NUMARUL
201-202
Din păcate, în ultima vreme au apărut tot felul de opinii potrivit cărora, împreună cu ...
Un filosof austriac a spus cândva că, „dacă Balcanii nu ar fi existat, ar fi ...
O avalanșă de știri de toate nuanțele domină debutul anului 2020 în Moldova din stânga ...
În ciuda călătoriei geopolitice comune, evoluțiile mondiale din anul 2019 confirmă faptul că între Uniunea ...
Anul 2019 a fost un an foarte complicat, dar, prin comparație, mult mai liniștit decât ...
Cu fiecare zi, povestea merge mai departe. Cu fiecare an, scriem istorie. O istorie în ...
Învinșii plătesc. Istoria consemnează practica impunerii despăgubirilor de război încă din Antichitate, iar controversele acestor ...
Opțiunile electoratului și popularitatea unor candidați pot fi atât de profunde și de neclintite, încât ...
Trecerea a trei decenii de la Revoluția din Decembrie 89 a fost marcată de o ...
          Cred că nu aş putea să transcriu gândurile mele de ...
Îmi face plăcere să vă aduc salutul Academiei Române cu prilejul împlinirii a două decenii ...
De multe ori auzim spunându-se, pe un ton revoltat, la finalul unei discuții: „Ce pretenții ...

Articole din categoria ‘Provocări contemporane’

Agitatul an 2019

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Agitatul an 2019
Anul 2019 a fost pentru România, ca de altfel pentru întreaga Uniune Europeană, o perioadă de timp destul de tensionată în mai multe privințe. Fie că vorbim despre evoluția economică, fie că vorbim despre scena politică asistăm în acest an, pe sfârșite, la profunde mișcări subterane ce prevestesc mari schimbări vizibile. Astfel, în Uniunea Europeană schimbarea de leadership petrecută în urma alegerilor europarlamentare a scos în evidență o serie de probleme ce păreau a fi fost atenuate. Este vorba de mișcările naționalist-extremiste și chiar de cele secesioniste. Spania este victima evidentă a secesionismului catalan, iar ultimele evoluții par să arate zorii unei confruntări ce nu se va limita la retorica politică, parlamentară sau nu, ci, odată cu condamnarea liderilor secesioniști catalani la mulți ani de închisoare, se vor extinde la demonstrații violente, la ciocniri dure între forțele de ordine ale Regatului Spaniol și militanții bine organizați ai unei Catalunii care deja și-a găsit un motiv serios de secesiune – Republica.

Proteste ale susținătorilor independenței Cataloniei, în Spania

Fără a avea același parcurs, vocile independiste din Scoția se fac auzite din ce în ce mai des și mai puternic, favorizate de șovăielile Guvernului Marii Britanii în privința Brexitului, el însuși fiind o secesiune care provoacă neliniște și pierderi economice în Uniunea Europeană.


 Italia este o altă țară membră a UE în care secesionismul economic și cultural, promovat de un partid regional la origini, Lega Nord, amenință să devină un secesionism politic și administrativ. Criza de guvern provocată de Matteo Salvini, liderul Lega Nord, cu intenția de a acapara toată guvernarea, până în acel moment împărțită cu M5S, o mișcare populistă, a eșuat, Guvernul italian fiind preluat de populiști și de partidul de centru-stânga PD. Acest eșec a dus la o neașteptată revigorare a forțelor secesioniste, ultima ispravă fiind anunțarea schimbării denumirii regiunii Alto-Adige, o zonă din nordul Italiei, aflată o vreme sub control austriac.

 Austria a traversat o zonă de turbulențe care s-a încheiat cu noile alegeri anticipate prin care Guvernul a fost întărit prin opțiunea alegătorilor de dreapta, poate chiar mai la dreapta decât se obișnuiește.

Franța a fost zguduită în anul 2019 de manifestațiile violente ale „Vestelor galbene”, soldate cu pagube materiale importante, cu avarierea unor monumente ce țin de patrimoniul cultural. Incendiul izbucnit la Catedrala Notre-Dame a venit să împovăreze imaginea unei mari țări cuprinsă de neliniște – atentate de marcă islamiste, ciocniri stradale, scandaluri de corupție.

