NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Reevaluări şi reaşezări în spaţiul euroatlantic

Reporter: editura February - 14 - 2020 Comments Off on Reevaluări şi reaşezări în spaţiul euroatlantic

În ciuda călătoriei geopolitice comune, evoluțiile mondiale din anul 2019 confirmă faptul că între Uniunea Europeană și SUA există divergențe.

Summitul NATO de la Londra (2019)

Cea mai spectaculoasă şi mai recentă confirmare a fost decizia SUA de a aplica sancţiuni severe companiilor europene care participă la construirea magistralei de gaze naturale Nord Stream 2, iar exemplul cel mai de greutate în materie a fost Summitul NATO de la Londra, unde, în anul festiv al împlinirii a şapte decenii de la naşterea Alianţei, divergențele interatlantice au putut fi estompate cu greu, căci tendinţele centrifuge ale liderilor SUA, Franţei şi Turciei au fost moderate cu mare dificultate, chiar dacă doar provizoriu. Abordările şi acţiunile divergente pe cele două ţărmuri ale Atlanticului apar în cele mai diferite domenii, căci – observă că idee generală comentatorii occidentali – SUA merg pe forţă, iar Europa preferă diplomaţia.

În 2019, arealul euroatlantic s-a confruntat că câteva vârfuri de sarcină intens solicitante. Rememorând cronologic, preambulul s-a consumat în februarie, la conferinţa pentru securitate de la Munchen. Cancelarul Angela Merkel a denunţat „riscurile şi incoerentele politicii americane”, iar vicepeședintele american Mike Pence a criticat din nou statele europene că nu-şi sporesc contribuţia la bugetul NATO. Iar presa a fost mult mai directă în exprimare.

„Pilonul” euroatlantic: președintele Franței, E. Macron, cancelarul Germaniei, A. Merkel, președintele SUA, D. Trump

Summitul anual NATO de la Londra a avut ca uvertură de răsunet o afirmație-diagnostic stupefiantă a preşedintelui francez Macron, în interviul pentru „The Economist”, din 7 noiembrie: NATO e „în moarte clinică”. Şi Turcia, statul din NATO cu cea mai numeroasă forţa militară a Alianţei după SUA, a devenit, prin acţiunile sale din ultima vreme, un partener dificil: achiziţionează arnament de la Rusia, întreprinde măsuri unilaterale în Siria, se implică tot mai direct în Libia, iar la Londra a ameninţat că dacă poziţia sa în problema kurdă nu este luată în seamă de Alianţă, se va opune oricăror iniţiative de întărire a flancului estic al NATO, unde este actor inconturnabil.

În sfârşit, şi Germania a venit la Summit cu o iniţiativă care risca să adâncească clivajul interatlantic, căci, la 2 decembrie, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunţa intenţia de creare a unei Comisii europene geopolitice, care va trebui să stabilească „puterea sa de decizie în toate domeniile privind apărarea”. Altfel, o susţinea generalul (r) francez Francis Briquement, Europa nu va putea fi „putere mondială”. Oricum, Summitul de la Londra, care s-ar fi cuvenit să fie unul jubiliar, a reuşit, prin prestidigitaţii diplomatice, să nu derapeze într-o arenă de dispute deschise şi ascuţite şi a reuşit să se încheie cu un document comun, chiar dacă acesta s-a limitat a rememora consacratele litanii proatlantice.

Statele membre ale Alianței Nord-Atlantice

Replici prompte după Summitul de la Londra nu au întârziat să apară. SUA au decis să-şi reducă aportul la bugetul de apărare al Alianţei, fără a-şi consulta partenerii şi a anunţat că „nu va sprijini acţiunile militare ale Franţei în nordul Africii”. Şeful Pentagonului, Mark Esper, a explicat că Washingtonul doreşte reevaluarea dispozitivului american din întreaga lume, pentru a se putea concentra pe priorităţi, respectiv China şi Rusia.

La un secol după faimosul şi pretimpuriul semnal de alarmă tras de Oswald Spengler prin „Declinul Occidentului”, arealul eurotlantic şi NATO, principalul său construct-garant al păcii şi securităţii, cunosc un proces de frământări, redefinire şi reaşezare, ceea ce implică, pe lângă căutări şi experimente, o vastă panoplie de divergențe şi dispute, de contradicţii şi confruntări, care nu echivalează însă cu colapsul Occidentului, ci cu provocări de anvergură planetară, geopolitice şi geoeconomice.

Oricum, după lumea bipolară a „războiului rece” şi cea (tranzitorie) unipolară, la orizontul secolului XXI se conturează tot mai distinct o lume a multipolarității centrelor de putere mondială.

