NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Semne bune, promiţătoare

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Semne bune, promiţătoare

Cultură

Fără îndoială, cel mai important eveniment cultural al anului care se încheie a fost Festivalul Internaţional „George Enescu”. Deşi marea sărbătoare a muzicii a fost cumva umbrită de anunţul retragerii maestrului Ioan Hollender de la conducerea Festivalului, această retragere, din motive care ar trebui să pună pe gânduri pe administratorii culturii din România, a dat prilejul unui regal artistic de neegalat.

1 london-symphony-orchestraLa Bucureşti au fost întâmpinate cu aplauze mai mult decât binemeritate mari orchestre ale lumii. Au concertat „Israel Philarmonic Orchestra”, sub bagheta lui Zubin Mehta, un dirijor uriaş, „Berliner Philarmoniker”, dirijată de sir Simon Rattle, „Staatskapelle Dresden”, condusă de Christian Theleman şi avându-l ca solist pe marele Yefim Bronfman, „San Francisco Simphony”, cu Michael Tilson Thomas, „London Symphony Orchestra”, cu maestrul Ion Marin la pupitru, „Sankt Petersburg Philarmonic Orchestra”, dirijată de Yuri Temirkhanov, cu Elisabeta Leonskaja la pian. La această impresionantă prezenţă se adaugă „Bayerische Staatsoper”, „Wiener Philarmoniker”, „Royal Liverpool Philharmonic Orchestra”, Filarmonica şi corul „George Enescu”, „Royal Concertgebouw Orchestra” Amsterdam, precum şi doi solişti de excepţie – Alexandru Tomescu şi David Grimal. O enumerare impresionantă care dă dimensiunile unui prestigiu pe deplin acceptat. Altfel spus, „gheara leului” se cunoaşte; maestrul Ioan Hollender s-a depăşit pe sine, folosindu-şi influenţa şi renumele pentru a dărui Festivalului românesc renumele pe care îl merită din plin. Dar… există şi un dar, subliniat de cronicari, de critici muzicali sau de spectatorii veniţi în număr impresionant la această ediţie a Festivalului. Este limpede, Festivalul şi Bucureştiul au nevoie de o mare şi modernă sală de concerte, de un Auditorium care să primească pe scena sa în cele mai bune condiţii marile orchestre ale lumii, inegalabilii solişti care aduc omagiul lor lui George Enescu. Ateneul Român este o sală minunată, clădirea este o bijuterie, simbolistica sa este pe deplin românească, dar, vrem nu vrem, aparţine altui secol. Este nevoie de un pas înainte, un pas obligatoriu pentru a răspunde „fenomenului George Enescu”, un fenomen care aduce glorie nu doar muzicii sale, muzicii româneşti, dar şi patriei lui George Enescu, compatrioţilor săi prin timp.

3 untold clujAnul 2015 a adus şi o nouă conducere a Institutului Cultural Român, în persoana ambasadorului Radu Boroianu, un om de incontestabil gust artistic şi o pregătire temeinică în domeniul managementului artistic. Participarea ICR la Târgurile de Carte de la Paris, Frankfurt, Beijing a fost chiar un succes al anului editorial şi constituie o promisiune pozitivă pentru viitoarea activitate a noii administraţii. Să-i urăm succes şi să urmărim cu atenţie evoluţia acestei instituţii atât de importante pentru imaginea României în plan extern şi atât de contestate, până acum, pe plan intern. Din păcate, banii sunt tot mai puţini, iar obligaţiile şi cerinţele din ce în ce mai mari! ICR trebuie să găsescă noi formule de cooperare cu entităţi interne şi externe şi suntem convinşi că le va găsi.

