NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Președinția germană a UE, sub semnul urmărilor pandemiei

Reporter: editura June - 24 - 2020 Comments Off on Președinția germană a UE, sub semnul urmărilor pandemiei
Criza mondială generată de COVID-19 a determinat Germania să-și schimbe semnificativ planul deja realizat pentru Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe care o preia de la data de 1 iulie 2019.

Președinția germană a UE va sta sub semnul combaterii efectelor la nivel comunitar ale unei situații fără precedent, pandemia care a amenințat sistemele de securitate sanitară din toată lumea, având reverberații în toate sectoarele vieții publice. Capitolele strategiei mandatului Germaniei poartă supratitlul „Corona: depășirea crizei și a urmărilor acesteia”. Potrivit publicației „Der Spiegel”, Ambasadorul Germaniei la UE, Michael Clauß, consideră că „de acum înainte, concentrarea va fi pe abilitatea instituțiilor europene de a acționa, de a gestiona criza, ieșirea din aceasta și procesul de reconstrucție”. 

Pe capitole, Președinția germană acordă un prim-plan firesc sectorului de sănătate, în care se prefigurează promovarea unei noi strategii farmaceutice comunitare. „Dorim să discutăm măsuri concrete pe tema prevenirii blocajelor de rezerve de medicamente, a securizării lanțurilor de producție și a evitării dependenței de materie primă”, se arată în planul de acțiune a Germaniei. Demn de menționat este faptul că peste 660 de companii farmaceutice – firme germane și filiale ale multinaționalelor – activează pe teritoriul acestei țări, 400 dintre acestea având mai puțin de 20 de angajați, notează „euractiv.com”. Prioritizarea secorului sănătății este susținută și de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a declarat că va face din îmbunătățirea sistemelor sanitare ale Europei principala sa preocupare în mandatul curent, cu un „plan alb” care să dubleze „planul verde”, referitor la protecția climatică.

Președinția germană va trebui, de asemenea, să conducă cu multă flexibilitate negocierile pentru alocările fondurilor de redresare economică propuse de Comisia Europeană, discuții pe care Angela Merkel le consideră „îndelungate și dificile”, dar care vor fi cruciale pentru revenirea rapidă a UE.

Un alt punct important pe agenda germană va fi extinderea digitalizării. Prioritare vor fi bazele de date, inteligența artificială și o Piață Unică digitală. În contextul în care Uniunea Europeană rămâne deschisă intrării tehnologiei chineze 5G în blocul comunitar, Președinția germană își propune să se concentreze pe cercetare și realizarea „tehnologiilor proprii ale UE, la cele mai înalte standarde”. De asemenea, Președinția Germaniei va milita pentru o așa-numită „guvernanță a datelor”, cu reguli comune pentru toate statele membre, pentru crearea unei „identități digitale europene”, prin care cetățenii blocului comunitar „să se identifice în spațiul cibernetic”, precum și a unei „rețele diplomatice digitale” între miniștrii de Externe, sub conducerea Serviciului de Acțiune Externă Europeană (EEAS).

Și celelalte repere generale ale Președinției Consiliului Uniunii Europene – economia, securitatea, politica de vecinătate, legislația comunitară etc. – sunt proiectate în aceleași coordonate majore ale luptei cu criza sanitară și efectele acesteia.
 
 
 

Urmează războaiele pentru apă?

Reporter: editura September - 14 - 2018 Comments Off on Urmează războaiele pentru apă?
Un fenomen la fel de îngrijorător, dacă nu și mai terifiant decât cel al schimbărilor climatice, este criza apei, în special a celei potabile. Dacă tendinţa actuală de irosire a acestei resurse continuă, lumea ar putea suferi o pierdere de 40% din totalul apei potabile până în 2030, avertizează Organizația Națiunilor Unite. Un raport al acestei organizaţii estimează că în doar circa 15 ani, lumea ar putea suferi de o criză a apei. Potrivit documentului, pe lângă pierderea a 40% din apa disponibilă, nevoia de apă la nivel global ar creşte cu 55% până în 2050, rezultând astfel consecinţe catastrofale. Dată fiind creșterea populației, „până în 2050, agricultura va trebui să producă cu 60% mai multe alimente la nivel mondial şi cu 100% mai mult în ţările în curs de dezvoltare. Se așteaptă ca nevoia de apă pentru industrie să crească cu 400%, din 2000, până în 2050, cea mai mare creştere având loc în economiile emergente şi în ţările în curs de dezvoltare”, arată raportul ONU, citat de „International Business Times”

