NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Echilibru fragil între Est și Vest

Reporter: editura April - 17 - 2020 Comments Off on Echilibru fragil între Est și Vest
Viața politică din Republica Moldova dă semne tot mai evidente că a intrat deja în febra precampaniei pentru alegerile prezidențiale din toamnă. 

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, în vizită la Chișinău

Socialiștii aflați la guvernare caută să profite de animozitățile din cadrul dreptei și continuă să-și anunțe planurile vizând inițierea unor ample măsuri cu caracter economic și social, menite să atragă simpatia populației sărace, majoritare în Republica Moldova. Igor Dodon, dornic să-și reînnoiască mandatul de președinte, mizează, ca și până acum, pe un sprijin cât mai consistent din partea Federației Ruse. Moscova nu se grăbește, însă, cu punerea în aplicare a înțelegerii de principiu privind acordarea unui împrumut de o jumătate de miliard de dolari, destinat refacerii infrastructurii și reparării drumurilor publice din republică. Deocamdată, este vorba doar de o promisiune, iar de la începutul anului până acum s-au derulat mai multe runde de negocieri privind condițiile pe care le va accepta Chișinăul și maniera de rambursare a împrumutului. Rusia înclină să furnizeze creditul în mai multe tranșe, prima dintre ele, cea mai mare, de circa 300 milioane de dolari, urmând să fie acordată în 2020, pe termen de zece ani și cu o rată a dobânzii cu circa 2%, mai mare decât cea pretinsă Republicii Moldova de UE și organismele financiare occidentale. Concretizarea înțelegerilor nu se va realiza însă înainte ca la Chișinău să sosească președinta Consiliului Federației Ruse, Valentina Matvienko (luna mai a.c.), urmată de vizita premierului rus Mihail Mișustin și poate chiar a președintelui Vladimir Putin. Scopul declarat al acestor vizite: semnarea unor înțelegeri privind legalizarea prezenței muncitorilor moldoveni în Rusia și reglementarea drepturilor de pensie ale acestora. Obiectivul neoficial: susținerea pe toate căile a candidatului prorus la câștigarea alegerilor prezidențiale din toamnă. Vizitele la Chișinău proiectate de înalții demnitari de la Moscova nu sunt străine și de apropiata „aniversare” (pentru o mare parte a populației este vorba de o „comemorare”) a 80 de ani de la „eliberarea/ ocuparea” Basarabiei de către URSS, la finele lunii iunie 1940! 


Concomitent cu virajul masiv și tot mai evident spre Federația Rusă, guvernanții socialiști mențin o retorică adeseori critică față de Uniunea Europeană. De fapt, Chișinăul ar dori să beneficieze în continuare de avantajele relațiilor cu UE (care a decis să majoreze cotele de export moldovenești pe spațiul comunitar), dar să dezvolte în același timp, fără niciun fel de restricții, relații privilegiate cu Rusia și cu Uniunea Economică Eurasiatică. În acest balans între Est și Vest, Chișinăul și-a găsit un partener însemnat în Ungaria, țară membră a UE care dezvoltă la rândul ei raporturi strânse cu Rusia lui Putin.

Alegerile prezidențiale în R. Moldova sunt programate pentru toamna anului 2020

Ilustrativă în acest sens este o vizită, trecută aproape neobservată în mediile politice românești, efectuată la 4 februarie a.c. la Chișinău de ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, cu prilejul căreia au fost semnate două Memorandumuri, unul în domeniul cooperării diplomatice şi altul în cel al educaţiei. Pe această bază, Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei va delega doi diplomaţi la Chişinău, pentru a acorda asistenţă şi expertiză pe dimensiunea integrării europene a Republicii Moldova. De asemenea, studenţii din Republica Moldova vor putea beneficia de 40 de locuri cu bursă în universităţile din Ungaria. „Intenţia noastră nu este doar să dezvoltăm relaţiile bilaterale, ne-ar plăcea foarte mult ca relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană să devină şi mai strânse. UE are nevoie de poveşti de succes şi una poate deveni Parteneriatul Estic, în care Republica Moldova are un rol foarte important”, a declarat oficialul ungar.


Aparent, având în vedere și faptul că minoritatea maghiară din Republica Moldova este nesemnificativă, interesul Budapestei pentru relațiile cu Chișinăul este preponderent economic: grupul financiar OTP din Ungaria a cumpărat o bancă în Republica Moldova, în timp ce o companie farmaceutică ungară deţine o cotă de 10% pe piaţa Republicii Moldova, iar Banca Ungară de Export-Import a deschis un fond de 100 de milioane de dolari destinat oamenilor de afaceri. Există mai multe indicii care atestă în mod clar că la mijloc sunt și interese politice deloc neglijabile, unele cu semnificație geopolitică evidentă. Astfel, în convorbirile prilejuite de vizita ministrului de Externe Szijjarto s-a mai stabilit ca premierul Viktor Orban să efectueze o vizită la Chişinău, iar preşedintele moldovean Igor Dodon să se deplaseze, la rândul său, în Ungaria. De altfel, Guvernul conservator-naționalist al premierului Viktor Orban l-a mai primit pe Dodon în vizită la Budapesta, în mai 2017. Un an mai târziu, Dodon l-a felicitat „călduros” pe Orban pentru victoria detașată la alegerile parlamentare din Ungaria, subliniind că alegătorii unguri apreciază „apărarea și promovarea intereselor naționale ale statului”. Vizita premierului ungar în Republica Moldova s-a concretizat la 12 martie 2020, când memorandumurile convenite de miniștrii de Externe au fost incluse într-un Acord bilateral de parteneriat strategic, semnat de premierii celor două state.

 „Cochetăria” dintre guvernanții de la Budapesta și cei de la Chișinău nu este nouă. Încă de la începutul anilor 1990, oficiali unguri de rang înalt s-au deplasat sistematic în proaspăt independenta Republica Moldova, desprinsă din fostul imperiu sovietic, arătându-se de la început interesați de procesele separatiste și autonomiste declanșate în Transnistria și Găgăuzia, sub bagheta Moscovei. De fiecare dată, mesajul oficialilor unguri către omologii de la Chișinău a fost similar cu cel al Moscovei: Republica Moldova este un stat independent, fără legături comune cu România! Acest mesaj a găsit ecou întotdeauna în cercurile pro-ruse de la Chișinău, cu precădere în timpul mandatului de președinte exercitat de Vladimir Voronin, iar astăzi în cel al lui Igor Dodon. Fostul lider comunist Voronin a fost cel care a solicitat și a obținut de la Bruxelles acceptul ca acordarea vizelor pentru cetățenii moldoveni (înainte de liberalizarea acestora) să fie efectuată prin Ambasada Ungariei de la Chișinău, nicidecum prin Ambasada României. Prin urmare, asistența oferită de Ungaria și acceptată de Chișinău pentru integrarea europeană a Republicii Moldova nu mai constituie o surpriză.

