NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Balcanii văzuţi „din avion”

Reporter: editura May - 22 - 2016 Comments Off on Balcanii văzuţi „din avion”

Un comentator francez remarca, mai zilele trecute, că, privită „din avion”, zona Balcanilor se află pe un drum bun în privinţa instaurării democraţiei pe aceste meleaguri. Şi mai remarca faptul că valorile occidentale cuceresc tot mai mult teren. Într-adevăr aşa s-ar prezenta situaţia, numai că, repetăm, privită „din avion”…

Carol Roman

Carol Roman 

O simplă enumerare a diverselor situaţii poate că ne-ar face să considerăm că acesta şi este adevărul! Aşa, de pildă, se poate aminti faptul că din 2013 Croaţia face parte din Uniunea Europeană, după o aşteptare de nouă ani. Mai devreme cu un an, Serbia a căpătat statut de candidată europeană. A urmat anul 2014, care marca obţinerea de către Albania, Macedonia şi Muntenegru a aceluiaşi statut, solicitat cu mulţi ani în urmă.

Mai adaugăm că şi Kosovo, ignorată de cinci dintre statele membre ale Uniunii Europene, a reuşit să semneze un „Acord de Stabilitate şi Asociere” cu blocul comunitar, odată cu frumoase perspective promise.

Şi progresele balcanice continuă: în decembrie 2015, Muntenegru a primit invitaţia să se alăture NATO şi, după o lună, i-a venit rândul să semneze „Planul individual de Acţiune al Parteneriatului cu Alianţa”. Şi la care mai trebuie menţionat că începând cu anul 2009, Albania şi Croaţia fac parte din aceeaşi formaţiune militară. Doar Macedonia nu poate trece pragul, datorită conflictului pe care îl are cu Grecia în privinţa denumirii statului. Deci, s-ar părea că toate lucrurile sunt satisfăcătoare.

Dar nu este aşa… Factorii interni sunt extrem de destabilizatori în aproape toată zona balcanică; corupţia este instalată deopotrivă cu lideri consideraţi a fi „autocraţi” de către o analiză a „Foreign Policy”, iar aceştia îşi menţin supremaţia prin controlul asupra presei şi justiţiei. Este notoriu cazul statului Muntenegru, unde actualul prim-ministru, Milo Djukanovic, este la putere împreună cu formaţiunea sa politică de 25 de ani. Şi în Macedonia se întâmplă lucruri asemănătoare, care neliniştesc populaţia. Mii de oameni s-au aflat pe străzi împotriva corupţiei, ceea ce a determinat convocarea de alegeri parlamentare anticipate, pe data de 5 iunie. S-a ajuns la această soluţie în urma acordului intermediat de Uniunea Europeană, pentru a pune capăt unei perioade îndelungate de blocaj politic.

Intrarea valului de refugiaţi în ţări ale Uniunii Europene pe ruta balcanică a determinat o abordare mai precaută a problemelor structurale ale acestei zone din partea puterilor occidentale.

Dacă tot ne referim la arealul balcanic, nu putem trece cu vederea şi alegerile locale din România, urmate de cele parlamentare, la toamnă, marcate de frământări pe scena politică, cu răsturnări de situaţie şi candidaţi cotaţi ca învingători siguri care au probleme cu legea. Şi nu poate fi ignorat nici „efectul Brexit” pentru perimetrul Balcanilor, care urmează oricum să modifice structurile actuale de forţe, determinând o schimbare esenţială a eşicherului european, ce va afecta şi interesele, şi poziţia României.

Vom trăi şi vom vedea. În orice caz, lucrurile nu trebuie apreciate ca fiind văzute… „din avion”.

 

Carol Roman

Balcanii aşteaptă integrarea

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on Balcanii aşteaptă integrarea

La aproape un secol de la izbucnirea primului război mondial şi la aproape un sfert de secol de la încheierea războiului rece (dacă acesta se va fi încheiat, în realitate), zona Balcanilor cunoaşte, în sfârşit o vreme de pace. O perioadă tot nesigură, mai ales că după cel de-al doilea război mondial au lăsat urme adânci războaiele din spaţiul ex-iugoslav. Alături de Irlanda de Nord şi de Cipru, Balcanii aspiră să se instaleze şi ei într-o geopolitică a continentului, care, după ce şi-a regăsit pacea, îşi caută stabilitatea prin NATO şi prosperitatea prin Uniunea Europeană.

