NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Articole din categoria ‘Adevăruri de ieri şi de azi…’

Secolul generațiilor de sacrificiu din estul Europei

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Secolul generațiilor de sacrificiu din estul Europei
1918… 1945… 1980… 1990… 2000… 2008… 2020… În ultimul secol, serii succesive de crize au lovit Europa, în statele din estul continentului toate generațiile din acest răstimp fiind unele de sacrificiu.

Cel de-Al Doilea Război Mondial a decimat o generație de polonezi

În ultima sută de ani, România a trecut prin mai multe crize economice. După devastările Primului Război Mondial, România Mare nu a avut un răgaz suficient de extins pentru s-și reveni, întrucât survenea marea criză economică mondială din 1929-1933, care aducea șomaj, subdezvoltare, venituri mici, sărăcie, tot acest cost fiind dus de o generație sleită, abia ieșită din Primul Război Mondial. 


Al Doilea Război Mondial a însemnat o altă distrugere pentru o țară care nu apucase să-și revină după recesiunea gobală. După încheierea conflagrației, care a generat pierderi incalculabile, despăgubirile impuse României au fost fixate la 300 de milioane de dolari. Au luat calea URSS linii de asamblare, fabrici întregi, cuptoare siderurgice, chiar și tipografii au fost confiscate. „Era luată vita omului din bătătură ca rechiziţie, ceasul de la mâna ca pradă de război, dar până şi Conservatorul Bucureşti a fost uşurat de piane, trimise să doteze diverse instituţii ale URSS. Mâna lungă a sovietului suprem a fost bine înfiptă în gâtul economiei româneşti prin sovromuri”, notează istoricul Bogdan Murgescu. Poporul român sărăcit și distrus de război își pierdea ultimele avuții și o întreagă generație era, din nou, sacrificată. În 1956, sovromurile sunt desfiinţate, dar România va răscumpăra participaţia sovietică în aceste societăţi – plăţile făcute de români s-au întins până în anii ’70… După terminarea jafului patronat de URSS în numele datoriilor de război, România a intrat într-o altă eră pentru care a fost nevoie de sacrificiul unei generații: comunismul, cu industrializarea masivă forțată și obsesia plății datoriilor externe ale țării, chiar cu prețul sănătății și vieții cetățenilor săi. Lipsa alimentelor, reintroducerea cartelelor pentru alimentaţie cozile interminabile, frigul din case, întreruperile alimentării cu energie electrică și gaze au devenit umilinţele de zi cu zi ale cetățenilor. Imediat după evenimentele din 1989 și ulterior transformarea economiei centralizate în una de piață a impus o nouă serie de constrângeri majore pentru creşterea economică și implicit pentru prosperitatea populației României. La fel ca şi în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, şi în țara noastră, demararea procesului de reformă a fost însoţită de intrarea în recesiune. Așa se face că timp de aproape două decenii, până la intrarea României în marea familie europeană, cetățenii români au suportat o tranziție dureroasă, plină de sacrificii, în condiții de nesiguranță economică, șomaj extins, inflație galopantă, vid economic. Redresarea țării după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007, nu a cunoscut decât un scurt răgaz de liniște. În anul 2008 izbucnea criza financiară globală; au urmat alți șapte ani de cataclisme economico-financiare de tot felul, nota de plată a colapsului sistemelor bancare fiind suportată tot de populație, prin sprijinul acordat de către stat salvării băncilor. În anul 2010, în ţara noastră se luau unele dintre cele mai dure măsuri de austeritate din Europa, pe care le-au dus, din nou, cetățenii. An după an, oamenii s-au temut din nou pentru slujbele lor, mulți le-au pierdut, emigrația a golit România de o întreagă generație de tineri pregătiți – în anul 2015, populaţia activă era cu 800.000 de persoane mai redusă, numărul de salariaţi cu 2,8 milioane mai mic şi moneda naţională semnificativ depreciată faţă de principalele valute. 

