NUMARUL
197-198
Se cunoaște că, în ultima perioadă, dezbaterile din țări membre ale Uniunii Europene au abordat ...
Ca în fiecare an, în luna decembrie sunt comemorate victimele Revoluției din 1989: aproape 1.000 ...
După 1989, am avut surpriza ca în România să izbucnească uitatele conflicte inter-etnice. Nu știam ...
- spre Vest sau spre Est? - Au trecut mai bine de șase luni de la ...
Reprezentant al unei biserici străvechi, Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, figurează printre liderii religioși importanți ...
Republica Populară Chineză, țara cea mai populată din lume, și Federația Rusă, țara de pe ...
Africa a încetat de mai multe decenii să fie „continentul sărăciei”, iar marile puteri ale ...
Schimbarea numelui țării este un proces complicat atât intern, cât și la nivel internațional. De ...
În fiecare an, în toată lumea se înregistrează peste un miliard de călătorii în străinătate. ...
Institutul Cultural Turc „Yunus Emre” a aniversat zece ani de la înființare în România. Cu ...
Limbajul diplomatic al celor aflați la putere suportă tranziții ciudate atunci când este vorba despre ...
Complexul comercial „Dragonul roșu”, din cadrul „NIRO Investment Group”, a lansat o nouă campanie umanitară ...

Articole din categoria ‘Editorial’

Când migranții bat la ușă…

Reporter: editura October - 9 - 2019 Comments Off on Când migranții bat la ușă…
Se cunoaște că, în ultima perioadă, dezbaterile din țări membre ale Uniunii Europene au abordat și dificila problemă a migranților. Atât presa, cât și diferite organisme sociale au subliniat faptul că europenii consideră imigranții ca fiind primul pericol pentru continentul nostru. Mai mult chiar, în conștiința publică a fost depășită și teama de terorism, care, după cum se știe, în ultima vreme, s-a manifestat sângeros. În aceste condiții, în fața cetățenilor continentului a apărut din nou tema susținerii absorbției de migranți. Aproape toate țările se declară, în principiu, de acord cu sprijinirea acestor oameni aflați în dificultate, dar, atunci când se pune problema preluării lor efective, apar diferențe majore. Din cele 28 de state membre ale Uniunii, doar opt, printre care și România, sunt dispuse să primească, pentru o perioadă mai mică sau mai mare, cota stabilită de migranți ce sosesc neîncetat la porțile Europei. Amintim că nu demult, Guvernul României a propus, printr-un memorandum, adoptarea unei poziții de susținere a Compactului Global pentru Migrație (CGM), în forma convenită în urma negocierilor. Președintele Klaus Iohannis a aprobat documentul propus de Executiv, care prezintă poziția oficială a României privind migrația, așa cum a fost stabilită recent în cadrul unei conferințe ONU la nivel înalt, pe această temă. Și totuși, este vorba despre un text fără valoare juridică obligatorie, menit a evita stabilirea de obligații financiare suplimentare pentru statele membre.

Carol Roman

Pe de altă parte, avem o experiență proprie în ce privește atitudinea migranților față de rămânerea pe teritoriul țării noastre. Ne reamintim de modul în care au reacționat refugiați primiți la noi: nu au acceptat să rămână în România, susținând că nu vor să stea „într-o țară care nu are ce să le ofere”. Sunt de notorietate cazurile în care refugiați ajunși în România, deși proveneau din țări frămânate de grave conflicte interne și trăiseră în condiții de supraviețuire foarte dificile, au făcut tot posibilul să plece din țara noastră, chiar cu riscul confruntărilor cu autorități din statele membre care nu acceptă migranți pe teritoriul lor. 


Această problemă a migrației nu a fost nici pe departe rezolvată prin înțelegerea cu Turcia, care primește loturi mari de refugiați contra unor plăți consistente.

În ceea ce privește țara noastră, nu putem trece cu vederea faptul că o parte a populației trăiește încă în condiții dificile, iar, în același timp, în unele state membre s-a pus oficial problema priorității bunăstării propriilor cetățeni în fața celei a refugiaților.

Sunt toate acestea motive serioase de reflecție referitoare la faptul că primirea a numeroși refugiați este de natură să stârnească o reacție de respingere din partea societății, care, așa cum am amintit, pune problema migranților pe primul loc la capitolul temeri legate de viitor. 

Carol Roman 

Speranțe deșarte

Reporter: editura July - 15 - 2019 Comments Off on Speranțe deșarte
Odată cu înscăunarea României în fruntea Consiliului Uniunii Europene, pentru o perioadă limitată, pe drept sau pe nedrept am crezut că au sporit șansele țării noastre de a rezolva problemele refugiaților intrați ilegal în țara noastră și despre al căror număr nu se prea aduce vorba. Iar în al doilea rând, au existat speranțe că România, după atâtea eforturi, materiale și tehnice, făcute pentru a corespunde normelor existente accederii în Spațiul Schengen – deși descriminatoriu prin regimul special aplicat – va trece cu bine și acest examen. Ne-am agitat, în toate discuțiile referitoare la spațiul de liberă circulație, crezând că legitimitatea de a ne afla în fruntea Consiliului Europei ne va ajuta la ceva. Și totuși, așteptările noastre nu au fost răsplătite după cum am fi dorit. Un vot negativ meschin ne-a plasat mai departe pe banca repetenților.

Carol Roman

Ne vom referi apoi la problema migranților, a miilor de oameni refugiați din Africa de Nord ce au traversat disperați apele Mediteranei, care au cauzat adesea multe victime. O cifră a fost vehiculată oficial pentru România: va trebui să facă față, în cele din urmă, susținerii a 1.700 de refugiați, deși condițiile existente în țară erau vitrege încă de pe atunci, din cauza dezlănțuirii naturii în nordul țării. Am mai adăuga și faptul că în anul 2015, Uniunea Europeană a stabilit anumite măsuri care nu țineau seama în primul rând de dorința statelor membre de a primi un număr mai mare sau mai mic de refugiați, ceea ce a determinat un val de reacții de respingere în Marea Britanie, Ungaria, Slovacia, Austria ș.a. România urma să primească acești năpăstuiți în timp ce miile de victime de la noi se aflau într-o situație grea, în urma dezastrului cauzat de ploi torențiale și de grindină. 


