NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Autoritatea statală – condiţie a democraţiei

Reporter: editura June - 15 - 2014 Comments Off on Autoritatea statală – condiţie a democraţiei

Mulţi se întreabă de ce în societăţile occidentale – de pildă, în Germania -ordinea civică este respectată, fiind un fapt curent. Răspunsul este simplu: legea este aplicată de autorităţi cu maximă seriozitate şi promptitudine.

● „Nu este destulu a organisa Statulu prin legi, trebue ca acele legi să se observe; acesta este obiectulu dreptului penale”.

(Alex Creţiescu)

● „Acolo unde lipseşte constrângerea, sancţiunea, lipseşte dreptul.”

(Georgio del Vecchio)

Av. Arin Alexandru Avramescu

Av. Arin Alexandru Avramescu

Funcţionarea durabilă şi eficientă a oricărei societăţi democratice este legată în mod indisolubil de existenţa „statului de drept”, care defineşte o formă democratică de guvernământ în care autorităţile statale învestite cu prerogative de putere publică se supun dreptului, acţionând în coordonatele legii. În acelaşi timp, este statul care îşi subordonează acţiunea sa asupra cetăţenilor, regulilor; statul de drept înseamnă limitarea puterii prin drept, protecţia ordinii democratice liberale, ordinea juridică. În Franţa, acest concept a fost asociat principiului legalităţii din timpul Revoluţiei franceze, aflându-se în antiteză cu arbitrariul regal („L’état c’est moi”, atribuit lui Ludovic al XIV – lea), desemnând ideea conformităţii deciziilor adoptate de autorităţile administrative cu ansamblul regulilor de drept. Iar în Marea Britanie, termenul „rule of law”, specific sistemului de drept englez, semnificând domnia legii, a caracterizat sistemul constituţional ulterior perioadei absolutismului regal şi se traduce prin supunerea administraţiei sistemului de drept aplicabil (common law). La nivel comunitar, principiul statului de drept – apreciat ca fiind coloana vertebrală a democraţiei constituţionale moderne şi una dintre principalele valori ale tradiţiilor constituţionale comune ale tuturor statelor membre ale Uniunii Europene – a fost consacrat prima dată prin Tratatul de la Maastricht (1992). Iar în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), statul de drept a fost definit ca valoare comună a UE.

Munca în folosul comunităţii, soluţie pentru contravenienţii din Timişoara

Munca în folosul comunităţii, soluţie pentru contravenienţii din Timişoara

Din această perspectivă, întreaga activitate a autorităţilor administrative trebuie să fie guvernată întotdeauna de imperativul satisfacerii interesului general al societăţii (interesului public). Noţiunea de „interes public” – izvorând dintr-o dublă tradiţie, respectiv cea creştină (a binelui comun) şi cea laică (a voinţei generale) – constituie atât un principiu de funcţionare a aparatului de stat, cât şi o limită instituită exerciţiului acestuia. Mai întâi, reprezintă un atribut al puterii statale, întrucât societatea presupune un sistem de reguli şi sancţiuni cărora cetăţenii acceptă să li se supună. În acest sens, este deosebit de concisă şi profundă, dincolo de parfumul exprimării arhaice, formularea lui Alex Creţiescu în „Comentariu alu Codiciloru României”, de la 1865 „Nu este destulu a organisa Statulu prin legi, trebue ca acele legi să se observe; acesta este obiectulu dreptului penale”.

Una dintre funcţiile esenţiale ale statului de drept priveşte reglementarea relaţiilor sociale care se stabilesc între cetăţeni şi conduita acestora în calitate de membri ai unei colectivităţi, prin instituirea ordinii de drept. Sistemul normelor de drept – formă a controlului social – exprimă voinţa statală, acestea fiind edictate şi sancţionate de stat, au caracter general şi obligatoriu, iar în cazul încălcării prescripţiilor acestora – dată fiind necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate – devine aplicabilă forţa de constrângere a statului (coerciţia statală).