Dramele lipsei de apă

Organizația detaliază în document și situația din regiunile globului cele mai expuse la criza apei. În Asia, calitatea pânzei freatice este afectată de agenţi naturali şi antropogeni, dar și de fenomene naturale extreme, cum ar fi seceta. O imagine realizată din spațiu în 2016 arată fără echivoc că lacul Urmia, din Iran, începe să își reducă semnificativ suprafața. Așa încât predicția lui Ismail Serageldin, vicepreședinte al Băncii Mondiale, făcută cu mulți ani în urmă, nu mai pare atât de improbabilă: „Multe din războaiele acestui secol (referindu-se la secolul XX) au fost legate de petrol, dar din secolul următor va fi vorba despre apă”. În timp ce petrolul a dominat decenii în șir gândirea geopolitică a puterilor mondiale, noul mileniu aduce printre priorități importanța excepțională a resurselor de apă, generând conflicte în regiunile în care nu se găsește sau se află în cantități nesemnificative. Cea mai evidentă și fundamentală problemă legată de gestionarea apei este că 97% din această resursă nu este potabilă sau aptă de a fi folosită în agricultură, deoarece este închisă în oceanele lumii.


Profesorul Butts, din cadrul Colegiului de Război al Armatei americane, într-un articol care a trezit un mare interes, „Importanța strategică a apei”, scria: „Doar 3% din apa de pe Pământ este proaspătă, mai mult de 2% este blocată în ghețurile polare sau în acviferele adânci ale apelor subterane și, prin urmare, nu este disponibilă pentru a satisface nevoile omului”. Aceasta este și o explicație suplimentară pentru cazuistica multiplelor conflicte ale secolului care au fost generate de dificultatea împărțirii resurselor de apă. Tensiunile dintre India și Pakistan asupra bazinului hidrografic al Indus-ului, care au fost exacerbate după medierea britanică, sunt un exemplu. Dacă Banca Mondială nu ar fi intervenit, o ciocnire violentă între New Delhi și Karachi ar fi fost inevitabilă. Doar negocierile derulate și mediate de instituția financiară internațională au condus la semnarea Tratatului privind apele Indus-ului, din 1960. Un alt celebru conflict pe tema apei a fost cel între Argentina și Brazilia, asupra bazinului Alto-Parana, care a durat decenii. Acordul a fost finalizat în Tratatul multilateral al Itaipu-Corpus, din 1979.

Dramele lipsei de apă

Din nefericire, dezvoltarea exponențială a lumii, a societăților marchează și în acest secol izbucnirea unor conflicte izvorâte din dorința de a controla această vitală resursă naturală, iar complicațiile pe care le poate provoca deficitul de apă sunt nenumărate. Asistăm deja la evenimentele dezastruoase desfășurate în Siria, care au produs una dintre cele mai mari crize umanitare din epoca modernă. Tulburările interne din această țară, care s-au transformat într-un război multi-actori, au generat, fără doar și poate, un exod masiv al populației. Dar la fel de evident este că și seceta gravă din această parte a lumii a amplificat fenomenul, forțând peste 1,5 milioane de persoane din zonele urbane să se mute, punând o presiune imensă asupra serviciilor sociale. Managementul defectuos al aprovizionării cu apă a fost resortul care a agravat în Siria și mai mult tensiunile. Cei afectați au protestat în stradă, amplificând tulburările sociale, manifestările împotriva guvernului transformându-se într-un conflict generalizat, ceea ce a transformat țara într-un teatru de luptă atât pentru forțele regionale, cât și pentru marile puteri. 