În privința rolului asumat de Ungaria ca punte de legătură între UE și estul Europei, trebuie spus că acesta nu se limitează la Republica Moldova. Aflat în vizită la Minsk, la 3 martie 2020, ministrul de Externe Peter Szijjarto s-a pronunțat pentru reducerea sancțiunilor UE pentru Belarus și o cooperare mai strânsă cu Uniunea Economică Eurasiatică, susținând că, în acest fel, Uniunea Europeană va deveni mai puternică. Rămâne de văzut în ce măsură oficialii de la Bruxelles agreează demersurile Ungariei spre Est ori, dimpotrivă, se consideră în vreun fel sau altul deranjați de asemenea inițiative. Despre aceste lucruri, ca și despre poziționarea României într-un context geopolitic regional în continuă evoluție, într-un număr viitor al revistei.

dr. Ioan C. Popa

 

Undă verde pentru Europa

Reporter: editura January - 23 - 2014 Comments Off on Undă verde pentru Europa

01Moment istoric. Parafarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, survenită la Vilnius, la 29 noiembrie 2013, a provocat un val de entuziasm la Chişinău, comparabil doar cu bucuria proclamării independenţei, în august 1991. „Trăim un moment istoric: a fost parafat un acord ambiţios şi de anvergură, fără precedent, între Moldova şi UE. Acesta simbolizează încredere, deschidere şi cooperare (…) Moldova, astăzi am asigurat drumul nostru spre Uniunea Europeană”, a declarat premierul Iurie Leancă, încrezător că Republica Moldova va deveni membru al UE într-un viitor previzibil. Populaţia şi autorităţile moldovene au sărbătorit evenimentul ca pe un veritabil triumf, cel mai important din cele peste două decenii de existenţă a tânărului stat moldovean: posturile de radio în limba română au difuzat necontenit muzică patriotică; Primăria Chişinăului a aprins iluminatul festiv de sărbători chiar în seara aceleiaşi zile, în timp ce bulevardul Ştefan cel Mare a fost decorat cu drapele tricolore şi ale UE; în Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost organizat un spectacol muzical proeuropean, după cum relata în direct, de la faţa locului, postul de radio „Deutsche Welle”.

Momentul Vilnius a fost salutat cu căldură de înalţii reprezentanţi ai UE prezenţi la Summitul Parteneriatului Estic din capitala Lituaniei. „Sunt fericit să fiu aici, la parafarea Acordului cu Moldova şi Georgia” a subliniat José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene. „Începe o nouă etapă în relaţiile cu aceste ţări. De acum înainte, economiile şi societăţile noastre vor fi legate, iar instituţiile noastre vor lucra împreună. Împreună vom elimina toate problemele… UE va fi alături de voi. Este cel mai progresist şi profund Acord convenit vreodată de Uniunea Europeană, iar el ar trebui semnat cât mai curând în 2014,” a mai precizat preşedintele Barroso. Opinii împărtăşite şi de colegul său Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, prezent de asemenea la eveniment: „Moldova şi Georgia au răspuns pozitiv demersurilor UE, ceea ce va aduce multe beneficii dezvoltării lor economice. Sunt sigur că este un pas bun. S-au stabilit legături trainice, sunt împărtăşite valori culturale şi democratice comune. Sperăm să contribuim la soluţionarea conflictelor de pe teritoriile acestor ţări. Vom garanta securitatea şi integritatea lor”.

1

Preşedinţi R. Moldovei şi României, la parada dedicată Zilei Naţionale a României.

Un drum lung, cu perspective largi. Succesul necontestat al Republicii Moldova şi Georgiei la Summitul de la Vilnius a fost potenţat, aparent paradoxal, de „retragerea”, cu puţin timp înainte, a Armeniei şi, mai ales, a Ucrainei, cu toate că aceste două ţări încheiaseră mai devreme cu aproape un an toate capitolele de negociere ale asocierii la Uniune. Presiunile economice ale Rusiei pentru a bloca apropierea Armeniei şi Ucrainei de UE, mai cu seamă în ultima vreme, sunt binecunoscute. Despre situaţia creată a ţinut să aducă precizări, diplomatic, cancelarul german Angela Merkel: „UE şi Germania trebuie să discute cu Rusia. Războiul rece s-a terminat. Avem nevoie de Rusia, îi importăm gazele. Avem interesul comun de a vedea statul rus modernizându-se. Însă trebuie să depăşim ultimele relicve ale războiului rece.”

Republica Moldova a demarat negocierile de asociere la UE în ianuarie 2010 şi au fost încheiate, după 15 runde, în iunie 2013. Până acum, raporturile Chişinăului cu Bruxelles-ul erau reglementate printr-un Acord de Parteneriat şi Cooperare, intrat în vigoare în 1998. Prin semnarea Acordului de Asociere, Republica Moldova a dobândit un statut nou, care permite aprofundarea relaţiilor politice şi economice cu UE pe toate planurile. Acordul va asigura „un mediu legal deschis, stabil şi predictibil pentru cetăţenii şi activităţile de afceri din Moldova, va îmbunătăţi oportunităţile comerciale în raporturile cu UE şi va spori prosperitatea în ambele economii”, după cum consemna un comunicat al Comisiei Europene, difuzat după Summitul de la Vilnius. Avantajele asocierii vor fi resimţite mai ales pe termen lung, însă există şi motive imediate de satisfacţie pentru populaţia Republicii Moldova. În primul rând, odată cu parafarea Acordului a intrat în vigoare unul din elementele principale ale acestuia, respectiv stabilirea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzătoare, ceea ce va permite impulsionarea schimburilor reciproce, după cum sublinia Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton. În al doilea rând, chiar în primele luni ale anului 2014 ar putea fi pusă în aplicare intenţia Comisiei Europene de a nu le mai cere vize de intrare în spaţiul comunitar cetăţenilor moldoveni care deţin paşapoarte biometrice, soluţionându-se astfel o problemă cu un puternic impact în rândul opiniei publice nu doar din Republica Moldova, dar şi din celelalte state ex-sovietice. Din acest punct de vedere, jurnalişti prezenţi la Vilnius au apreciat că Moldova devine astfel „un foarte bun exemplu pentru vecini, în special pentru Ucraina”, ţară intrată într-o gravă şi prelungită criză politică după refuzul conducătorilor săi de a mai parafa Acordul de Asociere în 2013. De anumite avantaje economice, dar şi de perspectiva liberei circulaţii a persoanelor ar putea beneficia şi regiunea de est (transnistreană) a Republicii Moldova, dacă şi la Tiraspol va prevala spiritul pragmatic în locul tendinţelor separatiste şi al vechilor clişee ale ideologiei totalitare sovietice.

2

Dineu: secretarul de stat al SUA John Kerry şi premierul moldovean Iurie Leancă.

