Născut dintr-o voință comună la cel mai înalt nivel politic, „Sezonul România-Franța” 2019, care se desfășoară până în luna iulie 2019, este un eveniment de anvergură, cu multiple semnificații. Amplul proiect cultural coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, precum și cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv centenarul sfârșitului primului Război Mondial. În aceste condiții, simbolistica evenimentelor este una cu totul deosebită, având menirea de a amplifica tradiția strânselor legături economice, științifice, culturale și de societate care unesc de secole cele două țări.
„Courrier de Moldavie” (1790), ziar românesc în limba franceză
Începute încă din Evul Mediu, când Jean Nevers, fiul ducelui de Bourgogne, a luptat la Nicopole împotriva turcilor, alături de domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, aceste legături au rămas neîntrerupte. Alte momente importante pentru parcursul împreună al celor două țări și popoare au fost urmări firești ale ascensiunii legăturilor bilaterale: deschiderea unei Reprezentanţe franceze în Principatele Române, a unui Consulat general la Bucureşti, în anul 1795, apoi, în 1798, a celui de-al doilea Consulat al Franţei, la Iaşi, precum și a primului ziar în limba franceză, „Le Courrier de Moldavie”. Influenţa franceză asupra României s-a concretizat în faptul că limba franceză a devenit limbă diplomatică pe parcursul secolului al XVIII-lea, fiind vorbită curent și în cercurile de elită ale țării noastre.
Începând cu secolul secolul al XIX-lea, aceste legături iau un avânt și mai puternic. Mulţi studenţi români îşi fac studiile la Paris, dobândind astfel influenţe din cultura franceză, dar şi idei moderne, de reînnoire politică şi socială. În anul 1838, profesorul Jean-Alexandre Vaillant publică primul Dicționar francez-român, iar limba franceză începe să fie predată în majoritatea şcolilor din Bucureşti şi Iaşi, pentru ca, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să devină obligatorie în toate şcolile româneşti. Franța reprezenta, de altfel, centrul spiritual unde se forma o elită a intelectualității românești care aducea cu sine suflul progresului. În anul 1846, studenţii români fondau, în Capitala Franței, „Societatea studenţilor români din Paris”, al cărei preşedinte a fost ales Ion Ghica, secretar C.A. Rosetti, iar membri erau Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, figuri de prim-plan ale mişcării revoluţionare din 1848, din Principatele Române, ca și ale culturii românești. Preşedinte de onoare al societăţii a fost ales poetul francez de renume Alphonse de Lamartine.
Alphonse de Lamartine membru al „Societății studenţilor români din Paris” (1846)
Ulterior, în în anul 1859, când a fost proclamată Unirea dintre Moldova și Țara Românească, Franţa a sprijinit puternic dezideratul de unitate al celor două Principate românești, moment care a determinat o şi mai mare apropiere a celor două ţări, continuată cu susținerea din partea unor personalități de prim rang ale culturii franceze, istoricii Jules Michelet şi Edgar Quinet, a Independenței de stat a României, cucerită în 1877. Demn de menționat este faptul că prima Constituție a statului român, cea din 1866, a fost un document de profundă inspiraţie franceză. La 20 februarie 1880 se stabileau relaţii diplomatice la nivel de legaţie între cele două ţări, iar pentru a semnala importanţa deosebită pe care o acorda acestor relaţii, România îşi desemnează cel dintâi ministru plenipotenţiar la Paris în persoana ilustrului om de stat Mihail Kogălniceanu. Aceasta a fost o perioadă fastă pentru evoluția relațiilor bilaterale, o întreagă elită românească aducându-și contribuția la crearea unei culturi unice: prințesa Marthe Bibesco, Hélène Văcăresco, Regina Maria, Tristan Tzara, Panait Istrati, Emil Cioran, Mircea Eliade sau Eugen Ionesco, iar Institutul Francez din Bucureşti devenea cea mai importantă Misiune culturală franceză în străinătate. În perioada 1866 – 1916, regele Carol folosea în audienţe limba franceză, iar în Capitală se tipăreau şi numeroase ziare în limba franceză: „L’Independence Roumaine”, „Bucarest artistique et Mondain”, „L’Art roumain”, „Le Pays”, „Le Peuple roumain”.
