NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Dreapta şi stânga în politica europeană

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Dreapta şi stânga în politica europeană

Politică

La începutul lunii octombrie, alegerile din Portugalia s-au încheiat cu un rezultat care reflectă în felul său confuzia şi dificultăţile pe care le traversează multe state europene. Programul de austeritate pus în operă de guvernul de dreapta condus de Pedro Passos Coelho a primit pe 4 octombrie 2015 o lovitură letală, căci electoratul portughez a acordat 52% din sufragiile însumate partidelor anti-austeritate: Partidul Socialist, Bloco de Esquerda, BE – un partid radical de stânga – şi Partidul Comunist Portughez, PCP.

Partidele de stânga au generat căderea Guvernului portughez (noiembrie 2015)

Partidele de stânga au generat căderea Guvernului portughez (noiembrie 2015)

În ciuda acestui rezultat, Preşedintele Portugaliei s-a adresat coaliţiei neoconservatoare conduse de fostul prim-ministru, Pedro Passos Coelho – reprezentantul partidului care a obţinut cele mai multe voturi, 38,6%, deşi acesta a pierdut majoritatea în Parlament. După doar 11 zile de guvernare însă, moţiunea de cenzură depusă de partidele de stânga a pus capăt acestei situaţii ambigue, guvernul demisionând marţi, 10 noiembrie 2015.

Acesta este doar un episod din confruntările dintre dreapta şi stânga pe care le traversează cu destule turbulenţe Europa. În anii care au urmat imediat după marea ruptură din 1989, aneantizarea partidelor comuniste sub presiunea prăbuşirii sistemului şi transformarea cvasi-totalităţii partidelor socialiste în partide social-democrate, care au renunţat la măsuri radicale ca naţionalizarea, au deschis calea unei apropieri, fără precedent probabil, între „dreapta” şi „stânga”.

Liderul Syriza, Alexis Tsipras

Liderul Syriza, Alexis Tsipras

Această „idilă” s-a dizolvat în eter însă, imediat ce confortul economic şi social al continentului s-a prăbuşit sub impactul crizei globale. În condiţii de bruscă diminuare a disponibilităţilor, poziţiile politice s-au înţepenit brusc, diferite variante de populism – de la refuzul oricărei reduceri a cheltuielilor la obsesiva „luptă contra corupţiei” – au parazitat până la exasperare percepţia publică. Teama de „celălalt”, fie el imigrant, „instalatorul polonez”, rom sau refugiat, a desfigurat, cu o viteză greu previzibilă cu doar câţiva ani mai devreme, chipul democraţiilor europene.

Noul context socio-economic a dus foarte repede la o masivă regrupare de forţe în plan politic. Probabil cea mai pregnantă dintre faţetele acestei reorganizări este acutizarea – pe care nu o mai vedeam posibilă – a raporturilor dintre stânga şi dreapta în majoritatea ţărilor europene. Dreapta a virat spre extrema dreaptă, iar stânga a început să redescopere farmecul extremismului şi să recuze integral sistemul.

Dreapta germană, promotoare a politicilor de austeritate

Dreapta germană, promotoare a politicilor de austeritate

Efectele cele mai spectaculoase s-au putut observa acolo unde partidele stângii tradiţionale, social-democrate, au fost marginalizate în favoarea unor noi formaţiuni generate de explozia sistemului: Syriza în Grecia sau Podemos în Spania. Criza greacă din acest an este în cel mai înalt grad expresia acestor procese, dar şi a limitelor cu care ele se confruntă. Naufragiul partidelor politice tradiţionale, fie că vorbim de dreapta creştin-democrată sau de PASOK, partidul socialist, dusese confruntarea la extrem, poziţionând faţă în faţă, ireductibil, extremiştii neo-nazişti de la Chrysí Avgí – Zorii Aurii – şi extremiştii stângişti de la Coaliţia Stângii radicale, Syriza. Din fericire, Zorii Aurii nu au reuşit să se impună în alegerile din ianuarie, când victoria Syriza a dat destui fiori în partea dreaptă a spectrului politic.

Triumful electoral al lui Alexis Tsipras şi al partidului condus de el s-a încheiat însă de fapt a doua zi după marea lor victorie – referendumul din 5 iulie 2015. Atunci, Tsipras, care izbutise să organizeze consultarea populară în pofida opoziţiei foarte dure a „troicii” – FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană – al cărei dictat îl refuza, declara plin de optimism: „Azi e o zi de sărbătoare fiindcă democraţia este un motiv de sărbătoare, de bucurie. Atunci când democraţia învinge frica şi şantajul, ea deschide calea salvării şi drumul înainte. Azi, poporul elen a transmis un mesaj foarte puternic. Un mesaj de demnitate şi de determinare. Un mesaj prin care poporul preia controlul propriilor opţiuni… Sunt încrezător că vom deschide un drum nou pentru toate popoarele Europei. Un drum care ne va readuce la valorile fondatoare de democraţie şi solidaritate”. A doua zi, guvernul grec pornea pe drumul austerităţii, acceptând principalele condiţii pe care Troica le impunea pentru a acorda Greciei ajutorul minimal solicitat.

