NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Chipuri de piatră

Reporter: editura October - 20 - 2016 Comments Off on Chipuri de piatră

Dacă mergi la Paris, la Londra sau Moscova, pe bulevarde îi vei întâlni, imortalizaţi în statui, pe toţi cei ce au făcut istorie pe-acolo, mari învingători alături de mari învinşi, fiecare trecând „nemuritor şi rece” de-a lungul secolelor. Create din granit, aramă, sticlă sau aluminiu, aceste statui – urmaşe descriu într-o postură caracteristică momentul de apogeu al răposaţilor turnaţi, în cele din urmă, în eternitate. Astfel că în urma unor personalităţi alese după criterii de contemporaneitate rămân fie biografii înscrise în cărţi cu coperți în piele, fie în tăbliţe plasate la capăt de stradă, fie, după buget, în statui mai mari sau mici, în toate vremurile.

chipuri-de-piatraŞi la noi în ţară, pe parcursul ultimei sute de ani, am avut parte de numeroase statui, unele chiar impozante, montate în centrul capitalei sau în reşedinţe de judeţ, altele în diferite orăşele sau târguri, după putirinţa financiară locală. Că fiecare regim politic ce s-a succedat s-a războit mai întâi cu stanele de piatră – ca la noi la nimenea! – asta e o chestiune ce ţine de moralitatea noastră publică şi de posibilităţile noastre de a înţelege istoria. Bunăoară, comuniştii l-au dat jos pe I. C. Brătianu de la Universitate, în timp ce „noua orânduire” a ras cât a putut, lovind aspru până şi în denumirile străzilor.

Deunăzi, privind vodevilul politic electoral ce se desfăşoară sub ochii noştri, stăteam şi mă gândeam: dacă ne-am propune să sugerăm imortalizarea unora ce se mişcă vioi pe scena noastră politică şi socială, cam cum ar trebui să arate statuile acestora? Dreapta judecată s-a lovit de o dilemă existenţială, datorită numărului mare de „figuri” care ne intră în case prin intermediul televizorului, din care ar trebui să alegem: ofiţeri şi foşti ofiţeri provenind din „arme” diverse, foşti mari patrioţi aduşi la lumină în zilele noastre, actuali patrioţi dovediţi mai cu seamă prin vorbire şi promisiuni, avocaţi, senatori şi deputaţi de profesie, neclintiţi de zeci de ani, femei tinere cu vino-încoace, dame în trecut panarame devenite azi bătrânele „simpatice”, mari înteprinzători etc., etc. Şi aşa, furat de gânduri, mi-am propus să îmi imaginez cam cum ar arăta statuile unora extraşi subiectiv din marea comunitate valorică naţională enunţată mai sus. Premierului tehnocrat Cioloş i se cuvine, în mod indiscutabil, o statuie… defilând sub faldurile unui drapel franţuzesc-românesc-european în fruntea unei armate de tehnocraţi ce asigură supravieţuirea guvernului prin schimburi de zi şi de noapte. Ar mai fi un cuplu nostim de piatră – supla Gorghiu alături de voinicosul Blaga, în haine îndoliate, în spatele unui dric (şi ne ferim să sugerăm mai departe…). Ar mai fi o statuie impozantă cu liderii Dragnea şi Ponta îmbrătişându-se frăţeşte, pitind la spate câte un… (să ghicească cititorul!). Sau un alt propus pentru statuie: renumitul Theodor Stolojan, un vechi candidat al cioplitorilor de statui din toate timpurile. Ar apărea ca un tip uşor aplecat de spate, cu figura pătrată, încremenită. Ar fi o statuie de tip impresionist! Omniprezentul Mircea Geoană ar putea avea pe faţă un surâs pietrificat, cu o flacără violetă deasupra capului, din bronz masiv şi care să indice văzătorilor că alegerile prezidenţiale au fost viciate de forţe energetice de sorginte supranaturală şi nu de cele două vizite sinucigaşe, ascunse după perdea. Dar timpul a trecut şi iată-l acum călărind un partiduleţ propriu… Într-adevăr, speranţa moare ultima.

Şi, în cele din urmă, nu-l putem neglija pe originalul liberal Ludovic Orban, îmbrăcat într-un costum din stofă englezească, cu papion, sprijinit într-un baston cu cap auriu, cărând pe spate chitara iubită, înălţat puţin şi arătând spre viitor, ar crede susţinătorii săi, pe când ceilalţi ar zice că îl indică acuzator pe fostul preşedinte al PNL, despre care spunea: „Tăriceanu nu mai poate”. De unde o fi ştiind oare omul-statuie Orban ce putea şi ce nu fostul său şef de partid? În orice caz… încă mai poate!

Stau în colţul meu şi cuget: stâncă avem, aramă avem, aluminiu avem… Avem şi o mulţime de candidaţi ce ar dori să se întrupeze în piatra veşniciei. Ce mai, la lucru, fraţilor, să statornicim pentru eternitate aceste chipuri de piatră!

Carol Roman