NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

 Absurdul la el acasă

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on  Absurdul la el acasă

Doamne, ce de mai gugumănii se scriu prin presă! Te miri cum de un fost asistent al preşedintelui George W. Bush, jurnalist şi vorbitor de limbă română, pe numele său Jacob Grandstaff, pus pe snoave, după cum scrie acesta, susţine că Washington-ul vede România ca pe o colonie: „Departamentul de Stat a tratat România ca pe o colonie de-a sa din estul Europei. Şi, până când românii nu se vor sătura de asta şi vor dori să-şi conducă propria ţară, Departamentul de Stat va continua să trateze România ca pe o colonie”. (ziarul „Naţional”, 13 aprilie a.c.). 


Într-adevăr, te poţi cruci citind rândurile defăimătoare ale ziaristului neamţ. Cum se poate spune aşa ceva despre SUA, când noi ştim cu toţii câtă grijă au de ţara noastră, nu ca de o colonie, ci ca de un copil drag? Cȃteva evidenţe răstoarnă complet fabulaţia iresponsabilă a amintitului personaj. Să le luăm pe rând. Cine ne fereşte de duşmanul de la Est, având mare încredere în noi şi, ca atare, vânzându-ne armament greu, de multe miliarde de dolari? Iată că s-au gândit mai mult decât noi să ne fie apărat văzduhul de urgia Răsăritului, construind şi Deveselu, care, din păcate va fi acţionat la o dată ulterioară, necunoscută. Mai amintim apoi că Ambasadorul american aflat la Bucureşti se îngrijeşte de noi periodic, prin intervenţii punctuale. Ca să nu ne facem de cap, după mintea noastră, se pare, înceţoşată. Deunăzi chiar, Departamentul de Stat s-a arătat o dată în plus grijuliu cu noi; ne ocroteşte chiar, arătându-ne ca nici o altă instituţie păcatele noastre, destul de multe la număr, ca să le cunoaştem şi să le îndreptăm şi pe care ei le ştiu, se pare, mai bine decât noi.

Deşi nu suntem încă în graniţă cu Statele Unite, ca Mexicul, zilnic suntem preţuiţi, prin cuvinte încurajatoare, aşa cum ne-au însufleţit după războiul câştigat de americani în Irak, de unde au preluat importante resurse de petrol, iar nouă ne-au făcut promisiuni, într-adevăr importante şi, desigur, va veni o zi când vom fi răsplătiţi! Iată un asemenea exemplu de mărinimie: după ce cumpărăm şi achităm câteva zeci de transportoare Piranha, vom pune şi noi pe picioare o fabrică de asemenea produse, care, în optimismul nostru şi gândind altfel decât ziaristul neamţ, estimăm că va produce – până una, alta, aşa credem – obiecte complementare pentru amintitele transportoare, cum ar fi şuruburi, piuliţe şi rulmenţi. Deci, va fi bine! E bine!

Şi încă vreo două vorbe nesăbuite ale aceluiaşi „fost” ziarist, evident, de asemenea mincinoase: „Dacă românii vor continua să creadă că nu sunt suficient de deştepţi sau abili să conducă ţara, atunci Departamentul de Stat îi va trata aşa cum a făcut-o şi în ultimii 10 ani”. Şi încă o rostire jignitoare pentru noi, a aceluiaşi, referitoare la demnitatea noastră: „Departamentul de Stat nu tratează Ungaria şi Polonia ca pe colonii pentru că popoarele respective nu suportă aşa ceva”. Vedeţi până unde pot ajunge unii, ce nu cunosc de fapt situaţia de la noi şi lansează vorbe iresponsabile? Dar ce, noi suntem Ungaria sau Polonia? Noi avem o existenţă milenară şi ştim mai bine ce ne trebuie şi pe cine ar trebui să apreciem! În ceea ce ne priveşte, aşteptăm ca, urmând exemplul mărinimiei americane faţă de Mexic, să se înalţe şi la noi un zid uriaş, de milioane de dolari, care să ferească democraţia de şatrele de romi de pe la noi, care încearcă să treacă de dincoace, dincolo, pe sub tunelurile săpate la graniţă.

Şi, pentru că tot ne-am referit la oferta binevoitoare americană de armament, suntem bucuroşi să punctăm că multe dintre avioanele şi tancurile pe care le cumpărăm vin gata testate, câţiva ani buni, în lupte directe cu duşmanii, pentru ca noi să fim convinşi că achiziţionăm o marfă verificată. Ce dracu’, că doar şi noi suntem negustori buni!

Evident, am glumit… Nu-i aşa? 
 