La fel ca în Siria, regimul aflat la putere în Iran a fost criticat și acuzat că folosește prețioasele rezerve de apă cu preponderență în beneficiul Gărzii Revoluționare Islamice. Populația percepe cu îngrijorare scăderea resurselor de apă, ceea ce poate deveni chiar o amenințare majoră la adresa securității naționale. Există câteva explicații legate de această scădere acentuată a rezervelor de apă din această țară. Kaveh Madani, de la Colegiul Imperial din Londra, identifică trei factori principali care au determinat diminuarea considerabilă a rezervelor de apă ale Iranului: folosirea excesivă a acestei resurse de către populație, un management incompetent în domeniul agriculturii și, bineînțeles, gestionarea incorectă a resurselor de apă, toate aceste elemente aducând Iranul la limita unei crize. Madani consideră că lanțul deciziilor neînțelepte durează de mulți ani în acest stat, ceea ce a determinat diminuarea drastică și alarmantă a rezervelor de apă din întreaga țară.

Același raport avertizează că schimbarile climatice ar putea aduce „riscuri adiţionale“, prin creşterea frecvenţei fenomenelor naturale extreme. „Se unesc două tendinţe globale: schimbările climatice şi dezvoltarea economică a ţărilor în curs de dezvoltare sau emergente. Este sigur că acest lucru va intensifica problematica apei, mai ales, pentru cei săraci şi marginalizaţi din aceste ţări”, adaugă documentul. Pentru a contracara aceste previziuni dezastruoase, ONU solicită industriilor care se bazează pe apă să implementeze mecanisme mai eficiente pentru a trata deşeurile şi să se asigure de calitatea acceptabilă a apei folosite. 

Anne Jugănaru

Rezistenţa europeană în faţa crizelor

Reporter: editura March - 13 - 2016 Comments Off on Rezistenţa europeană în faţa crizelor

Uniunea Europeană s-a aflat în ultimii ani în faţa unor provocări majore, de toate felurile – financiare, sociale, politice. În timp ce unii se grăbesc să prezică sfârşitul constructului european, alţii consideră că fiecare dintre aceste „cutremure” este un test care va spori rezistenţa blocului comunitar.

Şomajul din Spania, la cote record

Şomajul din Spania, la cote record

În anul 2005, Jean-Claude Juncker, premierul de atunci al Luxemburgului, care deţinea Preşedinţia Uniunii Europene, afirma că „Europa este într-o criză profundă”. Totul pornea de la dezacordurile pe tema bugetului Uniunii pentru perioada 2007-2013, cu Franţa şi Marea Britanie acuzându-se reciproc de „egoism naţional” sau de „lipsă de spirit european”. Acel moment de cumpănă era agravat de respingerea, în Hexagon şi Olanda, a noii Constituţii europene. A fost pentru mulţi analişti un argument pentru a se opina că Europa era divizată. Totuşi, în pofida a ceea ce era considerat „un conflict deschis între marile puteri”*, cu premierul Italiei Roberto Maroni anunţând intenţia de a organiza un referendum pentru ieşirea ţării din Eurozonă, Uniunea a continuat totuşi să se extindă, cu România şi Bulgaria în anul 2007 şi cu Croaţia în 2014.

Tot în ultimul deceniu poate fi consemnată şi depăşirea – cu greu şi cu costuri sociale imense – a celei mai grave crize economice de după Marea Recesiune. Efectul de contagiune al falimentului „Lehman Brothers” peste ocean a fost devastator: chiar dacă multe bănci au fost salvate de guverne, economia globală a intrat în colaps. Intervenţiile G20 s-au succedat în valuri în perioada 2008-09, iar situaţia a devenit atât de gravă, încât criza Greciei din 2010 demonstra că nu mai era vorba despre salvarea instituţiilor bancare, ci chiar a guvernelor. Dacă la începutul anului 2008, doar şase state erau în recesiune (dintre care cinci europene), până la finele acelui an erau 53. Un an mai târziu, 71 de ţări erau în declin în acelaşi timp. Poate cel mai reprezentativ caz de cădere şi recădere în colaps în toţi aceşti ani este cel al Greciei, care „intrase în Zona Euro în anul 2001 cu o datorie publică ce depăşea 100% din PIB”, arată „The Economist”. Şi din nou o parte dintre analişti se grăbeau să „estimeze” colapsul UE. Nu a fost să fie…

Efecte şi urmări

Ultimatum pentru măsurile de redresare a Greciei (2015)

Ultimatum pentru măsurile de redresare a Greciei (2015)

Grava criză financiară pe care a străbătut-o Europa în deceniul 2005-2015 a avut efecte majore asupra tuturor celorlalte sectoare ale vieţii publice, cu urmări chiar şi în prezent. La nivel politic, în multe ţări, declinul economic a avut ca rezultat căderea unor guverne, care au fost nevoite să îşi încheie mandatele înainte de termen şi să lase loc unor interimari sau alegerilor anticipate. Amintim aici doar Islanda, Irlanda, Portugalia, Grecia, Italia, Spania, Bulgaria. După valuri de convulsii sociale, totuşi Executivele s-au succedat democratic, iar coeziunea europeană s-a menţinut.

