NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Iluzii deșarte ale unor detractori

Reporter: editura February - 28 - 2019 Comments Off on Iluzii deșarte ale unor detractori
În continuarea prezentării temeiurilor istorice pentru care Transilvania este teritoriu românesc, publicăm diversele încercări de manipulare ce urmăresc fără succes discreditarea Tratatului de la Trianon.

Dreptul la învățământ în limba maghiară

Numeroase mituri și așa-zise argumente au fost folosite împotriva aplicării deciziilor de la Trianon de către oficialități de la Budapesta. Asta nu înseamnă că nereușita de până acum în operațiunea discreditării Tratatului a încetat. Am asistat în ultima vreme la o nouă ofensivă, generos finanțată, având în vedere mistificarea faptelor, a probelor și a cursului istoric. Miza acestei ofensive este uriașă: cel puțin federalizarea statului român, cel mai mult desprinderea efectivă a Transilvaniei de România. Acțiunile sunt multiple, în diferite planuri. Probabil, cel mai important este cel al credibilității statului român, unde se încearcă, uneori cu oarecare succes, ducerea în derizoriu a autorității acestuia. A demonstra că, după 100 de ani de la Marea Unire, România ar fi un stat eșuat reprezintă miza principală a acestei ofensive. La ce ar folosi? La încercarea de a orienta opinia publică internațională către o concluzie nefavorabilă țării noastre. Incidentele din 10 august, minore în comparație cu altele din Uniunea Europeană, sunt folosite pentru a susține așa-zisa natură nedemocratică a statului român, chiar dacă România are cea mai bună practică europeană în tratamentul problemelor minorităților. Acesta e scopul ofensivei de imagine – și nu numai – împotriva credibilității statului român. 

Dreptul la păstrarea identității naționale

Din păcate, forțe interne iresponsabile, interesate în lupta pentru putere, servesc acestor scopuri. Nu sunt lucruri noi, încă de la pamfletele împotriva lui Vlad Țepeș multe adjective insultătoare au fost puse în circulație. Răspunsul românesc nu poate fi decât unul singur: România de azi nu este decât o parte din teritoriul istoric locuit de români. Cultura acestui popor, ca și creștinătatea sa, sunt rezultatul unei continuități și al unor dezvoltări naturale, sensul existenței acestui popor nu a fost cucerirea unei Patrii, ci apărarea unei Patrii, iar valorile sale artistice și spirituale fac parte din patrimoniul popoarelor europene. 

 

Manifestări antiromânești

Problema legitimității depășește cu mult dimensiunile problemei legalității. Legitimitatea unui stat îi permite acestuia să-și apere legalitatea și să o facă respectată de către toți cei care au o legătură cu el, pozitivă sau negativă. Iar legitimitatea stă în primul rând în valorile cultivate de acel stat. Între valori, cea mai importantă mi se pare a fi acțiunea culturală și civilizatoare. În această parte de lume, în această parte a Europei, românii pot afirma că de-a lungul Istoriei au fost întotdeauna un popor generator de cultură și un factor civilizator. Pentru asta nu au nevoie să își dovedească nici nașterea, nici primul fapt. Ei vin de foarte de mult în timp și ceea ce alte popoare trebuie să probeze este pentru ei natura ființei. O sută de ani acum înseamnă o parte dintr-o istorie milenară. Marea Unire reprezintă o afirmare a ceea ce este firesc împotriva tuturor adversităților și generații întregi s-au sacrificat pentru a fi înfăptuită. Acest lucru nu poate fi trecut cu vederea… 


Eugen Uricaru
 

Identitate culturală în era globalizării

Reporter: editura September - 26 - 2013 Comments Off on Identitate culturală în era globalizării
Conferinţa internaţională cu tema „Întărind excepţia culturală în Europa de mâine”, Cannes 2013

Conferinţa internaţională cu tema „Întărind excepţia culturală în Europa de mâine”, Cannes 2013

