NUMARUL
203-204
Odată cu sosirea lunii martie, prin tradiție, chipul femeii, în diferitele sale ipostaze, revine în ...
Excentricul, dar experimentatul fost președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vorbea mai anii trecuți de ...
Viața politică din Republica Moldova dă semne tot mai evidente că a intrat deja în ...
Poveștile din copilărie, auzite de la părinți sau bunici, sunt mereu o carte de istorie ...
Din perspectiva adevărului istoric, domnia principelui român Vlad Țepeș este departe de poveștile personajului de ...
I. De la lampa cu gaz la John D. Rockefeller   Rege printre combustibili, petrolul încă face ...
De-a lungul timpului, exilul s-a perpetuat ca fiind una dintre cele mai aspre sentințe, cu ...

Articole din categoria ‘File de istorie’

Exilați celebri

Reporter: editura April - 17 - 2020 Comments Off on Exilați celebri
De-a lungul timpului, exilul s-a perpetuat ca fiind una dintre cele mai aspre sentințe, cu atât mai mult cu cât personalitățile care au suferit această pedeapsă din partea propriilor națiuni erau unele remarcabile, patrioți și spirite luminate pe care acest tip de izgonire și-a pus o amară amprentă. 

Dalai Lama

De regulă, exilarea unei persoane are legătură cu motive politice, un guvern sau o putere vremelnică simțindu-se amenințată de anvergura vreunei persoane publice. În mai multe cazuri, istoria demonstrează că această măsură punitivă a fost una cu două tăișuri – exilații s-au întors uneori, unele dintre aceste reveniri având consecințe majore. Acest aspect este, poate, cel mai relevant în cazul lui Napoleon Bonaparte, împăratul francezilor care s-a întors din exilul inițial, de pe Insula Elba, făcând să tremure Casa Regală care îi luase locul. Deși a fost scurtă, această revenire a remarcabilului om de stat a fost susținută de tot poporul francez, fiind una dintre cele mai pilduitoare din istorie. Pe aceeași linie se situează și reîntoarcerea în Argentina a lui Juan Peron, de trei ori președinte al țării și izgonit, apoi hulit copios, în absență, de opoziție. Doar că la reveninirea sa în țara natală, Peron a fost întâmpinat de… trei milioane de oameni. Tot din motive politice a fost exilat cândva și omul care a devenit un simbol al păcii și al serenității – Dalai Lama – izgonit din China și care a găsit respect și adăpost în India. Pe de altă parte, decizia Pakistanului de a o exila din țară pe Benazir Bhutto, prima femeie șef de guvern, nu și-a atins scopul, întrucât Bhutto a fost asasinată mai târziu, ceea ce a făcut să fie percepută de mulți ca o martiră. Nu același lucru se poate spune, însă, despre Imelda Marcos, Primă Doamnă a statului Filipine, criticată îndelung de opinia publică pentru stilul său de viață extravagant, în deplin dispreț pentru nevoile țării aflate în criză economică. După victoria Revoluției, în 1986, Imelda Marcos, care continuă să fie una dintre cele mai bogate femei din lume, a lăsat în urmă o colecție de 3.000 de pantofi și mânia întregului său popor. Cu aceeași imagine dezastruoasă a rămas în istorie și un exilat al fostei Revoluții Bolșevice, Leon Troțki, inițial figură proeminentă a Partidului Comunist, care a părăsit în grabă URSS de teamă că noul lider, Stalin, îl va executa. Una dintre tentativele de asasinat ulterioare a avut succes…