Mișcările „vestelor galbene” au tulburat viața socială și politică din Franța

Lista europeană a crizelor din ultima perioadă este cu mult mai lungă. Pe ea se află și România. Corect este să începem cu punctele bune acumulate de țara noastră. Preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene la începutul anului a fost un prilej de atacuri și aprecieri răutăcioase la adresa României, ajungându-se până la momentul în care Finlanda a propus ca ea să preia Președinția în locul României, o țară care n-ar fi fost capabilă să facă față cerințelor acestei misiuni.


S-a dovedit, după șase luni, că România a condus cu succes, a încheiat un număr mare de dosare, a reușit să gestioneze probleme dificile, cum au fost alegerile europene și chiar Brexitul. A fost o mare și plăcută surpriză prestația României, în ciuda faptului că încă înainte de preluarea misiunii, însuși Președintele României a declarat incapacitatea de expertiză și acțiune a Guvernului în această problemă. Succesul Președinției românești a permis desfășurarea sub bune auspicii a Summitului de la Sibiu, un eveniment onorant pentru țara noastră.

Performanța economică a ultimilor trei ani, locul 2 sau 3 în clasamentul țărilor UE la creștere economică, ar putea oferi o bază serioasă pentru regândirea poziției pe care o ocupă România în Uniunea Europeană.

NATO are un nou secretar general adjunct, în persoana unui român, domnul Mircea Geoană. Procurorul-șef al Uniunii Europene este un cetățean român, L.C. Kӧvesi. Pe alt plan, de asemenea reliefant, o amintim pe Simona Halep, care a câștigat Wimbledon-ul. Dar…

Situația politică internă din țara noastră creează noi și noi temeri. Guvernul PSD-ALDE a reușit câteva performanțe cu totul notabile – a mărit substanțial salariile și pensiile, a scăzut unele taxe, s-a străduit să implementeze programe de dezvoltare în mediul rural, în sănătate, în învățământ. S-a aplecat și asupra construcției de autostrăzi, dar nu a rezolvat această problemă. Și totuși, PSD nu a câștigat alegerile europarlamentare, președintele formațiunii a fost condamnat, aliatul la guvernare a părăsit majoritatea parlamentară, moțiunea de cenzură depusă de opoziție a trecut, iar Guvernul a devenit demisionar, după ce aproape trei luni a funcționat în regim de avarie, Președintele nesemnând numirea ori demiterea unor miniștri. În acest tablou general, campania electorală pentru alegerile prezidențiale a fost ocultată de noi și noi scandaluri. 

Susținătorii independenței Scoției, tot mai vocali în contextul Brexit

Privită de la o oarecare distanță și cu o oarecare nepărtinire, România pare a fi un stat în care semnale contradictorii vin din zona în care lucrurile păreau să stea bine. Resursele uriașe de hidrocarburi nu împiedică importuri enorme de gaz din Federația Rusă și nici scumpirea acestuia; mare producător de energie electrică, România importă energie electrică; construcția de autostrăzi, de noi reactoare atomo-electrice, până și linia ferată Gara de Nord-Otopeni se împotmolesc în hârtii fără finalitate. Iar ca neputința instituțională să fie desăvârșită, în anul 2019 au abundat atacurile interne și externe la statutul de stat național unitar al României: aniversarea a 100 de ani de la Unire nu s-a ridicat la înălțimea evenimentului, iar sărbătorirea va continua în 2019; a avut loc un incident grav de natură interetnică la Cimitirul Militar Internațional de la Valea Uzului; achiziționarea unor mari suprafețe de teren din Transilvania cu fonduri guvernamentale de la Budapesta; zeci de declarații politice provocatoare la adresa statului român. Pesemne că anul 2020 va va continua această ofensivă revizionistă. Ceea ce intrigă este lipsa promptă de reacție a autorităților române. O reacție care să aibă drept obiectiv afirmarea suveranității României nu doar în vorbe, ci în fapte, măsuri, decizii pentru a apăra Constituția și ordinea de drept.


