NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Serbiei 

Reporter: editura July - 15 - 2019 Comments Off on Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Serbiei 
Serbia este un spațiu creștin încă din secolul al IX-lea d.Hr. Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, se află în fruntea unei comunități religioase impresionante: 84% dintre sârbi se declară creștini ortodocși. 

Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei

Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, s-a născut în data de 28 august 1930, în localitatea Vidova, din Serbia, cu numele Miroslav Gavrilović. După terminarea școlii elementare și a liceului din Cacak, cel care avea să devină Patriarhul Serbiei și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad și apoi a efectuat stagiul militar. La scurt timp, în 1959, a devenit monah la Mănăstirea Rakovica și a primit numele de Irineu. A fost profesor la Seminarul Teologic Prizren, dezvoltându-și în continuare pregătirea ecleziastică și prin studii avansate la Atena. În 1974, Irineu a fost numit Episcop Vicar Patriarhal de Moravica. Un an mai târziu devenea Episcop de Niş. Demn de menționat este faptul că, în această calitate, în anul 1999, când Serbia a stat sub semnul tulburărilor interne și Seminarul din Prizren a fost evacuat, înaltul prelat a inițiat construirea unei alte clădiri în care activitatea așezământului religios să poată continua. În 22 ianuarie 2010, la mai bine de 35 de ani de activitate episcopală, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a ales pe Irineu Arhiepiscop de Peć, Mitropolit de Belgrad-Karlovci şi Patriarh al Serbiei.


Înaltul prelat este considerat, atât în țară cât și peste hotare, un reprezentant al ortodoxiei deschis dialogului interreligios. De la începutul activității sale în fruntea Bisericii Ortodoxe Sârbe, Patriarhul Irineu a fost un susținător al păcii și stabilității în întreaga zonă frământată a Balcanilor. Pentru a contribui la acest deziderat, a susținut legături strânse cu bisericile ortodoxe surori. Astfel, în ultimii ani, Preafericitul Părinte a vizitat Muntele Athos, Patriarhatul Alexandriei și al întregii Africi, a participat la sfințirea Catedralei din Tirana, Albania, unde a avut convorbiri cu ÎPS Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a găzduit evenimentul de celebrare a 1.700 de ani de la semnarea Edictului de la Milano. Totodată, Patriarhul Irineu menține o relație strânsă și cu Biserica Catolică, susținând că „o vizită a Papei în Serbia ar putea fi mai mult decât o întâlnire, ar putea fi și o ocazie de dialog”.

Pe relația directă dintre Biserica Ortodoxă Sârbă și Biserica Ortodoxă Română se poate consemna, în tabloul general al strânselor legături la toate nivelurile, vizita Preafericitului Părinte Irineu la Parohia „Sfinţii Chiril şi Metodie”, din Nürnberg, în anul 2014, unde a fost întâmpinat de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi de către credincioşii români. Cu acest prilej, a fost reafirmată îndelungata colaborare a ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor români şi sârbi din Diaspora, legătură care reprezintă o mărturie vie a Ortodoxiei din Europa. De asemenea, Patriarhul Irineu a evocat trecutul istoric care leagă cele două popoare şi cele două Biserici Ortodoxe surori, amintind de imaginea Reginei Maria Karageorgevici, fiica Reginei Maria a României, „de care toţi sârbii îşi aduc aminte cu venerare”. În cadrul aceluiași eveniment, Patriarhul Irineu și-a exprimat recunoștința față de implicarea Bisericii Ortodoxe Române în ajutorarea cetățenilor sârbi loviți de inundațiile din acel an: „Adevăraţii prieteni se cunosc în vreme de necazuri şi Domnul ne adună pe toţi împreună”.
 
 
 
De-a lungul anilor, Preafericitul Părinte Irineu s-a dovedit un susținător al cauzei Serbiei, având mai multe luări de poziție referitoare la problemele stringente cu care se confruntă țara sa, precum și la situația dintre Serbia și Kosovo sau la relațiile cu Bosnia-Herțegovina. „Râul Drina, dintre țările noastre, nu este un hotar, ci o punte care ne unește”, consideră Patriarhul Serbiei. În legătură cu procesul de accedere a țării sale în Uniunea Europeană, ÎPF Irineu arată că „suntem o parte istorică a Europei și dorim să intrăm în această comunitate de națiuni. Pe parcursul procesului de accedere vom accepta toate condițiile care nu vin în contradicție cu identitatea noastră culturală și istorică”

