NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Credinţă şi legitimitate

Reporter: editura November - 3 - 2013 Comments Off on Credinţă şi legitimitate

Exact la doi ani fără o lună, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii s-a aflat din nou în fosta republică sovietică, ajunsă acum la 22 de ani de independenţă. Ce motive au stat la baza noii vizite a înaltului ierarh rus pe pământurile moldoveneşti la o distanţă în timp atât de scurtă? În mod evident, mesajele transmise de Patriarhul Kiril au fost sugestive pentru a înţelege mai bine semnificaţia acestui eveniment.

Primire la Chişinău a Patriarhului Kiril

Primire la Chişinău a Patriarhului Kiril

Onoruri şi contestaţii la Chişinău. Primit cu fast, dar şi cu proteste încă de la sosirea la Chişinău, înaltul prelat rus a avut întâlniri cu toţi reprezentanţii puterii şi ai forţelor politice moldoveneşti – şi în primul rând cu preşedintele Nicolae Timofti, cu şeful guvernului şi cel al Parlamentului. Organizată de Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei ruse, vizita a fost motivată oficial de marcarea a 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Chişinăului şi a Hotinului, după anexarea Basarabiei de către Imperiul ţarist, în 1812. O scurtă incursiune istorică este concludentă. Astfel, un an mai târziu, după anexare, în 1813, în Basarabia era instalat un guvernator militar care a condus introducerea legislaţiei ruse în noua provincie. Tot atunci, Biserica Ortodoxă Rusă a înfiinţat în Basarabia Eparhia Chişinăului şi a Hotinului, pe care a trecut-o în subordinea sa. Profitând, aşadar, de ocupaţia politico-militară a teritoriului dintre Prut şi Nistru, Biserica Ortodoxă Rusă, printr-un act de forţă, contrar dreptului canonic, deci ilegitim, a rupt în două Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Constantinopolului, şi a impus întreruperea legăturilor acesteia cu Moldova din dreapta Prutului. În fruntea noii eparhii a fost numit mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni (1746-1821), un prelat din partea locului cu vechi state de serviciu în slujba împărătesei Ekaterina a II-a şi apoi a ţarului Alexandru I, care încercaseră în mai multe rânduri să treacă Muntenia şi Moldova sub oblăduirea religioasă a Rusiei.

Mănăstirea Căpriana- veche construcţie voievodală românească

Mănăstirea Căpriana- veche construcţie voievodală românească

Respectând memoria documentelor, încă de la început trebuie să ne întrebăm: la ce fel de celebrare a ţinut să participe Patriarhul Kiril în Republica Moldova? „Evenimentele de acum 200 de ani – a afirmat Sanctitatea Sa la festivitatea organizată în prima zi a vizitei la Palatul Naţional din Chişinău – au însemnat o nouă etapă în organizarea Bisericii Ortodoxe din Moldova, după zeci de ani de dezorganizare şi de pierdere a structurii bisericeşti. În Moldova lipseau şcolile şi instituţiile culturale atât de necesare pentru dezvoltarea vieţii spirituale şi duhovniceşti a poporului moldovenesc. Eparhia Chişinăului a fost creată inclusiv din dorinţa fierbinte a moldovenilor de a fi împreună cu popoarele Sfintei Rusii”. Aşadar, în trei propoziţii, înaltul prelat rus a spus practic tot ce avea de spus despre momentul celebrat şi despre motivele noii sale prezenţe în mijlocul enoriaşilor din Basarabia. De fapt, din ceea ce a mai rămas din Basarabia de odinioară, acea jumătate de Moldovă înstrăinată şi preluată sub „protecţia” Rusiei. Iar Sanctitatea Sa evită diplomatic să vorbească despre acest lucru, eliminând pur şi simplu din discurs orice referire la Hotin, pentru că acest oraş şi întreaga regiune românească din jurul său se află din 1940 (cu o întrerupere de trei ani în timpul războiului), printr-un alt act de forţă comis de această dată de Stalin şi Hruşciov, în componenţa Ucrainei, având un destin separat de cel al Basarabiei. Declaraţia Patriarhului Kiril nu se deosebeşte cu nimic de tezele istoriografiei ţariste şi apoi ale celei sovietice, care nu conteneau să sublinieze rolul eliberator al Rusiei în Basarabia. Un rol pe care nu demult l-a evocat şi preşedintele Vladimir Putin, când afirma că „istoria Moldovei a început la 1812, odată cu alipirea la Imperiul ţarist”.

