NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Un jucător efectiv

Reporter: editura March - 21 - 2011 Comments Off on Un jucător efectiv

Multă vreme după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană ne-am comportat sfios, pesemne aşteptând să vedem ce ni s-ar cuveni, evident, ne referim la aspectele pozitive ale existenţei noastre în acest perimetru binecuvântat. Au trecut câţiva ani bunişori şi, după experienţe când mai bune, când mai rele, am înţeles că şi ţara noastră trebuie să joace un rol activ în cadrul Uniunii, să se afirme prin idei şi iniţiative, să indice soluţii, să devină un jucător efectiv.

După cum am mai spus, o vreme ne-am mulţumit să stăm cuminţi în banca noastră, aşteptând să ne vină norocul de-a gata din partea colateralilor de echipă europeană, în timp ce aceştia, pe lângă activităţile comune stabilite, mai prin consens, mai în mod particular, îşi vedeau de treaba lor, iniţiind proiecte în trei, patru, cinci parteneri, care să le aducă, direct, foloase.

Și iată-ne acum, după discutabilul „episod Schengen”, pe care sperăm că îl vom depăşi, în acest an cu bine, încercând să devenim actori luaţi în seamă pe scena europeană, datorită participării efective a ţării noastre la câteva proiecte de mare anvergură. Mă refer la locul deosebit ce revine ţării noastre în cadrul planului Strategiei Dunării în care deţinem responsabilitatea coordonării unor domenii prioritare privind punerea în aplicare a proiectului, stabilind un program de lucru şi identificând sursele de finanţare, în colaborare cu celelalte state implicate şi cu alţi parteneri, inclusiv ONG-uri şi mediul privat.

Cotată a fi o axă prioritară în interiorul Uniunii Europene, Strategia s-a bucurat de la început de o susţinere cu totul specială din partea României. „Viitoarea Strategie privind Dunărea se va concentra pe transporturi, mediu şi dezvoltare economică” declara comisarul European pentru politica regională, Danuta Hubner, reluând priorităţile generale şi calendarul iniţiativei propus şi de ţara

noastră. Să ne amintim că în august 2009 România a anunţat constituirea unui grup de lucru interministerial pentru elaborarea şi implementarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării, fluviu ce mărgineşte ţara noastră pe o distanţă de 1.075 km din totalul de 2860 km, ceea ce reprezintă o treime din întregul său parcurs. De aici şi marele interes acordat acestui proiect şi a locului pe care ni-l atribuie Uniunea Europeană în această Strategie.

În acelaşi timp, România se dovedeşte a fi jucător activ şi în cadrul proiectul AGRI, înscris în politica de securitate energetică a UE, şi care asigură, implicit, dezvoltarea economică a ţării şi care include deversificarea surselor şi rutelor de energie. În mod practic, Interconectorul AGRI (Azerbaidjan-Georgia- România) este destinat transportului gazelor naturale azere în România în stare lichefiată şi prevede construirea a două terminale, unul pe litoralul georgian al Mării Negre şi celălalt la Constanţa. Acordând întreaga susţinere acestui proiect, în februarie a.c. a fost semnat la Bucureşti un important protocol, urmat de manifestarea, pe canale diplomatice, a unui interes special acordat şi de alte state din regiune, de a se asocia proiectului. Ne-am bucura dacă şi Uniunea Europeană ar înţelege să susţină acest proiect, aşa după cum ne-a declarat ES Ilham Aliyev, preşedintele Azerbaidjanului, cu ocazia vizitei pe care am efectuat-o la Baku, la începutul lunii martie, prilejuită de înmânarea Premiului revistei „Balcanii şi Europa” – „Omul Anului” pe anul 2010.

Carol Roman

Trei competitori concurenţi: AGRI, Nabucco, South Stream

Reporter: editura October - 15 - 2010 Comments Off on Trei competitori concurenţi: AGRI, Nabucco, South Stream

Când doi sunt în dispută, al treilea, „binevoitor”, se iveşte. Cam aşa ar putea fi prezentată, expeditiv, lansarea proiectului AGRI, pe fondul unei concurenţe de ani de zile între proiectele Nabucco şi South Stream, care aparent înaintează mult mai lent.

Abordarea de mai sus e, totuşi, simplistă. AGRI va putea fi de folos doar statelor semnatare ale actului de naştere a proiectului, dar nu va rezolva nici pe departe marea problemă a transportului energetic din Caucaz-Asia centrală către Europa. Acest ultim competitor, AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România Interconnector) defineşte o structură de transport a gazului natural lichefiat prin cele trei ţări desemnate şi apoi în Ungaria, iar de acolo, dacă mai rămâne ceva din gazul lăsat pe traseu, mai departe, în Europa. Este primul proiect de gaz natural lichefiat în zona Mării Negre. O privire mai atentă ne dezvăluie, în bună măsură, interesele apariţiei sale.