Un proces prudent şi lent

Extinderea UE în Balcani a continuat în 2013 cu Croaţia

Extinderea UE în Balcani a continuat în 2013 cu Croaţia

La început, (încă) de secol XXI, Balcanii se singularizează nu atât ca zonă geopolitică distinctă – pentru că, dacă ar fi să enumerăm trăsături comune arealului, acestea ar fi mai degrabă căutările, instabilitatea, labilitatea şi impredictibilitatea – ci prin dorinţa tuturor statelor din zonă de a face parte din Uniunea Europeană şi, în general, din lumea democraţiei şi a economiei de piaţă. Procesul de integrare europeană a înaintat aici cu prudenţă şi au trebuit depăşite destule dificultăţi şi obstacole. Greciei, primul stat din zonă care a intrat în instituţiile integratoare europene, i s-au alăturat, în timp, România şi Bulgaria, apoi state noi apărute în spaţiul ex-iugoslav (unele dintre ele fiind încă pe lista de aşteptare), în timp ce Turcia, eternul candidat, îşi exprimă tot mai des şi mai pe faţă dezamăgirea că şansele sale de aderare la UE nu se împlinesc, drept care este tot mai tentată să aşeze în plan subaltern opţiunea europeană, pentru a se exprima ca putere regională şi ca unul din statele emergente de mare viitor ale lumii.

Uniunea Europeană este astăzi prezenţa internaţională cea mai activă şi mai creativă care acţionează în spaţiul balcanic, mai mult decât oricare alt organism cu vocaţie internaţională sau regională sau decât marile puteri cu interese în zonă. În aprilie 2013, UE a înscris la activ o performanţă diplomatică numită, însă, de unii analişti (de la „Le Monde”, de pildă) „un succes moderat”: acordul – pe anumite probleme – între Belgrad şi Priştina, ceea ce nu înseamnă că problema Kosovo a devenit istorie asumată de toată lumea, ci doar că Belgradul şi Kosovo, care-şi urmăresc fiecare propria integrare europeană, au făcut un gest de bunăvoinţă Bruxelles-ului.

Un succes într-adevăr cert a obţinut, în 2013, Uniunea Europeană în Balcani prin aderarea Croaţiei, al doilea stat post-iugoslav care face acest pas, după Slovenia, în 2004. Următoarele candidate cu şanse reale sunt, după opinia observatorilor, Macedonia, Muntenegru şi Serbia. În partea inferioară a listei aspiranţilor la UE – Albania şi Bosnia-Herţegovina, „state cu societăţi divizate şi cu instituţii dicfuncţionale” („Le Monde diplomatique”). Albania a făcut cerere de aderare în 2009. Bosnia-Herţegovina încă nu, după cum nici Kosovo nu şi-a propus deocamdată candidatura.

Marile puteri, mereu prezente în zonă

Discuţii pentru normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo

Discuţii pentru normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo

Mai mult decât în alte părţi ale lumii, evoluţiile din zona Balcanilor nu pot fi înţelese fără raportare la interesele şi acţiunile în zonă ale marilor puteri. Iar pentru că relaţiile dintre acestea s-au mai relaxat întrucâtva după anii 1990, dar mai ales după războaiele din Iugoslavia, şi peisajul balcanic, cândva sumbru şi incert, începe să se clarifice şi să se însenineze treptat, cu toate că – nu trebuie ignorat – competiţia est-vest, convertită acum într-una angajată între UE şi Uniunea eurasiatică lansată de Rusia, acţionează în mod evident, cu motivaţii reale şi serioase, şi nu doar ca replică întârziată a războiului rece. Duelul energetic Rusia-UE este în plină desfăşurare şi Moscova a câştigat o victorie certă prin lansarea magistralei South Stream, care a îngropat proiectul Nabucco (de care îşi legase speranţele şi România). Tradiţionala rivalitate/pactizare Moscova-Berlin îşi află în spaţiul Balcanilor o zonă vulnerabilă la competiţie şi coliziuni, aşa cum s-a întâmplat adesea în istoria mai recentă. În sfârşit, Statele Unite, care îşi anunţă fără echivoc dezangajarea masivă din Europa, îşi menţin totuşi în Kosovo, cea mai mare – şi mai discretă – bază militară de pe continent, care, împreună cu bazele militare mai vechi din Grecia şi Turcia, la care s-au adăugat şi cele din România şi Bulgaria, perpetuează o prezentţă militară convingătoare a Americii în această parte a lumii. În sfârşit, tabloul ar fi incomplet dacă nu am aminti, fie şi doar enunţiativ, de prezenţa tot mai marcantă a Chinei în peisajul economic şi de afaceri al zonei balcanice, prezenţă mai accentuată şi mai eficientă în state tradiţional orientate spre instituţiile occidentale (Grecia, Cipru, Turcia) decât în (paradoxal şi nu prea…) state cândva cu regimuri comuniste.