Sărăcia endemică, pericol pentru Europa (Agenţia „Oxfam”)

Sărăcia endemică, pericol pentru Europa (Agenţia „Oxfam”)

Zilele trecute, la o reuniune a PPE la Madrid, Angela Merkel, principala figură politică a dreptei populare europene şi promotor neclintit al politicilor de austeritate, îşi exprima îngrijorarea în legătură cu impactul alegerilor din Portugalia, Spania şi Irlanda asupra acestor politici, pe care le susţine, spun unii, cu o determinare demnă de o cauză mai bună. Faptul că până acum un număr semnificativ de mari economişti, în frunte cu Paul Krugman şi Joseph Stiglitz, ambii laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie, au denunţat politicile de austeritate ca generatoare de sărăcie endemică, nu pare să tulbure cu nimic opţiunile dreptei neoconservatoare. Ne putem întreba, în aceste condiţii, cui prodest? Dacă nici majoritatea electoratului, nici elita mondială a specialiştilor nu susţin politicile de austeritate, cine le susţine oare, în spatele politicienilor care le promovează în ciuda voinţei politice majoritare, uneori chiar cu preţul unor entorse aduse principiilor democratice?

Nu pretind că aş avea un răspuns la această întrebare, dar cred că trebuie să luăm în considerare câţiva factori care nu sunt prea frecvent aduşi în discuţie în publicistica românească. Voi porni de la un fapt adesea ignorat: studii recente elaborate sub egida marilor universităţi americane, în frunte cu Harvard şi Duke, pun în evidenţă faptul că, dacă în anii 1960, un şef de întreprindere prosperă din SUA câştiga în medie de 20 de ori salariul unui subordonat mediu, în prezent, el câştigă între de 272 până la de 354 ori un salariu obişnuit. Statisticile AFL-CIO documentează pentru vărfurile executive salarii de circa 12 milioane de dolari anual, când salariul mediu al subordonaţilor lor este de aproximativ 34.000 de dolari. Am putea crede că e vorba de o particularitate americană, dar nu e aşa: în ţările cu reputaţia cea mai egalitară din Europa, ţările scandinave, cei mai bogaţi 10% dintre cetăţeni deţin între 60-70% din averi, mai mult decât în Marea Britanie, Canada sau Australia, apreciate ca mai de dreapta.

Globalizarea, aşadar, a adus cu sine o consolidare de tip pre-modern a clivajelor dintre cei mai bogaţi cetăţeni şi restul societăţii, dimpreună cu o erodare vizibilă a clasei de mijloc. A doua jumătate a secolului XX asista la un efort semnificativ de atenuare a inegalităţilor, cel puţin în interiorul societăţilor democratice, dar, odată cu dispariţia ameninţării comuniste, nu doar politica externă, ci şi cea internă s-a relaxat şi acum ameninţă energic sistemul de beneficii sociale pe care îl construise capitalismul „cu faţă umană” după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Noi unde ne aflăm? În ultimul mandat al lui Traian Băsescu, societatea românească s-a confruntat explicit cu alternativa între o dreaptă radicală, practicând şi teoretizând darwinismul social cel mai explicit, a cărei austeritate era corectată pentru sine, punctual, de marea corupţie, şi o coaliţie relativ surprinzătoare pentru tradiţia politică post-decembristă, între liberali atenţi la problematica socială şi socialişti atenţi la exigenţele mediului privat. După eşecul suspendării preşedintelui Băsescu, această alianţă politică s-a spart, dar un mix de politici social-liberale angajate prin programul de guvernare din 2012 a reuşit să pună capăt nu doar austerităţii, ci şi recesiunii. Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2014, oricât de surprinzător, nu a reuşit să răstoarne situaţia şi abia zilele trecute un crescendo de mişcări de stradă, de obicei asociate cu progresele stângii radicale, a adus o jumătate de victorie partidelor de dreapta. Cel puţin aşa se văd lucrurile din perspectiva echipei de tehnicieni în frunte cu Dacian Cioloş.

