NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Fațetele abordării migrației

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Fațetele abordării migrației
Migrația europeană înregistrează un fenomen care poate părea paradoxal: pe de o parte, Guvernele din interiorul UE au înăsprit semnificativ măsurile de oprire a refugiaților la porțile continentului, dar, pe de altă parte nevoia de forță de muncă provenită din est a făcut ca mii de lucrători să ia drumul Occidentului, în pofida restricțiilor generate de pandemie.

Migranți africani într-o tabără din Grecia

De ani buni, autoritățile din Grecia, Spania, Malta sau Italia, nemaivorbind despre Franța sau Marea Britanie, au restricționat drastic intrarea pe teritoriile lor a refugiaților din Orientul mijlociu sau nordul Africii, izbucnirea pandemiei de COVID-19 accentuând acest fenomen. Statele Europei au ridicat garduri, au impus închiderea frontierelor, au blocat porturile și, în unele cazuri, au refuzat să răspundă la apelurile de ajutor ale nefericiților aflați în bărci pe Mediterana, așa cum a făcut, de pildă, Malta, în urmă cu câteva săptămâni. La rândul său, Grecia a impus carantină totală taberelor cu migranți existente pe teritoriul său, iar Italia a blocat intrarea altor refugiați, pe toate căile. Direcționându-și eforturile spre combaterea crizei sanitare, autoritățile centrale din toată Europa au lăsat astfel în plan secund soarta a zeci de mii de refugiați, care trăiesc în condiții greu de imaginat, fără utilități elementare și, în plus, expuși infectării în masă cu noul coronavirus, atrag atenția organizațiile internaționale pentru apărarea drepturilor omului. 


Deși Organizația Națiunilor Unite a făcut un apel la țările europene să respecte dreptul internațional la azil chiar și în condiții de pandemie, continentul este „închis” pentru acești oameni, chiar de la vârful Comisiei Europene, președintele CE, Ursula von der Leyen, vorbind despre Grecia ca fiind „scutul Europei” în criza migrației. Schimbarea dramatică a opticii europene poate deveni relevantă prin câteva cifre: după ce cu doi ani în urmă liderii de la Bruxelles ofereau statelor membre câte 6.000 de euro pentru fiecare refugiat primit, în perioada pandemiei s-a ajuns la oferirea de sprijin financiar Greciei pentru… a opri acești oameni, ulterior oferindu-li-se câte 2.000 de euro… să plece în statele de unde provin. În aceeași perioadă, însă, paradoxal, Curtea Europeană de Justiție a decis că Polonia, Ungaria și Cehia și-au încălcat obligațiile de a primi cotele de migranți stabilite de Bruxelles. „Măsura nu a fost implementată aproape nicăieri în Uniunea Europeană. Noi vom continua să ne situăm împotriva acestui curent care vine de la centrul Europei și care nu înțelege că sprijinul pentru refugiați nu este o soluție la problemele Europei”, consideră Varga Judit, ministrul ungar al Justiției. 
 

Poziția guvernelor europene nu este întâmplătoare. Încă din anul 2016, migranții erau pe primul loc la categoria îngrijorări majore ale europenilor. Reacția de respingere a fenomenului nu s-a schimbat nici în anii următori, astfel încât la sfârșitul anului 2019, înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea cetățenilor statelor membre considerau că acceptarea migranților nu este o idee bună. 