Solidaritate şi de peste ocean. După cum era de aşteptat, la scurt timp după momentul Vilnius a sosit la Chişinău secretarul de stat american John Kerry, a doua personalitate importantă din Administraţia SUA care a vizitat Republica Moldova, după vicepreşedintele Joe Biden. Premierul moldovean a subliniat că Chişinăul doreşte „să îşi consolideze relaţiile cu SUA prin crearea unui parteneriat strategic durabil”, inclusiv pentru implicarea mai activă a Washingtonului în reglementarea conflictului transnistrean. Iurie Leancă a mai amintit că asistenţa substanţială acordată de SUA în ultimii 22 de ani care au trecut de la proclamarea independenţei, cifrată la peste 1,1 miliarde dolari, care a constituit un suport puternic pentru democratizarea şi încurajarea parcursului european al Republicii Moldova. „Statele Unite consideră că integrarea europeană reprezintă cea mai bună garanţie pentru un viitor sigur şi prosper al Moldovei, căreia Uniunea Europeană i-a oferit o oportunitate istorică. Toastăm pentru o nouă primăvară de prosperitate pentru popoarele noastre”, a afirmat John Kerry.

Cum era şi firesc, România s-a aflat permanent alături de ţara soră Republica Moldova pe parcursul său european şi, aşa cum menţionam într-un număr anterior al revistei „Balcanii şi Europa”, nivelul relaţiilor bilaterale a atins în 2013 un vârf nemaicunoscut până acum. La numai o zi după Vilnius, un moment semnificativ l-a constituit prezenţa, în premieră, a preşedintelui moldovean Nicolae Timofti la parada militară din Bucureşti dedicată Zilei Naţionale a României. O puternică încărcătură simbolică a fost şi decizia din zilele ce au urmat a Curţii Constituţionale de la Chişinău, care a declarat Limba română drept limba oficială a Republicii Moldova, punând capăt unei nedreptăţi istorice. Cu toate acestea, anumite declaraţii ale unor politicieni români, calificate ca unioniste, au fost respinse la Chişinău şi considerate chiar inoportune pentru interesele de moment ale Republicii Moldova.

Semnalul verde pentru Europa, dat la Vilnius de parafarea Acordului de Asociere cu UE, a reprezentat, fără îndoială, evenimentul anului 2013 pentru Republica Moldova. Sfârşitul de an a marcat şi prezenţa premierului moldovean Iurie Leancă la o şedinţă a guvernului României, cu prilejul căreia s-a anunţat o susţinere financiară de circa 20 milioane euro, destinate dezvoltării învăţământului preşcolar peste Prut. O investiţie în viitorul Republicii Moldova.

Noul an, 2014, se anunţă ca unul în care va fi mult de lucru pentru atingerea obiectivelor parcursului european, în primul rând semnarea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb şi, extrem de important, concretizarea propunerii de eliminare a vizelor privind accesul liber al cetăţenilor moldoveni în spaţiul comunitar. În mod evident, însă, înţelegerile de la Vilnius constituie o temelie solidă, dătătoare de speranţe.

Ioan C. Popa

Credinţă şi legitimitate

Reporter: editura November - 3 - 2013 Comments Off on Credinţă şi legitimitate

Exact la doi ani fără o lună, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii s-a aflat din nou în fosta republică sovietică, ajunsă acum la 22 de ani de independenţă. Ce motive au stat la baza noii vizite a înaltului ierarh rus pe pământurile moldoveneşti la o distanţă în timp atât de scurtă? În mod evident, mesajele transmise de Patriarhul Kiril au fost sugestive pentru a înţelege mai bine semnificaţia acestui eveniment.

Primire la Chişinău a Patriarhului Kiril

Primire la Chişinău a Patriarhului Kiril

Onoruri şi contestaţii la Chişinău. Primit cu fast, dar şi cu proteste încă de la sosirea la Chişinău, înaltul prelat rus a avut întâlniri cu toţi reprezentanţii puterii şi ai forţelor politice moldoveneşti – şi în primul rând cu preşedintele Nicolae Timofti, cu şeful guvernului şi cel al Parlamentului. Organizată de Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei ruse, vizita a fost motivată oficial de marcarea a 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Chişinăului şi a Hotinului, după anexarea Basarabiei de către Imperiul ţarist, în 1812. O scurtă incursiune istorică este concludentă. Astfel, un an mai târziu, după anexare, în 1813, în Basarabia era instalat un guvernator militar care a condus introducerea legislaţiei ruse în noua provincie. Tot atunci, Biserica Ortodoxă Rusă a înfiinţat în Basarabia Eparhia Chişinăului şi a Hotinului, pe care a trecut-o în subordinea sa. Profitând, aşadar, de ocupaţia politico-militară a teritoriului dintre Prut şi Nistru, Biserica Ortodoxă Rusă, printr-un act de forţă, contrar dreptului canonic, deci ilegitim, a rupt în două Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Constantinopolului, şi a impus întreruperea legăturilor acesteia cu Moldova din dreapta Prutului. În fruntea noii eparhii a fost numit mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni (1746-1821), un prelat din partea locului cu vechi state de serviciu în slujba împărătesei Ekaterina a II-a şi apoi a ţarului Alexandru I, care încercaseră în mai multe rânduri să treacă Muntenia şi Moldova sub oblăduirea religioasă a Rusiei.

Mănăstirea Căpriana- veche construcţie voievodală românească

Mănăstirea Căpriana- veche construcţie voievodală românească

Respectând memoria documentelor, încă de la început trebuie să ne întrebăm: la ce fel de celebrare a ţinut să participe Patriarhul Kiril în Republica Moldova? „Evenimentele de acum 200 de ani – a afirmat Sanctitatea Sa la festivitatea organizată în prima zi a vizitei la Palatul Naţional din Chişinău – au însemnat o nouă etapă în organizarea Bisericii Ortodoxe din Moldova, după zeci de ani de dezorganizare şi de pierdere a structurii bisericeşti. În Moldova lipseau şcolile şi instituţiile culturale atât de necesare pentru dezvoltarea vieţii spirituale şi duhovniceşti a poporului moldovenesc. Eparhia Chişinăului a fost creată inclusiv din dorinţa fierbinte a moldovenilor de a fi împreună cu popoarele Sfintei Rusii”. Aşadar, în trei propoziţii, înaltul prelat rus a spus practic tot ce avea de spus despre momentul celebrat şi despre motivele noii sale prezenţe în mijlocul enoriaşilor din Basarabia. De fapt, din ceea ce a mai rămas din Basarabia de odinioară, acea jumătate de Moldovă înstrăinată şi preluată sub „protecţia” Rusiei. Iar Sanctitatea Sa evită diplomatic să vorbească despre acest lucru, eliminând pur şi simplu din discurs orice referire la Hotin, pentru că acest oraş şi întreaga regiune românească din jurul său se află din 1940 (cu o întrerupere de trei ani în timpul războiului), printr-un alt act de forţă comis de această dată de Stalin şi Hruşciov, în componenţa Ucrainei, având un destin separat de cel al Basarabiei. Declaraţia Patriarhului Kiril nu se deosebeşte cu nimic de tezele istoriografiei ţariste şi apoi ale celei sovietice, care nu conteneau să sublinieze rolul eliberator al Rusiei în Basarabia. Un rol pe care nu demult l-a evocat şi preşedintele Vladimir Putin, când afirma că „istoria Moldovei a început la 1812, odată cu alipirea la Imperiul ţarist”.