Asistăm, cu mulţumire sau nu, la o ofensivă mondială a aşa-numitei globalizări în domenii care nu au decât de câştigat din reglementări: economie, producţie de bunuri, servicii ori comerţ, în general, la îndepărtarea din practică a barierelor restrictive. Fără îndoială că există şi vor exista şi pierderi, marile capitaluri sau marii producători îşi vor impune propriile reguli care nu neapărat vor proveni din strictul lor interes subiectiv, ci, de cele mai multe ori, vor fi impuse din specificul lor cantitativ – sunt mari! Produc mult! Ocupă piaţa! Sunt competitivi datorită preţurilor! Rezultatul va fi îmbucurător din punctul de vedere al necesităţilor umanităţii. Sunt şanse ca pe această cale să asistăm, cel puţin statistic, la o îmbunătăţire a nivelului de trai al unei majorităţi a populaţiei planetei. Dar totul se plăteşte, totul are un cost; un consum global mai mare, chiar dacă va fi însoţit de o repartiţie ceva mai echitabilă, va duce la dispariţia unor forme mai mult sau mai puţin artizanale de producţie a bunurilor, va modifica, în sensul reducerii, spectrul agricol, va accentua problemele ecologice şi va avea consecinţe imprevizibile asupra biosferei. O bunăstare generală va însemna pentru anumite grupuri mari o degradare a standardelor de viaţă, pentru altele chiar adevărate convulsii economice, iar aceste fapte pot provoca – mai întotdeauna se întâmplă aşa – conflicte militare, rasiale etc. Însă cea mai mare ameninţare contemporană o reprezintă conflictul ideologico-religios. Ultimele decenii au fost dominate de violenţa provocată de grupuri religioase care se opun unor forme de… globalizare, dorind să impună, la rândul lor, alte forme de globalizare. Lupta pentru apărarea – dar şi pentru impunerea – democraţiei are ca rezultat direct reacţia pentru apărarea şi impunerea altor forme de înţelegere a lumii, de la „sharia” la „terorismul dezagregant” al mişcărilor anti-sistem. În cele din urmă, vom constata că lumea contemporană se află în plin conflict al modelelor, fie economice, fie de orice alt tip.

Dar cele mai vizibile, cele mai acute conflicte, într-o multitudine de forme şi acţiuni, sunt conflictele de ordin cultural. De la simple cutume la sofisticate expresii artistice, cultura specifică unui grup uman a făcut diferenţa între sfera de influenţă a modelului de acţiune şi gândire a respectivului grup şi restul lumii. Este vorba de felul de a fi. Întrebarea se pune inevitabil: orice mod de a fi trebuie neapărat păstrat? Răspunsul este la fel de simplu: desigur! Aşa cum considerăm că drepturile şi libertăţile fiecărei fiinţe umane trebuie respectate, tot aşa culturile specifice ale grupurilor umane, oricât de mici sau oricât de diferite ar fi, au dreptul la existenţă. De ce oare? Pentru că toate fiinţele umane alcătuiesc umanitatea în toată diversitatea şi grandoarea sa, iar toate diferenţele culturale alcătuiesc uriaşa, inepuizabila resursă spirituală şi de creativitate a omenirii.

