NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

O lecţie despre trecutul românilor

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on O lecţie despre trecutul românilor
Renumite instituţii de cultură şi publicaţii din Republica Moldova au marcat, prin evenimente şi articole definitorii, însemnătatea copleşitoare a momentului Marii Uniri săvârşite în urmă cu un secol. 


Centenarul Unirii Basarabiei cu România a constituit prilejul, de o simbolistică excepţională, cu care Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”, din Chişinău, şi revista de ştiinţă şi cultură „Limba Română” au organizat o serie de evenimente de excepţie. 

Toţi cei ce simt şi gândesc româneşte peste Prut – scriitori, istorici, jurnalişti, oameni de artă, profesori, elevi, studenţi – au fost invitaţi la o manifestare festivă care a inclus lansarea ediţiei speciale a revistei „Limba Română”, Simpozionul „27 martie 1918 în destinul românilor basarabeni” şi inaugurarea expoziţiei de pictură „Tradiţie şi modernitate în pictura basarabeană”

Adresându-se celor prezenți, Alexandru Bantoş, redactorul-şef al revistei „Limba Română” şi al Casei Limbii Române „Nichita Stănescu”, s-a referit la încercările crâncene la care istoria a supus Basarabia, ca şi la momentul glorios al Marii Uniri: „Trebuie să prețuim aceste zile când avem dreptul, dar și sacra obligație de a-i omagia pe cei care au luptat pentru ca Basarabia să revină în vechile hotare ale neamului. Să perpetuăm, deci, vie amintirea moșilor și strămoșilor noștri de acum un veac, cărora nu le-a fost frică să se răzvrătească împotriva unei existențe de sclav, care au dorit și au pus capăt unei vieți în care străinul sau cei înstrăinați de neam te învață care îți este istoria, obârșia, denumirea limbii şi îți dictează cu cine să fii frate, trasându-ţi, fără să te întrebe, viitorul tău și al celor care vor urma după tine. 

Să admirăm şi să apreciem măreția idealului și a curajului unioniștilor de acum un secol și să nu uităm că până la 1918 și după 1944, noi, românii basarabeni, ne-am aflat în fața unor neîncetate și grele încercări, a unei crâncene, violente și perverse falsificări a istoriei naționale. Din motive de conjunctură politică, mereu potrivnică nouă, aruncați în vârtejul marilor evenimente din această sută de ani, am fost lăsați în voia sorții, uitați de ai noștri (nu și de dușmani!), încât rezistența și supraviețuirea noastră au fost mai mult un joc al hazardului. 

revista Limba Romana

Să nu uităm că basarabenii și, asemenea nouă, bucovinenii au fost timp îndelungat victimele, prizonierii unor politici aistorice. Ei, poate mai mult ca frații lor români din alte provincii, au fost puși în situația să ispășească greșelile, duplicitatea, superficialitatea, implicit în materie de istorie, a conducătorilor, a liderilor politici, inclusiv a unor intelectuali… 


Umili și umiliți, am fost obligați să învățăm o istorie distorsionată, pentru că am trăit vremuri crâncene, când ne era totul interzis, iar puținii oameni de caracter care au manifestat bărbăție, forță morală în apărarea și promovarea istoriei noastre, au fost de cele mai multe ori scoși din joc, marginalizați sau chiar exterminați. Puternicii zilei, mai-marii peste noi, neglijând cele mai elementare legi ale firii, au încercat în disperare, aplicând toate mijloacele posibile de influență, să edifice la Est de Prut un popor nou, cu o limbă și o identitate distincte de cele hărăzite de Dumnezeu. Timpul, însă, aşa cum remarca cineva, arată că a construi fără a avea în vedere adevărul istoric înseamnă a construi pe nisip. Doar ea, Istoria, ne vorbește în numele adevărului, ea ne propune legea epocilor dispărute, dar și a celor care vor veni”,
a punctat Alexandru Bantoş.