 Anul 2019, pentru România, a fost un an paradoxal, o apreciabilă situație economică și socială în contradictoriu cu opțiunile electoratului. Același lucru s-a întâmplat în 2004, când, pe fondul creșterii economice și a realizărilor importante privind intrarea în NATO și UE, PSD a pierdut alegerile. Un fenomen care ne arată că nu toate forțele care concură la mecanismul democratic al alegerilor sunt cunoscute, la vedere. 
 
 
Eugen URICARU

Rezistenţa europeană în faţa crizelor

Reporter: editura March - 13 - 2016 Comments Off on Rezistenţa europeană în faţa crizelor

Uniunea Europeană s-a aflat în ultimii ani în faţa unor provocări majore, de toate felurile – financiare, sociale, politice. În timp ce unii se grăbesc să prezică sfârşitul constructului european, alţii consideră că fiecare dintre aceste „cutremure” este un test care va spori rezistenţa blocului comunitar.

Şomajul din Spania, la cote record

Şomajul din Spania, la cote record

În anul 2005, Jean-Claude Juncker, premierul de atunci al Luxemburgului, care deţinea Preşedinţia Uniunii Europene, afirma că „Europa este într-o criză profundă”. Totul pornea de la dezacordurile pe tema bugetului Uniunii pentru perioada 2007-2013, cu Franţa şi Marea Britanie acuzându-se reciproc de „egoism naţional” sau de „lipsă de spirit european”. Acel moment de cumpănă era agravat de respingerea, în Hexagon şi Olanda, a noii Constituţii europene. A fost pentru mulţi analişti un argument pentru a se opina că Europa era divizată. Totuşi, în pofida a ceea ce era considerat „un conflict deschis între marile puteri”*, cu premierul Italiei Roberto Maroni anunţând intenţia de a organiza un referendum pentru ieşirea ţării din Eurozonă, Uniunea a continuat totuşi să se extindă, cu România şi Bulgaria în anul 2007 şi cu Croaţia în 2014.

Tot în ultimul deceniu poate fi consemnată şi depăşirea – cu greu şi cu costuri sociale imense – a celei mai grave crize economice de după Marea Recesiune. Efectul de contagiune al falimentului „Lehman Brothers” peste ocean a fost devastator: chiar dacă multe bănci au fost salvate de guverne, economia globală a intrat în colaps. Intervenţiile G20 s-au succedat în valuri în perioada 2008-09, iar situaţia a devenit atât de gravă, încât criza Greciei din 2010 demonstra că nu mai era vorba despre salvarea instituţiilor bancare, ci chiar a guvernelor. Dacă la începutul anului 2008, doar şase state erau în recesiune (dintre care cinci europene), până la finele acelui an erau 53. Un an mai târziu, 71 de ţări erau în declin în acelaşi timp. Poate cel mai reprezentativ caz de cădere şi recădere în colaps în toţi aceşti ani este cel al Greciei, care „intrase în Zona Euro în anul 2001 cu o datorie publică ce depăşea 100% din PIB”, arată „The Economist”. Şi din nou o parte dintre analişti se grăbeau să „estimeze” colapsul UE. Nu a fost să fie…

Efecte şi urmări

Ultimatum pentru măsurile de redresare a Greciei (2015)

Ultimatum pentru măsurile de redresare a Greciei (2015)

Grava criză financiară pe care a străbătut-o Europa în deceniul 2005-2015 a avut efecte majore asupra tuturor celorlalte sectoare ale vieţii publice, cu urmări chiar şi în prezent. La nivel politic, în multe ţări, declinul economic a avut ca rezultat căderea unor guverne, care au fost nevoite să îşi încheie mandatele înainte de termen şi să lase loc unor interimari sau alegerilor anticipate. Amintim aici doar Islanda, Irlanda, Portugalia, Grecia, Italia, Spania, Bulgaria. După valuri de convulsii sociale, totuşi Executivele s-au succedat democratic, iar coeziunea europeană s-a menţinut.