Proiectul are cinci tronsoane: 1. Transportarea gazului din Azerbaidjan, prin conductele existente, de-a lungul Georgiei, în portul Kulevi de la Marea Neagră; 2. Lichefierea gazului la Kulevi; 3. Transportul maritim al gazului lichefiat în portul Constanţa; 4. Regazeificarea şi transportul gazului prin conducte spre Ungaria, România urmând să reţină cantitatea de gaz convenită ; 5. Livrarea gazului rămas în Ungaria, iar de aici, o parte, către Austria sau alte ţări europene. Sediul combinaţiei, la care participă societăţile de profil din cele trei ţări cu părţi egale, va fi la Bucureşti.

Să fim optimişti, să fim sceptici? Nu este cazul, deocamdată, să ne pronunţăm.

De unde gaz, de unde fonduri?

Ministrul azer al Industriei şi Energiei a informat că proiectul va începe cu o capacitate de lichefiere de 2,5 miliarde mc pe an, care va creşte în câţiva ani până la 20 miliarde mc. În ceea ce priveşte costurile, România şi Ungaria urmează să se se adreseze UE pentru un studiu de fezabilitate, dar se estimează, de pe acum, costul proiectului: între 1,2 miliarde şi 4,5 miliarde euro. Până acum n-au fost identificate surse de finanţare, iar durata lucrărilor este apreciată la 3-4 ani.

La prima vedere, toate bune şi la locul lor. Este primul proiect care nu apelează nici la Rusia, dar nici la Turcia. Unii văd aici un avantaj, alţii cred că, prin aceasta, proiectul va fi mai vulnerabil. Este clar că mai întâi trebuie asigurată finanţarea. Apoi: au apărut îndoieli în ce priveşte posibilitatea Azerbaidjanului de a asigura gazul necesar, mai ales în stadiul de extindere maximă a proiectului. Azerii au produs 23,3 miliarde mc gaz în 2009, probabil 28 miliarde mc în 2010, din care consumul intern înseamnă 10-11 miliarde mc. Iar proiectul “va înghiţi” în final 20 miliarde mc. De unde?

Iar de aici, o altă problemă: poate că Europa ar trebui să opteze între AGRI şi Nabucco, pentru că, deocamdată cel puţin, ambele proiecte apelează doar la gazul azer. Unul dintre cele două proiecte va deveni caduc dacă nu se vor identifica noi furnizori în zonă. Speranţe se pun mai ales în rezervele uriaşe de gaz ale Turkmenistanului, dar această republică post-sovietică este considerată a fi, momentan, un partener incert.

O rivalitate deocamdată pe hârtie

Consacrata rivalitate între proiectul european Nabucco şi cel rusesc South Stream se complică prin apariţia AGRI. Prin Nabucco, Europa vizează reducerea dependenţei energetice de gazul rusesc ori transportat de şi prin Rusia, dar premierul Putin a declarat din nou, de curând, că Nabucco nu are şanse mari de succes. “Principala problemă a acestui proiect o constituie absenţa unui volum garantat de carburanţi pentru conductă”, a spus Putin. “Nu există o sursă fermă de alimentare a sistemului. Rusia nu are de gând să furnizeze nimic în această direcţie, iar în Iran aceste zăcăminte nu au intrat încă în exploatare. Azerbaidjan dispune de reserve relative de gaze. În plus, Baku a semnat un contract de livrare a gazelor în Rusia. Mai este Turkmanistan, dar nu este limpede ce cantitate de gaze poate oferi acest stat, având în vedere conducta spre China, care transportă 30 miliarde mc pe an”. Putin a mai dat asigurări că South Stream va fi construit la fel de repede ca Nord Stream.

Promotorii proiectului Nabucco nu se lasă, însă, descurajaţi. Ei au inclus, în august a.c., pe lista furnizorilor de gaze pentru acest proiect Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Irakul, nu şi Iranul, din cauza “situaţiei politice”. În septembrie a.c., BERD, BEI şi divizia financiară a Băncii Mondiale au început, împreună cu acţionarii Nabucco, evaluarea unui pachet de finanţare de până la 4 miliarde de euro. Dar comisarul european pentru energie, germanul Gunther Oettinger, este mai sceptic. El spune că “Nabucco este mai mult o viziune măreaţă de viitor decât o prioritate a UE”. Să existe oare o legătură între această afirmaţie şi faptul că, până una alta, Nabucco ar putea costa circa 8 miliarde euro? South Stream se estimează că va costa 25 de miliarde. AGRI, mult mai ieftin, ar putea fi mult mai repede realizat. Pentru România şi Ungaria ar fi o soluţie, pentru restul Europei, mai puţin. Există, în orice caz, voinţă politică ce ar urma să fie continuată de… finanţe.

Competiţia pentru achiziţionarea şi transportul de energie din Caucaz-Asia centrală în Europa, tot mai susţinută, promite noi evoluţii interesante.

Corneliu Vlad