Referindu-se la efortul de a reda adevărul istoric şi adevăratele repere ale identităţii naţionale a românilor de dincolo de Prut, directorul revistei „Limba Română” a punctat importanţa acestui demers editorial şi pentru publicul tânăr, care „va avea prilejul să coboare în timp cu ajutorul documentelor, să urmărească de-a lungul deceniilor persistența ideii românești în acest spațiu, să deducă aievea fața adevărată a adevărului. Pregătirea la timp a acestei reviste a fost posibilă pentru că toată lumea implicată la elaborarea ei au manifestat solidaritate, înțelegere și sinceră dorință de a pune umărul la materializarea unui gest onorabil față de Centenarul Unirii”


 „Am revenit la matricea originară”

simpozion Casa Limbii Romane

Revista „Florile Dalbe” a publicat, de asemenea, un reportaj care a avut în centru manifestările dedicate Marii Uniri a Basarabiei cu România. În cadrul Simpozionului „27 martie 1918 în destinul românilor basarabeni”, Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a numitMarea Unire cea mai glorioasă pagină de istorie românească, a trezit, prin discursul său, profunde sentimente patriotice în inimile celor prezenţi: „«În 1918, Basarabia prima a început să-şi strige fraţii de sânge!» a spus cu mândrie poetul. După atâtea suferinţe, am revenit la matricea originară, România. Unirea nu s-a muzeificat, nu e o poveste în amintirea noastră. În ciuda evenimentelor tragice care au urmat după anul 1940 – deportările în masă, exterminarea intelectualilor, colectivizarea forţată, impunerea unei limbi şi a unui alfabet străin, studierea unei istorii false – conştiinţa românească a basarabenilor a rămas vie, Unirea rămânând un ideal dramatic, cutremurător, cel mai curat şi nepervertit”. Elena Cojocaru, colaborator la Muzeul Naţional de Etnografie şi Folclor, profesoară de istorie, a sintetizat un obiectiv strategic pentru viitor. „Trebuie să avem grijă de tânăra generaţie, să-i spunem adevărul despre noi”, a subliniat profesoara de Istorie.


Geneza problemei basarabene, tema Marii Uniri de la 1918 şi a impactului ei benefic asupra populaţiei române din Basarabia au fost repere ale comunicărilor susţinute de renumiţi specialişti din Republica Moldova.



 „Să purtăm cu cinste România acolo oriunde există suflare românească”

Un reper important al evenimentelor dedicate Marii Uniri a fost prezenţa Ambasadorului României în Republica Moldova, E.S. dl. Daniel Ioniţă, care şi-a exprimat admiraţia faţă de modul în care românii basarabeni au reuşit să reziste în timp şi să-şi păstreze identitatea, în ciuda tuturor impedimentelor. „E dreptul şi datoria noastră sfântă să înţelegem ce s-a întâmplat cu noi în ultima sută de ani, să vedem cine suntem, ce am devenit şi încotro ne îndreptăm. Doar aşa ne putem proiecta viitorul. Este de datoria noastră să purtăm cu cinste România acolo oriunde există suflare românească. La mulţi ani, Români!” 

Cui i-a folosit divizarea Cehoslovaciei…

Reporter: editura March - 10 - 2014 Comments Off on Cui i-a folosit divizarea Cehoslovaciei…
Cehoslovacia în anii comunismului.

Cehoslovacia în anii comunismului.

La sfârşitul anului trecut s-au împlinit două decenii de la „divorţul de catifea” care a fost transformarea fostei Cehoslovacii în două state separate: Cehia şi Slovacia. Era acea ruptură inevitabilă? Modul paşnic în care s-a produs ar putea arăta că da. A întrunit sufragiile tuturor? Faptul că decizia a fost luată fără un referendum sugerează că nu…