O atitudine complet opusă se manifestă atunci când vine vorba despre migranții intracomunitari. Imediat ce s-au zărit semnele „repornirii motoarelor” unor economii occidentale, românii au trecut de barierele pandemiei și s-au îmbulzit cu miile, inclusiv din zonele aflate sub carantină prin ordonanță militară, sute de kilometri, în autocare sau microbuze, spre locuri de muncă din Germania, la cules de căpșune și sparanghel, Olanda, Elveția sau chiar Italia, una dintre cele mai afectate țări din perspectiva crizei sanitare. Aceasta este urmarea unei stări de fapt care nu este nouă. Pe de o parte, este vorba despre de situația internă a României și în general a statelor de unde provin acești lucrători, comparativ cu cele spre care pleacă. În sud-est, oprirea activităților economice a avut efecte devastatoare asupra unori populații sărace, oamenii declarând că riscă „să moară de foame înainte de a muri de infecția cu coronavirus”. Pe de altă parte, în ecuația migrației din interiorul Uniunii Europene o componentă cu multă influență s-a dovedit presiunea din partea fermierilor din vest, care au acuzat faptul că restricțiile de circulație a forței de muncă dinspre estul continentului – români, unguri, bulgari, polonezi etc. – „periclitează aprovizionarea cu legume și fructe proaspete”. S-a demonstrat că nici chiar un pericol letal, cum este îmbolnăvirea cu COVID-19, nu a putut stopa „ocolirea regulilor”, indiferent cât de stricte și de extinse. Succesiunea evenimentelor în dreptul Germaniei a atestat din nou „cele două fețe” ale abordării intracomunitare. Inițial, Germania a anunțat că interzice intrarea lucrătorilor sezonieri străini pe teritoriul său, pentru combaterea extinderii pandemiei cu noul coronavirus. „Lucrătorii sezonieri nu vor mai fi autorizați să intre în Germania, în cadrul controalelor noastre la frontiere”, declara un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne. După două săptămâni, oficialitățile germane relaxau măsurile de intrare în țară special pentru 40.000 de sezonieri din est. În aceste condiții, mii de români se îmbarcau, ca în timpuri obișnuite, în avioane, pentru a pleca la munci agricole. Respectarea selectivă a regulilor a fost remarcată și de un parlamentar olandez, Jasper van Dijk, care nota: „Am primit fotografii și videoclipuri care arată cum sunt aduși lucrătorii migranți în autoutilitare. Cea mai importantă măsură, și anume păstrarea unei distanțe de un metru și jumătate, este aparent neglijată în jurul aeroportului Eindhoven. Se pare ca s-au închis ochii la aceste măsuri”. Mai grav rămâne faptul că nu este vorba doar despre lucrările sezoniere. În plină pandemie, în pofida restricțiilor de circulație și a tuturor recomandărilor de izolare la nivel continental, în luna aprilie a.c., două aeronave decolau din Sofia, Bulgaria, și din Timișoara pentru a duce spre Austria 231 de lucrători cu pregătire în domeniul sanitar. Aceștia, după carantina obligatorie, au intrat în sistemul de îngrijire a vârstnicilor din Lower, relata la acel moment publicația „Irish Times”… 
 
 

Emil Constantinescu, fost președinte al României „Susțin integrarea tuturor țărilor din Balcani în Uniunea Europeană, pentru a asigura pacea”

Reporter: editura February - 14 - 2020 Comments Off on Emil Constantinescu, fost președinte al României „Susțin integrarea tuturor țărilor din Balcani în Uniunea Europeană, pentru a asigura pacea”
Un filosof austriac a spus cândva că, „dacă Balcanii nu ar fi existat, ar fi trebuit inventați”. Dacă am lua în considerare și ceea ce a afirmat Winston Churchill, că „Balcanii au mai multă istorie decât își pot permite”, putem înțelege de ce Balcanii ar fi trebuit inventați. Ceea ce sugera de fapt filosoful austriac era că, inventând Balcanii și apoi de la modul în care au fost demonizați până la celebra expresie „butoiul cu praf de pușcă al Europei”, Occidentul transfera spre această zonă tot ce era rău în plan economic, militar, al contradicțiilor sociale, dar mai ales în planul național și al relațiilor etnice. 
 

