NUMARUL
203-204
Odată cu sosirea lunii martie, prin tradiție, chipul femeii, în diferitele sale ipostaze, revine în ...
Excentricul, dar experimentatul fost președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vorbea mai anii trecuți de ...
Viața politică din Republica Moldova dă semne tot mai evidente că a intrat deja în ...
Poveștile din copilărie, auzite de la părinți sau bunici, sunt mereu o carte de istorie ...
Din perspectiva adevărului istoric, domnia principelui român Vlad Țepeș este departe de poveștile personajului de ...
I. De la lampa cu gaz la John D. Rockefeller   Rege printre combustibili, petrolul încă face ...
De-a lungul timpului, exilul s-a perpetuat ca fiind una dintre cele mai aspre sentințe, cu ...

Articole din categoria ‘Biblioteca balcanică’

Publiciștii deslușesc misterele Revoluției

Reporter: editura February - 14 - 2020 Comments Off on Publiciștii deslușesc misterele Revoluției

Trecerea a trei decenii de la Revoluția din Decembrie 89 a fost marcată de o serie de evenimente care au comemorat victimele, eroii acelor zile sau au evocat faptele ce au constituit ,,filmul” căderii regimului Ceaușescu. Nu au lipsit nici de această dată tensiunile dintre taberele de revoluționari, controversele în interpretarea schimbărilor istorice deschise de marea mișcare populară care a presat pe instituțiile statului comunist, dizolvate în câteva ore, în 22 decembrie 1989. Deși au trecut atâția ani de atunci, interesul publicului, fie al celor care au fost martori ai acelor timpuri, fie al generației tinere, crescute în democrație, pentru aflarea adevărului, alimentează ,,motorul” pentru adâncirea investigațiilor. Dosarele Revoluției, aflate pe rol la procurori și instanțe, încearcă să stabilească ordinea juridică în vâltoarea istoriei, într-o acțiune minată însă de suspiciunea partizanatelor politice. Mai valoroase, cu o credibilitate superioară, sunt aparițiile editoriale care tratează Revoluția Română. Revista noastră pune în vitrină spre cititori trei recente lucrări de publicistică, a căror consistență ajută mult la înțelegerea mai corectă a evenimentelor de atunci.

 

Misterele s-au adâncit, întrebările sunt mai apăsate

Traseul plin de vigoare pe care l-a traversat lucrarea ,,Mistere neelucidate ale Revoluției Române de la 1989” arată că ne aflăm în fața unei investigații de presă care are capacitatea de a reveni, prin ediții succesive, la marile întrebări puse cu acuitate și mare curaj de autori încă din 1990. Apărut înainte de prima aniversare a Revoluției, volumul a devenit rapid  o ,,bombă” pe piața editorială din România, pentru că aducea în fața cititorilor o altă viziune asupra  evenimentelor sângeroase care bulversaseră societatea. Autorii – Aurel Perva și Carol Roman – ziariști la ,,Tineretul Liber”, atunci cotidian de mare tiraj, de ordinul sutelor de mii de exemplare pe ediție, au reușit performanța de a scoate la lumină adevăruri nespuse, fapte acoperite sub secretul militar, ipoteze care infirmau sau puneau sub semnul întrebării versiunile oficiale asupra momentelor cheie ale prăbușirii regimului și preluării puterii de noile structuri ale statului. Erau supuse unei analize severe manipulările și dezinformările despre teroriști, războiul electronic, responsabilii pentru represiune, dar mai ales ce s-a întâmoplat cu cele peste 1.000 de victime care au căzut după fuga lui Ceaușescu din sediul Comitetului Central. După dispariția prematură și în condiții suspecte a lui Aurel Perva, redactorul șef al incomodului ,,Tineret liber”, cartea are ediții succesive la fiecare deceniu de la Revoluție, Carol Roman făcând adăugiri, extinderi ale analizei, cu informațiile noi la vastul subiect. Ultima ediție, 2019, care adaugă la ,,Misterele Revoluției” subtitlul ,,După trezeci de ani”, își păstrează prospețimea inițială și pune tușe mai apăsate întrebărilor din 1990 care nu și-au găsit nici acum răspunsuri. O carte memorabilă, cu final deschis, fără epilog, cum punctează Carol Roman, acum decanul de vârstă al presei românești, pe care o servește cu inegalabilă tinerețe de spirit.

