NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Articole din categoria ‘Editorial’

Din nou românii din Ucraina protestează

Reporter: editura October - 11 - 2020 Comments Off on Din nou românii din Ucraina protestează

Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile naționale. În cazul nostru, ne referim la populația românească. În urmă cu 13 ani, românii din Ucraina protestau energic împotriva continuării politicii nedrepte ce avea urmări grave asupra învățământului în limba română. Coperta revistei noastre, din data de 17 octombrie 2017 vorbește de la sine: „NU NE FURAȚI LIMBA ROMÂNĂ!”. În mod practic, se pune la cale desființarea sistemului de învățământ românesc, care cuprinde cel puțin 500.000 de elevi, românii fiind cea de-a doua minoritate, după cea rusească. 


Deși de-a lungul anilor Consiliul Național al Românilor din Ucraina a înaintat memorii către autoritățile de la București, în care deplângea încălcarea dreptului la educație în limba română, noi măsuri nu s-au arătat. Din păcate, comparația cu Ungaria și Bulgaria, și ele suportând încălcarea dreptului la limba lor națională, nu ne este deloc favorabilă, deoarece amintitele țări au ajuns la o oarecare înțelegere cu autoritățile din Kiev, în vederea asigurării drepturilor respectivelor comunități. Reprezentanții românilor au acționat în permanență împotriva scoaterii limbii române din școlile frecventate de români, adresându-se cu mai multe prilejuri și autorităților ucrainene, fără să se fi obținut vreun rezultat palpabil.


Concret, românii din Ucraina suportă consecințele unei mai vechi politici a statului vecin, de scoatere a limbilor materne din școlile în care învață și conaționalii noștri. Ungaria și Bulgaria au obținut unele rezultate, minime, în cadrul amintitei reforme teritorial-administrative a Ucrainei, care nu ține seama de faptul că toate aceste minorități ce trăiesc în Ucraina doresc să poată fi sprijinite de statele-mamă. 

În documentul prezentat de Consiliul Național al Românilor există solicitarea expresă ca problema învățământului în limba română să fie rezolvată cel puțin după modelul celei pentru maghiarii din Ucraina, cerându-se în același timp adoptarea unei Declarații a Parlamentului privitoare le Legea educației din țara vecină. Nefiresc este și faptul că Executivul român nu a negociat la timp spații administrative comune pentru vorbitorii de limbă română din Ucraina, după cum arată Consiliul Național al Românilor. De asemenea, se solicită insistent autorităților de la Kiev, printr-un Memoriu, ca raioanele în care românii sunt numeroși – Noua Suliță, Herța, Hlibova, Storojneț – din regiunea Cernăuți să formeze o singură unitate administrativ-teritorială, altfel, drept consecinţă plasarea celor patru raioane în poziții diferite ar determina ca românii să nu mai fie majoritari, din punct de vedere etnic, în niciunul din raioanele populate de ei și astfel să nu mai fie reprezentați nici în foruri decizionale locale. Măsurile luate de guvernarea ucraineană anterioară, în loc să îmbunătățească statutul românilor în privința limbii lor materne, agravează situația interetnică într-un ținut cunoscut a fi unitar altădată ca fiind tolerant. 

România a protestat, alături de Ungaria și în lumina recomandărilor Comisiei de la Veneția, din anul 2018, iar drept urmare, Kievul a dat puțin înapoi, notează mass-media europene, amânând intrarea în vigoare a prevederilor ce se referă la învățământul în limbile minorităților până în anul 2023. 

Această problemă a limbilor minorităților de pe teritoriul Ucrainei continuă să preocupe instituțiile blocului comunitar, cu atât mai mult cu cât statul vecin are ambiții de integrare europeană. 

Regretăm că o țară ca Ucraina, alături de care ne-am aflat de-a lungul istoriei, nu reușește să sprijine dorința minoritarilor de a coexista împreună cu ucraineni, în limitele conștiinței lor naționale. 

Carol Roman 
 
 

O pată greu de șters de pe calendarul relațiilor româno-germane

Reporter: editura August - 10 - 2020 Comments Off on O pată greu de șters de pe calendarul relațiilor româno-germane
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu privire la muncitorii sezonieri, în urma incidentelor din ultima vreme petrecute în Germania, propunând modificarea legislației europene în ce privește munca sezonieră. „Problemele pe care le au muncitorii români necesită o abordare instituțională, pentru a ne asigura că ele nu vor mai apărea pe viitor”, a declarat Dacian Cioloș despre documentul care ar urma să devină poziția oficială a Parlamentului European. 

Carol Roman

Acolo unde poate te-ai aștepta mai puțin, în Germania, a apărut o pată neagră pe relațiile bilaterale – și nu ne referim la întreprinderile germane, prospere, care își au sediul în țara noastră, ci la tratamentul înjositor la care sunt supuși cetățeni români ce vin să lucreze în Germania. 


Se cunoaște faptul că România şi R.F. Germania au o relaţie bilaterală complexă, care a înregistrat un constant curs ascendent în ultimii ani. Unele dintre evoluțiile recente pe segmentul forței de muncă din România care pleacă spre fermele și abatoarele germane, unde lucrătorii nu beneficiază de drepturile comunitare, sunt de-a dreptul degradante, afectând grav raporturile bilaterale româno-germane. Amintim că bunele relații dintre cele două țări se bazează pe documentul semnat la 21 aprilie 1992 privind cooperarea prietenească. Sub aceste auspicii, libera circulație a lucrătorilor români spre această putere europeană a generat an de an afluxuri de lucrători sezonieri, dar situația multora dintre ei înregistrează mai cu seamă în acest an un tratament umilitor aplicat muncitorilor români din agricultură. Din păcate, această anomalie a generat abia recent reacții oficiale federale reparatorii. Relevantă, în context, este declarația ministrului german al Agriculturii, Julia Klöckner: „Vin muncitori care decid singuri unde anume în Europa doresc să muncească, pentru a câștiga bani”… La rândul său, autoritățile române s-au limitat doar la a-i sfătui pe cei care pleacă la muncă să… studieze cu atenție contractele redactate în limba germană. Dar în contextul pandemiei de COVID-19 și al situației de mobilitate cu totul specială pe care a generat-o, relatările despre abuzurile la care sunt supuși unii dintre românii aflați la muncă în Germania au început să capete o altă greutate. 

Muncitorii români se plâng că una li se promite în țară și alta găsesc la destinație. „Nu s-a respectat absolut nimic din ce s-a spus. Suntem trataţi ca nişte sclavi. Se munceşte 12 ore pe zi. Muncim şapte zile pe săptămână, inclusiv duminica”, relatează unul dintre lucrătorii români. 

Date fiind aceste nerespectări incalificabile ale unor drepturi elementare, unii muncitori români care au protestat au ajuns să fie concediați de pe o zi pe alta, iar în unele cazuri compatrioților noștri le-au fost oprite documentele. „Unii muncitori au fost pur și simplu abandonați în stradă”, arată o anchetă realizată de reputatul post de radio „Deutsche Welle”. Iar jurnaliștii germani de la „Der Spiegel” au vorbit despre un „model de afaceri cu o armată de muncitori ieftini din Europa de Est”. Revoltat de atitudinea propriilor compatrioți, Szabolcs Sepsi, responsabil pentru muncitorii sezonieri la Federația Sindicală Germană, afirma recent că lucrătorii sezonieri ar fi tratați ca niște „oameni de mâna a doua”. 

Nu doar lucrătorii sezonieri sunt în postura de a suporta abuzuri sau de a trăi în condiții foarte grele. Presa germană a relatat pe larg despre sutele de angajați – dintre care mulți români – ai unui abator, care s-au infectat cu noul coronavirus. „Nimeni nu se simte cu adevărat responsabil pentru protejarea lucrătorilor străini”, explică Anne-Monika Spallek, purtătoare de cuvânt a Partidului Verzilor din regiunea Coesfeld. 