Tocmai de aceea, amendarea declaraţiilor înaltului ierarh rus nu a întârziat să apară chiar pe timpul vizitei. Într-un Comunicat de presă, Primăria Chişinăului arăta că, prin afirmaţiile făcute, „Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii a lăsat să se înţeleagă că marcăm şi 200 de ani de la înfiinţarea bisericii creştin-ortodoxe în Moldova. Or, creştinismul a existat pe teritoriul Republicii Moldova de astăzi şi până la 1812-1813”. Considerăm, se mai sublinia în Comunicatul menţionat, inadmisibil ca minciuna şi propaganda sovieto-comunistă să fie continuată astăzi prin intermediul bisericii”. La rândul lor, o serie de istorici din Republica Moldova au precizat că „Mitropolia Moldovei era foarte bine organizată încă din secolul al XV-lea, iar Bodoni însuşi recunoştea că a preluat peste 700 de parohii, majoritatea având şcoli. Mănăstirile erau adevărate centre culturale, unde se editau cărţi. Eparhia înfiinţată de ruşi doar a preluat întreaga structură”. Directorul şi editorialistul ziarului Timpul, Constantin Tănase, atrăgea şi el, recent, atenţia că Patriarhul rus „a venit să serbeze ruperea în două a Moldovei lui Ştefan” şi că nu a găsit de cuviinţă să vorbească niciodată despre „genocidul organizat de Moscova împotriva românilor moldoveni după 1940!”. O mare parte a opiniei publice a contestat oportunitatea prezenţei Patriarhului Kiril în Moldova: „Vizita exprimă politica rusească… a venit cu misiunea Moscovei, nu cu suflet bisericesc”, s-a spus.

Vizită cu tâlc în Transnistria

Vizită cu tâlc în Transnistria

Altă faţă a vizitei în Transnistria. După întâlnirile de la Chişinău şi o slujbă de pomenire la mormântul mitropolitului G. Bănulescu Bodoni, la Mănăstirea Căpriana, Patriarhul Kiril s-a deplasat în regiunea transnitreană, unde 9 septembrie a fost declarată zi liberă pentru toţi locuitorii, pentru a conferi vizitei conotaţii cu totul speciale. Pentru regimul separatist de la Tiraspol, prezenţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse a reprezentat un balon de oxigen şi un prilej de a se face mai bine cunoscut, lucru pe care liderii transnistreni l-au relevat în mod deschis. „Cel mai mult sperăm să fim recunoscuţi ca un stat, la fel cum sunt şi alte state,” a subliniat presa tiraspoleană. „Este prima vizită a unui patriarh rus în ultimii 500 de ani, iar acest lucru ne va ajuta la unirea cu Rusia”, a fost semnalul pe care l-a comunicat mass-media din Transnistria.

Mesajele Patriarhului au fost şi ele diferite de cele exprimate la Chişinău, deoarece la 1812 ruşii ajunseseră deja la Nistru, iar actuala regiune transnistreană era considerată pământ rusesc. „Transnistria – a spus Sanctitatea Sa într-un discurs ţinut în piaţa Suvorov din Tiraspol – se confruntă cu mai multe probleme şi provocări, care trebuie rezolvate… Cunoaştem bine că Transnistria a trecut prin multe încercări pe parcursul istoriei. Aici s-a decis nu doar soarta Moldovei, a ruşilor şi ucrainenilor, dar şi a întregii creştinătăţi”. Înaltul prelat a evocat pe rând luptele din veacul al XVIII-lea de pe malurile Nistrului „pentru eliberarea Moldovei, care au deschis „o perspectivă absolut nouă pentru traiul credincioşilor de pe aceste meleaguri”. Nu a uitat nici de „operaţiunea Iaşi-Chişinău”, din timpul ultimului război mondial. Patriarhul Kiril a vizitat apoi Cetatea Tighina şi Mănăstirea Chiţcani (Noul Neamţ), două obiective de pe malul drept al Nistrului, intrate în zona administrată de separatişti după conflictul violent din 1992.