Autorităţile britanice pedepsesc sever abaterile din traficul rutier

Autorităţile britanice pedepsesc sever abaterile din traficul rutier

Constrângerea, respectiv caracterul coercibil al dreptului a fost definită drept „ansamblul măsurilor dispuse de organele administraţiei publice, în temeiul legii şi cu folosirea puterii publice, în scopul de a preveni săvârşirea de fapte antisociale, de a sancţiona comiterea unor asemenea fapte, de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor, de a asigura executarea obligaţiilor acestora”(V. Vedinas) şi diferenţiază normele de drept faţă de normele morale şi cele sociale. Cu privire la acest aspect, filosoful juridic italian Georgio del Vecchio afirma că „acolo unde lipseşte constrângerea, sancţiunea, lipseşte dreptul”.

Fundamentul aplicării sancţiunii este reprezentat de fapta ilicită, comportamentul antisocial, prin care se aduce atingere valorilor sociale fundamentale, conduita prin care sunt încălcate normele de drept şi care antrenează răspunderea juridică a persoanelor vinovate de nesocotirea acestora, cu consecinţa suportării anumitor consecinţe juridice (aplicarea unor sancţiuni). În acest sens, istoricul şi juristul german Th. Mommsen definea pedeapsa drept „răul pe care îl impune statul celui care a înfrânt prescripţia sa”.

Ne permitem să preluăm tabloul general al sancţiunilor aplicabile: Pedepse – sancţiuni proprii dreptului penal, aplicabile infractorilor care săvârşesc fapte prin care sunt periclitate în mod grav valori sociale fundamentale: viaţa, libertatea, bunurile etc; Măsurile de siguranţă – sancţiuni de drept penal având caracter eminamente preventiv; Măsurile educative – sancţiuni aplicabile exclusiv infractorilor minori, având ca finalitate corectarea procesului educativ al acestora; Sancţiunile contravenţionale – cu caracter administrativ, aplicabile în cazul nerespectării valorilor sociale care nu sunt protejate de legea penală, având o gravitate şi un grad de pericol social mai redus decât al infracţiunilor.

Infractori minori reeducaţi într-un centru din Houston, Texas

Infractori minori reeducaţi într-un centru din Houston, Texas

Nu întâmplător amintim faptul că aplicarea sancţiunilor de către autoritatea statală este guvernată de următoarele funcţii: legală (se aplică conform actelor normative care le stabilesc şi în limitele prevăzute de acestea, conform principiului nici o pedeapsă fără lege – „nulla poena sine lege”); represiv – aplicativă: implică resimţirea unei suferinţe personale de către făptuitor, de unde şi „pedeapsa este răul suferinţei ce intervine pentru răul faptei”; preventivă: sancţiunea ce constituie un avertisment ante factum pentru cei tentaţi să nesocotească normele juridice; educativă: urmărindu-se îndreptarea făptuitorului şi corijarea comportamentului social viitor al acestuia.

În materia sancţiunilor contravenţionale aplicabile, abordarea comparativă a diferitelor sisteme de drept relevă faptul că unele fapte care în legislaţia franceză sau spaniolă sunt calificate ca fiind contravenţii (lovirea uşoară, furtul simplu, însuşirea bunului găsit sau nerespectarea dispoziţiilor preşedintelui completului de judecată), potrivit legislaţiei române, acestea constituie infracţiuni. Este de reţinut faptul că în unele state, precum Ungaria şi Republica Moldova, contravenţiile sunt reglementate de Coduri contravenţionale, în timp ce în alte state (Franţa, Spania), faptele contravenţionale sunt prevăzute alături de crime şi delicte în Codurile penale.