 
Când imaginea spune totul…
În viteza secolului XXI, care impune  un ritm alert comunicării, au succes pentru publicul dornic de informație comprimată lucrările care pot sintetiza subiecte ample, aflate în plină dezbatere. ,,Pastilele de cunoaștere” au devenit o rețetă folosită de publicații de tiraj care completează sumarul și programul editorial. ,,Jurnalul”, cotidian național care păstrează ,,ștaiful” presei tipărite într-o perioadă de restrângeri drastice ale printului, oferă în acest cadru o lucrare de excepție, sub titlul ,,România, momente de istorie – 90 de imagini cât 30 de ani”. Spațiul condensat al lucrării, pentru a respecta formatul genului ales, a impus autorilor o selecție riguroasă a momentelor din cele trei decenii care au trecut de la ,,startul” democrației. Revoluția străbate ca un fir roșu demersul publicistic, imaginile pline de dramatism alese fiind însoțite de veritabile sclipiri de gazetărie, care nu sunt simple explicații la fotografii, ci trimit spre cititor răspunsuri la multele întebări pe care le ridică istoria noastră recentă. Nu scapă acestei cronici niciunul dintre momentele controversate sau care au avut urmări pentru mersul în meandre al României; sunt ,,prinși” în ipostaze semnificative principalii actori ai politicii, dar și vedetele sportului sau maeștrii culturii. Răsfoind filele lucrării, trecem prin povestea captivantă a vieții românilor, cu realitatea care nu lasă timp de odihnă sau de plictiseală. Autorii – Dan Constantin, un veteran al presei scrise, alături de mai tânărul său coleg Paul Bardașu – menționează cu modestie că ,,au oferit nu un compendiu de istorie, ci o traversare a deceniilor cu ajutorul fotoreporterilor aflați mereu acolo unde fierbe actualitatea ce va deveni istorie”. Adică, o lecție de jurnalism. 
 
 
Verticalitatea unui jurnalist autentic

Corneliu Vlad nu este doar o semnătură de prestigiu în presa românească. După mai bine de cinci decenii de presă scrisă, domnia sa este ,,o marcă” de ziarist pursânge. Nu și-a trădat cititorii, nu a abdicat de la principiile de bază ale meseriei și nu și-a schimbat domeniul tratat – politica internațională. Iată de ce  apariția volumului ,,Și totuși, Revoluția Română”, aflat acum la a doua ediție, cumulează toate calitățile unui eveniment editorial. Sunt cuprinse articolele publicate de Corneliu Vlad în ziarul ,,România Liberă” în perioada 16 decembrie 1989-21 noiembrie 1991, adică arcul de timp care unește declanșarea revoltei de la Timișoara și adoptarea noii Constituții, timp apreciat de autor ca desfășurător al Revoluției. Prezentarea în fața cititorilor cu articole de ziar, care se spune, rezistă doar zi, este un act de curaj pe care și-l asumă cu onestitate doar un profesionist sigur pe analizele lui, supuse examenului sever la proba timpului. Și după decenii de la acele evenimente, articolele publicate în cotidianul la care trudea zilnic sunt un spectacol de curaj și adâncime a analizei. Iată o mostră ,,marca Vlad”: ,,De fapt, mai nimeni din marile capitale ale lumii nu știa ce se întâmplă în România și încotro se vor îndrepta lucrurile. Iar dacă această dezorientare mondială era totuși cineva care să vadă mai clar, acest cineva nu putea fi decât centrul de putere de la Moscova, care a inițiat, declanșat și orientat – cât a putut – răsturnările, răscolirile și reașezările din statele Europei Răsăritene”. Ca o ironie a răsturnărior recente de judecată în deciziile puterii, cartea lui Corneliu Vlad a apărut sub egida Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, instituție desființată prin OUG imediat după marcarea a 30 de ani de la Revoluție! Q.e.d… 

Daniel Călărașu

Dictatori şi lideri autoritari

Reporter: editura August - 22 - 2017 Comments Off on Dictatori şi lideri autoritari

Profesorul Ștefan Cazimir publică o surprinzătoare carte la Editura Humanitas, intitulată – Sabia și imperiul – cu un subtitlu lămuritor – Militari la cârma statului. Cartea este surprinzătoare din mai multe puncte de vedere. În primul rînd din pricina profilului, de pînă acum, al autorului, un cunoscut profesor universitar de literatură, recunoscut specialist în opera lui I.L. Caragiale. În afara unei aventuri singulare în domeniul politicii parlamentare ( este fondatorul Partidului Liber – schimbist, reprezentat în primul Parlament post – revoluționar) legăturile sale profesionale și intelectuale cu istoria și mai cu seamă cele legate de anatomia dictaturilor nu sunt relevante. Dar aparențele înșeală. Domnul Ștefan Cazimir oferă celor interesați o incitantă carte, alcătuită din biografile și inventarul ideologic a șase militari care au preluat frîiele conducerii statelor în momente de mare cumpănă pentru acestea. Este vorba despre Pilsudski, Ataturk, Hindenburg, Petain, Mannerheim și De Gaulle. Deci, cartea privește istoria relativ recentă a Poloniei, Turciei, Germaniei, Franței ( în două momente importante) și a Finlandei.