Tocmai de aceea, amendarea declaraţiilor înaltului ierarh rus nu a întârziat să apară chiar pe timpul vizitei. Într-un Comunicat de presă, Primăria Chişinăului arăta că, prin afirmaţiile făcute, „Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii a lăsat să se înţeleagă că marcăm şi 200 de ani de la înfiinţarea bisericii creştin-ortodoxe în Moldova. Or, creştinismul a existat pe teritoriul Republicii Moldova de astăzi şi până la 1812-1813”. Considerăm, se mai sublinia în Comunicatul menţionat, inadmisibil ca minciuna şi propaganda sovieto-comunistă să fie continuată astăzi prin intermediul bisericii”. La rândul lor, o serie de istorici din Republica Moldova au precizat că „Mitropolia Moldovei era foarte bine organizată încă din secolul al XV-lea, iar Bodoni însuşi recunoştea că a preluat peste 700 de parohii, majoritatea având şcoli. Mănăstirile erau adevărate centre culturale, unde se editau cărţi. Eparhia înfiinţată de ruşi doar a preluat întreaga structură”. Directorul şi editorialistul ziarului Timpul, Constantin Tănase, atrăgea şi el, recent, atenţia că Patriarhul rus „a venit să serbeze ruperea în două a Moldovei lui Ştefan” şi că nu a găsit de cuviinţă să vorbească niciodată despre „genocidul organizat de Moscova împotriva românilor moldoveni după 1940!”. O mare parte a opiniei publice a contestat oportunitatea prezenţei Patriarhului Kiril în Moldova: „Vizita exprimă politica rusească… a venit cu misiunea Moscovei, nu cu suflet bisericesc”, s-a spus.

Vizită cu tâlc în Transnistria

Vizită cu tâlc în Transnistria

Altă faţă a vizitei în Transnistria. După întâlnirile de la Chişinău şi o slujbă de pomenire la mormântul mitropolitului G. Bănulescu Bodoni, la Mănăstirea Căpriana, Patriarhul Kiril s-a deplasat în regiunea transnitreană, unde 9 septembrie a fost declarată zi liberă pentru toţi locuitorii, pentru a conferi vizitei conotaţii cu totul speciale. Pentru regimul separatist de la Tiraspol, prezenţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse a reprezentat un balon de oxigen şi un prilej de a se face mai bine cunoscut, lucru pe care liderii transnistreni l-au relevat în mod deschis. „Cel mai mult sperăm să fim recunoscuţi ca un stat, la fel cum sunt şi alte state,” a subliniat presa tiraspoleană. „Este prima vizită a unui patriarh rus în ultimii 500 de ani, iar acest lucru ne va ajuta la unirea cu Rusia”, a fost semnalul pe care l-a comunicat mass-media din Transnistria.

Mesajele Patriarhului au fost şi ele diferite de cele exprimate la Chişinău, deoarece la 1812 ruşii ajunseseră deja la Nistru, iar actuala regiune transnistreană era considerată pământ rusesc. „Transnistria – a spus Sanctitatea Sa într-un discurs ţinut în piaţa Suvorov din Tiraspol – se confruntă cu mai multe probleme şi provocări, care trebuie rezolvate… Cunoaştem bine că Transnistria a trecut prin multe încercări pe parcursul istoriei. Aici s-a decis nu doar soarta Moldovei, a ruşilor şi ucrainenilor, dar şi a întregii creştinătăţi”. Înaltul prelat a evocat pe rând luptele din veacul al XVIII-lea de pe malurile Nistrului „pentru eliberarea Moldovei, care au deschis „o perspectivă absolut nouă pentru traiul credincioşilor de pe aceste meleaguri”. Nu a uitat nici de „operaţiunea Iaşi-Chişinău”, din timpul ultimului război mondial. Patriarhul Kiril a vizitat apoi Cetatea Tighina şi Mănăstirea Chiţcani (Noul Neamţ), două obiective de pe malul drept al Nistrului, intrate în zona administrată de separatişti după conflictul violent din 1992.

Va trebui totuşi să concluzionăm că, în pofida declaraţiilor repetate privind lipsa caracterului politic al vizitei, organizarea acesteia în preajma unor importante decizii privind viitorul european al Republicii Moldova a demonstrat contrariul. Vizita Patriarhului Kiril a avut în mod evident două etape distincte: una basarabeană (Chişinău şi Căpriana) şi una transnistreană (Tiraspol, Tighina, Chiţcani). În ultima zi, Patriarhul a revenit la Chişinău, de unde a plecat spre Moscova. Mesajul său final pentru gazdele moldovene, chiar dacă nu a fost formulat în termeni expliciţi, nu lasă loc vreunui echivoc: integritatea Republicii Moldova, incluzând cele două maluri ale Nistrului, poate fi realizată şi asigurată doar sub bagheta şi protectoratul Rusiei, iar Biserica Ortodoxă Rusă este parte în acest proces.

Ioan C. Popa

SPRE O MOLDOVĂ EUROPEANĂ

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on SPRE O MOLDOVĂ EUROPEANĂ

Două veşti importante ne parveneau la finele anului trecut din Chişinău pentru anul 2013: (1) perspectiva dobândirii de către Republica Moldova a unui nou statut în raporturile cu Uniunea Europeană, prin semnarea Acordului de asociere cu această organizaţie; (2) intrarea într-o etapă decisivă a procesului de reglementare a chestiunii transnistrene. Ambele ştiri anticipau, în esenţă, noi paşi spre o Moldovă europeană.

Baroso, Lavrov-1Mai aproape de Europa”. Este unul din titlurile, cu evidente nuanţe optimiste, întâlnit frecvent în fruntea comentariilor difuzate de cele mai cunoscute agenţii de ştiri şi posturi de radio sau TV de la Chişinău, după aprecierile încurajatoare ale preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Baroso, prezent în capitala basarabeană în ultima parte a anului 2012. Vizita înaltului demnitar european în Republica Moldova încheia practic un ciclu de contacte la vârf derulate de oficialii moldoveni cu lideri occidentali de primă mărime, dintre care se detaşează, desigur, întâlnirile cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, în 2011, şi cu cancelarul Germaniei, doamna Angela Merkel, în 2012, prezentate la timpul respectiv şi de revista Balcanii şi Europa. Nu este lipsit de interes de amintit şi faptul că, în ultimii ani, ajutorul financiar furnizat Republicii Moldova sub diverse forme de către UE s-a ridicat la aproape un miliard şi jumătate de euro (circa 41 de euro pe locuitor), sumă impresionantă pentru un stat de dimensiuni mici. În acelaşi timp, este de menţionat şi sprijinul constant acordat de România, atât prin credite şi expertiză tehnică, cât şi prin demersuri susţinute pe lângă partenerii din UE în favoarea integrării europene a Republicii Moldova.