În România nu este reglementată „recidiva contravenţională” şi „cazierul contravenţional”. În schimb, în Belgia, amenzile se dublează în cazul persoanelor care încalcă legislaţia contravenţională a statului respectiv mai mult de o singură dată. În ţara noastră, instituţia transformării amenzii contravenţionale neachitate în închisoare contravenţională a fost desfiinţată din anul 2003, fiind înlocuită de măsura prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Cu toate acestea, instituţia închisorii contravenţionale este menţinută în unele sisteme de drept din Uniunea Europeană; de asemeni Serbia (pentru depăşirea vitezei legale), în unele purtând însă alte denumiri (recluziune în Spania sau arest contravenţional în Republica Moldova).

Se poate vorbi despre o lipsă de eficienţă a „prestării unei activităţi în folosul comunităţii” în societatea românească actuală, deşi aceasta este practicată cu succes în multe ţări din Uniunea Europeană (ca urmare a beneficiilor sociale şi a impactului moralizator resimţite). Astfel, în Franţa, aceasta este numită „muncă în interes general” şi presupune exprimarea acordului prealabil al contravenientului în faţa instanţei, în sensul executării acestei sancţiuni. De asemeni, „sistemul de drept francez” prevede în mod inovator o altă sancţiune aplicabilă ca alternativă la pedeapsa închisorii, aşa-numitul „stagiu de cetăţenie sau de educaţie civică”, care implică desfăşurarea de către autorul faptei ilicite, pe cheltuiala sa, a unei activităţi în cadrul unui serviciu comunitar (social, sanitar sau profesional). Această sancţiune este aplicabilă şi minorilor având vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani. Reţinerea permisului de conducere ajunge până la o perioadă de un an în Anglia, doi ani în Polonia şi trei ani în Franţa, iar sancţiunea drastică a confiscării autoturismului se aplică în Anglia şi Olanda pentru viteză excesivă, iar în Anglia pentru conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice. În Statele Unite ale Americii (California) – fapta de „vandalism” este calificată delict sau contravenţie în funcţie de prejudiciul cauzat. În Spania există o sancţiune specifică – zilele-detenţie – aplicabilă în cazul contravenţiilor contra patrimoniului, în funcţie de valoarea bunurilor prejudiciate. De asemeni, există „sancţiunea localizării permanente” pe o perioadă cuprinsă între 20 şi 60 zile, în cazul contravenţiilor contra ordinii publice. În Italia, o sancţiune similară localizării permanente este „semidetenţia”, implicând obligarea contravenientului de a desfăşura cel puţin 10 ore pe zi activităţi utile comunităţii din care face parte.

Poate că mai mult ca oricând, conaţionalii noştri ar trebui să reflecteze la exigenţele statului nostru de drept şi la respectarea legilor ţării, cu toate binefacerile, cât şi consecinţele pe care le-ar aduce nerespectarea lor.

Av. Arin Alexandru Avramescu

„Pedeapsa închisorii cu suspendare” – Sancţiune reală sau surogat?

Reporter: editura August - 9 - 2013 Comments Off on „Pedeapsa închisorii cu suspendare” – Sancţiune reală sau surogat?
Avramescu Arin Alexandru

Avramescu Arin Alexandru

Aplicarea sancţiunilor penale, indiferent de caracterul acestora, are ca scop prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni. Anumite sancţiuni penale presupun executarea în regimul detenţiei (privativ de libertate, în sistem penitenciar), în timp ce altele se înfăţişează drept „alternative la pedeapsa închisorii”.

Este de remarcat că la nivel comunitar şi internaţional există o serie de reglementări juridice care promovează necesitatea implementării sancţiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii, dintre care amintim Regulile de la Tokyo, Regulile de la Beijing, Recomandarea Comitetului de miniştri al statelor membre UE nr. (92) 16, referitoare la Regulamentul European privind sancţiunile şi măsurile comunitare.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se subsumează categoriei sancţiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii şi în acest context se impune a fi percepută ca având fizionomia unei adevărate pedepse în sensul Art. 52 din Codul Penal: „Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială”.