În buna tradiție a popularizării cu schepsis a istoriei, două nume importante îmi vin în minte, Emil Ludwig și Stefan Zweig, domnul Ștefan Cazimir aduce pe scenă, sub un reflector mînuit cu mare talent, figuri deloc simple ale unor momente istorice , cum spuneam, decisive. Primul din această galerie este mareșalul Jozef Pilsudski , cel care a izbîndit să oprească ofensiva Armatei Roșii la porțile Varșoviei în anul 1920. După intervenția salvatoare a Armatei Române din 1919 împotriva trupelor lui Bela Kun, această bătălie a închis cu totul orice posibilitate de a internaționaliza Revoluția din Rusia. Destinul mareșalului polonez este un subiect analizat cu atenție la amănuntele semnificative la care se adaugă o simpatie neascunsă a autoruului, simpatie pe deplin justificată, avînd în vedere traiectul simbolic al marelui om de stat polonez, de la simpatii și convingeri declarate de stînga, revoluționare către un patriotism copleșitor și un naționalism rațional. Istoria a fost înțelegătoare cu Jozef Pilsudski, îngăduindu-i să participe la ridicarea din subterane a Poloniei divizate către o afirmare deplină între națiunile Europei dar scutindu-l de îngrozitorul moment al noii sfîșieri a țării sale între Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin, de războiul civil dureros dintre Armja Krajova și Armja Ludowa și de regimul de ocupație sîngeros, exterminator, la care a fost supusă populația Poloniei de către armatele celor doi mari dictatori.

Oarecum asemănător este destinul unui alt lider militar care a făcut minuni, dacă ni se îngăduie, pentru salvarea țării sale – Gustav Mannerheim. Mareșalul Mannerheim a reușit, totuși, să-și vadă opera încheiată, o Finlandă ieșită din strînsoarea vecinului său de la Est, independentă politic și suverană în limitele unei neutralități pozitive. Faptele de arme, alegerile politice, întotdeauna la limita unei democrații în stare de alertă fac din Mannerheim o figură luminoasă nu doar pentru finlandezi ci și pentru români, de exemplu. Poziția adoptată de Mannerheim în cursul celui de al doilea război mondial în privința desfășurării de operațiuni militare în adîncimea teritoriului sovietic e cu siguranță un motiv serios de meditație nu doar a istoricilor dar a tuturor celor ce se întreabă și astăzi care ar fi trebuit să fie poziția României în aceeași situație. Asta dacă nu cumva ar trebui să comparăm reacția românească față de cea finlandeză atunci cînd, practic, Uniunea Sovietică ne-a atacat în 1940 prin lansarea Ultimatumului de tristă amintire și de și mai tristă, remanența efectelor tratatului Ribbentrop – Molotov.

Interesant este portretul făcut mareșalului Hindenburg, ultima redută a democrației de modă veche în fața asaltului impetuos al batalioanelor negre sau brune ale lui Adolf Hitler. Depozitarul unei încrederi nelimitate din partea unei mari părți a populației germane, Hindenburg a rezistat îndelung dorinței rapace a șefului naziștilor de a prelua puterea. A rezistat pînă cînd exact cei pe care îi apăra au considerat că promisiunile lui Hitler sunt mai de luat în seamă decît mohorala de neclintit a mareșalului. Moartea sa a adus pe tavă toată puterea unui Cancelar care a dus Germania și Europa în prăpastia unui război fără seamăn în cruzime și sacrificii.

Cartea domnului profesor Ștefan Cazimir conține și un portret – elogiu. Este vorba de cel dedicat lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, reformator și legiuitor fără putință de comparație cu alți lideri ai lumii ori ai propriului popor. Ataturk, cu o voință de nestrămutat, a salvat Imperiul de la dezastrul militar, a făcut posibilă evacuarea de pe scena istoriei a rămășițelor statului otoman, a ridicat în fața lumii Turcia, Republica născută din cenușa imperiului, a modernizat nu doar statul ci chiar societatea și viața tuturor cetățenilor, înlăturînd vălul și fesul, schimbînd scrierea, despărțind Califatul de Stat, introducînd sistemul pluripartidic adăugînd alte și alte reforme administrative și instituționale. Dar istoria nu încremenește într-un moment al său. Astăzi asistăm la o neașteptată volută de curs, Turcia renunțănd la rolul de garant al laicității statului pe care îl avea armata, rol impus de Ataturk, renunță, văzînd cu ochii la divorțul dintre Stat și Califat, instituie măsuri de limitare a diversității politice exprimată prin sistemul multipartidic. Această excelentă biografie a fondatorului Turciei moderne nu este doar o descripție, chiar romanțată, a vieții marelui om de stat ci și o analiză a procesului reformator inițiat de acesta.

Doi lideri francezi completează panorama parțială a militarilor care au exercitat conducerea statelor în Europa secolului al XX – lea. Philippe Petain, eroul de la Verdun, salvatorul Franței și în același timp acuzatul principal în procesul colaboraționiștilor cu ocupantul hitlerist este supus unei analize obiective , destul de neîndurătoare. Rătăcirea căii drepte se face din bunele intenții de a minimaliza pierderile. Petain a dorit să păstreze ce mai rămăsese din Franța. Charles de Gaulle, celălalt lider, a dorit să restituie Franței libertatea și măreția. Primul a pierdut, cel de al doilea a reușit să aducă Franța din nou în rîndul marilor națiuni libere ale lumii.

Ștefan Cazimir a scris o carte antrenantă, aducînd la cunoștința cititorului multe informații, unele surprinzătoare sau necunoscute publicului românesc, ducînd cititorul către concluzii întemeiate, una dintre ele fiind aceea că într-adevăr massele hotărăsc totul dar liderii decid ce hotărăsc massele. O carte inteligentă, cum numai inteligența recunoscută a profesorului Ștefan Cazimir putea produce. In acest caz, inteligența este cea care face diferența între o lucrare biografică, alcătuită din informații și date, chiar senzaționale, și o lucrare biografică în care se urmărește relevarea sensului unor existențe excepționale. O carte de citit și de păstrat.