Mesajele transmise de liderii occidentali nu au rămas fără ecou. Dimpotrivă, acestea au constituit un argument solid la Bruxelles, unul din rezultatele mult aşteptate fiind decizia recentă a Consiliului pentru Afaceri externe al UE privind includerea Republicii Moldova în faza a doua a Planului de acţiune referitor la liberalizarea vizelor. În acest fel, graţie progreselor incontestabile în promovarea reformelor democratice, Republica Moldova devine primul stat care accede la un asemenea statut în cadrul Parteneriatului Estic (formulă lansată în urmă cu trei ani, menită să stimuleze extinderea colaborării UE cu şase republici ex-sovietice – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina, n.n.).

De fapt, aşa cum menţiona şeful delegaţiei UE în Republica Moldova, domnul Dirk Schuebel, într-un interviu acordat de curând postului de radio Europa Liberă, este vorba de trei acorduri care ar putea fi semnate cu ocazia Summitu-lui Parteneriatului Estic, programat la Vilnius (Lituania) în toamna acestui an: de asociere, de creare a Zonei de Comerţ Liber, Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi de liberalizare a regimului de vize. „Şansele sunt reale – sublinia reprezentantul UE -, dar nu aş dori să dau o dată exactă pentru finalizarea fazei a doua a regimului de vize, deoarece acesta va depinde de multe componente”.

2013 va fi „un an de răscruce pentru cursul european al Republicii Moldova”, sublinia la rândul său premierul Vlad Filat cu ocazia unei întâlniri avute recent cu studenţii şi cadrele didactice de la Academia de Studii Economice din Chişinău. Evocând o serie e rezultate obţinute de când la conducerea Republicii Moldova se află Alianţa pentru Integrare Europeană, Vlad Filat reafirma opţiunea strategică pentru tânărul stat moldovean: „Vrem să ne integrăm în UE pentru că vrem să avem o ţară europeană”. Pentru aceasta este nevoie, desigur, de voinţă politică, dar şi de continuarea reformelor începute şi asigurarea unor ritmuri înalte de dezvoltare. Pentru ca voinţa politică să fie puternică este nevoie în primul rând de consesns. În 2013, arăta primul ministru moldovean, „toţi vor trebui să renunţe la egoismul politic şi la interesele înguste de partid, pentru a lucra cu toţii împreună pentru viitorul acestei ţări”. Nu în ultimul rând este vorba de pregătirea unor cetăţeni cu mentalitate europenă. În acest sens, un obiectiv important îl reprezintă trecerea, în 2013, la implementarea unei ambiţioase Strategii de dezvoltare a educaţiei până în anul 2020, care va clarifica traseul de dezvoltare în acest domeniu în următorii opt ani, inclusiv reabilitarea unui mare număr de şcoli din mediul rural.

Kojar-LavrovPrioritatea reglementării transnistrene. Fără îndoială, orice proiect de dezvoltare şi modernizare a Republicii Moldova aduce în discuţie, volens-nolens, chestiunea diferendului transnistrean şi a perspectivelor enclavei din stânga Nistrului. Nu rareori s-au evocat dificultăţile pe care le implică acest conflict îngheţat din spaţiul ex-sovietic pentru traseul european al Republicii Moldova. Anul 2012 a consemnat o serie de progrese în restabilirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului, inclusiv ca rezultat al reluării, după o întrerupere de cinci ani, a negocierilor pentru găsirea unei soluţii durabile diferendului. După lungi încrâncenări politice, care s-au dovedit neproductive timp de două decenii, s-a trecut şi la schimbarea manierei de abordare, fiind adoptată aşa-numita tactică a paşilor mici, menită să confere mai mult pragmatism găsirii de soluţii punctuale diverselor probleme economice şi sociale ce preocupă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului, înainte de a se trece la chestiunea mai dificilă a stabilirii statutului de autonomie al regiunii transnistrene.

O tactică promovată şi lăudată de negociatorul Federaţiei Ruse pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, care sublinia că singura soluţie rezonabilă poate fi „doar compromisul”, acceptabil atât la Chişinău, cât şi la Tiraspol. Pentru un „compromis rezonabil” se pronunţa la începutul acestui an şi premierul Vlad Filat, ca unică soluţie pentru o rezolvare definitivă a diferendului transnistrean. Despre nevoia de a veni cu „idei noi” pentru accelerarea negocierilor moldo-transnistrene a vorbit şi ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, în cadrul întâlnirii de la Cernăuţi, de la jumătatea lunii ianuarie a.c., cu omologul său ucrainean Leonid Kojara. Acesta din urmă, în calitate de reprezentant al ţării care exercită în 2013 preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, a ţinut să menţioneze că, în exercitarea mandatului său, „Kievul va acorda o atenţie deosebită conflictelor îngheţate”, cu accent pe diferendul transnistrean. De altfel, prima rundă de negocieri pe anul în curs asupra dosarului transnistrean, în format „5 plus doi” (OSCE, Rusia, Ucraina, SUA, UE, precum şi reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului) a fost programată la Lvov, la jumătatea lunii februarie.

Câteva semne de întrebare.Aşadar, contextul intern, ca şi cel extern par propice accelerării negocierilor. Anumite luări de poziţii ne avertizează însă că lucrurile nu sunt deloc simple, iar moderaţia şi chiar scepticismul prevalează adesea asupra abordărilor care consideră că s-a ajuns la acel punct din care compromisul rezonabil, evocat mai înainte, ar fi devenit nu doar de dorit, dar şi posibil. Una din declaraţiile care au stârnit numeroase comentarii a fost lansată chiar de negociatorul Federaţiei Ruse, Serghei Gubarev. Într-un amplu interviu acordat postului de radio Europa Liberă, acesta argumenta că viitorul Republicii Moldova nu poate fi decât unul împreună cu Transnistria, iar aceasta din urmă „va putea trăi separat numai zburând pe lună”. În acelaşi timp, însă, diplomatul rus lansa un avertisment şocant pentru mulţi: „Noi am declarat în repetate rânduri că, în cazul în care Moldova îşi pierde suveranitatea sau neutralitatea, Federaţia Rusă va reveni la chestiunea realizării de către Transnistria a dreptului la autodeterminare”. În mod implicit, se sugerează din nou condiţionări pentru opţiunile strategice ale Republicii Moldova. Asemenea declaraţii nu fac decât să complice dialogul şi ridică în mod firesc semne de întrebare cu privire la corectitudinea şi obiectivitatea mediatorilor, a puterilor care şi-au asumat rolul de garant al negocierilor şi al menţinerii păcii în zona Nistrului (Rusia şi Ucraina), ţările care afirmă de fiecare dată, inclusiv la recenta întâlnire de la Cernăuţi, că „trebuie să joace rolul cheie în soluţionarea conflictului transnistrean”.