Emil Constantinescu

Cert rămâne faptul că este foarte greu de gestionat o istorie de peste 2.000 de ani. Mi-am dat seama de această realitate imediat după 1989, când am fost ales rectorul Universității din București și am fost invitat de mai multe universități din Balcani, întrucât atunci s-a revigorat și Asociația Rectorilor Balcanici. Aceste vizite, care s-au derulat pe parcursul a șapte ani, până la mandatul meu de președinte al României, mi-au dat ocazia să văd în aceste instituții, pe perete, harta cu o variantă a „țării mari” – Ungaria mare, Grecia mare, Serbia mare, Croația mare, Albania mare. Toate au fost odată imperii, cuprinzând teritorii din alte țări. Și a fost un moment – căderea comunismului – în care „butoiul cu praf de pușcă al Europei” se putea aprinde, pentru că jumătatea de secol dictatură comunistă și de dominație sovietică nu transformase decât la suprafață această parte a continentului, potențialul conflictual din Balcani fiind doar „congelat” în tot acest timp. Faptul că această zonă „nu s-a aprins” este meritul familiei primilor președinți din aceste state după 1990. Aceștia proveneau din mediul academic – filosofi, membri de uniuni ale scriitorilor – cu toții proveneam din mediul academic. Chiar dacă popoarele au respins din temelii regimurile de tip sovietic, nu aveau pregătiți oameni politici cu profil occidental care să înlocuiască imediat garnitura comuniștilor, și atunci a apărut această experiență, unică, poate, în istoria Europei, a unui proiect prin care să se reușească solidarizarea națiunilor din această zonă. 
 

Participare la proiectul „Istoria Balcanilor” (Belgrad, noiembrie 2019)

Sigur că tranziția spre acest deziderat comun, intrarea în Uniunea Europeană, a avut mari costuri sociale și cu toții am plătit acest preț – eu însumi am înțeles acest cost pe care l-au plătit popoarele și nu am mai candidat pentru un al doilea mandat de președinte al României, considerând că șeful statului este cel care trebuie să plătească prețul politic. Dar partea cea mai frumoasă a acestei experiențe a fost aceea că popoarele acestei zone au înțeles și acest fapt a dus către integrarea europeană a unei părți a Balcanilor, iar eu am susținut întotdeauna – și susțin și astăzi – integrarea tuturor țărilor din Balcani în Uniunea Europeană, ca una dintre condițiile principale pentru a asigura pacea. 
 
Pe tot parcursul activității mele am încercat să mențin această solidaritate balcanică în numele acestui proiect vizionar, care are potențialul de a face să fie depășite disputele politice. Au existat momente în care am reușit lucruri aproape de neimaginat – să-i aducem la aceeași masă, după sistemul balcanic, la o cafea, pe reprezentanți ai unor națiuni care păreau ireconciliabile și cu istoric de neînțelegeri. Au stat împreună, la discuții, președintele Serbiei și al Albaniei cu lideri din Kosovo și așa mai departe. 
 
 
 
 
 
 

La festivitatea împlinirii a 20 de ani de activitate neîntreruptă a revistei „Balcanii și Europa”

În timp, eu m-am dedicat altui proiect, al Levantului, dar cred că spiritul acelor discuții trebuie dus mai departe. Și astfel ajungem la publicația pe care o aniversăm. În condițiile în care nivelul intelectual în prezent a scăzut foarte mult, nu numai în Balcani, ci și în Europa centrală, de vest și întreaga lume, iar discrepanțele dintre marii lideri ai trecutului, cu care am lucrat, și cei actuali sunt enorme, este nevoie ca elitele intelectuale să preia solidarizarea societății. În acest context, consider că revista „Balcanii și Europa” este unul dintre elementele care îndeplinesc această misiune. Ca un vechi cititor al publicației, inclusiv la Institutul de Studii Avansate pentru Civilizația Levantului, unde există colecția completă „Balcanii și Europa”, îi încurajez pe toți să citească o publicație care se ridică la un astfel de nivel. Vă felicit pentru tot ceea ce faceți!  
 
