La câteva decenii după încheierea „epocii de aur” a Reginei Elisabeta I, în Anglia regalitatea și Parlamentul erau într-un conflict care amenința să arunce țara în haos. În timp ce regele Charles I afirma că puterea sa este de drept divin, parlamentarii consuși de Oliver Cromwell au trecut la acțiune pentru limitarea prerogativelor regale. Au urmat ani de război civil, iar după înfrângerea regelui, acesta a fost adus în fața judecății. Monarhul a fost judecat, condamnat și executat, iar Anglia a devenit republică pentru scurt timp. Chiar dacă monarhia a fost reinstaurată de fiul lui Charles I, puterea regelui Angliei nu a mai fost niciodată ceea ce fusese înainte de domnia acestuia, în schimb, Parlamentul Marii Britanii a devenit un model planetar de putere exercitată democratic, condamnarea și executarea regelui devenind o bornă istorică pentru parlamentarismul din întreaga lume. 

Dincolo de Ocean, un alt proces avea să schimbe societatea americană, și nu numai, pentru totdeauna. În 1872, susținătoarea drepturilor politice ale femeilor Susan B. Anthony reușea să voteze în Rochester, New York, deși femeilor le era interzis acest lucru, dar sufrageta a invocat Constituția SUA și l-a convins pe ofițerul care a înregistrat-o. Însă acest gest temerar în epocă avea s-o coste: Susan a fost arestată și chiar condamnată la plata unei amenzi, de-a lungul unui proces care a aprins atât de tare spiritele în SUA, încât a stârnit un val în societate, în final Congresul SUA dând oficial drept de vot femeilor prin ceea ce este astăzi denumit „amendamentul Susan B. Anthony”.

Un alt proces care a schimbat definitiv percepția întregii lumi asupra consecințelor războaielor, antrenând și schimbarea fundamentală a Dreptului internațional, a fost cel de la Nuremberg, care i-a avut în boxa acuzaților pe unii dintre naziștii de frunte ai celui de-al treilea Reich, responsabil cu declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împotriva dorinței premierului britanic Winston Churchill, care, potrivit unor mărturii de epocă, ar fi preferat să-i alinieze în fața unui pluton de execuție pe toți artizanii prinși ai dezastrelor provocate de Germania fascistă, a prevalat decizia SUA, URSS și Franței de a-i judeca pe responsabilii pentru devastatoarea conflagrație. Procesul a fost o piatră de hotar pentru legislația internațională, întrucât, dincolo de pedepsele propriu-zise, a schimbat total regula suveranității unui stat asupra dreptului internațional, care se practicase până în anul 1945. De la procesul de la Nuremberg încoace, răspunderea unei persoane pentru faptele sale a început să aibă o altă dimensiune, judecătorii din acel proces stabilind conceptul de jurisdicție universală atunci când vine vorba despre o anumită categorie de infracțiuni foarte grave. În numele acestei prevalențe a putut fi adus mai târziu în fața Tribunalului internațional de la Haga Slobodan Milosevic, lider al Serbiei în timpul conflictului din fosta Iugoslavie, din anii 1990, și ulterior alți militari din țări ale fostului stat federal acuzați de crime împotriva umanității. Procesele celor care au comis atrocități în acei ani continuă și în prezent.

În celălalt capăt al lumii, un proces ale cărui consecințe aveau să schimbe din temelii societatea era cel care îl condamna pe liderul Congresului African din Africa de Sud, Nelson Mandela, pentru „tentativă de a răsturna Guvernul”. În mod normal, sentința ar fi fost capitală, dar pedeapsa a fost comutată. Ambele decizii ale instanțelor au avut un ecou care a crescut ca o avalanșă și puțini ar fi putut prevedea în acel moment, anul 1964, că Mandela avea să reziste 27 de ani în închisoare și, după eiberarea din anul 1990, să devină o figură internațională atât de proeminentă, încât să poată pune capăt apartheidului din patria sa. Mandela a contribuit decisiv la organizarea de alegeri multirasiale și a devenit președinte în țara care îl ținuse în temniță atâția ani. În plus, este și astăzi o emblemă mondială a activismului și justiției sociale, fiind onorat inclusiv cu un Premiu Nobel pentru Pace.