NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Nu suntem singuri

Reporter: editura June - 24 - 2020 Comments Off on Nu suntem singuri
Pe neașteptate, întreg globul s-a trezit față în față cu o problemă de o gravitate de neconceput altădată: pandemia de coronavirus, urmată în galop de multe victime umane, mii și mii de oameni îmbolnăviți sau decedați; din păcate, măsurile luate de autorități sunt departe de nivelul la care ar fi trebuit să se intervină. 

Carol Roman

Țara noastră pătimește și ea, mai întâi din cauza perversității acestei boli, ivită ca peste noapte. Este momentul în care ne dăm seama că participarea noastră în cadrul Uniunii Europene, pe de o parte ne aduce posibilitatea de a depăși mai repede această situație gravă, iar pe de altă parte ne pune în situația de a deveni lucizi în legătură cu cât de departe ne aflăm de orice pregătire în fața unor evenimente dezastruoase, cum ar fi, de pildă, chiar cutremurele care ar putea interveni oricând. 


În acest context, ne referim la măsurile decise de Comisia Europeană, care a anunțat instrumentele pe care le va folosi pentru atenuarea impactului socio-economic al pandemiei de COVID-19, parte a răspunsului coordonat la nivel european în fața acestei amenințări. Este vorba despre aprovizionarea sistemelor de sănătate, prin menținerea integrității pieței unice, a producției și distribuției de lanțuri valorice. Cu alte cuvinte, sprijinirea oamenilor, astfel încât veniturile și locurile de muncă să nu fie afectate major și să fie evitate, pe cât posibil, efectele permanente ale acestei crize. De menționat că printre măsurile stabilite se află și flexibilitatea schemelor de ajutor de stat, cum ar fi subvenții salariale, suspendarea plății impozitului pe profit, a taxei pe valoare adăugată sau a contribuțiilor sociale. Va fi accelerată pregătirea propunerii legislative privind un „sistem european de reasigurare de șomaj”, de care vor beneficia milioane și milioane de oameni. Uniunea Europeană a propus, de asemenea, direcționarea sumei de 37 miliarde de euro în cadrul Politicii de Coeziune, pentru a lupta împotriva acestei crize. Suma va fi adăugată la cele 29 miliarde de euro fonduri structurale disponibile în întreaga Uniune Europeană. O noutate o reprezintă faptul că prin acest document se propune extinderea domeniului de aplicare a Fondului de Solidaritate a UE, incluzând și crizele de sănătate publică, iar pentru anul 2020 sunt disponibile până la 800 milioane de euro. A trebuit, oare, să apară o astfel de amenințare pandemică pentru ca sănătatea publică să fie introdusă în acest concept financiar denumit „solidaritate”? Pot fi amintite și măsurile la nivel de state și guverne împotriva propagării noului coronavirus – cele de izolare, de închidere a frontierelor, a școlilor, a instituțiilor de cultură și de interzicere a diferitelor reuniuni. 

Evenimentele ulterioare vor arăta dacă toate aceste dispoziții vor fi traduse în viață, efectele negative ale pandemiei vor fi atenuate, iar lumea va putea să-și continue existența ca și până acum.


Carol Roman

Președinția germană a UE, sub semnul urmărilor pandemiei

Reporter: editura June - 24 - 2020 Comments Off on Președinția germană a UE, sub semnul urmărilor pandemiei
Criza mondială generată de COVID-19 a determinat Germania să-și schimbe semnificativ planul deja realizat pentru Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe care o preia de la data de 1 iulie 2019.

Președinția germană a UE va sta sub semnul combaterii efectelor la nivel comunitar ale unei situații fără precedent, pandemia care a amenințat sistemele de securitate sanitară din toată lumea, având reverberații în toate sectoarele vieții publice. Capitolele strategiei mandatului Germaniei poartă supratitlul „Corona: depășirea crizei și a urmărilor acesteia”. Potrivit publicației „Der Spiegel”, Ambasadorul Germaniei la UE, Michael Clauß, consideră că „de acum înainte, concentrarea va fi pe abilitatea instituțiilor europene de a acționa, de a gestiona criza, ieșirea din aceasta și procesul de reconstrucție”. 

Pe capitole, Președinția germană acordă un prim-plan firesc sectorului de sănătate, în care se prefigurează promovarea unei noi strategii farmaceutice comunitare. „Dorim să discutăm măsuri concrete pe tema prevenirii blocajelor de rezerve de medicamente, a securizării lanțurilor de producție și a evitării dependenței de materie primă”, se arată în planul de acțiune a Germaniei. Demn de menționat este faptul că peste 660 de companii farmaceutice – firme germane și filiale ale multinaționalelor – activează pe teritoriul acestei țări, 400 dintre acestea având mai puțin de 20 de angajați, notează „euractiv.com”. Prioritizarea secorului sănătății este susținută și de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a declarat că va face din îmbunătățirea sistemelor sanitare ale Europei principala sa preocupare în mandatul curent, cu un „plan alb” care să dubleze „planul verde”, referitor la protecția climatică.

Președinția germană va trebui, de asemenea, să conducă cu multă flexibilitate negocierile pentru alocările fondurilor de redresare economică propuse de Comisia Europeană, discuții pe care Angela Merkel le consideră „îndelungate și dificile”, dar care vor fi cruciale pentru revenirea rapidă a UE.

Un alt punct important pe agenda germană va fi extinderea digitalizării. Prioritare vor fi bazele de date, inteligența artificială și o Piață Unică digitală. În contextul în care Uniunea Europeană rămâne deschisă intrării tehnologiei chineze 5G în blocul comunitar, Președinția germană își propune să se concentreze pe cercetare și realizarea „tehnologiilor proprii ale UE, la cele mai înalte standarde”. De asemenea, Președinția Germaniei va milita pentru o așa-numită „guvernanță a datelor”, cu reguli comune pentru toate statele membre, pentru crearea unei „identități digitale europene”, prin care cetățenii blocului comunitar „să se identifice în spațiul cibernetic”, precum și a unei „rețele diplomatice digitale” între miniștrii de Externe, sub conducerea Serviciului de Acțiune Externă Europeană (EEAS).

Și celelalte repere generale ale Președinției Consiliului Uniunii Europene – economia, securitatea, politica de vecinătate, legislația comunitară etc. – sunt proiectate în aceleași coordonate majore ale luptei cu criza sanitară și efectele acesteia.
 
 
 

Votul de la distanță – avantaje și provocări

Reporter: editura June - 24 - 2020 Comments Off on Votul de la distanță – avantaje și provocări
Perioada de pandemie pe care o traversează întreaga lume pune în fața ciclurilor electorale provocări nemaiîntâlnite. În condițiile în care este poosibil ca pericolul de sănătate publică să mai dureze un an, chiar doi, potrivit multor specialiști, în spațiul public se vorbește tot mai insistent despre elaborarea unor măsuri care să permită votul în siguranță de la distanță.

Votul de la distanță implică exercitarea acestui drept într-un spațiu fără comisie electorală, fără supravegherea procesului și fără asigurarea din exterior a secretului votului. Printre avantajele menționate în dreptul acestui tip de votare se numără o mai mare acoperire a populației care votează, deci o apropiere de idealul conținut de sintagma sufragiu universal, adaptarea la mobilitatea cetățenilor și în general prioritizarea votului în fața problemelor tehnice pe care sistemul de la distanță le-ar putea genera.

La capitolul dezavantaje, chiar riscuri, de departe este semnalat pericolul de fraudare. În cazul votului la distanță devine mult mai simplu ca o altă persoană să voteze în locul celui îndreptățit, se pune problema chiar a posibilității vânzării/ cumpărării voturilor nesupravegheate de entități independente sau a exercitării de presiuni pentru direcționarea opțiunii electorale a unei persoane și chiar a unor familii întregi.

Chiar și în aceste condiții, mai multe state folosesc votul de la distanță, în special prin intermediul poștei, luându-și măsuri specifice pentru a asigura cât mai bine dreptul, egalitatea, libertatea și secretul exprimării acestui drept. Astfel, pentru a stimula responsabilitatea votantului, în Austria i se solicită acestuia o declarație sub jurământ că va vota „singur, personal, neobservat și neinfluențat”. De asemenea, în Germania este practicat același tip de declarație sub jurământ a votantului care se angajează să-și exprime opțiunea în „mediu secret”. În acest fel, în luna martie, în plină pandemie, landul Bavaria a optat pentru votul prin poștă în integralitate pentru cea de-a doua rundă de alegeri municipale. Pe de altă parte, în Polonia, țară cu o foarte puternică societate civilă, încercarea autorităților de a face rapid și brusc trecerea la sistemul de vot prin poștă pe motiv de pandemie a stârnit polemici aprinse, presiunea opiniei publice fiind suficient de puternică încât alegerile prezidențiale programate inițial pentru luna mai a.c. să fie amânate pentru perioada următoare. 