Și a venit anul 2019, ce a adus „Pactul ONU pe migrație”, încheiat la Marakesh, în Maroc, care a fost semnat de 160 de țări și a stabilit o serie de principii referitoare la refugiați. România, deși declarativ a fost de acord, s-a abținut să semneze documentul. Problema cea mai disputată care continuă să existe: statele stabilesc singure politicile publice legate de migrație și decid ce înseamnă, pe teritoriul fiecăruia, „migrație legală” respectiv „migrație ilegală”, dar și „garantarea drepturilor omului”? Pactul realizează o reglementare internațională a migrației, mai mult din punct de vedere legislativ. Unicul său scop este acela de a evita atât migrația în masă, cât și tragediile din Mediterana. Pe scurt, la Marakesh nu a fost dezbătută în fond problematica stăvilirii emigrației și a reducerii tragediilor a mii și mii de oameni, ci a stabilit o seamă de principii poate plăcute auzului, dar fără vreun caracter obligatoriu.

La ora actuală, țările Uniunii Europene negociază de fiecare dată când sosește o ambarcațiune cu migranți. S-a ajuns până acolo încât să izbucnească certuri pentru fiecare vas salvat, legate de repartizarea migranților. De aceea, la ordinea zilei își face tot mai mult loc ideea necesității adoptării unui mecanism de distribuire pe care să-l accepte cât mai multe țări. Acest mecanism ar urma să fie valabil până la intrarea în vigoare a așa-numitului Acord Dublin, care ar reglementa responsabilitatea țărilor UE în cazul procedurilor de azil. Discuțiile continuă fără prea multe succese, iar multe țări nici nu participă la aceste dezbateri. Cancelariile unor state din blocul comunitar susțin că acest proces nu are șanse să fie rezolvat decât abia din toamna acestui an, când noul Parlament European își va prelua atribuțiile. 

Deci…


Carol Roman

Politică „în oglindă”…

Reporter: editura April - 10 - 2019 Comments Off on Politică „în oglindă”…
În mod cert, odată cu câștigarea alegerilor de către președintele Donald Trump, lumea a fost încunoștiințată că toate eforturile noii sale Administrații se desfășoară sub lozinca „America First”. Cu alte cuvinte, dacă ar fi să traducem în limbaj popular, „poa` să ningă, poa` să plouă”, pe americani i-ar interesa, înainte de toate, întoarcerea la vechiul lor regim privilegiat de prosperitate. Iată că și de data aceasta Istoria are ceva de spus: de ce numai americanii să se gândească la ei și, la rândul lor, n-ar avea dreptul și mexicanii, și italienii, chiar și românii, să aibă ca prioritate binele propriilor țări? 

Carol Roman

Evident, revenirea la aceste reflecții, dezvoltate și altădată, are acum o platformă mai mare de pornire și este făcută la puține zile după ce Europa-Schengen a anunțat că nu ar mai primi cetățeni americani fără o procedură obligatorie ETIAS (European Travel Information and Authorisation System), care își propune să sporească securitatea în spațiul colectiv protejat de europeni. Orice s-ar spune, acest curaj de a predica interesul propriu al apărării europene ar putea fi socotit drept încă o „infidelitate” nu numai față de SUA, ci și, prin extrapolare, și față de NATO. Să amintim că, la ora actuală, Europa dezbate crearea Armatei sale, care să-i apere granițele de orice invadatori, la ordinea de zi aflându-se dorința ca armamentul necesar să fie produs și în țările europene, iar bugetele naționale să țină seama de noua situație. Nici această măsură pe cale de a fi realizată nu ar prea conveni aliaților strategici americani, din pricini evidente. De altfel, rivalitatea economică dintre Uniunea Europeană și Statele Unite și-a dezvăluit, în ultima perioadă, asperitățile, dând naștere chiar la importante disensiuni între cele două părți. De menționat că nici voci ale opiniei publice nu au rămas indiferente față de noua turnură pe care o iau evenimentele internaționale și de faptul că a apărut în primul rând în Europa, și apoi pe alte continente, ideea primordială de a acorda prioritate problematicilor naționale, evident, ținându-se seama de angajamentele externe obligatorii. Iar noi nu facem decât să constatăm aceste evoluții. 


Întorcându-ne la sistemul de proceduri de control obligatorii pentru cetățenii americani de a călători în Europa-Schengen, măsură având de acum o vechime de doi ani, va trebui să observăm în cât timp liderii UE vor ajunge să aplice ceea ce estimează a intra în vigoare în 2021, iar americanii să țină seama de noua reglementare. Oare se vor împăca ei cu noul „statut” de care vor trebui să țină seama și pe care – va trebui, totuși, să recunoaștem – în numeroase domenii ei îl aplică altora, fără multe discuții? În cazul nostru, solicitanții din SUA vor trebui să răspundă unor întrebări legitime legate de securitate (droguri, terorism, trafic de ființe vii etc.). 

În acest context, amintim că încă din anul 2016, Comisia Europeană a publicat un Raport prin care cerea Statelor Unite să renunțe la solicitarea de vize pentru cetățenii din cinci țări membre ale UE: Bulgaria, Cipru, Croația, Polonia și România, deoarece, conform regulilor comunitare, toți cetățenii europeni trebuie să beneficieze de același tratament. Oficialii americani spun că în privința vizelor pentru cele cinci state este vorba despre o „decizie tehnică, și nu una politică”. De altfel, în iunie anul trecut, Parlamentul European a votat pentru impunerea sistemului de vize pentru cetățenii americani. 
 
Și totuși, s-ar putea să apară o problemă, remarcată de presa americană: cum va interpreta președintele Trump această dorință de reciprocitate în materie de vize, fiind tentat, posibil, s-o socotească drept un afront personal, într-un moment delicat, când sunt impuse noi taxe și contra-taxe în relațiile Americii cu vechi parteneri din întreaga lume? 

Vom trăi și vom vedea.
 