Multe oraşe din ţară candidează la cinstea de a deveni Capitală Europeană a Culturii. Rezultatul este incredibil – deşi şansele reale sunt mici, ambiţiile sunt mari şi cel mai des au ca rezultat revigorarea vieţii culturale din respectivele municipii. La Iaşi funcţionează un Festival Internaţional al Educaţiei concretizat într-o manifestare la care sunt invitaţi mulţi traducători ai cărţilor româneşti. La Cluj s-au născut un Salon de Carte şi o serie de manifestări la care participă Universitatea şi Primăria. Tot la Cluj, gazda Anului Internaţional al Tineretului, a avut loc un mega-Festival de muzică pop, denumit „Untold”, care „ameninţă” să devină cea mai mare manifestare artistică a ţării la ediţia a doua (se anunţă peste 250.000 de spectatori). Craiova, Bacăul şi Aradul nu se lasă mai prejos şi organizează festivaluri de teatru, de muzică sau ample manifestări plastice. Bucureştiul adăposteşte în acest an o suită de festivaluri – de cinema, de teatru, de poezie, expoziţii internaţionale, târguri de carte cu participare externă semnificativă. La acestea se adaugă iniţiativele muzeelor – Muzeul Naţional de Istorie a organizat o serie de expoziţii tematice, între care cea dedicată Primului Război Mondial – Neutralitatea României în primii doi ani, o certă reuşită care anunţă manifestările prin care urmează să fie întâmpinat şi celebrat cu mare atenţie şi emoţie momentul aniversării Marii Uniri.

4 AferimÎn ceea ce priveşte anul literar, nu este mare lucru de spus, în afara faptului că Premiul de poezie „Eminescu”, oferit de Consiliul Local Botoşani, a stârnit la această ediţie polemici, disproporţionate am spune, ceea ce va aduce noi dificultăţi în continuarea tradiţiei acestui unic Premiu de poezie care înseamnă cu adevărat ceva în România. S-au decernat şi Premiile Uniunii Scriitorilor, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, Minister care are la conducerea sa un om tânăr, energic, cu o pregătire intelectuală deosebită, Ionuţ Vulpescu. Parlamentul a votat o lege care priveşte finanţarea echitabilă a revistelor de cultură, ceea ce adaugă un plus de speranţă pentru cultura scrisă, aflată acum în mare suferinţă financiară şi nu numai. Anul a adus şi evidenţa crizei Televiziunii Române (se pare că dispariţia Canalului Cultural nu a rezolvat-o!). Schimbările la conducere nu vor pune capăt problemelor de fond ale acestei instituţii publice. Cu siguranţă, provocările vin de la interpretarea care se dă acestui termen – public, esenţial pentru funcţionarea corectă şi eficientă a acestui „colos cu picioare de lut”.

Poate ar trebui spus ceva special despre cinematografia română, care continuă să dea semne de viaţă prin succesele filmelor româneşti la Festivalurile internaţionale. Dar vânzarea Studiourilor Buftea şi criza financiară a CNC ne fac să cădem pe gânduri – se pare că, mai ca întotdeauna, succesele sunt obţinute împotriva condiţiilor asigurate. Oricum, „Aferim” îşi continuă drumul afirmării internaţionale, ceea ce ne bucură şi ne face să devenim nostalgici.

Această scurtă trecere în revistă a Anului cultural 2015 nu poate decât să ne oblige la o recunoaştere: chiar vitregită financiar, aşa cum este, culturii noastre naţionale nu-i trebuie decât o perspectivă şi un bun management ca să ne ofere surprize încântătoare, cum a fost Festivalul „George Enescu”. Asta ne face să credem că nu este chiar totul pierdut. Dacă ne pierdem cultura, ne-am pierdut cu totul! De aceea, trebuie să ne batem şi să ne zbatem pentru a ne exprima şi a ne proteja cultura, singura pe care o avem şi unicul nostru produs care nu poate fi înlocuit sau importat.

Eugen Uricaru 

 

Lumea 2016: nu război mondial, ci pace mondială hibridă

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Lumea 2016: nu război mondial, ci pace mondială hibridă

