NUMARUL
197-198
Se cunoaște că, în ultima perioadă, dezbaterile din țări membre ale Uniunii Europene au abordat ...
Ca în fiecare an, în luna decembrie sunt comemorate victimele Revoluției din 1989: aproape 1.000 ...
După 1989, am avut surpriza ca în România să izbucnească uitatele conflicte inter-etnice. Nu știam ...
- spre Vest sau spre Est? - Au trecut mai bine de șase luni de la ...
Reprezentant al unei biserici străvechi, Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, figurează printre liderii religioși importanți ...
Republica Populară Chineză, țara cea mai populată din lume, și Federația Rusă, țara de pe ...
Africa a încetat de mai multe decenii să fie „continentul sărăciei”, iar marile puteri ale ...
Schimbarea numelui țării este un proces complicat atât intern, cât și la nivel internațional. De ...
În fiecare an, în toată lumea se înregistrează peste un miliard de călătorii în străinătate. ...
Institutul Cultural Turc „Yunus Emre” a aniversat zece ani de la înființare în România. Cu ...
Limbajul diplomatic al celor aflați la putere suportă tranziții ciudate atunci când este vorba despre ...
Complexul comercial „Dragonul roșu”, din cadrul „NIRO Investment Group”, a lansat o nouă campanie umanitară ...

Articole din categoria ‘Sens şi contrasens’

Cine face jocurile în Republica Moldova?

Reporter: editura November - 16 - 2018 Comments Off on Cine face jocurile în Republica Moldova?
Programate inițial în toamna aceasta, când expiră mandatul de patru ani al actualului legislativ de la Chișinău, alegerile parlamentare din Republica Moldova au fost amânate pentru februarie 2018. Toate formațiunile politice au căzut de acord ca scrutinul să fie întârziat cu câteva luni, fiecare făcându-și propriile calcule electorale. Partidele de la guvernare speră să câștige timp pentru a mai trece la realizări câteva puncte din promisiunile făcute. De partea cealaltă, socialiștii președintelui Igor Dodon doresc și ei să-și sporească avantajele, convinși fiind că greutățile iernii se vor deconta în defavoarea coaliției aflată la guvernare. Așadar, fiecare încearcă să profite de acest răgaz.

 Deocamdată, așa cum ne spun sursele noastre jurnalistice, situația generală din Republica Moldova continuă să se afle în cădere liberă, cu o populație sărăcită și fără prea mari speranțe într-o redresare rapidă. Migrația forței de muncă tinere în străinătate cunoaște în continuare ritmuri înalte, cu deosebire în țările vestice. Pe loc rămân vârstnicii și rusofonii, simpatizanți ai socialiștilor. În aceste circumstanțe, o întrebare care interesează multă lume este aceasta: cine face jocurile într-o societate marcată de grija pentru siguranța zilei de mâine, care este factorul ce poate influența în mod decisiv parcursul în anii următori al Republicii Moldova? Răspunsul nu este simplu și nici univoc.

 Din anul 2014, când Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, au fost înregistrate numeroase progrese, mai ales în ce privește libera circulație a persoanelor în spațiul european și creșterea volumului schimburilor comerciale reciproce. Evoluțiile au fost marcate de suișuri și coborâșuri, iar astăzi relațiile dintre cele două părți se găsesc într-o perioadă de stagnare, din cauza suspendării de către Comisia Europeană, până la alegerile parlamentare viitoare, a plăților din asistența macrofinanciară de 100 milioane de euro promisă guvernului moldovean. Firește că asemenea condiționări și încercări de punere la colț a guvernanților moldoveni, din considerente întemeiate dar uneori și discutabile pentru o societate în curs de tranziție, nu au întotdeauna efectele dorite la Bruxelles. Dimpotrivă, socialiștii și cei care susțin prioritatea relațiilor cu Rusia în orice condiții au pretexte în plus să-și argumenteze opțiunile. La rândul său, Moscova, care a impus sancțiuni economice Chișinăului, imediat după semnarea Acordului de Asociere cu UE, găsește mai ușor câmp liber pentru a bloca orientarea proeuropeană a Republicii Moldova. 

 „Rusia – îmi spune un vechi prieten basarabean, neimplicat politic și bun cunoscător al chestiunii transnistrene – , rămâne un jucător esențial pe scena Republicii Moldova. Iar cine face jocurile, de regulă vrea să și câștige”. Implicarea Moscovei în influențarea evoluțiilor din Republica Moldova, atât direct, prin lideri politici precum Igor Dodon, cât și pe filiera transnistreană, de care se folosește din plin pentru a-și impune pozițiile, a fost subliniată din nou de fostul prim-ministru Iurie Leancă, în prezent vicepremier pentru integrare europeană, într-o emisiune la postul public de televiziune de la Chișinău: „Cine menține separatismul în Republica Moldova de 27 de ani? Cine își menține ilegal trupele în regiunea de est a Moldovei (Transnistria)? Cine finanțează regimul separatist de la Tiraspol?” La toate aceste întrebări adresate președintelui Dodon există un singur răspuns, preciza Iurie Leancă: Moscova. Desigur, mai menționa demnitarul moldovean, nimeni nu dorește o înăsprire a relațiilor cu Rusia, dar acestea să fie „civilizate, bazate pe respect reciproc”.