Carol Roman

Conceptul american asupra Moldovei

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on Conceptul american asupra Moldovei

Sunteţi o ţară mică, dar abordaţi probleme de o importanţă majoră!” O asemenea declaraţie, alături de alte sublinieri memorabile făcute de vicepreşedintele SUA, Joe Biden, în faţa miilor de moldoveni adunaţi să-l salute în scuarul Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău, la 11 martie 2011, au creionat limpede reperele unui veritabil concept american asupra tânărului stat moldovean, ce invită la o anumită conduită şi din partea altor ţări, în primul rând a României.

Încă înainte de a porni în turneul său european, care a mai cuprins Finlanda şi Rusia, Casa Albă a anunţat că vicepreşedintele Joe Biden va transmite la Chişinău un semnal foarte clar de susţinere a guvernului şi a Republicii Moldova pentru progresele făcute în ultimii doi ani. Pe parcursul celor şase ore cât a durat prezenţa sa pe pământ moldav, vicepreşedintele Biden, personalitatea de la Washington cu rangul cel mai înalt care a vizitat până acum Chişinăul, a transmis câteva mesaje de maximă importanţă pentru cursul viitor al Republicii Moldova, cu relevanţă şi pentru configuraţia raporturilor geopolitice în sud-estul Europei.

În primul rând, să notăm semnificaţia conferită vizitei: Casa Albă a ţinut să sublinieze de la bun început că acţiunea se înscrie în contextul special determinat de celebrarea de către Republica Moldova, în 2011, a 20 de ani de independenţă.

În al doilea rând, Administraţia americană a dorit să reafirme suportul politic şi economic al Statelor Unite faţă de eforturile actualului guvern de la Chişinău pentru progresele înregistrate până acum şi pentru continuarea reformelor democratice. „Preşedintele Obama şi eu – a precizat Biden – credem că Moldova oferă un exemplu bun de tranziţie la democraţie”.

În al treilea rând, America a urmărit să-şi declare sprijinul necondiţionat pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, încorporând şi Transnistria. În acest sens, sublinierile vicepreşedintelui Biden nu au lăsat loc nici unui echivoc: „America susţine o soluţionare a conflictului transnistrean, dar nu oricum, ci una care recunoaşte integritatea Republicii Moldova. Transnistria aparţine Republicii Moldova. Viitorul Transnistriei este în cadrul Republicii Moldova, iar viitorul Republicii Moldova în Europa”.

Imaginea Moldovei în conştiinţa publică americană. Mereu prevăzătoare şi cu simţul perspectivei, America şi-a focalizat atenţia asupra evoluţiilor din spaţiul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti încă din timpul mişcărilor profunde de renaştere naţională care animau populaţia din acest teritoriu la începutul anilor `90, pentru afirmarea independenţei şi căutarea drumului de desprindere din imperiul sovietic în curs de destrămare.

Imediat după proclamarea independenţei, SUA şi-au trimis la Chişinău, în cadrul Amabasadei şi, din 1993, şi al Misiunii OSCE, unii dintre cei mai performanţi ambasadori şi reprezentanţi ai corpului diplomatic american. În toamna anului 1994, doamna Madeleine Albright, viitor secretar de stat, pe atunci ambasador permanent al SUA la ONU, poposea pentru prima oară în Republica Moldova, inclusă într-un turneu caucazian, alături de Georgia, Armenia şi Azerbaidjan. Câteva luni mai târziu, la 30 ianuarie 1995, primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, era primit la Casa Albă, cu toate onorurile cuvenite unui şef de stat, de preşedintele SUA Bill Clinton. Peste numai doi ani, Republica Moldova era inclusă în „Planul de Acţiune” al SUA pentru Europa de sud-est… Între timp, numeroase fundaţii şi ONG-uri americane au iniţiat ample programe în spaţiul basarabean, iar o serie de specialişti renumiţi din SUA au efectuat şi publicat studii şi lucrări devenite de referinţă pentru înţelegerea evoluţiilor complexe din micul şi tânărul stat independent Republica Moldova.

Iată de ce, în contextul vizitei vicepreşedintelui Biden la Chişinău, prestigioase publicaţii americane s-au aplecat cu simpatie nedisimulată şi înţelegere a greutăţilor cu care se confruntă moldovenii din stânga Prutului şi a Nistrului. „The Wall Street Journal”, de pildă, consemna: „Premierul moldovean are o sarcină grea. Acesta conduce cel mai sărac stat din Europa, care suferă de un conflict cu separatiştii şi exodul masiv al tinerilor în străinătate”. Acelaşi ziar semnala starea de tensiune din relaţiile Chişinăului cu Moscova, datorită vitezei excesive cu care Republica Moldova se desprinde de influenţa rusă şi îşi consolidează relaţiile cu Uniunea Europeană. Din această perspectivă, vizita lui Biden a fost percepută şi ca o ripostă la adresa Rusiei, care, potrivit unor oficiali occidentali evocaţi de publicaţia americană, intervine în mod abuziv în politica Republicii Moldova. Reluând afirmaţiile făcute de premierul moldovean Vlad Filat într-un interviu („Suntem cetăţeni europeni cu valori şi principii democratice, obiectivele noastre sunt libertatea de circulaţie şi libertatea comerţului”), acelaşi ziar concluziona: „Astfel de declaraţii fac din Republica Moldova un favorit al SUA şi Uniunii Europene”. La rândul său, ziarul „The New York Times” scria că „vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a îndemnat Republica Moldova să lupte împotriva corupţiei şi să pună în aplicare reformele democratice pro-occidentale, declarând că Washingtonul va oferi un suport pentru apropierea sa de UE”.