Și marii gânditori ai omenirii s-au dovedit, de-a lungul timpului, incomozi pentru conducători sau regimuri politice. Celebrul Seneca a fost acuzat de adulter și alungat în Corsica, dar s-a întors pentru a-i fi profesor lui Nero, cu care a intrat într-un conflict ce i-a fost fatal. Nici faimosului filosof Aristotel, profesor al lui Alexandru cel Mare, nu i-a fost ușor după moartea legendarului împărat – noua putere i-a ordonat să ia calea exilului. Mai aproape în timp se poate menționa cazul marelui om de știință Albert Einstein, obligat să rămână în exil din pricina originii sale evreiești, în timpurile de ascensiune a lui Hitler. Cel care a revoluționat știința modernă nu s-a mai întors niciodată în patria sa. În aceiași ani întunecați ai celui de-Al Treilea Reich pornea într-un exil definitiv o legendă a cinematografiei mondiale, Marlene Dietrich, care a refuzat să se mai întoarcă în țara natală și în anii nazismului, dar și după această perioadă neagră din istoria omenirii. În schimb, în 1939 a renunțat la cetățenia țării sale și, în paralel, a donat sume impresionante pentru acțiunile prin care evreii din Germania reușeau să se salveze. De altfel, și cunoscutul autor de piese de teatru Bertolt Brecht a fost nevoit să ia calea exilului în SUA, dar aici a intrat în atenția celor care alcătuiau lista neagră a celebrităților bănuite de idei marxiste. Așa că s-a întors în Germania. Și în dreptul marelui scriitor Pablo Neruda se poate nota un episod de fugă din Chile, după ce a participat la o manifestație cu tentă comunistă, fiind… diplomat. A locuit o vreme în secret în subsolul casei unui prieten, până când a reușit să scape de autoritățile care decretaseră că trebuie să plece din țară. 

Istoria consemnează și alte nume mari ale culturii universale obligate să plece din patria lor pentru că nu gândeau și nu creau pe placul regimurilor aflate la putere. Unul dintre cele mai mari nume ale literaturii, Victor Hugo, a stârnit, prin opera sa, valuri politice și în final cariera și faima literară l-au adus în conflict cu împăratul Napoleon al III-lea, care l-a declarat trădător, silindu-l să plece peste Ocean, în Jersey. Totuși, după ani, creatorul „Mizerabililor” s-a întors în Franța natală, cu toate onorurile care i se cuveneau. Nu același lucru s-a întâmplat cu autorul „Infernului”, nemuritorul Dante, care a fost gonit din Florența sub amenințarea că va fi ars pe rug dacă se va întoarce. Nu a mai revenit, iar Consiliul Municipal al orașului pe care poetul îl iubea nespus i-a șters dosarul „infracțional” abia în anul 2008. 

Centenar România 100 – Participarea populaţiei evreieşti la războiul de reîntregire

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Centenar România 100 – Participarea populaţiei evreieşti la războiul de reîntregire

La început de an al Centenarului reîntregirii României moderne, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), Aurel Vainer, a primit titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului, în prezenţa unor personalităţi de seamă ale vieţii publice ale ţării. În alocuţiunile rostite cu acest prilej, atât noul cetăţean de onoare al Capitalei, dr.Aurel Vainer, cât şi ceilalţi distinşi vorbitori au evocat şi un aspect mai puţin cunoscut al primului război mondial, şi anume, participarea la conflict a populaţiei de origine evreiască din România. Iar această rememorare nu a fost una singulară. În zilele următoare, laMuzeul Municipiului București a avut loc lansarea filmului documentar „Evrei eroi în Primul Război Mondial”, scenariul și regia Sorin Avram, producător executiv Mihai Vișinescu, iar apoi Muzeul Naţional al Literaturii Române a organizat, la rândul său, un simpozion literar pe tema «Scriitori evrei in primul război mondial».

Regele Ferdinand îl decorează pe Marcu Goldstein

Aniversarea centenară a marelui eveniment istoric al reîntregirii statului român modern prilejuieşte, pe lângă cinstirea memoriei celor ce au participat la acest măreţ eveniment, şi cunoaşterea, rememorarea şi omagierea unor episoade mai puţin ştiute sau evocate până nu demult, precum participarea tuturor locuitorilor de bună credinţă din ţinuturile istorice locuite de români, indiferent de etnie sau religie, la opera de interes comun a reîntregirii ţării.

Un lider de seamă al comunităţii evreilor din acea vreme, dr. Wilhelm Filderman, personalitate marcantă a vieţii politice interbelice şi care a luptat în primul război mondial, fiind decorat cu ordinele Coroana României şi Virtutea Militară, declara la 4 iunie 1926: „Recunoştinţa noastră cuprinde sutele de mii de eroi care au framântat cu sângele lor pământul marilor lupte şi care ne-au lăsat ca moştenire a jertfei lor o patrie mărită şi întregită. Datoria cetăţenească, ei, eroii marelui război, şi-au făcut-o pe deplin. Au făcut jertfa supremă. Şi-au dat viaţa. Au înscris cu sângele lor o pagină glorioasă în istoria ţării. Au înfăptuit dreptatea unei cauze mari. 

