NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

1 Decembrie 1918

Reporter: editura December - 6 - 2014 Comments Off on 1 Decembrie 1918

1 Decembrie 1918 – Pagină înălţătoare a istoriei româneşti

La 1 Decembrie 2014 se împlinesc 96 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai înălţătoare a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale este opera întregii naţiuni române.

Citirea Declaraţiei de la Alba Iulia

Citirea Declaraţiei de la Alba Iulia

Reîntregirea naţională a statului unitar român începea cu unirea primei provincii româneşti cu România – Basarabia. Datorăm cinstire curajului românilor care, în faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, proclamau independenţa Basarabiei (24 ianuarie/6 februarie 1918). La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, cu majoritate de de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România. Al doilea mare moment a avut loc la 15/28 noiembrie 1918, când Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”. Şi mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat. În leagănul civilizaţiei româneşti, năzuinţa de unire fusese de veacuri un deziderat sfânt. În acest context, la 29 sep./12 oct. 1918 s-a întrunit, la Oradea, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român şi a adoptat în unanimitate o declaraţie privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se poziţiona „printre naţiunile libere”. Declaraţia de la Oradea, care afirma dreptul naţiunii române la autodeterminare, precum şi ideea convocării Adunării Naţionale, a reprezentat un act cu o semnificaţie istorică deosebită privind procesul de unificare naţională. Vasile Goldiş sintetiza atunci că „naţiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independenţă de stat”. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru unitatea naţională a tuturor românilor. Pe lângă cei 1.228 de delegaţi, la Alba, au venit, după cum menţionează contemporanii, peste 100.000 de români din toate colţurile Transilvaniei, „cât cuprindea ochiul numai om şi om în continuă mişcare, producând un vuiet de parc-ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună”. Textul Rezoluţiei Marii Adunări de la Alba Iulia – şi implicit al Marii Uniri – a fost aprobat cu entuziasm, devenind documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare. La 11/24 decembrie 1918, regele Ferdinand emitea Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie. „Mă închin cu evlavie celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare”, arăta monarhul.

Sărbătorirea Zilei Naţionale de către românii din toată lumea

Sărbătorirea Zilei Naţionale de către românii din toată lumea

Românii au ştiut să aprecieze aşa cum se cuvine acest înălţător moment din istoria patriei. După 1989, 1 Decembrie a devenit Ziua Naţională a României. Până atunci, Ziua Naţională a fost, între 18661947, ziua de 10 mai, apoi, între 19481989, ziua de 23 august. Primul 1 Decembrie ca Zi Naţională a fost marcat la Alba Iulia, în 1990. De atunci, în fiecare an, atât la Alba Iulia, cât şi în toate oraşele mari din întreaga ţară au loc manifestări şi ceremonii prilejuite de aniversarea zilei de 1 Decembrie, evenimente care îi reunesc pe românii de pretutindeni.

Privind în urmă, constatăm că Marea Unire nu a fost rezultatul unei victorii militare şi nici opera vreunui politician sau guvern. A fost încununarea unui val naţional care nu s-a oprit până nu a înfăptuit un vis vechi de veacuri: reîntregirea naţională. Această realitate se confruntă azi cu provocările majore generate de tendinţele de globalizare. Pe de o parte, din perspectiva simbolisticii şi însemnătăţii sale, 1 Decembrie este o reflectare a noţiunii de existenţă a naţiunii într-un stat naţional. Pe de altă parte, însă, astăzi, globalizarea are tendinţa de a modifica acest cadru de referinţă. Economia globală şi revoluţia informaţională au reconfigurat profund două dintre trăsăturile centrale ale statului modern: suveranitatea şi teritorialitatea. Cu atât mai mult, în aceste repere ale lumii contemporane, o Zi Naţională care marchează unitatea transmite un mesaj dens, cu o profundă încărcătură patriotică.

O ilustrare a acestei continuităţi a unităţii românilor este faptul că 1 Decembrie este celebrat în toată ţara, ca şi în afara graniţelor, de comunităţile de români din toată lumea care îşi îndreaptă inima şi gândul spre Ţara lor.