Pe segmentul social, consecinţele recesiunii au fost catastrofale, generând o şi mai mare distanţă între nivelul de dezvoltare din ţările din nordul continentului şi cele din sud. Au apărut astfel termeni ca „Europa cu două viteze”, iar astăzi nimeni nu se mai fereşte să afirme că diferenţa dintre statele europene s-a lărgit, perspectivele ca europenii din sud să trăiască mai bine fiind din nou amânate cu decenii. Şomajul de proporţii, mai ales în rândul tinerilor, a determinat apariţia unor concepte ca generaţia pierdută”, iar exodul creierelor a sărăcit şi mai mult naţiuni pentru care inteligenţa profesională ar fi contribuit major la redresare şi dezvoltare. Clasa de mijloc, şi aşa incipientă în ţările mai puţin dezvoltate, aproape a dispărut, sărăcia luând o amplitudine catalogată deseori ca „endemică”. Efectul cel mai serios, previzibil de altfel, a fost instabilitatea, generată de ample mişcări contestatare din partea cetăţenilor. Chiar şi în aceste condiţii, Europa unită a găsit din nou, cel puţin până acum, resurse de a combate toate aceste urmări. Politica de investiţii demarată în anul 2015 dă speranţe şi celor fără loc de muncă, şi tinerilor, şi micilor afaceri.

Sute de mii de afaceri europene au dat faliment

Sute de mii de afaceri europene au dat faliment

O altă criză care pare să se fi „eternizat” în acest deceniu este criza energiei. Cu un prim punct acut în conflictul ruso-ucrainean din ianuarie 2006, aceasta demonstrează şi după zece ani că Europa nu a făcut mari paşi înainte pentru a obţine independenţa energetică. La nivelul anului 2012, ţări ca Turcia, Cehia, Polonia, Austria, Slovenia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, ţările baltice şi Finlanda încă depindeau de gazul rusesc în procente între 60% şi 100%. Deşi mai sunt multe de făcut pe acest segment, blocul comunitar nu pierde din vedere dezideratul de a „sparge” dependenţa de resursele ruseşti, căutând încontinuu alternative.

Toate acestea au fost mereu considerate vulnerabilităţi ale blocului comunitar, cu atât mai mult cu cât alte crize, mai vechi sau mai noi, provoacă în prezent coeziunea constructului european. Este vorba despre valurile de migranţi care bat la porţile Europei, mii de persoane pe zi, situaţie ce a stârnit din nou controverse aprinse în interiorul UE. Discursurile naţionaliste şi populiste aprind o dată în plus dezbaterile publice, săpând la temelia unora dintre principiile fundamentale ale UE: toleranţa şi libera circulaţie. Mai departe, Grecia rămâne focar de fragilitate pentru Europa, obligându-i ciclic pe decidenţii internaţionali s-o salveze cu orice preţ, ca să nu dezintegreze Eurozona, iar Marea Britanie, unul dintre contributorii majori la bugetul Uniunii, preconizează un vot popular pentru decizia de a rămâne între statele membre. La toate acestea se adaugă loviturile teroriste înregistrate în inima Europei, precum şi proximitatea unei Rusii agresive, decisă să facă orice pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile geopolitice (vezi anexarea Crimeei). Şi nu doar asta, ci şi faptul că a devenit dintr-un vechi partener comercial o ameninţare militară”, punctează postul american „CNBC”.