Prof. Dr. Zoe Petre
 

Un obiectiv naţional: „Made în România”

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Un obiectiv naţional: „Made în România”

Economie

În magazinele din Milano, Londra, Madrid sau New York este cu neputinţă să nu găseşti îmbrăcăminte sau încălţăminte pe a căror etichetă să nu apară „Made în România”. Mobila din lemn masiv pentru copii produsă la o fabrică de lângă Bucureşti mobilează 2.300 de camere pe an în Statele Unite, fiind prezentă în 65 de magazine de pe tot continentul american. „Transavia”, cu brandul propriu „Fragedo”, una dintre cele mai mari companii antreprenoriale româneşti, exportă carne de pui în Marea Britanie, Franţa, Spania, Croaţia, Grecia, Ungaria şi Bulgaria, purtând atestatul calităţiiprovenienţă din România. Prof. dr. Ana Aslan continuă să fie ambasadorul „Gerovital” şiAslavital”, atât pe piaţa internă, cât şi internaţională, având aceeaşi siglă . Pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie „Made în Reşiţa-România”, simbolul Parisului fiind construit de Gustave Eiffel după o tehnologie inventată de inginerul român Gheorghe Pănculescu. Evident, lista poate continua cu zeci de exemple. Întrebarea este dacă „Made în România” este cu adevărat un obiectiv naţional

Made in romaniaO economie de branduri care să dea identitate naţională este esenţială pentru o poziţionare de succes la nivelul UE, şi nu numai. În ce ne priveşte, înregistrăm o trecere lină la următorul nivel, de la „Made în România” la „Made by România”, care presupune o punere în valoare mai bună a potenţialului uman şi material al economiei autohtone atunci când se fac investiţii străine. Produse precum lenjeria „Jolidon”, „ID Sarrieri”, „Clujana”, brânza „Năsal”, delicatesele „La Colline”, pălinca „Valco”, magiunul de Topoloveni, apa „Borsec” etc, toate având pe etichetă sigla românească, sunt doar câteva branduri la origine 100% româneşti.

Se ştie foarte bine că nu poţi „lua faţa” celorlalte ţări avasate fără să ai o economie creatoare de valori, care să capete valenţe din punct de vedere al potenţialului de dezvoltare şi al competivităţii. De foarte mulţi ani, România se axează în special pe exporturile de maşini ale constructorului Dacia-Renault. Succesul este probat de sutele de mii de autoturisme comercializate în ţări cu tradiţie în industria constructoare de maşini. De asemenea, acest obiectiv naţional a fost spijinit decenii la rând de produsele textile şi încălţăminte, ţara noastră fiind prin tradiţie unul dintre cei mai mari producători din Europa. Plusul de performanţă la nivel de reprezentare naţională s-a înregistrat, însă, după anul 2000, datorită investiţiilor străine, estimate la 70 miliarde de euro. Acestă infuzie de capital, coroborată cu schimbarea mentalităţii privind crearea de branduri apreciate la extern, cu atestare de calitate, a deschis noi perspective pentru un număr important de produse noi „Made în România” de a intra în circuitul internaţional, fapt demonstrat de creşterea exporturilor la circa 50 miliarde de euro pe an. Iniţiativa, ideile deştepte, responsabilitatea, actul managerial performant, reţetele rapide de creştere a calităţii, participările la manifestările externe au fost factori decisivi, care au capătat o consistenţă în ceea ce priveşte consolidarea poziţiilor primare pe pieţele europene.

magiunul-de-topoloveni-Este evident că vânzările de mărfuri cu sigla „Made în România” au influenţat pozitiv mersul economiei în anul 2015, fiind al cincilea an consecutiv de creştere, conform opiniei exprimate recent de guvenatorul Băncii Naţionale. Au fost jucători tradiţionali pe piaţă, cu expansiune determinantă. Exemple precum uzinele de autoturisme de la Mioveni şi Craiova, fabrica „Artic”, companiile „Petrom” şi „Rompetrol” rafinare sunt elocvente. Sau modelele celor o sută de unităţi care produc zilnic sute de mii de rochii, fuste, confecţii „Zara”, „H&M” şi „C&A”, haine confecţionate la noi. Cei mai mari zece producători locali de textile au realizat anul trecut haine pentru branduri de lux ca „Dolce&Gabbana” şi „Armani”, dar şi pentru alte nume mari, în valoare de circa jumătate de miliard de euro. Sunt produse „Made în România” care apar pe rafturile magazinelor din metropole cunoscute, fapt ce ridică prestigiul unei ţări aflată în tranziţie.