A fost nevoie de situațiile extreme generate de pandemie și de protestele masive, puternic mediatizate, ale muncitorilor români de la fermele și abatoarele din Germania pentru a se anunța schimbarea legislației muncii în această țară, a anunțat Ambasadorul român la Berlin, Emil Hurezeanu. Abia după ce valul de proteste ale lucrătorilor români a devenit subiect politic, lucrurile par să ia o altă turnură. Deși destul de târziu, dat fiind faptul că problemele muncitorilor români din vest persistă de ani buni și s-au agravat încontinuu, oficialități implicate în apărarea drepturilor lor au început să se anime. Astfel, ministrul Muncii din România, Violeta Alexandru, a verificat situația lucrătorilor români, iar ministrul Muncii din Germania, Hubertus Heil, a dat asigurări că situația se va remedia. 

Până una, alta…


Carol Roman

Nu suntem singuri

Reporter: editura June - 24 - 2020 Comments Off on Nu suntem singuri
Pe neașteptate, întreg globul s-a trezit față în față cu o problemă de o gravitate de neconceput altădată: pandemia de coronavirus, urmată în galop de multe victime umane, mii și mii de oameni îmbolnăviți sau decedați; din păcate, măsurile luate de autorități sunt departe de nivelul la care ar fi trebuit să se intervină. 

Carol Roman

Țara noastră pătimește și ea, mai întâi din cauza perversității acestei boli, ivită ca peste noapte. Este momentul în care ne dăm seama că participarea noastră în cadrul Uniunii Europene, pe de o parte ne aduce posibilitatea de a depăși mai repede această situație gravă, iar pe de altă parte ne pune în situația de a deveni lucizi în legătură cu cât de departe ne aflăm de orice pregătire în fața unor evenimente dezastruoase, cum ar fi, de pildă, chiar cutremurele care ar putea interveni oricând. 


În acest context, ne referim la măsurile decise de Comisia Europeană, care a anunțat instrumentele pe care le va folosi pentru atenuarea impactului socio-economic al pandemiei de COVID-19, parte a răspunsului coordonat la nivel european în fața acestei amenințări. Este vorba despre aprovizionarea sistemelor de sănătate, prin menținerea integrității pieței unice, a producției și distribuției de lanțuri valorice. Cu alte cuvinte, sprijinirea oamenilor, astfel încât veniturile și locurile de muncă să nu fie afectate major și să fie evitate, pe cât posibil, efectele permanente ale acestei crize. De menționat că printre măsurile stabilite se află și flexibilitatea schemelor de ajutor de stat, cum ar fi subvenții salariale, suspendarea plății impozitului pe profit, a taxei pe valoare adăugată sau a contribuțiilor sociale. Va fi accelerată pregătirea propunerii legislative privind un „sistem european de reasigurare de șomaj”, de care vor beneficia milioane și milioane de oameni. Uniunea Europeană a propus, de asemenea, direcționarea sumei de 37 miliarde de euro în cadrul Politicii de Coeziune, pentru a lupta împotriva acestei crize. Suma va fi adăugată la cele 29 miliarde de euro fonduri structurale disponibile în întreaga Uniune Europeană. O noutate o reprezintă faptul că prin acest document se propune extinderea domeniului de aplicare a Fondului de Solidaritate a UE, incluzând și crizele de sănătate publică, iar pentru anul 2020 sunt disponibile până la 800 milioane de euro. A trebuit, oare, să apară o astfel de amenințare pandemică pentru ca sănătatea publică să fie introdusă în acest concept financiar denumit „solidaritate”? Pot fi amintite și măsurile la nivel de state și guverne împotriva propagării noului coronavirus – cele de izolare, de închidere a frontierelor, a școlilor, a instituțiilor de cultură și de interzicere a diferitelor reuniuni. 

Evenimentele ulterioare vor arăta dacă toate aceste dispoziții vor fi traduse în viață, efectele negative ale pandemiei vor fi atenuate, iar lumea va putea să-și continue existența ca și până acum.


Carol Roman

O naștere grea

Reporter: editura February - 14 - 2020 Comments Off on O naștere grea
Din păcate, în ultima vreme au apărut tot felul de opinii potrivit cărora, împreună cu alți europeni, mulți dintre românii aflați în Marea Britanie vor trebui să părăsească teritoriul Regatului Unit. Lucrurile sunt pe cale de a fi clarificate, întrucât, urmare a acordului Brexit, românii din Marea Britanie au la dispoziție un set de reglementări noi, prin intermediul cărora își pot continua activitatea pe teritoriul britanic. 
 

Carol Roman

Migranții români au adus beneficii importante Marii Britanii și mulți dintre aceștia erau apreciați chiar și de premierul Boris Johnson, pe vremea când era primar al Londrei, de către Nick Klegg, fost vicepremier al țării sau de Robin Barnett, fost Ambasador al Marii Britanii la București, care, de altfel, declara recent că „sunt mulți municitori români în Marea Britanie și au o contribuție importantă la dezvoltarea țării”. Aceste aprecieri au fost publicate de Editura „Balcanii și Europa” în Suplimentul dedicat românilor din Marea Britanie și vor cântări în ecuația regimului oferit celor peste 400.000 de români care trăiesc și muncesc în Regatul Unit, dat fiind faptul că înalta lor calificare este una dintre primele reguli de selecție a celor care vor rămâne să lucreze în Marea Britanie.
 
Ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din constructul european este un moment notabil al istoriei contemporane, date fiind consecințele sale economice, politice, sociale și geostrategice, care vor schimba paradigma relațiilor internaționale și raportul de forțe în interiorul blocului occidental. În acest moment, ruptura nu pune în discuție solidaritatea britanicilor, chiar și din afara Uniunii Europene, cu NATO și aliații tradiționali, în fața marilor dușmani comuni ai democrației și ai Occidentului: terorismul, regimurile autocrate și dictatorii care urmăresc să obțină arma nucelară și sunt considerați exportatori de terorism. 
 
De asemenea, momentul are o certă încărcătură istorică, dat fiind faptul că însuși Winston Churchill era un adept al prezenței britanice în interiorul unei Europe unite. Să sperăm că noua formulă prin care poporul britanic a decis să rămână alături de blocul comunitar, printr-un acord avantajos pentru ambele părți, va fi de natură să marcheze o nouă eră în relațiile britanico-europene, pe fundalul intereselor internaționale comune.
După patru ani de tatonări, dezbateri și amânări, se pare că s-a ajuns la o înțelegere fundamentală. A fost nevoie de intense discuții diplomatice, de numeroase întâlniri și sesiuni de lucru, de netezire a asperităților, de depășire a blocajelor generate de Parlamentul britanic, precum și de o coagulare a celor mai bune intenții referitoare la viitorul statut dobândit al celor două entități. 
 
În orice caz, la mijloc sunt și multe probleme economico-financiare foarte serioase, care vor fi reglate prin negocieri, în lunile următoare. 
 
Carol Roman
 
 

 „Balcanii și Europa”. Primii 20 de ani…

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on  „Balcanii și Europa”. Primii 20 de ani…
Revista „Balcanii și Europa” celebrează două decenii de intensă activitate editorială. Este momentul în care încercăm un bilanț al unui parcurs pus în slujba societății românești, ca și ocazia de a evalua ceea ce am făcut bun șși de a privi spre viitor.