Percepţie greşită, situaţie preocupantă…

În mentalul colectiv (care poate fi atât de uşor de manipulat!), zona Balcanilor rămâne cantonată cu obstinaţie într-un brand pronunţat negativ. România şi Bulgaria (dacă includem în zonă şi România, aflată la nord de Dunăre, care este considerată în general drept frontiera nordică a regiunii Balcanilor), aşadar România şi Bulgaria ar fi «elevii-problema ai clasei europene» ; Grecia şi Cipru – parteneri mai puţin înclinaţi către muncă şi sinceritate în afaceri, care au agravat criza europeană; Turcia – partenerul veşnic intratabil; spaţiul post-iugoslav – unul mereu imprevizibil şi cu probleme; Albania – ţinut mai puţin cunoscut, deci potenţial cu riscuri. O asemenea percepţie, chiar dacă pare mai degrabă caricaturala, nu e prea departe de adevăr şi tributara unor mai vechi, aproape legendare poncife, cu adânci rădăcini istorice, culturale, religioase etc. Dar e drept şi faptul că, în statisticile economice şi sociale ale continentului, statele din regiune se regăsesc, de cele mai multe ori, în partea de jos a clasamentelor „pozitive” (la dezvoltare, performante economice, nivel de trai etc.) şi pe locuri nedorit de „fruntaşe” la indicatori negativi (şomaj, îndatorare externă, corupţie, subdezvoltare, speranţa de viaţă, deficit de democraţie etc).

Preocupările europene vizează mai nou regiunea „decupată” din ansambul Balcanilor – a Balcanilor de Vest, care include statele post-iugoslave şi Albania, entitate sui generis marcată de instabilitate politică şi precaritate economică, dar care tinde, prin toate statele sale, către integrare europeană. „Balcanii occidentali au cunoscut, din anii 2000, o creştere superioară celei din Vechea Europa – rezuma situaţia de ansamblu politologul francez Catherine Samary. Dar în spatele cifrelor, risipa birocratică şi corupţia care au dominat în vechiul regim, nu s-au redus, ci au sporit odată cu liberalizarea pieţii şi privatizările; în plus, s-au instalat inegalităţile şi şomajul de masă. Dezbaterea europeană a zilei, privitoare la criză, se concentrează pe statele „Europei de Sud, dar problemele Europei de Sud-Est nu sunt deloc mai puţin preocupante.

Indignatul – omul momentului”

