NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

 „Balcanii și Europa”. Primii 20 de ani…

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on  „Balcanii și Europa”. Primii 20 de ani…
Revista „Balcanii și Europa” celebrează două decenii de intensă activitate editorială. Este momentul în care încercăm un bilanț al unui parcurs pus în slujba societății românești, ca și ocazia de a evalua ceea ce am făcut bun șși de a privi spre viitor.

Carol Roman

De-a lungul celor 200 de numere, am respectat reperele noastre, care sunt definite chiar pe coperta publicației – „revistă de consemnări și atitudini”. Ne reamintim că în urmă cu 20 de ani un grup de ziariști au decis să editeze o publicație dedicată zonei geografice în care trăim și care, pe cât posibil, să contribuie, prin articolele sale, la menținerea unui climat de progres și bună înțelegere între popoarele din acest perimetru. În anul 2000, în această zonă se resimțeau urmările unor războaie, marcate de jertfe, distrugeri și suferințe. Chiar din prima clipă, Nicolae Militaru, Victor Ionescu, Ștefan Mitroi au răspuns la inițiativa de a edita această publicație, aflându-se zile întregi alături în îndeplinirea coordonatelor acestui demers editorial. Era pregnantă cartea de vizită a membrilor acestui nucleu fondator, toți condeieri de elită. Reuniți, am pornit la drum, cei pomeniți mai sus alegându-mă în funcția de director general, inițiator al publicașiei pe care am onorat-o de atunci până în prezent. 


De-a lungul anilor ni s-au alăturat ziariști ce au devenit colaboratori fideli ai revistei: strălucitul publicist prof. dr. Zoe Petre, eseistul și omul de cultură Eugen Uricaru, excelentul economist dr. Florea Țuiu, precum și alte personalități, printre care amintesc pe Iosif Boda, Corneliu Vlad, Radu Tudor, Marian Țuțui, Victor Nițelea, Gheorghe Zbuchea. În ultimul deceniu, s-au aflat alături de noi Roxana Istudor, Ovidiu Zanfir, I.C. Popa, ziariști cu experiență și cu condeiul format care au contribuit din plin la conținutul și aspectul grafic al publicației. 

Privind în urmă, amintim de ciclul de publicații-supliment dedicat compatrioților noștri aflați la muncă în străinătate – Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia, Olanda – precum și confraților noștri din jurul României. Prezența revistei în viața socială și culturală a țării a urcat o treaptă și prin acordarea unor Premii anuale ale revistei „Balcanii și Europa”, atribuite unor prestigioase personalități din diferite domenii, reunind anual somități din lumea politică, social-culturală ș.a. Am încercat astfel să răsplătim valoarea prin muncă și talent, rezultatele evidente, benefice societății noastre.

Ne referim, în contextul acestei faste activități, și la o seamă de lucrări importante publicate în acest răstimp în Editura „Balcanii și Europa”, îndeosebi cărți cu problematică istorică, bine primite de public, unele premiate de institu’ii importante. 

Considerăm că această prezentare poate fi prin ea însăși o carte de vizită pentru o activitate apreciată de către instituții de primă relevanță – Academia Română, Ministerul Afacerilor Externe, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Uniunea Scriitorilor, precum și în interiorul breslei, unde publicația are un renume bine consolidat.

Cred că tot ce am edificat prin revista „Balcanii și Europa” s-a așezat la locul cuvenit în cronica epocii, iar publicația pe care am început-o cu 20 de ani în urmă are în față un viitor fundamentat pe profesionalism și implicare. 

Carol Roman

Conflicte (încă) ascunse…

Reporter: editura June - 17 - 2012 Comments Off on Conflicte (încă) ascunse…

Uciderea a cinci macedoneni pe malul lacului Zhelezarsko, din apropiere de Skopje, în săptămâna dinaintea Paştelui ortodox, a şocat nu numai Macedonia, ci şi regiunea. Brutalitatea actului a readus sentimentul nesiguranţei, cu un potenţial de periclitare al securităţi ţării şi zonei. Moartea tinerilor a stârnit tensiuni între macedoneni şi albanezii din Kosovo şi Macedonia, deoarece, cu două luni înainte, la Gostivar, doi tineri albanezi au fost ucişi în condiţii necunoscute. Unii analişti de securitate din Macedonia apreciază că nu există nici un pericol ca relaţiile interetnice să se înrăutăţească. Totuşi în acest context, forţele paramilitare din Kosovo au avertizat pe primul ministru kosovar, precum şi pe reprezentanţii EULEX şi KFOR, că se vor mobiliza din nou, dacă va fi nevoie, pentru a-i apăra pe albanezii din nordul Kosovo.