În ce privește România, dezbaterile pe marginea votului de la distanță sunt amânate de mulți ani, abia la alegerile prezidențiale din anul 2019 românii din Diaspora având posibilitatea de a se înscrie pentru a-și exercita dreptul de vot și altfel decât prin prezența la secțiile special amenajate. În noile condiții fortuite generate de pandemie și de pericolul pentru sănătatea publică pe care îl reprezintă circulația noului coronavirus, mai multe organizații au transmis o scrisoare deschisă către Guvern, Ministerul Afacerilor Interne și Autoritatea Electorală Permanentă, prin care solicită respectarea principiilor privind transparența și consultarea publică în contextul amânării pentru toamna acestui an a alegerilor locale. Se transmite autorităților să ia în considerare posibilitatea ca pandemia de coronavirus să împiedice organizarea alegerilor și, astfel, este necesar să să analizeze și metode alternative de vot. Organizațiile semnatare au trasat și câteva repere necesare pentru considerarea de către autorități a variantelor de vot alternativ: realizarea de către AEP a unor scurte studii privind potențialul unor metode de vot alternative, care să includă – printre altele – votul prin corespondență extins pentru toți cetățenii și votul anticipat, în persoană; nevoia de a elimina anumite vulnerabilități legate de votul prin corespondență, identificate în cel mai recent raport de monitorizare a alegerilor prezidențiale publicat de Coaliția FiecareVot; realizarea unor analize, de către INSP, privind riscurile epidemiologice ale diverselor metode de vot (inclusiv votul în persoană la secția de votare); organizarea unei dezbateri publice interactive pentru a alege cele mai potrivite metode de vot, care să țină cont de limitările impuse de timpul scurt și de situația de criză.
 

Responsabilizare prin lege a companiilor europene

Reporter: editura June - 24 - 2020 Comments Off on Responsabilizare prin lege a companiilor europene
Comisia Europeană a creionat un viitor plan care va schimba regulile pe relația dintre drepturile omului – responsabilitatea corporațiilor – piața muncii, din perspectiva sustenabilității activității companiilor din interiorul blocului comunitar.

Comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, a anunțat că în anul 2021 vor fi introduse noi reglementări care să vizeze activitatea companiilor, din perspectiva normelor Green Deal, iar acestea vor viza automat și piața muncii. Inițiativa conducerii Uniunii, lansată în dezbatere publică, va fi transformată în lege în primul trimestru al anului viitor și vizează adaptarea activității companiilor și toate modificările necesare în relațiile de muncă pentru atingerea țintei de diminuare a emisiilor de carbon pe care o vizează Uniunea Europeană. 

Concret, companiilor care funcționează pe teritoriul comunitar li se va cere să identifice și să prevină eventualele abuzuri, să mijlocească toate conflictele și să nu ascundă niciun caz de încălcare a normelor de mediu pe lanțul producție – distribuție. Noua legislație va solicita, totodată, în mod expres corporațiilor să deruleze controale sistematice pe toate lanțurile care privesc producția proprie, astfel încât să poată demonstra că activitatea economică pe care o desfășoară nu presupune riscuri pentru lucrători, nu afectează drepturile omului și nu prezintă un pericol nici pentru investitori și consumatori, nici pentru comunitățile în care funcționează. De asemenea, Reynders a punctat faptul că viitoarele reglementări, inspirate dintr-o lege similară care este aplicată în Franța, vor asigura și acces la compensații pentru eventuale victime ale acestor tipuri de abuzuri, precum și mecanisme ferme de punere în aplicare și de sancționare.

Noul set de reguli este considerat o victorie a presiunilor pe care le-au făcut, de-a lungul timpului, unele organizații non-guvernamentale, cărora li s-au alăturat mai mulți europarlamentari. Aceste insistențe au drept argument faptul că, potrivit unui studiu publicat de Uniunea Europeană, doar una din trei companii care operează pe teritoriul comunitar ia din proprie inițiativă toate măsurile pentru a se ridica la standardele cerute de UE, chiar dacă implementarea acestora nu presupune costuri suplimentare. În schimb, potrivit datelor aceluiași studiu, citat de „euractiv.com”, aproape jumătate dintre companiile majore din UE au fost acuzate de încălcări ale drepturilor omului și, deși atitudinea multora s-a schimbat, liderii UE preferă să reglementeze toate măsurile necesare. De altfel, perioada de pandemie a relevat faptul că Uniunea Europeană depinde în proporție foarte mare de produse care provin din locuri în care munca este percepută și folosită ca o sclavie. „Acest tip de legislație va crea cadrul necesar pentru ca orice răspunsuri la crize viitoare să nu genereze riscuri poentru oameni planetă și societate”, consideră Rachel Owens, șef al Biroului Uniunii Europene pentru „Global Witness”.

Demn de menționat este faptul că noua poziție, mai fermă, a UE legată de obligativitatea respectării anumitor reguli de către companii are un sprijin consistent din partea Germaniei, stat care preia Președinția rotativă a Consiliului European de la 1 iulie a.c. 

Negocierile pentru alocările de redresare, „cele mai dificile din istoria UE”

Reporter: editura June - 11 - 2020 Comments Off on Negocierile pentru alocările de redresare, „cele mai dificile din istoria UE”
Propunerea de buget multianual al Uniunii Europene, de 1,1 trilioane euro pentru perioada 2021-2027, și cea a Planului de relansare economică, în valoare de 750 miliarde euro, intră în dezbateri și negocieri. UE se află în postura de a pune „la bătaie” pentru revenirea economică în forță a blocului comunitar o sumă record, iar discuțiile pentru alocări dintre statele membre, precum și din Parlamentul European se anunță animate.

Summitul UE din luna ianuarie 2020

La elaborarea strategiei financiare a UE, Comisia a combinat propunerile anterioare făcute de Germania și Franța, pe de-o parte, și de Austria, Danemarca, Țările de Jos și Suedia, pe de altă parte: fondul de 750 miliarde euro va fi împărțit – 500 miliarde euro granturi și 250 miliarde euro credite. „Sunt investițiile noastre în viitorul UE”, a spus șefa CE, Ursula von der Leyen, în fața Parlamentului, precizând că granturile vor fi alocate potrivit unor criterii stabilite de Comisie, care va ține cont de gradul în care au fost afectate statele membre de criza generată de pandemie.


Printre reperele majore ale grilei propuse de Comisie se află lansarea unui nou program de Sănătate în cadrul bugetului multianual, urmând să se investească bani în sistemele naționale de sănătate, pentru creșterea rezistenței acestora în fața crizelor sanitare și pentru colaborare transfrontalieră, o creștere a bugetului de dezvoltare rurală în exercițiul 2021-2027, investiții strategice, cum sunt achiziția de pachete de acțiuni la companii strategice europene, în special în state care nu au suficiente rezerve financiare să investească direct în aceste companii. Potrivit Comisiei Europene, România ar beneficia de 33 miliarde euro: 19, 6 miliarde euro sub formă de granturi și 13,4 miliarde euro credite. Banii ar putea fi disponibili începând cu 1 inuarie 2021, dacă în acest termen va exista aprobarea Parlamentului, a Consiliului și ratificarea în cele 27 de Parlamente naționale.

Liderii Uniunii Europene la ultima întâlnire dinainte de izbucnirea pandemiei

Dar greul abia acum începe. Propunerile anunțare de către Comisia Europeană vin în fața unor diferențe de viziune între statele membre care nu par să se fi armonizat. În condițiile în care marii beneficiari ai granturilor din Fondul de redresare ar fi fi Italia, Spania, Franța (de pildă, Italia și Spania vor primi, fiecare, peste 100 miliarde euro, granturi și credite), unele state din est și-au exprimat dezacordul față de susținerea sporită pentru țările bogate, chiar dacă au fost cele mai afectate de pandemie. În același timp, Germania, care a acceptat soluția bondurilor, cere claritate – europarlamentarii creștin-democrați germani solicită elaborarea și prezentarea de urgență a unui plan de rambursare a creditelor care vor fi oferite statelor membre și, totodată, ca orice flux financiar să poată fi rapid stopat dacă statul beneficiar nu respectă principiile domniei legii. În plus, există și state membre care consideră că dimensiunea fondului este insuficientă.


Experții și istoricul aprinselor dezbateri care însoțesc aproape întotdeauna implementarea unor măsuri importante în interiorul UE arată că negocierile care sunt pe cale de a începe s-ar putea dovedi unele dintre cele mai dificile din întreaga existență a Uniunii Europene. „Urmează negocieri foarte complicate, dar ar fi extraordinar dacă s-ar reuși realizarea unui acord înainte de instalarea verii”, punctează liderul Eurogrupului, Mario Centeno. La rândul său, cancelarul german Angela Merkel este și mai tranșantă: „Este clar că negocierile nu vor fi încheiate la următorul Summit european (din luna iunie, n.red.). Obiectivul trebuie să fie oferirea de timp suficient până la toamnă, astfel încât Parlamentele naționale și cel European să poată discuta Planul, astfel încât acesta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021”.