Carol Roman

În oglinda istoriei…

Reporter: editura February - 28 - 2019 Comments Off on În oglinda istoriei…
Iată-ne, așadar, în plină participare a țării noastre, pe măsura puterilor, la înalta responsabilitate oferită de Uniunea Europeană, care în această perioadă ne-a urcat, pentru câteva luni, în fruntea Consiliului European. Va trebui să ne preocupăm de destinul întregii Europe, încercând să facem față acestei misiuni deopotrivă onorante, cât și de înaltă responsabilitate. 

Și totuși, gândul ne îndreaptă spre următoare mari preocupări de pe agenda politică: alegerile europarlamentare din luna mai, urmate de cele prezidențiale din România, de la sfârșitul anului. Și, privind în oglinda istoriei, încercăm să descifrăm înțelesuri care, la prima vedere, par a fi greu de deslușit. Amintim de marile personalități ce s-au aflat la cârma unor partide pe care le denumim și astăzi, cu mândrie, istorice și la liderii ce i-au animat pe cei ce i-au votat, spre binele țării. Au fost oameni care, cu pregătire și cu o constantă dedicare pentru țara lor, au slujit neabătut interesul național în momente grele, de cumpănă. Ne referim la mari oameni de stat, cum au fost I.G. Duca, Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Ion Mihalache, Alexandru Ionescu, Vasile G. Morțun ș.a., înscriind pagini memorabile în diferite etape ale evoluției țării noastre, intrată pe făgaș normal odată cu Marea Unire din anul 1918. 

Carol Roman


În ziua de azi, încercăm să-i deslușim, cu respect și înțelegere, pe liderii actuali ai multor partide ivite ca peste noapte. Zadarnic am vrut să deosebim ideologii, ori o anume continuitate istorică a unor partide, dar, din păcate, ne-am împotmolit de la primele căutări. Nu prea înțelegem rostul apariției lor, poate doar acela de a servi interese fie personale, fie de grup. Am crezut că vom depista filoane ale unor doctrine politice ale lumii moderne, cum ar fi liberalismul, conservatorismul, chiar socialismul, dar nu am deslușit opțiunile. În schimb, am avut multe surprize, prin apariția unor personaje ce nu au avut contribuții cât de cât reale la dezvoltarea țării, ale căror nume sunt cunoscute, în diferite prilejuri, de întreaga opinie publică. Evident, nu ne propunem să-i comparăm pe acești nou-veniți, cu ifos și pretenții de mari politicieni, cu iluștrii lor înaintași. Nu de alta, dar am jigni istoria…

Aflăm cu stupoare că sunt trimiși să participe la complexul proces legislativ european – și nu numai – foști lideri ai unor partide, ale căror isprăvi cu greu le deosebim, precum și o generație nouă de „pile”, cunoștințe, neamuri, relații, obligații etc., provenind, de data aceasta, nu din partea a două-trei formațiuni, ci a celor multe înflorite pe teritoriul național: PLUS, USR, Pro România, PSDI, PPU etc. Numele acestor partide le-am aflat prezente cu prisosință în mass-media, dar ce anume n-am aflat este ce orientări au și ce propun cu mărinimie pentru propășirea națiunii române. Evident, vor urma înțelegeri mici sau mari între aceste înjghebări partinice conjuncturale, care vor încerca să se agațe de acele formațiuni ce au cât de cât o prioritate la alegători. Cu alte cuvinte, ar fi remorcile cu ajutorul cărora partidele mai vechi, cunoscute, vor încerca să creeze majorități, firește, în afara oricăror ideologii ori programe. Și când ne gândim ce oameni au condus destinele țării în urmă cu zeci de ani, în condiții în care supraviețuirea națională era disputată, România era lovită din toate părțile, și care au luat decizii majore și cruciale. 

Privim oglinda istoriei cu inima strânsă în fața celor ce se petrec sub ochii noștri și cum o opțiune proeuropeană fundamentală pentru destinul României este jucată la morișca întâmplării, a lipsei de profesionalism și mai cu seamă de responsabilitate. 

Ar putea, oare, compara oricine pe lideri naționali cum au fost Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Nicolae Titulescu ș.a., care contribuit activ la înfăptuirea unor acte naționale de importanță majoră pentru destinele țării, cu „piticii” politici guralivi și în căutare de parteneri ocazionali pentru supraviețuire?…

Cele notate în aceste rânduri încearcă să rezume opiniile exprimate de o mulțime dintre cititorii revistei noastre, care, exact ca în epoca lui Caragiale, se întreabă în mod cinstit și deschis: Noi cu cine votăm?

Carol Roman

Moment de adevăr și luciditate

Reporter: editura December - 18 - 2018 Comments Off on Moment de adevăr și luciditate

Nu peste mult timp, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene; de asemenea, societatea românească va avea de răspuns la un examen de maturitate pe care îl reprezintă alegerile interne, precum și cele europarlamentare. Și de această dată, cotidianele noastre supraviețuitoare, altădată „repere obiective ale opiniei publice”, mimând aşa-numita echidistanţă, prin poziția partizană pe care se plasează în mod evident devin organe semi-oficiale ale unor competitori politici.

Carol Roman

Din păcate, din nou, viața politică nu ține seama de ideologii sau de buna cuviinţă, nici de normele democratice sau de funcționarea normală a unui stat, făcându-și apariția, îndeosebi, amenințările, șantajul, invectivele, manifestările troglodite care vădesc o lipsă de pregătire, precum și de anvergură politică a combatanților. Dar mai există o circumstanță agravantă. Şi aici vom apela la un un cititor al revistei, care constata, într-o scrisoare trimisă redacţiei, frecvenţa tot mai mare a termenului „duşman”, cu derivatul „duşmănos”, în discuţiile dintre partide şi dintre oamenii politici. Am deschis străvechiul „Dicţionar Universal al Limbii Române”, de Lazăr Şăineanu, şi am găsit următoarea definiţie a termenului: „cel cu care ne aflăm în război şi trebuie distrus”. Deci, cum s-ar zice, atunci când aflăm că reprezentanţii unei coaliţii de partide au spus, la unison, că duşmanul lor este un anume partid, ar însemna că aceste onorabile partide şi-au propus o bătălie pe viaţă şi pe moarte, iar prin extensie figurativă, „ciuruirea” milioanelor de oameni care i-au dat votul formațiunii vizate.