 

Eugen Uricaru 

O anchetă celebră

Reporter: editura October - 20 - 2016 Comments Off on O anchetă celebră

Acad. Răzvan Theodorescu

Cu decenii în urmă, într-un timp al neuitatei liberalizări a regimului comunist din anii ’60 – ’70 ai secolului trecut, talentatul şi plurivalentul ziarist Carol Roman realiza un proiect jurnalistic unic: publicarea unui volum cuprinzând numeroase şi substanţiale răspunsuri ale unor laureaţi ai premiului Nobel la întrebarea „Există un secret al celebrităţii?”. Era o anchetă internaţională fără precedent, menită a da răspunsuri aşteptate mai ales de tineri, demers susţinut de „Scânteia tineretului” şi preluat într-o carte de „Editura Politică”, în vremea unei deschideri româneşti spre toate orizonturile pe care se cade a o cunoaşte mai bine şi a o evoca mai des.

img_0003Latinescul „celebritas” – pentru mine, ca dascăl, formula „celebritas in docendo”, adică reputaţia ca profesor rămâne o regulă de aur a profesiei noastre – era explicat de către cei care îi răspundeau lui Carol Roman şi ei erau printre cei mai vestiţi contemporani. Americani, ruşi, englezi, canadieni, francezi şi germani – cei mai numeroşi – dar şi savanţi din Olanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Italia şi Elveţia au onorat această carte plină de succese – o dovedeşte traducerea sa în opt limbi – cu un tiraj pe măsură (în 1972, în România au fost 100.000 de exemplare).

Jurnalistul Carol Roman – premiat în zilele noastre de Uniunea Ziariştilor Profesionişti pentru volumul „În balansul vremurilor”, editor neobosit al revistei „Balcanii şi Europa”- nu a ocolit în ancheta sa dificultăţile. A încercat să aibă şi un răspuns al lui Alexandr Soljeniţîn (aşa cum îl sfătuia sincer şi candid vestitul medic şi biochimist Jacques Monod), nu l-a ocolit nici pe ilustrul, dar şi controversatul – din motive politice – fizician Werner Heisenberg şi – ceea ce este extrem de important – s-a oprit la două cazuri celebre româneşti: cel al profesorului biolog George Emil Palade, împlinit cu un Premiu Nobel şi celălalt, dramatic neîmplinit, al medicului Nicolae Constantin Paulescu.

Alfred Nobel

Alfred Nobel

Prefaţa, de acum mai bine de patruzeci de ani, a academicianului inventator Henri Coandă, venind să întărească spusa profesorului Palade potrivit căreia poporul român este „un mare producător de inteligenţe”, ne face cu atât mai mult să deplângem eroarea majoră făcută în anul 1923 de către Fundaţia Nobel, care l-a privat de un Premiu Nobel pe adevăratul descoperitor al insulinei. Dincolo de anumite poziţii politice nefericite – care însă, o spun răspicat, nu pot conta defel în cazul inteligenţelor superioare şi recunoscute – savantul Paulescu, care a fost ales membru post – mortem al Academiei Române în noiembrie 1990, a binemeritat din partea lui Carol Roman o atenţie firească, mergând până la iniţierea unei corespondenţe cu un supravieţuitor al grupului canadian care l-a nedreptăţit grav pe medicul român, profesor de Fiziologie la facultatea bucureşteană de Medicină, decedat la un deceniu după ce, în 1921, îşi publicase descoperirea.

Reeditarea acestei cărţi – anchetă a lui Carol Roman – însoţită de imagini ale preţioaselor scrisori, autografe şi manuscrise ale marilor săi corespondenţi – îmi pare cu atât mai necesară cu cât astăzi toţi aceştia au plecat dintre noi. Generaţiile actuale au aici oglinda în care s-au privit celebrităţile ştiinţei mondiale. Cei care, poate, aidoma româno – americanului Palade, puteau să spună: „Consider Premiul Nobel ca pe o întâmplare frumoasă şi norocoasă”.

Unor asemenea „întâmplări” le-a dedicat Carol Roman, într-un moment de fastă inspiraţie, o carte în felul său unică.

În editura „Balcanii şi Europa” a apărut remarcabila anchetă internaţională realizată de scriitorul Carol Roman intitulată: „Laureaţi ai Premiului Nobel răspund la întrebarea «Există un secret al celebrităţii?»”. Cartea este difuzată prin Compania de Librării Bucureşti.