Raţiunile de politică penală care fundamentează adoptarea acestei măsuri se axează în principal pe paradigma justiţiei restitutive (în antiteză cu cea a justiţiei represive clasice), care apreciază că scopul pedepsei aplicate poate fi atins în absenţa executării efective a acesteia, dată fiind periculozitatea scăzută a condamnatului, dublată de încrederea în posibilitatea îndreptării acestuia într-o anumită perioadă de timp (termen de încercare).

Sportivul Steve Claridge – pentru viteză excesivă

Sportivul Steve Claridge – pentru viteză excesivă

Nu trebuie omise consecinţele negative pe care le implică privarea de libertate şi ne referin la impactul puternic asupra status-ului psiho-fizic, înstrăinarea faţă de familie şi modul său de viaţă, contactul cu infractori recidivişti ş.a.

Corelativ, au fost reţinute avantajele incontestabile de natură socială şi economică pe care le relevă neexecutarea pedepsei prin privarea de libertate: evitarea stigmatizării infractorilor şi etichetarea lor ca „răufăcători”, reabilitarea comportamentală şi reinserţia socială a condamnaţilor, rezolvarea problemei supraaglomerării penitenciarelor, precum şi reducerea costurilor aferente suportate de contribuabili.

Iată ce spunea profesorul Traian Pop, întemeietorul Catedrei de ştiinţe penale a Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai şi unul dintre cei mai importanţi participanţi la redactarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală din 1936, de la a cărui trecere în nefiinţă s-au comemorat recent 50 de ani: „În baza principiului necesităţii apărării sociale şi al individualizării, tratamentul şi măsurile de apărare socială în contra criminalilor, de obicei profesionali, primejdioşi, recidivişti, vor diferi de cele contra criminalilor primari, ocazionali şi pasionali. La aceste trei categorii din urmă poate fi cazul, că nu este necesar, ca să se execute pedeapsa, fiindcă nu au nevoie de reformare, îndreptare, nu sunt corupţi, perverşi, ci de un avertisment sau chiar de o intimidare. Această funcţiune o poate îndeplini uneori mai bine pedeapsa suspendată, decât cea executată”.

Câteva consideraţii istorice

Ziaristul polonez Andrej Pochubut –pentru defăimarea preşedintelui Alexandr Lukaşenko.

Ziaristul polonez Andrej Pochubut –pentru defăimarea preşedintelui Alexandr Lukaşenko.

În provinciile din Vechiul Regat, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost reglementată, cu caracter general, după mai multe încercări, abia în Codul Penal din 1936. Cu toate acestea, instituţia a fost reglementată cu caracter restrâns pentru o anumită categorie de infracţiuni, prin Legea conflictelor de muncă din 1920 şi Legea sindicatelor profesionale din 1921. Dispoziţii referitoare la această instituţie au existat si în legislaţia aplicabilă pe atunci în Transilvania, care prin Legea XXXVI din 1908, cunoscută şi sub denumirea de „Novela Penală”, a adoptat instituţia condamnării condiţionate. Potrivit „Novelei Penale”, nu puteau beneficia de suspendarea executării pedepsei cei condamnaţi la pedeapsa temniţei grele sau recluziunii, cei care mai suferiseră o condamnare pentru crimă şi cei care săvârşiseră infracţiuni din motive josnice.

Legislaţia penală din provinciile româneşti aflate sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar a adoptat şi sistemul eliberării cu punere la încercare. A fost consacrat prin acesta sistemul original al condamnării condiţionate, din sistemul anglo-american, în care se suspendă pronunţarea hotărârii de condamnare şi nu executarea pedepsei. Măsura constă în lăsarea minorului, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, în libertate condiţionată pe timp de probă de un an, fără ca instanţa să pronunţe hotărârea de condamnare.