Pe segmentul social, consecinţele recesiunii au fost catastrofale, generând o şi mai mare distanţă între nivelul de dezvoltare din ţările din nordul continentului şi cele din sud. Au apărut astfel termeni ca „Europa cu două viteze”, iar astăzi nimeni nu se mai fereşte să afirme că diferenţa dintre statele europene s-a lărgit, perspectivele ca europenii din sud să trăiască mai bine fiind din nou amânate cu decenii. Şomajul de proporţii, mai ales în rândul tinerilor, a determinat apariţia unor concepte ca generaţia pierdută”, iar exodul creierelor a sărăcit şi mai mult naţiuni pentru care inteligenţa profesională ar fi contribuit major la redresare şi dezvoltare. Clasa de mijloc, şi aşa incipientă în ţările mai puţin dezvoltate, aproape a dispărut, sărăcia luând o amplitudine catalogată deseori ca „endemică”. Efectul cel mai serios, previzibil de altfel, a fost instabilitatea, generată de ample mişcări contestatare din partea cetăţenilor. Chiar şi în aceste condiţii, Europa unită a găsit din nou, cel puţin până acum, resurse de a combate toate aceste urmări. Politica de investiţii demarată în anul 2015 dă speranţe şi celor fără loc de muncă, şi tinerilor, şi micilor afaceri.

Sute de mii de afaceri europene au dat faliment

Sute de mii de afaceri europene au dat faliment

O altă criză care pare să se fi „eternizat” în acest deceniu este criza energiei. Cu un prim punct acut în conflictul ruso-ucrainean din ianuarie 2006, aceasta demonstrează şi după zece ani că Europa nu a făcut mari paşi înainte pentru a obţine independenţa energetică. La nivelul anului 2012, ţări ca Turcia, Cehia, Polonia, Austria, Slovenia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, ţările baltice şi Finlanda încă depindeau de gazul rusesc în procente între 60% şi 100%. Deşi mai sunt multe de făcut pe acest segment, blocul comunitar nu pierde din vedere dezideratul de a „sparge” dependenţa de resursele ruseşti, căutând încontinuu alternative.

Toate acestea au fost mereu considerate vulnerabilităţi ale blocului comunitar, cu atât mai mult cu cât alte crize, mai vechi sau mai noi, provoacă în prezent coeziunea constructului european. Este vorba despre valurile de migranţi care bat la porţile Europei, mii de persoane pe zi, situaţie ce a stârnit din nou controverse aprinse în interiorul UE. Discursurile naţionaliste şi populiste aprind o dată în plus dezbaterile publice, săpând la temelia unora dintre principiile fundamentale ale UE: toleranţa şi libera circulaţie. Mai departe, Grecia rămâne focar de fragilitate pentru Europa, obligându-i ciclic pe decidenţii internaţionali s-o salveze cu orice preţ, ca să nu dezintegreze Eurozona, iar Marea Britanie, unul dintre contributorii majori la bugetul Uniunii, preconizează un vot popular pentru decizia de a rămâne între statele membre. La toate acestea se adaugă loviturile teroriste înregistrate în inima Europei, precum şi proximitatea unei Rusii agresive, decisă să facă orice pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile geopolitice (vezi anexarea Crimeei). Şi nu doar asta, ci şi faptul că a devenit dintr-un vechi partener comercial o ameninţare militară”, punctează postul american „CNBC”.

Valuri de migranţi la porţile Europei

Valuri de migranţi la porţile Europei

După cum se poate observa, în deceniul 2005-2015, blocul comunitar a fost testat în toate felurile – politic, economic, social, identitar. Până acum, UE a reuşit să găsească modalităţi de a trece peste greutăţi şi de a merge înainte ca o entitate unitară. Oare cum va arăta un bilanţ al anului 2025?…

*„Dezbatere asupra Constituţiei Europene” (Roberto Sarti, Fred Weston)