În mod firesc – dacă ar fi să ținem seama de rigorile Uniunii Europene – n-ar trebui să fie folosită terminologia de „dușman” între formațiunile politice și mai curând ar fi indicat limbajul de „rivali”, „competitori” etc.

Ca urmare, spectacolul pe care îl prezintă viața politică românească este nepotrivit și nu ține seama de standardele la care ar trebui să se prezinte un stat membru al blocului comunitar, în care există mai multe opțiuni și diverse soluții în problemele curente și de perspectivă ale țării. În ultimă instanță, este pusă în discuție alternanța la putere, ce ar trebui să fie acceptată de către „dușmanul” din dreapta sau din stânga eșicherului politic. În această atmosferă de rivalitate exacerbată și păguboasă pentru țară, ar putea fi, oare, imaginat partidul câștigător al alegerilor viitoare pornind mai departe fără să demoleze propagandistic ceea ce au încercat să construiască predecesorii la guvernare? Nu putem trece cu vederea faptul că în mai multe ţări europene construcţia şi concilierea merg mână în mână, într-un sens pozitiv, aducător de progres, folositor pentru societate și pentru întregul construct european. În mod nefiresc, la noi, uneori se depășește anatemizarea rivalilor din alte partide, acești „dușmani” găsindu-se chiar în interiorul propiilor alcătuiri atunci când apar puncte de vedere sau opțiuni diferite de cele socotite a fi „oficiale”. Drept urmare, asistăm și la excluderi din principalele formațiuni politice.

Să ne mai întrebăm dacă este normal ca președintele unei țări să clameze în public, la un moment dat, supărat fiind, că formațiunea aflată la putere nu ar avea capacitatea de a se pregăti să răspundă înaltelor exigențe pe care le solicită Președinția UE, chiar dacă șeful statului ar avea numeroase argumente? Remarcăm faptul că, din motive de obiectivitate, președintele a revenit și și-a arătat speranța că vom putea să ne prezentăm pregătiți la acest mare examen. Pentru România, este un moment de afirmare a maturității societății românești, în care întreaga națiune este chemată să-și demonstreze capacitatea de a gestiona marile probleme ale Europei, aflată în fața unor provocări majore.

Carol Roman

Cu gândul la viitor, scrutând prezentul…

Reporter: editura September - 17 - 2018 Comments Off on Cu gândul la viitor, scrutând prezentul…
Și iată că în plină desfășurare a unor impresionante evenimente din viața politică europeană, inclusiv din țara noastră, a celor dedicate Centenarului românesc, apar unele luări de poziție care ne atenționează că în ultimii ani statul cam se duce de râpă. Și, trecând parcă cu vederea istoria ultimelor decenii, care aparține cam acelorași personaje începând cu 1990 și până azi, toate belelele pe care le trăim sunt aruncate în capul celor aflați vremelnic la cârma țării. Dar situația îngrijorătoare în care ne aflăm este cauzată de participarea efectivă a tuturor partidelor de pe scena politică românească. Relele pe care le resimțim în aceste zile, începând cu corupția desfășurată la toate nivelurile, lipsa de dezvoltare pe o temelie românească eficientă și multe altele ne-au adus o stagnare a societății românești, mai în toate palierele. Este vorba despre o involuție evidentă: s-a ajuns să dărâmăm aproape tot ceea ce în urmă cu multe zeci de ani s-a străduit să realizeze poporul român cu sârg, consecvență, asuprire și multe lipsuri.

Carol Roman

Constatăm zilnic incompetenți, ce fac legi și ordine, cățărați în poziții decizionale. Aparatul administrativ actual nu face față marilor provocări pe care le parcurgem, încercând să schimbe peste noapte structuri conturate și așezate destul de bine în rostul lor, cum ar fi, bunăoară, Justiția. Lipsa de vocație a celor aflați astăzi la putere – aduși mai cu seamă prin neprezentarea la vot la ultimele alegeri – continuă aceeași lipsă de pricepere a înaintașilor post-decembriști, care, unii după alții, au dat vina pe „greaua moștenire”. 


Evenimentele de la 10 august 2018 nu au fost, totuși, urmate de concluzii politice responsabile; din păcate, au reprezentat un moment în care profitorii din ambele taberele au încercat să dărâme fragile împliniri ale actualității, realizate cel mai adesea de ochii publicului. Și se uită că zdruncinările economice de la noi – repetăm – pornesc încă din urmă cu 10-20 de ani și nu s-a încercat responsabilizarea politicienilor de ieri și de azi care au contribuit, într-un fel sau altul, la faptul că milioane de conaționali de-ai noștri preferă să muncească printre străini. În schimb, se acordă timp reconfigurării de-a valma a legislației privind Justiția, Sănătatea, Educația, fără o concepție clară care să indice rostul lucrurilor. Nu s-a înțeles încă nici până acum marea eroare care ne domină în lipsa unui plan național de dezvoltare a țării. Rezultatul: instabilitate, amatorism la nivel înalt, nesiguranță economică și socială, lipsă de efort unitar. 

Degeaba preamărim meritele înaintașilor noștri făurari dacă acțiunile actualelor partide politice – care nu se înțeleg între ele și nu au teme comune, de concordanță și continuitate în privința stimulării progresului – șubrezesc baza statului român, realizat cu jertfe și mari suferințe. 

O privire cât de cât lucidă ne duce spre concluzia că nimeni nu se poate spăla pe mâini, nici cei aflați la putere, nici cei din opoziție, pentru neîmpliniri. Aniversarea Centenarului găsește societatea românească în înfruntări fratricide păguboase tocmai în aceste zile, în care tânjim după o Românie aflată între granițele sale naturale și care, prin bună guvernare, prin unitate națională, ar putea ajunge la locul care i se cuvine printre națiunile europene.

Carol Roman

 
 
 

Spre ce ne îndreptăm?