Evenimentele din ultima perioadă dezvăluie latenţa unor conflicte etnice care se profilează în Balcani, în contextul crizei economice globale. Cu rădăcini ascunse în istorie, aceste conflicte apar surprinzător, într-o epocă a integrării europene. Contrar aşteptărilor, extinderea NATO şi UE nu a adus stabilitatea continentului. În Bosnia, după ani de conflict, urmaţi de pacificare sub umbrelă NATO, situaţia nu este încă stabilizată: bosniacii par să fi renunţat la pasiuni interentice şi confesionale violente doar ca urmare a miliardelor de euro investiţi de UE şi a petrodolarilor statelor musulmane, revărsaţi asupra coreligionarilor lor. Nici în Kosovo prezenţa KFOR şi EULEX nu schimbă situaţia încordată, dominată de o ură interetnică vie şi puternică. Superioritatea tehnologică a occidentalilor nu s-a fixat în mintea populaţiei suficient de profund pentru a aduce şi aprecierea superiorităţii valorilor şi normelor acestora. Occidentalii şi-au impus prezenţa fizică prin forţa armelor, dar nu şi prin cea spirituală.

Din păcate „dialogul surzilor” încă mai există în regiune, fiecare parte afirmă şi îşi impune, chiar şi prin mijloace violente, punctul de vedere. Recentele evenimente din Macedonia confirmă, fie şi parţial, preocuparea privind conflictele interetnice. 40% dintre macedoneni, 18% din sârbi şi 15% dintre muntenegreni au apreciat, în cadrul unui sondaj, posibilitatea ca în următorii 5 ani să reapară un conflict. Elementul esenţial al conflictelor din Balcani l-a reprezentat faptul că înfruntarea armată a fost dublată, deloc întâmplător, de cea culturală şi spirituală. Peste frământările locale şi instabilităţile create de interese diferite, emanate din creuzetul multiconfesional şi etnic al Balcanilor, a intervenit forţa euroatlantică, „cu autoproclamata sa misiune justiţiară şi pacificatoare, în numele unor valori şi norme adesea străine de cele recunoscute pe plan local”.

Într-un stat, Bosnia Herzegovina, în care s-au investit miliarde de dolari după acordurile de la Dayton, conflictul este prezent şi astăzi. Bosniacii sârbi doresc să se despartă de comunităţile croată şi musulmană, uzând de o gândire cel puţin ciudată, în care realitatea zilelor noastre nu mai are loc şi pentru astfel de experimente statale. Toate astea sub umbrela occidentală, care a construit acordurile de la Dayton pentru „folosinţă temporară”, transformată ulterior în permanenţă.

La peste un an de la alegerile generale din Bosnia şi Herzegovina, cu greutate s-a reuşit să se formeze un guvern central, boicotat de toate părţile care nu sunt interesate decât de a nu pierde fondurile financiare internaţionale. Micile conflicte locale devin vizibile şi îngrijorarea îşi face loc nu în conştiinţa celor care decid, ci mai cu seamă în sufletul celor care au suferit. Bosnia, Serbia, Croaţia şi Macedonia nu sunt state mutual ostile, deşi istoriile lor complicate cântăresc greu asupra relaţiilor dintre ele. Integrarea europeană le va aduce în acelaşi spaţiu. Toate aspiră la statutul de membru al Uniunii Europene.

Conflictele din Balcani sunt într-o stare latentă, vizibilă, fie că vorbim de relaţiile dintre Serbia-Kosovo, Grecia-Macedonia sau cele din Bosnia Herzegovina, fie că acceptăm neputinţa de a le soluţiona. Un fost ministru de Externe al Iugoslaviei şi unul dintre preşedinţii prin rotaţie după moartea lui Tito, Raif Dizdaravic, credea că „seminţele naţionalismului au fost sădite în Constituţia din 1974, care a slăbit structura federală, fără a aduce însă reformele economice necesare”. După moartea lui Tito, liderii republicilor bogate întrebau cu voce tare de ce trebuie să le subvenţioneze pe cele sărace. „Când am decis – spune Dizdaravic – să ne orientăm spre centralizare, nu am lăsat timp economiei, în schimb am lăsat timp republicilor. Este o reflecţie dureroasă, dar reală, pentru că situaţia după Tito a fost puternic încurajată de degringolada economică care, stimulată de reînvierea naţionalismului, a dus Iugoslavia pe un drum fără întoarcere.