Panoramic internaţional

Au trecut peste 25 de ani de la marea răsturnare din 1989-1991, dar tabloul vieţii internaţionale nu s-a precizat şi limpezit. Echilibrul strategic mondial rămâne precar, relaţiile interstatale între cei mari – labile şi nesigure, evoluţiile – imprevizibile, surprizele – frecvente, căutările şi tatonările – pe agenda tuturor, neliniştea – omniprezentă. Toată lumea pare să aştepte ceva, pentru că toată lumea e nemulţumită de ceva, parcă nimeni nu-şi mai găseşte locul în lume sau nu e mulţumit de situaţia prezentă. Este, cumva, starea de spirit din 1914, cea din 1939, fără ca aceasta să însemne, însă, un nou război mondial, deşi hărmălaia mediatică în lume, uneori chiar şi pe la noi, a ajuns la niveluri de isterie şi paranoia asemănătoare celor din pragul unui război. Alianţe politico-militare au dispărut (Tratatul de la Varşovia, CAER), altele îşi caută o nouă identitate (NATO) sau trec prin crize existenţiale (UE), încep să prindă consistenţă noi grupări (Organizaţia de la Shanghai, Uniunea Eurasiatică, BRICS). Relaţiile dintre protagoniştii statali şi principalele alianţe ale lumii sunt, şi ele, în tatonări şi reevaluări.

Forţele terestre ale SUA

Forţele terestre ale SUA

Statele Unite au rămas prima putere mondială (cu peste 55 la sută din cheltuielile militare ale lumii), dar mai spectaculoasă este schimbarea agendei de priorităţi externe a Washingtonului: dezangajarea treptată din Europa şi Orientul Mijlociu şi focalizarea pe Asia-Pacific. Rezultatul imediat este tranşant negativ – pierdere de influenţă în zonele trecute în plan subaltern, în profitul unor forţe ostile sau rivale. Iar SUA par tot mai tentate de o politică „minimalistă” şi de o monitorizare a treburilor mondiale „din spate”. În sfârşit, anul electoral prezidenţial va spori coeficientul de expectativă, prudenţă, rezervă, inacţiune a Washingtonului. Cel puţin aşa prevestesc evoluţia numeroşi comentatori occidentali.

Exerciţii militare organizate de NATO

Exerciţii militare organizate de NATO

Uniunea Europeană trece printr-o dramatică criză de identitate şi acuză un serios deficit de solidaritate, dar, paradoxal, şi de democraţie. După criza datoriilor Greciei, criza refugiaţilor pune Europa unită în faţa unei noi sfidări, iar relaţiile cu Rusia (pe fondul evenimentelor din Ucraina) solicită preocupant coerenţa opţiunilor politice, economice şi de apărare ale UE. Uniunea Europeană nu-şi poate găsi o voce cu care să se exprime clar şi hotărât în lume în condiţiile în care Germania, liderul informal al organizaţiei, ezită sau evită să-şi asume un rol preeminent măcar în împrejurări în care acest lucru s-ar cere (iar ezitarea Berlinului vine de la faptul că nu poate exprima un consens european).

China, devenită principala putere economică a lumii, şi-a încetinit (premeditat?) ritmul impetuos de creştere. Performanţele sale sunt însă dualiste, observă universitarul Zingxua Cai, din Beijing: „Succesele economice, împărţite la 1,3 miliarde de locuitori, devin foarte slabe, iar problemele socio-economice, multiplicate de 1,3 miliarde de locuitori, devin foarte mari. China rămâne încă o ţară în curs de dezvoltare, nu putere mondială. Este mai degrabă o ţară mare decât o ţară puternică”.

3.

Nave ruseşti din Flota Mării Negre

Rusia înscrie, de câţiva ani, o revenire şi o prestaţie spectaculoasă în arena mondială. Afirmarea sa în lume, continuu ascendentă în timpul preşedinţiilor lui Putin, a stopat extinderea spre est a UE şi a NATO, ca şi intenţiile europene şi euroatlantice ale statelor post-sovietice europene. „Preinfarctul” relaţiilor ruso-occidentale, cauzat de criza ucraineană, pare să se cicatrizeze, căci şi în Europa unită (mai puţin „Noua Europă”), şi în Statele Unite, avantajele unor relaţii pragmatice cu Moscova încep să prevaleze asupra politicilor de forţă şi sancţiunilor. În plus, Washingtonul şi capitalele europene realizează că sfidări acute la adresa păcii şi securităţii internaţionale nu pot fi gestionate fără conlucrare cu Moscova.

