NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

În umbra Articolului 7

Reporter: editura November - 16 - 2018 Comments Off on În umbra Articolului 7
Se caută și se tot caută o despărțire a Marii Britanii de Uniunea Europeană favorabilă pentru toți în aceeași măsură, ceea ce, în mod practic, este aproape imposibil. Cele mai importante divergențe ce privesc relațiile post-Brexit dintre Regatul Unit și UE rămân cele referitoare la raporturile comerciale dintre părți și viitoarea situație a frontierei nord-irlandeze. Tratativele sunt în curs și probabil vor mai dura, deoarece ambii parteneri au de apărat cauze fundamentale, ce au urmări pe toate planurile.

Carol Roman

Pe de altă parte, chiar în interiorul Uniunii Europene au apărut mari divergențe, de pe urma cărora, în mai multe țări, se manifestă o diminuare a susținerii blocului comunitar. Doctrinarii, nemulțumiți de unele evoluții, au pus pe tapet Articolul 7 al Tratatului UE. În context, reamintim că acest Articol 7 vizează democrația, egalitatea, statul de drept, respectarea drepturilor omului. Și au și apărut țări propuse spre a fi sanționate – acesta este termenul – sub diferite forme, inclusiv cu retragerea acordării de fonduri europene. Cazurile cele mai flagrante sunt cele ale Ungariei și Poloniei. Se intenționează chiar ca respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii să fie o precondiție pentru finanțările din partea UE. Iar prin aplicarea fermă a Articolului 7 se poate ajunge până la suspendarea sau reducerea fondurilor acordate, precum și la interzicerea accesării altora. În mod concret, în luna septembrie a.c., Parlamentul European a votat inițierea de sancțiuni disciplinare la adresa Ungariei pentru cazuri de încălcare a valorilor statului de drept, dispariția presei independente ș.a. De asemenea, Polonia a fost avertizată să nu mai continue reformele juridice care deja au pus în dreptul țării pericolul activării Articolului 7, ceea ce i-ar putea atrage retragerea dreptului de vot în interiorul blocului comunitar. În ciuda repetatelor apeluri, Varșovia nu a așteptat deciziile Curții Europene de Justiție și a luat măsuri interne care vor fi foarte greu de schimbat. 


În acest context, ceea ce ar trebui să evalueze politicienii noștri, cu calm și responsabilitate, sunt nominalizările făcute de comisarul european Günther Oettinger, care punea laolaltă Italia, Polonia, Ungaria și România pe aceeași direcție a nerespectării statului de drept și a inițierii unor modificări în sistemul de Justiție. De altfel, în mai multe țări se constată o scădere a popularității Uniunii Europene, după cum indică ultimul sondaj Eurobarometru. Acest fenomen se resimte și în țara noastră, în care se constată faptul că sprijinul românilor pentru apartenența țării la UE a ajuns la 49%, în scădere cu zece puncte procentuale față de luna aprilie. Susținerea pentru UE s-a deteriorat în total în șapte țări, scădere fără precedent în ultimul deceniu. Se remarcă faptul că România se află pe poziția a doua în ce privește procentul celor care cred că apartenența la UE nu este întru totul benefică, situându-se în fața unor țări care de mai mulți ani au dat dovadă de euroscepticism, cum este cazul Greciei (20%), Italiei, (18%), Republicii Cehia (17%), Austriei (16%) și Ungariei (14%). Explicația acestui fenomen se datorează unor evenimente politice și sociale din ultimele luni. De asemenea, intervine și „clișeul” inoportun repetat mecanic de unii reprezentanți ai autorităților, care afirmă că Bruxelles-ul nu trebuie să se amestece în treburile interne ale acestor țări. 

Să sperăm că intrarea în iarnă nu va înăspri, în afara climatului atmosferic, și pe cel politic, cu atât mai mult cu cât România, care preia, din luna ianuarie 2019, Președinția Consiliului UE, se va strădui să gestioneze în bune condiții acest mandat prestigios. 
 

Carol Roman
 
 

Cu gândul la viitor, scrutând prezentul…

Reporter: editura September - 17 - 2018 Comments Off on Cu gândul la viitor, scrutând prezentul…
Și iată că în plină desfășurare a unor impresionante evenimente din viața politică europeană, inclusiv din țara noastră, a celor dedicate Centenarului românesc, apar unele luări de poziție care ne atenționează că în ultimii ani statul cam se duce de râpă. Și, trecând parcă cu vederea istoria ultimelor decenii, care aparține cam acelorași personaje începând cu 1990 și până azi, toate belelele pe care le trăim sunt aruncate în capul celor aflați vremelnic la cârma țării. Dar situația îngrijorătoare în care ne aflăm este cauzată de participarea efectivă a tuturor partidelor de pe scena politică românească. Relele pe care le resimțim în aceste zile, începând cu corupția desfășurată la toate nivelurile, lipsa de dezvoltare pe o temelie românească eficientă și multe altele ne-au adus o stagnare a societății românești, mai în toate palierele. Este vorba despre o involuție evidentă: s-a ajuns să dărâmăm aproape tot ceea ce în urmă cu multe zeci de ani s-a străduit să realizeze poporul român cu sârg, consecvență, asuprire și multe lipsuri.

Carol Roman

Constatăm zilnic incompetenți, ce fac legi și ordine, cățărați în poziții decizionale. Aparatul administrativ actual nu face față marilor provocări pe care le parcurgem, încercând să schimbe peste noapte structuri conturate și așezate destul de bine în rostul lor, cum ar fi, bunăoară, Justiția. Lipsa de vocație a celor aflați astăzi la putere – aduși mai cu seamă prin neprezentarea la vot la ultimele alegeri – continuă aceeași lipsă de pricepere a înaintașilor post-decembriști, care, unii după alții, au dat vina pe „greaua moștenire”. 


Evenimentele de la 10 august 2018 nu au fost, totuși, urmate de concluzii politice responsabile; din păcate, au reprezentat un moment în care profitorii din ambele taberele au încercat să dărâme fragile împliniri ale actualității, realizate cel mai adesea de ochii publicului. Și se uită că zdruncinările economice de la noi – repetăm – pornesc încă din urmă cu 10-20 de ani și nu s-a încercat responsabilizarea politicienilor de ieri și de azi care au contribuit, într-un fel sau altul, la faptul că milioane de conaționali de-ai noștri preferă să muncească printre străini. În schimb, se acordă timp reconfigurării de-a valma a legislației privind Justiția, Sănătatea, Educația, fără o concepție clară care să indice rostul lucrurilor. Nu s-a înțeles încă nici până acum marea eroare care ne domină în lipsa unui plan național de dezvoltare a țării. Rezultatul: instabilitate, amatorism la nivel înalt, nesiguranță economică și socială, lipsă de efort unitar. 

Degeaba preamărim meritele înaintașilor noștri făurari dacă acțiunile actualelor partide politice – care nu se înțeleg între ele și nu au teme comune, de concordanță și continuitate în privința stimulării progresului – șubrezesc baza statului român, realizat cu jertfe și mari suferințe. 

O privire cât de cât lucidă ne duce spre concluzia că nimeni nu se poate spăla pe mâini, nici cei aflați la putere, nici cei din opoziție, pentru neîmpliniri. Aniversarea Centenarului găsește societatea românească în înfruntări fratricide păguboase tocmai în aceste zile, în care tânjim după o Românie aflată între granițele sale naturale și care, prin bună guvernare, prin unitate națională, ar putea ajunge la locul care i se cuvine printre națiunile europene.

Carol Roman

 
 
 

Spre ce ne îndreptăm?

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on Spre ce ne îndreptăm?
La ordinea zilei europene se află dificilele probleme ale redresării parcursului comunitar, în contextul evoluţiei atât de sinuoase a raporturilor economice dintre marile state şi nu numai – ne referim la „Brexit”, la politica „America first” ş.a. În mod deosebit abordăm locul pe care îl are România în Uniunea Europeană la trecerea a mai bine de zece ani de când facem parte din această grupare eminentă de state. Putem afirma, în mod categoric, că, prin adeziunea acest la bloc comunitar, ne-am asigurat menţinerea demnă a entităţii noastre naţionale, alături de state care, prin istorie şi realizări, şi-au dovedit superioritatea asupra oricăror forme experimentate anterior. Numai că, în momentul intrării în UE, eram dominaţi de ideea că, din acel moment, toate lucrurile vor merge bine, de la sine, şi că am fi intrat în Paradis… Anii ce s-au scurs ne-au dovedit că temeiul intrării în UE era justificat istoric, dar… împlinirile ce au urmat nu au fost pe măsura aşteptărilor noastre. Statele iniţiatoare ale proiecului european s-au dezvoltat tumultuos, pe când participanţii „minori” nu s-au bucurat de aceeaşi soartă. Nu ne propunem să venim cu cifre care să demonstreze cât de puternice sunt Germania şi Franţa astăzi faţă de anii în care România devenea membru al familiei europene. Oricine vede fără să mai fie nevoie de vreo argumentaţie. 
 

Carol Roman

Şi iată că s-a ajuns la momentul actual, în care liderii Franţei şi Germaniei, Emmanuel Macron şi Angela Merkel, se pregătesc, în numele întregului conglomerat, să definească liniile de dezvoltare viitoare ale Uniunii Europene, cu prilejul Summit-ului de la Bruxelles, din luna iunie a.c. Pe bună dreptate, toţi cei circa 500 de milioane de locuitori ai Europei Unite aşteaptă să vadă paşii ce urmează a fi făcuţi de către toţi pentru a se asigura un viitor comun şi deplină prosperitate europeană. 