Va trebui totuşi să concluzionăm că, în pofida declaraţiilor repetate privind lipsa caracterului politic al vizitei, organizarea acesteia în preajma unor importante decizii privind viitorul european al Republicii Moldova a demonstrat contrariul. Vizita Patriarhului Kiril a avut în mod evident două etape distincte: una basarabeană (Chişinău şi Căpriana) şi una transnistreană (Tiraspol, Tighina, Chiţcani). În ultima zi, Patriarhul a revenit la Chişinău, de unde a plecat spre Moscova. Mesajul său final pentru gazdele moldovene, chiar dacă nu a fost formulat în termeni expliciţi, nu lasă loc vreunui echivoc: integritatea Republicii Moldova, incluzând cele două maluri ale Nistrului, poate fi realizată şi asigurată doar sub bagheta şi protectoratul Rusiei, iar Biserica Ortodoxă Rusă este parte în acest proces.

Ioan C. Popa

Geopolitică şi credinţă

Reporter: editura November - 19 - 2011 Comments Off on Geopolitică şi credinţă

–         Corespondenţă specială

Când am sosit la Chişinău, ecourile vizitei în Republica Moldova (8-10 octombrie 2011) ale Sanctităţii Sale Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, erau încă foarte vii. Oarecum  surprinzător, dezbaterile pe marginea evenimentului continuau cu o şi mai mare intensitate decât înainte de începerea sa. De obicei, prezenţa, mai ales într-o ţară mică precum Moldova, a capului unei mari Biserici – iar Biserica Ortodoxă Rusă este, după numărul credincioşilor, a doua din lume, după Biserica romano-catolică –  aduce cu sine în inimile enoriaşilor, indiferent de confesiunea lor, o stare de împăcare, de profundă linişte sufletească. Aşa cum s-a întâmplat, de pildă, cu ocazia vizitei istorice întreprinse de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999).

Două vizite, două viziuni diferite. „Vizita Patriarhului Kiril a produs mai mult tulburare decât linişte. Preafericitul a stârnit nemulţumiri prin ceea ce a spus într-o serie de declaraţii făcute aici, care depăşesc cadrul canonic al unei asemenea acţiuni, dar şi prin ce nu a spus şi s-ar fi cuvenit să auzim de la Sfinţia Sa”, îmi spune o mai veche cunoştinţă, care a trăit o jumătate din viaţă în timpul când Moldova era republică unională „înfloritoare” în cadrul URSS.

Care au fost, aşadar, mesajele pe care Patriarhul Rusiei a dorit să le transmită moldovenilor? Încă de la sosire, după un „te deum” oficiat la Catedrala „Naşterea Domnului” din centrul capitalei, Patriarhul Kiril s-a adresat credincioşilor cu următoarele cuvinte: „Moldova are un loc deosebit în Europa, pentru că a fost mereu o verigă de legătură între două culturi şi civilizaţii puternice – cea latină şi cea slavonă”. Ocrotirea acestor tradiţii, adăuga înaltul ierarh rus, accentuează „originalitatea Moldovei, rolul ei aparte în viaţa Europei”.

Auzind asemenea fraze măgulitoare cu privire la statura europeană a republicii lor, mulţi basarabeni s-au dus imediat cu gândul la vizita la Chişinău, din martie a.c., a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, care a definit atunci un veritabil concept american asupra Moldovei. De această dată, avem o viziune rusă asupra Moldovei, conturată însă nu de un politician, cum ar fi fost firesc, ci de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse. Nu aceasta ar fi însă prima şi cea mai importantă diferenţă între cele două vizite. Înainte de orice, Joe Biden a dorit să marcheze suportul solid al SUA pentru tânărul stat Republica Moldova, la 20 de ani de la proclamarea independenţei. Un suport pentru integritatea teritorială, pentru dezvoltarea economică şi pentru integrarea sa în Uniunea Europeană. Vicepreşedintele american i-a îndemnat călduros pe moldoveni să rupă definitiv cu trecutul totalitar, să profite de epoca libertăţii, pentru a instaura definitiv democraţia şi prosperitatea în viaţa cotidiană a cetăţenilor. Ce a transmis, în schimb, Patriarhul Kiril? O publicaţie cu orientare democratică, „Ziarul de Gardă”, ca de altfel şi alte mijloace de informare de la Chişinău, au amintit cititorilor declaraţii făcute nu cu mult timp în urmă de ilustrul vizitator de la Moscova, edificatoare pentru poziţia sa şi a Kremlinului cu privire la viitorul Republicii Moldova. Astfel, cu prilejul unei întâlniri cu episcopii de la Chişinău, desfăşurată la 21 august 2010 la Mânăstirea Solovki, patriarhul Kiril afirma: „Ne rugăm pentru Republica Moldova, pentru prosperitatea poporului moldovenesc, ca orientarea politică a Moldovei să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”. Câteva luni mai târziu, la 26 decembrie 2010, cu ocazia hirotonirii episcopului moldovean Nicodim Vulpe, Patriarhul Kiril sublinia în mesajul său transmis din Moscova: „Poporul ortodox al Moldovei independente îşi păstrează unitatea cu popoarele frăţeşti ale Belarusiei, Rusiei, Ucrainei şi ale altor ţări, părtaşe ale moştenirii spirituale a Sfintei Rusii”. Aşadar, mesaje clare, fără echivoc: Patriarhul Kiril afirmă că Moldova este „verigă de legătură între două culturi şi civilizaţii puternice (latină şi slavonă)” şi, în acelaşi timp, declară că aceasta este „parte inseparabilă a „Sfintei Rusii”. Dar dacă este parte inseparabilă, atunci ea îşi pierde semnificaţia de verigă sau punte între două culturi şi civilizaţii, devenind parte a uneia dintre ele. Adică a lumii ruse, a civilizaţiei ruse, cum preciza fostul deputat creştin-democrat Vlad Cubreacov, un bun cunoscător al problemelor religioase din spaţiul basarabean, într-un amplu interviu acordat postului de radio „Europa liberă”, în contextul vizitei Patriarhului Kiril în Republica Moldova.