USS KITTY HAWK, At sea (Sept. 5, 2007) - Naval ships from India, Australia, Japan, Singapore, and the United States steam in formation in the Bay of Bengal during Exercise Malabar 07-2 on Sept. 5.  The formation included USS Kitty Hawk, USS Nimitz, INS Viraat, JS Yuudachi, JS Ohnami, RSS Formidable, HMAS Adelaide, INS Ranvijay, INS Brahmaputra, INS Ranjit, USS Chicago and USS Higgins. U.S. Navy photo by Mass Communication Specialist Seaman Stephen W. Rowe

La exerciţiul „Joint Sea 2015” nave militare chineze şi ruse

De câţiva ani, climatul mondial s-a încărcat din nou cu neîncredere, încordare şi insecuritate. Vestul face vinovată Rusia de această involuţie care trimite, cumva, la vremea Războiului Rece. Moscova replică însă că Occidentul – şi în primul rând Statele Unite – trăiesc de peste în sfert de veac cu impresia greşită că Rusia a pierdut Războiul Rece, că a devenit o ţară subalternă, ca multe altele, drept care trebue tratată ca atare. Iar nesocotirea rolului şi locului Rusiei în lume este, pentru Putin, cea mai mare ofensă care poate fi adusă ţării sale. De aici înrăutăţirea bruscă a atmosferei internaţionale prin războaiele din Iugoslavia, Georgia, Ucraina, într-un fel acum şi cel din Siria. Ne îndreptăm către un nou Război Rece? Nu, susţine ambasadorul american Steven Pifer, căci:

– în ciuda relaţiilor reci dintre ele, Washingtonul şi Moscova cooperează în reducerea armamentului strategic – Iran, Afganistan;

– SUA şi Rusia şi-au redus dramatic arsenalele nucleare, iar NATO şi-a sporit capacitatea de apărare convenţională (prin extinderea spre Est);

– o competiţie economică este exclusă, căci economiile SUA şi UE sunt de 15 ori mai mari decât economia Rusiei.

Lumea ar trebui, cu alte cuvinte, să se aştepte, cel puţin pentru următorii câţiva ani, nu la un război mondial, fie el şi hibrid, ci mai degrabă la o pace hibridă. Pace hibridă însemnând, fireşte, şi o sumedenie de disconforturi, inclusiv războaie locale.

Corneliu Vlad 

Republica Moldova sub lupa Uniunii Europene

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Republica Moldova sub lupa Uniunii Europene

 

În toamna anului 2015 s-au împlinit doi ani de la momentul istoric al semnării Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova şi un an de la iniţierea implementării acestui Acord. Un moment potrivit pentru un prim bilanţ al realizărilor obţinute până acum şi de trecere în revistă a neîmplinirilor care marchează parcursul european al tânărului stat moldovean. Acesta a fost şi motivul vizitei oficiale la Chişinău, la începutul ultimei decade a lunii octombrie a.c., a unui important demnitar al UE cu responsabilităţi directe pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Este vorba despre doamna Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru comerţ, binecunoscută ca un prieten declarat al Moldovei de peste Prut. Doamna Malmstrom este oficialul european care, în aprilie 2014, atunci comisar al UE pentru Afaceri Interne, a semnat Acordul cu privire la liberalizarea regimului de vize cu Republica Moldova, documentul care a oferit posibilitatea ca sute de mii de cetăţeni moldoveni să călătorească fără vize în Europa.

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova şi Cecilia Malmstrom, comisar european pentru Comerț

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova şi Cecilia Malmstrom, comisar european pentru Comerț

Vizita comisarului european a survenit într-o perioadă extrem de complicată şi tensionată pentru evoluţiile de la Chişinău, dominată de protestele antiguvernamentale neîntrerupte pe fondul lipsei unor progrese concludente în soluţionarea crizei bancare generate de furtul miliardului de dolari. Instabilitatea politică prelungită şi neînţelegerile din interiorul coaliţiei pro-europene de la Chişinău, care au condus la demiterea cabinetului condus de Valeriu Streleţ, s-au resimţit cu acuitate în coerenţa actului de guvernare şi aprofundarea reformelor, blocând practic finanţarea internaţională a Republicii Moldova. Derapajele survenite în 2015 în derularea procesului de integrare europeană a Moldovei, după ce în ultimii ani aceasta se dovedise partenerul estic cel mai performant în privinţa demarării şi implementării reformelor democratice, au provocat, fireşte, preocupări şi îngrijorare în rândul principalilor săi susţinători occidentali, nu doar în plan politic, ci mai ales în domeniul economico-financiar şi al asistenţei tehnice. Este vorba, în primul rând, despre Uniunea Europeană, FMI şi SUA, care au furnizat până acum cele mai mari fonduri de ajutorare a Republicii Moldova şi care, după cum se ştie, acţionează coordonat, reacţionând împreună în faţa riscurilor care survin pe parcurs.