Cea mai răspândită construcţie ar fi, potrivit celor doi lideri amintiţi, dezvoltarea unui proiect bazat pe autoritatea democraţiei, având în centru suveranitatea europeană, concept socotit a fi superior suveranităţii ţărilor. Un lucru neliniştitor pentru România îl reprezintă încă analizarea atentă a planului de buget pentru 2021-2027, cu propuneri discutabile: reducerea politicilor agricole şi regionale sau condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept. Notăm că respectarea statului de drept reprezintă o condiţie prealabilă, esenţială pentru buna gestiune financiară şi pentru eficacitatea finanţării din partea Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, Uniunea va avea dreptul să suspende, să reducă sau să restricţioneze accesul la finanţarea din partea UE în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept. Deci, acordarea fondurilor europene ar urma să fie condiţionată de respectarea, de către guverne, a statului de drept. Pentru a activa această suspendare de fonduri ar fi necesară doar o recomandare din partea Comisiei Europene… Iar la nivelul Bruxelles-ului se consideră că ţările ce sunt vizate ar fi Polonia, Ungaria, Malta şi România. 

Să ne fie iertată întoarcerea la acceptarea României în spaţiul Schengen, când ţara noastră, achitându-se 100% de toate obligaţiile sale financiare şi tehnice pentru asigurarea graniţei de est a Uniunii Europene, a constatat apariţia peste noapte a unor condiţii suplimentare, de cu totul altă natură decât cele convenite iniţial pentru toate celelalte state care au devenit membre titulare ale spaţiului de liberă circulaţie. La ce ne putem aştepta, în condiţiile în care, ca urmare a contribuţiilor noastre şi a tuturor eforturilor făcute de România pentru a-şi susţine partenerii euro-atlantici, ne aflăm din nou într-o situaţie în care depindem de jocurile politice la nivel înalt? 

Şi în ziua de astăzi poporul român îşi apreciază folclorul şi de aceea dublează faptele prezentului prin… Stan Păţitul. 

Carol Roman

Şocuri şi speranţe de primăvară

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Şocuri şi speranţe de primăvară
Pe vremuri, anotimpurile pe care le slăvim în amintirile noastre, pomeneam, în primul rând, de primăvară – sezon al renaşterii naturii şi a întregii firi, implicit şi a vieţii oamenilor. Dar, iată că, această primăvară 2018 este plină de surprize şi capricii, altădată de neconceput. Şi parcă, imitând natura, viaţa politică intră şi ea pe un făgaş asemănător. În această primăvară, reputate biografii politice au avut un parcurs spectaculos, plin de surprize. Astfel, preşedintele Trump impune tarife mari asupra importurilor de oţel şi aluminiu deoarece aduc mari pierderi economiei americane. Dacă ar fi să ţinem seama de cele prezentate ar rezulta că SUA a pierdut peste 55 de mii de fabrici, 6 milioane de locuri de muncă în industria prelucrătoare şi pagube comerciale acumulate de peste 12 miliarde de dolari. Iar în anul ce a trecut deficitul comercial s-ar fi ridicat la aproape 800 de miliarde de dolari. Evident că toţi liderii aflaţi la căpătâiul Uniunii Europene au reacţionat prompt şi destul de acid. S-a ajuns până acolo încât să se vadă care ar fi replica economică imediată a Uniunii Europene în faţa acestor măsuri aparent arbitrare. Pornind de la afirmaţia preşedintelui Trump care solicita o taxă de 25 % pentru oţelul importat în SUA, Uniunea Europeană s-a grăbit să facă o listă de contramăsuri: vor scumpi vânzarea către Statele Unite a motocicletelor Harley Davidson, tricouri, blugi şi bourbon albastru; şi, deasemeni, scumpiri masive la suc de portocale, porumb, diverse produse agricole alături de produse cosmetice şi… iahturi. În mod colectiv lista ar putea afecta 2,8 miliarde de euro în bunurile din Statele Unite. 

Carol Roman

La vârful Uniunii Europene, după replici destul de dure şi mai puţin cordiale, a urmat o domolire a acestui registru cu gândul că în cele din urmă Casa Albă va ajunge la o înţelegere cu partenerul strategic pe care îl reprezintă pe scena politică internaţională, Uniunea Europeană. În orice caz lozinca principală „America First” aplicată intempestiv, poate că ar fi bună pentru Statele Unite însă provoacă mari nelinişti şi critici în întreaga lume consemnate de un fapt evident şi anume scăderea pieţelor bursiere globale şi o nesiguranţă printre toţi partenerii strategici.


În Europa, cu chiu cu vai doamna Angela Merkel a scos-o la capăt după dispute aprige cu vechii şi noii parteneri primind în cele din urmă cel de-al patrulea mandat de cancelar al Germaniei din partea Bundestagului cu 364 de voturi ale deputaţilor, contra 315 şi 9 abţineri. Această nominalizare tărăgănată, după dezbateri de luni de zile, s-a datorat evident şi dificultăţilor vechii politici a cancelarului, după decizia sa din 2015 de a deschide porţile Germaniei în faţa afluxului de emigranţi în Europa. În orice caz şi mai departe o aşteaptă zile grele pe doamna Merkel. 

În ceea ce ne priveşte pe noi, în această primăvară capricioasă am aflat ce ar trebui să facă România pentru a adera la zona euro în anul 2025. În mod cert, ar urma să fie luate măsuri destul de radicale, fără de care nici nu se poate discuta despre primirea în zona euro: stabilitatea preţurilor, stabilitatea cursului de schimb, menţinerea deficitului bugetar sub 3%, a datoriei publice sub 60%, a ratei inflaţiei şi a dobânzilor pe termen lung la un nivel apropiat de cel al ţărilor din zona euro. Evident că sunt sarcini deosebit de dificile ce ar trebui să fie soluţionate în ţara nostră, şi care, într-un anume sens, ne aminteşte de povara pe care a trebuit să o poarte cetăţenii din ţara noastră, în condiţii de criză, pentru a fi primiţi în Uniunea Europeană. 

Şi ar mai fi multe de spus despre această primăvară răsucită care, să sperăm că, odată cu sărbătorile Pascale şi sosirea anotimpurilor următoare, vor aduce satisfacţie pe meleagurile noastre.
 
Carol Roman

Scula izbăvitoare din Wuhu

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Scula izbăvitoare din Wuhu
Există unele invenţii ce-i stârnesc pe sociologi, filozofi, ziarişti deopotrivă, datorită actualităţii lor. Cum este, de pildă, admirabila iniţiativă a unei prăvălii din oraşul chinezesc Wuhu, din provincia Anhui, care s-ar fi specializat în a vinde un produs extrem de solicitat, şi anume ,,pachete de scuze”. Evident că sunt destinate celor care doresc să iasă legal, cu faţă curată, din tot felul de încurcături mai mari sau mai mici. Vom nota că din momentul apariţiei sale, ,,industria scuzelor’’ s-a prăvălit zgomotoasă, încercând să acopere atât infamii, cât şi fapte grave, impardonabile, sub un zâmbet sau o grimasă împăciuitoare. 

O analiză mai concretă ne arată că scuzele de fiecare zi, de dimineată şi până la asfinţit ar fi cele de uz curent, urmate apoi de scuze legate de cazuri de rupere a unor relaţii şi aşa-numitele scuze elegante cei privesc mai cu seamă pe demnitari. Magazinul chinezesc oferă mari reduceri dacă sunt cumpărate în acelaşi timp mai multe scuze. 

Dar poate că ar merita de adâncit puţin categoriile de scuze utilizate pe alte meleeaguri cât şi pe la noi. Fără să intrăm în detalii vom menţiona cu o participare festivă în acest capitol al scuzelor o sumedenie de oameni politici de talie internaţională care una au cuvântat şi alta au făcut. Bunăoară, şefa Guvernului Britanic, deşi entuziastă la început, acum nu acceptă proiectul de acord pentru Brexit propus de Uniunea Europeană considerând că ameninţă ,,integritatea constituţională a Regatului Unit’’. Reacţia a venit după ce UE a publicat o variantă a proiectului de acord, în încercarea de a grăbi negocierile, care trebuie să se încheie în toamnă, pentru a respecta data separării Marii Britanii pe 19 martie 2019. Ca şi sigur că în cele din urmă va trebui să apeleze la prăvălia din Wuhu.

Dar ne trece prin minte că ar putea fi organizate şi la noi în ţară, pentru nevoile curente şi de viitor, adevărate depozite de scuze, atât pentru cele petrecute în ultimii ani, cât şi pentru cele ce ne aşteaptă. Evident că am avea exemple numeroase gândindu-ne la nenumăratele situaţii de duplicitate de la noi. Numai că vom trata acest subiect cu gentileţe fiind nevoiţi ca, în cele din urmă, să-şi ceară scuze ,,Wuhu’’, ceea ce nu ştim dacă a făcut-o. Evident că scuze ar trebui să fie date oamenilor simpli de la noi, care au sperat că odată cu intrarea în UE vor da de bine de-a gata. Fără să vorbim mai mult decât e cazul, vom aminti că şase milioane de români ne-au părăsit în căutarea unui El-Dorado, pe alte tărâmuri. E loc de scuze, nu?