 •„Împreună, suntem cu toții în Biserica lui Hristos. Suntem creștini și ne rugăm, muncim, ne educăm ca parte a Bisericii nu doar în așezămintele de cult, dar și acolo unde lucrăm, pe stradă, la școală și chiar în cafenele. Întotdeauna trebuie să acționăm ca adevărați creștini, copii ai Bisericii lui Hristos” 

 

Revista noastră continuă rubrica-serial dedicată celor mai înalți prelați ai Ortodoxiei balcanice, marcante personalități ale creștinismului

Comunităţi româneşti în SUA şi Canada

Reporter: editura July - 12 - 2015 Comments Off on Comunităţi româneşti în SUA şi Canada

Numeroşi ani, în paginile revistei noastre am publicat în mai multe numere magistrala lucrare a prof. univ. dr. Gheorghe Zbuchea, intitulată „Comunităţi româneşti în lume” (publicată cu ani în urmă)

George Emil Palade

George Emil Palade

Sunt prezentate dovezi excepţionale despre români care au dus în colţuri îndepărtate ale Terrei harul unui popor din mijlocul căruia s-au ivit minţi inteligente, titrate, pline de har şi înţelepciune.

Dată fiind actualitatea celor prezentate în cadrul rubricii noastre mai sus amintite, aflaţi într-o epocă în care globalizarea îşi face simţită prezenţa, prin reluarea acestui studiu reconfirmăm potenţialul valoric românesc răspândit în lume încă din urmă cu mulţi ani.

În decurs de circa un veac, un adevărat gigantic fluviu omenesc de 32.000.000 oameni s-a revărsat din Europa în Lumea Nouă. Între aceştia s-au aflat şi românii, mai exact oameni provenind din spaţiul românesc, căci în statisticile americane se consemna, de regulă, nu naţionalitatea, ci locul de origine. Astfel, în cele mai multe cazuri, în statisticile privind ţinuturile româneşti de plecare, alături de etnia majoritară românească sunt cuprinşi evrei, germani, ucraineni, armeni etc. Până la primul război mondial, sursa geografică principală a emigraţiei româneşti în SUA a fost Transilvania, urmată apoi de departe de Bucovina şi prea puţin reprezentată de Regatul României condus de regele Carol I. Emigrările din Transilvania cu intensitate variabilă, au fost un fenomen permanent în secolele XIII-XIX. La început, din Transilvania, destui au plecat vremelnic în zone mai apropiate, precum România transcarpatică, Dobrogea, Peninsula Balcanică, Crimeea, Caucaz etc. În acest context se înscriu, înaintea primului război mondial, şi emigrările unor români peste ocean. Au fost apoi emigrările definitive. Acestea au devenit frecvente în epoca modernă. Aceste emigrări definitive s-au datorat unor cauze complexe, ce au acţionat simultan. Unele au fost de natură economică, altele de natură politică şi naţională.

Anghel Rugina

Anghel Rugina

În anul 1910, recensământul nord-american consemna 87.724 persoane originare prin naştere sau părinţi, din România. Dintre aceştia, 20.707 erau persoane născute în America cu ambii părinţi născuţi în România, 1.093 persoane aveau doar unul dintre părinţi născut în România, iar 65.923 persoane erau imigranţi născuţi în România antebelică. După primul război mondial, în SUA au continuat să trăiască o serie de români. Recensământul din anul 1920 consemna 102.823 persoane născute în spaţiul românesc. Dintre acestea 93.456 trăiau în mediul urban, iar 42.225 dobândiseră deja cetăţenia americană. În anul 1930, în SUA se aflau 146.393 foşti imigranţi români, dintre care 26.102 veniseră în SUA după 1920.

Masa principală a grupului românesc continua să trăiască în principal în oraşe în statele New York, New Jersey şi Pennsylvania. A doua regiune de concentrare a românilor era în zona centrală în statele Ohio, Indiana, Illinois. Alţii erau împrăştiaţi până în California şi Oceanul Pacific.

În ajunul celui de-al doilea război mondial, episcopia misionară ortodoxă avea în subordine patru protopopiate în SUA – la Cleveland, Detroit, Chicago şi Philadelphia. Au continuat să existe o serie de societăţi de asistenţă socială şi de cultură. În cursul veacului XX, mai devreme sau mai târziu, peste ocean românii din SUA şi Canada au creat peste 150 de aşezăminte româneşti. Treptat, s-a manifestat şi o tendinţă a unificării acestora. Astfel s-a ajuns la creearea în anul 1928 a unei organizaţii centralizate unice a românilor americani: „Uniunea şi Liga Societăţilor Româneşti din America”.

