NUMARUL
199-200
Revista „Balcanii și Europa” celebrează două decenii de intensă activitate editorială. Este momentul în care ...
Care este viteza de schimbare a intereselor naționale ale unui stat? Transformările politice la nivel ...
„Xi, Putin, Trump. Un triunghi ale cărui rivalități – sau apropieri – modelează primele decenii ...
Anul 2019 a fost pentru România, ca de altfel pentru întreaga Uniune Europeană, o perioadă ...
Așa cum anticipam, alegerile de la 20 octombrie 2019 pentru primari și consilieri locali din ...
Descendentă a bisericii creștine fondate de Apostoli în secolul I î.Hr., Biserica Ortodoxă a Greciei ...
În cadrul plin de eleganță al Hotelului Ramada-Majestic a avut loc un eveniment cu conotații ...
Diferențele dintre ceea ce promit liderii politici la un moment dat și măsurile ulterioare pe ...
Mulți dintre turiștii care sosesc în România, mai ales străini, preferă locurile de petrecere cât ...
  Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a organizat, în parteneriat cu Radio România, celebrarea unui veac ...
Pe atunci, prin anii '60, se tipărea într-un tiraj mediu - 100.000 de exemplare – ...

Articole din categoria ‘In exclusivitate’

Edificiul prieteniei chino-române – la înălţime, întotdeauna

Reporter: editura February - 3 - 2015 Comments Off on Edificiul prieteniei chino-române – la înălţime, întotdeauna

Articol scris de E.S. doamna Huo Yuzhen, Ambasador al R.P.Chineze în România, la solicitarea revistei „Balcanii şi Europa”, cu o zi înainte de încheierea misiunii sale diplomatice

E.S. Huo Yuzhen

E.S. Huo Yuzhen

În curând, misiunea mea diplomatică se va încheia şi voi părăsi România, locul unde am trăit şi am lucrat timp de peste trei ani de zile. Înainte de plecare, sunt bucuroasă să scriu acest articol pentru revista „Balcanii şi Europa” şi să împărtăşesc fiecărui cititor din experienţa acumulată în această perioadă, precum şi noile aspecte legate de dezvoltarea relaţiilor chino-române.

În timpul celor 40 de ani de activitate diplomatică, mai mult de jumătate i-am petrecut în Europa, mai precis în Europa Centrală şi de Est; amintesc Praga, unde am studiat, am lucrat şi am trăit aproape 30 de ani, şi apoi Bucureştiul. Am un sentiment deosebit faţă de această regiune, care a devenit o a doua patrie a mea. România a fost ţara în care mi-am desfăşurat ultima misiune şi nu voi putea uita nicicând această ţară frumoasă, cu munţi şi ape, cu plante şi arbori de neuitat, cu oameni de ispravă şi fapte memorabile.

În perioada celor 1.121 zile pe care le-am petrecut alături de poporul român, m-am aflat în aproape toate oraşele importante ale ţării. Însă lucrul cel mai preţios a fost prietenia stabilită cu nenumăraţi oameni. Am cunoscut poporul român sincer, prietenos, ospitalier, ceea ce m-a impresionat puternic, şi oriunde am mers că am fost mereu înconjurată de prietenia profundă a oamenilor, inima mea fiind plină de căldură umană.

Privind înapoi la cei trei ani, pot spune că am fost fericită să petrecem împreună multe momente importante şi fericite pentru relaţia dintre cele două ţări, de altfel sărbătorind împreună 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice chino-române. Ca urmare a efortului bilateral, edificiul relaţiilor chino-române este mai solid şi mai vizibil ca oricând.

2

La primirea Premiului revistei „Balcanii şi Europa”, în anul 2012

Încrederea politică este precum un „acoperiş” al acestui edificiu, fiind pilotul şi garanţia pentru ca relaţiile bilaterale să meargă pe un drum de dezvoltare sănătoasă. În ultimii trei ani, premierul Chinei, a vizitat pentru prima oară România după 20 de ani, la rândul său primul ministru Victor Ponta aflându-se în două vizite în China. Mai amintesc vizitele reciproce ale viceprim-miniştrilor celor două ţări, Reuniunea Şefilor de Guvern dintre China şi Europa Centrală şi de Est, care a fost organizată cu succes în România, iar un schimb frecvent la nivel înalt a indicat direcţia sigură de dezvoltare a relaţiilor bilaterale. Schimbul între Adunarea Naţională Populară a Chinei şi Conferinţa Consultativă Politică a Poporului Chinez cu cele două Camere ale Parlamentului României, între partidele politice, precum şi funcţionarea fără probleme a mecanismului de cooperare în diferite domenii de activitate, înţelegerea dintre cele două state şi încrederea reciprocă, ce se adânceşte pe zi ce trece, toate acestea reprezintă o tendinţă bună, ce ne însufleţeşte.

Cu prilejul încheierii misiunii diplomatice a E.S. doamnei Huo Yuzhen, Gabriel Oprea, preşedintele Casei Româno-Chineze a oferit un dineu

Cu prilejul încheierii misiunii diplomatice a E.S. doamnei Huo Yuzhen, Gabriel Oprea, preşedintele Casei Româno-Chineze a oferit un dineu

Cooperarea economico-comercială poate fi numită „coloana” acestui edificiu, care a constituit un sprijin puternic pentru dezvoltarea continuă a relaţiilor bilaterale. Anul trecut s-au împlinit 10 ani de la stabilirea Parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare dintre China şi România, iar în decursul acestor ani, comerţul bilateral a crescut de trei ori, iar exportul României către China a avansat de patru ori, cu o cifră de patru miliarde de dolari SUA în anul 2013. În primele trei trimestre ale anului 2014, acesta ajunsese deja la 3,6 de miliarde de dolari, înregistrând o creştere de 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Continua dezvoltare a investiţiilor chineze în România, participarea companiilor chineze la proiecte de cooperare din domeniul energiei, precum a celei nucleare şi termice româneşti, a înregistrat un avans spectaculos. Chiar chinezii de rând au posibilitatea să guste din Fetească Neagră românească şi alte soiuri de vin sau să bea apă de izvor Borsec fără să-şi părăsească ţara, aceasta fiind adevărata reflectare a strânsei legături dintre pieţele celor două ţări. Dorim ca tot mai multe produse româneşti să intre pe piaţa chineză!

În această perioadă de timp, am împărtăşit împreună cu prietenii români un veritabil schimb interuman, deosebit de bogat, şi amintesc în acest cadru de Spectacolul „Anului Nou Chinezesc”, de expoziţia „Comorile Chinei”, „Festivalul de Film Chinez”, care au fost apreciate de poporul român. Mai pot fi reliefate evenimente ca deschiderea Institutelor „Confucius” din Braşov şi Bucureşti, apariţia în limba română a operelor literare ale lui Mo Yan, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, lansarea cărţii române „10 zile la Beijing”; Institutele Culturale ale celor două ţări urmează a fi stabilite; un număr de 28 de judeţe şi oraşe înfrăţite din ambele ţări cooperează fructuos între ele şi, de asemeni, anual 13.000 de oameni sunt turişti din cele două ţări.

Prietenia tradiţională poate fi numită „bază” a edificiului, deoarece ea consolidează relaţiile bilaterale. Prietenii se simt aproape unul de celălalt. Chiar dacă îi despart mii de kilometri, munţi şi ape, unii pe alţii se văd tot ca vecini. Cu toate acestea, cele două popoare întotdeauna s-au aflat alături, cu sinceritate, cu prietenie, rădăcina prieteniei tradiţionale din inimile celor două popoare, atemporală, a păstrat relaţiile chino-române prin vânt şi furtuni în situaţii internaţionale complexe, mergând tot înainte, constituind, neîndoios, o bază temeinică pentru activitatea desfăşurată de mine în România.

4Rememorând trecutul, suntem mulţumiţi privitor la roadele bogate ale cooperării dintre cele două ţări, în mai toate domeniile; privind spre viitor, avem mare încredere în noua perioadă de dezvoltare a relaţiilor bilaterale. Avem încredere că prin grija liderilor noştri, bazându-ne pe o cooperare pragmatică, datorată inspiraţiei aduse de schimbul interuman, edificiul prieteniei chino-române se poate situa la înălţime întotdeauna.

Nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc revistei „Balcanii şi Europa”, revistă lunară bine gândită şi plină de inspiraţie, având un conţinut activ şi extins, care în toţi anii a colaborat serios cu Agenţia „Xinhua” şi cu alte agenţii media, precum şi cu Ambasada Chinei în România. Doresc revistei „Balcanii şi Europa” viaţă lungă şi cât mai multe ediţii! Acum, cu ocazia Anului nou, urez cititorilor revistei „Balcanii şi Europa”, din suflet, un „La Mulţi Ani!” şi împlinirea tuturor dorinţelor!

Redacţia a mulţumit E.S. doamnei Ambasador Huo Yuzhen pentru rândurile dedicate şi a asigurat-o de bunele sale sentimente pentru marea Chină, pe care Excelenţa Sa a reprezentat-o cu cinste şi frumoase împliniri în relaţiile dintre cele două ţări.

„Semnalele transmise de noile autorităţi de la Belgrad par încurajatoare”

Reporter: editura October - 24 - 2012 Comments Off on „Semnalele transmise de noile autorităţi de la Belgrad par încurajatoare”

Dr. Bogdan Aurescu

Secretar de stat pentru afaceri strategice

Ministerul Afacerilor Externe

La 1 martie 2012, în marja Consiliului European de la Bruxelles, s-a semnat, de către reprezentanţii permanenţi ai României şi Serbiei la UE, Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte România – Republica Serbia pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale.