Carol Roman

De-a lungul celor 200 de numere, am respectat reperele noastre, care sunt definite chiar pe coperta publicației – „revistă de consemnări și atitudini”. Ne reamintim că în urmă cu 20 de ani un grup de ziariști au decis să editeze o publicație dedicată zonei geografice în care trăim și care, pe cât posibil, să contribuie, prin articolele sale, la menținerea unui climat de progres și bună înțelegere între popoarele din acest perimetru. În anul 2000, în această zonă se resimțeau urmările unor războaie, marcate de jertfe, distrugeri și suferințe. Chiar din prima clipă, Nicolae Militaru, Victor Ionescu, Ștefan Mitroi au răspuns la inițiativa de a edita această publicație, aflându-se zile întregi alături în îndeplinirea coordonatelor acestui demers editorial. Era pregnantă cartea de vizită a membrilor acestui nucleu fondator, toți condeieri de elită. Reuniți, am pornit la drum, cei pomeniți mai sus alegându-mă în funcția de director general, inițiator al publicașiei pe care am onorat-o de atunci până în prezent. 


De-a lungul anilor ni s-au alăturat ziariști ce au devenit colaboratori fideli ai revistei: strălucitul publicist prof. dr. Zoe Petre, eseistul și omul de cultură Eugen Uricaru, excelentul economist dr. Florea Țuiu, precum și alte personalități, printre care amintesc pe Iosif Boda, Corneliu Vlad, Radu Tudor, Marian Țuțui, Victor Nițelea, Gheorghe Zbuchea. În ultimul deceniu, s-au aflat alături de noi Roxana Istudor, Ovidiu Zanfir, I.C. Popa, ziariști cu experiență și cu condeiul format care au contribuit din plin la conținutul și aspectul grafic al publicației. 

Privind în urmă, amintim de ciclul de publicații-supliment dedicat compatrioților noștri aflați la muncă în străinătate – Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia, Olanda – precum și confraților noștri din jurul României. Prezența revistei în viața socială și culturală a țării a urcat o treaptă și prin acordarea unor Premii anuale ale revistei „Balcanii și Europa”, atribuite unor prestigioase personalități din diferite domenii, reunind anual somități din lumea politică, social-culturală ș.a. Am încercat astfel să răsplătim valoarea prin muncă și talent, rezultatele evidente, benefice societății noastre.

Ne referim, în contextul acestei faste activități, și la o seamă de lucrări importante publicate în acest răstimp în Editura „Balcanii și Europa”, îndeosebi cărți cu problematică istorică, bine primite de public, unele premiate de institu’ii importante. 

Considerăm că această prezentare poate fi prin ea însăși o carte de vizită pentru o activitate apreciată de către instituții de primă relevanță – Academia Română, Ministerul Afacerilor Externe, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Uniunea Scriitorilor, precum și în interiorul breslei, unde publicația are un renume bine consolidat.

Cred că tot ce am edificat prin revista „Balcanii și Europa” s-a așezat la locul cuvenit în cronica epocii, iar publicația pe care am început-o cu 20 de ani în urmă are în față un viitor fundamentat pe profesionalism și implicare. 

Carol Roman

Când migranții bat la ușă…

Reporter: editura October - 9 - 2019 Comments Off on Când migranții bat la ușă…
Se cunoaște că, în ultima perioadă, dezbaterile din țări membre ale Uniunii Europene au abordat și dificila problemă a migranților. Atât presa, cât și diferite organisme sociale au subliniat faptul că europenii consideră imigranții ca fiind primul pericol pentru continentul nostru. Mai mult chiar, în conștiința publică a fost depășită și teama de terorism, care, după cum se știe, în ultima vreme, s-a manifestat sângeros. În aceste condiții, în fața cetățenilor continentului a apărut din nou tema susținerii absorbției de migranți. Aproape toate țările se declară, în principiu, de acord cu sprijinirea acestor oameni aflați în dificultate, dar, atunci când se pune problema preluării lor efective, apar diferențe majore. Din cele 28 de state membre ale Uniunii, doar opt, printre care și România, sunt dispuse să primească, pentru o perioadă mai mică sau mai mare, cota stabilită de migranți ce sosesc neîncetat la porțile Europei. Amintim că nu demult, Guvernul României a propus, printr-un memorandum, adoptarea unei poziții de susținere a Compactului Global pentru Migrație (CGM), în forma convenită în urma negocierilor. Președintele Klaus Iohannis a aprobat documentul propus de Executiv, care prezintă poziția oficială a României privind migrația, așa cum a fost stabilită recent în cadrul unei conferințe ONU la nivel înalt, pe această temă. Și totuși, este vorba despre un text fără valoare juridică obligatorie, menit a evita stabilirea de obligații financiare suplimentare pentru statele membre.

Carol Roman

Pe de altă parte, avem o experiență proprie în ce privește atitudinea migranților față de rămânerea pe teritoriul țării noastre. Ne reamintim de modul în care au reacționat refugiați primiți la noi: nu au acceptat să rămână în România, susținând că nu vor să stea „într-o țară care nu are ce să le ofere”. Sunt de notorietate cazurile în care refugiați ajunși în România, deși proveneau din țări frămânate de grave conflicte interne și trăiseră în condiții de supraviețuire foarte dificile, au făcut tot posibilul să plece din țara noastră, chiar cu riscul confruntărilor cu autorități din statele membre care nu acceptă migranți pe teritoriul lor. 


Această problemă a migrației nu a fost nici pe departe rezolvată prin înțelegerea cu Turcia, care primește loturi mari de refugiați contra unor plăți consistente.

În ceea ce privește țara noastră, nu putem trece cu vederea faptul că o parte a populației trăiește încă în condiții dificile, iar, în același timp, în unele state membre s-a pus oficial problema priorității bunăstării propriilor cetățeni în fața celei a refugiaților.

Sunt toate acestea motive serioase de reflecție referitoare la faptul că primirea a numeroși refugiați este de natură să stârnească o reacție de respingere din partea societății, care, așa cum am amintit, pune problema migranților pe primul loc la capitolul temeri legate de viitor. 


Carol Roman 

Speranțe deșarte

Reporter: editura July - 15 - 2019 Comments Off on Speranțe deșarte
Odată cu înscăunarea României în fruntea Consiliului Uniunii Europene, pentru o perioadă limitată, pe drept sau pe nedrept am crezut că au sporit șansele țării noastre de a rezolva problemele refugiaților intrați ilegal în țara noastră și despre al căror număr nu se prea aduce vorba. Iar în al doilea rând, au existat speranțe că România, după atâtea eforturi, materiale și tehnice, făcute pentru a corespunde normelor existente accederii în Spațiul Schengen – deși descriminatoriu prin regimul special aplicat – va trece cu bine și acest examen. Ne-am agitat, în toate discuțiile referitoare la spațiul de liberă circulație, crezând că legitimitatea de a ne afla în fruntea Consiliului Europei ne va ajuta la ceva. Și totuși, așteptările noastre nu au fost răsplătite după cum am fi dorit. Un vot negativ meschin ne-a plasat mai departe pe banca repetenților.

Carol Roman

Ne vom referi apoi la problema migranților, a miilor de oameni refugiați din Africa de Nord ce au traversat disperați apele Mediteranei, care au cauzat adesea multe victime. O cifră a fost vehiculată oficial pentru România: va trebui să facă față, în cele din urmă, susținerii a 1.700 de refugiați, deși condițiile existente în țară erau vitrege încă de pe atunci, din cauza dezlănțuirii naturii în nordul țării. Am mai adăuga și faptul că în anul 2015, Uniunea Europeană a stabilit anumite măsuri care nu țineau seama în primul rând de dorința statelor membre de a primi un număr mai mare sau mai mic de refugiați, ceea ce a determinat un val de reacții de respingere în Marea Britanie, Ungaria, Slovacia, Austria ș.a. România urma să primească acești năpăstuiți în timp ce miile de victime de la noi se aflau într-o situație grea, în urma dezastrului cauzat de ploi torențiale și de grindină. 