Bulgarii, cei mai săraci cetățeni ai Uniunii Europene

Potrivit Raportului de țară pe anul 2018, întocmit de Comisia Europeană, România era, la acel moment, una dintre țările cu cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor din Uniune… În aceste condiții, fiecare român va avea o datorie de până la 5.900 de lei la finalul acestui an marcat de pandemia COVID-19, din cauza deficitului bugetar, arată calculele Consiliului Fiscal.

Nici statul vecin Bulgaria nu a trecut vremuri mai bune din perspectiva nivelului de trai al generațiilor succesive de după Primul Război Mondial. Au urmat devastările celei de-a doua conflagrații mondiale și intrarea țării în zona de influență a URSS, perioadă marcată de o sărăcie accentuată a populației și crize financiare, în anii 1960, 1977 și 1980. După 1989, bulgarii au rămas cei mai nevoiași cetățeni ai Europei, intrarea țării în UE nemodificând această stare de lucruri. Abia în anul 2004 Bulgaria revenea la PIB-ul din 1989, dar criza financiară din 2008 a generat o nouă scădere a economiei bulgare și implicit a nivelului de trai al populației, bulgarii având și în prezent cele mai mici venituri din UE.

Criza de alimente din România anilor 1980

Deși a avansat mult în ultimii ani, Ungaria este unul dintre statele est-europene care nu a avut vreo generație care să nu fi suferit din cauza unor crize profunde. Lovită puternic de recesiunea din anii 1929, Ungaria ieșea devastată din cel de-Al Doilea Război Mondial, cu peste 60% din economie distrusă și cu nenumărate victime omenești. Deși comunismul din această țară a fost relativ mai liberal decât în alte state sateliți ai URSS, în anii 1980 Ungaria suferea masiv din cauza unei recesiuni la care blocul comunist nu a avut soluții. Imediat după 1989, țara intra într-o nouă perioadă de declin abrupt, care a durat până la intrarea în Uniunea Europeană. Dar anii de redresare nu au fost prea mulți; criza economico-financiară care izbucnea în anul 2008 a făcut ca veniturile cetățenilor unguri să scadă încontinuu, abia după un deceniu revenindu-se la nivelul anterior. Criza sanitară actuală găsește Ungaria în postura de a cuantifica o nouă generație de sacrificiu.

Evrei unguri deportați în anii Holocaustului

Nici Polonia, în present un model regional de dezvoltare, nu a trecut ușor de crizele ultimului secol. După independența declarată în 1918, țara era secătuită de război, dar revenirea nu a durat prea mult, întrucât în cel de-l Doilea Război Mondial, Polonia plătea unul dintre cele mai sângerase tributuri marii conflagrații: a șasea parte din totalul cetățenilor țării. O întreagă generație era decimată – 90% din populația evreiască, două milioane de etnici polonezi, zeci de mii de membri ai elitei – medici, preoți, profesori, oameni de știință, aristocrați – erau uciși pe timpul ocupației germane. Nici comunismul care a urmat nu a dat prea multe șanse nivelului de trai al polonezilor, criza din anii 1980 ducând la mari nemulțumiri sociale care au culminat cu înființarea sindicatului Solidaritatea. Deși după căderea „cortinei de fier” Polonia a fost țara care a revenit cel mai rapid la veniturile din 1989 (în 1995), polonezii rămân departe de standardele de viață din Occident și de media de câștiguri din Uniunea Europeană, în care țara a intrat în primul val al extinderii: în anul 2019, venitul mediu brut al polonezilor era de 1.200 de euro, sub salariul minim din Germania (1.599 de euro). 


În ansamblu, în anul 2018, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor în grupul statelor est-europene ajunsese la 46 de procente din media UE. Toate generațiile care s-au succedat în ultima sută de ani în aceste țări au avut de dus pe umerii lor nu doar recesiuni la nivel european sau global, ci și politici interne greșite, tranziții dureroase de la comunism la economia de piață, cetățenii suportând de fieare dată costurile tuturor acestor conjuncturi și politici care nu întotdeauna au urmărit interesul națiunii. Chiar dacă în anul 2019, potrivit unui raport al Băncii centrale a Germaniei, statele din estul continentului s-au apropiat economic de celelalte țări ale Uniunii Europene, criza prezentă, generată de pandemia de COVID-19, și recesiunea fără precedent pe care o declanșează pe termen mediu și lung își vor pune amprenta, o dată în plus, asupra generației actuale și a celei viitoare ale est-europenilor. 