Presa din România a acordat spaţii generoase evenimentului, pe bună dreptate. România îşi exprimase iniţial, ca stat membru al UE, rezervele faţă de acordarea statutului de candidat pentru Serbia în lipsa unui angajament ferm al acestei ţări faţă de îmbunătăţirea situaţiei românilor din ţara vecină, indiferent de numele sub care sunt cunoscuţi.

Interesul României pentru minoritatea înrudită din Serbia, ca de altfel pentru toate comunităţile de români din statele învecinate nu este nou. De fapt, dacă privim retrospectiv, chiar şi la o evaluare sumară, vom constata faptul că preocuparea pentru asigurarea la standard european a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române reprezintă o constantă a diplomaţiei româneşti, indiferent de perioada istorică la care ne raportăm. România de astăzi nu-şi uită nici tradiţiile diplomatice, nici interesele. Iar, în materie de minorităţi, nu ridicăm probleme pe care acasă să nu le fi rezolvat sau pus deja în practică. Într-o dinamică accelerată a vieţii internaţionale în care, de multe ori, sunt foarte multe dosare de urmărit şi obiective de atins, avem un subiect cu privire la care suntem – o spun fără falsă modestie – un model de urmat: drepturile minorităţilor naţionale. La acest capitol, cu tot ceea ce presupune el – drepturile politice, la educaţie, la folosirea limbii materne, la cultură şi spiritualitate – România este un model european de urmat.

Minoritatea română din Serbia este un subiect constant de dialog pe agenda bilaterală. Protocolul încheiat la 1 martie 2012 este încheierea „văzută” a unei etape care a durat aproape un deceniu. În anul 2002 cele două ţări, România şi – pe atunci – R. F. Iugoslavia au negociat şi semnat Acordul privind cooperarea în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale, document care defineşte aria de preocupări în acest domeniu al celor două părţi. Pe scurt, prin acest document, România şi Serbia s-au angajat să conlucreze pentru protejarea şi afirmarea drepturilor specifice ale tuturor persoanelor care îşi asumă limba, tradiţiile, cultura şi spiritualitatea română, respectiv sârbă din cele două ţări. Documentul, semnat în 2002 şi intrat în vigoare în anul 2004, prevedea instituirea unei Comisii mixte româno-sârbe care să analizeze şi să rezolve solicitările punctuale ale etnicilor români din Serbia, respectiv sârbi din România.

Aparent, subiectul pare lipsit de controverse. România şi Serbia, românii şi sârbii, au o lungă istorie, subliniez, neconflictuală, a convieţuirii. Numai că, dincolo de aceste adevăruri, există unele aspecte pe care diplomaţia românească le-a ţinut permanent sub observaţie. Românii din Serbia, circa 35.000 în Banatul sârbesc şi peste 150.000 în Valea Timocului sunt împărţiţi artificial în două categorii: români şi „vlahi”. Istoria celor două regiuni din Serbia a făcut ca aceşti oameni să aibă destine diferite. Românii din Voivodina se bucură de toate drepturile specifice minorităţilor naţionale, au o lungă şi frumoasă tradiţie ca grup identitar în cadrul Serbiei, cu legături multiple şi durabile cu statul înrudit, România, cu limba şi cultura română. Românii din Valea Timocului sunt într-o altă situaţie.

Având ca bază acordul bilateral în domeniu, tradiţia istorică, dar şi cercetările şi raportările întreprinse chiar de autorităţile sârbe şi remise forurilor europene, România a considerat întotdeauna că dialogul privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Serbia se referă la toţi etnicii români, indiferent de regiunea din Serbia unde locuiesc sau de etnonimul folosit în identificare: român, „rumân” sau „vlah”. Aceste definiţii sunt, în mod evident, parte a patrimoniului simbolic al poporului român, faptul că românii din Valea Timocului îşi spun „rumân” în graiul lor românesc de acasă sau „vlah” când vorbesc limba sârbă, nu este un element de identificare aparte faţă de românii din România sau din Voivodina, ci rezultatul unei experienţe istorice specifice, diferită de cea a românilor din Ţara Românească – denumită până târziu, în secolul al XIX-lea, Valahia – presărată de cele mai multe ori cu imposibilitatea afirmării identităţii româneşti a acestora. Timocenii nu au şcoli româneşti, nu beneficiază de serviciu religios în limba maternă la nivelul dorit – aş spune mai mult prin iniţiativa personală a unor preoţi inimoşi. În aceste condiţii faptul că încă vorbesc româneşte şi că îşi păstrează tradiţiile proprii este salutar. Ambele guverne ar trebui să ajute această comunitate să recupereze această întârziere pentru a putea să se integreze mai uşor în circuitul european de valori.

Din păcate sunt încă încurajate, la nivel formal, elemente care conduc la o anume „separare” identitară. În Serbia există un consiliu naţional al minorităţii române în Voivodina – organism de stat al minorităţii române – şi un consiliu „naţional” al minorităţii „vlahe” în Valea Timocului. Mai mult, în Voivodina există şcoli, teatre, ziare, emisiuni de radio şi televiziune în limba română, se slujeşte liturghia în limba română de preoţi subordonaţi patriarhului României. În Valea Timocului aceste lucruri – fireşti pentru orice comunitate etnică – sunt încă deziderate. Mai mult, a fost încurajată crearea unei limbi „vlahe” separate de română, scrisă de cu caractere chirilice, pentru a sublinia diferenţele între români şi „vlahi”.

Comisia Mixtă pentru problemele minorităţilor este instituţia care trebuie să reglementeze, concret şi punctual, toate aceste lucruri. Deşi Acordul privind cooperarea în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale între cele două ţări intrat în vigoare încă din 2004, Comisia mixtă s-a putut reuni într-o primă sesiune tehnică abia în anul 2009, la insistenţele României. De fapt, cel de-al doilea Protocol al Comisiei Mixte, semnat la Bruxelles, la începutul lunii martie a acestui an, este prima discuţie pe fond între România şi Serbia pe subiectul minorităţilor înrudite. Semnarea acestui Protocol este rezultatul demersurilor repetate şi insistente ale României pentru stipularea unor măsuri concrete de protejare a drepturilor şi identităţii persoanelor aparţinând minorităţii române din Republica Serbia, inclusiv a persoanelor aparţinând acestei minorităţi din Valea Timocului. Cu toate că întâlnirea plenară a Comisiei Mixte a avut loc în luna mai 2011, Protocolul nu a putut fi convenit până în seara zilei de 29 februarie 2012, chiar dacă reprezentanţi ai celor două delegaţii s-au întâlnit de mai multe ori în a doua parte a anului 2011, inclusiv în lunile octombrie şi noiembrie 2011, în sesiuni de lucru de mai multe zile. Documentul conţine angajamente concrete în vederea protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care variază de la reprezentarea parlamentară a minorităţilor, la autorizaţiile de construire a unor biserici sau asigurarea dreptului la educaţie în limba maternă. Protocolul precizează expres şi asumarea de către Serbia a conexiunii dintre aderarea la UE a acestui stat şi criteriile politice de aderare de la Copenhaga, care includ şi protecţia minorităţilor naţionale. Părţile au fost de acord să includă recomandări destinate ameliorării situaţiei minorităţii române de pe tot teritoriul Serbiei cum ar fi necesitatea asigurării posibilităţii de utilizare a limbii române în mod curent în Timoc sau îndreptarea deficienţelor înregistrate în ceea ce priveşte accesul la mijloacele de informare mass-media în limba română, angajarea în administraţie, problematica proprietăţilor comunităţii române, precum şi dreptul la serviciu religios şi libera practica a cultului în limba maternă pentru românii din Valea Timocului. Mai important, Protocolul conţine referiri exprese la interzicerea demersurilor de afectare a identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, subliniind importanţa auto-identificării libere, fără nicio interferenţă, şi precizând în mod expres că autorităţile sârbe au obligaţia de a aplica recomandările formulate de Comisia Mixtă, precum şi prevederile Acordului din 2002, pe întregul teritoriu al Republicii Serbia, aşadar inclusiv în Valea Timocului.

Documentul semnat la Bruxelles este orientat spre rezultate concrete, partea română insistând pentru implementarea rapidă a Protocolului privind statutul minorităţilor înrudite din România şi R. Serbia, precum şi pentru implicarea Comisiei Europene şi a Înaltului Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale în monitorizarea eforturilor Serbiei pentru respectarea principiilor protecţiei minorităţilor, în conformitate cu standardele UE. Înaltul Comisar Vollebaek a efectuat deja vizite în România şi Serbia pentru a lua contact cu realităţile concrete.

Acestea sunt faptele şi angajamentele asumate de cele două state. Punerea lor în practică, astfel încât viaţa de zi cu zi a etnicilor români şi sârbi din cele două ţări să se îmbunătăţească, ţine de consecvenţa autorităţilor din cele două ţări. România şi-a declarat de nenumărate ori disponibilitatea de a dialoga direct cu partea sârbă pe marginea aplicării concrete a protocolului, în cadrul unor discuţii bilaterale. Semnalele transmise de noile autorităţi de la Belgrad par încurajatoare. În curând, la Haga, în această lună, sub auspiciile Înaltului Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale, vor avea loc discuţii româno-sârbe privind aplicarea concretă a prevederilor protocolului. Aceasta nu poate însemna decât un singur lucru: şcoli, ziare, reviste în limba română, emisiuni de radio şi televiziune, serviciu religios în limba maternă pentru toţi românii din Serbia, indiferent de regiunea în care locuiesc.

Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte România – Republica Serbia pentru protecţia minorităţilor naţionale reprezintă încheierea unei etape. Urmează urmărirea aplicării angajamentelor asumate de cele două părţi fapt ce va presupune, pe lângă angajamentul politic al părţilor de a face acest lucru, şi consecvenţa de a urmări zi de zi, cu calm şi determinare, îndeplinirea acestor obiective. Calităţi pe care diplomaţia românească a dovedit că le are, urmărind un subiect de interes naţional şi strategic, asupra căruia există o abordare consensuală pe plan intern.

-sublinierile aparţin redacţiei

„Gestionăm una dintre cele mai lungi şi dificile frontiere externe ale Uniunii Europene”

Reporter: editura April - 16 - 2012 Comments Off on „Gestionăm una dintre cele mai lungi şi dificile frontiere externe ale Uniunii Europene”

Dl. Chestor Marian Tutilescu, Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale răspunde întrebărilor adresate de revista „Balcanii şi Europa”


-Consideraţi că graniţele României, terestre, aeriene, fluviale şi maritime devin o barieră solidă în faţa pătrunderii emigranţilor spre estul Europei, a traficului de droguri şi carne vie?

-Datorită poziţiei sale geografice, România are o responsabilitate enormă în cadrul Uniunii Europene, aceea de a asigura, printr-un management profesionist al frontierelor externe, securitatea celor aproape 500 de milioane de cetăţeni europeni.

Gestionăm una dintre cele mai lungi frontiere externe ale Uniunii Europene –peste 2070 de kilometri – şi în acelaşi timp una dintre cele mai dificile, care reprezintă, pentru autorităţile de aplicare a legii, o provocare majoră. Din acest motiv, prin toate activităţile pe care le-am iniţiat, avem în permanenţă în atenţie îndeplinirea obiectivului legat de dezvoltarea spaţiului de justiţie, libertate şi securitate şi de creştere a gradului de securitate internă pentru cetăţeanul european. Demersurile noastre au fost susţinute prin măsuri de dezvoltare şi implementare a legislaţiei necesare, prin măsuri de modernizare a echipamentului şi a infrastructurii folosite, printr-un proces accelerat de pregătire a personalului şi prin acţiuni de cooperare cu partenerii europeni. Rezultatele sunt vizibile şi au fost apreciate în mod deschis de reprezentanţii statelor membre care au evaluat gradul de pregătire a ţării noastre în cadrul procesului de evaluare Schengen.

Ceea ce aş dori eu să mai remarc este însă că toate acţiunile noastre din punctul de vedere al cooperării în context Schengen, inclusiv în ceea ce priveşte controlul şi securizarea frontierelor, sunt deja cele ale unui stat membru. Am intrat deja în logica unui stat Schengen şi ne-am construit un sistem care, spunem noi, ne ajută să performăm alături de colegii europeni.

Desigur, a spune că un sistem, chiar şi de nivelul celui disponibil în prezent la frontierele externe ale UE asigurate de România, este infailibil, este nerealist, însă putem afirma fără tăgadă că îndeplinim cu succes responsabilităţile în ceea ce priveşte gestionarea frontierelor externe ale spaţiului de libertate, securitate şi justiţie.

-Suntem îndreptăţiţi, datorită gradului de securizare a frontierelor noastre verificate şi apreciate de reprezentanţi ai Uniunii Europene, deci, tehnic vorbind să facem parte din spaţiul Schengen?

Răspunsul meu este, fără nicio ezitare: da, suntem pregătiţi să facem parte din spaţiul Schengen şi am demonstrat acest lucru pe parcursul celor doi ani de evaluări, 2009 şi 2010. De altfel, nu cred să existe un stat membru care să nu recunoască acest lucru: România îndeplineşte toate criteriile Schengen şi acţionează deja ca un stat membru cu drepturi depline.

Referitor la domeniul frontierelor, pe parcursul evaluărilor, au fost verificate toate condiţiile din punct de vedere al personalului, al infrastructurii punctelor de trecere a frontierei şi echipamentelor folosite la controlul şi supravegherea frontierelor. Toate rapoartele misiunilor de evaluare au concluzionat acelaşi lucru: România a ajuns într-un stadiu avansat în ceea ce priveşte implementarea acquis-ului Schengen şi este pregătită să adere la spaţiul Schengen. Actul oficial care recunoaşte faptul că suntem pregătiţi să facem parte din spaţiul Schengen şi care a fost aprobat de toate statele membre, este reprezentat de Concluziile Consiliului JAI, cu privire la finalizarea procesului de evaluare Schengen.

– Ce sprijin a fost primit, de-a lungul anilor, din partea Uniunii europene pornind de la premiza că “Schengen este un bun comun şi atunci responsabilitatea e una comună”, după cum constata chiar la sfârşitul anului trecut dl. Stefano Manservisi, directorul general al Direcţiei pentru Afaceri Interne din cadrul Comisiei Europene?

-Într-adevăr, spaţiul Schengen este o zonă în care statele membre împărtăşesc valori comune, dar şi o zonă în care sunt stabilite nişte reguli foarte clare şi responsabilităţi împărţite.

Uniunea Europeană a susţinut România de-a lungul anilor pentru atingerea obiectivului de a deveni membru al spaţiului Schengen, în special prin sprijinul financiar acordat şi punerea la dispoziţie a experţilor din statele membre care au împărtăşit din expertiza şi experienţa proprie.

Pentru aderarea la spaţiul Schengen am beneficiat de instrumentul Facilitatea Schengen, care a vizat finanţarea acţiunilor la frontiere externe ale Uniunii şi punerea în aplicare a acquis-ului Schengen. Am avut rezultate foarte bune în ceea ce priveşte implementarea sumelor de bani alocate, suma absorbită de statul român prin Facilitatea Schengen fiind de 100 %.

Şi în continuare dispunem de susţinerea financiară a UE prin Fondul Frontierelor Externe, Fondul European pentru Returnare, Fondul European pentru Refugiaţi sau Fondul European pentru Integrarea Resortisanţilor Ţărilor Terţe.

Într-adevăr, dacă ne gândim că solidaritatea care se aplică în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie presupune a te baza într-o foarte mare măsură pe celelalte state membre şi pe modul în care acestea asigură securitatea spaţiului Schengen, este evident că Uniunea acordă tot sprijinul pentru derularea în cele mai bune condiţii a absorbţiei fondurilor alocate fiecărui stat membru în parte.

-. Ce măsuri au fost luate pentru a se curma eventualele acte de corupţie de la punctele de trecere a frontierei?

-La nivelul MAI acordăm o atenţie deosebită prevenirii şi combaterii corupţiei şi sarcinilor pe care le avem de îndeplinit din Strategia Naţională Anticorupţie. Consider că parcursul nostru în acest domeniu este pozitiv, iar rezultatele nu fac decât să confirme acest lucru. De altfel, ultimele rapoarte ale Comisiei Europene în ceea ce priveşte MCV apreciază activităţile ministerului nostru în această sferă, a combaterii corupţiei, în special demersurile Direcţiei Generale Anticorupţie. Desfăşurăm activităţi de instruire anticorupţie, cu caracter preventiv, în rândul lucrătorilor MAI, în special la nivelul Poliţiei de Frontieră şi cel al Poliţiei Rutiere, în baza unor planuri de acţiune aprobate de conducerea ministerului. La nivelul punctelor de trecere a frontierei au loc periodic inspecţii inopinate de la nivel central sau local pentru prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie.

În acelaşi timp, am remarcat în ultimul timp că personalul MAI a devenit mai conştient de problematica corupţiei, tentativele de mită sau orice alte activităţi de acest gen fiind raportate sau semnalate ofiţerilor DGA. Controalele inopinate ale acestora au demonstrat că un număr din ce în ce mai mare de lucrători MAI rezistă tentativelor de corupţie. Consider aşadar, că mecanismele instituţionale de prevenire şi sancţionare a actelor de corupţie în interiorul MAI sunt clare şi eficiente.

– Preocupat fiind de sporirea vigilenţei pe graniţele extracomunitare aţi anunţat că veţi lua o serie de măsuri. Astfel, o parte din personalul Poliţiei de Frontieră urma să fie transferat pe posturile vacante din poliţia naţională sau din alte structuri ale MAI, iar o altă parte să fie transferată la frontiera externă, în vederea întăririi acesteia, conform opţiunilor exprimate. S-a realizat acest obiectiv?

-Din perspectiva aderării la spaţiul Schengen şi a măsurilor compensatorii care vor trebui adoptate, este necesară o repoziţionare a instituţiei Poliţiei de Frontieră, atât din punct de vedere al resurselor umane, cât şi al competenţelor, astfel încât structura să fie în măsură a răspunde cerinţelor impuse de procesul de aderare şi, ulterior, de prezenţa în rândul statelor Schengen.

Avem o “Concepţie privind relocarea personalului şi patrimoniului structurilor Poliţiei de Frontieră Române de la viitoarele frontiere interne”, care va fi aplicată după aderarea la spaţiul Schengen. Până atunci însă, personalul poliţiei de frontieră va continua să-şi îndeplinească atribuţiile pe frontierele cu Ungaria şi Bulgaria.

– După cum s-a anunţat, în exerciţiul spaţiului Schengen au apărut situaţii fără precedent când Franţa şi Italia au luat decizii unilaterale, iar Danemarca a instituit controale la frontierele interne. La care se adaugă şi declaraţiile excesive ale preşedintelui Sarkozy din campania electorală potrivit cărora dacă nu vor fi revizuite acordurile Schengen va suspenda participarea Franţei.

Vor îngreuna aceste acţiuni intrarea României în spaţiul Schengen, ţinând seama că au fost respectate toate cerinţele existente de intrare în acest spaţiu?