Și a venit anul 2019, ce a adus „Pactul ONU pe migrație”, încheiat la Marakesh, în Maroc, care a fost semnat de 160 de țări și a stabilit o serie de principii referitoare la refugiați. România, deși declarativ a fost de acord, s-a abținut să semneze documentul. Problema cea mai disputată care continuă să existe: statele stabilesc singure politicile publice legate de migrație și decid ce înseamnă, pe teritoriul fiecăruia, „migrație legală” respectiv „migrație ilegală”, dar și „garantarea drepturilor omului”? Pactul realizează o reglementare internațională a migrației, mai mult din punct de vedere legislativ. Unicul său scop este acela de a evita atât migrația în masă, cât și tragediile din Mediterana. Pe scurt, la Marakesh nu a fost dezbătută în fond problematica stăvilirii emigrației și a reducerii tragediilor a mii și mii de oameni, ci a stabilit o seamă de principii poate plăcute auzului, dar fără vreun caracter obligatoriu.

La ora actuală, țările Uniunii Europene negociază de fiecare dată când sosește o ambarcațiune cu migranți. S-a ajuns până acolo încât să izbucnească certuri pentru fiecare vas salvat, legate de repartizarea migranților. De aceea, la ordinea zilei își face tot mai mult loc ideea necesității adoptării unui mecanism de distribuire pe care să-l accepte cât mai multe țări. Acest mecanism ar urma să fie valabil până la intrarea în vigoare a așa-numitului Acord Dublin, care ar reglementa responsabilitatea țărilor UE în cazul procedurilor de azil. Discuțiile continuă fără prea multe succese, iar multe țări nici nu participă la aceste dezbateri. Cancelariile unor state din blocul comunitar susțin că acest proces nu are șanse să fie rezolvat decât abia din toamna acestui an, când noul Parlament European își va prelua atribuțiile. 

Deci…


Carol Roman

Politică „în oglindă”…

Reporter: editura April - 10 - 2019 Comments Off on Politică „în oglindă”…
În mod cert, odată cu câștigarea alegerilor de către președintele Donald Trump, lumea a fost încunoștiințată că toate eforturile noii sale Administrații se desfășoară sub lozinca „America First”. Cu alte cuvinte, dacă ar fi să traducem în limbaj popular, „poa` să ningă, poa` să plouă”, pe americani i-ar interesa, înainte de toate, întoarcerea la vechiul lor regim privilegiat de prosperitate. Iată că și de data aceasta Istoria are ceva de spus: de ce numai americanii să se gândească la ei și, la rândul lor, n-ar avea dreptul și mexicanii, și italienii, chiar și românii, să aibă ca prioritate binele propriilor țări? 

Carol Roman

Evident, revenirea la aceste reflecții, dezvoltate și altădată, are acum o platformă mai mare de pornire și este făcută la puține zile după ce Europa-Schengen a anunțat că nu ar mai primi cetățeni americani fără o procedură obligatorie ETIAS (European Travel Information and Authorisation System), care își propune să sporească securitatea în spațiul colectiv protejat de europeni. Orice s-ar spune, acest curaj de a predica interesul propriu al apărării europene ar putea fi socotit drept încă o „infidelitate” nu numai față de SUA, ci și, prin extrapolare, și față de NATO. Să amintim că, la ora actuală, Europa dezbate crearea Armatei sale, care să-i apere granițele de orice invadatori, la ordinea de zi aflându-se dorința ca armamentul necesar să fie produs și în țările europene, iar bugetele naționale să țină seama de noua situație. Nici această măsură pe cale de a fi realizată nu ar prea conveni aliaților strategici americani, din pricini evidente. De altfel, rivalitatea economică dintre Uniunea Europeană și Statele Unite și-a dezvăluit, în ultima perioadă, asperitățile, dând naștere chiar la importante disensiuni între cele două părți. De menționat că nici voci ale opiniei publice nu au rămas indiferente față de noua turnură pe care o iau evenimentele internaționale și de faptul că a apărut în primul rând în Europa, și apoi pe alte continente, ideea primordială de a acorda prioritate problematicilor naționale, evident, ținându-se seama de angajamentele externe obligatorii. Iar noi nu facem decât să constatăm aceste evoluții. 


Întorcându-ne la sistemul de proceduri de control obligatorii pentru cetățenii americani de a călători în Europa-Schengen, măsură având de acum o vechime de doi ani, va trebui să observăm în cât timp liderii UE vor ajunge să aplice ceea ce estimează a intra în vigoare în 2021, iar americanii să țină seama de noua reglementare. Oare se vor împăca ei cu noul „statut” de care vor trebui să țină seama și pe care – va trebui, totuși, să recunoaștem – în numeroase domenii ei îl aplică altora, fără multe discuții? În cazul nostru, solicitanții din SUA vor trebui să răspundă unor întrebări legitime legate de securitate (droguri, terorism, trafic de ființe vii etc.). 

În acest context, amintim că încă din anul 2016, Comisia Europeană a publicat un Raport prin care cerea Statelor Unite să renunțe la solicitarea de vize pentru cetățenii din cinci țări membre ale UE: Bulgaria, Cipru, Croația, Polonia și România, deoarece, conform regulilor comunitare, toți cetățenii europeni trebuie să beneficieze de același tratament. Oficialii americani spun că în privința vizelor pentru cele cinci state este vorba despre o „decizie tehnică, și nu una politică”. De altfel, în iunie anul trecut, Parlamentul European a votat pentru impunerea sistemului de vize pentru cetățenii americani. 
 
Și totuși, s-ar putea să apară o problemă, remarcată de presa americană: cum va interpreta președintele Trump această dorință de reciprocitate în materie de vize, fiind tentat, posibil, s-o socotească drept un afront personal, într-un moment delicat, când sunt impuse noi taxe și contra-taxe în relațiile Americii cu vechi parteneri din întreaga lume? 

Vom trăi și vom vedea.
 

Carol Roman

În oglinda istoriei…

Reporter: editura February - 28 - 2019 Comments Off on În oglinda istoriei…
Iată-ne, așadar, în plină participare a țării noastre, pe măsura puterilor, la înalta responsabilitate oferită de Uniunea Europeană, care în această perioadă ne-a urcat, pentru câteva luni, în fruntea Consiliului European. Va trebui să ne preocupăm de destinul întregii Europe, încercând să facem față acestei misiuni deopotrivă onorante, cât și de înaltă responsabilitate. 

Și totuși, gândul ne îndreaptă spre următoare mari preocupări de pe agenda politică: alegerile europarlamentare din luna mai, urmate de cele prezidențiale din România, de la sfârșitul anului. Și, privind în oglinda istoriei, încercăm să descifrăm înțelesuri care, la prima vedere, par a fi greu de deslușit. Amintim de marile personalități ce s-au aflat la cârma unor partide pe care le denumim și astăzi, cu mândrie, istorice și la liderii ce i-au animat pe cei ce i-au votat, spre binele țării. Au fost oameni care, cu pregătire și cu o constantă dedicare pentru țara lor, au slujit neabătut interesul național în momente grele, de cumpănă. Ne referim la mari oameni de stat, cum au fost I.G. Duca, Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Ion Mihalache, Alexandru Ionescu, Vasile G. Morțun ș.a., înscriind pagini memorabile în diferite etape ale evoluției țării noastre, intrată pe făgaș normal odată cu Marea Unire din anul 1918. 