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on Spre ce ne îndreptăm?
La ordinea zilei europene se află dificilele probleme ale redresării parcursului comunitar, în contextul evoluţiei atât de sinuoase a raporturilor economice dintre marile state şi nu numai – ne referim la „Brexit”, la politica „America first” ş.a. În mod deosebit abordăm locul pe care îl are România în Uniunea Europeană la trecerea a mai bine de zece ani de când facem parte din această grupare eminentă de state. Putem afirma, în mod categoric, că, prin adeziunea acest la bloc comunitar, ne-am asigurat menţinerea demnă a entităţii noastre naţionale, alături de state care, prin istorie şi realizări, şi-au dovedit superioritatea asupra oricăror forme experimentate anterior. Numai că, în momentul intrării în UE, eram dominaţi de ideea că, din acel moment, toate lucrurile vor merge bine, de la sine, şi că am fi intrat în Paradis… Anii ce s-au scurs ne-au dovedit că temeiul intrării în UE era justificat istoric, dar… împlinirile ce au urmat nu au fost pe măsura aşteptărilor noastre. Statele iniţiatoare ale proiecului european s-au dezvoltat tumultuos, pe când participanţii „minori” nu s-au bucurat de aceeaşi soartă. Nu ne propunem să venim cu cifre care să demonstreze cât de puternice sunt Germania şi Franţa astăzi faţă de anii în care România devenea membru al familiei europene. Oricine vede fără să mai fie nevoie de vreo argumentaţie. 
 

Carol Roman

Şi iată că s-a ajuns la momentul actual, în care liderii Franţei şi Germaniei, Emmanuel Macron şi Angela Merkel, se pregătesc, în numele întregului conglomerat, să definească liniile de dezvoltare viitoare ale Uniunii Europene, cu prilejul Summit-ului de la Bruxelles, din luna iunie a.c. Pe bună dreptate, toţi cei circa 500 de milioane de locuitori ai Europei Unite aşteaptă să vadă paşii ce urmează a fi făcuţi de către toţi pentru a se asigura un viitor comun şi deplină prosperitate europeană. 


Cea mai răspândită construcţie ar fi, potrivit celor doi lideri amintiţi, dezvoltarea unui proiect bazat pe autoritatea democraţiei, având în centru suveranitatea europeană, concept socotit a fi superior suveranităţii ţărilor. Un lucru neliniştitor pentru România îl reprezintă încă analizarea atentă a planului de buget pentru 2021-2027, cu propuneri discutabile: reducerea politicilor agricole şi regionale sau condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept. Notăm că respectarea statului de drept reprezintă o condiţie prealabilă, esenţială pentru buna gestiune financiară şi pentru eficacitatea finanţării din partea Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, Uniunea va avea dreptul să suspende, să reducă sau să restricţioneze accesul la finanţarea din partea UE în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept. Deci, acordarea fondurilor europene ar urma să fie condiţionată de respectarea, de către guverne, a statului de drept. Pentru a activa această suspendare de fonduri ar fi necesară doar o recomandare din partea Comisiei Europene… Iar la nivelul Bruxelles-ului se consideră că ţările ce sunt vizate ar fi Polonia, Ungaria, Malta şi România. 

Să ne fie iertată întoarcerea la acceptarea României în spaţiul Schengen, când ţara noastră, achitându-se 100% de toate obligaţiile sale financiare şi tehnice pentru asigurarea graniţei de est a Uniunii Europene, a constatat apariţia peste noapte a unor condiţii suplimentare, de cu totul altă natură decât cele convenite iniţial pentru toate celelalte state care au devenit membre titulare ale spaţiului de liberă circulaţie. La ce ne putem aştepta, în condiţiile în care, ca urmare a contribuţiilor noastre şi a tuturor eforturilor făcute de România pentru a-şi susţine partenerii euro-atlantici, ne aflăm din nou într-o situaţie în care depindem de jocurile politice la nivel înalt? 

Şi în ziua de astăzi poporul român îşi apreciază folclorul şi de aceea dublează faptele prezentului prin… Stan Păţitul. 

Carol Roman

Şocuri şi speranţe de primăvară

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Şocuri şi speranţe de primăvară
Pe vremuri, anotimpurile pe care le slăvim în amintirile noastre, pomeneam, în primul rând, de primăvară – sezon al renaşterii naturii şi a întregii firi, implicit şi a vieţii oamenilor. Dar, iată că, această primăvară 2018 este plină de surprize şi capricii, altădată de neconceput. Şi parcă, imitând natura, viaţa politică intră şi ea pe un făgaş asemănător. În această primăvară, reputate biografii politice au avut un parcurs spectaculos, plin de surprize. Astfel, preşedintele Trump impune tarife mari asupra importurilor de oţel şi aluminiu deoarece aduc mari pierderi economiei americane. Dacă ar fi să ţinem seama de cele prezentate ar rezulta că SUA a pierdut peste 55 de mii de fabrici, 6 milioane de locuri de muncă în industria prelucrătoare şi pagube comerciale acumulate de peste 12 miliarde de dolari. Iar în anul ce a trecut deficitul comercial s-ar fi ridicat la aproape 800 de miliarde de dolari. Evident că toţi liderii aflaţi la căpătâiul Uniunii Europene au reacţionat prompt şi destul de acid. S-a ajuns până acolo încât să se vadă care ar fi replica economică imediată a Uniunii Europene în faţa acestor măsuri aparent arbitrare. Pornind de la afirmaţia preşedintelui Trump care solicita o taxă de 25 % pentru oţelul importat în SUA, Uniunea Europeană s-a grăbit să facă o listă de contramăsuri: vor scumpi vânzarea către Statele Unite a motocicletelor Harley Davidson, tricouri, blugi şi bourbon albastru; şi, deasemeni, scumpiri masive la suc de portocale, porumb, diverse produse agricole alături de produse cosmetice şi… iahturi. În mod colectiv lista ar putea afecta 2,8 miliarde de euro în bunurile din Statele Unite. 

Carol Roman

La vârful Uniunii Europene, după replici destul de dure şi mai puţin cordiale, a urmat o domolire a acestui registru cu gândul că în cele din urmă Casa Albă va ajunge la o înţelegere cu partenerul strategic pe care îl reprezintă pe scena politică internaţională, Uniunea Europeană. În orice caz lozinca principală „America First” aplicată intempestiv, poate că ar fi bună pentru Statele Unite însă provoacă mari nelinişti şi critici în întreaga lume consemnate de un fapt evident şi anume scăderea pieţelor bursiere globale şi o nesiguranţă printre toţi partenerii strategici.