În acest tablou general complicat, soluțiile de compromis sunt singurele care vor putea facilita aprobările necesare debutului și derulării marelui plan comunitar de redresare economică. 

Jocul politic, sub presiunea alegerilor

Reporter: editura June - 11 - 2020 Comments Off on Jocul politic, sub presiunea alegerilor
Din România în Serbia, anul 2020 vine în Balcani cu serii de alegeri care dintotdeauna au oferit experților nenumărate teme de dezbatere. În această parte a lumii, regulile jocului politic electoral, precum și contextul actual ar putea da la iveală noi episoade care să scoată în evidență felul în care se câștigă și se păstrează puterea.

Alegerile din Serbia sunt programate pentru sfârșitul lunii iunie a.c.

Mandatul actualului Guvern al Serbiei, condus de premierul Ana Brnabic, se apropie de sfârșit. Aflat la putere din anul 2017, Executivul de la Belgrad, în fruntea căruia se află pentru prima dată o femeie, s-a dovedit un susținător al președintelui Vucic, și-a păstrat intacte șansele de aderare la Uniunea Europeană, chiar dacă nu a făcut rabat la atitudinea față de independența Kosovo, și a stârnit rumoare atunci când a discutat despre o eventuală alăturare a Serbiei… Uniunii Eurasiatice, conduse de Federația Rusă. De asemenea, Serbia păstrează o relație foarte strânsă cu China, care are interese economice în statul balcanic. Toate aceste aspecte vor conta în ecuația viitoarelor alegeri din această țară, care vor avea loc nu peste mult timp. O altă particularitate a scrutinului care urmează să se desfășoare în Serbia este prezența pe liste a unor criminali de război care au fost condamnați, și-au ispășit pedepsele și doresc să devină edili sau parlamentari. Unul dintre aceștia este Dragan Vasiljkovic, care s-a întors în țara sa în luna marie a.c., după ce a executat în Croația pedeapsa primită pentru atrocități comise în 1991, în timpul conflictului din fosta Iugoslavie. Acești pretendenți la funcții publice stârnesc oprobriul organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului și anunță dezbateri electorale aprinse în scurta perioadă rămasă până la scrutinul programat pentru sfârșitul lunii iunie.


În Macedonia de Nord, alegerile programate pentru 12 aprilie 2020 au fost amânate, din cauza pandemiei de coronavirus. Ca la un semnal, guvernanții din SDSM și opoziția reprezentată de VMRO-DPMNE au pornit un război al declarațiilor și al contrelor referitoare la data când ar putea avea loc scrutinul electoral. În timp ce puterea dorește o rezolvare rapidă a acestui episod, date fiind unele succese, cum ar fi rezolvarea diferendului de nume cu Grecia și implicit „unda verde” pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, considerate realizări majore ale guvernanților, cu capital electoral semnificativ, opoziția nu se grăbește, „ținând cu dinții” de motivul urgenței sanitare și sperând ca Guvernul să se erodeze ca urmare a inerentelor dificultăți economice pe care le va genera pandemia pe termen scurt. 

În Bosnia-Herțegovina, situația este la fel de complicată. În primul rând, autoritățile nu reușesc să se pună de acord cu privire la data alegerilor, care ar urma să aibă loc în luna octombrie a.c. Unul dintre principalele impedimente este acela că nu va exista un buget adoptat la acel moment, astfel încât finanțarea scrutinului ar putea fi văduvită de sumele necesare, notează „BalkanInsight”. De asemenea, recentele modificări aduse componenței Comisiei Electorale Centrale au stârnit alte valuri de critici, ceea ce pune presiune în plus pe un sistem politic fragmentat, care rareori ajunge la consens și care nu a izbutit să aducă schimbări benefice importante vieții de fiecare zi a cetățenilor acestei țări.

La rândul său, în România semanifestăun joc politic care a necesitat apelul la Curtea Constituțională, chemată recent să se pronunțe cine stabilește data alegerilor – Guvernul sau Parlamentul. Odată decis faptul că Executivului îi revine această misiune, politicienii de la București s-au văzut în postura de a fi nevoiți să rezolve rapid problema expirării mandatelor actualilor primari, care ar fi declanșat ceea ce a fost numit „un haos administrativ”. Între timp, dreapta aflată la putere și opoziția de stânga se „încălzesc” pentru viitoarele runde de alegeri, care vor avea loc cel mai probabil în toamna acestui an, cu valuri de acuze reciproce. 

Celebre scurgeri de informații

Reporter: editura June - 11 - 2020 Comments Off on Celebre scurgeri de informații
Atunci când informații numite generic „sensibile”, dar care uneori ascund treceri ale politicienilor sau entităților statale „pe lângă lege” ajung să fie cunoscute de opinia publică, ele pot schimba cursul unor evenimente istorice sau pot demola imaginea unor lideri. De-a lungul timpului, câteva astfel de episoade au avut un impact major.

Scrisorile Hutchinson și Războiul Civil din SUA 

Hutchinson

În 1772, Benjamin Franklin, unul dintre „părinții fondatori” ai SUA, la acel moment reprezentant al țării sale în Marea Britanie, a primit un pachet care conținea scrisori trimise unuei oficialități britanice de către Thomas Hutchinson, guvernator al statului Massachusetts. Acesta cerea trupe engleze supplimentare pentru a opri acțiunile coloniștilor rebeli din Boston. Franklin a făcut să circule într-un cerc de persoane bine alese aceste misive, dar ele ajungeau în „Boston Gazette” un an mai târziu, generând un scandal care l-a determinat pe Hutchinson să fugă din țară și să alimenteze până la explozie tensiunile care aveau să ducă la izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite. În momentul în care trei nevinovați au fost acuzați că au lăsat să „iasă” scrisorile cu pricina, Frankin a avut curajul de a-și asuma partea sa de vină în scurgerea corespondenței, ceea ce i-a adus retragerea din post.


Memoriul din Downing Street

Fostul premier britanic Tony Blair s-a găsit în centrul unui scandal în anul 2005, când ziarul „Sunday Times of London” publica transcrierea unor discuții pe care șeful din Downing Street 10 le avusese cu echipa sa de securitate în iulie 2002. În timpul ședinței, care avea loc cu nouă luni înaintea izbucnirii războiului din Irak, șeful MI6 își exprima părerea că în ce privește SUA, acțiunea militară este „inevitabilă” și, mai grav, adăuga faptul că, deși Administrația Bush știa că Saddam Hussein nu deținea arme de distrugere în masă, „a decis să răstoarne acest regim oricum”. Opinia publică din Marea Britanie și cea internațională au reacționat imediat, vorbind despre un „complot” al liderilor de la Washington și Londra. 

Un președinte și interesele sale

În anul 1848, reporterul John Nugent publica în ziarul „New York Herald” o copie nesemnată a Tratatului Guadalupe Hidalgo, care urma să încheie conflictul americano-mexican, ce dura de doi ani. Luat la întrebări de Senatul SUA, ziaristul a refuzat să-și dezvăluie sursa, susținând că nu are această obligație din moment ce nu este membru al Senatului american. Presiunile asupra sa au fost imense, chiar a stat în arest la domiciliu, dar nu a cedat. Zece ani mai târziu, președintele James Buchanan stabilea formarea unei comisii care să analizeze un alt caz, dar lucrările acesteia aveau să dea la iveală că însuși liderul de la Casa Albă, pe vremea când era secretar de stat, fusese la originea scurgerii de informații pe care o valorificase Nugent.

 „Paradisul” privilegiaților

Publicația germană „Süddeutsche Zeitung” anunța, în anul 2017, că uriașa sumă de zece trilioane de dolari există în conturi din paradisuri fiscale, pentru evitarea taxelor, printre deținătorii acestor bani ascunși de fiscalizarea „oficială” fiind Regina Elisabeta a II-a, fostul secretar al Comerțului al SUA Wilbur Ross, care deținea acțiuni ale unei companii cu legături directe spre ginerele președintelui Rusiei, Vladimir Putin, precum și giganții Facebook și Nike. Cele 13,4 milioane de documente confidențiale au căpătat numele de „Documentele Paradis”, iar cantitatea de informație pe care le conțin este atât de vastă, încât echipa de jurnaliști lucrează și în prezent la „descâlcirea” extensiilor acestei afaceri. 