Carol Roman


În ziua de azi, încercăm să-i deslușim, cu respect și înțelegere, pe liderii actuali ai multor partide ivite ca peste noapte. Zadarnic am vrut să deosebim ideologii, ori o anume continuitate istorică a unor partide, dar, din păcate, ne-am împotmolit de la primele căutări. Nu prea înțelegem rostul apariției lor, poate doar acela de a servi interese fie personale, fie de grup. Am crezut că vom depista filoane ale unor doctrine politice ale lumii moderne, cum ar fi liberalismul, conservatorismul, chiar socialismul, dar nu am deslușit opțiunile. În schimb, am avut multe surprize, prin apariția unor personaje ce nu au avut contribuții cât de cât reale la dezvoltarea țării, ale căror nume sunt cunoscute, în diferite prilejuri, de întreaga opinie publică. Evident, nu ne propunem să-i comparăm pe acești nou-veniți, cu ifos și pretenții de mari politicieni, cu iluștrii lor înaintași. Nu de alta, dar am jigni istoria…

Aflăm cu stupoare că sunt trimiși să participe la complexul proces legislativ european – și nu numai – foști lideri ai unor partide, ale căror isprăvi cu greu le deosebim, precum și o generație nouă de „pile”, cunoștințe, neamuri, relații, obligații etc., provenind, de data aceasta, nu din partea a două-trei formațiuni, ci a celor multe înflorite pe teritoriul național: PLUS, USR, Pro România, PSDI, PPU etc. Numele acestor partide le-am aflat prezente cu prisosință în mass-media, dar ce anume n-am aflat este ce orientări au și ce propun cu mărinimie pentru propășirea națiunii române. Evident, vor urma înțelegeri mici sau mari între aceste înjghebări partinice conjuncturale, care vor încerca să se agațe de acele formațiuni ce au cât de cât o prioritate la alegători. Cu alte cuvinte, ar fi remorcile cu ajutorul cărora partidele mai vechi, cunoscute, vor încerca să creeze majorități, firește, în afara oricăror ideologii ori programe. Și când ne gândim ce oameni au condus destinele țării în urmă cu zeci de ani, în condiții în care supraviețuirea națională era disputată, România era lovită din toate părțile, și care au luat decizii majore și cruciale. 

Privim oglinda istoriei cu inima strânsă în fața celor ce se petrec sub ochii noștri și cum o opțiune proeuropeană fundamentală pentru destinul României este jucată la morișca întâmplării, a lipsei de profesionalism și mai cu seamă de responsabilitate. 

Ar putea, oare, compara oricine pe lideri naționali cum au fost Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Nicolae Titulescu ș.a., care contribuit activ la înfăptuirea unor acte naționale de importanță majoră pentru destinele țării, cu „piticii” politici guralivi și în căutare de parteneri ocazionali pentru supraviețuire?…

Cele notate în aceste rânduri încearcă să rezume opiniile exprimate de o mulțime dintre cititorii revistei noastre, care, exact ca în epoca lui Caragiale, se întreabă în mod cinstit și deschis: Noi cu cine votăm?

Carol Roman

Moment de adevăr și luciditate

Reporter: editura December - 18 - 2018 Comments Off on Moment de adevăr și luciditate

Nu peste mult timp, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene; de asemenea, societatea românească va avea de răspuns la un examen de maturitate pe care îl reprezintă alegerile interne, precum și cele europarlamentare. Și de această dată, cotidianele noastre supraviețuitoare, altădată „repere obiective ale opiniei publice”, mimând aşa-numita echidistanţă, prin poziția partizană pe care se plasează în mod evident devin organe semi-oficiale ale unor competitori politici.

Carol Roman

Din păcate, din nou, viața politică nu ține seama de ideologii sau de buna cuviinţă, nici de normele democratice sau de funcționarea normală a unui stat, făcându-și apariția, îndeosebi, amenințările, șantajul, invectivele, manifestările troglodite care vădesc o lipsă de pregătire, precum și de anvergură politică a combatanților. Dar mai există o circumstanță agravantă. Şi aici vom apela la un un cititor al revistei, care constata, într-o scrisoare trimisă redacţiei, frecvenţa tot mai mare a termenului „duşman”, cu derivatul „duşmănos”, în discuţiile dintre partide şi dintre oamenii politici. Am deschis străvechiul „Dicţionar Universal al Limbii Române”, de Lazăr Şăineanu, şi am găsit următoarea definiţie a termenului: „cel cu care ne aflăm în război şi trebuie distrus”. Deci, cum s-ar zice, atunci când aflăm că reprezentanţii unei coaliţii de partide au spus, la unison, că duşmanul lor este un anume partid, ar însemna că aceste onorabile partide şi-au propus o bătălie pe viaţă şi pe moarte, iar prin extensie figurativă, „ciuruirea” milioanelor de oameni care i-au dat votul formațiunii vizate.

În mod firesc – dacă ar fi să ținem seama de rigorile Uniunii Europene – n-ar trebui să fie folosită terminologia de „dușman” între formațiunile politice și mai curând ar fi indicat limbajul de „rivali”, „competitori” etc.

Ca urmare, spectacolul pe care îl prezintă viața politică românească este nepotrivit și nu ține seama de standardele la care ar trebui să se prezinte un stat membru al blocului comunitar, în care există mai multe opțiuni și diverse soluții în problemele curente și de perspectivă ale țării. În ultimă instanță, este pusă în discuție alternanța la putere, ce ar trebui să fie acceptată de către „dușmanul” din dreapta sau din stânga eșicherului politic. În această atmosferă de rivalitate exacerbată și păguboasă pentru țară, ar putea fi, oare, imaginat partidul câștigător al alegerilor viitoare pornind mai departe fără să demoleze propagandistic ceea ce au încercat să construiască predecesorii la guvernare? Nu putem trece cu vederea faptul că în mai multe ţări europene construcţia şi concilierea merg mână în mână, într-un sens pozitiv, aducător de progres, folositor pentru societate și pentru întregul construct european. În mod nefiresc, la noi, uneori se depășește anatemizarea rivalilor din alte partide, acești „dușmani” găsindu-se chiar în interiorul propiilor alcătuiri atunci când apar puncte de vedere sau opțiuni diferite de cele socotite a fi „oficiale”. Drept urmare, asistăm și la excluderi din principalele formațiuni politice.

Să ne mai întrebăm dacă este normal ca președintele unei țări să clameze în public, la un moment dat, supărat fiind, că formațiunea aflată la putere nu ar avea capacitatea de a se pregăti să răspundă înaltelor exigențe pe care le solicită Președinția UE, chiar dacă șeful statului ar avea numeroase argumente? Remarcăm faptul că, din motive de obiectivitate, președintele a revenit și și-a arătat speranța că vom putea să ne prezentăm pregătiți la acest mare examen. Pentru România, este un moment de afirmare a maturității societății românești, în care întreaga națiune este chemată să-și demonstreze capacitatea de a gestiona marile probleme ale Europei, aflată în fața unor provocări majore.

Carol Roman

Cu gândul la viitor, scrutând prezentul…

Reporter: editura September - 17 - 2018 Comments Off on Cu gândul la viitor, scrutând prezentul…
Și iată că în plină desfășurare a unor impresionante evenimente din viața politică europeană, inclusiv din țara noastră, a celor dedicate Centenarului românesc, apar unele luări de poziție care ne atenționează că în ultimii ani statul cam se duce de râpă. Și, trecând parcă cu vederea istoria ultimelor decenii, care aparține cam acelorași personaje începând cu 1990 și până azi, toate belelele pe care le trăim sunt aruncate în capul celor aflați vremelnic la cârma țării. Dar situația îngrijorătoare în care ne aflăm este cauzată de participarea efectivă a tuturor partidelor de pe scena politică românească. Relele pe care le resimțim în aceste zile, începând cu corupția desfășurată la toate nivelurile, lipsa de dezvoltare pe o temelie românească eficientă și multe altele ne-au adus o stagnare a societății românești, mai în toate palierele. Este vorba despre o involuție evidentă: s-a ajuns să dărâmăm aproape tot ceea ce în urmă cu multe zeci de ani s-a străduit să realizeze poporul român cu sârg, consecvență, asuprire și multe lipsuri.