În Europa, cu chiu cu vai doamna Angela Merkel a scos-o la capăt după dispute aprige cu vechii şi noii parteneri primind în cele din urmă cel de-al patrulea mandat de cancelar al Germaniei din partea Bundestagului cu 364 de voturi ale deputaţilor, contra 315 şi 9 abţineri. Această nominalizare tărăgănată, după dezbateri de luni de zile, s-a datorat evident şi dificultăţilor vechii politici a cancelarului, după decizia sa din 2015 de a deschide porţile Germaniei în faţa afluxului de emigranţi în Europa. În orice caz şi mai departe o aşteaptă zile grele pe doamna Merkel. 

În ceea ce ne priveşte pe noi, în această primăvară capricioasă am aflat ce ar trebui să facă România pentru a adera la zona euro în anul 2025. În mod cert, ar urma să fie luate măsuri destul de radicale, fără de care nici nu se poate discuta despre primirea în zona euro: stabilitatea preţurilor, stabilitatea cursului de schimb, menţinerea deficitului bugetar sub 3%, a datoriei publice sub 60%, a ratei inflaţiei şi a dobânzilor pe termen lung la un nivel apropiat de cel al ţărilor din zona euro. Evident că sunt sarcini deosebit de dificile ce ar trebui să fie soluţionate în ţara nostră, şi care, într-un anume sens, ne aminteşte de povara pe care a trebuit să o poarte cetăţenii din ţara noastră, în condiţii de criză, pentru a fi primiţi în Uniunea Europeană. 

Şi ar mai fi multe de spus despre această primăvară răsucită care, să sperăm că, odată cu sărbătorile Pascale şi sosirea anotimpurilor următoare, vor aduce satisfacţie pe meleagurile noastre.
 
Carol Roman

O iarnă dificilă

Reporter: editura February - 23 - 2018 Comments Off on O iarnă dificilă
În sfârşit a venit şi mult aşteptata iarnă. Idilica zăpadă s-a transformat în vijelii cu urmări adesea nefaste: drumuri principale şi autostrăzi devenite impracticabile, zeci de case acoperite de zăpadă, curentul electric întrerupt în multe zone, porturile la mare închise urmate apoi de zile călduroase, păguboase pentru agricultură şi toate celelalte belele pe care le poate aduce o iarnă crâncenă cum este şi cea pe care o parcurgem noi.

Carol Roman

Dar, pe noi ne îngrijorează mai mult altceva: ne aflăm într-o epocă în care toţi participanţii la ceea ce se numeşte Uniunea Europeană sunt preocupaţi de neînţelegerile ivite între parteneri, precum şi situaţia nu tocmai fericită a multor ţări care în loc să se bucure de binefacerile aşteptate la început de drum constată că au bătut pasul pe loc, ca să fim indulgenţi.


În acest climat rece, după cum era şi firesc, asistăm la încercări de a găsi un drum mai fructuos pentru întreaga Europă. Şi avem parte de mai puţine adunări reprezentative ale tuturor celor care fac parte din Uniunea Europeană, ci constatăm privind de pe strapontine, disputele dintre marii potentaţi europeni referitoare la destinul comun; cu toţii aşteptăm decizii fundamentale, bine chibzuite. Dar, parcă în numele nostru, al tuturor, ca să vorbim deschis. Urmărim cu atenţie şi oarecare îngrijorare dialogurile dintre cei doi mari europeni, Germania şi Franţa (pe Anglia nu o mai trecem la socoteală deoarece ne părăseşte) ce îşi propun să sprijine UE – construcţia economică iniţială. Există însă sentimentul că în discuţiile şi disputele referitoare la planurile de viitor, pe prima linie, s-ar afla susţinerea şi protejarea propriilor interese naţionale. Cel puţin aşa sugerează presa internaţională, deoarece până în prezent nu a apărut profilat un drum clar în care să fie protejate interesele tuturor participanţilor la Uniunea Europeană şi, după cum am mai spus şi altă dată, să se găsească o busolă trainică. Şi când ne gândim că prin „Brexit”, Marea Britanie părăsind suportul european ne-a dovedit că Anglia doreşte o emancipare proprie – social economică, care să-i creeze posibilitatea de a-şi rezolva problemele în cadrul imperiului său, Commonwealth, după modelul Trump „America First”. Iar gestul britanic a avut repercusiuni şi asupra altor state cum este cazul Cataloniei, cu greu domolit. Mai pot fi consemnate şi alte manifestări legate de primirea de migranţi în Europa în care au apărut poziţii divergente între ţările europene, şi care, în mod cert, au zguduit bătrânul edificiu.

Şi totuşi, în aceste condiţii de instabilitate, Europa încearcă să privească cu speranţe spre viitor, în căutarea unor soluţii. Adevărul este că în multe ţări membre UE se fac tatonări în găsirea unor soluţii convenabile, în dorinţa de a depăşi etapa parţial neproductivă din ultimii ani, ca să abordăm problemele real şi direct. După cum se cunoaşte, la orizont se prefigurează ideea federalizării care ar da Europei o situaţie mai „forte”. Se cunoaşte faptul că francezii, italienii, spaniolii şi germanii au susţinut ca UE să aibă Preşedinte, Ministru de Externe, Miniştrii ai Economiei şi Finanţelor având puteri depline, decizionale, peste perimetrul naţional. Evident că este o problemă deosebit de dificilă şi cu greu pot fi convinse cele 28 de state să atribuie responsabilităţile lor naţionale unei supraputeri dominatoare. În opoziţie se ridică o problemă crucială: oare o omogenizare şi o punere laolaltă a unor ţări cu nivele de dezvoltare diferite având tradiţii culturale specifice ar fi benefică pentru toţi sau… în primul rând pentru cei aflaţi la manete europene, dintotdeauna.

Carol Roman

Zile reci pentru europeni

Reporter: editura December - 19 - 2017 Comments Off on Zile reci pentru europeni
Cei ce au crezut că intrând în Uniunea Europeană „am dat lovitura” s-au înșelat. Ne reamintim că doar după câțiva ani de la primire ne-am trezit înconjuraţi nu de îngeri mărinimoși cu noi, „săracii Europei”, ci cu oameni care după începuturi generoase s-au ocupat cu precădere de interesele lor. 