  • Mă închin cu evlavie celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare” (Regele Ferdinand I)
  • În ziua aceasta, poporul român din tot cuprinsul plaiurilor de dincoace de Carpaţi şi-a rostit voinţa nestrămutată de a se uni cu fraţii lui de un sânge din România. Prin această rostire înţeleaptă, unitatea neamului nostru e desăvârşită. Dacia lui Traian şi România unită pe timp scurt de Mihai Viteazul şi-a luat fiinţă pentru toate timpurile cât va trăi neamul românesc pe pământ” (ziarul „Libertatea” din anul 1918).

UNIREA de la 1 Decembrie 1918

Reporter: editura December - 10 - 2012 Comments Off on UNIREA de la 1 Decembrie 1918

În viaţa tuturor popoarelor, în existenţa statelor, au fost momente sau evenimente de însemnătate sau semnificaţie deosebită, ce le-au marcat existenţa, au devenit memorabile, au ajuns a căpăta dimensiunile unor sărbători naţionale.

1 Decembrie 1918 a fost ziua în care românii au înfăptuit unul dintre cele mai semnificative şi mai importante acte istorice, cu deosebite consecinţe pentru evoluţia ulterioară a naţiunii noastre. Marele istoric român de renume european A.D. Xenopol aprecia că în istoria neamului românesc au fost mari acte definitorii, respectiv cucerirea Daciei de către romani – care ne-a dat structura de esenţă romanică, latină a poporului şi limbii – şi Unirea din 1918, când s-a desăvârşit statul naţional, marcând întreaga existenţă a milioane de români.

În evoluţia lor, românii au realizat, în genere, trei mari uniri. Cea dintâi, sub egida voevodulul Mihai Viteazul, s-a derulat între anii 1599 -1600, când s-a strâns laolaltă cea mai mare parte a teritoriilor româneşti din jurul Carpaţilor. Opoziţia internă şi, mai ales, cea externă au dus la dispariţia unui stat românesc cuprinzător în această parte a Europei, însă acea realizare a rămas un precedent istoric, un simbol şi un imbold pentru generaţiile următoare.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, înfăptuită în 1859, marchează cea de-a doua unire, când s-au pus bazele statului naţional român modern, devenit, apoi, independent pe harta Europei, după mai puţin de două decenii. În condiţiile complexe ale Europei de sfârşit de epocă modernă, românii trăiau atât într-o ţară liberă (cca. 130.000 kmp), cât şi sub diverse stăpâniri străine – ale Austro-Ungariei şi Rusiei ţariste (Transilvania, Bucovina, Basarabia). La fel ca şi în cazul altor popoare europene, s-a dezvoltat în sec. al XlX-lea, în mod organic, ca naţiune, s-a definit ideea, ca atare s-a formulat în plan politic, moral, juridic, principiul de naţionalitate.