Un vechi proverb spune că nu aduce anul, ce aduce ceasul. În acest caz, însă, sunt posibile puţine surprize, fiind vorba de un conflict provocat metodic, timp îndelungat.În pofida unor semne de întrebare apărute, anul 2013 se arată în multe privinţe promiţător.

Ioan C. Popa

Republica Moldova, curtată de Occident şi Rusia

Reporter: editura October - 24 - 2012 Comments Off on Republica Moldova, curtată de Occident şi Rusia

Republica Moldova are o perspectivă europeană; Moldova este un pilon al parteneriatului estic; putem spune că succesele obţinute în domeniul reformelor în Moldova sunt foarte clare, iar în ceea ce priveşte Acordul de asociere, Acordul de liber schimb şi condiţiile pentru liberalizarea vizelor sunt remarcabile. Acestea sunt doar câteva din expresiile folosite de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, la conferinţa de presă ce a urmat întrevederii cu premierul Vlad Filat, cu ocazia vizitei întreprinse la Chişinău, în august 2012. O vizită scurtă, de doar câteva ore, dar cu adevărat istorică, după cum avea să califice şeful guvernului moldovean, prima prezenţă a unui cancelar german în capitala Republicii Moldova, la două decenii de la proclamarea independenţei şi stabilirea de relaţii diplomatice între cele două state.

O vizită plină de tentaţii şi promisiuni, am spune noi, comparabilă, în anumite limite, cu vizita de anul trecut la Chişinău a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden. Ca şi în cazul înaltului oaspete american, cancelarul Merkel a dorit în primul rând să puncteze interesul direct şi sprijinul Germaniei pentru cursul reformist şi proeuropean al Republicii Moldova. La acest capitol, poate că mesajul cel mai important transmis de doamna Merkel a fost promisiunea de a susţine eliminarea regimului de vize în Uniunea Europeană pentru cetăţenii moldoveni. O promisiune cu un puternic impact în rândul opiniei publice, care ar putea avea, în timp, o anumită influenţă şi asupra chestiunii paşapoartelor de cetăţenie română pentru basarabeni, a căror miză – afirmă unii comentatori – era posibilitatea de a călători fără oprelişti în ţările UE. Din acest punct de vedere, vizita a fost apreciată unanim la Chişinău drept un semnal puternic de susţinere de către Germania a aspiraţiilor europene moldoveneşti, după cum se exprima însuşi preşedintele republicii, Nicolae Timofti.

În al doilea rând, Angela Merkel, însoţită de o importantă delegaţie a oamenilor de afaceri germani, a dorit să reconfirme interesul acestei mari puteri europene pentru efectuarea de noi investiţii în economia moldovenească, prezente deja în diverse ramuri de producţie, şi de a da un impuls suplimentar schimburilor economice şi comerciale bilaterale.

În sfârşit, cancelarul a ţinut să reconfirme angajamentul Germaniei de a susţine în mod activ procesul de negocieri în formatul „5 plus 2” în chestiunea transnistreană, la a cărui relansare din ultimul an Berlinul a avut un rol recunoscut pe plan internaţional. În pofida clarităţii mesajelor sale şi a activismului demonstrat deja în privinţa diferendului transnistrean, liderul german s-a exprimat totuşi destul de evaziv, pe deasupra esenţei problemei, cum aprecia un jurnalist la faţa locului, lăsând loc la diverse speculaţii. Este foarte important, de pildă, că Merkel a reafirmat cu tărie faptul că, în cazul Republicii Moldova, Uniunea Europeană nu va accepta un nou Cipru, rezultând în mod clar refuzul la nivel european al unei divizări a statului moldovean ca urmare a separatismului transnistrean. În acelaşi timp, însă, cancelarul german a menţionat că, în perspectiva posibilei sale integrări europene, Republica Moldova vine la pachet cu Transnistria şi doar după rezolvarea conflictului transnistrean, iar această rezolvare are nevoie de timp şi de foarte multă răbdare. În acest fel, perspectiva europeană a Moldovei capătă, implicit, o serie de condiţionări, a căror îndeplinire nu depinde doar de hotărârea şi de buna credinţă a Chişinăului, ci şi de factori din afară, cu alte interese şi adeseori cu o forţă superioară statelor mici din regiune. Unii comentatori nu s-au sfiit să afirme că, prin modul general de abordare a chestiunii Transnistriei, cancelarul Merkel a dorit să nu tulbure în vreun fel apele în relaţia Germaniei cu Federaţia Rusă, o relaţie complexă şi mult mai cuprinzătoare, în care Republica Moldova ocupă un loc secundar. Un prieten de la Chişinău, bun cunoscător al dosarului transnistrean, îmi spunea nu demult că maniera de punere a problemei de către Germania ne poate duce chiar cu gândul la înţelegerile germano-ruse din preajma celui de-al doilea război mondial, când Moscova a primit din partea Berlinului mână liberă în zona Nistrului, în schimbul satisfacerii altor interese geopolitice.

Cert este că nici presa germană nu s-a grăbit cu elogiile la adresa vizitei cancelarului la Chişinău. Dimpotrivă. „Toată lumea o urmăreşte pe Angela Merkel, care, în loc să salveze zona euro de la dezastrul economic, merge într-o ţară postsovietică minusculă, de care nimeni nu ştie şi unde nimeni nu a fost”, nota destul de acid influenta publicaţie „Die Welt”. Pe un ton asemănător, postul de radio „Deutsche Welle” aprecia că „de Moldova sunt interesaţi doar amatorii germani de integrame, dar şi consilierul pentru politică externă şi de securitate al cancelarului federal, amator de probleme deosebit de dificile”. În pofida notei lor ironice, publicaţia afirma, totuşi, un adevăr, catalogând chestiunile moldoveneşti ca fiind deosebit de dificile. Şi aceasta poate şi datorită trecutului, apropiat sau mai îndepărtat, care s-a dovedit adesea complicat şi plin de capcane. Un trecut pe care cancelarul Merkel nu s-a ferit să-l evoce: „Mi-am dorit personal să fac această vizită. În primul rând, pentru că pe acest teritoriu au locuit şi mulţi germani. Deci, suntem într-un fel legaţi istoric… Ţările din această zonă au suferit mulţi ani… Deportările şi celelalte lucruri negative nu trebuie date uitării”.