Liderii europeni urmăresc cu atenție implicarea Rusiei în evoluțiile din statele fostului spațiu sovietic. Este suficient să amintim declarația făcută de cancelarul Angela Merkel, la 17 septembrie 2018, în fața militarilor germani dislocați în cadrul Misiunii NATO din Lituania: „Aproape toate fostele republici sovietice care nu fac parte din NATO și UE se confruntă cu conflicte interne generate de Rusia. Țări ca Ucraina, Georgia, Moldova, Armenia și Azerbaidjan, toate sunt preocupate de restabilirea integrității teritoriale, pentru că Rusia ori a fragmentat părți din teritoriile lor, ori a pus la cale conflicte interne”. 

Iohannis – Filip

De curând, președintele Dodon a lansat o nouă inițiativă: organizarea unui referendum, după alegerile parlamentare, privitor la reîntregirea Republicii Moldova cu Transnistria. „Ideea nu-i aparține, ci a fost sugerată de la Moscova, care va fi avantajată indiferent de rezultatul consultării populare”, îmi spune interlocutorul meu basarabean citat mai sus. Astfel, în cazul unui răspuns afirmativ, previzibil de altfel, dat de moldoveni pentru un stat comun moldo-transnistrean, se va putea trece la pasul următor – federalizarea Republicii Moldova după vechiul plan Kozak din anul 2003. Practic, Republica Moldova ar putea deveni o federație din două state separate, iar Transnistria va avea libertate totală să se poată desprinde și proclama ca stat de sine stătător. Acest risc l-a constatat și Vladimir Voronin, veteranul comuniștilor moldoveni, care a avertizat public că statalitatea Moldovei va dispare într-o asemenea eventualitate. Dacă, dimpotrivă, moldovenii ar vota împotriva unui stat comun cu Transnistria, Moscova va avea din nou câștig de cauză, deoarece își va justifica politica de până acum de alimentare și consolidare a separatismului transnistrean.


La 28 septembrie 2018, în cadrul summitului Comunității Statelor Independente de la Dușanbe, președintele moldovean a lansat iarăși inițiative care nu sunt decât ecoul unor dorințe ale Moscovei: Republica Moldova se oferă să fie mediator între UE și Rusia, iar membrii CSI ar trebui să elaboreze o strategie comună pentru o Europă de la Lisabona la Vladivostok, bazată pe un acord de comerț liber între Uniunea Europeană și Uniunea Economică Euroasiatică. Ușor de zis, dar ar trebui mai întâi un acord de principiu din partea europenilor, practic imposibil în circumstanțele actuale de pe continent. Fără a respinge în totalitate și „unele proiecte cu UE”, Igor Dodon a reafirmat dorința sa de a menține Republica Moldova în CSI, ironizând sfaturile nedorite din partea unor „pseudoparteneri” pe care însă nu i-a numit.

România, se știe, și-a circumscris toate demersurile referitoare la Republica Moldova politicii Uniunii Europene privind Parteneriatul Estic, acordând sprijin larg Chișinăului pentru depășirea dificultăților și continuarea fermă a parcursului european. Premierul moldovean Pavel Filip recunoștea, cu ocazia inaugurării grădiniței de copii din satul Șipoteni, raionul Călărași (13 septembrie 2018), importanța acestui sprijin din partea României: „Unirea nu se face prin declarații, ci prin proiecte de interconectare a sistemelor de energie electrică, gaze naturale, infrastructură, educație”. O poziție comună în această privință a fost reafirmată și în cadrul întâlnirii dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Pavel Filip, prilejuit de sesiunea ONU de la New York.

 Atitudinea echilibrată adoptată de România în „Anul Centenarului” în relațiile cu Republica Moldova l-au determinat pe președintele Igor Dodon să declare la finele lunii august a.c.: „În 2018 am reușit să trecem de riscul anexării Republicii Moldova la România, dar nu trebuie să ne relaxăm”. Astfel de declarații periodice ne arată odată în plus cât de important va fi rezultatul alegerilor parlamentaare din Republica Moldova nu doar pentru viitorul parcurs al acestui stat, dar și pentru relațiile generale moldo-române. 
 