Lista marilor dezvăluiri de documente compromițătoare pentru politicieni, oameni de afaceri și guverne este mult mai lungă, dar numai unele dintre aceste scurgeri de informații s-au dovedit suficient de grave încât să aibă consecințe majore.

Miliarde de la FMI pentru candidatele la aderare

Reporter: editura June - 11 - 2020 Comments Off on Miliarde de la FMI pentru candidatele la aderare
Fondul Monetar Internațional a oferit statelor din Balcanii de Vest care și-au depus candidatura la aderarea la Uniunea Europeană, precum și unor țări de la granițele externe ale Uniunii, suma de trei miliarde de euro pentru a-și reveni rapid în urma crizei economice generate de pandemia de COVID-19. 
 
Comisia Europeană a anunțat că zece state de la hotarul UE pot solicita aceste fonduri. În prezent, s-a stabilit că banii ar urma să fie alocați astfel: 180 milioane de euro pentru Albania, 250 milioane de euro pentru Bosnia-Herțegovina, 100 milioane de euro pentru Kosovo, 60 milioane de euro pentru Muntenegru, 160 milioane de euro pentru Macedonia de Nord. Pe listă sunt și celelalte state din vecinătatea blocului comunitar, repartizările fiind de 150 milioane de euro pentru Georgia, 200 milioane de euro pentru Iordania, 100 milioane de euro pentru Republica Moldova, 600 milioane de euro pentru Tunisia și 1,2 miliarde de euro pentru Ucraina.

Detaliile referitoare la condițiile în care vor fi returnate aceste împrumuturi nu au fost încă stabilite, dar Comisia Europeană punctează faptul că aceste fonduri vor fi disponibile pentru 12 luni, „în termeni de returnare foarte favorabili”: „Cu sprijinul Fondului Monetar Internațional, aceste sume pot contribui la stabilitatea macroeconomică în aceste state și la crearea condițiilor pentru ca fondurile interne să fie direcționate spre protejarea cetățenilor și atenuarea efectelor economice negative ale crizei sanitare”, se arată în comunicatul CE. 

După cum se poate observa, singurul stat balcanic absent de pe această listă este Serbia, care nu a solicitat astfel de fonduri. „Nu avem nevoie de bani de la Fondul Monetar Internațional în acest moment; oferta este de un miliard de euro, la maturitate în trei-cinci ani, ceea ce înseamnă o dobândă în jur de trei procente, ceea ce este prea mult pentru noi”, subliniază președintele țării, Aleksandar Vucic. 

În ce privește celelalte state, nevoile lor sunt diverse, de la depășirea deficiențelor pe care Albania le înregistrează din pricina procentului foarte mare de importuri din statele membre UE și care au fost serios afectate de pandemie, până la contracararea declinului generat de prăbușirea turismului în Muntenegru sau combaterea șomajului foarte ridicat din Macedonia de Nord. Pentru Georgia, Iordania, Tunisia, Republica Moldova și Ucraina se menționează „pericolul adâncirii în recesiune”.

Secolul generațiilor de sacrificiu din estul Europei

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Secolul generațiilor de sacrificiu din estul Europei
1918… 1945… 1980… 1990… 2000… 2008… 2020… În ultimul secol, serii succesive de crize au lovit Europa, în statele din estul continentului toate generațiile din acest răstimp fiind unele de sacrificiu.

Cel de-Al Doilea Război Mondial a decimat o generație de polonezi

În ultima sută de ani, România a trecut prin mai multe crize economice. După devastările Primului Război Mondial, România Mare nu a avut un răgaz suficient de extins pentru s-și reveni, întrucât survenea marea criză economică mondială din 1929-1933, care aducea șomaj, subdezvoltare, venituri mici, sărăcie, tot acest cost fiind dus de o generație sleită, abia ieșită din Primul Război Mondial. 


Al Doilea Război Mondial a însemnat o altă distrugere pentru o țară care nu apucase să-și revină după recesiunea gobală. După încheierea conflagrației, care a generat pierderi incalculabile, despăgubirile impuse României au fost fixate la 300 de milioane de dolari. Au luat calea URSS linii de asamblare, fabrici întregi, cuptoare siderurgice, chiar și tipografii au fost confiscate. „Era luată vita omului din bătătură ca rechiziţie, ceasul de la mâna ca pradă de război, dar până şi Conservatorul Bucureşti a fost uşurat de piane, trimise să doteze diverse instituţii ale URSS. Mâna lungă a sovietului suprem a fost bine înfiptă în gâtul economiei româneşti prin sovromuri”, notează istoricul Bogdan Murgescu. Poporul român sărăcit și distrus de război își pierdea ultimele avuții și o întreagă generație era, din nou, sacrificată. În 1956, sovromurile sunt desfiinţate, dar România va răscumpăra participaţia sovietică în aceste societăţi – plăţile făcute de români s-au întins până în anii ’70… După terminarea jafului patronat de URSS în numele datoriilor de război, România a intrat într-o altă eră pentru care a fost nevoie de sacrificiul unei generații: comunismul, cu industrializarea masivă forțată și obsesia plății datoriilor externe ale țării, chiar cu prețul sănătății și vieții cetățenilor săi. Lipsa alimentelor, reintroducerea cartelelor pentru alimentaţie cozile interminabile, frigul din case, întreruperile alimentării cu energie electrică și gaze au devenit umilinţele de zi cu zi ale cetățenilor. Imediat după evenimentele din 1989 și ulterior transformarea economiei centralizate în una de piață a impus o nouă serie de constrângeri majore pentru creşterea economică și implicit pentru prosperitatea populației României. La fel ca şi în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, şi în țara noastră, demararea procesului de reformă a fost însoţită de intrarea în recesiune. Așa se face că timp de aproape două decenii, până la intrarea României în marea familie europeană, cetățenii români au suportat o tranziție dureroasă, plină de sacrificii, în condiții de nesiguranță economică, șomaj extins, inflație galopantă, vid economic. Redresarea țării după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007, nu a cunoscut decât un scurt răgaz de liniște. În anul 2008 izbucnea criza financiară globală; au urmat alți șapte ani de cataclisme economico-financiare de tot felul, nota de plată a colapsului sistemelor bancare fiind suportată tot de populație, prin sprijinul acordat de către stat salvării băncilor. În anul 2010, în ţara noastră se luau unele dintre cele mai dure măsuri de austeritate din Europa, pe care le-au dus, din nou, cetățenii. An după an, oamenii s-au temut din nou pentru slujbele lor, mulți le-au pierdut, emigrația a golit România de o întreagă generație de tineri pregătiți – în anul 2015, populaţia activă era cu 800.000 de persoane mai redusă, numărul de salariaţi cu 2,8 milioane mai mic şi moneda naţională semnificativ depreciată faţă de principalele valute. 

Bulgarii, cei mai săraci cetățeni ai Uniunii Europene

Potrivit Raportului de țară pe anul 2018, întocmit de Comisia Europeană, România era, la acel moment, una dintre țările cu cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor din Uniune… În aceste condiții, fiecare român va avea o datorie de până la 5.900 de lei la finalul acestui an marcat de pandemia COVID-19, din cauza deficitului bugetar, arată calculele Consiliului Fiscal.

Nici statul vecin Bulgaria nu a trecut vremuri mai bune din perspectiva nivelului de trai al generațiilor succesive de după Primul Război Mondial. Au urmat devastările celei de-a doua conflagrații mondiale și intrarea țării în zona de influență a URSS, perioadă marcată de o sărăcie accentuată a populației și crize financiare, în anii 1960, 1977 și 1980. După 1989, bulgarii au rămas cei mai nevoiași cetățeni ai Europei, intrarea țării în UE nemodificând această stare de lucruri. Abia în anul 2004 Bulgaria revenea la PIB-ul din 1989, dar criza financiară din 2008 a generat o nouă scădere a economiei bulgare și implicit a nivelului de trai al populației, bulgarii având și în prezent cele mai mici venituri din UE.

Criza de alimente din România anilor 1980

Deși a avansat mult în ultimii ani, Ungaria este unul dintre statele est-europene care nu a avut vreo generație care să nu fi suferit din cauza unor crize profunde. Lovită puternic de recesiunea din anii 1929, Ungaria ieșea devastată din cel de-Al Doilea Război Mondial, cu peste 60% din economie distrusă și cu nenumărate victime omenești. Deși comunismul din această țară a fost relativ mai liberal decât în alte state sateliți ai URSS, în anii 1980 Ungaria suferea masiv din cauza unei recesiuni la care blocul comunist nu a avut soluții. Imediat după 1989, țara intra într-o nouă perioadă de declin abrupt, care a durat până la intrarea în Uniunea Europeană. Dar anii de redresare nu au fost prea mulți; criza economico-financiară care izbucnea în anul 2008 a făcut ca veniturile cetățenilor unguri să scadă încontinuu, abia după un deceniu revenindu-se la nivelul anterior. Criza sanitară actuală găsește Ungaria în postura de a cuantifica o nouă generație de sacrificiu.