Adevăruri ascunse în culisele înţelegerilor secrete

Reporter: editura August - 12 - 2016 Comments Off on Adevăruri ascunse în culisele înţelegerilor secrete

„Chestiunea basarabeană” şi impactul ei în istoria românilor

„Basarabia va supravieţui atât timp cât o vom iubi până la lacrimi!”. Cu aceste cuvinte memorabile, care aparţin poetului Grigore Vieru, se deschid cele 656 de pagini ale unui volum cu un conţinut incitant, apărut de curând în spaţiul publicistic românesc. Este vorba despre lucrarea „Basarabia şi destinul ei secret. Mărturii şi documente istorice”, editată de „Grup Media Litera” şi realizată de Vasile Sturza, jurist şi diplomat din Republica Moldova. Autorul are o îndelungată experienţă politico-diplomatică, fiind pe rând ministru al Justiţiei, reprezentant al şefului statului pentru negocierile privind Transnistria, apoi Ambasador la Moscova şi în mai multe capitale din statele balcanice (Belgrad, Sofia, Skopje şi Tirana), iar în ultimii ani consilier prezidenţial.

Basarabia si destinul ei secret POPANeîndoielnic, cartea este alcătuită nu doar cu mintea, ci şi cu sufletul, din iubire pentru Basarabia şi destinul adesea plin de tragism al populaţiei din acest străvechi teritoriu românesc dintre Prut şi Nistru. Rod al unor strădanii îndelungate şi al unor căutări pasionate în arhivele secrete ale fostei URSS şi Germaniei, dar şi din alte mari puteri ale lumii din Europa şi America, lucrarea lui Vasile Sturza (o culegere de documente, precedată de un consistent studiu introductiv) impresionează prin bogăţia şi varietatea informaţiilor, multe dintre ele inedite, aduse în premieră în atenţia cititorilor din România şi Republica Moldova. Focalizată asupra intervalului dintre Unirea de la 1918, când după mai bine de un secol Basarabia revenea la sânul Patriei mamă, până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, când această provincie şi nordul Bucovinei intrau în componenţa marelui vecin de la răsărit, documentele adunate oferă o imagine cuprinzătoare asupra a ceea ce a reprezentat „chestiunea basarabeană” şi impactul ei asupra eforturilor diplomaţiei româneşti în perioada interbelică. Datorită ariei de cuprindere a documentelor, lucrarea depăşeşte sfera strictă a subiectului anunţat în titlu, oferind informaţii mai largi asupra evoluţiilor, intereselor adesea divergente şi înţelegerilor fluide care au marcat continentul european în deceniile trei şi patru ale secolului al XX-lea şi s-au repercutat, într-un fel sau altul, asupra României şi a poporului român. Din acest motiv, cititorul poate găsi răspunsuri la numeroase întrebări, uneori incomode, cu privire la diverse momente ale istoriei naţionale.

Spre exemplu, documente păstrate în arhiva Deparatamentului de Stat al SUA, incluse în volum, ne prezintă aspecte neştiute sau cunoscute de puţine persoane avizate despre motivele care au stat la baza deciziei Statelor Unite de a nu se alătura Franţei, Marii Britanii, Italiei şi Japoniei la semnarea Tratatului de la Paris, din 1920, prin care a fost recunoscută unirea Basarabiei cu România. Ulterior, ca urmare a unor demersuri repetate ale Legaţiei române la Washington, Departamentul de Stat a iniţiat rectificarea poziţiei SUA în chestiunea basarabeană.

basarabia-si-destinul-ei-secret-marturii-si-documente-istorice-de-vasile-sturza-2016-p95977-01 (1)Un loc important în volum este acordat, fireşte, documentelor legate de negocierile care au premers semnarea la Moscova, la 23 august 1939, a Tratatului de neagresiune şi a Pactului adiţional secret (Ribbentrop-Molotov) de către URSS şi Germania nazistă, care au marcat în mod tragic şi pe termen lung situaţia ţărilor central şi est-europene, între care şi România. Mai departe, un interes special pentru cititor îl prezintă o serie de documente, identificate de autor în arhivele sovietice, care dezvăluie intenţiile reale ale URSS cu privire la România, dar şi la alte state europene aflate în vizorul intereselor sovietice. Înregistrarea discuţiei lui Stalin cu ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii, Anthony Eden, datată 16 decembrie 1941, consemnează propunerea avansată de liderul sovietic de a se conveni un şir de tratate, însoţite de protocoale secrete, pentru un mare număr de state europene „în care să fie indicată schema generală de reorganizare a graniţelor europene după război”. În privinţa graniţelor, Stalin viza realipirea Basarabiei şi Nordului Bucovinei la URSS, dar şi o extindere a teritoriului românesc „în vest, pe seama Ungariei, în cadrele căreia trăiesc astăzi până la 1,5 milioane de români” (op. cit., pp.495-496).

Mai târziu, la începutul lunii iunie 1944, când România se afla încă alături de Germania, Comisia Comisariatului Poporului pentru Afaceri Externe al URSS de pregătire a tratatelor de pace şi a organizării postbelice punea în discuţie chestiunea viitorului Transilvaniei. Din punct de vedere etnic, subliniau autorii, „pretenţiile faţă de Transilvania sunt întemeiate numai pentru România”.

Parcurgerea volumului „Basarabia şi destinul ei secret. Mărturii şi documente istorice” atestă faptul că suntem în faţa unei culegeri de documente care dobândeşte ea însăşi valoare de document, un instrument de lucru indispensabil pentru cercetători, dar şi o sursă de informare de primă mână pentru cititorii interesaţi de istoria naţională.