Logica înaltului ierarh rus nu se deosebeşte practic cu nimic de aceea liderului separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, care se pronuţa în urmă cu câţiva ani pentru „independenţa Transnistriei” (adică separare de Republica Moldova) şi „alipirea ei ulterioară la Rusia”. Adică o falsă independenţă. De altfel, Igor Smirnov, un fost inginer rus din URSS trimis la începutul anilor 1990 în Transnistria pentru a o menţine în sfera sovietică, este unul dintre preferaţii Patriarhiei ortodoxe ruse, fiind decorat cu nu mai puţin de şapte ordine bisericeşti (!). Patriarhul Kiril este cunoscut, ca şi predecesorul său Alexei al II-lea, pentru susţinerea pe toate căile a regiunilor separatiste, nu doar din Moldova (Transnistria şi Găgăuzia), dar şi din alte republici ex-sovietice, îndeosebi din Georgia.

Dezamăgire au produs în rândul multor basarabeni şi unele din declaraţiile făcute de patriarh la memorialul „Eternitate”, dedicat ostaşilor sovietici căzuţi în al doilea război mondial pe pământul Moldovei. El a amintit de pagubele imense suferite de Moldova, de miile de oameni care au murit „numai pentru că o voinţă malefică a dorit înrobirea acestui popor”, de sacrificiile aduse în „apărarea hotarelor Patriei sale”, dar nu a pomenit nimic despre opresiunea rusă împotriva aceluiaşi „popor moldovenesc” atât în timpul ţarismului, cât şi al domniei puterii bolşevice, nici un cuvânt despre suferinţele şi sacrificiile Bisericii sub puterea sovietică, adusă într-o stare de decădere şi batjocură nemaiântâlnită vreodată. O întreagă perioadă de largă şi profundă opresiune a fost trecută sub tăcere de patriarh şi acoperită sub o sintagmă total inofensivă: Biserica s-a dovedit „ocrotitoarea poporului, l-a ajutat să reziste în „cele mai grele condiţii istorice, să se păstreze ca naţiune, să-şi păstreze cultura, limba”. De fapt, patriarhul Kiril se face purtătorul de cuvânt al mitologiei sovietice, în consonanţă cu rolul asumat de Biserica rusă, care a însoţit de fiecare dată ocupaţia politico-militară a imperiului asupra unor teritorii străine cu ocupaţia religioasă a acestora. Aşa cum a fost în mai multe rânduri şi cazul Basarabiei. Din păcate, după cum preciza şi Vlad Cubreacov în interviul menţionat, Patriarhia rusă a ridicat „steagul ortodox” pentru a sprijini interesele politice ale Rusiei: „Este o biserică puternic aservită statului rus… Este elementul ideologic unificator al spaţiului fostei URSS”.