Manifestaţii antiguvernamentale la Sofia

Manifestaţii antiguvernamentale la Sofia

Dacă alungarea spectrului războaielor locale în regiune este bun câştigat, atmosfera la nivel naţional nu e întru totul liniştită şi lipsită de tensiuni. Ca pretutindeni în lume, din Brazilia în Turcia şi Grecia, din centura „primăverii arabe” pe Wall Street şi la Moscova, străzile şi pieţele sud-estului european sunt, de luni de zile, animate de mişcări populare, de proteste şi revolte. În Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi Macedonia, în Grecia şi Bulgaria, în Turcia, Indignatul pare să fi devenit „omul anului”, aşa cum l-a ales de altfel, ca atare, cu un an înainte, la nivel mondial, o celebră publicaţie americană. „Este pentru prima oară în 20 de ani când oamenii îşi exprimă temerile şi nemulţumirile” – remarca un manifestant din Bosnia unui ziarist olandez de la Trouw. Motivele pentru care oamenii ies în stradă sunt de obicei locale – scrie aceeaşi publicaţie, care explică şi mecanismul fenomenului: „Cauzele iniţiale pot fi scandaluri sau oameni politici, dar foarte rapid mişcarea de contestare se extinde. Revolta se dezlănţuie şi cetăţenii se aşteaptă la mai mult”. Legitimitatea clasei politice stabilite este pusă sub semnul întrebării. Scandalurile de corupţie şi cinismul politic subminează încrederea alegătorilor. Promisiunile electorale sunt luate drept glume. Şi în fiecare ţară sunt politicieni care, fie ei oricât de întinaţi, se agaţă încă de putere. Protestatarii cer mai multă transparenţă şi un comportament responsabil din partea politicienilor. Manifestanţii vor rezultate concrete în schimbul impozitelor pe care le plătesc, şi mai ales respect.

Este adevărat că, în toate aceste mişcări, rareori există vreun program concret. Manifestanţii sunt uniţi prin refuzul general al practicilor politice dominante. Sunt respinşi, deopotrivă şi oamenii politici ai puterii, şi cei ai opoziţiei, care ar încerca să-şi ridice soclu în mijlocul demonstantilor. Partidele politice care încearcă să se alăture manifestanţilor sunt alungate cu huiduieli. Dar fără obiective explicite şi clar formulate, este greu de ştiut care poate fi finalitatea acestor mişcări, chiar dacă ele au reuşit răsturnarea câtorva guverne (în Bulgaria, Slovenia) şi câştig de cauză la unele revendicări. Oricum, apreciază Srdja Popovic, fondatorul Centrului de acţiune nonviolenta CANVAS, de la Belgrad, „cetăţenii învaţă să reamintească politicienilor responsabilităţile lor”.

Un spaţiu balcanic integrat?

Este greu de spus dacă Balcanii vor (re)deveni în viitorul previzibil o entitate geoplitică menită a însemna mai mult decât suma statelor ce o alcătuiesc. Zona este prea diversă (ceea ce nu este, în sine, deloc rău), istoria locurilor prea încărcată şi agenda situaţiilor ce-şi aşteaptă dezlegarea considerabil de lungă. Universitarul britanic Tom Gallagher avansa, timid, într-o carte de la începutul anilor 2000, supoziţia că „se configurează încet un nou spaţiu balcanic comun, politic şi economic, după două experimente – perioada statelor naţionale şi cea a guvernării marxist-leniniste”. Spaţiu comun oricum sunt Balcanii, geograficeşte, dar că, politic şi economic s-ar putea integra cumva doar la nivel regional şi nu general european, nu e deloc plauzibil. Ar fi poate posibil dacă s-ar urmări crearea unei Europe cu mai multe viteze. Dar de aşa ceva, nici Balcanii, nici Europa n-ar avea nevoie.

Corneliu Vlad

BALCANII din primul număr al revistei noastre (nr 1./2000)

Reporter: editura September - 17 - 2012 Comments Off on BALCANII din primul număr al revistei noastre (nr 1./2000)

Consiliul balcanic

La 12 februarie 2000, au avut loc la Bucureşti lucrările celei de-a treia reuniuni a şefilor de stat şi de guvern din ţările Europei de Sud-Est. Primii miniştri de la Ankara, Atena, Skopje, Sofia şi Tirana, împreună cu preşedintele României şi cu primul nostru ministru, acompaniaţi de miniştrii afacerilor externe ai ţărilor lor, au abordat problemele de fond ale perspectivelor stabilităţii, securităţii şi democraţiei în Europa de Sud-Est în cursul anului 2000, precum şi căile şi mijloacele intensificării cooperării regionale şi impactul posibil al Pactului de Stabilitate asupra evoluţiilor economice şi sociale din zonă. Au participat şi reprezentanţi ai guvernelor de la Sarajevo şi Zagreb, ca observatori, precum şi coordonatorul special al Pactului de Stabilitate, germanul Bodo Hombach, ca invitat special. Reuniunea s-a desfăşurat în cadrul procesului de cooperare din Europa de Sud-Est (South-East European Process of Co-operation – SEECP) al cărei preşedinţie a deţinut-o România în intervalul 1 martie 1999 – 29 februarie 2000. A fost ultimul „Summit” al SEECP în acest secol şi mileniu şi primul de acest gen organizat vreodată în România.