Dr. Ioan C. Popa

 

Cronica timpurilor noastre

Reporter: editura March - 13 - 2016 Comments Off on Cronica timpurilor noastre

Noul volum intitulat În balansul vremurilor”, apărut la Editura „Balcanii şi Europa” la început de an 2016, prezintă istoria unui sfert de veac a societăţii româneşti văzută prin ochiul selectiv al ziaristului Carol Roman. Volumul de faţă cuprinde articolele sale de diferite genuri, comentarii, analize, interviuri, pamflete, ce privesc evenimentele majore ale ultimilor 25 de ani. Începe cu cele apărute în „Tineretul Liber”, un ziar al Revoluţiei, continuă cu materiale publicate în paginile „României Libere” (memorabilul interviu luat marii balerine Magdalena Popa, la Toronto), într-o vreme în care ţara încerca din răsputeri intrarea pe un drum normal, european, apoi „Ultima oră” (un interludiu), „Luceafărul” – unde recheamă figura memorabilă a lui Mircea Sântimbreanu, „Cronica Română”, „Vocea României”, „Timpul” etc.

img01Cea mai consistentă parte a cărţii este alcătuită din articole din „Balcanii şi Europa”, revistă pe care a fondat-o în anul 2000. Îndrăzneţul jurnalist tratează teme şi subiecte de mare actualitate, toate având în comun interesul general. Părerea mea, subiectivă, este că a izbutit într-un mod miraculos în această întreprindere a sa. Este o publicaţie echilibrată, bine informată, cu un program generos pe care îl urmează cu consecvenţă, ştie să-şi atragă publicul şi colaboratorii atât din lumea politică, cât şi din mediul diplomatic, şi într-un mod nestrident, convingător, cu mult har. Nu în ultimul rând

trebuie amintită ţinuta modernă a graficii. Apariţia revistei în ultimii 15 ani se datorează susţinerii de către „NIRO Investment Group”, de preşedintele său, dl. Nicolae Dumitru.

Este îndeajuns pentru a spune că „Balcanii şi Europa” are un loc şi o voce a sa, distinsă şi limpede. Nu este puţin lucru, mai ales astăzi, când jocul de umbre şi confuzia valorilor pare să închidă un cerc ce ne aduce iarăşi la începutul anilor ’90. Este important când o revistă precum „Balcanii şi Europa” îşi face datoria. Articolele din carte consemnează momente importante pentru România, de la intrarea în NATO, accesul în Uniunea Europeană, la chestiuni privind relaţiile cu vecinii ori cu românii din afara graniţelor. Domnul Roman este atent la nuanţe şi la consecinţe. Este un fel de farmacist al cuvintelor şi, cum spuneam, subiectele dezbat temele strigente ale actualităţii.

Pot spune că volumul „În balansul vremurilor”, bine conceput, oferă o lectură incitantă, posibilitatea unei confruntări cu propria memorie, prilejul unei evaluări a ceea ce ni s-a întâmplat. Este meritul autorului!

E.U. 


Enciclopedia şcolii sociologice de la Bucureşti

carteDe curând a ieşit de sub tipar prima fasciculă din cadrul unui amplu proiect ştiinţific dedicat editării „Enciclopediei Şcolii Sociologice de la Bucureşti”, ca parte a „Marii Enciclopedii a României”, iniţiată şi coordonată de academicianul Tudorel Postolache. Prima fasciculă este dedicată fondatorului Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Dimitrie Gusti, remarcabilă personalitate a culturii române din perioada interbelică, şi cuprinde două studii introductive semnate de prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române (D. Gusti şi «sociologia naţiunii». Cenzura comunistă şi sistemul gustian de «sociologia naţiunii»”), şi dr. Ioan C. Popa, cercetător asociat la acelaşi Institut („D. Gusti – De la «sociologia războiului» la «sociologia păcii»”). Cei doi cercetători sunt alcătuitorii acestei ediţii şi selecţiei de texte aparţinând marelui savant grupate în partea a doua a volumului, sub titlul generic „Sociologia naţiunii şi a relaţiilor internaţionale”.

Textele gustiene, selecţionate cu grijă de către autori, acoperă o paletă largă de teme de interes atât pentru specialişti, cât şi pentru cei interesaţi de cultura politică şi ştiinţa relaţiilor internaţionale, cum sunt: „Ştiinţa Naţiunii”, „Problema Naţiunii”, „Individ, societate şi stat în Constituţie”, „Partidul politic. Sociologia unui sistem al partidului politic”…

Dimitrie Gusti a crezut cu tărie, până la sfârşitul vieţii sale, în idealul naţiunii române, a cărui împlinire o vedea într-o interdependenţă totală cu popoarele Europei, într-o lume pacifistă, dedicată dezvoltării şi prosperităţii tuturor.

Acţiunea vizând punerea în valoare a ideilor Şcolii sociologice de la Bucureşti şi reeditarea, pe fascicule, a unor texte fundamentale ale membrilor acesteia urmează să fie finalizată în 2018, când va fi aniversat centenarul Marii Uniri.