Într-adevăr, aşa cum afirma şi premierul Vlad Filat în alocuţiunea rostită în prezenţa cancelarului, cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, pe teritoriul actual al Republicii Moldova (pe atunci în componenţa României, n.n.) locuiau circa 100.000 de etnici germani, integraţi în societatea basarabeană a acelor vremuri. Soarta lor s-a modificat dramatic în urma schimburilor de populaţie convenite de Hitler şi Stalin în preajma celui de-al doilea război mondial, când nemţii au trebuit să părăsească în masă teritoriul ospitalier al Basarabiei. După război, mulţi germani, reveniţi între timp pe meleagurile natale, au avut o soartă şi mai cruntă, pierind sub loviturile represiunilor staliniste.

Aparent fără o legătură directă cu vizita cancelarului german în Moldova, două săptămâni mai târziu, premierul Vlad Filat purta convorbiri cu oficialii ruşi la Moscova, fiind primit în final şi de preşedintele Vladimir Putin, în staţiunea Soci. Tot aparent întâmplător, toate subiectele abordate de Angela Merkel au făcut obiectul discuţiilor şi cu politicienii ruşi, dar poziţiile acestora din urmă nu au fost deloc concordante cu opţiunile cancelarului. Dimpotrivă, unele s-au situat deschis în opoziţie. De pildă, în faţa cancelarului Germaniei, premierul Vlad Filat declara fără ezitare: „Nu există o altă alternativă viabilă pentru ţara noastră decât integrarea europeană”. La Moscova, însă, primul ministru rus, Dmitri Medvedev, nu a ascuns faptul că „Rusia are divergenţe cu Uniunea Europeană, ce ţin de politica energetică”. Ministrul rus pentru Energetică, Aleksandr Novak, a fost şi mai tranşant, declarând că ţara sa „ar putea accepta reducerea cu circa o treime a tarifelor la livrările de gaze naturale către Republica Moldova”, condiţia fiind ca guvernul moldovean „să renunţe oficial la pachetele energetice ale Uniunii Europene”. Mai precis spus, Chişinăul ar trebui să denunţe protocolul semnat în octombrie 2011 privind aderarea la pachetul III energetic al UE. Acest protocol ar urma să fie implementat de la 1 ianuarie 2015, perspectivă care, potrivit afirmaţiei ministrului A. Novak „nu convine Rusiei”. Aşadar, promisiuni tentante, însă insistenţele repetate ale moldovenilor de a se bucura de un tratament mai bun la livrările de gaze din partea Rusiei au o singură alternativă: Chişinăul să renunţe la înţelegerile cu UE. Deci, ori Rusia, ori UE, un veritabil „şantaj economic al Moscovei”, cum a fost calificat de o parte a presei de la Chişinău. „Pentru noi, declara diplomatic şi preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narâşkin, Republica Moldova este un partener egal şi respectat”, subliniind totuşi că potenţialul din relaţiile bilaterale (inclusiv creşterea investiţiilor ruseşti în economia moldovenească) ar putea fi „extins în contextul cooperării în cadrul CSI”, adică, până la urmă, tot în opoziţie cu alternativa UE.

Şi în discuţiile cu oficialii ruşi s-a ridicat problema legăturilor istorice dintre cele două ţări, convenindu-se chiar înfinţarea unei comisii mixte de studiu în acest domeniu. Nimic nefiresc, am putea spune, numai că presa moldovenească atrage atenţia asupra faptului că istoricii ruşi nu şi-au schimbat deloc viziunea asupra trecutului şi continuă să susţină rolul eliberator al Rusiei de 200 de ani încoace. Şi nu doar cercetătorii în domeniul istoriei, ci şi politicienii de vârf ai Rusiei de azi, inclusiv preşedintele Vladimir Putin, care, la Soci, a afirmat că „istoria statului dintre Nistru şi Prut începe la 1812”, când ruşii i-au eliberat pe moldovenii din acest teritoriu de sub otomani. Cu asemenea jaloane dictate de interese politice, nu este greu să ne imaginăm cum vor progresa cercetările comisiei mixte de istorie asupra trecutului comun.

Premierul Vlad Filat a refuzat să comenteze declaraţiile interlocutorilor ruşi, sugerând că dosarul problemelor din relaţiile celor două state este mai cuprinzător. Dilema opţiunilor strategice pentru Republica Moldova rămâne, aşadar, deschisă.

Ioan C. Popa

Miză în concurenţa geo-politică dintre Est şi Vest

Reporter: editura February - 21 - 2011 Comments Off on Miză în concurenţa geo-politică dintre Est şi Vest

Republica Moldova s-a aflat, încă de la naşterea ei ca stat independent şi suveran pe harta Europei (1991), ”la răscruce de vânturi”. Ieşită din multinaţionalul imperiu comunist al URSS, Republica Moldova s-a confruntat de la bun început cu problema minorităţilor rusofone (28,9%) şi nostalgicilor comunismului, concentraţi în două forme. Una politico-teritorială, care este Transnistria secesionistă şi o a doua, pur-politică, prin Partidul Comunist al Republicii Moldova, scos în afara legii în 1991, dar reconstituit în 1993, care a obţinut 49,9% din voturi în 2001 şi l-a dat ţării ca preşedinte pe Vladimir Voronin (2001-2009). Odată cu realizarea alianţei între partidele democratice şi pro-europene (august 2009), Republica Moldova a intrat într-o nouă etapă a evoluţiei sale pe eşichierul geo-politic, etapă caracterizată prin reorientarea dinspre Moscova şi CSI spre România şi UE.

Practic, Republica Moldova repetă astăzi experienţa Republicilor Baltice din anii `90-`93. Primele ieşite din componenţa URSS, acestea s-au bucurat de la început de asistenţa SUA şi UE, reuşind rapid consolidarea lor ca naţiuni independente, suverane şi europene. Din cauza complexităţii de probleme generate de cvasi-enclavarea în Ucraina, disidenţa provinciei rusofone Transnistria şi puterea internă acaparată de comunişti, Republica Moldova reuşeşte o repoziţionare europeană cu 20 de ani de întârziere faţă de Ţările Baltice. Acum însă, după intrarea României şi Bulgariei în UE, în estul Europei (nu discutăm despre Balcanii de Vest, care urmează un traseu aparte în relaţia cu UE) Republica Molodova devine pilonul vizat de Europa, SUA şi NATO în politica lor faţă de Rusia. În consecinţa acestor factori geo-politici, Republica Moldova continuă să se afle la interferenţa influenţelor externe exercitate de puternicii săi vecini, România şi Ucraina, de fosta putere colonială Rusia, de UE şi de NATO (în primul rând de SUA), ale căror extinderi tind să acopere în totalitate Europa şi zona Mării Negre – fără Rusia.