Crima organizată împânzeşte Balcanii

Reporter: editura July - 24 - 2012 Comments Off on Crima organizată împânzeşte Balcanii

Crima organizată a ajuns la niveluri fără precedent, iar amestecul ei în decizii politice alarmează opinia publică. Rulând sume imense şi influenţând în multe cazuri evoluţia statelor, reţelele de traficanţi sufocă Balcanii şi fac Occidentul să privească cu maximă suspiciune rezultatele eforturilor – altfel reale – ale acestor state de a se securiza. Criza financiară actuală, precum şi corupţia larg răspândită în Balcani vor asigura din plin „capital uman” disponibil pentru „a investi” în traficul cu narcotice. Acesta este legat de imigraţia ilegală, prostituţie şi traficul cu arme. O analiză a publicaţiei „World Press Review”, cu sediul la New York, a plecat de la cercetarea Interpol privind traficul cu heroină, în care sunt utilizate două rute principale – ruta balcanică, ce trece prin Europa de Sud-Est şi „Drumul mătăsii”, care trece prin Asia Centrală – pentru a ilustra magnitudinea, implicaţiile şi efectele fenomenului.

REŢELELE DE CRIMĂ organizată nu doar aduc profituri uriaşe, ci au ajuns să deţină o asemenea putere încât îngrijorează întreaga lume prin posibilitatea de a se amesteca în decizii majore – economice, politice, sociale, financiare – ale ţărilor. Statele balcanice rămân, din această perspectivă, extrem de vulnerabile.

Industria imigraţiei ilegale din regiunea balcanică se bazează în principal pe o reţea extinsă de relaţii interpersonale între cei implicaţi în transport, logistică şi domeniul imobiliar, împreună cu traficanţi proeminenţi de stupefiante şi de arme, care sunt de asemenea implicaţi în imigraţia în masă a unor străini fără documente. Ruta balcanică este împărţită în trei sub-rute: ruta sudică, ce trece prin Turcia, Grecia, Albania şi Italia, ruta centrală, prin Turcia, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Slovenia, iar apoi fie spre Italia, fie spre Austria şi ruta nordică, ce trece prin Turcia, Bulgaria şi România, spre Austria, Ungaria, Cehia, Polonia sau Germania. Punctul de ancorare pentru ruta balcanică este Turcia, care rămâne o zonă temporară majoră şi un traseu de transport pentru heroina destinată pieţelor europene, în principal din raţiuni geografice.

Ruta balcanică este principala legătură terestră dintre Asia şi Europa. În fiecare an, pe această rută trec circa două milioane de camioane, 300.000 de microbuze şi 6 milioane de automobile. Având în vedere amploarea schimburilor comerciale legale pe ruta balcanică şi faptul că este nevoie de câteva ore până la o zi pentru a controla un camion, este practic imposibil să fie contracarate aceste activităţi prin metodele vamale obişnuite şi ale poliţiei. Se estimează că doar unul din 50 de camioane este de fapt verificat la frontiera majorităţii ţărilor din Europa de Sud-Est.

Punctul vamal Gurbulak este principala trecere folosită de traficanţi, având în vedere că se află pe autostrada care leagă Extremul Orient de Turcia, iar apoi de cea care merge din Turcia spre Bulgaria şi în Europa. Potrivit cercetătorilor de la „FLARE Network”, asociaţie europeană a societaţii civile care luptă împotriva crimei organizate, punctul Gurbulak este traversat zilnic de mii de vehicule, printre care circa 20.000 de camioane. În plus, triburile semi-autonome kurde din regiunea tri-frontalieră Turcia-Iran-Irak cer taxe pentru toate traficurile ilicite – narcotice, combustibil sau persoane – facilitând transporturile de acest fel. Efectele acestei „caracatiţe” sunt agravate de faptul că oficiali locali corupţi sunt implicaţi în sistem în schimbul unor comisioane, asigurând un flux constant de droguri. Odată intrate pe teritoriul turc, transporturile mari, majoritatea provenind din Afganistan, via Iran, se îndreaptă spre regiunea metropolitană a oraşului Istanbul, o extindere urbană cu peste 15 de milioane de locuitori, produsul ilegal fiind descărcat în depozite şi direcţionat spre Europa. Se estimează că 37% din întreaga cantitate de heroină afgană – 140 de tone metrice (mt) – pleacă din Afganistan de-a lungul rutei balcanice. Cea mai mare parte din heroina interzisă în lume este confiscată de-a lungul acestei rute.