-Este foarte clar că în momentul de faţă, spaţiul de libertate, securitate şi justiţie se confruntă cu numeroase provocări şi tensiuni cărora trebuie să le facă faţă. Criza din bazinul Mediteranei de anul trecut şi dificultăţile prin care trece Grecia în ceea ce priveşte asigurarea controlului frontierelor externe şi gestionării afluxului de migranţi, au generat poate, mai mult ca oricând, o lipsă de încredere între statele membre şi anumite ieşiri publice pe această temă. În ceea ce priveşte cazurile punctuale de reintroducere a controalelor în Italia, Franţa sau Danemarca, trebuie să subliniez că acquis-ul Schengen prevede foarte clar că statele membre pot reintroduce temporar, pentru motive bine determinate, controalele la frontierele interne. Tocmai la aceste prevederi au făcut apel statele membre respective, considerând că valul de imigraţie ilegală de la frontierele maritime sudice constituia un pericol pentru securitatea internă a cetăţenilor lor.

În ceea ce priveşte declaraţiile preşedintelui Franţei, trebuie spus că în conformitate cu regulile actuale, nici un stat membru nu poate ieşi sau nu se poate auto-suspenda din spaţiul Schengen. Conform Tratatului de la Lisabona, un stat membru poate să iasă din Uniunea Europeană, lucru care cred că nu ar fi câtuşi de puţin în interesul Franţei sau cetăţenilor acestei ţări.

Dincolo de aceste declaraţii, este foarte clar că anumite reguli care guvernează spaţiul Schengen trebuie schimbate sau îmbunătăţite, mai ales în sensul respectării, de către toate statele membre a legislaţiei Schengen şi a îndeplinirii responsabilităţilor care le revin. Vorbim despre aşa numita reformă a Guvernanţei Schengen, la care România participă în mod activ, interesul nostru fiind întărirea securităţii spaţiului de libertate, securitate şi justiţie şi menţinerea libertăţii de circulaţie pentru cetăţenii europeni.

 

Diplomaţia română în 2011

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on Diplomaţia română în 2011

evoluţie într-un an al crizelor la nivel internaţional

Dl. Teodor Baconschi, ministrul român al Afacerilor Externe, solicitat fiind de revista noastră, ne-a răspuns, cu amabilitate, la întrebarea „Unde ne aflăm?”. Publicăm în continuare intervenţia domniei sale.

Anul 2011 a fost un an tumultuos, la finalul căruia diplomaţia română poate spune că a evoluat şi s-a perfecţionat, răspunzând cu succes unor provocări fără precedent. Am promovat, în continuare, o diplomaţie inteligentă, echilibrată, activă, demnă şi chiar îndrăzneaţă, obiectivul fiind ca eforturile României de acţiune şi concepţie să fie mai vizibile.

Ne-am confruntat, la începutul anului, cu o serie de situaţii de criză fără precedent, declanşate de evoluţii şi evenimente de pe plan internaţional. Astfel, în februarie-martie, am întreprins o operaţie amplă de evacuare a cetăţenilor români din Libia, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale. Am sprijinit repatrieri similare în urma catastrofei din Japonia.

În plan politic, anul spre al cărui final ne îndreptăm a însemnat, atât consolidarea profilului României în UE şi NATO, cât şi întărirea cooperării regionale şi a parteneriatelor strategice. Nu în ultimul rând, 2011 a însemnat atingerea unor obiective importante – de la participarea activă în organizaţii internaţionale, până la extinderea contactelor şi prezenţei în multiple spaţii geografice de interes.

Dorim să ne sporim influenţa în UE şi am întreprins toate demersurile necesare pentru a valorifica beneficiile apartenenţei la acest spaţiu unic de integrare, inclusiv în cadrul noii diplomaţii europene – Serviciul European de Acţiune Externă. Agenda UE din acest an a fost deosebit de încărcată şi s-a concentrat pe identificarea măsurilor adecvate în contextul crizei economice. România a exprimat clar opţiunile şi soluţiile pe care le consideră adecvate pentru ca proiectul şi guvernanţa europeană să-şi regăsească suflul. Totodată, România s-a remarcat în continuare în aria Politicii de Securitate şi Apărare Comună a UE – în special prin prezenţa în topul contribuţiilor la misiuni civile, în Balcani în Georgia şi Afganistan.

Vizita Preşedintelui României în SUA şi întâlnirea cu Preşedintele Obama, precum şi întâlnirea pe care am avut-o cu secretarul de stat american Hillary Clinton, au fixat obiectivele unui nou Parteneriat Strategic pentru secolul XXI, susţinut în mod concret de semnarea Acordului privind desfăşurarea în România a sistemului SUA de apărare anti-rachetă – extrem de relevant pentru securitatea naţională, precum şi pentru cea de ansamblu a Aliaţilor. Am continuat cu partenerii americani şi dialogul cu privire la includerea României în programul Visa Waiver.

Am avut o prezenţă activă în implementarea Noului Concept Strategic NATO şi în conturarea agendei următorului Summit al Alianţei, ce va avea loc la Chicago în 2012. Vom lucra împreună cu partenerii noştri ca sistemul comun al NATO de apărare antirachetă să fie una dintre reuşitele de seamă ale Summit-ului din 2012. Sesiunea Adunării Parlamentare NATO din octombrie, la Bucureşti, a confirmat profilul însemnat al ţării noastre în cadrul Alianţei.

În privinţa intereselor regionale ale UE, am promovat un plus de pragmatism în ceea ce priveşte Parteneriatul Estic, vizând consolidarea proximităţii europene şi ancorarea acesteia la UE. Totodată, ne-am confirmat concret rolul şi capacitatea de promotor principal al recent adoptatei Strategii UE pentru Regiunea Dunării. În noiembrie am organizat la Bucureşti o reuniune informală a miniştrilor de externe din statele riverane Dunării.

De asemenea, România a deţinut, în prima jumătate a anului, preşedinţia Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), găzduind în luna iunie reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre. Am obţinut progrese pragmatice cu efecte reale, îndeosebi în privinţa interesului şi rolului UE în zonă.

Am continuat să sprijinim cu fermitate integrarea statelor din Balcanii de Vest în structurile europene şi euro-atlantice, poziţie reconfirmată inclusiv în cadrul recentelor contacte cu preşedinţii Serbiei şi Macedoniei. În octombrie am propus, împreună cu Grecia şi Bulgaria, relansarea unei Strategii UE pentru regiune.

Am sprijinit mai energic ca oricând demersurile Republicii Moldova pentru o perspectivă europeană şi pentru o implicare şi susţinere din partea UE a procesului de reformă de la Chişinău. Parteneriatul Estic are nevoie acută de o poveste de succes, iar Republica Moldova este cea mai bine plasată în acest sens.

Am avansat şi în direcţia unei relaţii pragmatice cu Federaţia Rusă, în coordonate echilibrate, predictibile, în acord cu realităţile şi valorile secolului al XXI-lea. În septembrie am avut o întâlnire foarte utilă la New York cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, iar în octombrie a avut loc reuniunea Comisiei interguvernamentale româno-ruse de colaborare economică. Am demarat noul curs al relansării dialogului şi mecanismelor de cooperare în sens european cu Ucraina. Vă reamintesc că ministrul ucrainean de externe Konstantin Grişcenko a fost la Bucureşti în luna mai, iar eu am efectuat în luna noiembrie prima vizită oficială a unui ministru român de externe la Kiev de după 2009.

Anul 2011 a marcat pentru România un dialog politic tot mai intens în zona Orientului Mijlociu, în primul rând printr-un plus de proiecte concrete pe agenda bilaterală cu Israel, Autoritatea Naţională Palestiniană, Iordania, dar şi cu Kuweit, Arabia Saudită, Qatar. Foarte semnificativ pentru relaţia cu lumea arabă, am lansat Forumul Economic România – Consiliul de Cooperare al Golfului în martie, la Bucureşti.

Mai mult, am urmărit şi ne-am implicat îndeaproape, prin transfer de expertiză, dar şi în plan conceptual, în sprijinirea transformărilor democratice în Africa de Nord.

 

Cu ce gânduri pentru ţara dumneavostră, pentru Balcani, pentru întreaga Europă întâmpinaţi anul 2012?

Reporter: editura December - 20 - 2011 Comments Off on Cu ce gânduri pentru ţara dumneavostră, pentru Balcani, pentru întreaga Europă întâmpinaţi anul 2012?

În exclusivitate

Cu ce gânduri pentru ţara dumneavostră, pentru Balcani, pentru întreaga Europă întâmpinaţi anul 2012?

– ne răspund ambasadori din zona balcanică –


E.S. Zoran POPOVICI

Ambasadorul Serbiei în România

Nu doar că doresc, ci mă şi aştept ca pentru Serbia, anul 2012 să înceapă ceva mai devreme, deja în luna decembrie a acestui an. Mai exact, atunci ar trebui ca în Consiliul Europei să se adopte decizia prin care Serbia va primi statutul de candidat pentru aderare la UE şi, cel mai probabil, se va comunica data începerii negocierilor de aderare.

O astfel de decizie aştept în deplin temei, pornind, întâi de toate, de la un aviz pozitiv al Comisiei Europene din data de 12 octombrie, când s-a recomandat ca Serbiei să i se acorde statutul de ţară candidat, precum şi de la rezultatele substanţiale pe care ţara mea le-a obţinut în procesul reformelor în plan intern şi a îndeplinrii criteriilor politice în contextul integrării europene. Comisia Europeană a legat apropiata decizie pozitivă a statutului de candidat de continuarea dialogului cu Priştina şi punerea în aplicare a acordurilor încheiate până în prezent, ceea ce este în deplină conformitate cu politica dusă de Guvernul Republicii Serbia.