Afaceristul american John Ludwig Jr. –pentru violenţă domestică criminală

Afaceristul american John Ludwig Jr. –pentru violenţă domestică criminală

În Codul Penal din 1936 (Carol al II-lea) sediul materiei se află în Cartea I, cuprinzând dispoziţii generale, şi anume în Titlul III, care tratează despre pedepse. Instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost reglementată prin dispoziţiile articolelor 65-69. Suspendarea putea fi acordată numai dacă pentru fapta săvârşită era aplicată o pedeapsă corecţională.

Instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei, păstrând concepţia franco-belgiană în forma iniţială, este prevăzută, cu unele mici modificări, în Codul Penal în vigoare din 1969.

Repere de Drept comparat

Instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei este reglementată în diferite sisteme de drept la nivel comunitar şi nu numai, existând particularităţi în privinţa condiţiilor de acordare a acesteia.

Starul de cinema Jonathan Rhys Meyers –pentru ameninţări cu moartea la adresa poliţiştilor francezi

Starul de cinema Jonathan Rhys Meyers –pentru ameninţări cu moartea la adresa poliţiştilor francezi

În sistemul francez de Drept, suspendarea executării pedepsei cu regim de punere la încercare ţine seama de următoarele coordonate: sfera de aplicare vizează exclusiv infracţiunile de drept comun (crimele sau delicte); pedeapsa închisorii nu depăşeşte cinci ani; termenul de încercare este cuprins între 18 luni şi trei ani; instanţa are posibilitatea de a dispune măsuri de asistenţă (care pot îmbrăca forma ajutorului cu caracter social).

În Dreptul englez, este consacrată instituţia scutirii condiţionate de aplicarea pedepsei, aplicabilă în cazul în care: persoana săvârşeşte o infracţiune a cărei pedeapsă nu este stabilită în mod expres; circumstanţele comiterii faptei şi personalitatea infractorului dovedesc iraţionalitatea aplicării pedepsei; adoptarea unei măsuri de probaţiune (care implică supravegherea şi asistenţa condamnatului) ar fi prea severă; termenul de încercare este de maxim trei ani.

În Germania, suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă în următoarele împrejurări: pedeapsa închisorii este de cel mult un an; infractorul prezintă un „prognostic favorabil”, prin raportare la datele privind personalitatea şi comportamentul persoanei în trecut, conduita postcondamnatorie, dar şi intenţia de a repara prejudiciul cauzat; termenul de încercare variază între doi şi cinci ani; instanţa poate impune condamnatului executarea anumitor obligaţii, cum ar fi, de exemplu, repararea prejudiciului cauzat sau prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii.

Poliţistul britanic David Lynch –pentru vătămare corporală gravă 

Poliţistul britanic David Lynch –pentru vătămare corporală gravă

În Elveţia, se întâlneşte o instituţie similară, denumită „condamnare condiţionată”, aplicabilă în următoarele condiţii: pedeapsa închisorii este de maxim 18 luni; condamnatul repară prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii; instanţa poate ordona supravegherea condamnatului. Condamnarea condiţionată nu se aplică persoanelor care, în decurs de cinci ani până la comiterea infracţiunii, au mai executat o pedeapsă în regim privativ de libertate pe o durată de cel puţin trei ani, pentru o infracţiune comisă cu intenţie, indiferent dacă pedeapsa a fost aplicată de o instanţă elveţiană sau a altui stat.

În Japonia, acordarea suspendării executării pedepsei este supusă verificării următoarelor condiţii: aplicarea pedepsei închisorii, însoţită sau nu de munca silnică, de maxim trei ani, iar în cazul amenzii, în cuantum de cel mult 5.000 yeni; lipsa condamnării anterioare a infractorului la pedeapsa închisorii fără muncă silnică sau la o pedeapsă mai aspră; dacă există o asemenea condamnare, lipsa unei alte condamnări în decurs de cinci ani de la executarea sa; termenul de încercare variază între unu şi cinci ani; supunerea condamnatului la supraveghere pe durata termenului de încercare.

Arin Alexandru Avramescu, avocat