Ciprian Foias

Ciprian Foias

Românii americani au fost vizitaţi în coloniile lor de o serie de personalităţi remarcabile din ţară. În anul 1923, apoi din nou în 1925, 1926, 1929, 1930, 1932, 1933 şi 1937, George Enescu a întreprins repetate turnee muzicale peste Ocean, susţinând concerte speciale şi având întâlniri cu grupul etnic român. În anul 1925 a vizitat coloniile româno-americane Nicolae Titulescu. La 27 ianuarie 1930 a ajuns pe continentul american marele istoric naţional Nicolae Iorga. El a fost primit la Casa Albă de preşedintele Hoover. A ţinut o serie de conferinţe şi a vizitat multe dintre centrele româneşti străbătând SUA de la Atlantic la Pacific. La întoarcerea în ţară a publicat o foarte interesantă lucrare: „America şi românii din America”.

În cursul deceniului IV s-au intensificat acţiunile antirevizioniste ca şi cele de prezentare a realităţilor româneşti ce au precedat implicarea activă a românilor din SUA şi Canada în acţiunea antifascistă şi pentru democraţie din timpul celui de- al doilea război mondial. Alături de toţi rezidenţii din America de Nord, şi românii de acolo s-au situat clar împotriva fascismului, pentru victoria Aliaţilor.

Petru Popescu

Petru Popescu

După intrarea României în război, în iunie 1941, în America s-a format un „Comitet Naţional al Românilor Americani”. Acesta a adresat o chemare pentru convocarea unei conferinţe naţionale a emigraţiei româneşti, în vederea susţinerii luptei pentru cauza românească. La 26 octombrie 1941, într-o conferinţă naţionala la Cleveland a americanilor de origine română, s-a votat în unanimitate crearea „Alianţei pentru democraţie a românilor americani”, care îşi propunea ajutorarea României în numele ideilor de democraţie şi libertate. A fost adoptată o declaraţie de principii şi a fost trimisă o telegramă preşedintelui Statelor Unite: „Jurăm cel mai deplin sprijin pentru poziţia dumneavoastră fermă contra hitlerismului. Ne angajăm din nou să apăram democraţia americană şi eliberarea ţării noastre de origine. Reprezentând peste două sute de organizaţii din întreaga Americă, ne propunem să raliem sprijinul tuturor americanilor de origine română la lupta comună împotriva spiritului de agresiune”.

Liviu Ciulei

Liviu Ciulei

Aproximativ opt mii de români americani, tineri şi tinere, au fost încadraţi în forţele americane terestre, aeriene şi navale. Au avut grade din cele mai diverse, de la soldat la maior. Au constituit şi un corp auxiliar feminin. Li s-au adaugat aproape două sute de români provenind din Canada. Aceşti militari s-au ilustrat în timpul războiului pe teatre de operaţiuni împrăştiate peste tot, dând între altele şi o serie de victime. Unii au luptat în nordul Africii, alţii au căzut în Italia sau deasupra Germaniei, precum şi cu ocazia debarcării din Normandia sau în alte părţi ale Europei. Nu puţini au fost cei care au luptat în insulele Pacificului (Hawai, Filipine, Okinawa). De exemplu, pilotul Alexandru Vraciu, provenind din Indiana. A doborât 41 de avioane japoneze, devenind cunoscut sub numele de „Şoimul Carpaţilor şi vulturul Pacificului”. S-au mai ilustrat în diverse feluri români americani precum John Florea, Marin Burcă, Augustin Anghel etc. Inginerul chimist Steve Bogolea a fost implicat direct în crearea primei bombe atomice.

Ionel Perlea

Ionel Perlea

Aşa cum s-a apreciat, lupta şi sacrificiile americanilor de origine română pentru libertate şi democraţie în anii celui de-al doilea război mondial se constituie într-o pagină pozitivă şi meritorie a istoriei românilor de pretutindeni.

După al doilea război mondial, spre continentul nord-american s-au îndreptat destui reprezentanţi de seamă ai exilului românesc. Ca şi mulţi alţi români care au vrut să îşi creeze o nouă viaţă, departe de „paradisul” comunist. Mulţi s-au ilustrat acolo ca personalităţi care au facut/fac deopotrivă onoare atât ţării de origine, din care au plecat, cât şi celor de adopţie.