În ceea ce priveşte Balcanii, aşteptările mele sunt ca acele ţări care sunt deja membre să se dezvolte în continuare multilateral, ca factori puternici ai UE, iar acele ţări care sunt în diferite stadii de aderare şi apropiere de UE să continue să se dedice cu devotament realizării obiectivului lor european.

În paralel cu eforturile pe care fiecare stat balcanic le depune individual, conform agendei proprii, este foarte important a se consacra toate, în acelaşi timp, în continuare şi dezvoltării cooperării regionale, care în 2011 a avansat semnificativ în numeroase domenii. Ţelul comun trebuie să fie o zonă a Balcanilor strâns legată prin numeroase fire ale cooperării şi încrederii reciproce.

De la UE aştept să recunoască eforturile substanţiale ale statelor balcanice în realizarea reformelor, şi ca, în interesul comun, să le accepte drept parte integrantă. Procesul integrării totale a Balcanilor nu este în nici un fel în contradicţie cu procesele de consolidare internă prin care trece UE, deja reprezintă o contribuţie semnificativă la consolidarea Uniunii pe baza principiilor ei – democraţie, coeziune şi integritate.


Ljupco Arsovski

Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Macedonia în România

Republica Macedonia este situată în inima Balcanilor. În cei 20 de independenţă, neatârnare şi suveranitate, este incontestabil că am arătat maturitate în construirea societăţii democratice şi paşnice în care trăiesc macedoneni, albanezi, turci, sârbi, aromâni şi alte grupuri naţionale. În Balcani au fost şi vor fi probleme, însă acestea trebuie soluţionate prin dialog, ca unic mod civilizat prin care se poate ajunge la o rezolvare. Toate ţările din Balcani, şi în special ţara mea, Macedonia, au scopuri strategice de aderare la strucrurile euro-atlantice. Prioritatea noastră este de a deveni membru NATO şi UE, pentru că aparţinem acestora în mod natural şi este necesar să devenim membru cu drepturi depline, însă intrarea noastră să se facă fără şantaj, subapreciere şi prejudiciere a valorilor noastre fundamentale. Identitatea este o valoare şi o calitate despre care nu se poate discuta şi licita, şi cu atât mai puţin şantaja.

Experienţa noastră istorică turbulentă, de la construirea noului stat macedonean, se bazează pe credinţa pe care o avem în viitorul european. De aceea, Republica Macedonia are o bună bază pentru a deveni lider al regiunii, în primul rând pentru reformele din economie, din educaţie, din investiţii, din tehnologie şi inovaţie, din protejarea mediului, din protecţia drepturilor şi libertăţilor omului şi din toate sferele vieţii de zi cu zi. Buna organizare a sistemului şi marea atenţie şi responsabilitate a tuturor cetăţenilor au făcut ca în Macedona criza mondială şi prăbuşirea sectorului economico-financiar, manifestată în multe ţări, să treacă fără mari turbulenţe.

Având în vedere aceste consideraţii, îmi doresc ca Republica Macedonia să întâmpine anul 2012 ca membră a NATO şi să înceapă negocierile pentru a deveni membră a EU. Cred că statele din vecinătate vor găsi soluţii pentru unele chestiuni deschise, iar problemele financiare se vor rezolva treptat, prin sacrificiile necesare, raţionalitate în consum şi mărirea producţiei prin calitate şi prin noi tehnologii.

Pacea este cea mai importantă nu doar pentru Balcani şi Europa, ci şi pentru întreaga lume, aceasta fiind şi cea mai mare urare a mea pentru toate popoarele civilizate.

Anul Nou 2012 să ne fie vesel şi prosper !

Bucureşti, 5 noiembrie 2011

 

E.S. Sami Shiba

Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Albaniei în România

Am sărbătorit cu puţin timp în urmă Ziua Naţională, moment prielnic pentru a evalua coordonatele prezente ale statului albanez. Albania este un stat renăscut, angajat spre progres, decis să-şi atingă obiectivele strategice şi naţionale. Este un stat european modern, cu instituţii democratice şi demonstrează în fiecare zi că pentru o naţiune, libertatea este bunul cel mai de preţ. Ţara noastră continuă eforturile pentru integrarea sa europeană, totodată fiind şi membru NATO, aducându-şi aşadar contribuţia la eforturile de instaurare a păcii şi stabilităţii în regiune şi în întreaga lume.

Dată fiind importanţa compenentei economice pentru bunul mers al societăţii, putem afirma că, în ciuda actualelor turbulenţe financiare internaţionale, Albania a reuşit în mare măsură nu doar să evite recesiunea, dar şi să înregistreze o creştere economică dătătoare de optimism pentru perspectivele anului viitor. Cele 4 procente de avans al economiei, estimate pentru anul 2011, dau măsura eficientelor politici economice pe care le derulăm, bază pentru proiecţii viabile.

În anul 2012 vom celebra 100 de ani de la cucerirea independenţei Albaniei, iar unul dintre cele mai importante ţeluri, susţinut de 94% dintre albanezi, este integrarea în Uniunea Europeană. Guvernul albanez va continua eforturile de a implementa reformele cerute de accederea în UE, fiind conştienţi că privatizările, accelerarea creşterii economice, sporirea veniturilor populaţiei şi eficientizarea luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate ne vor aduce, odată cu intrarea în marea familie europeană, progresul şi prosperitatea. Avem toate motivele să privim cu optimism spre anul 2012, dată fiind amploarea planurilor naţionale pe care le derulăm sau pe care ni le-am propus.

Toate aceste planuri de dezvoltare sunt strâns legate de perspectivele regionale şi continentale. Albania are relaţii excelente cu vecinii şi ocupă o poziţie importantă pentru securitatea, pacea şi prosperitatea din Balcani, Mediterana şi întreaga Europă. În acest context putem exemplifica, fireşte, cu bunele relaţii pe care Albania le are cu România, care ne este partener în interiorul NATO şi un susţinător pe drumul aderării la Uniunea Europeană.

La hotarul dintre anii 2011 şi 2012 adresez celor două popoare, ca şi întregii lumi, urări de pace şi prosperitate, de progres şi îmi doresc să avem, ca state, înţelepciunea de a depăşi, prin dialog şi respect, momentele dificile.

 

E.S. Georgios Poukamisas

Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Greciei în România

Gândul şi urarea pe care o fac pentru 2012 pentru greci este, înainte de toate, să îşi păstreze coeziunea socială, în mod tradiţional crescută printre popoarele europene, dar care este încercată puternic în condiţiile actualei crize financiare şi economice.

Grecia va trece cu greutate peste 2012, dar şi peste anii care vor urma. Nu ne facem iluzii în această privinţă, dar este important să se păstreze buna funcţionare a statului şi a societăţii şi să fie crescut sentimentul de datorie şi obligaţie de către clasa politică, serviciul public şi de către toţi cetăţenii ţării noastre şi solidaritate din partea grecilor de pretutindeni.

Noul guvern al ţării, condus de profesorul Papademos, deşi a preluat conducerea ţării în condiţii mai dificile comparativ cu cele existente acum doi ani, are perspective mai bune pentru a reuşi în misiunea sa, până la încheierea mandatului, adică atunci când vor fi implementate politicile economice care sunt corelate cu hotărârile Consiliului European din 26-27 octombrie.

Este interesant faptul că poporul nostru este mai dispus acum decât în urmă cu câteva luni să se disciplineze. Poate pentru că acum se află în poziţia de a percepe mai bine cât de serioasă este situaţia şi de a înţelege că nu există reţete radical diferite pentru o recuperare a ţării.

În anul 2012, micro-politica va fi învinsă în ţara mea. Toţi vor înţelege că nu au altă opţiune în afară de a susţine guvernul Papademos. Această sarcină este herculeană, dar este clar că cei care nu o vor sprijini nu vor fi apreciaţi de către alegători la următoarele alegeri, atunci când vor avea loc.

Acestea sunt, aşadar, gândurile de bază în perspectiva anului 2012: păstrarea coeziunii sociale în cadrul zonei euro.

La împlinirea a 100 de ani de la primul război balcanic, le doresc Balcanilor o perioadă mai liniştită faţă de 2011; de asemenea, integrarea lor organică în trunchiul central să avanseze cu un pas. Pacea în Balcani trebuie să fie cultivată continuu, nimeni nu ar trebui să se complacă. Poate se află la periferia Europei, dar întotdeauna dipun de forţa de a perturba liniştea centrului bătrânului continent. Agenda de la Salonic, din anul 2003, trebuie să continue. Miniştrii de Externe ai României, Bulgariei şi Greciei au semnat la Bruxelles, la începutul lunii octombrie 2011, o scrisoare către partenerii din UE, prin care intenţionează să sublinieze necesitatea ca interesul Bruxelles-ului pentru Balcanii de Vest să rămână puternic. Noi am salutat implicarea şi sentimentul de responsabilitate al diplomaţiei române în această privinţă.

Referitor la Europa, mă aştept ca ea să reziste la furtunile monetare de care este lovită, să facă, aflându-se în stare de urgenţă, paşi de aprofundare, să menţină euro şi să se constituie din ce în ce mai mult, în colaborare cu partenerii transatlantici, dar şi cu cei regionali, într-o apărătoare a valorilor umanitare şi o putere de conciliere şi de prudenţă în lumea actuală, atât de tulbure. Să aplice cuvântul Sfântului Augustin: „în dubiis libertas, în necessariis unitas, în omnibus caritas”.