Carol Roman

Constatăm zilnic incompetenți, ce fac legi și ordine, cățărați în poziții decizionale. Aparatul administrativ actual nu face față marilor provocări pe care le parcurgem, încercând să schimbe peste noapte structuri conturate și așezate destul de bine în rostul lor, cum ar fi, bunăoară, Justiția. Lipsa de vocație a celor aflați astăzi la putere – aduși mai cu seamă prin neprezentarea la vot la ultimele alegeri – continuă aceeași lipsă de pricepere a înaintașilor post-decembriști, care, unii după alții, au dat vina pe „greaua moștenire”. 


Evenimentele de la 10 august 2018 nu au fost, totuși, urmate de concluzii politice responsabile; din păcate, au reprezentat un moment în care profitorii din ambele taberele au încercat să dărâme fragile împliniri ale actualității, realizate cel mai adesea de ochii publicului. Și se uită că zdruncinările economice de la noi – repetăm – pornesc încă din urmă cu 10-20 de ani și nu s-a încercat responsabilizarea politicienilor de ieri și de azi care au contribuit, într-un fel sau altul, la faptul că milioane de conaționali de-ai noștri preferă să muncească printre străini. În schimb, se acordă timp reconfigurării de-a valma a legislației privind Justiția, Sănătatea, Educația, fără o concepție clară care să indice rostul lucrurilor. Nu s-a înțeles încă nici până acum marea eroare care ne domină în lipsa unui plan național de dezvoltare a țării. Rezultatul: instabilitate, amatorism la nivel înalt, nesiguranță economică și socială, lipsă de efort unitar. 

Degeaba preamărim meritele înaintașilor noștri făurari dacă acțiunile actualelor partide politice – care nu se înțeleg între ele și nu au teme comune, de concordanță și continuitate în privința stimulării progresului – șubrezesc baza statului român, realizat cu jertfe și mari suferințe. 

O privire cât de cât lucidă ne duce spre concluzia că nimeni nu se poate spăla pe mâini, nici cei aflați la putere, nici cei din opoziție, pentru neîmpliniri. Aniversarea Centenarului găsește societatea românească în înfruntări fratricide păguboase tocmai în aceste zile, în care tânjim după o Românie aflată între granițele sale naturale și care, prin bună guvernare, prin unitate națională, ar putea ajunge la locul care i se cuvine printre națiunile europene.

Carol Roman

 
 
 

Spre ce ne îndreptăm?

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on Spre ce ne îndreptăm?
La ordinea zilei europene se află dificilele probleme ale redresării parcursului comunitar, în contextul evoluţiei atât de sinuoase a raporturilor economice dintre marile state şi nu numai – ne referim la „Brexit”, la politica „America first” ş.a. În mod deosebit abordăm locul pe care îl are România în Uniunea Europeană la trecerea a mai bine de zece ani de când facem parte din această grupare eminentă de state. Putem afirma, în mod categoric, că, prin adeziunea acest la bloc comunitar, ne-am asigurat menţinerea demnă a entităţii noastre naţionale, alături de state care, prin istorie şi realizări, şi-au dovedit superioritatea asupra oricăror forme experimentate anterior. Numai că, în momentul intrării în UE, eram dominaţi de ideea că, din acel moment, toate lucrurile vor merge bine, de la sine, şi că am fi intrat în Paradis… Anii ce s-au scurs ne-au dovedit că temeiul intrării în UE era justificat istoric, dar… împlinirile ce au urmat nu au fost pe măsura aşteptărilor noastre. Statele iniţiatoare ale proiecului european s-au dezvoltat tumultuos, pe când participanţii „minori” nu s-au bucurat de aceeaşi soartă. Nu ne propunem să venim cu cifre care să demonstreze cât de puternice sunt Germania şi Franţa astăzi faţă de anii în care România devenea membru al familiei europene. Oricine vede fără să mai fie nevoie de vreo argumentaţie. 

 

Carol Roman

Şi iată că s-a ajuns la momentul actual, în care liderii Franţei şi Germaniei, Emmanuel Macron şi Angela Merkel, se pregătesc, în numele întregului conglomerat, să definească liniile de dezvoltare viitoare ale Uniunii Europene, cu prilejul Summit-ului de la Bruxelles, din luna iunie a.c. Pe bună dreptate, toţi cei circa 500 de milioane de locuitori ai Europei Unite aşteaptă să vadă paşii ce urmează a fi făcuţi de către toţi pentru a se asigura un viitor comun şi deplină prosperitate europeană. 


Cea mai răspândită construcţie ar fi, potrivit celor doi lideri amintiţi, dezvoltarea unui proiect bazat pe autoritatea democraţiei, având în centru suveranitatea europeană, concept socotit a fi superior suveranităţii ţărilor. Un lucru neliniştitor pentru România îl reprezintă încă analizarea atentă a planului de buget pentru 2021-2027, cu propuneri discutabile: reducerea politicilor agricole şi regionale sau condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept. Notăm că respectarea statului de drept reprezintă o condiţie prealabilă, esenţială pentru buna gestiune financiară şi pentru eficacitatea finanţării din partea Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, Uniunea va avea dreptul să suspende, să reducă sau să restricţioneze accesul la finanţarea din partea UE în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept. Deci, acordarea fondurilor europene ar urma să fie condiţionată de respectarea, de către guverne, a statului de drept. Pentru a activa această suspendare de fonduri ar fi necesară doar o recomandare din partea Comisiei Europene… Iar la nivelul Bruxelles-ului se consideră că ţările ce sunt vizate ar fi Polonia, Ungaria, Malta şi România. 

Să ne fie iertată întoarcerea la acceptarea României în spaţiul Schengen, când ţara noastră, achitându-se 100% de toate obligaţiile sale financiare şi tehnice pentru asigurarea graniţei de est a Uniunii Europene, a constatat apariţia peste noapte a unor condiţii suplimentare, de cu totul altă natură decât cele convenite iniţial pentru toate celelalte state care au devenit membre titulare ale spaţiului de liberă circulaţie. La ce ne putem aştepta, în condiţiile în care, ca urmare a contribuţiilor noastre şi a tuturor eforturilor făcute de România pentru a-şi susţine partenerii euro-atlantici, ne aflăm din nou într-o situaţie în care depindem de jocurile politice la nivel înalt? 

Şi în ziua de astăzi poporul român îşi apreciază folclorul şi de aceea dublează faptele prezentului prin… Stan Păţitul. 

Carol Roman

Şocuri şi speranţe de primăvară

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Şocuri şi speranţe de primăvară
Pe vremuri, anotimpurile pe care le slăvim în amintirile noastre, pomeneam, în primul rând, de primăvară – sezon al renaşterii naturii şi a întregii firi, implicit şi a vieţii oamenilor. Dar, iată că, această primăvară 2018 este plină de surprize şi capricii, altădată de neconceput. Şi parcă, imitând natura, viaţa politică intră şi ea pe un făgaş asemănător. În această primăvară, reputate biografii politice au avut un parcurs spectaculos, plin de surprize. Astfel, preşedintele Trump impune tarife mari asupra importurilor de oţel şi aluminiu deoarece aduc mari pierderi economiei americane. Dacă ar fi să ţinem seama de cele prezentate ar rezulta că SUA a pierdut peste 55 de mii de fabrici, 6 milioane de locuri de muncă în industria prelucrătoare şi pagube comerciale acumulate de peste 12 miliarde de dolari. Iar în anul ce a trecut deficitul comercial s-ar fi ridicat la aproape 800 de miliarde de dolari. Evident că toţi liderii aflaţi la căpătâiul Uniunii Europene au reacţionat prompt şi destul de acid. S-a ajuns până acolo încât să se vadă care ar fi replica economică imediată a Uniunii Europene în faţa acestor măsuri aparent arbitrare. Pornind de la afirmaţia preşedintelui Trump care solicita o taxă de 25 % pentru oţelul importat în SUA, Uniunea Europeană s-a grăbit să facă o listă de contramăsuri: vor scumpi vânzarea către Statele Unite a motocicletelor Harley Davidson, tricouri, blugi şi bourbon albastru; şi, deasemeni, scumpiri masive la suc de portocale, porumb, diverse produse agricole alături de produse cosmetice şi… iahturi. În mod colectiv lista ar putea afecta 2,8 miliarde de euro în bunurile din Statele Unite. 