Vor trebui scoase din rasteruri şi alte scuze pentru kilometri de autostradă nerealizaţi care ne plasează în afara Europei. 

Şi o altă situaţie, cel puţin ciudată. Statul român a acordat drepturi de pensii după data decesului beneficiarilor, în sumă estimată la 352 mii lei şi asta, deşi pentru aceşti beneficiari casele teritoriale de pensii au plătit ajutoare de deces şi deţineau informaţii cu privire la aceşti foşti pensionari, după cum arată un raport al Curţii de Conturi făcut în mai multe judeţe. Poate că în această situaţie scuzele nu ar mai fi suficiente şi nici nu şi-ar avea locul, ci… 

Şi-ar mai fi multe de spus, dar ne vom întoarce din nou la acel magazin chinezesc care vinde scuze. Se garantează utilizatorilor că acestea ar putea fi bine primite, nu însă că vor fi şi acceptate. Evident că sunt şi cazuri ce depăşesc complezenţa şi se îndreaptă înspre… dar nu o spunem noi. De unde şi înţelesul acestei alegorii.

Mă întreb dacă n-ar fi cazul să ne cerem scuze şi noi pentru aceste rânduri ale noastre care sperăm să-i pregătească pe toţi cei ce vor utiliza scuza ca mijloc de astupare a unor neîmpliniri de toate felurile pentru că… dar mai bine să ne vedem de ale noastre.

A apărut şi … sertarul cu aplauze

În concurenţă cu ideea chinezească „pachetul cu scuze”, pe piaţa românească îşi face loc şi … „sertarul cu aplauze”: pe postul România TV s-a anunţat că se pregăteşte o lege „antidefăimare”, respectiv una împotriva celor care defăimează România, care mint despre propria ţară. Pentru că era nevoie de un nume a fost nominalizată persoana Monicăi Macovei care ar excela în acest domeniu. Mai precis, se pregăteşte „o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român să sancţioneze aceste lucruri pentru ca aceşti oameni, printre care şi europarlamentari, care mint despre propria ţară, care defăimează propriul neam, aduc foarte multe deservicii şi noi din cauza aceasta, pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu câştigăm absolut nimic”. 

Na, uite cum ar apărea şi „delictul de opinie”.

Stau în colţul meu şi cuget, nu se acordă nici o …scuză!!
 
Carol Roman

O iarnă dificilă

Reporter: editura February - 23 - 2018 Comments Off on O iarnă dificilă
În sfârşit a venit şi mult aşteptata iarnă. Idilica zăpadă s-a transformat în vijelii cu urmări adesea nefaste: drumuri principale şi autostrăzi devenite impracticabile, zeci de case acoperite de zăpadă, curentul electric întrerupt în multe zone, porturile la mare închise urmate apoi de zile călduroase, păguboase pentru agricultură şi toate celelalte belele pe care le poate aduce o iarnă crâncenă cum este şi cea pe care o parcurgem noi.

Carol Roman

Dar, pe noi ne îngrijorează mai mult altceva: ne aflăm într-o epocă în care toţi participanţii la ceea ce se numeşte Uniunea Europeană sunt preocupaţi de neînţelegerile ivite între parteneri, precum şi situaţia nu tocmai fericită a multor ţări care în loc să se bucure de binefacerile aşteptate la început de drum constată că au bătut pasul pe loc, ca să fim indulgenţi.


În acest climat rece, după cum era şi firesc, asistăm la încercări de a găsi un drum mai fructuos pentru întreaga Europă. Şi avem parte de mai puţine adunări reprezentative ale tuturor celor care fac parte din Uniunea Europeană, ci constatăm privind de pe strapontine, disputele dintre marii potentaţi europeni referitoare la destinul comun; cu toţii aşteptăm decizii fundamentale, bine chibzuite. Dar, parcă în numele nostru, al tuturor, ca să vorbim deschis. Urmărim cu atenţie şi oarecare îngrijorare dialogurile dintre cei doi mari europeni, Germania şi Franţa (pe Anglia nu o mai trecem la socoteală deoarece ne părăseşte) ce îşi propun să sprijine UE – construcţia economică iniţială. Există însă sentimentul că în discuţiile şi disputele referitoare la planurile de viitor, pe prima linie, s-ar afla susţinerea şi protejarea propriilor interese naţionale. Cel puţin aşa sugerează presa internaţională, deoarece până în prezent nu a apărut profilat un drum clar în care să fie protejate interesele tuturor participanţilor la Uniunea Europeană şi, după cum am mai spus şi altă dată, să se găsească o busolă trainică. Şi când ne gândim că prin „Brexit”, Marea Britanie părăsind suportul european ne-a dovedit că Anglia doreşte o emancipare proprie – social economică, care să-i creeze posibilitatea de a-şi rezolva problemele în cadrul imperiului său, Commonwealth, după modelul Trump „America First”. Iar gestul britanic a avut repercusiuni şi asupra altor state cum este cazul Cataloniei, cu greu domolit. Mai pot fi consemnate şi alte manifestări legate de primirea de migranţi în Europa în care au apărut poziţii divergente între ţările europene, şi care, în mod cert, au zguduit bătrânul edificiu.

Şi totuşi, în aceste condiţii de instabilitate, Europa încearcă să privească cu speranţe spre viitor, în căutarea unor soluţii. Adevărul este că în multe ţări membre UE se fac tatonări în găsirea unor soluţii convenabile, în dorinţa de a depăşi etapa parţial neproductivă din ultimii ani, ca să abordăm problemele real şi direct. După cum se cunoaşte, la orizont se prefigurează ideea federalizării care ar da Europei o situaţie mai „forte”. Se cunoaşte faptul că francezii, italienii, spaniolii şi germanii au susţinut ca UE să aibă Preşedinte, Ministru de Externe, Miniştrii ai Economiei şi Finanţelor având puteri depline, decizionale, peste perimetrul naţional. Evident că este o problemă deosebit de dificilă şi cu greu pot fi convinse cele 28 de state să atribuie responsabilităţile lor naţionale unei supraputeri dominatoare. În opoziţie se ridică o problemă crucială: oare o omogenizare şi o punere laolaltă a unor ţări cu nivele de dezvoltare diferite având tradiţii culturale specifice ar fi benefică pentru toţi sau… în primul rând pentru cei aflaţi la manete europene, dintotdeauna.

Carol Roman

Ţarcul cu legi

Reporter: editura February - 22 - 2018 Comments Off on Ţarcul cu legi
Marele scriitor american Mark Twain spunea:  „Adevărul este mult mai ciudat decât ficţiunea”.

Un oarecare, un mucalit, pesemne indispus de vreo sentinţă a unui tribunal, s-a adresat, discret, unui post de radio britanic cu o întrebare simplă: „Ce este aceea o lege”? Glumeţul de serviciu al emiţătorului i-a răspuns plictisit: „Adică ce ai voie şi ce nu ai voie să faci“. Dar întrebăreţul a continuat:Oare cele zece porunci nu sunt suficiente”?. S-ar putea” … Eu zic că nu…. Eşti în Franţa, bunăoară. În ogradă aduci un porc. Şi vrei să-l botezi. Napoleon îi zici- că aşa îţi place ţie. O lege nu-mi dă pace, n-am voie. Şi, vorba aceea, doar eu îl strig Napoleon, deoarece nu ies cu porcul la plimbare în public şi încalc vreo lege…”

Omul cu întrebările a apelat mai întâi la tablele lui Moise, spre a vedea ce e bine şi ce e rău, după care a început să cotrobăiască prin legislaţia diferitelor ţări,să vadă dacă nu cumva „modelul francez” de legi năstruşnice nu sălăşluieşte şi pe alte meleaguri. Mai întâi s-a ocupat de britanici de-ai lui, de parlamentari, care fac legile. Şi nici nu a întors bine capul şi a dat de următorul text legal: „În Regatul Unit este interzis să decedezi în clădirea Parlamentului”. Cum aşa?! Şi dacă îţi vine să… mori tocmai atunci, ce te faci? N-ai decât, ieşi afară şi… rezolvi problema, dacă altceva mai bun nu ai de făcut.

La capitolul „morţi”, texanii sunt cei mai tari… americani. O lege de pe la ei grăieşte că „dacă cineva intenţionează să comită o crimă, atunci este obligat să anunţe poliţia cu 24 de ore înainte”.Înseamnă că mai nimeni nu respectă această lege, deoarece criminali sunt gârlă... Nu se ştie de ce, dar în Danemarca, la acelaşi capitol, o lege aspră glăsuie că „şoferii sunt obligaţi prin lege să verifice dacă sub maşină nu sunt copii adormiţi, înainte de a porni”. De salvarea de vieţi şi de sănătatea populaţiei se ocupă şi legislaţia olandeză, miloasă cum o ştim (mai cu seamă cu cei tineri), care „permite fumatul de cannabis, dar îl interzice pe cel de tutun!”. A făcut înconjurul lumii cazul tânărului amendat pentru că în ţigara cu cannabis pe care şi-o aprinsese au fost descoperite urme… de tutun. Din nou vom exclama: câtă grijă pentru populaţie!… De sănătatea femeilor din Bahrein se ocupă- după cum ştie orice adult- specialistul…ginecolog. Numai că legea „interzice ca un bărbat ginecolog să examineze direct organele genitale ale unei femei”. Puţinii bărbaţi medici ginecologi din această ţară musulmană se folosesc, în acest scop, de o oglindă poziţionată astfel încât să le ofere imaginile de care au nevoie, iar diagnosticul să poată fi astfel stabilit pe cale vizuală.