O vreme lucrurile au mers mai binișor, după care mecanismul european format din 28 de opţiuni a început să dea rateuri. Din diferite pricini.

Carol Roman

În ceea ce ne privește oricine se poate întreba: dacă am fi rămas pe cont propriu și nu ar fi existat Uniunea Europeană, în care să ne încadrăm benevol, prin asentimentul populaţiei și al factorilor politici, ne-am fi descurcat, oare, mai bine? Într-o lume a interdependenţelor, a economiilor, a globalizării, a crede că de unul singur poţi face faţă taifunului contemporan ar constitui o aberaţie fatală. Un singur aspect pe care îl prevalăm explică întrucâtva: oare miliardele de euro ce ne-au stat la dispoziţie ca fonduri structurale și din care noi nu am fost capabili să preluăm, doar minimul, nu ne-ar fi putut ajuta? Poate că am fi reușit mai mult pe plan economic-social dacă cei din ţară care ne-au condus destinele ar fi fost mai temeinici în absorbţia fondurilor, dar și dacă miniștrii europeni de la Bruxelles cufundaţi adesea într-o birocraţie absurdă ar fi fost mai atenţi și chiar mai bine voitori cu solicitările și problemele social-economice parcurse de România. Întârzierile în decizii importante ale amintitelor autorităţi au continuat să aibă efecte negative asupra multor ţări din arcul UE și în condiţiile interdependenţei de care aminteam și asupra economiei ţării noastre.


Din păcate, evoluţia ultimilor ani crează impresia că ne aflăm într-un stup de albine. Disputele dintre marii potentaţi europeni referitoare la destinul comun se amână de la o lună la alta și care ar trebui să aducă limpeziri despre destinul Europei prin decizii fundamentale bine chibzuite. Ca să vorbim deschis, cei doi mari europeni (pe Anglia nu o mai trecem la socoteală deoarece ne părăsește), Germania și Franţa își propun să sprijine construcţia economică însă în primul plan se află ocrotirea propriilor interese naţionale, nu care cumva acestea să se vadă nevoite să renunţe la privilegii cu care s-au învăţat de mulţi ani. 

Acum când ne apropiem de sfârșitul de an constatăm că Europa parcurge zile mai zbuciumate ca oricând. Se caută o busolă trainică. Ori încotro ne îndreptăm privirile în Vest sau în Est, în Nord ca și în Sud, constatăm nemulţumiri din diferite pricini. Fără să fim sceptici va trebui să remarcăm că Europa noastră cea unită prin acte și jurăminte de credinţa veșnică pare a fi nu numai obosită, ci oarecum sleită de căutarea de soluţii care să redreseze această construcţie. „Brexitul” cu părăsirea suportului european de către Marea Britanie ne-a indicat că Anglia dorește o emancipare proprie social-economică și care să-i permită să-și rezolve problemele în cadrul imperiului său Commonwealth, în stil american – „Britain First”. Încercarea de dezertare a Cataloniei din rândurile europene reprezintă un buboi care s-a spart, însă, este apt de contaminare și a altor organisme statale care, deasemenea, ilustrează starea de criză profundă a Europei și chiar a lumii. Apoi, politica promovată în problema migraţiilor a tulburat profund apele și nu în toate ţările Europei este înţeleasă la fel de către membrii Uniunii Europene. Există chiar și ţări care se opun primirii de migranţi din sursele Italia și Grecia. Sperăm că anul care vine ne va aduce rezolvări fundamentale pentru a recroi Uniunea Europeană în datele stabilite de predecesori, încă în urmă cu zeci de ani.

După zece ani…

Reporter: editura November - 3 - 2017 Comments Off on După zece ani…
Au trecut 10 ani din momentul aderării României la Uniunea Europeană. Şi drept să fim nu prea s-au văzut încercări de bilanţuri sau sinteze care să consemneze evoluţia generală a ţării noastre în acest deceniu. Poate că doar unele fragmente, oricare, atât cei aflaţi la putere cât şi cei în opoziţie, şi unii şi alţii s-au referit mai mult sau mai puţin la acest eveniment socotit a fi istoric pentru România, ţinându-se seama de propria agendă electorală. 

Carol Roman

Din păcate s-a trecut prea uşor peste importantele precizări făcute la adresa ţării noastre de către doamna Angela Cristea, şef al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, publicate mai cu seamă sub egida Freedom House Romania, care în mod cert ne-au ajutat să înţelegem mai bine „cam cum stăm” după 10 ani de convieţuire, să zicem paşnică, cu ceilalţi parteneri. „România actuală este, cu siguranţă, o altă Românie decât cea care a aderat la Uniunea Europeană. Dar ca să fim foarte cinstiţi, nu vorbim doar despre o Românie, ci despre mai multe Românii. Există studii conform cărora în România sunt cel puţin cinci Românii din punct de vedere al studiilor, ca nivel de dezvoltare, ca nivel de aspiraţii, ca nivel cultural şi asta ne preocupă în mod deosebit pentru că, deşi ţinem la diversitatea Uniunii Europene şi la diversitatea din cadrul unui stat membru, vrem să ne asigurăm că beneficiile apartenenţei la UE sunt simţite în mod egal, corect de către toţi cetăţenii. Nu vedem acest lucru nici în România, nici în alte state membre”. O subliniere făcută atrage atenţia în mod special: „ne preocupă foarte mult decalajul dintre bogaţi şi săraci. La nivelul Uniunii Europene acesta este reflectat de un raport de 1 la 5, adică cei mai bogaţi 20% câştigă de cinci ori mai mult decât cei mai săraci, 20%. La nivelul României, acest raport este de 1 la 8, or aici vrem să ne asigurăm, împreună cu Guvernul României, că sunt gândite acele politici publice care să ducă la reducerea acestui decalaj, iar noi suntem gata să susţinem prin fonduri europene aceste politici publice”. Reflecţii interesante a făcut doamna Angela Cristea despre viitoarea evoluţie a Uniunii Europene considerând că „scenariul minimalist spune să ne limităm doar la piaţa unică şi să o facem pe aceasta să meargă 100%, iar despre restul aşteptărilor cetăţenilor să vorbim după ce această piaţă unică va funcţiona foarte bine. Ar fi păcat să se aleagă acest scenariu, fiindcă în multe domenii în care cetăţenii aşteaptă un răspuns de la UE şi acesta nu ar veni”. Domnia sa ar agrea „un scenariu ideal care spune că în toate domeniile în care tratatele Uniunii Europene ne dau voie să lucrăm împreună, cele 27 de state membre trebuie să acţioneze împreună. Cred cu toată convingerea că soluţiile pe care le identifică 27 de state membre sunt mai bune decât soluţiile pe care le-ar găsi fiecare stat membru pentru cetăţenii săi”.