Carol Roman

La vârful Uniunii Europene, după replici destul de dure şi mai puţin cordiale, a urmat o domolire a acestui registru cu gândul că în cele din urmă Casa Albă va ajunge la o înţelegere cu partenerul strategic pe care îl reprezintă pe scena politică internaţională, Uniunea Europeană. În orice caz lozinca principală „America First” aplicată intempestiv, poate că ar fi bună pentru Statele Unite însă provoacă mari nelinişti şi critici în întreaga lume consemnate de un fapt evident şi anume scăderea pieţelor bursiere globale şi o nesiguranţă printre toţi partenerii strategici.


În Europa, cu chiu cu vai doamna Angela Merkel a scos-o la capăt după dispute aprige cu vechii şi noii parteneri primind în cele din urmă cel de-al patrulea mandat de cancelar al Germaniei din partea Bundestagului cu 364 de voturi ale deputaţilor, contra 315 şi 9 abţineri. Această nominalizare tărăgănată, după dezbateri de luni de zile, s-a datorat evident şi dificultăţilor vechii politici a cancelarului, după decizia sa din 2015 de a deschide porţile Germaniei în faţa afluxului de emigranţi în Europa. În orice caz şi mai departe o aşteaptă zile grele pe doamna Merkel. 

În ceea ce ne priveşte pe noi, în această primăvară capricioasă am aflat ce ar trebui să facă România pentru a adera la zona euro în anul 2025. În mod cert, ar urma să fie luate măsuri destul de radicale, fără de care nici nu se poate discuta despre primirea în zona euro: stabilitatea preţurilor, stabilitatea cursului de schimb, menţinerea deficitului bugetar sub 3%, a datoriei publice sub 60%, a ratei inflaţiei şi a dobânzilor pe termen lung la un nivel apropiat de cel al ţărilor din zona euro. Evident că sunt sarcini deosebit de dificile ce ar trebui să fie soluţionate în ţara nostră, şi care, într-un anume sens, ne aminteşte de povara pe care a trebuit să o poarte cetăţenii din ţara noastră, în condiţii de criză, pentru a fi primiţi în Uniunea Europeană. 

Şi ar mai fi multe de spus despre această primăvară răsucită care, să sperăm că, odată cu sărbătorile Pascale şi sosirea anotimpurilor următoare, vor aduce satisfacţie pe meleagurile noastre.
 
Carol Roman

O iarnă dificilă

Reporter: editura February - 23 - 2018 Comments Off on O iarnă dificilă
În sfârşit a venit şi mult aşteptata iarnă. Idilica zăpadă s-a transformat în vijelii cu urmări adesea nefaste: drumuri principale şi autostrăzi devenite impracticabile, zeci de case acoperite de zăpadă, curentul electric întrerupt în multe zone, porturile la mare închise urmate apoi de zile călduroase, păguboase pentru agricultură şi toate celelalte belele pe care le poate aduce o iarnă crâncenă cum este şi cea pe care o parcurgem noi.

Carol Roman

Dar, pe noi ne îngrijorează mai mult altceva: ne aflăm într-o epocă în care toţi participanţii la ceea ce se numeşte Uniunea Europeană sunt preocupaţi de neînţelegerile ivite între parteneri, precum şi situaţia nu tocmai fericită a multor ţări care în loc să se bucure de binefacerile aşteptate la început de drum constată că au bătut pasul pe loc, ca să fim indulgenţi.


În acest climat rece, după cum era şi firesc, asistăm la încercări de a găsi un drum mai fructuos pentru întreaga Europă. Şi avem parte de mai puţine adunări reprezentative ale tuturor celor care fac parte din Uniunea Europeană, ci constatăm privind de pe strapontine, disputele dintre marii potentaţi europeni referitoare la destinul comun; cu toţii aşteptăm decizii fundamentale, bine chibzuite. Dar, parcă în numele nostru, al tuturor, ca să vorbim deschis. Urmărim cu atenţie şi oarecare îngrijorare dialogurile dintre cei doi mari europeni, Germania şi Franţa (pe Anglia nu o mai trecem la socoteală deoarece ne părăseşte) ce îşi propun să sprijine UE – construcţia economică iniţială. Există însă sentimentul că în discuţiile şi disputele referitoare la planurile de viitor, pe prima linie, s-ar afla susţinerea şi protejarea propriilor interese naţionale. Cel puţin aşa sugerează presa internaţională, deoarece până în prezent nu a apărut profilat un drum clar în care să fie protejate interesele tuturor participanţilor la Uniunea Europeană şi, după cum am mai spus şi altă dată, să se găsească o busolă trainică. Şi când ne gândim că prin „Brexit”, Marea Britanie părăsind suportul european ne-a dovedit că Anglia doreşte o emancipare proprie – social economică, care să-i creeze posibilitatea de a-şi rezolva problemele în cadrul imperiului său, Commonwealth, după modelul Trump „America First”. Iar gestul britanic a avut repercusiuni şi asupra altor state cum este cazul Cataloniei, cu greu domolit. Mai pot fi consemnate şi alte manifestări legate de primirea de migranţi în Europa în care au apărut poziţii divergente între ţările europene, şi care, în mod cert, au zguduit bătrânul edificiu.

Şi totuşi, în aceste condiţii de instabilitate, Europa încearcă să privească cu speranţe spre viitor, în căutarea unor soluţii. Adevărul este că în multe ţări membre UE se fac tatonări în găsirea unor soluţii convenabile, în dorinţa de a depăşi etapa parţial neproductivă din ultimii ani, ca să abordăm problemele real şi direct. După cum se cunoaşte, la orizont se prefigurează ideea federalizării care ar da Europei o situaţie mai „forte”. Se cunoaşte faptul că francezii, italienii, spaniolii şi germanii au susţinut ca UE să aibă Preşedinte, Ministru de Externe, Miniştrii ai Economiei şi Finanţelor având puteri depline, decizionale, peste perimetrul naţional. Evident că este o problemă deosebit de dificilă şi cu greu pot fi convinse cele 28 de state să atribuie responsabilităţile lor naţionale unei supraputeri dominatoare. În opoziţie se ridică o problemă crucială: oare o omogenizare şi o punere laolaltă a unor ţări cu nivele de dezvoltare diferite având tradiţii culturale specifice ar fi benefică pentru toţi sau… în primul rând pentru cei aflaţi la manete europene, dintotdeauna.

Carol Roman

Zile reci pentru europeni

Reporter: editura December - 19 - 2017 Comments Off on Zile reci pentru europeni
Cei ce au crezut că intrând în Uniunea Europeană „am dat lovitura” s-au înșelat. Ne reamintim că doar după câțiva ani de la primire ne-am trezit înconjuraţi nu de îngeri mărinimoși cu noi, „săracii Europei”, ci cu oameni care după începuturi generoase s-au ocupat cu precădere de interesele lor. 

O vreme lucrurile au mers mai binișor, după care mecanismul european format din 28 de opţiuni a început să dea rateuri. Din diferite pricini.