 

„Romii au acute probleme de educaţie, de integrare în muncă, de comportament familial şi civil”

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on „Romii au acute probleme de educaţie, de integrare în muncă, de comportament familial şi civil”

-ne declară renumitul filosof şi scriitor francez André Glucksmann

Proeminentul filosof şi scriitor francez André Glucksmann a efectuat o vizită de documentare în România, pentru a lua contact cu realităţile vieţii etniei romilor.

Cunoscut pentru poziţia sa de apărător al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, André Glucksmann a acordat un interviu în exclusivitate revistei noastre, prezentând concluziile vizitei, optica personală asupra chestiunii romilor, precum şi dimensiunea europeană a acesteia.

De ce v-aţi decis ca în opera dvs. să denunţaţi, uneori chiar cu vehemenţă, toate formele de opresiune, atât pe plan filosofic, cât şi în manifestările lor în contemporaneitate?

Provin dintr-o familie de evrei care a participat la Rezistenţă în Franţa, ceea ce m-a învăţat că adevărurile sunt mai degrabă relative. Aşa, de pildă, vorbeam germană în familie şi franceză în exterior, şi nu aveam voie să fac altfel deoarece aş fi întâlnit oprobriul general. Problema pentru mine nu se punea să iau poziţie, pentru că în acea vreme eram anturat de tineri care au adoptat poziţii curajoase.

Aveaţi legătură cu evenimentele din 1968, din Paris?

-Desigur, le-am trăit pe pielea mea. Studenţii nu erau dogmatici, orice s-ar crede. Era o luptă împotriva Guvernului, dar şi a Partidului Comunist, care avea o cotă de 25% în opţiunile electoratului. Îmi terminasem deja studiile de Filosofie, de aceea îmi aduceam aminte de Socrate, care aborda un subiect şi discuta cu toată lumea, iar tinerii atenieni se grupau în jurul lui, pentru că făcea o revoluţie a onoarei, trăind şi în eternitate, dar şi în problematica actualităţii lor, exact ca occidentalii. Mi se părea că participam la o mişcare socratică. Existau şi mituri aduse în prim-plan, se fixau imagini de revoluţionari, dar, lucrul cel mai important, a fost o mişcare antiguvernamentală, anticomunistă, antitotalitară.

 

În acest context, îmi permit să remarc că în lucrările dvs. afirmaţi – cum ar fi, de pildă, în „La Cuisiniere le Mangeur d`Hommes” – că atât crimele nazismului cât şi cele ale comunismului au o sorginte comună. Mă refer nu la evidenţa statistică a victimelor, ci la sensul filosofic-istoric, dacă se poate spune astfel.

-Este un adevăr istoric. Naziştii au instituit printre primele formaţiuni de tip comunist, iar Stalin a copiat modelul şi l-a perfecţionat. Între altele, amintesc de asasinarea mareşalului Tuhacevski. Din punct de vedere istoric, acestea se numesc „mişcări în oglindă”, care se aseamănă şi se imită. Chiar şi antisemitismul. Nu are chiar o origine bolşevică, însă atunci când a analizat această problemă, lui Stalin nu i s-a părut a fi o idee rea. Vreau să spun că fiecare luptă pentru putere este urmată de mişcări opozante, dar şi de imitaţii. În acest caz sunt imitatori prin agresiune. În acelaşi timp, remarc că în Rusia existau urme vechi antisemite, provenite din trecutul istoric. Vă amintesc cazul Birobidjanului, acea enclavă pentru evrei situată în Orientul îndepărtat, rupţi de lume, într-un regim de sclavie.

Vă afirm apoi că mi-am petrecut 15 ani din viaţă luptând împotriva Rusiei colonialiste, angrenată în conflictul din Cecenia. Acolo am început să regret că Europa occidentală îşi uitase scopul principal, democratic, deoarece războiul din Cecenia era unul colonial. Era un război de tip fascist.

 

Într-un important articol pe care l-aţi publicat în toamna anului 2010, în ziarul „Le Monde”, afirmaţi că „atât timp cât romii rămân persona non grata la masa bogaţilor, emanciparea europeană nu va avea fundamente solide”. Am dori să dezvoltaţi puţin subiectul, mai cu seamă că în pomenitul articol vă referiţi la problema ţiganilor şi din perspectiva României, deşi, drepţi să fim, este o problemă a întregii Europe şi, la urma urmei, o chesiune de mentalitate şi de securitate, care ne duce cu gândul la titlul pe care l-aţi dat acelui articol, „Teama de noi înşine”.

Resentimentele împotriva acestei etnii sunt foarte răspândite, cu precădere în Europa de est, dar fără îndoială nu sunt străine nici vestului. Arta secolului al XIX-lea – de la Victor Hugo la Verdi – trădează teama populaţiei sedentare faţă de colectivităţile non-teritoriale. Cerşetoria, bolile, infracţiunile şi chiar poveştile despre răpiri de copii au alimentat percepţia europeană de frică în faţa celor „care nu trăiesc ca noi”. Ducând la isterie aceste temeri, naziştii i-au trimis pe aceşti „sub-oameni” în camerele de gazare.

În ceea ce mă priveşte, am venit aici să înţeleg ce se întâmplă în chestiunea romilor. Denumirea de „romi” sau ţigani pentru mine sună la fel, dar pentru ei este foarte importantă. În general, sunt un susţinător al preşedintelui Sarkozy, dar mai presus de aceasta sunt un susţinător al adevărului. Şi cred că este scandalos ce se întâmplă cu romii.

 

Vă referiţi la expulzările din Franţa şi Italia…

Evident. Am să vă spun ceva: nu romii sunt cei care au declanşat discursul de la Grenoble şi nu ei au atacat Jandarmeria. Aşa şi-a început campania electorală Sarkozy, încercând să atragă voturi şi din electoratul de extremă dreapta, erijându-se în cel care vrea să protejeze Franţa în faţa migranţilor. Pentru că nu poate proteja ţara de migranţii din fostele colonii franceze, deoarece este un subiect delicat, a găsit ţapi ispăşitori în romii sosiţi în Franţa. Sarkozy i-a atacat încălcându-le drepturile de cetăţeni europeni; şi a făcut-o pentru că romii sunt puţini, slabi şi nu beneficiază de protecţie. Şi nu este doar o campanie electorală, ci este un curent general european. Sarkozy a imitat atacuri anterioare împotriva romilor, care au avut loc la Roma, din dorinţa de a câştiga voturi. Ştiu că a existat chiar un consilier al preşedintelui care a fost încântat de această abordare. Iar italienii, la rândul lor, i-au imitate pe englezi…

 

Lăsând la o parte aspectul electoral, care consideraţi că a fost efectul asupra opiniei publice?

-A fost cu totul invers faţă de cel scontat. Majoritatea francezilor au manifestat compasiune faţă de efectele prigoanei asupra femeilor şi a copiilor de romi. Acum, cei mai mulţi consideră că această situaţie este revoltătoare.

 

Consideraţi că Uniunea Europeană ca tot unitar şi ţările componente ca entităţi diferenţiate pot acomoda problematica ţiganilor cu exigenţele principiilor democratice actuale, ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii?

-Cred că este vorba despre o criză a Europei, care am impresia că uneori cam uită de ce s-a constituit. Romii sunt cetăţeni europeni exemplari de cel puţin zece secole, încă din epoca Bizanţului. Dacă ieri exista cu precădere problema romii, astăzi au apărut africanii. Persecuţia asupra romilor are o altă faţetă asupra africanilor. Italia îi primeşte pe sudanezi, ceea ce Franţei nu-i place. Şi românii vor să-i ajute, dar Franţa şi Germania nici nu vor să audă de aşa ceva. Dacă sudanezii vor să ajungă în Europa, este pentru că vor să muncească în Franţa şi în Germania. Europa spune că nu este treaba ei. Dar nu vorbim despre o situaţie similară, întrucât aceştia nu sunt cetăţeni europeni, ca romii. Este un simptom puternic, care are şi un rezultat – subiectul romilor stă la baza unei dispute între Franţa şi România, între Franţa şi Italia, între Italia şi România; aşadar, Europa dă semne de dezintegrare. Ministrul italian de Externe declara chiar că „dacă asta înseamnă Europa, prefer să rămân singur”. Nu putem uita că Italia a fost cea mai europeană dintre ţări şi devine periculos dacă începe să pună la îndoială coerenţa Europei. De aceea, este greşit să considerăm că este vorba doar de o problemă care se limitează la 15-20.000 de romi. La mijloc este însuşi simbolul Uniunii Europene, al cetăţeanului european.

După cum am mai spus, chestiunea nu este atât despre romi, cât despre cei pentru care romii sunt o problemă. Europa post-modernă adoră să încalce vechile tabu-uri care impun restrângeri ale libertăţilor cetăţeneşti, dar în acelaşi timp se coalizează împotriva imigranţilor. Şi este pietrificată în faţa romilor, oameni care se mută de colo-colo potrivit propriei voinţe şi propriilor tradiţii. Trebuie să înţelegem cu toţii că este vorba mai puţin despre refuzul în faţa altora şi mai mult despre refuzul în faţa noastră.

 

Aflat în România, aţi avut posibilitatea să discutaţi despre problemele romilor, să fiţi în contact direct cu reprezentanţi ai etniei. Cu ce impresii aţi rămas?