2Mai greu este să găseşti căile prin care diversitatea să nu alimenteze conflictele, ci să definească armonia existenţei umane. O observaţie la îndemână este aceea că pe măsură ce se relaxează şi se armonizează reglementările care privesc producţia şi comerţul de bunuri materiale, se înmulţesc şi se rigidizează reglementările care privesc valorile imateriale. Convenţiile şi legile care privesc dreptul de autor şi folosirea acestuia sunt în acest moment câmpul de confruntare a puterilor mari şi mici, o zonă de interes general care ţine mai mult de retractilitate decât de expansiune. Fiecare actant al jocului global se străduieşte să-şi apere valorile proprii, valori care privesc în primul rând sfera creaţiei şi apoi pe cea a producţiei. Revoluţia tehnologică a transformat producţia, ceva ce era în apanajul statelor dezvoltate, într-o activitate la dispoziţia aproape oricărei naţiuni, mijloacele de producţie devenind vectorii globalizării. Spre exemplu, Thailanda şi Malaezia produc memorie pentru computerele folosite în lumea întreagă. Asta nu înseamnă că respectivele ţări deţin vreo pârghie de control în rândul celor care folosesc computerele. Cei care lucrează în fabricile de memorii sunt foşti ţărani, cultivatori de orez şi tot atât de bine ar fi putut produce obiecte din plastic. Adevărata putere aparţine celor care au creat şi deţin dreptul de autor asupra generării respectivelor produse. De aici până la produsul cultural propriu-zis, cel care exprimă identitatea spirituală a unei colectivităţi, e o cale foarte scurtă, de fapt, nu este decât o extindere a domeniului. Creaţia tehnologică este considerată, pe bună dreptate, parte a culturii. De fapt, nu este o parte, ci produsul acestei culturi, cu tot specificul ei. Mai cu seamă un produs condiţionat de acest specific. Iată că, dacă vom accepta acest raţionament, există toate motivele ca naţiunile să lupte pentru apărarea specificului lor cultural, generatorul atâtor valori materiale şi imateriale, hotărâtoare pentru bunăstarea lor. E un punct de vedere. Cert este faptul că statele avansate iau măsuri de protecţie şi stimulare a culturii, care se concretizează în măsuri legislative şi administrative foarte ferme şi foarte precise. Uniunea Europeană are în componenţă state de acest fel. Spre exemplu, Franţa a adoptat decizii de protecţie şi sprijinire a creaţiei culturale proprii, prin regulamente privind difuzarea la radio şi televiziune ce prevăd o pondere importantă a produselor culturale autohtone. Tot Franţa alocă răspândirii limbii franceze şi culturii sale scrise o atenţie specială şi fonduri importante. Două mari organizaţii internaţionale, Alianţa Franceză şi Comunitatea Francofonă, sunt căile de răspândire a culturii franceze, iar răspândirea, în acest caz, înseamnă opţiuni politice şi economice. De ce îşi apără Franţa, prin lege, propria cultură? O apără pentru că propria cultură este motorul progresului său, mediul în care apar şi se dezvoltă marile invenţii şi descoperiri care îi asigură instrumentele necesare de a avea o poziţie importantă în orice domeniu de activitate, în concurenţă cu alte state, care procedează mai mult sau mai puţin la fel. Din acest punct de vedere, România, deşi este în aceeaşi familie de interese şi în acelaşi model civilizaţional şi cultural, face mai puţin, cu toate că pentru statele mici şi mijlocii se impune să facă mai mult, deoarece ele se confruntă cu dificultăţi de comunicare şi de impunere a propriului produs cultural. Reducerea vizibilă a ponderii culturii scrise în România, haosul multor programe de radio şi televiziune, aplicarea unor reguli de economie de piaţă în domeniul cultural – toate acestea – şi încă destul de multe altele – reprezintă inconveniente din punctul de vedere al protejării şi dezvoltării culturii naţionale. Este de apreciat, însă, faptul că România s-a alăturat demersului înaintat de alte 12 state europene care cer ca sectorul audiovizual să fie exclus din acordul de liber schimb care urmează a fi negociat de Uniunea Europeană şi Statele Unite. Este o decizie de a face front comun în faţa efectelor nivelatoare ale globalizării.

Este aceasta calea sigură şi fără întoarcere de a ne transforma dintr-o naţiune participantă la ansamblul global într-o populaţie dependentă de globalizare. Nu vom aduce nimic nou, nici reguli, nici valori şi din această cauză vom fi tot mai marginalizaţi, mai neimportanţi. Avertismentul domnului George Friedman, din conferinţa susţinută la Banca Naţională a României, în luna mai 2013, este foarte serios. El spunea că suntem o ţară ofertabilă, dar nu suntem o naţiune care mai crede în propriile valori. Răspunsul nu este uşor de dat, dar este simplu: încrederea în valori este dată doar de exerciţiul acestora din partea celor care le deţin. Altă soluţie de supravieţuire, în perspectiva unei globalizări iminente, nu este. Sau, cel puţin, aşa pare să fie astăzi.

Eugen Uricaru