Cunoaştem situaţia fragilă din Republica Moldova, dar reformele trebuie să continue”, a subliniat în mod repetat comisarul european pentru comerţ, pe timpul prezenţei sale la Chişinău. În prezent, prioritatea numărul unu a guvernului, indiferent de coloratura politică a acestuia, a afirmat doamna Malmstrom, trebuie să fie soluţionarea problemelor din domeniul bancar: „UE insistă ca cei vinovaţi de comiterea fraudelor să fie aduşi în faţa justiţiei şi neapărat pedepsiţi, iar banii furaţi să fie returnaţi cetăţenilor”. Combaterea corupţiei şi respectarea supremaţiei legii, a accentuat comisarul european, „sunt chestiuni imperative”, de care depind semnarea unui nou Memorandum cu FMI şi, desigur, reluarea finanţării de către UE şi alţi parteneri occidentali.

Şcoala nr. 83 „Grigore Vieru֨”, din Chişinău

Şcoala nr. 83 „Grigore Vieru֨”, din Chişinău

Trecând în revistă o serie de rezultate pozitive obţinute de Republica Moldova în decursul primului an care s-a scurs de la începerea implementării Acordului de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană, doamna Malmstrom a menţionat, în primul rând, creşterea considerabilă a exporturilor moldoveneşti pe piaţa comunitară, care au ajuns la 62 la sută din volumul exporturilor Moldovei. Cele mai mari creşteri la exporturile în UE, de circa 29 la sută, le-au înregistrat producătorii de vinuri, care s-au bucurat de un sprijin special din partea autorităţilor europene, pentru depăşirea dificultăţilor determinate de embargoul impus de Rusia la importul produselor agroalimentare şi vini-viticole moldoveneşti. Posibilităţile de export sunt mult mai mari, dar deocamdată insuficient valorificate. De pildă, sortimente importante cu marca made în Moldova, care ar putea avea succes pe piaţa europeană, sunt identificate în domeniul lactatelor şi al produselor animaliere, dar pentru aceasta sunt necesare măsuri suplimentare privind adoptarea unor norme legate de securitatea alimentară. În prezent, însă, s-a ajuns la un cerc vicios, deoarece modernizarea întreprinderilor producătoare şi adaptarea lor la cerinţele pentru export necesită investiţii noi, dar fondurile din afară sunt blocate din cauzaă instabilităţii politice, iar cele interne nu sunt disponibile din pricina colapsului sistemului bancar. Tocmai de aceea este necesară continuarea reformelor în mod susţinut, mai întâi în sectoarele bancar şi energetic, simultan cu întărirea sistemului judecătoresc, pentru a putea impulsiona lupta cu corupţia. „Aceste lucruri trebuie să se întâmple urgent şi la modul practic”, a subliniat comisarul european în discuţiile la toate nivelurile cu partenerii moldoveni, deoarece numai astfel se va putea asigura un climat investiţional credibil şi atractiv.