-În cele trei zile cât m-am aflat în ţara dvs., am vizitat comunităţi de romi în care am întâlnit oameni foarte deschişi, care nu au fost deloc dogmatici în explicaţiile lor. În primul rând, nu toţi sunt săraci; am cunoscut romi chiar foarte înstăriţi. În acelaşi timp, am aflat că aceştia nu se implică în rezolvarea problemelor etniei lor. De aceea, mi s-a sugerat ca atunci când tratez această problemă să nu mă refer la romi în totalitatea lor, ci ţinând seama de diferitele grade de incluziune socială. După cum am remarcat, de asemenea, că există şi români bogaţi care nici aceşti, la rândul lor, nu se ocupă de problemele celor cu venituri modeste. Este, aşadar, un stereotip să afirmi că doar romii bogaţi ignoră problemele romilor defavorizaţi. Apoi, este o generalizare scandaloasă afirmaţia că toţi romii sunt mincinoşi ori mafioţi. Nu este adevărat.

După cum este adevărat şi faptul că uneori romii inspiră teamă. A încerca să-i ascundem e ca şi cum am încerca să ne ascundem fraţii fără rădăcini, inevitabilă şi înfricoşătoare parte a destinului nostru comun. Teama de romi este de fapt o nerecunoscută teamă de noi înşine. Dacă vom refuza să recunoaştem dreptul romilor de a trăi ca nişte călători, dacă nu le vom oferi dreptul de a se mişca în condiţii acceptabile, vom intra sub incidenţa rasismului şi a obsesiilor xenofobe. Un minim de decenţă stipulează – exact ca legea franceză – că utilităţi corespunzătoare trebuie să înlocuiască taberele aşezate la întâmplare, aşezări dezgustătoare, jenante pentru întreaga Europă. Rămâne la latitudinea noastră, ţările prospere, să iniţiem o revoluţie intelectuală care să conducă la recunoaşterea şi legitimarea acestei populaţii cu tradiţii nomade vechi de sute de ani.

Acum, după ce am cunoscut comunitatea romilor din România, pot spune că există acute probleme de educaţie, de integrare în muncă, de comportament familial şi civil. Incluziunea romilor îşi va găsi forme adecvate de rezolvare doar prin cooperarea tuturor factorilor europeni implicaţi. Când spun aceasta mă refer şi la responsabilitatea românească.

 

Carol Roman

*Andre Glucksmann este unul dintre cei mai importanţi gânditori francezi ai epocii pe care o traversăm, reprezentant de seamă al noii filosofii franceze, o personalitate cu mare audienţă în Europa. Este autor al unor volume memorabile – „Discursul urii”, „Bucătăreasa şi mâncătorul de bărbaţi”, „Vest contra vest”, „Prostia”, „Dostoievski în Manhattan” etc. – care l-au propulsat în fruntea marilor gânditori francezi şi universali.

Este un susţinător al acţiunilor Naţiunilor Unite din Afganistan şi Irak, se afirmă ca un critic acid al politicii externe a Rusiei faţă de Georgia, dar şi al independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud. Întreaga sa operă denunţă variatele forme de opesiune înscrise în gândirea filosofică, precum şi manifestările lor în contemporaneitate (totaliotarism, lagăre de concentrare, război nuclear, terorism).

Secretul urii trebuiecăutat la aceia pe care ea îi animă şi întărâtă”

Strategia Naţională de Aparare a Ţării

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Strategia Naţională de Aparare a Ţării

Potrivit Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, principalele vulnerabilităţi ale României sunt diminuarea capacităţii de aplicare a legii de către unele instituţii ale statului, capacitatea administrativă redusă la nivel central şi local şi politizarea excesivă a unor instituţii, atât la nivel local cât şi naţional. O altă vulnerabilitate se referă la “dezechilibrele bugetare, cauzate de decizii politice greşite”, precum şi la “lipsa unui mecanism coerent” de previziune, planificare şi control, care să susţină gestionarea bugetului în sistem multiannual. Alte puncte slabe sunt corupţia, cu implicaţii asupra funcţionării instituţiilor statului şi cu efecte negative asupra vieţii cetăţeanului, evaziunea fiscală, contrabanda şi practicile specifice economiei subterane.

Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român, conform documentului. Strategia de apărare menţionează şi decalajul de dezvoltare între regiunile României, scăderea populaţiei şi procesul de îmbătrânire a acesteia, calitatea scăzută a sistemului de educaţie, efectele negative ale migraţiei asupra familiilor, mai ales în ceea ce-i priveşte pe copii şi tineri, deficienţe în protecţia şi funcţionarea infrastructurii critice.

Principalele riscuri şi ameninţări la adresa României sunt extinderea modalităţilor de manifestare a terorismului pe plan internaţional şi apariţia unor riscuri noi generate de radicalizare religioasă, terorism cibernetic sau propagandă în mediul virtual, proliferarea armelor de distrugere în masă, precum şi dezvoltarea programelor de rachete balistice. Alte riscuri sunt criminalitatea organizată, traficul şi consumul de droguri, menţinerea unui nivel ridicat de instabilitate şi insecuritate în zona Mării Negre, perpetuarea incertitudinilor în zona Balcanilor de Vest, fragilitatea sistemului financiar internaţional, spionajul şi alte acţiuni ostile ale unor servicii de informaţii.

Apărarea României reprezintă totalitatea acţiunilor intreprinse, a mijloacelor şi metodelor specifice necesare pentru a proteja interesele, valorile şi obiectivele naţionale de securitate de riscurile şi ameninţările la care pot fi supuse. Statul român dispune de două modalităţi prin intermediul cărora combate riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile identificate în acest document: pe de-o parte, concentrând resursele proprii, naţionale, şi pe de alta parte cooperând cu aliaţii şi partenerii internaţionali”, se arată în documentul adoptat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Comisiile de politică externă ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat favorabil, la sfârşitul lunii august, textul Strategiei Naţionale de Apărare, menţinând referirea la campaniile de presă ca element de vulnerabilitate. Parlamentul va dezbate documentul în sesiunea de toamnă.

Menirea Academiei

Reporter: Adrian Paradovschi June - 12 - 2010 Comments Off on Menirea Academiei

Interviu special acordat de preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Haiduc

-D-le preşedinte, aţi menţionat, cu prilejul primei dumneavoastră învestituri, că Academia trebuie să se exprime ca un for de consacrare, ca o instituţie activă în domeniul cercetării şi ca un potenţial consilier al autorităţilor de stat. Menţineţi această triadă?

-Categoric! Rolul Academiei ca for de consacrare este tipic tuturor

instituţiilor de acest tip. Academia Română, cu cele 65 de institute ale

sale, care acoperă practic toate domeniile ştiinţei, este unul dintre cei

trei piloni importanţi ai cercetării ştiinţifice din România:

universităţile, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare şi

institutele Academiei Române. De asemenea, Academia îşi asumă şi rolul de

consultant al autorităţilor de stat, în măsura în care este solicitată

(ceeea ce se întâmplă adeseori) sau din proprie iniţiativă, în probleme de

importanţă naţională.

-Cum concepeţi rolul Academiei în viaţa cultural-socială a României?

-Academia are un rol important în viaţa cultural-socială a ţării, în

primul rând prin misiunea sa: promovarea limbii ş istoriei românilor (un

rol principal, stabilit încă de fondatorii Academiei, în urmă cu 144 ani)

şi prin cultivarea tuturor ştiinţelor şi artelor. Academia este

răspunzătoare de gramatica şi ortografia limbii române, publică operele

clasicilor şi ale contemporanilor, elaborează dicţionare, atlase

lingvistice, istorice şi geografice, a iniţiat recent o Enciclopedie a

României, analizează starea economiei naţionale, organizează manifestări

ştiinţifice şi dezbateri pe teme de actualitate.

-Care credeţi că ar trebui să fie direcţiile principale ale cercetării ştiinţifice româneşti şi ce proiecte aveţi în susţinerea acesteia?

– Direcţiile principale ale cercetării ştiinţifice româneşti trebuie să

fie corelate cu preocupările cercetării mondiale şi cu interesele

naţionale. Prin urmare, trebuie concentrate spre ştiinţele vieţii,

ştiinţa materialelor, protecţia mediului, conservarea biodiversităţii, dar

şi spre domeniile umaniste la care am făcut referire anterior. Institutele

Academiei au proiecte importante în acest sens. Competenţa membrilor şi

cercetătorilor săi stă la baza acestor preocupări.

-Consideraţi că oamenii de cultură sunt apreciaţi la adevărata lor valoare de către societate, de către clasa politică?

– Clasa politică nu trebuie contrapusă comunităţii oamenilor de ştiinţă

şi cultură. În fond, printre profesioniştii implicaţi în politică se numără

şi oameni de cultură şi slujitori ai ştiinţei. Trebuie să remarcăm faptul

că oamenii politici depind de ciclurile electorale, sunt preocupaţi şi

trebuie să rezolve mai ales probleme pe termen scurt, imperative imediate;

oamenii de ştiinţă nu sunt legati de termene, au o continuitate garantată

şi pot să aibă şi o viziune pe termen lung. De aceea, este necesară

colaborarea dintre cele două categorii, iar înterpătrunderea lor este

benefică. Asta nu înseamnă că toţi oamenii de cultură şi ştiinţă trebuie

să devina politicieni (dar ca cetăţeni, să participe la viaţa societăţii)

şi nici toţi politicienii nu trebuie să fie mari savanţi sau performeri în

domeniul culturii. Experienţa în domeniul economic este la fel de

importantă.

-Consideraţi că Academia Română va putea să desfăşoare activitatea pe care v-o propuneţi cu bugetul ce v-a fost alocat în anul 2010?

-Când este vorba de cercetare ştiinţifică, niciun buget nu este

suficient. Nevoile sunt uriaşe, iar posibiliatăţile sunt limitate, în orice

ţară. Bugetul disponibil trebuie folosit raţional şi inteligent, în

funcţie de priorităţi.