Şi cum beţia la volan se înscrie în acelaşi perimetru de iscodire legislativă, aflăm că în Finlanda, „amenzile de circulaţie sunt calculate în funcţie de venitul celui care a încălcat regulile”. În anul 2002, Anssi Vanjoki, director al gigantului Nokia, a primit o amendă de 12,5 milioane de dolari pentru că a depăşit viteza legală. După ce a demonstrat scăderea masivă a veniturilor sale, amenda a fost redusă la numai 103.600 de dolari. În acest fel a fost doborât un record mondial în materie de amenzi. Dar dacă şi la noi am încerca o asemenea experienţă, că tot avem nevoie de bani pentru bugetari? Noi doar propunem, nu dăm cu piatra.

Evident că există şi o legislaţie privind raporturilecu „Cel de sus”, în diferite ipostaze locale. În California,bunăoară, judecătorul Samuel King, nervos din pricina absenţei juraţilor la un proces, din motive de ploaie abundentă, a dat o sentinţă cel puţin stranie: „Ordon ca ploaia să înceteze până marţi”,încălcând astfel drepturile de dispoziţie ale Legiuitorului Suprem.Numai că nu te poţi juca, nu-i aşa, cu treburi din astea „speciale”: precipitaţiile au încetat pe dată, dar… au urmat 5 ani de secetă cumplită. Ca să fie pedepsit impostorul! În această direcţie, ar mai fi şi altele de spus. O lege chinezească stipulează că în cazul în care călugării budişti din Tibet vor să se reîncarneze, ei trebuie să ceară, mai întâi, autorizaţie guvernamentală. Legea fixează strict modalităţile de reîncarnare, considerând procedura „o mişcare importantă pentru instituţionalizarea managementului reîncarnării”(!).

Legi ce cuprind o mare doză de absurd, superstiţii, ridicol şi chiar dogmă… Şi tot Italia, gintă latină, ne redă tonusul optimist al acestei naraţiuni reale: se face că în Milano, o lege „obligă cetăţenii să zâmbească tot timpul, cu excepţia situaţiilor când merg la spital sau la înmormântări”. Deci, cât suntem sănătoşi, să zâmbim!

Numai să avem de ce!, ar comenta un mucalit.

Zile reci pentru europeni

Reporter: editura December - 19 - 2017 Comments Off on Zile reci pentru europeni
Cei ce au crezut că intrând în Uniunea Europeană „am dat lovitura” s-au înșelat. Ne reamintim că doar după câțiva ani de la primire ne-am trezit înconjuraţi nu de îngeri mărinimoși cu noi, „săracii Europei”, ci cu oameni care după începuturi generoase s-au ocupat cu precădere de interesele lor. 

O vreme lucrurile au mers mai binișor, după care mecanismul european format din 28 de opţiuni a început să dea rateuri. Din diferite pricini.

Carol Roman

În ceea ce ne privește oricine se poate întreba: dacă am fi rămas pe cont propriu și nu ar fi existat Uniunea Europeană, în care să ne încadrăm benevol, prin asentimentul populaţiei și al factorilor politici, ne-am fi descurcat, oare, mai bine? Într-o lume a interdependenţelor, a economiilor, a globalizării, a crede că de unul singur poţi face faţă taifunului contemporan ar constitui o aberaţie fatală. Un singur aspect pe care îl prevalăm explică întrucâtva: oare miliardele de euro ce ne-au stat la dispoziţie ca fonduri structurale și din care noi nu am fost capabili să preluăm, doar minimul, nu ne-ar fi putut ajuta? Poate că am fi reușit mai mult pe plan economic-social dacă cei din ţară care ne-au condus destinele ar fi fost mai temeinici în absorbţia fondurilor, dar și dacă miniștrii europeni de la Bruxelles cufundaţi adesea într-o birocraţie absurdă ar fi fost mai atenţi și chiar mai bine voitori cu solicitările și problemele social-economice parcurse de România. Întârzierile în decizii importante ale amintitelor autorităţi au continuat să aibă efecte negative asupra multor ţări din arcul UE și în condiţiile interdependenţei de care aminteam și asupra economiei ţării noastre.


Din păcate, evoluţia ultimilor ani crează impresia că ne aflăm într-un stup de albine. Disputele dintre marii potentaţi europeni referitoare la destinul comun se amână de la o lună la alta și care ar trebui să aducă limpeziri despre destinul Europei prin decizii fundamentale bine chibzuite. Ca să vorbim deschis, cei doi mari europeni (pe Anglia nu o mai trecem la socoteală deoarece ne părăsește), Germania și Franţa își propun să sprijine construcţia economică însă în primul plan se află ocrotirea propriilor interese naţionale, nu care cumva acestea să se vadă nevoite să renunţe la privilegii cu care s-au învăţat de mulţi ani. 

Acum când ne apropiem de sfârșitul de an constatăm că Europa parcurge zile mai zbuciumate ca oricând. Se caută o busolă trainică. Ori încotro ne îndreptăm privirile în Vest sau în Est, în Nord ca și în Sud, constatăm nemulţumiri din diferite pricini. Fără să fim sceptici va trebui să remarcăm că Europa noastră cea unită prin acte și jurăminte de credinţa veșnică pare a fi nu numai obosită, ci oarecum sleită de căutarea de soluţii care să redreseze această construcţie. „Brexitul” cu părăsirea suportului european de către Marea Britanie ne-a indicat că Anglia dorește o emancipare proprie social-economică și care să-i permită să-și rezolve problemele în cadrul imperiului său Commonwealth, în stil american – „Britain First”. Încercarea de dezertare a Cataloniei din rândurile europene reprezintă un buboi care s-a spart, însă, este apt de contaminare și a altor organisme statale care, deasemenea, ilustrează starea de criză profundă a Europei și chiar a lumii. Apoi, politica promovată în problema migraţiilor a tulburat profund apele și nu în toate ţările Europei este înţeleasă la fel de către membrii Uniunii Europene. Există chiar și ţări care se opun primirii de migranţi din sursele Italia și Grecia. Sperăm că anul care vine ne va aduce rezolvări fundamentale pentru a recroi Uniunea Europeană în datele stabilite de predecesori, încă în urmă cu zeci de ani.

Războiul de pe coastele Vulcanului – Fapte de vitejie neuitate –

Reporter: editura December - 18 - 2017 Comments Off on Războiul de pe coastele Vulcanului – Fapte de vitejie neuitate –

O frumoasă inițiativă a autorităților locale din municipiul Vulcan, sprijinită în principal de Emil Părău, un om dedicat trup și suflet promovării arealului turistic al regiunii Valea Jiului, face un necesar recurs la istorie, readucând în atenția oamenilor faptele de vitejie săvârșite acum un secol de oamenii Văii Jiului și de Armata Română, în luptele grele care s-au dat pe frontul Primului Război Mondial, deschis pentru România în august 1916 pe crestele Vulcanului, în trecătoarea alpină care separa dureros România de Transilvania aflată atunci în componența Imperiului Austro-Ungar. 


La peste 1600 de metri altitudine, la poalele aripii sud-estice a masivului Straja (devenit deja de ani buni un important punct de reper în geografia turismului românesc), într-un peisaj care-ți taie respirația, cu goluri alpine nesfârșite care intersectează păduri seculare de foioase și conifere, chiar pe marginea legendarului drum care leagă Oltenia de Transilvania, a început, în 2016, ridicarea Memorialului Marelui Război, dedicat eroilor care au luptat aici în Primul Război Mondial. Tot atunci a fost deschisă tradiția pelerinajului cu valențe istorice și patriotice care aduce, an de an, sute de români la Pasul Vulcan, pentru a se reculege în aceste locuri în care bravi înaintași și-au dat viața pentru idealul Unirii tuturor românilor. 