Desigur, bilanţul succint prilejuit de vizita comisarului european la Chişinău s-a focalizat asupra aspectelor economico-financiare şi a cadrului juridic necesar combaterii corupţiei şi consolidării statului de drept în Republica Moldova. Totodată, discuţiile s-au limitat la perioada de un an ce a urmat intrării în vigoare a Acordului de asociere. O analiză mai largă, de natură să permită desprinderea unor concluzii aprofundate şi avansarea unor ipoteze plauzibile privind viitorul Republicii Moldova ar trebui să ia în considerarea întreaga evoluţie a evenimentelor de după ascensiunea forţelor europene la guvernare, începând cu anul 2007. Nu trebuie uitat că până la momentul respectiv, mai bine de un deceniu şi jumătate după desprinderea de fosta URSS şi proclamarea independenţei (august 1991), balanţa opţiunilor vizând dezvoltarea viitoare a Republicii Moldova era înclinată preponderent spre integrarea eurasiatică. Abia din 2007 orientarea pro-europeană a devenit prevalentă, ceea ce a şi permis formarea unor noi majorităţi parlamentare care au construit pas cu pas drumul spre Europa al tânărului stat moldovean. Un drum presărat cu multe provocări şi obstacole, reprezentate atât de necontenitele rivalităţi politice interne, cât şi de numeroase presiuni şi imixtiuni externe, cu deosebire de ordin economic, despre care revista Balcanii şi Europa” a semnalat periodic. Într-o corespondenţă specială de la Chişinău, purtând titlul „Un joc complicat, cu multe mize…” (Balcanii şi Europa”, nr. 113/2011), comparam situaţia Republicii Moldova cu o fereastră întredeschisă, care poate reprezenta o promisiune în drumul spre Europa, dar şi o stare de incertitudine, deoarece „o fereastră întredeschisă poate fi izbită şi închisă la loc, în cazul unor turbulenţe externe care depăşesc rezultanta forţelor din interior”. Aparent, situaţia actuală a Republicii Moldova nu diferă prea mult de cea evocată cu patru ani în urmă, în condiţiile în care analize efectuate de centre de expertiză specializate avansează şi scenarii deloc optimiste, inclusiv despre o posibilă intrare în faliment a statului moldovean şi un viraj spre Uniunea Eurasiatică.

Şi totuşi… Atunci când evaluăm progresele Republicii Moldova pe calea europeană nu ar trebui să ne limităm doar la dimensiunea economică şi financiară a acestui proces, care a înregistrat cote pozitive certe, dar, desigur, nu pe măsura aşteptărilor imediate ale populaţiei în privinţa nivelului de trai. Cel puţin la fel de importante, dar cu rezonanţă deosebită, ni se par şi realizările pe calea conştientizării şi afirmării identităţii româneşti a populaţiei majoritare a Republicii Moldova. Am aminti aici doar două dintr-un şir de hotărâri memorabile: decretarea zilei de 28 iunie 1940 ca „zi de ocupaţie, nu de eliberare a Basarabiei” (2010) şi revenirea la prevederea Declaraţiei de Independenţă, potrivit căreia „limba oficială în Republica Moldova este limba română”, decizie validată de Curtea Constituţională în decembrie 2013. Asemenea hotărâri, care poartă girul autorităţii Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, au avut rolul de a restabili adevărul istoric şi de a contribui la întărirea concordiei în societatea moldovenească Ele rămân, cu certitudine, cuceriri ale dezvoltării democratice şi ale parcursului european al Moldovei.

În pofida progreselor mai mult sau mai puţin vizibile, lipsa de coeziune a clasei politice în jurul obiectivului major reprezentat de integrarea europeană contină să constituie, însă, un obstacol serios în calea dezvoltării Republicii Moldova. Situaţia politică actuală nu ne ajută să ne concentrăm şi să urmăm obiectivele de integrare europeană, dar fără relaţii strânse cu UE, Republica Moldova nu are perspective”, a subliniat deschis preşedintele Nicolae Timofti în discuţiile purtate cu Cecilia Malmstrom, despre care relatam mai înainte. După cum am putut constata direct în mai multe rânduri, calea integrării europene constituie, într-adevăr, pentru o mare parte a societăţii moldoveneşti, singura alternativă viabilă pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova. La rândul său, Uniunea Europeană rămâne solidară în sprijinirea eforturilor Chişinăului de a asigura dezvoltarea şi stabilitatea Republicii. Comisarul european pentru comerţ a reiterat fără echivoc angajamentul UE de a rămâne „partenerul, susţinătorul şi prietenul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană”. În acest cadru, un rol deosebit este atribuit în continuare României, membră a Uniunii Europene, aflată într-o relaţie specială cu Republica Moldova.

Dr. Ioan C.Popa