 

Înfruntările lui Lucreţiu Pătrăşcanu cu noii revizionişti maghiari

Reporter: editura September - 10 - 2011 Comments Off on Înfruntările lui Lucreţiu Pătrăşcanu cu noii revizionişti maghiari

La 11 iunie 1946, ministrul de justiţie, Lucreţiu Pătrăşcanu, a rostit la adunarea publică de la Cluj un discurs de răspuns în numele Guvernului român la declaraţiile Guvernului ungar. Redăm în rezumat fragmente ce se referă la problemele abordate cu această ocazie.

Din nou în Transilvania domneşte o stare de tensiune, o stare de nesiguranţă şi de tulburare. S-ar părea, pentru observatorul neiniţiat, că s-a petrecut ceva cu totul neobişnuit aici, s-ar părea că asistăm la evenimente neaşteptate. Transilvania este în adevăr în atenţia opiniei publice din ţară şi străinătate. Evenimentele care ne leagă de soarta Transilvaniei nu privesc numai populaţia de aici, ci privesc în întregime poporul român, soarta Statului român. În situaţia în care ne găsim, se pare că asistăm la o încercare susţinută de a produce în mod voit o stare de tulburare la noi.

Transilvania a aparţinut şi va aparţine României

Hotărârea de la Paris n-a făcut decât să constate şi să consfinţească încă o dată acest adevăr, care pentru noi este elementar: Transilvania a aparţinut şi va aparţine Statului român, în întregime. Pentru ce, deci, surprindere la o parte din populaţia acestei provincii, pentru ce constatarea acestui lucru elementar a produs nedumerire sau amărăciune? Era un lucru pe care fiecare om conştient trebuie să-l recunoască în lumina ultimelor evenimente pe care le-a trăit poporul nostru. Transilvania, încadrată în Statul român, definitiv încadrată, aceasta este o realitate pe care o trăim cu toţii, aceasta este o realitate pe care trebuie să o respecte toată lumea.

Nimeni nu are dreptul să pună în discuţie graniţele noastre

Numai cine este dornic să semene în mod inutil şi vinovat vrajbă, numai cine doreşte într-adevăr să tulbure apele şi apoi să pescuiască în aceste ape tulburi, numai acesta poate nega acest adevăr. În cadrul Statului român unitar urmează să trăiască 1 milion şi jumătate de maghiari. Este rezultatul unei evoluţii istorice, pe care ultimele evenimente tragice prin care a trecut atât poporul nostru, cât şi poporul maghiar, nu au făcut decât să-l sublinieze.

Interesul maghiarilor de la noi, care vor urma să trăiască laolaltă cu poporul român, este de a înţelege că nici o agitaţie sterilă, nici un fel de afirmare lipsită de înţeles, goală de înţeles, venită de peste hotare, nu poate schimba situaţia.

Oricine încearcă, autorizat sau nu, să deschidă alte perspective maghiarimii de la noi face un rău serviciu, nu ideii de solidaritate şi de consolidare a Statului român, nu Ţării noastre, dar în primul rând face un deserviciu populaţiei maghiare, pentru că asemenea atitudini, asemenea fluturări de parole nu fac decât să producă tulburări şi să creeze de multe ori o stare de spirit nesănătoasă.

Acţiunea Guvernului maghiar: Revizionismul de azi îl continuă pe cel de ieri

Ştim că nu vom spune aici un lucru necunoscut şi anume că Guvernul maghiar refuză să accepte hotărârea de la Paris. Guvernul maghiar consideră şi azi cele hotărâte în capitala Franţei drept provizorat. Primul ministru maghiar, dl. Nagy Ferencz, în declaraţia făcută în şedinţa Parlamentului de la Budapesta, din 9 mai, discutând cele hotărâte la Paris a afirmat următoarele: „Cu privire la frontierele de vest ale României, încă nu s-a stabilit nimic… hotărârile miniştrilor de externe de la Paris fiind numai acte preparatoare ale conferinţei de pace”.

