gripările mecanismelor, părţile bune şi pe cele nocive de-a dreptul?

Nu este însă acesta păcatul cel mai mare… Nu vorbitul în public despre lucruri pe care nu le stăpâneşti, şi nici dezbaterea deschisă, amplă, voioasă sau încrâncenată, oricum dinamică, a tuturor despre toate, nu sunt adevărata nenorocire…

Aşa cum văd eu lucrurile, problema cea mare este că am scos magistraţii în stradă. Nu la televizor, nu în conferinţe, ci în stradă! Nu mă feresc de termen, pentru că îmbracă cel mai bine realitatea. I-am făcut subiect de bârfă şi de cancan. I-am scos noi sau s-au lăsat domniile lor atrase în afara spaţiului solemn în care judecă. Reformarea unor mecanisme de organizare a sistemului judiciar tratată în stradă, a fost nada prin care magistraţii s-au lăsat prinşi într-o dezbatere informală care nu le este specifică. O dezbatere aprigă, pătimaşă, de cele mai multe ori fără legătură cu tărâmul argumentaţiei şi la care participă stângaci, rigizi, fără abilităţi ale comunicării, ca nişte entităţi greoaie scoase din atmosfera naturală şi zvârlite cu cinism într-una care le sufocă. 

Daca „justiţia” în sensul ei de înfăptuire a dreptăţii în temeiul legii şi al bunului simţ, alunecă de ceva vreme în percepţia publică, ultimele luni i-au dat un brânci serios pe topoganul încrederii generale. Nu ştiu cine a greşit mai mult. Dar procesul este continuu şi pare ireversibil.

Avocat Arin Alexandru Avramescu

 
 

O dreaptă cumpănire

Reporter: editura November - 3 - 2014 Comments Off on O dreaptă cumpănire

Europa fierbe, lucru vizibil şi la noi, mai cu seamă în ultimele luni. Vom constata că şi această perioadă a zarvei naţionale electorale a fost plină de trompete şi zaiafeturi bine învelite, adunări şi party-uri, pentru mulţime sau pentru obrazul mai subţire, ca şi clopuri şi mite ciobăneşti purtate cu fudulie patriotică. Toate acestea deoarece nu peste multe zile urmează să ne alegem preşedintele Republicii, prin votul nostru, omul care ar trebui să fie un etalon al democraţiei, al înfăptuirii dorinţei tuturor de a trăi mai bine decât azi şi ieri, într-un climat de bună înţelegere şi de stimulare a ceea ce a mai rămas din vechiul renume al românului darnic, gospodar, meşter la multe, cuviincios şi iubitor de semeni. Ne aplecăm când spre dreapta când spre stânga, căutând alinare şi prosperitate ori de unde or veni, numai… să vină odată.

carol romanDrepţi să fim, această prosperitate o aşteptam mai de multişor, gândind că am aflat-o chiar din momentul afilierii la Uniunea Europeană. În anii care au trecut, am devenit mai puţin visători şi mai realişti, înţelegând că fără muncă, răbdare şi înalte capacităţi vom ajunge doar să tot sperăm, şi tot aşa, până la capătul mileniului.

De aceea, în acest moment al alegerii cetăţeanului numărul unu al ţării, ne-am putea întreba: aceste alegeri privesc doar instituţia prezidenţială sau dau un semnal pentru viitorii candidaţi ce urmează să fie distribuiţi în guvern, în Parlament, în toate punctele nodale ale ţării? Răspunsul este evident. Nu trebuie prea multă doctrină pentru a înţelege aceste rânduri şi pentru a le evalua aşa cum se cuvine.

Marea incertitudine a alegerilor prezidenţiale este aceea că în toiul dezbaterilor, toţi şi-au arătat bicepşii şi muşchii pectorali, dar nu au fost capabili – ca întotdeauna – să arate populaţiei ce anume vor face temeinic pentru curmarea urmărilor crizei, a corupţiei şi a luptei naţionale fratricide. Aşa se face că a apărut câte unul, mare de tot, care să constate cum dispar sistemele de irigaţii, acum, după 25 de ani de la săvârşire. Cu certitudine că glumea, deoarece problema este cunoscută şi ar fi putut fi rezolvată, dacă ne-am fi preocupat, cu ajutor european, încă din urmă cu 10-15 ani!

S-a mai vorbit în campanie, cu un glas subţire de pitpalac, şi despre autostrăzi, deplânse de toţi, dar nerealizate de nimeni. O firmă mai acătării, din străinătate, care încearcă să aducă o fabrică sau un complex industrial la noi, va trebui ca mai întâi să-şi facă drumul pe care să-l calce marile transportatoare, la fel ca în jungla africană. Ce competenţă, ce experienţă europeană, ce maturitate de gândire, ce şarm personal! Toate sunt supuse unor „mari interese” în care sunt amestecate familii, prieteni, cunoştinţe, plătitori, susţinători etc, etc.

Apoi mai este vorba şi de problema credibilităţii, ca ţară, pe care ţinem să o subliniem. Avem voie să uităm ce decizii cruciale privind dezvoltarea ţării noastre, ca şi primirea de fonduri de milioane de euro, la Bruxelles se semnează?! Ce preşedinte trimitem? În mod indiscutabil, este responsabilitatea alegătorilor, prezenţi – să sperăm – in corpore la vot pentru a-l desemna pe cel mai bun, după o chibzuinţă înţeleaptă.

Copiii deveniţi şcolari, pe care i-am sărbătorit nu cu mult înaintea acestor alegeri populate cu 14 candidaţi (!), vor creşte mari şi, cândva, ne vor întreba: voi ce aţi făcut pentru noi, pentru ţara noastră? Cine va avea curajul să răspundă? Posibil că se va isca o furtună în urma torentului vorbelor goale şi acesta va fi răspunsul!

Carol Roman