În acest context, Republica Moldova, unde recent s-au reconstituit coaliţia partidelor pro-europene şi guvernul ei, devine cea mai mare miză în concurenţa geo-politică dintre Est şi Vest, concurenţă în care UE are ca orizont maxim de extensie Ucraina, Belarus şi Republica Moldova. Dar, concret vorbind, azi numai ultima poate fi apropiată de UE, ea însăşi având un orizont politic pro-european. Şansa realizării acestei apropieri este România, ţara-soră a Republicii Moldova, care are deja postura dublă de membră a UE şi a NATO.

După experienţa unor relaţii bilaterale sinuoase şi complicate, marcate de recunoaşterea imediată de către România a independenţei Republicii Moldova, în 1991 (prima ţară care a făcut acest lucru)1, de apropierea celor două ţări în perioada 1991-1994, de secesiunea Transnistriei rusofone în care România a susţinut Republica Moldova în timp ce Ucraina şi Rusia au sprijinit provincia rebelă (azi republică nerecunoscută pe plan internaţional), de intrarea Republicii Moldova, în 1994, în Comunitatea Statelor Independente – CSI (commonwealthul rusesc)2 şi de criza diplomatică din 2009, când ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu, a fost declarat “persona non grata”, cele două ţări de limbă română se află într-o etapă de relaţii deosebit de bune. Acestea sunt palpabile prin relansarea comerţului bilateral şi prin cei 800.000 de moldoveni care au solicitat şi cetăţenia română, dintre care 95.000 au primit-o în perioda 1991-2006, iar 70.000 în 2010.

George Friedman, directorul agenţiei americane STRATFOR, într-o analiză asupra Republicii Moldova publicată în noiembrie 2010, sublinia că “Moldova este prinsă între rădăcinile sale româneşti şi trecutul său sovietic. Nu şi-a dezvoltat o identitate naţională independentă faţă de aceşti doi poli. Moldova este o ţară de graniţă în cadrul altei graniţe. Este un loc al influenţelor străine venite din toate părţile. Este un loc fără centru clar. Pe de o parte, există o nostalgie faţă de zilele din vremea Uniunii Sovietice. Pe de altă parte, există speranţa că Uniunea Europeană şi NATO vor crea şi vor apăra o naţiune care nu există”.

Într-adevăr, privind pe hartă, Republica Moldova este cu adevărat valoroasă. Este o zonă care, intrată în NATO sau UE, ar asigura nu numai avantaj faţă de puterea Rusiei, dar ar şi întări, probabil, dorinţa Ucrainei de a rezista în faţa aceleiaşi Rusii. Desigur că Moscova înţelege aceste lucruri şi face tot ce poate pentru ca Republica Moldova să nu intre în sfera de influenţă vestică. Această politică se materializează prin menţinerea trupelor ruseşti din Transnistria şi prin susţinerea regimului separatist al lui Smirnov.

De un an însă, după ce partidele pro-europene au reuşit să preia puterea la Chişinău (chiar dacă nu au dat încă şi un preşedinte ţării, au câştigat două scrutine consecutive şi au redus influenţa comuniştilor la un nivel fără precedent), rapiditatea reformelor a sporit vizibilitatea Republicii Moldova, care are şansa de a deveni povestea de succes a UE. Spre deosebire de ţările Balcanilor de Vest, care sunt fie candidate, fie potenţial candidate la integrarea europeană, Republica Moldova este cuprinsă doar în politica de vecinătate a UE, care se concretizează în Parteneriatul Estic. Lansat în 2009 acesta include Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaijan, Armenia şi Republica Moldova. Dintre toate aceste entităţi geo-politice post-sovietice, Republica Moldova s-a dovedit a fi cea mai reformistă şi şi-a orientat cel mai mult economia spre Europa. În ianuarie 2010, au început negocierile pentru un acord de asociere la UE şi tot din 2010 liberalizarea vizelor cu UE a devenit o problemă prioritară a Chişinăului în raporturile cu Bruxelles-ul, problemă în care se bucură de lagul sprijin al României.

Chiar dacă la limită, la alegerile anticipate din decembrie 2010, Moldova a votat pentru Europa, ideea integrării constituind prioritatea absolută a guvernului reformist condus de Vlad Filat, premierul reinvestit de noul parlament de la Chişinău. Într-un interviu acordat cotidianului “Timpul” (3 ianuarie 2011), Vlad Filat precizează că în relaţia cu UE “noi negociem în vederea semnării Acordului de asociere şi, când vom fi pregătiţi la toate capitolele, îl vom semna. Obiectivul nostru este ca într-o perioadă de trei ani de zile de la startul acestor negocieri, să obţinem semnarea acordului, ceea ce înseamnă regimul fără vize şi comerţ liber.”

Parlamentul European susţine forţele democratice din Republica Moldova, iar comisarul european pentru integrare, Stefan Fule, afirmă că este clar şi vizibil că această ţară este pe calea corectă a “consolidării democraţiei şi împlementării reformelor structurale” neavând de făcut decât “să continue ambiţiosul program pro-european”. Alexander Stubb, ministrul de Externe al Finlandei, aruncând o “Privire din exterior: Finlanda, Moldova şi UE”, sublinia că “pe baza experienţei Finlandei, aş putea să recomand Republicii Moldova să studieze cu toată responsabilitatea propunerile UE şi să utilizeze la maximum posibilităţile ce i se oferă. Procesul de pregătire a Acordului de Aderare dintre Republica Moldova şi UE ar putea fi unul de scurtă durată în cazul în care Republica Moldova ar împlementa în mod eficient reformele şi ar îndeplini toate condiţiile necesare încheierii unui astfel de acord”.

Negocierile privind Acordul de Asociere au început la 12 ianuarie 2010 şi sunt acum la a cincea rundă. Progresele sunt importante în domeniile politicii de securitate a Republicii Moldova, controlului armamentelor, neproliferării şi dezarmării. Alt compartiment de negociere are în vedere statul de drept şi supremaţia legii, migraţia, drepturile omului, lupta contra criminalităţii şi a terorismului.

În ultimul an, Republica Moldova a fost vizitată de 22 de misiuni exploratorii ale Comisiei Europene, iar la 25 octombtrie 2010, Consiliul pentru Afaceri Externe al UE a salutat eforturile Chişinăului în vederea asocierii politice şi integrării economice cu UE.

  1. “Proclamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop reprezintă un pas decisiv spre înlăturarea pe cale paşnică a consecinţelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor şi intereselor poporului român.” (din Declaraţia Guvernului României)
  1. “ Votul Parlamentului de la Chişinău reconfirmă, în mod regretabil, Pactul criminal şi anulează iresponsabil un drept al naţiunii române de a trăi în integritatea spaţiului ei istoric şi spiritual. Prin poziţia geografică, cultură, istorie şi tradiţii, locul natural al fraţilor noştri de peste Prut este, fără îndoială, împreună cu noi, în marea familie a naţiunilor europene şi nicidecum în cadrul unei structuri euro-asiatice.” (Declaraţia Camerei Deputaţilor din România, 14 aprilie 1994)

Victor Ionescu