Ceremonia din acest an, care a avut loc în august – lună care marchează debutul României în Primul Război Mondial și prima palmă de pământ românesc recâștigată de Armata Română în bătăliile crâncene din Pasul Vulcan, în urma cărora și-au pierdut viața circa 5000 de ostaști combatanți – a adus la Memorialul Eroilor, sute de oameni din Oltenia și Transilvania, dar și personalități ale scenei publice locale, de la prefecții de Hunedoara și Gorj la președinții celor două Consilii județene vecine, de la primari la parlamentari, de la ofițeri și subofițeri în rezervă ai ANCMRR până la tineri elevi ai Liceului Militar „Mihai Viteazu” din Alba Iulia. Mai mult, la evenimentul din acest an a fost prezentă și fiica fostului general erou Ion Dragalina, dar și nepotul generalului Ion Culcer. Împreună, aceștia au reeditat emoționantul ceremonial dedicat Eroilor Neamului și în acest an, după succesul reputat anul trecut, când în Pasul Vulcan a fost omagiat Centenarul intrării României în Marele Război al Reîntregirii. „Împlinirea unui secol de la luptele Primului Război Mondial, lupte care au fost purtate cu greu și în tranșeele din Pasul Vîlcan, ne obligă pe noi toți să nu uităm nici măcar o clipă de toți cei care au pierit aici și să le cinstim memoria, mulțumindu-le pentru că au permis românilor din jurul arcului carpatic să împlinească un ideal, acela de Unire, făurită la 1 Decembrie 1918”, avea să descrie evenimentul, cpt.(r) ing. Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Ridicat anul trecut, la cota 1612 metri, în Pasul Vulcan, chiar pe „granița” județelor Hunedoara și Gorj, complexul memorial dedicat Eroilor din Primul Război Mondial, având în stânga și în dreapta impunătoarei Sfinte Cruci busturile generalilor Ion Culcer și Dumitru Cocorăscu a fost completat, în întâmpinarea evenimentului din august 2017, cu busturile locotenentului Gheorghe Tătărăscu și al Majestății Sale Ferdinand I Întregitorul, Regele românilor în perioada Marelui Război. Anul viitor și în anii care vor urma, alte busturi reprezentative pentru momentul istoric al Primului Război Mondial se vor adăuga ansamblului monumental de la Pasul Vulcan. Ridicarea complexului memorial din Pasul Vulcan vine ca urmare a inițiativei lansate de omul de afaceri Emil Părău, care a finanțat realizarea acestui monument executat de sculptorul vulcănean Teodosie Cuciuc.

În plus, pe fosta linie de front, pentru aducere aminte generațiilor de astăzi și, mai ales, celor viitoare, au fost amenajate câteva tranșee de luptă, au fost aduse două tunuri și alte accesorii militare, fiind astfel recreată imaginea „vie” a luptelor care s-au dat pe acest front în urmă cu 100 de ani.

Este adevărat, și până acum în conștiința oamenilor locului, jertfa ostașilor români în Marele Război era prezentă prin activitățile derulate, în mod constant de autoritățile publice locale, fie la monumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Eroilor din Vulcan, fie la Cimitirele Eroilor de la Coroești (Vulcan), Iscroni (Aninoasa), Petroșani, Lupeni și Uricani sau la Osuarul de la Sohodol (Vulcan).

Istoria ultimului secol și unul dintre cele mai crunte episoade de luptă date pe crestele Vulcanului, în pasul de trecere spre Gorj, pe străvechiul „drum al romanilor”, devenit apoi „al lui Mihai Viteazu” și, mai apoi, „al poștalioanelor”, au adus Pasul Vulcan în atenția a mii de oameni care vin acum aici nu doar pentru a admira peisajul de vis din golurile alpine, ci și mărturiile unui important crâmpei din istoria Neamului Românesc. De altfel, noul aspect al drumului de la Vulcan spre zona de altitudine a Pasului Vulcan, asfaltat acum pe întreaga suprafață din județul Hunedoara (din centrul municipiului Vulcan până la Memorialul Eroilor de la cota 1612) constituie un argument în plus pentru turiștii care vor să-și ofere momente unice trăite în inima Carpaților românești, în arealul turistic de excepție al Văii Jiului. De reținut rămâne și promisiunea asumată, sub cuvânt de onoare, de președintele Consiliului județean Gorj, Cosmin Popescu. Acesta a declarat că, anul viitor, la evenimentul care va maca în Pasul Vulcan, Centenarul Reîntregirii României Mari, atât pelerinii din Hunedoara, cât și cei din județul Gorj și toți oaspeții lor vor putea urca la Memorialul Eroilor de la Pasul Vulcan pe un drum complet asfaltat de la Vulcan până la Tg. Jiu. Astfel, această șosea de belvedere ce datează încă de pe vremea romanilor va redeveni un fascinant traseu turistic montan al României, unind în același timp oamenii din Ardeal și Oltenia care vor fi primii beneficiari ai unei investiții publice deosebit de importante.

În acest sens, bravi deschizători de drum ai ospeției specifice momârlanilor jieni, un grup de români constituit din oameni respectabili ai comunității locale din Valea Jiului (oameni de afaceri, profesori, manageri, ingineri ș.a.m.d.) au îmbrăcat deja cu mândrie frumoasele straie populare românești și, purtând cu cinste tricolorul patriei, au devenit adevărați promotori ai istoriei, tradițiilor și folclorului din regiune, tot atâtea valori care pot deveni puncte de reper pentru turismul din Munții Vulcanului și de pe Valea Jiului.

Cu argumentele sale istorice incontestabile, cu un peisaj fabulos și cu căi de acces facile, Pasul Vulcan are toate șansele de a se înscrie de pe-acum cu succes pe harta destinațiilor turistice de top din România, alături de alte repere semnificative pentru regiunea Văii Jiului, cum sunt stațiunile montane Straja și Parâng sau Parcurile Naturale Retezat și Defileul Jiului. 
 

Carol ROMAN
 

Mergem şi tot mergem pe sârmă…

Reporter: editura December - 18 - 2017 Comments Off on Mergem şi tot mergem pe sârmă…
Chiar în aceste zile trăim cu impresia că mergem pe o sârmă subţire – subţirică și care, pe deasupra mai este și încinsă. Dar mersul pe sârmă este o veche îndeletnicire românească. Nu cred să existe vreo familie care să nu fi străbătut drumul Golgotei pe o sârmă întinsă, gata să plesnească. Unii s-au împiedicat și poate că și astăzi mai atârnă suspendaţi de sârmă; alţii, cei suspicioși ca și cei păţiţi, alunecă cu pași întinși și mărunţi, calculaţi, se mai împiedică, sunt gata să fie înghiţiţi de hău, dar scapă și tot așa, tot așa…

Carol Roman

Şi n-ar trebui să ne mirăm că românii au renume în materie de mers pe sârmă. Nu o dată circarii noștri au primit marele premiu mondial la festivalul internaţional al circurilor de la Monte Carlo. Întreaga lume s-a uimit în faţa virtuoșilor ce fac ca sârma să se cutremure sub pașii lor.


Întrebat, careva dintre aceștia, de unde provine sfidarea sârmei pe care ei o supun bezmetic, acesta a răspuns simplu, sec: „demult de tot, din străbunic-bunic-tată-fiu, suntem învăţaţi să mergem pe sârmă. Altfel nu am fi răzbit.”

Istoria sârmei încinse pe care pășim eroic în ultimii ani este plină de strălucite pilde. Să începem cu anul 2006, de când debutează o altă poveste a noastră, care ne-a fi purtat pe un tărâm de vis. Peste noapte, cât ai clipi, s-a izbutit ca o ţară debusolată, cu derapaje periculoase de pe linia tramvaiului european, cu mulţi nemâncaţi și neșcoliţi, cu mulţime de suferinzi de boli și de bani, cu șmecheri și puturoși, cu palavragii, tupeiști și sceptici, să se transforme cât ai bate din palme. Acum avem mai mulţi sătui, școliţi și tămăduiţi, mai puţini lefteri, o sumedenie de onești și harnici, mamă-mamă! Economia a devenit vijelioasă, statisticile urcă vesele. Acesta ar fi „registrul” oficial. 

Numai că acest adevărat miracol a avut loc sub ochii noștri fără ca noi să sesizăm. Dar oamenii, oamenii, ce gândesc? Îi ascultă, oare, cineva cu adevărat pe ei, cei din blocurile înseriate, din săli de așteptare sau de audienţă pe la cozi la spitale, farmacii sau administraţii financiare, ca altădată, pe nenorociţii din cartiere desfundate de la margine de București ori din case inundate? 

Înclinăm să credem în gluma britanicului Graham Watson, care relata că dacă astăzi Dumnezeu i-ar spune lui Noe să construiască o arcă și acesta ar trăi într-un stat european l-ar găsi pe Noe plângând. I-ar explica atunci Creatorului că i-a fost imposibil să construiască arca. „Trebuia să obţin autorizaţie de la administraţia de sector, alta de mediu, o autorizaţie de la pompieri, una pentru tăierea copacilor, apoi ar fi trebuit să demonstrez că animalele pe care le-ar avea în zestre au suficient spaţiu pe arcă, le asigur căldura și nevoile în condiţii de igienă și nu le încalc drepturile; iar, mai înainte, ar fi trebuit, în mod obligatoriu să fac un studiu de impact vizat și supervizat de te miri cine”, i-ar spune Noe lui Dumnezeu, potrivit lui Graham Watson. 

Şi astăzi, ca și în urmă cu ani, lumea dorește să trăiască mai bine și se uită fascinată la tot felul de programe binevoitoare, ce apar în fiecare zi, iar până una alta, milioane dintre noi își caută norocul departe de ţară. Pentru cei rămași loco se sădesc speranţe, se fac promisiuni, se sugerează un viitor asigurat, adesea cu vorbe inspirate din zestrea conului Caragiale… „dar, până una-alta, ce ne facem cu cheltuielile diurne, tot mai piperate, deși ne pică și nouă câte ceva din măririle de salarii castrate însă de noile impozite pornite la deal”, se neliniștește votantul, cetăţean neturmentat.

Ce am vrut să spunem? Nimic grav, ci, puși pe năzbâtii, spovedindu-ne în aceste rânduri, am apucat, totuși, pe calea speranţei și am mai glumit și noi, căci așa stă bine unei mărturii la sfârșit de an.