Asemenea lucruri şi altele, nu toate de aceeaşi anvergură, se găsesc adunate în obiectivul comercial al unor firme cu o istorie recentă. Magiunul de Topoloveni a devenit un brand naţional, iar producătorii de biciclete au făcut ca România să urce pe locul şase în UE, fiind peste Franţa. Societatea „Transavia”, din judeţul Alba, domină business-uri din industria alimentară prin exporturi realizate în multe state UE, categorii de produse preparate în România şi apreciate de cumpărătorii englezi îndeosebi.

foto-clujana-9Se cunoaşte foarte bine cât de mari sunt obiectivele pe piaţa europeană. Este esenţial de observăm că Europa se defineşte prin modele. Deprinderea de a găsi calea spre performanţă devine obligatorie pentru ţările din zona Balcanilor care doresc să intre în rândul statelor cu economii de top. Din această perspectivă, România are rezerve mari de branduri încă nevalorificate, care pot fi incluse în măsura „Made în România.” Nu este momentul de cultivare a euforiei sulfuroase, a triumfalismului ieftin doar pentru obiectivele realizate până în prezent, fiindcă există suficient potenţial nevalorificat, în măsură să dea dimensiunea meritată a unei ţări cu pretenţii de integrare europeană într-o formă completă. Ar fi benefic să ne întrebăm de ce agricultura, o ramură de bază a economiei naţionale, cu tradiţie, nu poate deveni cu adevărat reprezentativă la nivel UE, îndeplinând obiectivul nostru naţional. Sau de ce Delta Dunării nu scapă de balastul falselor preocupări ministeriale, constând în lipsa de viziune sub aspectul evaluării de perspectivă, risipându-se un potenţial economic fără echivalent pe continent, care poate fi ilustrativ pentru ceea ce exprimă economic şi ca imagine marca „Made în România”?

Romanian workers at Dacia factory owned by Renault Group leave the plant after their shift in Mioveni city, 130km west from Bucharest, on November 19, 2008. Dacia announced that on Thursday will stop the production of "Logan" cars between 20 November to 7 December 2008 due to the drop of sales on the Romanian market. AFP PHOTO DANIEL MIHAILESCU

Iată ce sfat a primit ţara noastră de la un comisar european referitor la atenţia ce trebuie acordată agriculturii: „Mărcile reprezintă mai mult decât nişte etichete. România trebuie să îşi stabilească nişele de piaţă pentru piaţa internă şi externă, alimentele româneşti trebuie să fie percepute ca fiind moderne, la modă, iar cheia constă în informarea cumpărătorilor”. Rezultatul recomandărilor este firav deocamdată. Iese în evidenţă doar legea votată recent de Senat, care obligă supermarketurile ca 51% din carnea, legumele şi fructele comercializate să fie produse româneşti. În acest mod se stimulează producţia autohtonă şi sectorul agricol în general, fiind necesare noi forme de asociere, diferite de vechile cooperative în care fermierii nu erau proprietari pe nimic, imperativ care trebuie atins într-un timp scurt.

„Daţi Cezarului ce-i al Cezarului” are valenţe şi în cazul Deltei, un produs turistic exclusiv al României, care ne-ar diferenţia faţă de restul destinaţiilor europene dacă bogăţia şi frumuseţea ar fi puse la adevărata valoare. Delta Dunării are tot ce trebuie de la natură, însă nu beneficiază de o strategie clară pentru dezvoltarea investiţiilor zonale şi pentru promovare externă, care să dea forţă unui produs turistic inclus în acest obiectiv al nostru. Lipseşte sprijinul autorităţilor centrale pentru dezvoltarea durabilă a unui capital turistisc unic în Europa. Este absent cadrul legislativ necesar pentru a schimba condiţiile în care evoluează acest ecosistem turistic. Marea „strategie” de stat este încercarea de a obţine un câştig minim prin nevalorificarea la maxim a unui patrimoniu naţional, care are nevoie de investiţii solide, durabile, de imaginaţie managerială pentru conservarea şi dezvoltarea unei zone cu adevărat reprezentative pentru ceea ce înseamnă cu adevărat „Made în România”.

Arctic-GaestiEste mai mult decât legitim să te întrebi de ce turismul se concentrează doar pe frumuseţea reliefului, pe peisajele naturale, eventual pe tradiţiile populare din zone precum cele din Maramureş şi Bucovina? Specialiştii în politici publice consideră că atât timp cât serviciile sunt de slabă calitate, infrastructura deficitară, coordonarea fără viziune economică, precum şi convingerea greşită că turismul poate trăi şi fără sprijin financiar de la bugetul naţional este imposibil să obţii încasări de miliarde de euro, asemeni statelor vecine, şi să defilezi cu o ofertă turistică favorabilă ţării fără o anumită normalizare sub aspectul performanţei.

Eliade Bălan