Evrei unguri deportați în anii Holocaustului

Nici Polonia, în present un model regional de dezvoltare, nu a trecut ușor de crizele ultimului secol. După independența declarată în 1918, țara era secătuită de război, dar revenirea nu a durat prea mult, întrucât în cel de-l Doilea Război Mondial, Polonia plătea unul dintre cele mai sângerase tributuri marii conflagrații: a șasea parte din totalul cetățenilor țării. O întreagă generație era decimată – 90% din populația evreiască, două milioane de etnici polonezi, zeci de mii de membri ai elitei – medici, preoți, profesori, oameni de știință, aristocrați – erau uciși pe timpul ocupației germane. Nici comunismul care a urmat nu a dat prea multe șanse nivelului de trai al polonezilor, criza din anii 1980 ducând la mari nemulțumiri sociale care au culminat cu înființarea sindicatului Solidaritatea. Deși după căderea „cortinei de fier” Polonia a fost țara care a revenit cel mai rapid la veniturile din 1989 (în 1995), polonezii rămân departe de standardele de viață din Occident și de media de câștiguri din Uniunea Europeană, în care țara a intrat în primul val al extinderii: în anul 2019, venitul mediu brut al polonezilor era de 1.200 de euro, sub salariul minim din Germania (1.599 de euro). 


În ansamblu, în anul 2018, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor în grupul statelor est-europene ajunsese la 46 de procente din media UE. Toate generațiile care s-au succedat în ultima sută de ani în aceste țări au avut de dus pe umerii lor nu doar recesiuni la nivel european sau global, ci și politici interne greșite, tranziții dureroase de la comunism la economia de piață, cetățenii suportând de fieare dată costurile tuturor acestor conjuncturi și politici care nu întotdeauna au urmărit interesul națiunii. Chiar dacă în anul 2019, potrivit unui raport al Băncii centrale a Germaniei, statele din estul continentului s-au apropiat economic de celelalte țări ale Uniunii Europene, criza prezentă, generată de pandemia de COVID-19, și recesiunea fără precedent pe care o declanșează pe termen mediu și lung își vor pune amprenta, o dată în plus, asupra generației actuale și a celei viitoare ale est-europenilor. 

 

Procese care au schimbat lumea

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Procese care au schimbat lumea
De-a lungul timpului, istoria consemnează anumite procese în instanță care au avut rolul de a genera reforme profunde în societate, efectele mergând mult dincolo de domeniul Dreptului. În unele cazuri, impactul s-a remarcat imediat, iar alte astfel de sentințe continuă să producă reverberații.

La câteva decenii după încheierea „epocii de aur” a Reginei Elisabeta I, în Anglia regalitatea și Parlamentul erau într-un conflict care amenința să arunce țara în haos. În timp ce regele Charles I afirma că puterea sa este de drept divin, parlamentarii consuși de Oliver Cromwell au trecut la acțiune pentru limitarea prerogativelor regale. Au urmat ani de război civil, iar după înfrângerea regelui, acesta a fost adus în fața judecății. Monarhul a fost judecat, condamnat și executat, iar Anglia a devenit republică pentru scurt timp. Chiar dacă monarhia a fost reinstaurată de fiul lui Charles I, puterea regelui Angliei nu a mai fost niciodată ceea ce fusese înainte de domnia acestuia, în schimb, Parlamentul Marii Britanii a devenit un model planetar de putere exercitată democratic, condamnarea și executarea regelui devenind o bornă istorică pentru parlamentarismul din întreaga lume. 

Susan B Anthony

Dincolo de Ocean, un alt proces avea să schimbe societatea americană, și nu numai, pentru totdeauna. În 1872, susținătoarea drepturilor politice ale femeilor Susan B. Anthony reușea să voteze în Rochester, New York, deși femeilor le era interzis acest lucru, dar sufrageta a invocat Constituția SUA și l-a convins pe ofițerul care a înregistrat-o. Însă acest gest temerar în epocă avea s-o coste: Susan a fost arestată și chiar condamnată la plata unei amenzi, de-a lungul unui proces care a aprins atât de tare spiritele în SUA, încât a stârnit un val în societate, în final Congresul SUA dând oficial drept de vot femeilor prin ceea ce este astăzi denumit „amendamentul Susan B. Anthony”.

Un alt proces care a schimbat definitiv percepția întregii lumi asupra consecințelor războaielor, antrenând și schimbarea fundamentală a Dreptului internațional, a fost cel de la Nuremberg, care i-a avut în boxa acuzaților pe unii dintre naziștii de frunte ai celui de-al treilea Reich, responsabil cu declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împotriva dorinței premierului britanic Winston Churchill, care, potrivit unor mărturii de epocă, ar fi preferat să-i alinieze în fața unui pluton de execuție pe toți artizanii prinși ai dezastrelor provocate de Germania fascistă, a prevalat decizia SUA, URSS și Franței de a-i judeca pe responsabilii pentru devastatoarea conflagrație. Procesul a fost o piatră de hotar pentru legislația internațională, întrucât, dincolo de pedepsele propriu-zise, a schimbat total regula suveranității unui stat asupra dreptului internațional, care se practicase până în anul 1945. De la procesul de la Nuremberg încoace, răspunderea unei persoane pentru faptele sale a început să aibă o altă dimensiune, judecătorii din acel proces stabilind conceptul de jurisdicție universală atunci când vine vorba despre o anumită categorie de infracțiuni foarte grave. În numele acestei prevalențe a putut fi adus mai târziu în fața Tribunalului internațional de la Haga Slobodan Milosevic, lider al Serbiei în timpul conflictului din fosta Iugoslavie, din anii 1990, și ulterior alți militari din țări ale fostului stat federal acuzați de crime împotriva umanității. Procesele celor care au comis atrocități în acei ani continuă și în prezent.

Nelson Mandela

În celălalt capăt al lumii, un proces ale cărui consecințe aveau să schimbe din temelii societatea era cel care îl condamna pe liderul Congresului African din Africa de Sud, Nelson Mandela, pentru „tentativă de a răsturna Guvernul”. În mod normal, sentința ar fi fost capitală, dar pedeapsa a fost comutată. Ambele decizii ale instanțelor au avut un ecou care a crescut ca o avalanșă și puțini ar fi putut prevedea în acel moment, anul 1964, că Mandela avea să reziste 27 de ani în închisoare și, după eiberarea din anul 1990, să devină o figură internațională atât de proeminentă, încât să poată pune capăt apartheidului din patria sa. Mandela a contribuit decisiv la organizarea de alegeri multirasiale și a devenit președinte în țara care îl ținuse în temniță atâția ani. În plus, este și astăzi o emblemă mondială a activismului și justiției sociale, fiind onorat inclusiv cu un Premiu Nobel pentru Pace.

 

Occidentul, alarmat de starea justiției din Albania

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Occidentul, alarmat de starea justiției din Albania
Cei mai importanți parteneri occidentali ai Albaniei, Uniunea Europeană și SUA, privesc cu îngrijorare ultimele evoluții pe direcția reformei justiției din această țară și trag un semnal de alarmă vizavi de unele „mișcări” menite să abată acest domeniu de pe calea trasată prin programul convenit în anul 2016. Ambasadele vestice au criticat ceea ce au numit „o nouă înțelegere politică” la Tirana, fără însă să dea detalii despre ce acord ar fi vorba. 

Ambasadorul UE la Tirana, Luigi Soreca, Ambasadorul SUA, Yuri Kim și Olsian Cela, procuror general al Albaniei

Ambasadorul UE la Tirana, Luigi Soreca, Ambasadorul SUA, Yuri Kim și Olsian Cela, procuror general al Albaniei

La patru ani de când Parlamentul din Tirana aproba un set de reglementări care să ducă la depășirea tarelor unui sistem de justiție „corupt și ineficient”, partidele politice albaneze sunt suspectate acum că ar fi intrat într-o procedură de modificare a acordului cu UE și SUA, acționând „în spatele ușilor închise”, notează „BalkanInsight”. „Sper că nu există un adevăr în spatele zvonurilor despre aceste discuții care ar putea să ucidă reforma justiției din Albania. Aceasta este lentă, dureroasă și imperfectă, dar este necesară și progresul pe această direcție trebuie să continue”, arată Ambasadorul SUA, Yuri Kim. La rândul său, Ambasadorul Uniunii Europene, Luigi Soreca, punctează faptul că „implementarea reformei justiției continuă și trebuie menținută. Nu este momentul redeschiderii discuțiilor asupra fundamentului acestei reforme, ci al intensificării eforturilor de a maximiza rezultatele demersurilor de până acum”


Începută cu ambiții mari în anul 2016, reforma justiției albaneze și-a propus să curețe un sistem marcat de corupție prin investigații de anvergură, la nivel înalt, și să genereze un climat de independență pentru această putere a statului. Pe parcurs, însă, după numeroase demiteri și demisii din sistem, inclusiv în rândul Curții Constituționale și al Înaltei Curți, marile dosare vizate încă stagnează.