Recurs la memorie. Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată ocupaţia religioasă a Basarabiei înfăptuită de Biserica Ortodoxă Rusă mai întâi sub ţarism, apoi sub sovietici. A existat un moment, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când România, regăsită în tabăra aliaţilor, stabilea o relaţie care, pentru mulţi dintre români, părea promiţătoare cu Uniunea Sovietică, inclusiv în plan religios. Pe fondul unor asemenea aşteptări favorabile unei reevaluări şi relansări a raporturilor româno-ruse pe baza comunităţii valorilor ortodoxiei, în toamna anului 1946, între 23 octombrie şi 5 noiembrie s-a realizat vizita în URSS a unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu I.P.S. Patriarh Nicodim, iar în primăvara anului următor, între 28 mai – 11 iunie 1947, o puternică delegaţie a Bisericii Ortodoxe Ruse, în frunte cu I.P.S. Alexei al Moscovei şi al întregii Rusii, s-a aflat în vizită în România, prima de acest gen efectuată de un patriarh rus pe teritoriul românesc din dreapta Prutului. Primul mesaj adresat românilor de Alexei, la începutul vizitei, era pe măsura aşteptărilor ambelor părţi: „Păşind pe pământul prietenei noastre România,… sunt fericit să transmit binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Ruse Bisericii Române surori şi întregului popor român de aceeaşi credinţă cu noi, legat cu poporul rus prin sângele vărsat în luptele comune pentru libertate şi independenţă, dreptate şi pace pentru întreaga omenire”.

Cu ocazia recepţiei oferite, la 3 iunie 1947, de Ambasada URSS din Bucureşti, ambasadorul sovietic S.I. Kavtaradze îşi exprima bucuria de a-i avea oaspeţi „pe doi patriarhi, pe doi conducători a două Biserici egale”. În Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare, I.P.S. Emilian Antal, mitropolitul locotenent al Sucevei, nu se sfia să afirme că legătura sufletească stabilită de vizita patriarhului Alexei în România a reuşit să contribuie la o apropiere între poporul rus şi poporul român „mai mult decât au reuşit să o facă frăţia de arme, diplomaţii, politicienii sau diferite societăţi culturale”. Cine parcurge zecile de pagini dedicate de „Revista Bisericii Ortodoxe Române” vizitei Patriarhului Alexei în România rămâne marcat de sentimentul că atunci s-a consumat un moment istoric important, prielnic pentru ca în relaţiile ruso-române să se deschidă „un capitol nou şi de mari nădejdi pentru înfrăţirea popoarelor noastre vecine şi pentru ecumenicitatea ortodoxă”.  Nu a fost însă să fie aşa. Nu este de mirare că, la toate întâlnirile oficiale prilejuite de vizita patriarhului Alexei în România nu s-a rostit niciun cuvânt despre Basarabia şi Transnistria şi, cu atât mai puţin, despre activităţile religioase de acolo. Imediat după război şi mulţi ani după aceea, Basarabia şi Transnistria au reprezentat un subiect tabu în dialogul româno-sovietic.

În vara anului 1919, aflat pentru prima dată în Basarabia, la mai bine de o sută de ani de la raptul şi alipirea acestui teritoriu la Rusia ţaristă şi doar la un an de la unire, când „ne-am înfrăţit cei despărţiţi”, scriitorul Mihail Sadoveanu, viitorul „Patriarh al literaturii române”, era copleşit de emoţii în faţa mărturiilor pe care le întâlnea la tot pasul despre rezistenţa moldovenilor în faţa încercărilor de tot felul de a li se răpi „slobozenia”; era uimit, totodată, de  jalea cântecelor urmaşilor coborâtori din războinicii voievozilor de odinioară. Pentru ca în final să exclame: „Sfânt pământ al Moldovei, din munte la Nistru, oricât au încercat cei vicleni să te sfârtece, cei răi să-ţi strice rânduielile, cei întunecaţi să ridice duşmănii, tu eşti unul şi nedespărţit, ca un uriaş mormânt, în care dorm părinţii noştri…”. (M. Sadoveanu, „Vechea şi frumoasa Moldovă”, în volumul Note de drum – Chişinău, 1921 şi apoi în Drumuri basarabene Bucureşti, 1922).

Astăzi, când ne aflăm în pragul a două secole de la despărţirea Basarabiei din trupul vechii Moldove, acest teritoriu este iarăşi liber. Iar cuvintele înfiorate ale marelui scriitor parcă au fost rostite ieri.

Ioan C. Popa