Cehoslovacia, un stat federal multietnic născut la sfârşitul primului război mondial, a supravieţuit dezmembrării de către nazişti şi deceniilor de comunism doar pentru a se rupe după trei ani de democraţie. „Împotriva dorinţei multora dintre cei 15 milioane de cetăţeni, Cehoslovacia s-a divizat azi în două state: Cehia şi Slovacia”, anunţa „The New York Times” în 1993. Nu era tocmai o veste bună pentru o parte a continentului şi aşa zguduită de tensiuni etnice; în timp ce în cazul Cehiei populaţia era alcătuită în majoritate din cehi, populaţia Slovaciei includea sute de mii de etnici maghiari care au manifestat destulă nelinişte faţă de noile condiţii politice (de altfel, într-un număr anterior al revistei noastre, am punctat dificultăţile generate de această minoritate procesului de regionalizare din această ţară).

O întrebare persistă şi azi: a fost disoluţia Cehoslovaciei urmarea de neevitat a unor diferenţe (şi diferende)? Mulţi analişti politici argumentează răspunsul cu câteva motive principale, printre care natura asimetrică a statului federal (cu preponderenţa Cehiei), naţionalismul de ambele părţi, lipsa exerciţiului democratic care să „ţină laolaltă” formaţiunile rezultate în urma alegerilor din 1992. Existau destule „antagonisme”: pe partea slovacă era acuzată „obtuzitatea” cehă în acordarea unui mai mare grad de autonomie, denumită chiar „pragocentrism”. La rândul lor, cehii păstrau resentimente slovacilor pentru ceea ce numeau „trădarea” din 1939, când Slovacia formase un stat independent sub protecţia naziştilor. Mai mult, cehii care nu văzuseră cu ochi buni crearea Cehoslovaciei după cel de-al doilea război mondial continuau să susţină că Cehia plătea prea mult pentru dezvoltarea Slovaciei.

Asimetria (cu o Slovacie la jumătate faţă de Cehia) a fost şi ea un motiv de dispute care au erodat constructul federal. An după an, între 1968 şi 1993, s-au agravat disfuncţionalităţile între sistemul centralizat şi rezultatele efective ale acestuia în cele două entităţi: pe de o parte, Adunarea Federală bloca reforme necesare, pe de alta pierdea „teren” şi influenţă în cele două guverne naţionale. Nici preşedintele nu mai avea un cuvânt greu de spus (ne amintim că Vaclav Havel a demisionat, în semn de protest faţă de decizia scindării). În final, lipsa de consens politic a întregit tabloul, astfel încât, după doar trei ani de la căderea blocului comunist, liderii politici „discutau şi consumau scindarea ţării în spatele cetăţenilor”, punctează ziarul „ABC”.

Un… succes?

Disidentul Václav Havel (ulterior preşedinte al ţării) participând la „Revoluţia de catifea” 

Disidentul Václav Havel (ulterior preşedinte al ţării) participând la „Revoluţia de catifea”

Dacă ne raportăm la termenii, mecanismele şi procedurile folosite pentru disoluţia fostei Cehoslovacii, se poate considera că acest proces a reuşit – a fost, până la urmă, negociat şi finalizat în termeni paşnici, fără conflicte de genul celor care au însângerat fosta Iugoslavie sau fosta Uniune Sovietică.

Şi totuşi, pe ce se bazau politicienii care intraseră în Parlament pentru a întări statul federal şi ieşiseră cu declaraţii de independenţă şi două state separate? Pe un istoric de prosperitate. Între 1918 şi începutul celui de-al doilea război mondial, Cehoslovacia a fost una dintre primele zece cele mai dezvoltate ţări din lume, băncile germane având o prezenţă consistentă în industria şi agricultură acestei ţări. Aşa se face că între 1913 şi 1929, PIB-ul Cehoslovaciei a crescut cu 52%, iar producţia industrială cu peste 40 de procente. Economia planificată din cele peste patru decenii de comunism nu a mai adus ţării asemenea cifre spectaculoase, dar „salturile” din anii `70 şi mijlocul anilor `80 au dus Cehoslovacia din nou în topul continentului în sectoare ca industria electronică, chimică sau farmaceutică.