 

Bogații lumii își adjudecă alimentarea cu apă

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Bogații lumii își adjudecă alimentarea cu apă
Multe dintre resursele cunoscute, de care depinde evoluția societății omenești, sunt pe sfârșite. În aceste condiții, marile entități financiare și miliardarii lumii sunt într-o competiție acerbă pentru adjudecarea uneia dintre acestea, adevărată comoară a Terrei: apa potabilă.

Trecerea lumii la energie verde și la un consum mai redus de resurse rămâne doar un slogan, cel puțin din perspectiva giganților bancari. De pildă, în perioada scursă de la Acordul climatic de la Paris, semnat în anul 2016, cea mai mare bancă a SUA, JP Morgan Chase, a „infuzat” 196 miliarde de dolari în industria petrolului. Și dacă, pe de o parte, americanii pot invoca faptul că țara lor s-a retras din acest acord odată cu președinția lui Donald Trump (deși termenul de ieșire efectivă este noiembrie 2020…), pe de altă parte, băncile japoneze sau britanice, aflate în topul investițiilor de acest tip, nu pot invoca decât… profitul. 

În acest trend al acaparării resurselor se înscriu multe dintre „mișcările” care se fac în prezent pe direcția apei potabile. „Apa este petrolul secolului XXI”, spunea încă din anul 2008 Andrew Liveris, CEO al companiei „DOW Chemical”, din SUA. Nume mari din industria bancarăGoldman Sachs, Citigroup, UBS, Deutsche Bank, Credit Suisse, Macquarie Bank, Barclays, Grupul Blackstone, Allianz sau HSBC Bank, printre altele – își consolidează controlul asupra acestei resurse vitale. 

Nici miliardarii nu stau degeaba: fostul președinte al SUA, George H.W. Bush, și întreaga sa familie, Li Ka-shing sau Manuel V. Pangilinan sunt doar câteva nume din lista de bogătași care achiziționează întinse suprafețe ce au izvoare subterane, lacuri, facilități de acces și cumpără masiv drepturi asupra surselor de apă. În paralel, investesc sume impresionante în companiile care se ocupă cu depistarea, exploatarea și realizarea de tehnologii pe segmentul apei, în toată lumea. În anul 2011, multimiliardarul Li Ka-shing, din Hong-Kong, cumpăra Northumbrian Water, rețea care deservește 2,6 milioane de cetățeni din nordul Angliei. Ulterior a început o colaborare cu Samsung, pentru a investi în tehnologii de tratare a apei. La rândul său, fostul președinte al SUA, George H.W. Bush a cumpărat, în anul 2006, 1.200 de kilometri pătrați de teren cu rezerve de apă în America de Sud, iar un an mai târziu, Jenna Bush, fiica fostului președinte George W. Bush, achiziționa în zona de frontieră dintre Bolivia, Brazilia și Paraguay o suprafață mai mică, de 500 de kilometri, dar aflată în imediata vecinătate a lotului cumpărat de bunicul său. Sub cele două parcele combinate se află cea mai mare rezervă de apă din America de Sud și din lume, Acuifero Guaraní, care se întinde sub patru state: Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. De asemenea, Warren Buffet este un al miliardar care a investit masiv în alimentarea cu apă, prin intermediul unor companii de profil. 

Odată cu accelerarea procesului de achiziții, giganții financiari animați de același interes nu au ezitat să-și unească forțele pentru a acapara cât mai multe surse de apă. Un articol din „New York Times”, din anul 2008, anunța că Goldman Sachs investise deja în doi ani peste zece miliarde de dolari în infrastructură dedicată apei. De asemenea, Kohlberg Kravis Roberts și Grupul Carlyle direcționaseră alte sute de miliarde de dolari în același scop, și pe teritoriul Statelor Unite, și în alte părți ale lumii. „Wall Street se pregătește pentru profitul care va veni din zona alimentării cu apă în următoarele decenii”, punctează un articol din globalresearch.ca. 

Câteva date ar putea fi relevante. Încă din anul 2003, gigantul bancar Goldman Sachs a bătut palma cu Blackstone Group, multinațională americană, achiziționând împreună Ondeo Nalco, un grup care se ocupă cu tehnologia apei și care anterior făcuse parte din corporația franceză Suez S.A. Pentru suma de 4,2 miliarde de dolari, banca și-a asigurat în domeniu o rețea globală de top, cu 10.000 de angajați și operațiuni în 130 de țări. Cinci ani mai târziu, Goldman Sachs numea apa „petrolul secolului următor” și ținea conferințe în care reprezentanții entității financiare afirmau că „investitorii în domeniu trebuie să se aștepte la recompense uriașe”, dar și că „orice diminuare a resurselor de apă ar însemna o calamitate mai mare, în secolul XXI, decât penuria de alimente sau de energie”. Aceeași bancă a achiziționat, în anul 2012, compania Veolia, din Marea Britanie, care deservește peste 3,5 milioane de consumatori din sudul Angliei… Încă din anul 2007, UBS Investment Research, o divizie a celei mai mari bănci elvețiene UBS AG, a realizat un parteneriat cu Australia’s Challenger Fund și au achiziționat împreună Southern Water, furnizor de top în Marea Britanie. Și Credit Suisse a realizat un perteneriat cu General Electric, extinzându-și achizițiile spre rezervele de apă și tehnologia aferentă, apoi au semnat un acord cu britanicii de la Consensus Business Group, companie a miliardarului de origine iraniană Vincent Tchenguiz, investind împreună în facilități de producere a energiei verzi și de alimentare cu apă în toată lumea. Englezii de la Barclays, prin unitatea bancară, gestionează un fond intitulat „iShares S&P Global Water”, listat la Bursa din Londra, oferind spre cumpărare acțiuni la cele mai mari companii de gestionare a apei din lume. Băncile și multinaționalele germane au și ele partea lor în acest tablou. Allianz Group, care operează în 70 de țări, a lansat un fond global care investește în sisteme de siguranță a exploatării apei din toată lumea. La rândul său, Deutsche Bank este un jucător major pe această piață, investițiile sale vizând distribuția și gestionarea apei, purificarea, canalizarea, dezinfectarea, desalinizarea, instalațiile sanitare casnice, reciclarea, irigațiile și rețelele de furnizare a apei potabile îmbuteliate. Pentru toate acestea, de-a lungul anilor, gigantul bancar german a semnat acorduri de asociere și parteneriate public-private cu entități din Marea Britanie, Bulgaria, Bahrein, Canada sau Singapore. 

Și marile fonduri de pensii investesc în sectorul de gestionare a apei. De exemplu, BT Pension Scheme, care aparține de British Telecom, a cumpărat acțiuni ale companiei Thames Water în anul 2012, iar CDPQ și CPPIB, din Canada, au achiziționat South East Water, respectiv Anglian Water, rețele din Marea Britanie. Apa furnizată consumatorilor vestici s-a dovedit un domeniu de interes și pentru fonduri de investiții, printre care la loc de frunte se află giganții „Abu Dhabi Investment Authority” sau „China Investment Corporation”.

Pe lângă acest tip de achiziție, giganții financiari „tatonează” și autoritățile locale, încercând să determine achiziția prin concesionare, pe zeci de ani, a rezervelor publice. Alte modalități de a-și adjudeca dreptul de a alimenta populația și industriile sunt cumpărarea dreptului de proprietate, de a exploata apele de suprafață și izvoarele subterane, proiecte de desalinizare și de purificare, tehnologii de irigații, echipamente de forare, servicii de ecologizare, rețele de conducte etc. Vizat este și sectorul de retail, multe dintre companiile care îmbuteliază și comercializează apă fiind achiziționate de bănci sau grupuri de multinaționale pe tot globul, din SUA în China. 

Calculele nu sunt întâmplătoare. Pe lângă nevoia de apă pentru supraviețuire, igienă și producție, Organizația Națiunilor Unite are, printre prioritățile de dezvoltare ale mileniului trei, la loc de frunte, reducerea masivă, încă din primele două decenii, a proporției locuitorilor Terrei care nu au acces la surse sigure de apă. Asta înseamnă potențiale sute de milioane de noi consumatoricasnici, pe care cei ce dețin resursele și tehnologiile de apă sunt gata să-i servească. De asemenea, pe palierul industrial, în prezent, pentru producerea unui kilogram de carne de consum este nevoie de 15.000 de litri de apă, iar pentru producerea unui tricou sunt necesari nu mai puțin de 2.700 de litri, arată o analiză „The Guardian”. Așadar, industriile de mare consum ale viitorului vor fi alimentate de aceiași mari deținători ai acestei resurse. 
 