Carol Roman

În ceea ce ne privește oricine se poate întreba: dacă am fi rămas pe cont propriu și nu ar fi existat Uniunea Europeană, în care să ne încadrăm benevol, prin asentimentul populaţiei și al factorilor politici, ne-am fi descurcat, oare, mai bine? Într-o lume a interdependenţelor, a economiilor, a globalizării, a crede că de unul singur poţi face faţă taifunului contemporan ar constitui o aberaţie fatală. Un singur aspect pe care îl prevalăm explică întrucâtva: oare miliardele de euro ce ne-au stat la dispoziţie ca fonduri structurale și din care noi nu am fost capabili să preluăm, doar minimul, nu ne-ar fi putut ajuta? Poate că am fi reușit mai mult pe plan economic-social dacă cei din ţară care ne-au condus destinele ar fi fost mai temeinici în absorbţia fondurilor, dar și dacă miniștrii europeni de la Bruxelles cufundaţi adesea într-o birocraţie absurdă ar fi fost mai atenţi și chiar mai bine voitori cu solicitările și problemele social-economice parcurse de România. Întârzierile în decizii importante ale amintitelor autorităţi au continuat să aibă efecte negative asupra multor ţări din arcul UE și în condiţiile interdependenţei de care aminteam și asupra economiei ţării noastre.


Din păcate, evoluţia ultimilor ani crează impresia că ne aflăm într-un stup de albine. Disputele dintre marii potentaţi europeni referitoare la destinul comun se amână de la o lună la alta și care ar trebui să aducă limpeziri despre destinul Europei prin decizii fundamentale bine chibzuite. Ca să vorbim deschis, cei doi mari europeni (pe Anglia nu o mai trecem la socoteală deoarece ne părăsește), Germania și Franţa își propun să sprijine construcţia economică însă în primul plan se află ocrotirea propriilor interese naţionale, nu care cumva acestea să se vadă nevoite să renunţe la privilegii cu care s-au învăţat de mulţi ani. 

Acum când ne apropiem de sfârșitul de an constatăm că Europa parcurge zile mai zbuciumate ca oricând. Se caută o busolă trainică. Ori încotro ne îndreptăm privirile în Vest sau în Est, în Nord ca și în Sud, constatăm nemulţumiri din diferite pricini. Fără să fim sceptici va trebui să remarcăm că Europa noastră cea unită prin acte și jurăminte de credinţa veșnică pare a fi nu numai obosită, ci oarecum sleită de căutarea de soluţii care să redreseze această construcţie. „Brexitul” cu părăsirea suportului european de către Marea Britanie ne-a indicat că Anglia dorește o emancipare proprie social-economică și care să-i permită să-și rezolve problemele în cadrul imperiului său Commonwealth, în stil american – „Britain First”. Încercarea de dezertare a Cataloniei din rândurile europene reprezintă un buboi care s-a spart, însă, este apt de contaminare și a altor organisme statale care, deasemenea, ilustrează starea de criză profundă a Europei și chiar a lumii. Apoi, politica promovată în problema migraţiilor a tulburat profund apele și nu în toate ţările Europei este înţeleasă la fel de către membrii Uniunii Europene. Există chiar și ţări care se opun primirii de migranţi din sursele Italia și Grecia. Sperăm că anul care vine ne va aduce rezolvări fundamentale pentru a recroi Uniunea Europeană în datele stabilite de predecesori, încă în urmă cu zeci de ani.

După zece ani…

Reporter: editura November - 3 - 2017 Comments Off on După zece ani…
Au trecut 10 ani din momentul aderării României la Uniunea Europeană. Şi drept să fim nu prea s-au văzut încercări de bilanţuri sau sinteze care să consemneze evoluţia generală a ţării noastre în acest deceniu. Poate că doar unele fragmente, oricare, atât cei aflaţi la putere cât şi cei în opoziţie, şi unii şi alţii s-au referit mai mult sau mai puţin la acest eveniment socotit a fi istoric pentru România, ţinându-se seama de propria agendă electorală. 

Carol Roman

Din păcate s-a trecut prea uşor peste importantele precizări făcute la adresa ţării noastre de către doamna Angela Cristea, şef al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, publicate mai cu seamă sub egida Freedom House Romania, care în mod cert ne-au ajutat să înţelegem mai bine „cam cum stăm” după 10 ani de convieţuire, să zicem paşnică, cu ceilalţi parteneri. „România actuală este, cu siguranţă, o altă Românie decât cea care a aderat la Uniunea Europeană. Dar ca să fim foarte cinstiţi, nu vorbim doar despre o Românie, ci despre mai multe Românii. Există studii conform cărora în România sunt cel puţin cinci Românii din punct de vedere al studiilor, ca nivel de dezvoltare, ca nivel de aspiraţii, ca nivel cultural şi asta ne preocupă în mod deosebit pentru că, deşi ţinem la diversitatea Uniunii Europene şi la diversitatea din cadrul unui stat membru, vrem să ne asigurăm că beneficiile apartenenţei la UE sunt simţite în mod egal, corect de către toţi cetăţenii. Nu vedem acest lucru nici în România, nici în alte state membre”. O subliniere făcută atrage atenţia în mod special: „ne preocupă foarte mult decalajul dintre bogaţi şi săraci. La nivelul Uniunii Europene acesta este reflectat de un raport de 1 la 5, adică cei mai bogaţi 20% câştigă de cinci ori mai mult decât cei mai săraci, 20%. La nivelul României, acest raport este de 1 la 8, or aici vrem să ne asigurăm, împreună cu Guvernul României, că sunt gândite acele politici publice care să ducă la reducerea acestui decalaj, iar noi suntem gata să susţinem prin fonduri europene aceste politici publice”. Reflecţii interesante a făcut doamna Angela Cristea despre viitoarea evoluţie a Uniunii Europene considerând că „scenariul minimalist spune să ne limităm doar la piaţa unică şi să o facem pe aceasta să meargă 100%, iar despre restul aşteptărilor cetăţenilor să vorbim după ce această piaţă unică va funcţiona foarte bine. Ar fi păcat să se aleagă acest scenariu, fiindcă în multe domenii în care cetăţenii aşteaptă un răspuns de la UE şi acesta nu ar veni”. Domnia sa ar agrea „un scenariu ideal care spune că în toate domeniile în care tratatele Uniunii Europene ne dau voie să lucrăm împreună, cele 27 de state membre trebuie să acţioneze împreună. Cred cu toată convingerea că soluţiile pe care le identifică 27 de state membre sunt mai bune decât soluţiile pe care le-ar găsi fiecare stat membru pentru cetăţenii săi”.


În ceea ce priveşte procesul decizional european în momentul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a pregătirii ţării pentru acest eveniment a venit următorul răspuns: „Întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţii Guvernului şi ai Parlamentului confirmă că lucrurile sunt în linie dreaptă şi pe drumul cel bun. Eu nu am niciun fel de emoţie sau stress privind preşedinţia României. Sunt convinsă că va fi o preşedinţie de succes”. Continuând această problematică şi referindu-se la cât va conta România în procesul decizional european, în acest context favorabil a fost dat următorul răspuns: „România va avea rolul de honest broker, de mediator cinstit, corect, care încearcă să găsească soluţiile de compromis asupra cărora toate celelalte state membre încearcă să se pună de acord. Şi având în vedere că în ultima vreme sunt tot mai puţine domeniile în care statele membre se pot pune de acord, acesta este un rol foarte important, prin care o ţară chiar poate să se repoziţioneze în cadrul Uniunii Europene, îşi poate îmbunătăţi reputaţia ca stat membru. Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este şi un test pentru România, la zece ani de la aderare.”

Freedom House Romania este o organizaţie non – profit, nepartinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House Romania şi-a câştigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului şi al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernării. 

În editorialul nostru sunt preluate fragmente din interviul acordat ziaristei Ada Codau.
 
 
 
Carol Roman