Valuri de migranţi la porţile Europei

Valuri de migranţi la porţile Europei

După cum se poate observa, în deceniul 2005-2015, blocul comunitar a fost testat în toate felurile – politic, economic, social, identitar. Până acum, UE a reuşit să găsească modalităţi de a trece peste greutăţi şi de a merge înainte ca o entitate unitară. Oare cum va arăta un bilanţ al anului 2025?…

*„Dezbatere asupra Constituţiei Europene” (Roberto Sarti, Fred Weston)

 

Ce zidim…

Reporter: editura May - 3 - 2011 Comments Off on Ce zidim…

Atunci când România a fost admisă în Uniunea Europeană, după numeroase eforturi și oarecari restrângeri pentru a se respecta legea europeană, unii, puțini sau chiar mulți, au înțeles eronat că de-acum înainte totul va merge ca pe roate, toți vom atinge recorduri de bunăstare și vom fi feriți de neplăceri. Despre implicarea noastră efectivă se vorbea mai puțin. Dar chiar de la primii pași pe care i-am făcut în UE am fost averizați, corect și loial, că fără o dezvoltare proprie bine gândită, care să țină seama de posibilitățile pe care le are țara noastră, nu vom reuși mai nimic. Ajutor vom primi la caz de nevoie – după cum s-a și văzut! – dar și acest ajutor va trebui returnat într-o formă sau alta prin cotizații, prin contribuții obligatorii, prin dobânzi etc., etc. Țările mai dezvoltate, deci și mai bogate, oferă, dar doresc să și primească înapoi la rândul lor, ceea ce, la urma urmelor, este foarte drept. Uniunea Europeană ne-a primit cu brațele deschise nu pentru a deveni o belea pe capul țărilor dornice de performanțe.

Și a venit criza economică, ale cărei semne fuseseră reperate mai de mult, dar unii, printre care și noi, nu le-am luat în seamă. Consumismul a continuat, lumea s-a înfruptat dintr-o bunăstare aparentă și a urmat și ziua socotelilor. Acum ne aflăm într-o situație grea, acesta este adevărul. Criza este trecută mai mult pe spatele populației sărace, plătitoare de impozite, care se chinuie la cozi să-și achite taxele cuvenite statului, în mod pilduitor pentru întreaga societate. Nu ne propunem să judecăm pe nimeni în mod special. Dar dacă prin măsurile luate de autoritățile statului criza va fi depășită azi sau mâine, totuși vor rămâne în urmă mari sechele omenești. După cum spunea Mircea Cărtărescu recent – “Cine le va da înapoi milioanelor de români anii furați? Cine va răscumpăra umilința pauperizării acestor oameni care nu sunt cu nimic vinovați de ceea ce s-a abătut asupra lor?” Încât te întrebi, pe bună dreptate, cum de nu s-a izbutit realizarea unui consens național pentru conceperea și întocmirea unui plan de măsuri care să ușureze greul ce apasă asupra națiunii. Avem asemenea planuri? Sau măsuri radicale susținute plenar de întreaga societate? Unii se vor grăbi să răspundă că DA, avem, iar cei ce-i înfruntă zilnic vor spune că NU.

Să-l privim pe unul din “cei mari” din Europa, adică Germania, motor al economiei care, din grijă pentru viața și destinul populației sale a luat măsuri pentru închiderea a opt centrale nucleare până la sfârșitul acestui an, iar celelalte nouă centrale rămase vor fi închise până la sfărșitul deceniului. Aceste măsuri sunt luate în pofida faptului că renunțarea la energia nucleară lovește din plin profiturile marilor companii de utilități RWE, E.ON, EnBW și Vattenfall. În schimb, Comisia Europeană a dispus ca minele de cărbuni viabile să nu fie închise, deocamdată, până în anul 2018. La noi vor trebui să fie închise peste câțiva ani trei din cele șapte mine de cărbuni din Valea Jiului, în timp ce umblăm să dezvoltăm centrala nucleară de la Cernavodă!

Ieșirea reală din criză ar putea să aibă loc doar după ce s-ar înțelege că nu poate merge la infinit jocul “de-a democrația”, în care un partid sosit la putere demontează tot ceea ce a făcut rivalul său aflat la putere – poate lucruri bune, care ar trebui întrupate în evoluția generală a țării. Chiar nu putem să zidim nimic trainic cu toții, împreună? Prin continua măcinare a puterilor națiunii nu facem decât să menținem efectele crizei și să fim arătați în continuare în străinătate după vechi șabloane ce circulă în Occident: “Românii nu sunt buni decât să se mănânce între ei”.

 

Carol Roman