(declarație susținută în cadrul festivității de celebrare a 20 de ani de activitate neîntreruptă a Editurii și revistei „Balcanii și Europa”)

Ce regim și-ar dori moldovenii?

Reporter: editura September - 14 - 2018 Comments Off on Ce regim și-ar dori moldovenii?
O rezoluție recentă a Parlamentului European, care plasează Republica Moldova alături de Somalia și Burundi în privința încălcării drepturilor omului și a statului de drept, a repus în discuție o problemă mai puțin luată în considerare până acum: spre ce regim de putere se îndreaptă societatea moldovenească?

Președinții R. Moldova și Federației Ruse, I. Dodon și V. Putin

 Rezoluția menționată, care solicită Comisiei Europene suspendarea, până la alegerile parlamentare din toamnă, a oricăror plăți din asistența macrofinanciară de 100 milioane euro promisă cu un an în urmă Guvernului moldovean pentru continuarea și aprofundarea reformelor democratice, semnifică înăsprirea radicală a atitudinii forurilor comunitare față de autoritățile moldovenești, acuzate de comportament dubios și netransparent în cazul invalidării alegerilor pentru Primăria Chișinăului, câștigate, după cum se știe, de un candidat proeuropean.


 Este vorba, așadar, de mai mult decât de o evaluare a influenței vectorului vestic sau a celui estic asupra cursului evoluției Republici Moldova – spre Europa sau spre Eurasia? Se pune în discuție regimul de putere din acest mic stat de la extremitatea răsăriteană a continentului nostru. O chestiune care a căpătat contur mai ales după ce președintele în exercițiu, Igor Dodon, a anunțat că la 1 mai a.c. s-a finalizat operațiunea declanșată de socialiști pentru strângerea de semnături în vederea modificării Constituției și a trecerii de la statutul de republică parlamentară la un regim prezidențial.

 Inițiativa socialiștilor nu are șanse reale de finalizare până la alegerile parlamentare din toamna acestui an, dar tocmai aici se găsește și una din explicațiile demersului președintelui de a lansa pe piață, ca o prioritate a sa, inițiativa de schimbare a regimului politic din Republica Moldova: încercarea evidentă de a influența electoratul să voteze masiv în favoarea socialiștilor la alegerile viitoare, pentru a modifica raportul de forțe din Parlament și a crea astfel premisele legiferării trecerii de la republică parlamentară la un regim prezidențial. 

Premierul R. Moldova, P. Filip, și F. Mogherini, Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe

Pe fond, Igor Dodon vine cu promisiuni populiste, din care nu lipsesc sintagme precum vom face ordine, vom asigura liniște și stabilitate, agreate în general de publicul larg, saturat de efectele unei tranziții îndelungate. Deocamdată, „unioniștii” huliți de Dodon s-au dovedit mult mai înțelepți: ei și-au exprimat cu sinceritate și în mod pașnic gândurile, cu ocazia marcării Centenarului de la Unirea cu România, din martie 1918, aruncând în derizoriu „avertismentele” lui Dodon despre riscul unui „război civil” sau chiar al unui „conflict militar” cu România.


 Indiferent cine sunt sfătuitorii lui Dodon, inițiativa sa vizând trecerea la un regim prezidențial de conducere a statului nu este deloc întâmplătoare. Ea survine exact într-o perioadă în care, după ani de reținere și prudență din partea populației, simpatiile pentru Uniunea Europeană și beneficiile pe care le poate aduce continuarea procesului de integrare în UE au crescut la cote considerabile. Chiar și persoane de limbă și cultură rusă, îndeosebi din rândul tinerilor, apreciază avantajele obținute mai ales în privința libertății de circulație în spațiul UE. Sondajele de opinie arată că numărul cetățenilor care se pronunță în favoarea cursului european al Republicii Moldova a crescut semnificativ în ultimii doi ani, depășind cu mult numărul celor care privesc spre Uniunea Euroasiatică. Mai mult, comerțul Republicii Moldova pe relația vest a sporit cu 20 de procente în 2017, iar în prezent peste 65% din produsele moldovenești își găsesc desfacerea pe piața UE. Dintre membrii Uniunii, România ocupă, în mod firesc, locul fruntaș în relațiile economice și comerciale cu Republica Moldova. 