Această declaraţie a fost completată în discursul ţinut de domnia sa la Vácz, în ziua de 14 mai 1946 – discurs apărut în Kis Ujság din 14 mai – în care domnia sa a declarat. „De la Paris ne-a venit ştirea că s-a decis să fie atribuit Ardealul României. Este de la sine înţeles că această ştire a cutremurat opinia publică maghiară, care de decenii este îngrijorată de soarta acestei provincii româneşti, care a fost despărţită de noi. Hotărârea de la Paris nu poate să rămână în picioare, pentru că ar rămâne în Europa un popor în sufletul căruia ar dăinui amărăciunea”, subliniind că „acesta este punctul de vedere al Guvernului şi poporului maghiar, privitor la decizia de la Paris”.

Ce spun oamenii politici maghiari atunci când refuză hotărârea de la Paris? Pe ce tărâm se pun reprezentanţii autorizaţi ai Republicii vecine atunci când nu acceptă trasarea definitivă a hotarelor Transilvaniei aşa cum sunt astăzi? Să spunem lucrurilor pe nume. Asistăm la o nouă ediţie a revizionismului, a unui nou revizionism, dar trebuie să constatăm cu amărăciune şi durere că această nouă ediţie a revizionismului se leagă de tendinţele binecunoscute ale revizionismului trecut, atât de agitat în Ungaria de ieri.

A cere revizuirea frontierelor este un amestec în treburile noastre interne

Se cer de la România mii de km pătraţi, se cere trasarea graniţelor în apropiere de Cluj, se cere României un statut de autonomie pentru secuime, cu alte cuvinte din nou sfârtecarea hotarelor de vest ale ţării şi – de ce să nu o spunem? – un amestec direct în treburile noastre interne.

Formulările acestui nou revizionism şi-au găsit exponentul în dl. Riesz, ministru de justiţie al Ungariei, aflat la Londra, care – după o telegramă a agenţiei Reuters – a arătat că prin memoriul adresat de Guvernul maghiar celor patru miniştri de externe a cerut ca Ungariei să i se dea Oradea Mare, Satu Mare şi Arad şi aproximativ 12. 000 km pătraţi.

Renaşterea revizionismului periclitează relaţiile româno- maghiare

Nu suntem noi chemaţi să explicăm naşterea noului revizionism maghiar. Nu vrem să punem la îndoială – repet acest lucru – buna-credinţă a celor mai mulţi din conducătorii Ungariei de astăzi. Îi credem sinceri democraţi şi doritori de a crea o democraţie şi în Republica vecină. Cei mai mulţi însă dintre aceşti conducători ai Ungariei au făcut, după părerea mea, neiertata greşeală că s-au lăsat conduşi de un curent împotriva căruia n-au înţeles să lupte. Şi aici voi cita o mărturie maghiară. Publicistul democrat maghiar Boldizsár Iván, într-un articol apărut în ziarul săptămânal Uj Magyarság, cu data de 14 mai 1946, scrie următoarele, vorbind despre masele maghiare: „Aceste mase sunt în primul rând ungureşti şi abia după aceea democrate. Masele aşteaptă de la democraţie realizări în primul rând pe plan naţional şi numai în al doilea rând pe plan social”.

Poporul român este înţelegător

Cu nici un motiv nu putem sta impasibili la o răbufnire a şovinismului românesc, la o tendinţă de a tulbura stările noastre interne, fluturând cuvinte şoviniste şi de un naţionalism rău înţeles. Este un cuvânt tot atât de fals, tot atât de nebunesc, cuvântul de ordine aruncat de o parte din provocatorii şovinişti români, atunci când cer să dăm afară pe unguri din Transilvania. Populaţia maghiară de aici trebuie să aibă siguranţă şi linişte. Poporul român în masa lui este înţelegător. Populaţia maghiară, în număr de un milion şi jumătate de locuitori, va trebui şi trebuie să rămână cu noi. Este un destin istoric de o mie de ani şi nu-l putem schimba azi”. (Textul integral al discursului a apărut iniţial la Cluj în ziarul „Tribuna Nouă”, Nr. 182/1946, fiind reluat ulterior în mai multe lucrări).