Pentru a înţelege esenţa conflictelor, ascunse aparent şi astăzi, trebuie să ne întoarcem la concluziile unui raport al Biroului Naţional de Estimări al CIA, care, la 19 iulie 1971, afirma, sub titlul „Iugoslavia:o estimare informativă”, că atât timp cât va mai trăi Tito, Iugoslavia va rămâne unită, după care problemele naţionale o vor duce la dezintegrare, din cauza celor trei elemente intitulate de autorii de atunci „volatile”: animozitatea tradiţională dintre sârbi şi croaţi, îndârjirea albanezilor împotriva sârbilor şi discrepanţa de interese între regiunile bogate şi cele sărace din spaţiul comun. Dacă vom avea în vedere şi documentul din 1986, elaborat de Academia Sârbă de Ştiinţe, cunoscut sub numele de SANU, (abrevierea sârbă a numelui Academiei) privind situaţia economică şi politică a Iugoslaviei în acea perioadă, putem avea un tablou mult mai amplu a ceea ce înseamnă dispută şi conflict în Balcani. Practic, Memorandumul Academiei sârbe conclude că „situaţia obiectivă a Iugoslaviei sugerează o criză care foarte bine poate să culmineze cu tulburări sociale cu consecinţe impredictibile, ce nu exclud un rezultat catastrofic, cum ar fi disoluţia statului iugoslav, ce va permanetiza conflictele”. Relevant de remarcat: profeticele analize citate mai sus au prefigurat disoluţia şi conflictele, fără să preconizeze, însă, şi soluţii, ci numai cauze şi evaluări. Şi din acest considerent, conflictele balcanice au, din păcate, şi acum actualitate, deşi dorinţa de linişte şi siguranţă este vizibilă şi dorită. În timpul războiului din Bosnia, circula o legendă, care reprezenta starea de spirit a timpului: pe clădirea poştei centrale, ornamentată cu vulturi imperiali, din Sarajevo a apărut, într-o noapte, scris cu graffiti „Aici e Serbia“; a doua zi apărea „Aici este Bosnia“, iar a treia zi „Idioţilor, aici este o poştă”. Comentariile sunt de prisos… cu excepţia propunerii istoricului şi eseistului englez Timothy Garton Ash pentru un nou graffiti, care să aducă realitatea la zi: „Aici e Europa”. Un îndemn către pace, de care are nevoie o regiune atât de zbuciumată.

Dr. Vasile Leca

Analist diplomatic

 

Între admiraţii şi orgolii “Nicolae Iorga – Nicolae Titulescu. Interferențe”

Reporter: editura February - 13 - 2012 Comments Off on Între admiraţii şi orgolii “Nicolae Iorga – Nicolae Titulescu. Interferențe”