Desăvârşirea statului naţional unitar român s-a putut realiza în condiţiile interne şi internaţionale cu totul deosebite generate de prima conflagraţie mondială. Intrarea României în război, în vara anului 1916, fusese precedată de o amplă deliberare, cu participarea unei mari părţi a românilor din diferite ţinuturi româneşti. În contextul de atunci, s-a ales soluţia eliberării Ardealului, ceea ce s-a şi realizat, parţial şi pentru puţină vreme. Au urmat, apoi, episoadele dramatice a ceea ce a fost „războiul de întregire naţională”. Sfârşitul primului război mondial a adus şi destrămarea (definitivă sau vremelnică) a unor imperii ce dominaseră timp de veacuri existenţa poporului român, ca şi a altora. În aceste condiţii excepţionale, a devenit posibilă realizarea unirii cu România. În condiţiile prăbuşirii Rusiei ţariste, când pe ruinele acesteia au apărut, uneori doar vremelnic, şi alte state europene, românii dintre Prut şi Nistru, prin organisme alese şi abilitate, şi-au proclamat, în mod plebiscitar şi succesiv, statalitatea, autonomia şi independenţa, pentru ca, în final, la 27 martie/9 aprilie 1918, să se declare unirea Basarabiei, „ca fiică, cu mama sa, România”, aşa cum se consemna în actul final, adoptat atunci la Chişinău. Peste câteva luni, după ce dubla monarhie încetase, practic, de a mai exista, fiind înlocuită cu state central europene, a devenit posibilă şi realizarea aspiraţiilor naţionale ale românilor din zonele bucovinene şi transilvane. Congresul general al românilor bucovineni a decis, la 15/28 noiembrie 1918, unirea necondiţionată cu România a tuturor teritoriilor smulse Moldovei prin „vicleşug şi silă”, de către Habsburgi, la 1774. Procesul a culminat şi s-a desăvârşit în inima ţinuturilor româneşti, căci ţara nu putea fi întreagă fără Ardeal, aşa cum afirmase, cu doi ani mai înainte de actul unirii, N. Titulescu, marele european. Principiul autodeterminării românilor în Transilvania a fost formulat într-o declaraţie făcută cunoscută popoarelor lumii la 12 octombrie 1918, în care regăsim principalele componente ale conceptului european despre libertate şi suveranitate naţională, plebiscitul etc. Au fost create structuri de putere româneşti, pentru ca, în final, să fie convocată, la Alba-Iulia, fosta reşedinţă a lui Mihai Viteazul, Marea Adunare Naţională, cu rol plebiscitar, izvorâtă şi din introducerea votului universal şi a altor forme ale democraţiei şi liberalismului.

La 1 Decembrie 1918, cei 1.228 de delegaţi deputaţi ai românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş prezenţi în Sala Unirii au votat „unirea lor şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România“. Decizia a căpătat, imediat, adeziunea entuziastă a celor peste 100.000 de reprezentanţi ai românilor prezenţi atunci la evenimentul istoric, în oraşul de pe Mureş. Atunci şi acolo s-a arătat că unirea Transilvaniei era justificată şi de istoria neamului, de unitatea şi omogenitatea naţiunii, de raţiuni politice, economice, culturale şi, nu în cele din urmă, de cele ale democraţiei.

Marea Unire proclamată la Alba-Iulia a avut, imediat, un ecou european, dar şi peste ocean, în America, unde locuiau atunci peste 150.000 de români, şi care au avut trimişi la faţa locului sau au relatat, pe baza unor corespondenţe, despre justeţea hotărârilor românilor şi despre legitimitatea unităţii lor statale, într-o serie de ziare şi publicaţii, precum „TheTimes”, „Daily Express”, „Manchester Guardian, „Le Matin”,Le Temps”, „Corriere della Serra”, „II Giornale d’ltalia”, „NewYorkTimes”, „Le Figaro”, „Journal de Geneve”. Cititorii erau informaţi cu privire la existenţa istorică a românilor, a aspiraţiilor şi eforturilor lor spre unitate şi libertate, ca şi spre o organizare democratică.

Un reputat istoric englez, Q.W.A. Leeper, publica, în decembrie 1918, sub formă de broşură, un studiu numit „Dreptatea cauzei româneşti” („The Justice of Rumania’s Cause”), unde arăta că unirea românilor „este rezultatul firesc al rodului eroic al grelelor suferinţe îndurate pentru înfăptuirea acestui ideal, care înseamnă un mare câştig pentru cauza progresului şi democraţiei”. În anul 1919-1920, Conferinţa de Pace de la Paris şi tratatele încheiate acolo au consacrat pe plan internaţional unitatea înfăptuită de românii înşişi, în cursul anului 1918. După acest an, România întregită şi-a modificat locul în Europa. Cu cei 295.049 kmp ca suprafaţă, ocupa locul 10 pe continent, iar ca potenţial uman (15 milioane – în 1919, 20 de milioane – în 1940) ocupa locul opt. Unirea din 1918, piatră de hotar, a însemnat un nou început de epocă în istoria românilor.

Prof. univ. dr. Gh. Zbuchea