Între personalităţile de seamă de dicolo de ocean, cca. 40% s-au afirmat în domeniul ştiinţelor, 30% în domeniul literelor, peste 20% în domeniul artelor şi mai puţin de 10% s-au consacrat unor activităţi politice, religioase etc.

Între oamenii de ştiinţă s-au remarcat, între alţii, medicul şi biologul George Palade, savantul şi literatul Mircea Eliade, economistul Anghel Rugină, demograful Sabin Mănuilă, matematicianul Ciprian Foiaş. Între oamenii din litere pot fi amintiți Petru Popescu, Aurel Sergiu Marinescu, Aristide Buhoiu, Petre Popescu, Zahi Pană etc. Printre artişti s-au ilustrat regizorii Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Jean Negulescu, dirijorul Ionel Perlea, interpreţii Şerban Lupu, Iolanda Mărculescu etc. În domeniul spiritualităţii pot fi amintiţi episcopul Valerian Trifu, monseniorul Octavian Perlea, Maica Alexandra, preotul Gheorghe Calciu Dumitrasa. Multă vreme s-au aflat în America, în calitate de membri ai Comitetului naţional român, adevarat guvern în exil, sau ca membri ai Ligii românilor liberi, importante personalităţi, precum generalul Nicolae Rădescu, Grigore Gafencu, Constantin Vişoianu, Alexandru Creţianu ș.a. Alături de aceştia, ilustraţi mai cu seama în SUA, s-au aflat şi alţii, în Canada, care s-au manifestat mai cu seamă prin „câmpul românesc” din Hamilton – Ontario, adevărat simbol al românismului, organizator, între altele, şi al Romfest-urilor, „forumuri de spiritualitate şi de cultură pan-românească”.

Reacţii vehemente: integrare, da! Asimilare, nu!

Reporter: editura May - 3 - 2011 Comments Off on Reacţii vehemente: integrare, da! Asimilare, nu!

Sfârşitul anului 2010 aducea o declaraţie a cancelarului german Angela Merkel care spunea că multiculturalismul a fost un eşec*. A fost „un precedent” urmat de declaraţii asemănătoare ale premierului britanic David Cameron şi, mai voalat, ale preşedintelui francez Nicolas Sarkozy. Fiecare dintre aceşti trei „grei” ai Europei argumentează cu faptul că minoritarii prezenţi pe teritoriile Germaniei, Marii Britanii şi Franţei nu s-au adaptat, refuză să înveţe limba naţională şi constituie nuclee dure, care păstrează cu străşnicie specificul naţiunilor din care provin şi în care rata infracţionalităţii este mai mare. Mai presus de cauzele care au generat această poziţie se poate constata o ruptură, iar discursul oficial a început să conţină termeni ca „asimilare” sau „xenofobie”, cu efecte directe în relaţiile diplomatice dintre statele implicate.

 

Cea mai vehementă poziţie, exprimată în termeni duri, a fost a premierului turc Recep Tayyip Erdogan, care acuză Germania că refuză să înfiinţeze şcoli în limba turcă, aşa cum există şcoli germane în Turcia. În Turcia avem licee germane. De ce nu am avea şi în Germania licee pentru elevii turci?”, a afirmat premierul Erdogan, într-un interviu acordat presei germane. Incidentul a fost considerat un nou prilej de tensiune în relaţiile dintre cele două ţări, deja încordate din cauza faptului că Germania se opune aderării Turciei la UE.
„Recep Tayyip Erdogan nu este străin de provocări în ceea ce priveşte relaţia cu Germania”, comentează „Deutsche Welle”. Încă din 2008 premierul de la Ankara a afirmat că Germania nu trebuie să se aştepte ca etnicii turci să fie „asimilaţi” şi să îşi uite originea, declaraţie intrepretată drept o critică la adresa modului în care sunt trataţi cetăţenii de origine turcă în Germania. Recent,
premierul turc a denunţat xenofobia din Germania şi a cerut muncitorilor turci din această ţară să se integreze, fără a renunţa la cultura lor, scrie „France Presse”. „Vedem cu multă îngrijorare xenofobia din anumite ţări europene, în special Germania”, a declarat Erdogan în cadrul unei întâlniri cu imigranţi turci la Dusseldorf. „Islamofobia este o crimă împotriva umanităţii, la fel ca antisemitismul. Vreau ca turcii să fie prezenţi la toate nivelurile în Germania, în administraţie, politică, societate civilă. Da integrării, însă nu asimilării. Nimeni nu trebuie să ne smulgă cultura”, a spus premierul turc.