Carol Roman

După zece ani…

Reporter: editura November - 3 - 2017 Comments Off on După zece ani…
Au trecut 10 ani din momentul aderării României la Uniunea Europeană. Şi drept să fim nu prea s-au văzut încercări de bilanţuri sau sinteze care să consemneze evoluţia generală a ţării noastre în acest deceniu. Poate că doar unele fragmente, oricare, atât cei aflaţi la putere cât şi cei în opoziţie, şi unii şi alţii s-au referit mai mult sau mai puţin la acest eveniment socotit a fi istoric pentru România, ţinându-se seama de propria agendă electorală. 

Carol Roman

Din păcate s-a trecut prea uşor peste importantele precizări făcute la adresa ţării noastre de către doamna Angela Cristea, şef al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, publicate mai cu seamă sub egida Freedom House Romania, care în mod cert ne-au ajutat să înţelegem mai bine „cam cum stăm” după 10 ani de convieţuire, să zicem paşnică, cu ceilalţi parteneri. „România actuală este, cu siguranţă, o altă Românie decât cea care a aderat la Uniunea Europeană. Dar ca să fim foarte cinstiţi, nu vorbim doar despre o Românie, ci despre mai multe Românii. Există studii conform cărora în România sunt cel puţin cinci Românii din punct de vedere al studiilor, ca nivel de dezvoltare, ca nivel de aspiraţii, ca nivel cultural şi asta ne preocupă în mod deosebit pentru că, deşi ţinem la diversitatea Uniunii Europene şi la diversitatea din cadrul unui stat membru, vrem să ne asigurăm că beneficiile apartenenţei la UE sunt simţite în mod egal, corect de către toţi cetăţenii. Nu vedem acest lucru nici în România, nici în alte state membre”. O subliniere făcută atrage atenţia în mod special: „ne preocupă foarte mult decalajul dintre bogaţi şi săraci. La nivelul Uniunii Europene acesta este reflectat de un raport de 1 la 5, adică cei mai bogaţi 20% câştigă de cinci ori mai mult decât cei mai săraci, 20%. La nivelul României, acest raport este de 1 la 8, or aici vrem să ne asigurăm, împreună cu Guvernul României, că sunt gândite acele politici publice care să ducă la reducerea acestui decalaj, iar noi suntem gata să susţinem prin fonduri europene aceste politici publice”. Reflecţii interesante a făcut doamna Angela Cristea despre viitoarea evoluţie a Uniunii Europene considerând că „scenariul minimalist spune să ne limităm doar la piaţa unică şi să o facem pe aceasta să meargă 100%, iar despre restul aşteptărilor cetăţenilor să vorbim după ce această piaţă unică va funcţiona foarte bine. Ar fi păcat să se aleagă acest scenariu, fiindcă în multe domenii în care cetăţenii aşteaptă un răspuns de la UE şi acesta nu ar veni”. Domnia sa ar agrea „un scenariu ideal care spune că în toate domeniile în care tratatele Uniunii Europene ne dau voie să lucrăm împreună, cele 27 de state membre trebuie să acţioneze împreună. Cred cu toată convingerea că soluţiile pe care le identifică 27 de state membre sunt mai bune decât soluţiile pe care le-ar găsi fiecare stat membru pentru cetăţenii săi”.


În ceea ce priveşte procesul decizional european în momentul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a pregătirii ţării pentru acest eveniment a venit următorul răspuns: „Întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţii Guvernului şi ai Parlamentului confirmă că lucrurile sunt în linie dreaptă şi pe drumul cel bun. Eu nu am niciun fel de emoţie sau stress privind preşedinţia României. Sunt convinsă că va fi o preşedinţie de succes”. Continuând această problematică şi referindu-se la cât va conta România în procesul decizional european, în acest context favorabil a fost dat următorul răspuns: „România va avea rolul de honest broker, de mediator cinstit, corect, care încearcă să găsească soluţiile de compromis asupra cărora toate celelalte state membre încearcă să se pună de acord. Şi având în vedere că în ultima vreme sunt tot mai puţine domeniile în care statele membre se pot pune de acord, acesta este un rol foarte important, prin care o ţară chiar poate să se repoziţioneze în cadrul Uniunii Europene, îşi poate îmbunătăţi reputaţia ca stat membru. Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este şi un test pentru România, la zece ani de la aderare.”

Freedom House Romania este o organizaţie non – profit, nepartinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House Romania şi-a câştigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului şi al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernării. 

În editorialul nostru sunt preluate fragmente din interviul acordat ziaristei Ada Codau.
 
 
 
Carol Roman

O opţiune crucială

Reporter: editura November - 2 - 2017 Comments Off on O opţiune crucială
În Capitală bântuie frigul nedorit şi nepoftit de nimeni. În acest răstimp multă lume aleargă după bani, ca să facă faţă…măririi salariilor, urmate de…ştim noi ce; începând cu amărâtul de contribuabil, continuând cu investitorul păgubit de criză şi, mai cu seamă, dragele noastre autorităţi. Nu ne vom văicări de noi impozite, nu, pentru că ne e bine deocamdată şi asta e! 
 
În zbuciumul supravieţuirii mulţi se vaită în gura mare că nu mai pot folosi automobilul deoarece preţul benzinei, al uleiului, al întreţinerii au crescut cu mult devenind insuporabile. În fiecare zi ne trezim cu altă surpriză: ba cu 15 bani în plus la motorină, ba cu 12 bani la benzină, ba modificări ale accizelor. 

Şi, deodată, a apărut o soluţie salvatoare: să fie înlocuit automobilul păgubos cu.. o ricşă. Cu o investiţie minimă, trăsurica elementară amplasată pe două roţi vechi de bicicletă sau pe trei, având mânere la ambele capete – de tras şi de împins – nu cere nici revizie tehnică anuală, nici carburant şi, mai cu seamă, nici nu e impozitată (încă!). 

Iar lucrurile trebuiesc tratate, şi în acest caz, cu maturitate şi chiar cu responsabilitate. Această nouă îndeletnicire se poate transforma într-o vână prosperă a economiei naţionale. Susţinută de „privaţi”, cu sprijin de la stat şi eventual de la Uniunea Europeană, construcţia de ricşe va cere ateliere şi chiar întreprinderi specializate în roţi de ricşe, în mânere, în pedale, în lanţuri ce ar putea fi fabricate pe locul vestitei fabrici de rulmenţi de la Roman, care în trecut aducea atâta valută ţării!

Şi apoi, o atenţie specială va trebui să fie acordată decorării ricşelor ceea ce ne duce la naşterea unei branşe cu totul aparte, de picturi şi reclame specifice. Iar pe modelele viu colorate, ce ar împodobi ricşele am putea adăuga elemente ale tradiţiei noastre populare, ciucuri, paiete, mărgele sclipitoare atârnate de ambele părţi ale ricşei. Pe acoperişuri ar putea fi plasat pământ pe care să crească flori, stropite de aparate speciale, suprafaţă câştigată după modelul iniţiat de Primăria Capitalei care a luat o măsură similară de producţie florală pe acoperişurile micro ale staţiilor de autobuze. Şi mai este ceva; nu oricine poate conduce o ricşă! Apar şcoli speciale de conducători şi concomitent ministere ce ne feresc, cu grija cunoscută, vieţile, pe străzi ca şi pe trotuare şi deci ai nevoie de o ţidulă, după ce ţi-ai verificat picioarele la un doctor specializat după care treci la o şcoală care să te atesteze: „conducător autorizat de ricşe”. După o minimă calificare în unităţile speciale, ai posibilitatea de a deveni absolvent, licenţiat sau chiar „doctor în ricşe şi alte mijloace de circulaţie”.

Imediat, vor apărea şi istoricii. Ce, nu interesează publicul românesc, avid de senzaţii tari, cine sunt strămoşii ricşei? Încet, încet, ricşa va intra în tradiţie. Dealtfel, programul educativ al copiilor va trebui să prevadă şi vizitarea unor muzee special amenajate, din care vom afla că scaunul mobil, străbunic al ricşei, funcţiona încă de pe vremea lui Ludovic al XIV- lea, rege la Franţei (1638-1715). Şi vor mai afla un lucru de necrezut: în India, mai precis în Dhaka, unde funcţionează 80.000 de ricşe, conducătorul acestui vechicul proletar este numit „wallah”, ceea ce ne pune pe gânduri, apropo de origine.

Ce să mai vorbim! Ricşa poate îmbogăţi viaţa noastră cea de toate zilele, a fiecărui cetăţean, dar în mod special statul, a cărui economie poate lua un avânt ce ar putea strârni chiar şi invidia mai-marilor din Uniunea Europeană. Ce avem noi, nu vor avea ei! Prilej de a ne mândri! Dar să vedem cum vor primi mai-marii Europei, ca doamna Merkel sau domnul Macron această nouă ramură industrială românească atunci când vor vedea că Estul sărăcăcios al Europei va renunţa la Renault si Volkswagen, iar noua ricşă românească va câştiga opţiunea mondială.
 