(după revista „Periscop”, nr. 2 (14) /aprilie-iunie 2011)

Notă: Lucreţiu Pătrăşcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954) provenea dintr-o familie de intelectuali: tatăl său a fost istoricul şi prozatorul D. D. Pătrăşcanu (18721937).

Împreună cu Emil Bodnăraş, este reprezentantul PCR la negocierile secrete cu PNL şi PNŢ, purtate cu scopul de a răsturna regimul lui Ion Antonescu. După lovitura de stat controlată de regele Mihai, din 23 august 1944, intră în noul guvern al lui Constantin Sănătescu. Este unul din reprezentanţii României la semnarea armistiţiului cu URSS, la 12 septembrie 1944, şi la Tratatele de pace de la Paris, 1947.

În 1946, la Cluj, la un miting ţinut în faţa studenţilor grevişti, îşi începe discursul cu cuvintele „Înainte de a fi comunist, sunt român”. Va fi acuzat de naţionalism burghez şi arestat de proprii colegi de partid în 1948, după care este condamnat la moarte şi executat în aprilie 1954, în urma unui proces instrumentat în manieră stalinistă. A fost reabilitat post-mortem în anul 1968, din ordinul liderului PCR Nicolae Ceauşescu.

 

Reverberaţii

Consemnam că în anul 1946, patriotul român Lucreţiu Pătrăşcanu, ministru al Justiţiei în primii ani de după război, declara, într-un discurs, următoarele:

Asistăm la o nouă ediţie a revizionismului, a unui nou revizionism, dar trebuie să constatăm cu amărăciune şi durere că această nouă ediţie a revizionismului se leagă de tendinţele binecunoscute ale revizionismului trecut, atât de agitat în Ungaria de ieri”.

28 iulie 2011. Deşi au trecut 65 de ani, minţi întunecate nu se astâmpără şi nu se împacă cu realităţile timpurilor pe care le trăim. Sunt oameni care, culmea ironiei, sunt aleşi pe teritoriul nostru naţional şi îi reprezintă pe români la Uniunea Europeană în înalte funcţii. Este vorba despre Tokes Laszlo şi cei din jurul său, cu sprijin din afara ţării. Nu intrăm în polemică cu nimeni, nu blamăm pe nimeni, ci doar prezentăm, grupate, câteva fapte şi atitudini publice ce vorbesc de la sine despre continuarea revizionismului din secolul trecut cu „uneltele” secolului actual, în condiţiile în care România şi Ungaria fac parte din Uniunea Europeană. Tokes Laszlo, vicepreşedinte al Parlamentului European, care este şi liderul Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), a declarat, între altele, la Universitatea de vară „Tusvanyos”, de la Băile Tuşnad: „… puterea românească dintotdeauna să ceară iertare maghiarilor pentru păcatele pe care le-am suferit în epocile post-Trianon şi post-comunism. Dacă am pierdut teren, atunci cerem în schimbul teritoriilor drepturi, inclusiv autodeterminare limitată şi orice formă de autonomie la nivelul Transilvaniei, în Partium şi în Ţinutul Secuiesc”.

Preşedintele Traian Băsescu a catalogat afirmaţiile premierului ungar, Viktor Orban, pe tema reorganizării teritoriale a României ca fiind neavenite, susţinând că „niciodată nu va fi momentul ca Ungaria să-şi dea cu părerea” în această chestiune. „Eu cred că niciodată nu va fi momentul ca Ungaria să-şi dea cu părerea care e organizarea administrativă a României. Ungaria are problemele ei destul de mari. Să şi le rezolve acolo. Deci, orice declaraţie de acest gen este neavenită”, a declarat preşedintele la TVR. El a mai spus că regionalizarea nu poate fi sacrificată pentru interesele minorităţii.

Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL, a afirmat că liderii partidului său şi-au exprimat iritarea faţă de intervenţiile publice ale unor demnitari maghiari pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a României. După ce în urma declaraţiilor lui Viktor Orban şi Laszlo Tokes, conform cărora „în privinţa reorganizării României, nu a venit momentul în care Guvernul de la Budapesta să se manifeste” (n. r. Adică?…) şi „maghiarii îşi pierd siguranţa, ni se cere să renunţăm la identitatea noastră, chiar dacă suntem în patria noastră”.

Crin Antonescu, co-preşedinte al Uniunii Social-Liberale, a declarat: Domnul Tokes Lazslo a afirmat, în mai multe rânduri, că Tratatul de la Trianon este inacceptabil pentru domnia sa, că apartenenţa Transilvaniei la România este o problemă ce ar trebui remediată. Poziţiile domnului Tokes sunt inacceptabile pentru noi”.

Frământări slovace

Din motive administrative, Slovacia este împărţită în 8 regiuni. Maghiarii din Slovacia sunt cea mai numeroasă minoritate, numărând circa 520,528 de persoane (aprox. 10% din populaţie, conform recensământului din 2001). Sunt concentraţi în special în partea sudică a Slovaciei, în apropierea graniţei cu Ungaria. Reprezintă majoritatea în zonele Komárno (Komáromi járás) – nr. 4 – şi Dunajská Streda (Dunaszerdahelyi járás) – nr. 2 (vezi harta alăturată)

Reorganizarea administrativă a Slovaciei a <<rupt în două>> comunitatea maghiară din această ţară” (Richard Horcsik, membru marcant al partidului aflat la guvernare în Ungaria, Fidesz, şi preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Legislativul de la Budapesta).

Graniţele interne au fost făcute astfel încât să nu coincidă cu graniţele etnice, iar structurile administrative au fost create pentru a întări dezvoltarea economică şi unitatea teritorială a statelor („Integrarea europeană şi statutul minorităţilor din Europa Centrală şi de Est” – Raport Euroreg, Alina Mungiu Pippidi)

În 2010, Guvernul de la Bratislava a aprobat un proiect de lege prin care cetăţenii slovaci care cer o altă cetăţenie să o piardă automat pe cea slovacă. Măsura venea după ce Parlamentul ungar aprobase legea privind obţinerea cetăţeniei ungare de către maghiarii care locuiesc în afara ţării.

Parlamentul slovac a condamnat existenţa forumului parlamentarilor maghiari din Bazinul carpatic şi a apreciat că este inadmisibil ca parlamentarii din Partidul Coaliţiei Maghiare (formaţiunea politică a maghiarilor din Slovacia) să facă parte dintr-un alt parlament. La Budapesta, opoziţia de dreapta i-a cerut guvernului şi premierului să dea un răspuns ferm Slovaciei, iar într-o reuniune a reprezentanţilor celor cinci partide parlamentare s-a decis o acţiune comună.

Cunoscutele organizaţii maghiare de extremă dreaptă Garda Ungară şi Jobbik au demonstrat zile întregi în faţa Ambasadei Slovaciei de la Budapesta, blocând chiar, la graniţa ungaro-slovacă, una din benzile şoselei naţionale Budapesta-Bratislava. În replică, în Slovacia s-au desfăşurat manifestaţii cu caracter extremist, a fost ars drapelul Ungariei, iar cetăţeni slovaci care vorbeau ungureşte au fost insultaţi. Într-o primă etapă, autorităţile de stat din Slovacia nu au dorit să se implice în conflict, afirmând că nu este o problemă politică, ci una de ordine publică. În acelaşi timp, ele au cerut părţii ungare să-şi „potolească extremiştii”, acuzând-o că nu este în stare să ia măsuri corespunzătoare împotriva lor.

Ungaria, deţinătoarea, pentru o perioadă de 6 luni, a preşedinţiei prin rotaţie a UE, a stârnit controverse în presa internaţională după ce a expus un covor de 200 de metri pătraţi, pe subiectul „istoriei culturale” europene, în care apare o hartă a Imperiului Habsurgic de la 1848, în care figurează şi fosta „Ungarie Mare”, pentru a împodobi parterul clădirii UE Justus Lipsius din Bruxelles.