În aceste condiţii, ce a produs divizarea? La început, un recul şi un impact negativ în domeniul cooperării regionale. „Grupul de la Vişegrad a fost retrogradat, alunecarea Slovaciei către un regim semi-autoritar a erodat încrederea şi au fost slăbite poziţiile celor două entităţi în special în relaţiile cu Germania şi Austria”, consideră analistul ceh Jiří Pehe. Ulterior, admiterea în organizaţiile euro-atlantice (UE şi NATO), precum şi aderarea la Spaţiul Schengen şi adoptarea monedei unice (doar în cazul Slovaciei) au schimbat radical statura internaţională şi reperele de dezvoltare ale celor două state. Concret, în dreptul Cehiei, punctăm că, de pildă, în anul 2006, aceasta a devenit primul stat din fostul bloc comunist care a primit din partea Băncii Mondiale statutul de economie dezvoltată. Ascensiunea se datorează în special creşterii constante a exporturilor şi investiţiilor masive (din nou se reliefează prezenţa germană). Aceste aspecte pozitive macro-economice se reflectă direct în calitatea vieţii, cehii înregistrând venituri pe cap de locuitor care ating circa 80% din media europeană, la capitolul dezvoltare umană Cehia situându-se între primele 30 de ţări din lume şi cea dintâi în Europa Centrală şi de Est. Este, totodată, un exemplu de guvernare democratică şi unul dintre cele mai pacifiste state de pe continent.

La rândul ei, Slovacia a ţinut pasul. Economie avansată, este, alături de Slovenia, ţara din această parte a continentului care face parte simultan din UE, Eurozonă, Spaţiul Schengen şi NATO. Efectele nu au întârziat. Denumită înainte de izbucnirea crizei economice „tigrul din Tatra”, Slovacia era, la nivelul anului 2007, ţara cu cea mai rapidă creştere economică din întregul bloc comunitar. Ritmul a mai scăzut, dar totuşi ţara a rămas pe plus, anul 2011 găsind-o cu a doua cea mai mare creştere din Zona Euro. Alături de înfloritoarea industrie auto, tehnologia informaţiei situează Slovacia în prim-planul mondial. De remarcat că, începând cu anul 2009, Slovacia a renunţat să fie un beneficiar de fonduri de la Banca Mondială, devenind în schimb un furnizor internaţional de ajutoare.

Îndoieli…

S-ar putea crede că parcursul favorabil al statelor rezultate în urma divizării fostei Cehoslovacii este de natură să-i facă pe cehi şi slovaci să privească tot mai puţin spre trecut şi tot mai mult spre viitor. De fapt, după două decenii, Republica Cehă a sărbătorit fără mult fast ca zi naţională crearea Cehoslovaciei de la 1918. În schimb, în Slovacia, aniversarea a trecut aproape neobservată. Aşadar, numai nostalgicii par să mai privească înapoi şi să se întrebe de ce, totuşi, opinia publică nu a fost întrebată dacă dorea separarea în 1993 sau ce să rezulte în urma ei. Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi supus divizarea unui referendum? Sondajele acelui moment arată că 70% din populaţie ar fi respins la vot ruperea statului federal. Aceste date erau, fireşte, cunoscute de liderii politici şi, chiar dacă Legea fundamentală pretindea un referendum în cazul secesiunii, în acea vreme nu exista o lege concretă care să o impună. Ca urmare, partidele majoritare au „profitat” de această lacună pentru a-şi impune decizia.

Neîndoielnic, astăzi este greu să ne mai imaginăm un asemenea proces decis şi finalizat fără o masivă consultare a populaţiei. Istoria pare să se rescrie din mers, iar divizarea din urmă cu două decenii a încetat să mai fie o temă de discuţie între cehi şi slovaci…

Viaţa împreună în interiorul unui singur stat s-a încheiat. Viaţa împreună în două state continuă” (Vladimir Meciar, fost prim-ministru al Slovaciei)