Wilhelm Filderman, decorat cu ordinele Coroana României şi Virtutea militară

Unitatea de neam şi ţară – statul naţional unitar român – a fost desăvârşită, de fapt, prin jertfa de sânge din anii primului război mondial. La pregătirea făuririi României Mari, un rol important l-au avut intelectualii români aflaţi dincolo de graniţele ţării: Octavian Goga, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Victor Iamandi, părintele Vasile Lucaciu, Constantin Mille, Traian Vuia şi, alături de ei, numeroşi intelectuali evrei, ca rabinul şi filosoful Moses Gaster, avocatul Rosenthal, ziariştii Emil Fagure si Albert Honigman. Nicolae Iorga, în volumul „Războiul nostru în note zilnice”, scrie: „Nu oricine ca eminentul nostru concetăţean şi confrate Emil Fagure are chemarea firească de a culege de pe buzele lordului Milner si ale lui Lloyd George asigurări pentru acea patrie pe care o iubeşte aşa de mult şi a servit-o totdeauna aşa de nobil”.

Dintre combatanţii evrei care s-au distins în armata româna în primul război mondial sunt de amintit, între mulţi alţii, colonelul Mauriciu Brociner, comandant al Cartierului regal, veteran în războaiele din 1877 şi 1913; maiorul Sami Rider, decorat cu Crucea Regina Maria şi David Asckenazi, ultimii doi decedaţi în timpul pogromului din Bucureşti, precum şi fruntaşul Ida Segal, care a luat parte la luptele din Carpaţi, Ardeal, Mărăşti, Mărăşeşti şi în Basarabia. Trebuie amintite şi nume ale medicilor evrei care au participat pe front cu curaj şi putere de sacrificiu: Avram Rosen, Andrei Brociner si alţii. Amintirea acestor eroi se perpetuează în conştiinţa generală exprimându-se şi prin monumentele ridicate în cinstea lor în cimitirele evreieşti din Piatra Neamţ, Brăila, Ploieşti, Panciu, Fălticeni.

Colonel Mauriciu Brociner, decorat cu Steaua României cu Spade, Virtutea Militară de aur, veterean al campaniei din 1913.

Aşa cum remarca într-un studiu documentat Teodor Wexler, în primul război mondial, la o populaţie de 230 000 de evrei, au participat în rândurile combatanţilor 23 000 de soldaţi şi ofiţeri. Câteva date statistice sunt concludente privind participarea la marea conflagraţie a poporului român a populaţiei evreieşti din România antebelică. Autorul menţionat remarca faptul că la o populaţie românească de 7 457 311, au fost mobilizaţi 745 731 de oameni. La 230 000 de evrei prezenţi la 15 august 1916 în România, au fost mobilizate 23 000 de persoane. Din numărul de 745 731 mobilizaţi din rândul populaţiei româneşti, conform datelor publicate în Monitorul Oficial, un număr de 37 853 şi-au jertfit viaţa în primul război, ceea ce reprezintă un procent de 5,07% din numărul mobilizaţilor. Din cei 23 000 de mobilizaţi evrei au făcut sacrificiul suprem 935, ceea ce reprezintă un procent de 4,06%. Conform datelor cuprinse într-un studiu, 23.000 de evrei au făcut parte din armata română în timpul primei conflagraţii mondiale, adică unul din zece evrei care locuia în Regatul României. 

Un studiu al profesorului de istorie Emanuel Bălan (liderul comunităţii evreilor din Târgu Neamţ) arată că înainte de prima conflagraţie mondială, aproape întreaga populaţie evreiască din Regatul României se afla în afara corpului cetăţenesc al statului român, dar această situaţie nu i-a împiedicat să participe la război în uniforma armatei române. 

«Participarea acestei minorităţi la război a respectat procentajul valabil pentru întreaga populaţie a României: 10 la sută din evrei au îmbrăcat atunci uniforma. Proporţiile se păstrează şi în cazul morţilor, răniţilor şi dispăruţilor. Iar în cazul medicilor care au pierit în război, proporţia evreilor este de 25 la sută».