 
 

Fațetele abordării migrației

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Fațetele abordării migrației
Migrația europeană înregistrează un fenomen care poate părea paradoxal: pe de o parte, Guvernele din interiorul UE au înăsprit semnificativ măsurile de oprire a refugiaților la porțile continentului, dar, pe de altă parte nevoia de forță de muncă provenită din est a făcut ca mii de lucrători să ia drumul Occidentului, în pofida restricțiilor generate de pandemie.

Migranți africani într-o tabără din Grecia

De ani buni, autoritățile din Grecia, Spania, Malta sau Italia, nemaivorbind despre Franța sau Marea Britanie, au restricționat drastic intrarea pe teritoriile lor a refugiaților din Orientul mijlociu sau nordul Africii, izbucnirea pandemiei de COVID-19 accentuând acest fenomen. Statele Europei au ridicat garduri, au impus închiderea frontierelor, au blocat porturile și, în unele cazuri, au refuzat să răspundă la apelurile de ajutor ale nefericiților aflați în bărci pe Mediterana, așa cum a făcut, de pildă, Malta, în urmă cu câteva săptămâni. La rândul său, Grecia a impus carantină totală taberelor cu migranți existente pe teritoriul său, iar Italia a blocat intrarea altor refugiați, pe toate căile. Direcționându-și eforturile spre combaterea crizei sanitare, autoritățile centrale din toată Europa au lăsat astfel în plan secund soarta a zeci de mii de refugiați, care trăiesc în condiții greu de imaginat, fără utilități elementare și, în plus, expuși infectării în masă cu noul coronavirus, atrag atenția organizațiile internaționale pentru apărarea drepturilor omului. 


Deși Organizația Națiunilor Unite a făcut un apel la țările europene să respecte dreptul internațional la azil chiar și în condiții de pandemie, continentul este „închis” pentru acești oameni, chiar de la vârful Comisiei Europene, președintele CE, Ursula von der Leyen, vorbind despre Grecia ca fiind „scutul Europei” în criza migrației. Schimbarea dramatică a opticii europene poate deveni relevantă prin câteva cifre: după ce cu doi ani în urmă liderii de la Bruxelles ofereau statelor membre câte 6.000 de euro pentru fiecare refugiat primit, în perioada pandemiei s-a ajuns la oferirea de sprijin financiar Greciei pentru… a opri acești oameni, ulterior oferindu-li-se câte 2.000 de euro… să plece în statele de unde provin. În aceeași perioadă, însă, paradoxal, Curtea Europeană de Justiție a decis că Polonia, Ungaria și Cehia și-au încălcat obligațiile de a primi cotele de migranți stabilite de Bruxelles. „Măsura nu a fost implementată aproape nicăieri în Uniunea Europeană. Noi vom continua să ne situăm împotriva acestui curent care vine de la centrul Europei și care nu înțelege că sprijinul pentru refugiați nu este o soluție la problemele Europei”, consideră Varga Judit, ministrul ungar al Justiției. 
 

Poziția guvernelor europene nu este întâmplătoare. Încă din anul 2016, migranții erau pe primul loc la categoria îngrijorări majore ale europenilor. Reacția de respingere a fenomenului nu s-a schimbat nici în anii următori, astfel încât la sfârșitul anului 2019, înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea cetățenilor statelor membre considerau că acceptarea migranților nu este o idee bună. 

O atitudine complet opusă se manifestă atunci când vine vorba despre migranții intracomunitari. Imediat ce s-au zărit semnele „repornirii motoarelor” unor economii occidentale, românii au trecut de barierele pandemiei și s-au îmbulzit cu miile, inclusiv din zonele aflate sub carantină prin ordonanță militară, sute de kilometri, în autocare sau microbuze, spre locuri de muncă din Germania, la cules de căpșune și sparanghel, Olanda, Elveția sau chiar Italia, una dintre cele mai afectate țări din perspectiva crizei sanitare. Aceasta este urmarea unei stări de fapt care nu este nouă. Pe de o parte, este vorba despre de situația internă a României și în general a statelor de unde provin acești lucrători, comparativ cu cele spre care pleacă. În sud-est, oprirea activităților economice a avut efecte devastatoare asupra unori populații sărace, oamenii declarând că riscă „să moară de foame înainte de a muri de infecția cu coronavirus”. Pe de altă parte, în ecuația migrației din interiorul Uniunii Europene o componentă cu multă influență s-a dovedit presiunea din partea fermierilor din vest, care au acuzat faptul că restricțiile de circulație a forței de muncă dinspre estul continentului – români, unguri, bulgari, polonezi etc. – „periclitează aprovizionarea cu legume și fructe proaspete”. S-a demonstrat că nici chiar un pericol letal, cum este îmbolnăvirea cu COVID-19, nu a putut stopa „ocolirea regulilor”, indiferent cât de stricte și de extinse. Succesiunea evenimentelor în dreptul Germaniei a atestat din nou „cele două fețe” ale abordării intracomunitare. Inițial, Germania a anunțat că interzice intrarea lucrătorilor sezonieri străini pe teritoriul său, pentru combaterea extinderii pandemiei cu noul coronavirus. „Lucrătorii sezonieri nu vor mai fi autorizați să intre în Germania, în cadrul controalelor noastre la frontiere”, declara un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne. După două săptămâni, oficialitățile germane relaxau măsurile de intrare în țară special pentru 40.000 de sezonieri din est. În aceste condiții, mii de români se îmbarcau, ca în timpuri obișnuite, în avioane, pentru a pleca la munci agricole. Respectarea selectivă a regulilor a fost remarcată și de un parlamentar olandez, Jasper van Dijk, care nota: „Am primit fotografii și videoclipuri care arată cum sunt aduși lucrătorii migranți în autoutilitare. Cea mai importantă măsură, și anume păstrarea unei distanțe de un metru și jumătate, este aparent neglijată în jurul aeroportului Eindhoven. Se pare ca s-au închis ochii la aceste măsuri”. Mai grav rămâne faptul că nu este vorba doar despre lucrările sezoniere. În plină pandemie, în pofida restricțiilor de circulație și a tuturor recomandărilor de izolare la nivel continental, în luna aprilie a.c., două aeronave decolau din Sofia, Bulgaria, și din Timișoara pentru a duce spre Austria 231 de lucrători cu pregătire în domeniul sanitar. Aceștia, după carantina obligatorie, au intrat în sistemul de îngrijire a vârstnicilor din Lower, relata la acel moment publicația „Irish Times”… 
 
 

Paradoxuri ale popularității liderilor

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Paradoxuri ale popularității liderilor
În pofida unor măsuri care pot fi încadrate ca aducând atingere libertăților cetățenești pe care le-au luat în context de pandemie anumiți lideri considerați a avea pusee de exces de autoritate, sondajele de opinie arată o paradoxală creștere de popularitate. În unele cazuri, este vorba despre aceleași regimuri pe care înainte de criza sanitară opinia publică le acuza de abuz de putere…

Președintele Poloniei, Andrzej Duda

Liderii cu tendințe autoritare din centrul și estul Europei au câștigat, în contextul pandemiei generate de COVID-19, semnificative avantaje de popularitate, constatate de numeroasele sondaje derulate în opinia publică. Astfel, experții citează cazul Ungariei, țară în care, la sfârșitul lunii martie a.c., Parlamentul țării emitea un pachet de legi care îi dădeau premierului Viktor Orban puteri nemăsurate, pentru oricât timp ar fi dorit, printre care și posibilitatea de a întemnița jurnaliști incomozi. Comisia Europeană a condamnat imediat această atitudine, împreună cu opoziția ungară, dar rezultatele unor sondaje de opinie au arătat că sprijinul popular pentru premier și Cabinetul său era de până la 78%, în timp ce opoziția se afla în cădere liberă de încredere.

 

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic

O cercetare sociologică din Turcia a relevat faptul că popularitatea președintelui Recep Tayyip Erdogan se situa, cu câteva săptămâni în urmă, la 56%, o creștere cu 15 procente față de perioada dinaintea crizei medicale, când același șef de stat era foarte nepopular din pricina atitudinii față de conflictul din Siria și a adâncirii dificultăților economice din Turcia. Deși șeful statului turc a dat declarații care în timpuri obișnuite ar fi stârnit oprobriul – „Unele ziare și politicieni sunt mai periculoși decât virusul. (…) Dar vom scăpa curând de virușii politici și mediatici” – sprijinul pentru Erdogan a crescut spectaculos. 


