NUMARUL
207-208

Reverberaţii

Fațetele neutralității

Reporter: editura October - 11 - 2020
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și XX. Aflate de multe ori în „ochiul furtunii” unor războaie devastatoare ale trecutului, statele neutre au putut păstra avantaje consistente ori au avut de plătit un preț important.

Ambasadorul Americii la Paris, Benjamin Franklin, intermediind ajutorul Curții Regale a Franței pentru câștigarea independenței

Regulile neutralității prevăd ca statul care a decis să rămână în afara conflictelor să nu participe la ostilități, să nu ofere asistență beligeranților sau să recruteze trupe pentru cei implicați în război, să nu furnizeze sprijin logistic sau de spionaj militar. Pe de altă parte, un stat neutru păstrează dreptul de a face comerț cu toate părțile aflate în conflict, iar cetățenii săi pot exporta celor ce se află în stare de război arme și muniție. Fără această regulă, ajutorul dat de Franța neutră Războiului de Independență a SUA (1775-1783) nu ar fi avut rezultatul cunoscut – spre insurecția americanilor față de Imperiul Britanic au plecat importante transporturi de arme, bani, materiale, prin intermediul unor firme care treceau prin alte zone neutre, aparținătoare de Coroana… olandeză. În timp ce americanii au câștigat, pentru monarhia franceză acest efort a însemnat o gaură în buget de peste un miliard de livre (mai mult de 200 miliarde de dolari la valoarea actuală). Mare parte a istoricilor pun declinul financiar ulterior la baza izbucnirii Revoluției care l-a decapitat pe marele susținător… neutru al americanilor, Regele Ludovic al XVI-lea. 

Suedia a depozitat aur primit de la Banca Reichului

Pe segmentul circulației banilor prin statele neutre, este de notorietate descoperirea – soldată cu o anchetă – a faptului că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când și al treilea Reich, și aliații făceau presiuni asupra Elveției să nu deruleze niciun fel de comerț cu partea adversă, Banca Națională a țării făcea tranzacții… în aur cu majoritatea celor implicați în conflagrație, de la Germania, Italia, Japonia sau Ungaria până la Franța, SUA și Marea Britanie. Raportul final al comisiei internaționale independente care a pornit ancheta asupra acestor mișcări financiare ale statului elvețian, dat publicității după 12 ani de cercetări, menționează, printre altele, faptul că aurul rechiziționat de la evreii din Olanda era topit și transportat la Banca Centrală elvețiană, precum și că „Elveția a fost un punct major de vânzare și transfer al obiectelor de artă rechiziționate cu forța de naziști din teritoriile ocupate”. Pe de altă parte, rezultatul acestei politici de neutralitate este reflectat de cifre care nu lasă loc de multe speculații: în anul 1945, în Germania erau la pământ peste cinci milioane de locuințe, 12 milioane de oameni erau refugiați, iar producția agricolă era la nici două treimi din cea dinainte de război. Practic, Germania vestică a avut nevoie de hrana trimisă de SUA. Nici învingătorii nu stăteau mai bine: Franța, unde fuseseră distruse orașe întregi și peste 1,2 milioane de locuințe, nu apucase să plătească nici datorii mai vechi, dinainte de război, astfel încât aceiași americani i-au „iertat” pe francezii ruinați de aproape trei miliarde de dolari și au împrumutat Parisul cu alte 650 milioane de dolari, pentru reconstrucție. Elveția, în schimb, cu infrastructura aproape intactă și băncile prospere, a început să crească economic chiar și cu 5% pe an. Nu doar Elveția a făcut afaceri cu al treilea Reich, ci și neutra Suedia. Un Raport dat publicității de BBC în anul 1997 nota faptul că aproape 60 de tone de aur a căror proveninență a rămas necunoscută au intrat în Banca Centrală de la Stockholm. După război, Suedia a înapoiat Belgiei și Olandei anumite cantități de aur. 