Sub egida Fundației Europene Titulescu a apărut o valoroasă culegere de documente care se referă la complicatele relații politice și personale dintre două mari personalități ale politicii romînești interbelice, intitulată “Nicolae Iorga – Nicolae Titulescu. Interferențe”. Culegerea tematică de documente, texte și cuvântări parlamentare este alcătuită de domnul George G. Potra, cunoscut autor, traducător, diplomat și foarte apreciat, în ultima vreme, datorită bogatei și febrilei activități a Fundației Europene Titulescu al cărei coordinator este. Tot George G. Potra este semnatarul unui amplu studiu introductiv care analizează, cu multă atenție și profunzime, complicatele relații dintre cei doi mari slujitori ai intereselor fundamentale ale neamului românesc. Credem ca respectivul studiu are marele merit al sesizării unei constante a vieții politice și intelectuale românești moderne și anume, maladia cronică răvășitoare de care ea suferă – orgoliul totalitar. Elitele românești sunt bântuite de o ambiție totalitară chiar dacă se declară democratice sau dimpotrivă. Dupa cum elocvent arată domnul George G. Potra în studiul său, și după cum transpare din textele publicate în volum, cele două personalități, de dimensiuni copleșitoare, mai cu seamă în comparație cu lumea contemporană, deși angajate deplin în opera de consolidare a României Mari, atît pe plan intern cît și în planul politicii externe, avînd, în cele din urmă, același țel, se avîntă într-o polemică necruțătoare, neezitînd să-și administreze chiar lovituri ad-personam( și-ar fi închipuit cineva că marele savant Nicolae Iorga a recurs la calomnie și denigrare pentru a împiedica alegerea lui Nicolae Titulescu în Senatul Universității București sau în Academia Română?) din motive care nu privesc nici măcar interese materiale ci doar orgoliul personal. Concurența, este un cuvînt adecvat, întru admirație și prestigiu public, a avut în România interbelică consecințe nefaste. Și nu doar în perioada interbelică! Moravurile și năravurile de atunci ale clasei politice și ale grupului intelectual , aflate în plină căutare a regăsirii de sine după 1989, au fost cele dintîi regăsite! Cîteva subiecte vitale pentru supraviețuirea României întregite, cum au fost – Chestiunea optanților, problema Micii înțelegeri ori semnarea unui Tratat cu Uniunea Sovietică în vederea asigurării unor relații asigurătoare de neagresiune, cel puțin, au fost tot atătea motive de înverșunate atacuri, cu precădere din partea lui Iorga. Pe de altă parte, fără nici o îndoială, marele istoric și cam inabilul om politic care a fost Nicolae Iorga, avea la rîndul său conștiința faptului că tînara Românie Mare se afla sub presiunea forțelor revizioniste și avea imperios nevoie de un sistem de alianțe, de un sprijin internațional în rezolvarea problemelor litigioase cu Ungaria, de o asigurare în fața expansionismului sovietic iar soluțiile propuse de Nicolae Titulescu erau într-adevăr soluții viabile însă nu putea accepta ca ele să vină din partea celui pe care îl considera un concurent direct la gloria, recunoașterea și prestigiul național pe care le considera cuvenite doar sieși.. Citind ampla documentație alcătuită de George G. Potra înțelegi limpede că orgoliul și partizanatul au reușit să întunece excepționale inteligențe (în rîndul denigratorilor lui Titulescu se aflau și Octavian Goga ori eminentul istoric Gheorghe Brătianu ) și să zădărnicească subtile operațiuni de politică externă care ar fi consolidat construcția internă și poziția externă a României. De altfel, volumul editat de domnul George G. Potra , demonstrează că metoda folosirii prezenței externe pentru scopuri interne și nu pentru o reală politică externă nu este o invenție a perioadei comuniste și nici o achiziție a democrației românești, fie ea și sui generis, ci o practică exercitată chiar din debutul nostru ca țară în răndul statelor care contează în Europa, adică imediat după semnarea Tratatului de la Trianon. Eroarea de apreciere că atingerea obiectivului este mai puțin importantă decît încununarea cu lauri a premianților de profesie este o constantă a vieții politice de alaltăieri și de azi. Probabil și a celei de mâine.

George G. Potra, cu o remarcabilă inteligență obiectivă , chiar și cu o nereprimată ironie , ne prezintă spectacolul unui politicianism păgubos pentru Țară, mecanismul folosirii politicii externe spre atingerea unor interese,uneori meschine și întotdeauna egoiste, din politica internă sau, și mai rău, a unor ambiții strict personale. Dar se mai vede ceva, se vede destul de limpede manifestarea unei mentalități provinciale, incapabile să înțeleagă noua poziție a României, noile interese ale Țării, ieșită din marea conflagrație însângerată, sărăcită, suferindă dar încununată cu o victorie istorică, Întregirea. Din păcate, marele savant nu are capacitatea să înțeleagă, sau nu vrea să înțeleagă, complicatul balet politic internațional pe care Nicolae Titulescu îl desfășura pentru a consolida statutul României. Istoria i-a dat dreptate diplomatului dar constatăm cu amărăciune că politicienii , sau cei mai mulți dintre ei, n-au învățat mare lucru din Istorie.

Volumul domnului George G. Potra este o probă de onestitate profesională și de curaj civic. Nu sunt simple cuvinte, ele spun în fapt că avem în fața ochilor proba veridică și necruțătoare că nu ne aflăm în faza maturității politice deoarece ceea ce s-a întîmplat, cu urmări nefaste pentru poporul român, se întîmplă din nou sau, se întîmplă în continuare.

Suntem datori domnului George G. Potra cu o lectură atentă și o meditație profundă și responsabilă asupra mesajului grav pe care domnia sa îl transmite direct și indirect bunului cititor.

Eugen Uricaru