Popunerea de înfiinţare de şcoli în limba turcă a fost respinsă de către clasa politică germană, care susţine că turcii nu reprezintă o minoritate etnică, istorică. (statutul de minoritate naţională s-a acordat doar danezilor şi sorbilor). În pofida rezistenţei din partea unor partide (ca de pildă Uniunea Creştin-Socială, bavareză), cancelarul german Angela Merkel s-a declarat, în 2010, de acord să facă unele concesii. La fel precum Germania are şcoli în alte state precum Turcia, şi Turcia poate avea şcoli în Germania… dar nu este acceptabil ca cineva să trăiască în Germania fără a vorbi germana”, a punctat cancelarul german.

În numeroase ţări europene, mai ales din răsărit, învăţământul în limba minorităţilor este o practică aproape generală. Reticenţa Germaniei faţă de revenidicările unor minorităţi naţionale care trăiesc pe teritoriul german de peste 50 de ani vine din faptul că pentru unii politicieni procesul de integrare nu înseamnă nimic altceva decât un fel de asimilare lingvistică. Această formulă contravine însă ideii de multiculturalism, afişată deseori ca un concept teoretic, dar, iată, lipsit de o bază reală. Cea mai bună dovadă este că în toţi aceşti ani turcii de vârstă şcolară au frecventat şcolile cu predare în limbă germană, în timp ce acasă, ei vorbeau în limba lor maternă. În aceste condiţii, mulţi dintre elevii turci nu au învăţat niciodată limba oficială a ţării în care trăiesc, în consecinţă au apărut adevărate insule lingvistice. Această stare de fapt a îngreunat nu numai procesul de integrare în societatea germană, ci a dus într-o oarecare măsură şi la o auto-ghettoizare a populaţiei de origine turcă, semnalează Radio Europa liberă.

Foaie turcească de parcurs

În Germania trăiesc circa 2,5 milioane de turci sau persoane de origine turcă, dintre care majoritatea sunt muncitori din comunităţi de multe ori puţin deschise societăţii germane. Turcii născuţi în Germania sunt văzuţi ca o problemă pentru autorităţi, prin refuzul de a se integra în societate. 30% dintre tinerii de origine turcă renunţă pe parcurs la studiile preuniversitare, doar 14% reuşesc să obţină o diplomă de bacalaureat, iar numărul femeilor casnice este mult prea mare, relevă ultimul studiu al Institutului pentru Populaţie şi Dezvoltare din Berlin (BIBE) privind integrarea minorităţilor din Germania. Şomajul este ridicat, cele mai multe familii trăiesc din ajutoarele sociale, o consecinţă a acestei situaţii fiind creşterea infracţionalităţii. Cea mai îngrijorătoare situaţie se înregistrează în landul Saarland, unde 45% dintre turci au urmat doar câteva clase.

Pe de altă parte, pentru prima oară în 20 de ani, numărul persoanelor care emigrează din Germania este mai mare decât al celor care imigrează în ţară, mai ales turcii părăsind tot mai mult Germania, aşa cum indică Raportul din 2010 al Biroului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi, elaborat la cererea Bundestagului. În 2008, spre exemplu, în Germania au sosit 26.653 de turci, în ţara de origine întorcându-se 34.843. Iar potrivit Biroului de statistici federale, în timp ce în 2009 au imigrat în Germania 30.000 de turci, 40.000 de persoane au părăsit ţara pentru a se instala în Turcia. Este vorba de pensionari, dar şi de tineri absolvenţi atraşi de rapida creştere economică a Turciei. Poziţia inflexibilă a Germaniei privitoare la locul străinilor ar putea să accelereze acest proces.

Roxana Istudor

————————————

Care va fi viitorul etnicilor turci în Germania? Vom asista la ceea ce premierul turc denunţa drept „asimilare”, în condiţiile în care cancelarul Merkel, secondată de clasa politică germană, insistă pe ideea că etnicii turci trebuie să înveţe obligatoriu limba germană? Sau va reuşi statul german să găsească soluţii pentru a rămâne în câştig de pe urma prezenţei în Germania a unei însemnate şi valoroase populaţii care şi-a mai adus şi altădată o importantă contribuţie la dezvoltarea marii puteri occidentale?

*În numărul 112 al revistei noastre am publicat un amplu articol dedicat acestui subiect.