 

O voce a romanităţii balcanice

Reporter: editura February - 6 - 2016 Comments Off on O voce a romanităţii balcanice

Preocupat în principal de romanitatea balcanică şi de relaţiile externe ale României, Tănase Bujduveanu, timp de numeroşi ani colaborator al revistei noastre, a devenit cunoscut prin cele peste 40 de volume dedicate studiului civilizaţiei şi culturii aromânilor, pe care i-a urmărit în Peninsula Balcanică din cele mai vechi timpuri până în prezent.

1În cadrul acestui demers notabil, multe volume de certă importanţă se remarcă prin aprofundarea unei dimensiuni a spiritualităţii noastre arhaice, puţin cunoscute şi cel mai adesea neglijate. În studii ca „Romanitatea Balcanică şi Civilizaţia Aromânilor”, „Aromânii şi Muntele Athos”, „Aromânii din Kosovo”, „Aromânii din Peninsula Balcanică”, Creştinismul Aromânilor din Balcani”, „Megleno-Românii. Viaţă religioasă”, Tănase Bujduveanu a coagulat importante mărturii istorice. De altfel, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate revistei „Balcanii şi Europa” în anul 2013, reputatul cercetător puncta reperele întregii sale munci de cercetare: „Aromânii, ca parte integrantă a spaţiului românesc carpato-danubiano-pontico-balcanic, urmaşi ai tracilor romanizaţi, au supravieţuit vicisitudinilor istoriei (războaie, năvăliri barbare, formarea şi prăbuşirea unor imperii), deseori sprijiniţi de românii din stânga Dunării”.

Dedicat cercetărilor privind istoria naţională, Tănase Bujduveanu a scos în lumina tiparului cărţi de referinţă ca „Mărturii numismatice greco-romane de la vicus Quintionis-Sinoe – judeţul Constanţa”, „Etnografie  balcanică. Aromânii din Dobrogea”, „Dimitrie Cantemir şi Vlahii Balcanici. Mărturii din Hronicul vechimii a romano-moldo – vlahilor”. Ultimele sale volume apăreau în anul 2014 purtând pecetea aceleiaşi pasionate vocaţii: „Evoluţia cântecelor şi jocurilor populare ale megleno-românilor din localitatea Cerna, judeţul Tulcea” şi „Evreii din Dobrogea. Situaţia evreilor din lagărele de muncă (1941)”. 


S-a stins din viaţă profesorul şi cercetătorul Tănase Bujduveanu, binecunoscut pentru pasiunea cu care a studiat evoluţia aromânilor, a minorităţilor româneşti din jurul graniţelor ţării şi în special din Peninsula Balcanică. Considerăm pe deplin meritată o evocare a operei sale care lasă în urmă o adevărată bibliotecă de certă însemnătate.

O bătălie câștigată pentru Titulescu

Reporter: editura June - 15 - 2015 Comments Off on O bătălie câștigată pentru Titulescu

Domnul George G. Potra, cel mai autorizat cercetător al operei și vieții lui Nicolae Titulescu, oferă publicului o mare surpriză – o carte intitulată „Nicolae Titulescu, arhive pierdute, Dosarul unei recuperări” – lucrare editată cu sprijinul generos al Primăriei Municipiului Sebeș, prin Centrul Cultural Lucian Blaga și Fundația Culturală cu același nume din Sebeș. Tomul apărut la Editura Altip din Alba Iulia este impresionant, cuprinzând Note și Anexe în care se regăsesc publicate intervențiile unor comentatori pe marginea volumelor dedicate personalității lui Nicolae Titulescu.

arhive_coperta_web

Cartea cuprinde, în cea mai mare parte a sa, descrierea unei aventuri intelectuale și nu numai, cea a descoperirii arhivei risipite a marelui om de stat care a fost Nicolae Titulescu. O parte din documentele Titulescu se găseau în Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, ele fiind valorificate în decursul timpului de cercetători, în general din inițiativa și cu sprijinul Fundației „Nicolae Titulescu”. Dar ceea ce se afla în aceste Arhive constituia doar o parte din documente, deoarece era bine știut că ministrul Titulescu purta cu sine multe documente, unele originale, altele în copii autorizate, spre a le folosi în activitatea sa frenetică, dar întotdeauna pusă în slujba interesului național. Poate a existat și un alt motiv – acela al conștiinței faptului că avea inamici puternci și în stare de orice pentru a-l înlătura de pe scena publică, inclusiv capabili de a subtiliza sau distruge acte originale ce l-ar fi putut apăra. Nu era foarte ortodoxă această modalitate de a lucra sau de a se apăra, dar situația, mentalitatea și atmosfera vieții publice din România anilor `30, din toată Europa, era încărcată de violență și intoleranță, de o neobarbarie ce a culminat cu asasinatele politice cunoscute și, în final, cu izbucnirea unui război ce s-a dovedit a fi dominat de fanatism, cruzime, ură. Împotriva acestora a luptat cu toate puterile minții sale, toată viața sa, Nicolae Titulescu. El știa foarte bine, vedea foarte limpede ce putea aduce un război, se temea de război pentru soarta Europei, dar mai ales pentru soarta României. Problema păcii era pentru Titulescu o problemă capitală. Pornind de la acest fapt, trebuie să înțelegem acțiunile sale în favoarea Pactului Briand – Kellog, a Ligii Națiunilor, a unui dialog și a unei înțelegeri cu Rusia Sovietică. A reușit să-l facă pe Regele Carol al II-lea, unul dintre cei care îl urau profund, să consemneze „e mai bine să ai Rusia ca prieten decât ca dușman”, o idee genială, dar greu de înțeles într-o țară în care devotamentul și fidelitatea erau percepute ca forme simple ale slugărniciei.