În jocul intereselor geopolitice ruso-americane? Nu rareori au apărut speculaţii despre o posibilă înţelegere la nivel global între Moscova şi Washington, peste capul şi pe seama unor state mai mici, aşa cum ar fi Republica Moldova. În replică, un fost ambasador american la Chişinău, distinsa doamnă Pamela Hyde Smith, le spunea studenţilor de la Universitatea de Stat a Moldovei: „Unii consideră că Statele Unite şi Rusia au împărţit cu cinism sferele de influenţă în defavoarea Moldovei… Aceste acuzaţii se autoelimină pur şi simplu la prima examinare. Statele Unite sunt cea mai mare ţară-donator pentru Moldova. Oare ar cheltui SUA aici milioane de dolari pentru ajutoare dacă ar planifica să întoarcă spatele Moldovei?”. Vicepreşedintele Joe Biden a reiterat în mai multe rânduri, ca un leitmotiv, angajamentul SUA de a susţine economic şi financiar evoluţia democratică a Republicii Moldova: „SUA şi Moldova sunt parteneri – asta trebuie să fie clar… Pe parcursul următorilor cinci ani, Statele Unite vor oferi Republicii Moldova 262 milioane dolari, pentru a susţine dezvoltarea agriculturii”.

Aşadar, angajamente de sprijin ferme, dătătoare de speranţă. Nu este de mirare, deci, că în cvasimajoritatea lor, exceptându-i pe comuniştii ortodocşi, moldovenii au salutat cu căldură noile semnale de sprijin venite din partea celui mai puternic stat al lumii. Nici în Rusia nu s-au înregistrat reacţii negative pe faţă, o serie de publicaţii consemnând mai degrabă pierderea de teren tot mai evidentă a Moscovei în faţa SUA în privinţa influenţei asupra Republicii Moldova. Relevant este comentariul publicat de „Nezavisimaia Gazeta”, intitulat sugestiv „Moldova urmează Washingtonul, nu Moscova”, care consemnează, nu fără o evidentă undă de regret, faptul că, în prezent, „americanii şi europenii sunt mult mai activi pe culoarele puterii de la Chişinău decât ruşii”. O recunoaştere care spune, desigur, destul de mult pentru poziţia unei mari puteri care nu a renunţat niciodată la pretenţia de a face jocurile în spaţiul pruto-nistrean.

Moldovenilor le-a rămas însă în memorie ecoul mesajului final transmis de vicepreşedintele american: „Un viitor mai bun vă este la îndemână. Uitaţi-vă în jur, gândiţi-vă la familiile dumneavoastră, la copiii dumneavoastră, la ceea ce va însemna pentru ei libertatea, democraţia, prosperitatea. Gândiţi-vă la ce aţi lăsat în urmă. Dacă faceţi acest lucru, vă asigur că, indiferent cât de grea este această cale, ea nu va fi niciodată prea grea”.

IOAN C. POPA

 

*O Moldovă de succes va aduce beneficii întregii regiuni, Europei şi Statelor Unite(vicepreşedintele american Joe Biden, la Chişinău)

 