În ceea ce priveşte procesul decizional european în momentul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a pregătirii ţării pentru acest eveniment a venit următorul răspuns: „Întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţii Guvernului şi ai Parlamentului confirmă că lucrurile sunt în linie dreaptă şi pe drumul cel bun. Eu nu am niciun fel de emoţie sau stress privind preşedinţia României. Sunt convinsă că va fi o preşedinţie de succes”. Continuând această problematică şi referindu-se la cât va conta România în procesul decizional european, în acest context favorabil a fost dat următorul răspuns: „România va avea rolul de honest broker, de mediator cinstit, corect, care încearcă să găsească soluţiile de compromis asupra cărora toate celelalte state membre încearcă să se pună de acord. Şi având în vedere că în ultima vreme sunt tot mai puţine domeniile în care statele membre se pot pune de acord, acesta este un rol foarte important, prin care o ţară chiar poate să se repoziţioneze în cadrul Uniunii Europene, îşi poate îmbunătăţi reputaţia ca stat membru. Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este şi un test pentru România, la zece ani de la aderare.”

Freedom House Romania este o organizaţie non – profit, nepartinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House Romania şi-a câştigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului şi al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernării. 

În editorialul nostru sunt preluate fragmente din interviul acordat ziaristei Ada Codau.
 
 
 
Carol Roman

Anotimp cu probleme

Reporter: editura August - 23 - 2017 Comments Off on Anotimp cu probleme

 

Parcurgem o vară imprevizibilă, cu temperaturi răsucite – când prea cald, când prea rece – cu furtuni iscate de te miri de unde, cu ploi şi avalanşe ce au ajuns să disloce case, maşini, autobuze şi chiar destine omeneşti. Autorităţile parcă se mobilizează mai mult să facă socoteala pagubelor decât să se înregimenteze pentru a readuce viaţa la normalitate ce ar solicita eforturi depline, nu de paradă. A venit şi vremea Asiguratorilor care ar trebui să îşi facă datoria eficient şi cu responsabilitate şi de asemeni să fie evidente implicaţiile statului nostru de tip social faţă de populaţie. Să sperăm că şi de astă dată vor exista forţe capabile să pornească pieptiş la îndreptarea marilor pricini aduse de imprevizibila vară pe care o parcurgem.  

Carol Roman

Se resimte că anumite verigi nu funcţionaeză deplin ceea ce se vede în desfăşurarea cotidiană a vieţii politice de la noi. Prea grabnic se schimbă guvernele, deşi aceleaşi personaje rămân în continuare şi tot mai greu se descifrează o perspectivă a viitorului nostru, bine calculat de câtre guvernanţi. 

Depăşind cotidianul suntem chemaţi la ordine şi de pregătirile ce ar trebui să aibe loc pentru aniversarea unei sărbători naţionale cum este Centenarul 1918, şi care prin amploare să ne reamintească vechi tradiţii patriotice. S-ar cuveni ca oficierea acestui eveniment să depăşească tradiţionala paradă militară şi cele câteva onorante slujbe religioase. Un program bine conceput ar trebui să ia act de acest moment istoric ce ne reaminteşte că unirea românilor într-un singur stat a reprezentat un ideal măreţ, din nefericire contestat arbitrar de unii vecini. Pregătirile pentru acestă sărbătoare emblematică ce va avea loc în anul viitor va da o expresie mai puternică unităţii poporului român în condiţiile în care factorul naţional este adus tot mai mult la ordinea zilei în întreaga Europă. Şi avem un exemplu concludent în modul în care îşi cinstesc tradiţiile bunii noştri prieteni, francezii, care în acelaşi an aniversează centenarul Primului Război Mondial (1914-1918). Cu acest prilej au înfiinţat Misiunea Centenară, în anul 2012, cu doi ani înainte de marcarea unui secol de la începutul Războiului Mondial. Din această Misiune fac parte şase ministere, MAE, Apărare, Interne, Economie, Educaţie, Cultură, precum şi instituţii publice şi asociaţii cum ar fi Asociaţia foştilor Combatanţi, Biblioteca Naţională, precum şi Asociaţia Primarilor din localităţi semnificative pentru centenar. Un eveniment naţional când este înţeles în profunzime determină o acţiune de mare amploare.  

Mai amintim de încă un moment ce ar putea relansa puternic ţara noastră prin evidenţierea unor eforturi deosebite în participarea la destinul nostru colectiv european. În agenda primului semestru al anului 2019 este înscrisă preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România. Din nefericire venim la cârmă într-un context politic european destul de conflictual. Sunt aşteptate din partea ţării noastre eforturi de inteligenţă şi de organizare care vor trebui să ţină seama de încheierea negocierilor cu Marea Britanie şi, în acelaşi timp, menţinerea structurii fundamentale a Uniunii Europene. Nu ne propunem să amănunţim calendarul marilor probleme ce urmează să fie realizate în etapa pregătitoare – experţi români, docţi, cunoscători îndeaproape a tuturor componentelor mari şi mici a Uniunii Europene, organizarea unor evenimente de promovare, cu mari costuri şi pregătiri serioase. Şi ca să reluăm o mai veche doleanţă a noastră, ca România anului 2019 să nu mai fie o ţară monitorizată din punct de vedere al justiţiei şi neinclusă în Spaţiul Schengen. De câţiva ani buni România este pregătită în mod exemplar pentru acest eveniment cu cheltuieli imense în dotarea tehnică şi militară a graniţelor sale, ale întregii Europe.Şi totuşi aşteptăm să se repare „defecţiunea”… 

 
Carol Roman