 În același timp, evoluțiile recente au slăbit încrederea partenerilor europeni față de Republica Moldova, iar blocarea din nou a derulării ajutorului macrofinanciar promis ar putea avea efecte contrare celor urmărite de europeni, facilitând, în fapt, propaganda pro-estică a socialiștilor. În aceste circumstanțe, devin mai clare motivele pentru care Igor Dodon a lansat inițiativa de revizuire a Constituției, trecerea la un posibil regim prezidențial de conducere reprezentând, în viziunea sa și a susținătorilor săi, singura modalitate de a bloca orientarea europeană a Republicii Moldova și redirecționarea acesteia spre Uniunea Euroasiatică. 

 Ce ar putea obține în plus șeful statului, în cazul instituirii regimului prezidențial? Acesta își exprima regretul, la începutul acestui an, într-un interviu acordat postului de radio Deutsche Welle, pentru faptul că Republica Moldova nu are un conducător de forță precum este Vladimir Putin în Rusia. Privită atunci mai mult ca un elogiu adus liderului rus, declarația lui Dodon capătă o altă semnificație în condițiile demarării acțiunilor pentru modificarea Constituției și trecerea de la regimul parlamentar la unul prezidențial. Firește, păstrând proporțiile privind comparația cu autoritarismul rus, dorința sa de a institui un regim bazat pe o majoritate socialistă, care să „scurteze” parcursul democratic al legilor și deciziilor în stat, care să dea frâu liber acțiunilor de intimidare și eliminare a adversarilor politici sau de a închide gura presei care critică puterea este evidentă. Ca să nu mai vorbim de anularea progreselor în relațiile cu UE și orientarea fără rezerve a statului spre Uniunea Euroasiatică. Dodon a avertizat la un post rusesc de televiziune că una din primele măsuri pe care le va lua după alegeri, când speră că partidul său va ajunge la putere, va fi închiderea Centrului de Legătură al NATO, deschis la Chișinău în decembrie 2017. Deloc surprinzător, prezent la Moscova în perioada campionatului mondial de fotbal, Igor Dodon a ținut să-l asigure pe președintele Vladimir Putin că Rezoluția adoptată de Adunarea Generală a ONU (întărită la scurt timp și de o decizie similară a Sumitului NATO de la Bruxelles) privind necesitatea retragerii trupelor rusești din stânga Nistrului nu are și susținerea sa și a socialiștilor, care apreciază „rolul stabilizator și pacificator” al prezenței militare respective pe teritoriul moldovean. Această poziție contrastează cu declarațiile lui Dodon, conform cărora Republica Moldova își va păstra statutul de neutralitate, care este încălcat permanent chiar de prezența forțelor militare ruse în regiunea de est a republicii (Transnistria). De altfel, el nu a explicat dacă, în cazul instituirii regimului prezidențial, acesta se va aplica și în regiunea transnistreană, parte a Republicii Moldova (de jure), dar autonomă și chiar separată (de facto). Deocamdată, regiunea transnistreană rămâne un „teritoriu sub ocupație”, folosit intens și aproape pe față de Moscova pentru influențarea alegerilor și a cursului politic de la Chișinău. Creșterea rolului decizional al actualului președinte la conducerea statului moldovean ar consolida posibilitățile de acțiune ale Rusiei în această parte a Europei. 

Miza câștigării alegerilor parlamentare din toamnă devine astfel esențială pentru viitorul pe termen scurt și mediu al Republicii Moldova.

Dr. Ioan C. Popa