Dr. Ioan C. Popa

Grupul de la Vişegrad şi coeziunea europeană

Reporter: editura August - 12 - 2016 Comments Off on Grupul de la Vişegrad şi coeziunea europeană

Grupul de la Vişegrad, compus din Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia, pornea în 1991 de la principiul că statele care îl alcătuiesc „au fost dintotdeauna componente ale aceleiaşi civilizaţii, împărtăşind rădăcini şi valori intelectuale comune”. Grupul, cunoscut şi sub denumirea de „V4”, îşi propunea la înfiinţare, ca scop principal, accesul în Uniunea Europeană, lucru care s-a şi întâmplat la 1 mai 2004. Pe frontispiciul entităţii politice stau declaraţii nobile, ca „depăşirea liniilor artificiale care divizează Europa”, „alternativă la eforturile de integrare”, „încurajarea cooperării cu toate statele, în special cu vecinii”. La 25 de ani de la înfiinţare, Grupul de la Vişegrad vădeşte o ritmică opoziţie faţă de Uniunea Europeană, în care aceste state au depus atâtea eforturi să intre. Totul s-a acutizat în momentul în care, în toamna anului 2015, au fost desemnate pentru relocări de refugiaţi. „V4” a luptat într-un glas împotriva alocărilor permanente şi obligatorii, organizând summit după summit.

Summit al Grupului de la Vişegrad (2015): premierul Slovaciei, R. Fico, al Poloniei, B. Szydlo, al Cehiei, B. Sobotka, şi al Ungariei, V. Orban

Summit al Grupului de la Vişegrad (2015): premierul Slovaciei, R. Fico, al Poloniei, B. Szydlo, al Cehiei, B. Sobotka, şi al Ungariei, V. Orban

Care sunt motivele pentru care agenda acestor state, relativ diferită până acum (un exemplu ar putea fi chiar atitudinea faţă de Rusia, rigidă în cazul Poloniei, maleabilă în cazul Ungariei…) este, dintr-o dată, unanimă? În primul rând, pentru că ţările componente nu sunt preocupate de imigraţie ca fenomen, nefiind o ţintă a acesteia, aşa cum sunt statele vestice şi considerând că dacă nici societăţile dezvoltate nu au reuşit să-i integreze pe aceştia, cum ar putea est-europenii? În al doilea rând, opoziţia Grupului vine şi din convingerea că problema refugiaţilor trebuie tratată cu ajutor acordat acestora acasă la ei şi nu dând peste cap întreaga Europă. De aici şi ideea împărtăşită de toţi membrii „V4” că politicile de la Bruxelles sunt greşite. Mai departe, deşi aceste state au semnat Acordul de la Geneva şi ştiu exact ce obligaţii internaţionale există faţă de refugiaţi, nu se simt direct vizate să ofere azil celor care deja au ajuns în state sigure. „Ungarii, cehii, polonezii sau slovacii cred că politica externă a ţărilor lor nu a avut de-a face cu situaţiile care au generat refugiaţi, aşa cum este cazul Germaniei, cu sentimentul de vină istorică, ori al Franţei şi al Belgiei, pentru trecutul lor colonial”, notează „Politico”. Nici argumentul pragmatic că refugiaţii ar aduce beneficii economice sau ar reface datele demografice nu este de natură să-i convingă pe membrii Grupului să „intre în rând” cu UE. Ca urmare, considerând că politica de la Bruxelles nu i se potriveşte, „V4” nu doar se opune frontal alocărilor obligatorii de refugiaţi pe teritoriile statelor Grupului, dar intenţionează şi să se constituie într-o coaliţie care să reformeze acest sistem la nivelul UE.

Întâlnire a miniştrilor de Externe ai Grupului de la Vişegrad şi Parteneriatului Estic (2016)

Întâlnire a miniştrilor de Externe ai Grupului de la Vişegrad şi Parteneriatului Estic (2016)

În mod paradoxal, cu ocazia celei de-a 24-a aniversări de la înfiinţarea Grupului, în comunicatul oficial se afirma, printre altele: „Suntem conştienţi de riscurile oricăror noi linii de divizare pe continent. Suntem decişi să prevenim apariţia oricăror astfel de demarcaţii”. Atitudinea ulterioară a demonstrat, practic, contrariul. Declaraţiile liderilor acestor state sunt la unison: „Nu doar că refuzăm cotele obligatorii de refugiaţi, dar nu vom accepta niciodată în mod voluntar formarea unei comunităţi musulmane în Slovacia”, spune premierul slovac Robert Fico (a cărui ţară a atacat în justiţia europeană planul de repartiţie obligatorie!); „Fluxul de refugiaţi trebuie stopat în totalitate, nu doar redus”, consideră primul ministru ungar Viktor Orban, care a anunţat un referendum în ţara sa pe această temă; „Nu vedem nici o posibilitate de a primi refugiaţi în Polonia”, declară premierul Beata Szydlo (după ce la un moment dat această ţară era de acord cu deciziile UE…).

Pe acest fundal, oficialităţile europene păreau să-şi piardă răbdarea cu Grupul de la Vişegrad, care acţionează invers faţă de cuvintele frumoase cu care pornea la drum în urmă cu un sfert de secol. Însă, imediat după „Brexit”, „V4” a căpătat o vizibilitate sporită şi o influenţă mai mare, certificată de atitudinea binevoitoare a statelor fondatoare ale UE faţă de Grupul care a dat atâtea semne că vrea să-şi implementeze propriile politici, dar care a devenit atât de necesar pentru… coeziunea europeană.