 

Corneliu Vlad

 

 

„Scutul” şi reacţia Rusiei

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on „Scutul” şi reacţia Rusiei

În renumita sa carte Diplomaţia”, Henry Kissinger, fost secretar de stat şi consilier pentru securitate naţională, menţionează, la un moment dat, că „oriunde în lume are loc o deplasare notabilă de armament, indiferent de generaţie, privirea vigilentă nu trebuie să o treacă cu vederea, date fiind urmările ce ar putea interveni după aceea”. Se avea în vedere trista experienţa americană avută cu Japonia, la începutul celui de-al doilea război mondial.

Şi este pe deplin firesc ca atunci când Iranul şi Coreea de Nord fac intense pregătiri militare, între care trebuie notate şi posibile ameninţări nucleare, având declarat drept duşman unic SUA, această mare putere să ia măsuri precaute de apărare împotriva unei eventuale agresiuni. Şi nu numai a teritoriului său, ci a tuturor aliaţilor din cadrul NATO. Acesta este mesajul principal al Americii atunci când, bunăoară, la 2 mai, România a aprobat folosirea aeroportului Mihail Kogălniceanu şi a portului Constanţa pentru tranzitul american de trupe. A doua zi, pe 3 mai, SUA au convenit cu România să desfăşuare interceptoare americane de rachete la baza aeriană de la Deveselu, ca parte a scutului american antirachetă.

Problema capătă un alt chip pentru Rusia, care constată că teritoriul său, ce va fi survolat în ambele sensuri, nu este apărat prin garanţii legale care să-i confirme că noul scut antirachetă nu va fi direcţionat chiar împotriva sa. America s-a dovedit a fi sensibilă la aceste probleme şi a propus lansarea cooperării practice cu Rusia, fără precondiţii. Schimbul de mesaje între preşedinţii Medvedev şi Obama nu a apropiat decisiv poziţiile, iar discuţiile continuă.

Dacă nu se va putea ajunge la un concept comun în viitoarea perioadă, ne putem aştepta la declanşarea unui nou „război rece” care, de altfel, a şi început, dacă e să privim harta globului. Ce altceva ar putea însemna retragerea Rusiei din noul tratat START, vecinul de la est prelevându-se de articolul 14, care prevede acest lucru în cazul unui „eveniment excepţional”? Ce s-ar alege de acordul stabilit la Summitul de la Lisabona, din noiembrie anul trecut, care prevedea trecerea la cooperare în apărarea antirachetă?

În acest timp, importanţi factori militari ruşi manifestă îngrijorare în legătură cu schimbarea echilibrului strategic. Printre altele, se sugerează îndreptarea forţelor armate ale Rusiei pe drumul perfecţionării unor noi rachete balistice cu rază lungă de acţiune. Nu lipsesc nici atitudini dure şi chiar ameninţătoare. Ziarul „Pravda”, bunăoară, prevede chiar desfăşurarea de rachete Iskander şi de bombardiere în Transnistria, care „probabil că nu va impresiona Washington, dar în cazul Bucureştiului ar fi o poveste diferită”. Pe drept cuvânt a venit replica preşedintelui Băsescu, care arată că şi România, la rândul ei, ar trebui să aibă garanţii că rachetele ruseşti nu vor fi îndreptate împotriva teritoriului său.

Să sperăm că ruşii se vor lăsa convinşi şi că se vor înţelege cu americanii, altfel, situaţia apare dilematică; vor avea ei oare resurse materiale atât de uriaşe încât să stimuleze calea înarmărilor excesive, una dintre cauzele principale ce au dus la eşecul economic-politic şi dizolvarea Uniunii Sovietice? Într-o dreaptă interpretare, să dăm voie şi Rusiei să ţină seama de constatarea făcută la începutul editorialului de către Henry Kissinger.

  • Două treimi din cei care au auzit de scutul antirachetă, sistem la care vrea să participle şi România, susţin că este o idee bună, iar 74% cred că participarea noastră va influenţa securitatea naţională într-un mod pozitiv.
  • 55% dintre subiecţi susţin că participarea României la proiect va influenţa relaţiile cu ţările vecine într-un mod pozitiv, iar 78% dintre respondenţi sunt de părere că influenţa sistemului de apărare antirachetă asupra securităţii ţărilor membre NATO este percepută în cadru pozitiv.
  • 69% anticipează o reacţie negativă din partea Rusiei.

  • Peste jumătate dintre respondenţi (55%) consideră că România se expune şi altor riscuri, în afara celor militare, prin participarea la sistemul de apărare antirachetă. Dintre aceştia, cei mai mulţi nominalizează riscurile economice (22,3 %), atacurile teroriste (19,4 %) şi înăutăţirea relaţiilor cu ţările vecine (7,1%) sau cu Rusia (3,l8%). (Studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES).

 

Carol Roman