În Polonia, Guvernul populist a introdus foarte rapid măsuri dure de carantină, îngrădind la maximum dreptul de circulație imediat ce a apărut primul caz de coronavirus, acțiuni considerate printre cele mai severe din Europa. Totuși, în vârful epidemiei, popularitatea președintelui în exercițiu Andrzej Duda se afla la cote care nu dau șanse contracandiatului său la alegerile prezidențiale, Wladimir Kosiniak-Kamysz. Diferența dintre cei doi politicieni înaintea scrutinului era relevantă pentru felul în care au perceput cetățenii polonezi măsurile Guvernului: 52% la 12.6%, notează „BalkanInsight”.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, și președintele R. Moldova, Igor Dodon

Și Serbia a fost una dintre țările care au luat încă din luna martie măsuri draconice în fața răspândirii epidemiei de coronavirus. Dar, după o lungă perioadă în care președintele Aleksandar Vucic a fost acuzat de tendințe autoritare, s-a constatat faptul că în plină criză sanitară, șeful statului sârb era mai popular ca oricând. Potrivit datelor Institutului de Afaceri Europene, 61.2% dintre cetățeni l-ar fi votat din nou. Pe de altă parte, doar un sfert din populația Serbiei are încredere în politicienii țării…


Măsurile restrictive impuse de autoritățile de la Chișinău au mers până la interzicerea distribuirii unor publicații în interiorul țării, dar toate acțiunile antidemocratice de care au fost acuzați PSRM și președintele Igor Dodon au pălit brusc și rapid în condițiile temerilor legate de pandemie, iar sondajele de opinie au arătat cifre uimitoare pentru un guvern considerat departe de valorile democrațiilor occidentale: majoritatea cetățenilor moldoveni ar fi asigurat prin vot, la acel moment, o majoritate confortabilă partidului lui Igor Dodon, președintele însuși înregistrând un spor semnificaiv de popularitate, situat imediat după nivelul de încredere în medicii din țara vecină.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan

În Slovacia, chiar dacă izbucnirea pandemiei a coincis cu schimbarea de guvern și noul Executiv, condus de Igor Matovic, a impus măsuri controversate, care ar fi fost aspru criticate nu cu mult timp în urmă, cum ar fi urmărirea de către autorități a telefoanelor mobile, guvernanții se bucură de încrederea a 90% dintre cetățeni, chiar și măsurile restrictive fiind susținute de majoritatea slovacilor, arată datele unui sondaj al agenției „Focus”. „Oamenii au tendința de a se uni în jurul liderilor politici atunci când se tem”, sintetizează specialistul în politică Sezin Oney, din Istanbul.


Un alt paradox al popularității liderilor se înregistrează în dreptul lui Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, șef de stat autoritar care a scăzut masiv în sondaje în ultimele săptămâni, după ce mult timp a fost lider nedisputat al încrederii rușilor.

 

„Jocul” pandemiei cu averile bogaților

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on „Jocul” pandemiei cu averile bogaților
Cei mai bogați 500 de oameni ai lumii au pierdut circa 1,3 trilioane de dolari în primele câteva săptămâni de pandemie, care a generat restricționare și de carantinare extinse, foarte mulți dintre aceștia văzându-și „evaporate” profiturile din ultimii ani. 

Bill Gates

Atunci când clasa de mijloc și pătura săracă nu muncesc și reduc drastic consumul, profiturile bogaților intră în picaj. După doar câteva săptămâni de izolare impusă prin stări de urgență, reguli de distanțare socială și închidere a unor întregi sectoare economice în majoritatea statelor lumii, numărul milionarilor a scăzut simțitor, la fel ca averile miliardarilor. De pildă, dacă la sfârșitul anului 2019 exista un record de 11 milioane de milionari numai în SUA, numărul acestora a scăzut cu 500.000 în primele luni ale anului 2020, arată datele unei cercetări realizate de organizația „Spectrem Group”. Totodată, cifrele Indexului Miliardarilor, întocmit de „Bloomberg”, notează că miliardarii au pierdut aproape 22% din averile lor cumulate. 


Una dintre cele mai spectaculoase „căderi” se înregistrează în dreptul magnatului Bernard Arnault, șeful conglomeratului francez LVMH, care în anul 2019 era al doilea cel mai bogat om al lumii, pentru ca în primele luni ale anului curent să piardă 30 miliarde de dolari – 20 de milioane de dolari pe oră – după cum arată datele organizației „Hurun Research”. La rândul său, cel mai avut locuitor al planetei, fondatorul „Amazon”, Jeff Bezos, a pierdut în plină pandemie 14.1 miliarde de dolari în doar o săptămână din luna aprilie, averea lui Warren Buffett s-a micșorat cu aproape 10 miliarde de dolari, iar pe Elon Musk, închiderea fabricilor din China l-a costat nouă miliarde de dolari, arată „Forbes”. Mark Zuckerberg, Bill Gates sau Amancio Ortega (fondatorul „Zara”), au pierdut, la rândul lor, între șase și nouă miliarde de dolari într-o perioadă foarte scurtă. Printre miliardarii de top senumără și fondatoarea celebrului lanț de magazine.
 

Deși mulți dintre acești „superbogați” au donat sume de bani pentru lupta împotriva pandemiei, sumele au fost foarte departe de averile personale – 14,5 milioane de dolari Jack Ma, cel mai bogat om din China, 100 milioane de dolari Bill Gates, al doilea cel mai avut om din lume, 13 milioane de dolari Li Ka-Shing, primul în clasamentul averilor din Hong Kong, 25 milioane de dolari fondatorul „Facebook”, amintitul Mark Zuckerberg (care are o avere estimată la 65 miliarde de dolari…), la fel și cea mai bogată femeie din lume, Alice Walton, deținătoarea celebrului lanț de retail „Walmart”, care deține 54,4 miliarde de dolari. 

Pe de altă parte, există și numeroși câștigători, din perspectiva profiturilor, ai crizei de sănătate mondială. Nouă miliardari chinezi și-au sporit averile. Pe acest segment se poate consemna creșterea înregistrată în dreptul profiturilor lui Eric Yuan Zheng, fondator al „Zoom Video”, pentru care trecerea lucrătorilor la munca de acasă și tehnologia pe care o deține – care a asigurat programele educaționale online și „explozia” teleconferințelor – a însemnat un spor al averii de cinci miliarde de dolari în două luni. Totodată, așa cum era de așteptat, cei care activează în domeniul sanitar au avut numai de câștigat de pe urma crizelor de material din acest domeniu. De pildă, acțiunile companiei cu sediul în New York „Regeneron Pharmaceuticals Inc.”, care dezvoltă soluții de tratament al infecțiilor cu COVID-19, au crescut cu zece procente în luna aprilie, sporind averea fondatorului George Yancopoulos cu 45 milioane de dolari. Un alt exemplu este cel al producătorului de mănuși chirurgicale din Malaezia Lim Wee Chai, a cărui avere a „sărit” la peste un miliard de dolari imediat ce pandemia cu noul coronavirus a început să se extindă. Demnă de menționat este și creșterea de cinci milioane de dolari, în doar câteva săptămâni, a averii lui Nathaniel A. Davis, CEO al „K12 Inc.”, conpanie din SUA care furnizează programe educaționale online pentru școlarii americani. 

Jocul” efectelor pandemiei de COVID-19 cu averile bogaților lumii demonstrează o dată în plus că cei 1% care dețin avuția mondială nu ar putea fi în această postură privilegiată dacă restul de 99% nu ar munci și nu ar produce.

Bulgaria condiționează aderarea Macedoniei de Nord

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Bulgaria condiționează aderarea Macedoniei de Nord
Uniunea Europenă și Maceonia de Nord încep negocierile de aderare a statului balcanic în luna iunie, dar un obstacol major deja a intervenit: Bulgaria a anunțat că ar putea să se opună intrării țării vecine în blocul comunitar, din motive de interpretare a istoriei comune. În cadrul Tratatului de bună vecinătate între Bulgaria și Macedonia de Nord, a fost stipulată crearea unui comitet care să clarifice toate aspectele controversate din istoria comună a celor două țări, dar, dacă această entitate nu-și va termina lucrările și nu se va ajunge la un numitor comun până la începerea negocierilor cu UE, Maceonia de Nord ar putea să mai aibă de așteptat pe calea integrării în familia statelor membre. „Dacă autoritățile de la Skopje continuă să falsifice istoria, Bulgaria nu-și va da acordul pentru debutul negocierilor”, sintetizează premierul bulgar Boiko Borisov. Concret, este vorba, printre altele, despre mențiunea „macedonean” în dreptul numelui lui Gotse Delchev, pe care bulgarii îl consideră revoluționar al istoriei țării lor. Pe de altă parte, același prim-ministru al Bulgariei susținea, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că „Bulgaria a susținut în mod consistent eforturile statelor din Balcanii de vest pe drumul lor către accederea în UE”.