Carol Roman

Anotimp cu probleme

Reporter: editura August - 23 - 2017 Comments Off on Anotimp cu probleme

 

Parcurgem o vară imprevizibilă, cu temperaturi răsucite – când prea cald, când prea rece – cu furtuni iscate de te miri de unde, cu ploi şi avalanşe ce au ajuns să disloce case, maşini, autobuze şi chiar destine omeneşti. Autorităţile parcă se mobilizează mai mult să facă socoteala pagubelor decât să se înregimenteze pentru a readuce viaţa la normalitate ce ar solicita eforturi depline, nu de paradă. A venit şi vremea Asiguratorilor care ar trebui să îşi facă datoria eficient şi cu responsabilitate şi de asemeni să fie evidente implicaţiile statului nostru de tip social faţă de populaţie. Să sperăm că şi de astă dată vor exista forţe capabile să pornească pieptiş la îndreptarea marilor pricini aduse de imprevizibila vară pe care o parcurgem.  

Carol Roman

Se resimte că anumite verigi nu funcţionaeză deplin ceea ce se vede în desfăşurarea cotidiană a vieţii politice de la noi. Prea grabnic se schimbă guvernele, deşi aceleaşi personaje rămân în continuare şi tot mai greu se descifrează o perspectivă a viitorului nostru, bine calculat de câtre guvernanţi. 

Depăşind cotidianul suntem chemaţi la ordine şi de pregătirile ce ar trebui să aibe loc pentru aniversarea unei sărbători naţionale cum este Centenarul 1918, şi care prin amploare să ne reamintească vechi tradiţii patriotice. S-ar cuveni ca oficierea acestui eveniment să depăşească tradiţionala paradă militară şi cele câteva onorante slujbe religioase. Un program bine conceput ar trebui să ia act de acest moment istoric ce ne reaminteşte că unirea românilor într-un singur stat a reprezentat un ideal măreţ, din nefericire contestat arbitrar de unii vecini. Pregătirile pentru acestă sărbătoare emblematică ce va avea loc în anul viitor va da o expresie mai puternică unităţii poporului român în condiţiile în care factorul naţional este adus tot mai mult la ordinea zilei în întreaga Europă. Şi avem un exemplu concludent în modul în care îşi cinstesc tradiţiile bunii noştri prieteni, francezii, care în acelaşi an aniversează centenarul Primului Război Mondial (1914-1918). Cu acest prilej au înfiinţat Misiunea Centenară, în anul 2012, cu doi ani înainte de marcarea unui secol de la începutul Războiului Mondial. Din această Misiune fac parte şase ministere, MAE, Apărare, Interne, Economie, Educaţie, Cultură, precum şi instituţii publice şi asociaţii cum ar fi Asociaţia foştilor Combatanţi, Biblioteca Naţională, precum şi Asociaţia Primarilor din localităţi semnificative pentru centenar. Un eveniment naţional când este înţeles în profunzime determină o acţiune de mare amploare.  

Mai amintim de încă un moment ce ar putea relansa puternic ţara noastră prin evidenţierea unor eforturi deosebite în participarea la destinul nostru colectiv european. În agenda primului semestru al anului 2019 este înscrisă preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România. Din nefericire venim la cârmă într-un context politic european destul de conflictual. Sunt aşteptate din partea ţării noastre eforturi de inteligenţă şi de organizare care vor trebui să ţină seama de încheierea negocierilor cu Marea Britanie şi, în acelaşi timp, menţinerea structurii fundamentale a Uniunii Europene. Nu ne propunem să amănunţim calendarul marilor probleme ce urmează să fie realizate în etapa pregătitoare – experţi români, docţi, cunoscători îndeaproape a tuturor componentelor mari şi mici a Uniunii Europene, organizarea unor evenimente de promovare, cu mari costuri şi pregătiri serioase. Şi ca să reluăm o mai veche doleanţă a noastră, ca România anului 2019 să nu mai fie o ţară monitorizată din punct de vedere al justiţiei şi neinclusă în Spaţiul Schengen. De câţiva ani buni România este pregătită în mod exemplar pentru acest eveniment cu cheltuieli imense în dotarea tehnică şi militară a graniţelor sale, ale întregii Europe.Şi totuşi aşteptăm să se repare „defecţiunea”… 

 
Carol Roman 

 

Cadoul, bată-l vina… 

Reporter: editura August - 22 - 2017 Comments Off on Cadoul, bată-l vina… 

Toată lumea ştie ce este acela un cadou: unii au primit, alţii au oferit. Evident că la mijloc ar exista o motivaţie. Şefi de state şi înalţi demnitari primesc şi ei omagial, cadouri dintre care unele sunt bizare. Însă, aproape toate darurile au valoare de simbol urmărind să facă plăcere destinatarului sau pur şi simplu încercând să-l pună în încurcătură. Câteva exemple sunt edificatoare: între 1983 și 1984, Donald Rumsfeld, emisarul Casei Albe în Orientul Mijlociu, s-a întâlnit la câteva discuții cu Saddam Hussein, în plin conflict între Iran și Irak. Reprezentantul Administrației SUA i-a dăruit liderului irakian un ciocan medieval sau o pereche de cizme aurite de cowboy. Saddam a răspuns cel puțin la fel de straniu: pentru a crea tensiune între Statele Unite și Siria, i-a dăruit lui Rumsfeld un film video în care erau înfățișate femei militar care smulgeau capete de șerpi cu dinții și tineri soldați înjunghiind un câine. Toate acestea cu aparenta aprobare a președintelui sirian de atunci, Hafez al-Assad și pentru a crea impresia că în țara pe care el însuși dorea s-o invadeze era un regim nemilos. 

Sau o altă situaţie specială, în Republica Vanuatu, din Pacific, locuitorii de pe insula Tanna îl consideră pe Prințul Philip, consortul suveranei britanice ca pe un zeu, drept care oamenii i se închină și se roagă la el pentru vreme bună și belșug. Unul dintre cadourile pe care i l-au oferit locuitorii se pare cu inocenţă şi bună intenţie a fost o unealtă tradițională, de ceremonie, cu care… sunt omorâți porcii. Prințul a întors complimentul trimițând o poză cu autograf. Şi alte cadouri au o istorie… cu tâlc. Relațiile anglo-americane au fost extrem de cordiale și pe timpul mandatelor președintelui Barack Obama. Un schimb de cadouri între șeful de la Casa Albă și premierul britanic din 2009 Gordon Brown i-a făcut, însă, pe mulți să ridice din sprâncene: Obama i-a dăruit lui Brown 25 de DVD-uri cu filme clasice americane, dar niciunul nu a putut fi urmărit întrucât cele două țări au coduri diferite de citire a DVD-urilor; la rândul său, Brown i-a dăruit o călimară cu semnificaţie sculptată din lemnul vasului „HMS Gannet”, lansat în secolul al XIX-lea pentru a menține… dominația britanică pe mări 

Au existat şi cadouri gigantice. În anul 1990, preşedintele american George W. Bush a primit în dar de la guvernul indonezian o uriaşă reptilă, de 130 de kilograme. George W. Bush a donat reptila unei gradini zoologice, unde a fost bine îngrijită şi a facut 30 pui. Sau, în anul 2013, preşedintelui Franţei Hollande aflându-se într-o vizită în republica Mali a primit drept cadou o camilă, care nu putea fi tansportată cu avionul prezidenţial. Evident că Hollande a mulţumit politicos pentru cămilă, dar a lasat-o în custodia celor care i-au oferit-o. 

Există şi cadouri care încearcă să „dreagă busuiocul” între diplomaţi de renume. Bunăoară, după ani de creştere a tensiunilor dintre SUA şi Rusia, Hillary Clinton s-a întâlnit cu ministrul de extene rus, Lavrov. Pentru a dezamorsa atmosfera, doamna Clinton i-a remis lui Lavrov o cutie galbenă, cu un buton roşu, pe care scria în limba engleză şi în cea rusa acelaşi cuvant: „resetare”. Din păcate, resetarea siuaţiei internaţionale se continuă şi în prezent.  

Există, deasemeni, şi cadouri cu mare rezonanţă emoţională pe care le prezentăm în partea a doua a rubricii noastre „… mai în serios. Astfel, în 1848, regele Ghezo din Dahomey (astăzi parte a statului african Benin) i-a dăruit Reginei Victoria a Marii Britanii o… sclavă – copila fusese capturată în timpul unui conflict tribal. Suverana a fost atât de impresionată de fetița care era destinată inițial ca sacrificiu uman, încât i-a devenit nașă, i-a plătit studiile și locuința, iar după ce a decedat, deși fata se mutase în Nigeria, regina a plătit și studiile celor trei copii ai ei. 

Şi, evident că nu ne-am permite să nu zăbovim puţin şi pe teritoriul nostru naţional amintind de cadouri primite de preşedintele Iohannis. Printre acestea se numără o corespondenţă diplomatică între Mihai Eminescu şi Theodor Rosetti din 1873o carte poştală trimisă de Ion Luca Caragiale către dr. Paul Zarifopol, ş.a., care au fost trecute în patrimoniul naţional. 