Nicolae Bălcescu, membru al „Societății studenţilor români din Paris” (1846)
Pe timpul şi după Primul Război Mondial, relaţiile bilaterale au cunoscut un avânt deosebit, artizanul prieteniei privilegiate a celor două ţări fiind diplomatul român de renume internațional Nicolae Titulescu. La 29 noiembrie 1938, relaţiile diplomatice au fost ridicate la rang de ambasadă.
Unul dintre cele mai relevante aspecte ale influenței legăturilor de secole ale națiunii române cu cea franceză este recunoscută ca fiind rezistența în fața invaziei culturii rusești impuse odată cu intrarea României în sfera de influență a fostei URSS. Chiar dacă se aflau în blocuri politice diferite, cele două state au continuat să fie puternic legate, vizitele preşedinţilor francezi în România – Charles De Gaulle în 1968, urmat de Valéry Giscard d’Estaing, în 1979 – fiind considerate istorice.
Fidelă atașamentului față de România, Franţa şi-a exprimat simpatia şi solidaritatea faţă de Revoluţia din decembrie 1989, eveniment care a fost urmat de vizita preşedintelui François Mitterrand la București, cea dintâi sosire a unui șef de stat occidental în România după căderea regimului comunist. A fost semnalul apropierii şi mai extinse a celor două ţări, schimburile de vizite oficiale multiplicându-se, inclusiv la cel mai înalt nivel, și fiind puse bazele unui solid parteneriat politic, economic şi cultural. Ulterior, Franţa a fost unul dintre susţinătorii cei mai fervenți și fermi ai integrării României în structurile politice, economice şi de securitate europene şi euro-atlantice.
Președintele Franței, Charles de Gaulle, în vizită la București (1968)
Se poate afirma cu certitudine faptul că, deși lumea modernă a generat o răspândire fără precedent a limbii engleze, legăturile dintre România și Franța, prin componenta lor spirituală și prin faptul că limba română este, ca și limba franceză, de sorginte latină, au rămas profunde și de substanță. Cu prilejul Sommet-ului Francofoniei, de la Bucureşti, din anul 2006, s-a relevat faptul că francofonia este larg răspândită în ţara noastră: 24 de universități membre ale Asociației Universităților Francofone, circa 40.000 de studenți care învață limba franceză, aproximativ 14.000 de profesori de limbă franceză predau în România limba lui Voltaire și un procent semnificativ, de 88%, dintre tinerii români învață limba franceză în învățământul de toate gradele. Pe acești piloni se sprijină, de altfel, și evoluția relațiilor economice, Franța fiind unul dintre principalii investitori în România.
Toate aceste aspecte reflectă o comuniune cu rădăcini adânci, menținută și amplificată în secole, temeiuri de mare profunzime și amploare ale relațiilor pe toate planurile dintre România și Franța.
Sala de concerte a Radiodifuziunii Române s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de invitați la Gala Centenarului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. La eveniment au participat, alături de membri ai Uniunii din toată țara, oficialități ale statului român, reprezentantul Bisericii Ortodoxe, diplomați din cadrul Ambasadelor acreditate la București, instituții partenere și sponsori tradiționali ai UZPR, membri ai altor Uniuni de creație din România, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale. „Ne aflăm într-un moment emoţionant – celebrarea unui secol de existenţă a UZPR, o sărbătoare pe care o transferăm întregii bresle ca un omagiu adus jurnalismului profesionist din România reîntregită”, a declarat Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști.
Discursuri emoționante au susținut personalități ale mass-media, reprezentanți ai filialelor din țară și de peste hotare ale UZPR, care au evocat contribuția ziariștilor profesioniști la evoluția societății românești în toate etapele sale istorice.