Persoanele responsabile pentru ruta de la frontierele iraniene până în Balcani sunt turci cunoscuţi local subt numele de „Babas” (tată), care au acces la un număr mare de subordonaţi care lucrează non-stop pentru ei (şoferi, furnizori de logistică, proprietari de depozit, facilitatori de spălare de bani). Relatări din presă au estimat că aproximativ 25.000 de persoane lucrează full-time în acest comerţ ilicit în ţară şi au o reţea care ajunge la sute de oraşe şi sate de-a lungul „rutei heroinei”.

Traficul cu stupefiante are serioase implicaţii internaţionale. Acest lucru a devenit vizibil public atunci când directorul executiv al Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), Antonio Maria Costa, a susţinut o declaraţie care a făcut înconjurul lumii: banii proveniţi din droguri ilegale au salvat de la colaps sectorul bancar! Costa a spus că a văzut dovezi că veniturile crimei organizate au fost „singurul capital de investiţii lichide” disponibil unor bănci aflate la un pas de colaps. Astfel, ruta balcanică a heroinei, în afară de a fi traseul unui comerţ ilicit multimiliardar în dolari, este de asemenea generatoare de profit indirect pentru corporaţii prospere pe piaţa… legală, cum ar fi băncile, ceea ce face din întreaga problemă a combaterii traficului de droguri una extrem de complicată, ce nu poate fi abordată prin măsuri convenţionale.

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE”. Este important de menţionat faptul că inelele prostituţiei ilegale organizate din Balcani sunt direct legate de narcotice. Traficul de persoane spre Europa, via Turcia, se bazează pe o linie de asamblare „de tip Ford”, spune specialistul în securitate turc şi profesor universitar Ahmet Icduygu, şi implică grupuri de traficanţi – aşa-numiţii „kacakcilar” – care asigură, fiecare, trecerea imigranţilor de la o frontieră la alta, dintr-un oraş în altul. Poliţia şi Directoratul de analiză privind criminalitatea organizată din Grecia, spre exemplu, au analizat multitudinea de reţele de trafic cu fiinţe umane care operează în ţară şi la nivel regional şi au concluzionat că toate sunt interconectate prin mai multe persoane sau grupuri care operează ca noduri de informare şi facilitare a traficului. La rândul lor, aceste persoane sunt legate de figuri proeminente din mai multe ţări şi astfel sunt capabile să influenţeze sfere politice sau economice şi în multe cazuri se sustrag legii. Un moment răsunător şi relevant pentru amplitudinea fenomenului a fost apariţia în presa greacă, în 2011, a unor scurgeri ale unui raport secret al serviciului de informaţii din această ţară, care a identificat o reţea de persoane legate de industria imigraţiei ilegale ce au finanţat ONG-uri pro-imigraţie pentru a manipula opinia publică să accepte introducerea masivă de imigranţi ilegali în ţară. Documentul a menţionat o reţea de tranzacţii monetare ilicite menite să controleze anumite sectoare ale economiei locale şi să pătrundă în straturi ale societăţii pentru a câştiga o influenţă politică clară. De altfel, din 2008, Grecia a fost punctul de intrare principal pentru imigranţii ilegali spre UE. Între 400.000-500.000 de imigranţi ilegali din state asiatice şi africane se află în prezent în Grecia, majoritatea ţintind Europa de Nord.

Toate aceste date relevă o dată mai mult că reţelele de crimă organizată „se reinventează”, rulează sume impresionante, beneficiază de resurse şi sisteme sofisticate de operare şi, folosind flagelul corupţiei, fac încercări de a se infliltra în „legalitate”, reuşind, cu destul succes uneori, să acţioneze la vârfuri decizionale greu de… atins cu legea. Problema a devenit, astfel, una majoră pentru întreaga zonă a Balcanilor.