Deci, să facem cadouri, să primim cadouri cât mai originale cu putinţă, cât mai semnificative, după caz şi aici ne oprim cu enumerarea posibilităţilor, apropos de cadouri… 

 

Carol Roman 

Despre isprăvile noastre…

Reporter: editura July - 7 - 2017 Comments Off on Despre isprăvile noastre…

Iată-ne, aşadar, de zece ani acceptaţi în Uniunea Europeană, de care ne erau legate, mai de demult mari speranţe. Unele dintre acestea s-au adeverit dar, altele au fost năruite de evoluţia vremurilor. E drept că domnul Jean – Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, cu prilejul vizitei făcute în ţara noastră a încercat să ne încurajeze şi să ne explice că ne aflăm într-un progres deosebit. Într-adevăr multe din cele arătate de domnia sa au o evidenţă în realitate. Îi confirmăm poziţia şi prin creşterea economică din primele trei luni ale acestui an fiind considerată a fi cea mai mare din Europa, care s-a situat la nivelul de 5,7%, cu mult peste estimările făcute atât de către analişti cât şi de către instituţiile financiare. Număi că principalul motor de creştere a economiei în această perioadă a fost consumul privat pe fondul unui venit dobândit mai ridicat bazat pe reducrea TVA şi pe majorarea salariilor, precum şi a inflaţiei scăzute.  

Carol Roman

Ni se mai spune că deşi au fost întâmpinate dificultăţi în problema absorbţiei de fonduri, din calcule ar rezulta că România a obţinut în perioada 2007-2016 un câştig net de peste 26 de miliarde de euro. Există însă şi economişti mai sceptici care contestă această cifră arătând că zeci de miliarde de euro sunt luaţi din economie îndeosebi prin repatrierea fără fiscalitate a 80-90 % din profiturile pe care companii, îndeosebi din Occident le obţin în România. 

În ansamblu se poate aprecia că intrarea noastră în Uniunea Europeană urmată de remodelare economică ce ne-a adus mari avantaje se constituie într-o ispravă reuşită. În mod real economia a fost mai puternică iar asta se poate constata şi prin creşterea exporturilor. Dacă, înainte de intrarea în UE, companiile vindeau peste hotare mărfuri în valoare de 25 miliarde de euro, exporturile au fost de peste 42 miliarde de euro.  

Dar… o aprofundare a situaţiei ţării noastre în context european dacă ar fi să ne ghidăm după promisiunile de la început de drum, este încă departe de speranţe. Au apărut clivaje mari între ţările din Estul Europei şi marile puteri economice europene, aflate în continuare în expansiune şi ne referim în primul rând la Germania, urmată îndeaproape de Franţa, Italia ş.a. Iar această departajare apare a fi tot mai mare în contextul în care ţările europene, aflate la răscruce, discută cu multă seriozitate despre destinul acestei uniuni economice şi nu numai, care ar putea să se îndrepte fie pe drumul unei federalizări, ori a unei „Europe a Naţiunilor”.  

În orice caz opţiunea europeană unanim acceptată de români este obligată să ţină seamă de câţiva factori: „Brexitul” care rupe Marea Britanie de trupul european statuat, valurile de refugiaţi din Africa, Extremul Orient şi Asia, valul de atentate teroriste, criminale şi deasemeni apariţia unor disfuncţionalităţi între Uniunea Europeană şi noua administraţie americană. Sunt teme ce sunt analizate cu multă grijă pentru viitor, în absolut toate ţările europene.  

Pe noi ne aşteaptă o altă mare ispravă în care va trebui să ne descurcăm cât mai bine: preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anul 2019, într-un moment când contextul politic european nu este, aşa după cum s-a văzut, unul prea favorabil. Această problemă nu poate fi tratată cu uşurinţă deoarece preşedinţia europeană înseamnă detaşarea unui contigent mare de specialişti români la Consiliul Europei, într-un climat tensionat datorat încheierii negocierilor cu Marea Britanie şi, în ultimă instanţă, menţinerea structuri fundamentale a Uniunii Europene. Evident că pentru diplomaţia românească, una din problemele cele mai serioase se referă la pregătirea experţilor români ce vor trebui să fie docţi şi să cunoască îndeaproape toate componentele mari şi mici ale Uniunii Europene. Pentru a susţine această poziţionare excepţională a ţării noastre, la orizont apare şi necesitatea organizării unor evenimente diverse de promovare, în ciuda unor costuri şi pregătiri serioase pe care le presupun. Şi reflectând la această viitoare angajare a noastră gândul ne poate duce şi la faptul că România continuă să fie o ţară monitorizată din punct de vedere al justiţiei şi neinclusă în Spaţiul Schenghen datorită unor opozanţi. Numai că recent, Olanda care ne punea beţe în roate în problema promovării noastre în această direcţie şi-a modificat atitudinea şi iată că devine un susţinător al acceptării ţării noastre în Spaţiul Schengen. (Profităm de acest context pentru a reaminti modul exemplar în care fusese pregătită România pentru acest eveniment, care nu a mai avut loc, cu cheltuieli imense de dotare tehnică şi militară a graniţelor care sunt nu numai ale României ci şi ale întregii Uniunii Europene şi ale NATO). 

 

Carol Roman 

Povara domnului Michel Barnier

Reporter: editura April - 26 - 2017 Comments Off on Povara domnului Michel Barnier

Premierul britanic Theresa May a aruncat zarurile „Alea iacta est” adică, mai pe româneşte „Zarurile au fost aruncate”. Cu alte cuvinte acum prevalează interesele economice-financiare-comerciale ale Marii Britanii ce ar determina să iasă din Uniunea Europeană, acţiune cu urmări incalculabile încă. 

O primă problemă dezbătută de presa britanică şi cea europeană, în genere: la retragere Marea Britanie va achita obligaţiile sale financiare faţă de Uniunea Europeană care, după unele surse, s-ar ridica la 60 de miliarde de lire (peste 69 miliarde de euro) pentru a stagna orice turbulenţă economică datorită brexitului? 

Carol Roman

Vor avea loc negocieri crâncene, vreme de 2 ani, între hâtrul şi rutinatul Albion şi Uniunea Europeană, încă crudă şi nesedimentată. Tabla de materie în dispută este complexă şi dificilă. O chestiune prioritară: după martie 2019 ce regim juridic şi social vor avea cei 3,3 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene din Marea Britanie, precum şi cei un milion de cetăţeni britanici din Uniunea Europeană? În acestă problemă guvernul britanic nu a excelat în complezenţe şi de aceea constituie încă o necunoscută în cadrul negocierilor. Se aminteşte faptul că românii aflaţi la muncă în Marea Britanie numără oficial în anul 2016 peste 152 de mii de persoane, potrivit celor mai recente date ale Departamentului britanic al Muncii şi Pensiilor. Este un număr relativ mic în comparaţie cu cei stabiliţi în Italia sau Spania. Românii se clasează pe locul şase în rândul rezidenţilor străini, după polonezi, indieni şi irlandezi. Ce soartă îi aşteaptă pe toţi aceştia dat fiind intenţiile ce au fost evidenţiate în presa britanică şi nu numai. Dacă va fi doar un acord de liber schimb sau nici măcar un acord, nu va exista nici o bază legală ca cetăţenii români să călătorească liber în Marea Britanie. De aceea, în ce priveşte ţara noastră ar trebui să aibă ca prioritate securizarea drepturilor cetăţenilor români în cadrul noii relaţii Uniunea Europeană-Marea Britanie. Avem în vedere că aportul românilor la economia britanică a fost evaluat oficial a fi pozitiv. Cetăţenii noştri contribuie mai mult la sistemele sociale decât beneficiază de pe urma lor; mulţi dintre ei fac munci grele, iar alţii munci de înaltă calificare şi valoare adăugată extrem de ridicată pentru economia Marii Britanii. În nici un caz nu am devenit o povară pentru sitemele sociale ci, dimpotrivă, suntem evaluaţi a fi contributori la creşterea economică a Marii Britanii, afirmă şi europarlamentarul român Siegfried Mureşan. 

Apoi îngrijorează şi apariţia unor bariere comerciale; între cei doi competitori, datorită lipsei unui eventual acord comercial, ar urma să se introducă reglementările şi tarifele Organizaţiei Mondiale a Comerţului ce vor aduce tarife vamale substanţiale.  

Se cunoaşte că echipa de negociatori a UE este condusă de fostul ministru francez Michel Barnier care se va consulta constant cu Comisia Europeană şi Consiliul European pentru a asigura unitatea de poziţie a celor 27 de state membre. În mod cert este vorba despre o personalitate cu mare reputaţie şi cu o vastă experienţă: printre alte misiuni importante amintim că a fost comisar european pentru politica regională, comisar european pentru piața internă și servicii, iar în iulie 2016 a fost numit negociator-șef din partea Uniunii Europene pentru negocierea ieșirii Marii Britanii din UE. Oare în această echipă de negociatori are loc şi un expert din zona Europei de Est, eventual chiar din ţara noastră? Deoarece suntem ca şi siguri că experţi germani, francezi, italieni se vor afla pe această listă. Să sperăm că echipa de negociatori va ţine seama şi de „linia a doua” ca să vorbim deschis, de interesele tuturor celor 27 de membri, de buna lor credinţă în UE şi de dorinţa de o dezvoltare care să îi poată satisface pe toţi deoarece în statutele fundamentale ale UE se specifică faptul că toţi membrii sunt egali şi se bucură de aceeaşi protecţie şi susţinere a eforturilor de dezvoltare pentru o viaţă mai bună într-un climat de colaborare şi soluţionare echitabilă a tuturor problemelor ce apar. 

În orice caz povara de pe umerii domnului Michel Barnier şi a întregii sale echipe este incomensurabil de grea şi are de stabilit norme cu un înalt grad de responsabilitate în faţa tuturor europenilor.