Volumul dezvăluie cititorului aventura palpitantă a descoperirii unor fonduri arhivistice ascunse, tranzacționate, uitate sau neluate în seamă, fonduri care au avut un destin neclar din cauza conflictului permanent dintre Nicolae Titulescu și grupuri politice sau persoane deosebit de importante în stat, conflicte izvorâte în principal din două motive: incompatibilitatea ideologică și aversiunile personale. Istoria arhivei Titulescu este palpitantă, așa cum este și cartea domnului George G. Potra. Niciodată nu mi-am putut închipui că un teren atât de arid cum este cercetarea arhivelor, ori chiar cercetarea filologică a documentelor, lucruri care cer, în afara pregătirii de specialitate, muncă de furnică, memorie de elefant și inteligență sclipitoare, nu mi-am închipuit, spuneam, că poate genera atât interes, atâta tensiune intelectuală. Autorul a fost stăruitor, discret, intreprid și mai cu seamă dedicat, în această acțiune de refacere a unui fond de documente de o însemnătate deosebită pentru înțelegerea a ceea ce ni s-a întâmplat, dar și a ce ni s-ar putea întâmpla din nou, dacă nu luăm aminte.

Punctul de pornire în această aventură științifică de tip detectivistic îl constituie faptul că există dovada existenței unui depozit de cinci valize și patru cufere care conțineau documente și obiecte personale aparținătoare lui Nicolae Titulescu. Plecând de aici, s-au creat o seamă de legende, falsuri și oportunități de afaceri pe care autorul se încumetă să le clarifice. Aflăm, astfel, că foarte cunoscutul istoric belgian Jacques de Launay a fabulat atunci când a lansat teoria rocambolescă a intervenției NKVD pe peronul Gării din Viena, ce viza arestarea secretarului ministrului Nicolae Titulescu, ce ar fi avut asupra sa una din valizele cu documente din amintitul depozit. Și valiza și secretarul (altfel, o rudă a lui Titulescu) ar fi dispărut. Se demonstrează, cu argumente de neocolit, că respectivul personaj n-a fost niciodată la Viena, iar valiza este în cu totul altă parte. Episoadele privind recuperarea de către Ministerul Afacerilor Externe (contra cost) a documentelor aflate în posesia Mariei Nenișor, intervenția în afacerea recuperării altor documente ale lui George Antoniade, soțul nepoatei de soră a Catherinei Titulescu, soția ministrului, (o altă bombă cu ceas în viața sa), dar și a urmașului Vlad – care a condiționat aprobarea reînhumării osemintelor în Patrie de obținerea, fără nici un drept, a casei Fundației Titulescu – sunt rezultatul unor cercetări de profesionist, dar și ale unor eforturi impresionante ale autorului. Trebuie să semnalăm, pe lângă aceste momente întunecate, sau cel puțin meschine, și două întâlniri excepționale ale autorului cu personalități care au înțeles importanța demersului lui George G. Potra – cea avută cu domnul Gilbert Monney Câmpeanu, din Elveția, și cea a colaborării cu doamna Elena Danielson, director asociat la „Hoover Archives and Library”. Datorită acestor două personalități, fondul arhivistic Titulescu a căpătat dimensiunile și conținutul de astăzi, un fond reprezentativ pentru istoria contemporană a României. Sunt câteva capitole în această carte care ne transmit tragismul sfârșitului marelui om de stat, spre exemplu cele referitoare la încercarea ignobilă a Catherinei Titulescu de a-l interna forțat în ospiciu, cele referitoare la refuzul autorităților elvețiene de a-i acorda o viză de ședere marelui diplomat, șicanele la care a fost supus ani la rând din diferite motive, din care cel mai important este acela că era considerat o Cassandră a vremurilor sale – spunea adevăruri care enervau.

Cercetătorul, inspirat, are darul rar de a învia o lume trecută în pagini umbrite de documente, este plastic în descriere, acut în observații. Nu puține sunt rândurile care ne dezvăluie amărăciunea celui care știe să distingă între rea-voință și neputință, mai ales când este vorba de un interes care depășește cu mult aranjamentele gratuite sau bine plătite, atât de populare într-o lume elitistă cum este aceea a afacerilor externe. Tonul calm, detașat al cărții o face și mai interesantă, deoarece înțelegem că nu avem de-a face cu o pledoarie pentru anume ceva, chiar dacă este vorba despre moștenirea documentară a marelui Titulescu, ci cu descrierea, post-factum, a unei bătălii care, deși nu e sigur că s-a încheiat, cu siguranță s-a dat. Câștigătoare este istoria poporului român, iar printre artizani, fără nici o îndoială cel mai de nădejde, se prenumără istoricul și diplomatul George G. Potra.

Eugen Uricaru