Făgaşul culturii americane

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Făgaşul culturii americane

Una dintre amintirile mele cele mai timpurii este cea a filmelor de desene animate – cât se poate de americane – cu Felix Motanul şi Betty Boop. Primul meu film colorat, tot american, trebuie să-l fi văzut puţin după 23 august ‘44 (când primeam cu încântare şi primele pachete de chewing-gum), fiindcă îmi amintesc de Pinocchio, al lui Walt Disney, apoi de Shirley Temple sau Stan şi Bran, care au devenit tot cam pe-atunci personaje aproape reale din viaţa mea şi l-am văzut, în fine, pe « Charlot »… Cultura americană devenise aşadar parte din fondul meu aperceptiv înainte de clasa întâia de şcoală.
Privind retrospectiv, cred că pot afirma că, în mediile educate din România filmul a fost mult timp principalul vehicul al culturii americane, în vreme ce cartea era încă predominant europeană. Am descoperit literatura americană abia la începutul anilor ’60, când editurile româneşti au început să publice traduceri şi monografii consacrate autorilor de dincolo de ocean.
Nu voi continua acest demers de ego-istorie evocând circulaţia semi-clandestină a marilor filme americane din anii ’60-’70 pe casete video, sau primele cărţi de antropologie americană pe care le-am citit în vremea când copiii şi studenţii mei visau la blue-jeans şi la Coca Cola (Pepsi aveam şi noi). Am evocat aceste fragmente de memorie personală pentru a propune cititorilor câteva ipoteze: pe de-o parte, aceea că pătrunderea culturii americane în România nu a fost un flux constant, ci a avut caracterul unor şocuri culturale intermitente. Exotică sub aspectul creaţiei literare, ea a fost de timpuriu asimilată la nivelul culturii populare, mai ales cinematografice, urmată de cea muzicală, de cultură a vestimentaţiei şi a comportamentelor generaţiei tinere. A doua ipoteză este frecvent invocată de toţi cei care au de-a face cu aceste fenomene – anume că, tocmai fiindcă era prost văzută de regimul comunist şi chiar interzisă de vânătorii de blugi cu sau fără uniforme, cultura pop americană a explodat în toate mediile electronice, precum şi în cele sociale, imediat după Revoluţia din decembrie, de astă dată având drept vehicul principal televiziunea.
Chiar dacă nu e teoretizată pe deplin, aprecierea pozitivă a culturii americane în întregul ei are un rol important în pro-americanismul general din societatea noastră. Asemeni altor societăţi post-totalitare – cea poloneză, de exemplu – societatea românească pare să nu fi adoptat mantra vest-europeană, şi cu deosebire franceză, despre o Americă incultă, exclusiv dominată de obsesia profitului imediat şi de produse comerciale fără valoare culturală.
În mod surprinzător, prejudecata conform căreia americanii ar fi inculţi reapare intermitent când e vorba de învăţământul american. Atunci, mulţi adulţi – şi chiar mai mult decât atât – sar ca opăriţi să ne spună cât e de minunată şcoala românească faţă de cea occidentală în genere şi americană în special. Asta în timp ce mult lăudaţii noştri olimpici se precipită – oare de ce ? – să câştige o bursă într-o şcoală americană: cine va fi ştiind mai bine, bunicul sau nepotul olimpic?
Cum prea bine ne învăţa cândva Voltaire, înainte de orice discuţie se cade să ne definim termenii. Ce înţelegem, aşadar, prin cultură americană? Nu voi intra aici într-o infinită dezbatere în legătură cu definirea noţiunii de « cultură ». Adevărul e că, asemeni tuturor continentelor culturale cu care ne întâlnim în era globalizării, şi cultura americană e compusă din nenumărate culturi foarte deosebite între ele. Între cultura unui campus de la Harvard, Princeton sau Berkeley, unde întâlneşti pe fiecare alee plimbându-se câte un laureat al Premiului Nobel, şi cultura rapperilor din Brooklyn, distanţa e cel puţin similară cu cea care îl despărţea cândva pe Platon de un ţăran. Pe de altă parte, receptorii sunt şi ei la fel de diferiţi ca şi emiţătorii: pe vremea serialului american de mare succes « Om bogat, om sărac », actorul american William Smith, care interpreta în film personajul hiper-negativ al persecutorului nemilos al fraţilor Jordache, era cât pe-aci să fie linşat la Marsilia de o mulţime furioasă, care îi reproşa nu că îl joacă pe Falconetti, ci că este Falconetti în persoană. William Smith e, de altfel, un bun exemplu al surprizelor pe care ni le rezervă « cultura americană ». Celebru datorită rolului cu totul linear şi simplist din « Om bogat… », Smith era în realitate licenţiat al Universităţii din Syracuse şi Master în studii ruseşti al cunoscutei  University of California Los Angeles, a participat la Războiul din Coreea, după care şi-a continuat studiile în Europa, la Sorbona şi la Universitatea din München, vorbind curent, în afară de rusă, şi sârbo-croată, franceza şi germana. Smith a părăsit o eventuală carieră academică pentru un contract cu MGM şi o fructuoasă carieră de actor…
Dacă ar fi să sintetizez într-o unică imagine ceea ce înţeleg eu prin « cultura americană », m-aş raporta la povestea filmului Rambo. David Morell, autorul best-sellerului după care s-a făcut filmul – clasificat drept al 253-lea în topul « celor 500 de filme mai importante din istorie » (altă operaţie clasificatorie specific americană) – i-a dat acest nume bizar, John Rambo, eroului încarnat de Silvester Stallone, în memoria poetului său preferat, Arthur Rimbaud. No comment.

Zoe Petre