Papa Pius al XII-lea a condamnat Holocaustul prin intermediul Radio Vatican

O altă regulă statuată de convențiile internaționale în dreptul țărilor care aleg neutralitatea este cea care spune că forțele aflate în război se pot folosi de rețelele de comunicații de pe teritoriul statului neutru, chiar dacă acestea sunt publice sau private. Unul dintre exemplele răsunătoare este cel al postului de radio al Vaticanului, insulă de neutralitate înconjurată de o Italie cu regim fascist. La un momnt dat, postul a încetat să furnizeze știri despre prizonierii de război și chiar despre starea vremii, întrucât liderii de la Roma considerau că astfel de informații ar putea da detalii despre amplasamentul flotei. De partea cealaltă, Aliații se foloseau de diverși intermediari din interiorul Vaticanului, cardinali care transmiteau mesaje de îmbărbătare polonezilor, de pildă, chiar cu riscul de a-și atrage furia regimului aflat la putere în Italia. De altfel, Papa Pius al XII-lea însuși a adresat, prin același Radio Vatican, un mesaj de Crăciun, în 1942, prin care condamna fățiș „uciderea a sute de mii de oameni doar pe motiv de rasă sau naționalitate”, aluzie directă la Holocaust, intervenție publică a unei entități neutre pe care „The New York Times” a numit-o „o voce singulară strigând din mijlocul tăcerii unui continent”.

România, inițial neutră, a fost nevoită să intre în Primul Război Mondial

În general, statele mai mici sau cu mai puțină putere își declară și păstrează neutralitatea, în încercarea de a prezerva suveranitatea națională și mai ales dacă se află la răscrucea intereselor celor puternici. De exemplu, în perioada interbelică, Finlandei nu i-a folosit la nimic să-și dorească neutralitatea, vecinătatea Rusiei bolșevice, mereu „îngrijorată” pentru securitatea proprie împingând statul nordic în cel de-Al Doilea Război Mondial. În 1948, când țara semna un document internațional prin care afirma că dorește să rămână „în afara oricăror conflicte”, pe teritoriul finlandez încă exista o bază militară sovietică ce nu avea să se închidă decât în anul 1955. La rândul său, România a plătit un preț uriaș în Primul Război Mondial pentru că a fost silită de evoluții exterioare grave să abandoneze neutralitatea inițială. Conflictul dintre Austro-Ungaria şi Serbia se transformase într-unul european şi trebuia făcută o alegere între Germania şi Rusia, cu toate implicaţiile istorice. La finalul Consiliului Coroanei condus de Regele Carol I, toţi membrii Consiliului, în afară de monarh, erau de acord ca România să rămână neutră și să-și întărească armata. Pe fondul unei situaţii complicate în teatrele de război şi a unei puternice diplomaţii a ţărilor Antantei, în august 1916, Ion Brătianu, șeful Guvernului român, încheia cu reprezentanţii Rusiei, Franţei, Angliei şi Italiei tratatele prin care România se obliga ca, cel mai târziu la 15/28 august 1916, să declare război şi să atace Austro-Ungaria. La finalul conflagrației, în documentul prezentat de delegaţia română a Comisiei de reparaţii din luna februarie a anului 1921 era precizat că pierderile Armatei române au fost de aproximativ 300.000 de militari căzuţi la datorie şi circa 80.000 de răniţi grav. Din categoria civililor au decedat peste 700.000 de oameni, din cauza mizeriei şi a numeroaselor suferinţe cauzate de armatele străine, un preț uriaș plătit de națiune pentru reîntregire și înfăptuirea României mari.


Lumea contemporană înregistrează ca state neutre, alături de amintitele Finlanda, Elveția, Suedia și Vatican, Republica Moldova, Malta, Irlanda, Serbia, Japonia, Liechenstein, Singapore, Costa Rica, Mexic, Mongolia, Turkmenistan, Uzbekistan, Panama, Rwanda.