-Ce greutăţi aveţi de depăşit, ţinând seama de eperienţa pe care aţi dobândit-o în perioada de exercitare a primului mandat?

-Principala greutate este determinată de lipsa de timp, insuficient

pentru lectură, gândire, alte activităţi.

„Aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen aduce avantaje, dar şi responsabilităţi”

Reporter: editura April - 26 - 2010 Comments Off on „Aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen aduce avantaje, dar şi responsabilităţi”

ne declară dl. Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor, în cadrul interviului special acordat revistei noastre.


Aţi declarat, la instalarea dvs. la M.A.I., că principalul obiectiv în perioada următoare va fi integrarea în Spaţiul Schengen ….

Da, este adevărat, îndeplinirea angajamentelor din calendarul stabilit împreună cu Comisia Europeană pentru aderarea României la Spaţiul Schengen este prioritatea zero a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Aceasta cu atât mai mult cu cât aderarea la Spaţiul Schengen, la 27 martie 2011, reprezintă unul din obiectivele strategice ale României după integrarea în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2007. Aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen aduce avantaje evidente, dar şi responsabilităţi pe măsură. Pe de o parte, vorbim de deplina libertate de mişcare a cetăţenilor români în statele membre ale Acordului Schengen, iar, pe de altă parte, România îşi asumă şi o imensă responsabilitate: aceea de a asigura şi furniza securitate pentru cetăţenii Uniunii Europene.

Odată cu intrarea în spaţiul Schengen, în martie 2011, ţara noastră se va transforma în graniţă a Uniunii Europene, iar M.A.I. va avea obligaţia de a asigura şi furniza securitate pentru cei aproape 500 de milioane de cetăţeni comunitari. Există un program şi ce anume cuprinde acesta?

– Obiectivul esenţial, pe care România l-a stabilit pentru martie 2011, implică din partea statului român luarea unor măsuri specifice, iar una dintre cele mai importante este securizarea frontierelor externe ale spaţiului Schengen. Ministerul Administraţiei şi Internelor face parte, împreună cu alte autorităţi publice implicate în procesul de evaluare Schengen, din Grupul Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat (GIRMIFS), organism consultativ care adoptă măsuri care vor fi întreprinse pentru securizarea frontierei de stat şi realizarea unui management integrat şi performant al acesteia. GIRMIFS a elaborat Strategia naţională de management integrat al frontierei de stat a României (SNMIFS), care reprezintă documentul fundamental, la nivel naţional, pentru realizarea unui management comun, coerent şi eficace al frontierei de stat a României. Obiectivul general stabilit de acest document strategic este îmbunătăţirea capacităţii statului român de realizare eşalonată a unui nivel înalt de control la frontiera externă a Uniunii Europene, prin adoptarea şi implementarea politicilor comune ale acesteia în domeniul managementului integrat al frontierei, concomitent cu combaterea statutului României de ţară de origine, tranzit şi de destinaţie a victimelor traficului de fiinţe umane şi cu lupta împotriva migraţiei ilegale, în contextul preconizatei creşteri a presiunilor migraţioniste la frontiera externă odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Acesta se va realiza prin implementarea unui complex de măsuri vizând adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar relevant, construcţia instituţională şi investiţii pentru lucrări de construcţii civile, achiziţii de mijloace tehnice, echipamente şi sisteme specializate. Investiţiile sunt destinate modernizării şi dezvoltării infrastructurii la frontieră, precum şi dezvoltării şi eficientizării funcţiilor de supraveghere şi control la frontiere.

Strategia naţională de management integrat se implementează prin Planul de Acţiuni pentru Implementarea Strategiei Naţionale de Management Integrat al Frontierei de Stat a României în perioada 2008 – 2010, iar fiecărei acţiuni din acest plan îi corespunde o investiţie şi prin Planul Unic Multianual de Investiţii pentru Securitatea Frontierei. Investiţiile necesare realizării obiectivelor propuse în Planul de Acţiuni pentru Implementarea Strategiei Naţionale de Management Integrat al Frontierei de Stat în perioada 2008-2010 se regăsesc în acest Plan Unic Multianual. Investiţiile sunt destinate modernizării şi dezvoltării infrastructurii la frontieră, precum şi dezvoltării şi eficientizării funcţiilor de supraveghere şi control la frontiere, într-un concept integrat. Planul Unic este revizuit anual şi permite autorităţilor române să monitorizeze progresele înregistrate în vederea aderării la spaţiul Schengen.

Pe de altă parte, un alt organism înfiinţat în sprijinul aderării României la Schengen este Comisia Naţională de Autoevaluare Schengen. CNAS este un organism consultativ, cu rolul de a coordona, promova şi reprezenta politicile şi acţiunile de analiză, dezvoltare în domeniul implementării acquis-ului Schengen. Una dintre hotărârile acestui organism a fost constituirea Comisiei Mixte de Autoevaluare Schengen. Scopul Comisiei Mixte este de a evalua situaţia aeroporturilor şi porturilor internaţionale din punctul de vedere al implementării măsurilor necesare pentru aderarea la spaţiul Schengen, iar cel mai important aspect din perspectiva activităţilor acesteia o reprezintă evaluarea în domeniul controlului şi supravegherii frontierelor. De când a fost înfiinţată şi până în prezent, Comisia Mixtă a desfăşurat nenumărate misiuni de autoevaluare în domeniul controlului şi supravegherii frontierelor, atât la aeroporturile care vor opera zboruri Schengen/ non-Schengen, cât şi în porturile maritime şi fluviale, toate acestea sub coordonarea directă a Direcţiei Schengen din cadrul MAI. Mai mult, Ministerul Administraţiei şi Internelor a desfăşurat şi prin experţi proprii şi străini un număr semnificativ de misiuni de auto-evaluare în toate domeniile supuse evaluării Schengen.

-Ce măsuri preconizaţi a fi luate pentru ca aeroporturile româneşti să fie la standarde Schengen, ţinând seama de faptul că sunt o structură din domeniul “frontierelor aeriene”?

-Aeroporturile internaţionale trebuie să aibă terminale care să separe clar fluxurile de pasageri pentru zborurile Schengen, respectiv non-Schengen. Tot ce ţine de securizarea frontierei necesită investiţii în infrastructură, investiţii majore. Aeroporturile evaluate cu ocazia evaluării Schengen în domeniul frontierelor aeriene au fost Otopeni şi Timişoara. Cea mai importantă măsură de îndeplinit din punct de vedere al infrastructurii, până în momentul aderării, pentru cele două aeroporturi, este reprezentată de finalizarea lucrărilor de construcţie necesare pentru separarea fluxurilor de pasageri Schengen şi non-Schengen şi pentru asigurarea facilităţilor adecvate necesare efectuării controlului de frontieră. Nu putem omite faptul că în ceea ce priveşte un aeroport, este necesar a fi luate şi alte măsuri decât cele ce ţin de infrastructură. Acestea sunt de ordin legislativ, pregătire a personalului sau eficientizarea procedurilor folosite de personal. De asemenea, având în vedere apropiata aderare a României la spaţiul Schengen în anul 2011, este necesară demararea de urgenţă a procedurilor de certificare a aeroporturilor internaţionale (atribuţie a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii) care au curse regulate către state terţe, deoarece, de la această dată, doar aeroporturile certificate vor putea opera zboruri extra Schengen.

-Aţi spus, adesea, că locul jandarmilor este în primul rând în stradă, alături de poliţişti, pentru o mai bună acoperire a nevoii de siguranţă a cetăţeanului şi comunităţii. Ce măsuri aţi luat în acest sens?

-În anul 2010, prioritatea este asigurarea ordinii publice în stradă, astfel încât românii să se simtă în siguranţă. În acest scop, s-a regândit managementul resurselor umane, în sensul că vor fi mai puţini oameni în birouri şi mai multe forţe în stradă, iar munca de prevenire va fi una dintre preocupările de bază ale structurilor de ordine şi siguranţă publică. Tot pe linia creşterii nivelului de siguranţă a cetăţeanului va fi accentuată colaborarea între arme. Pe de o parte, se impune îmbunătăţirea colaborării dintre arme, zonă în care Poliţia Română trebuie să îşi asume responsabilităţile de coordonare a serviciului poliţienesc, la nivelul întregii societăţi, iar pe de altă parte focalizarea eforturilor tuturor forţelor de ordine şi siguranţă publică către priorităţile identificate, pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor.

Ţinând seama de faptul că în ultima vreme ţara noastră adăposteşte tot mai mulţi refugiaţi provenind din diverse continente, am dori să cunoaştem dacă intenţionaţi să dezvoltaţi Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara, care reprezintă o dovadă palpabilă a evoluţiei pe linie de protecţie, oferite refugiaţilor?

-Prin înfiinţarea acestui centru, s-a transpus în practică, pentru prima oară în lume, conceptul de evacuare în regim de urgenţă. Administrat de M.A.I. prin Oficiu Român pentru Imigrări, Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU) de la Timişoara oferă adăpost temporar refugiaţilor aflaţi în nevoie urgentă de evacuare din ţările de azil şi găzduirea acestora, timp de 6 luni, în condiţii bune de trai şi siguranţă, în scopul pregătirii lor pentru statele de relocare. În prezent, CTU este operaţional şi a oferit protecţie pentru aproximativ 500 de refugiaţi din diverse zone ale globului. Chiar dacă toate cheltuielile ocazionate de prezenţa acestor refugiaţi în CTU sunt suportate de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), au existat şi unele discuţii legate de posibilitatea extinderii capacităţii acestui centru de la 200 la 250 de locuri, dar, pe termen scurt şi mediu, nu se intenţionează să se mărească capacitatea centrului de tranzit.

Carol Roman